Curs 5 - Structura Financiara a Întreprinderii şi Costul Capitalului PDF

STRUCTURA FINANCIARA A INTREPRINDERII SI COSTUL CAPITALULUI  Constituirea capitalului social reprezinta prima faza de finantare a unei societari comerciale. Capitalul social, provine din surse proprii si surse împrumutate. La rândul lor, sursele propri sunt de doua feluri: - interne...

STRUCTURA FINANCIARA A INTREPRINDERII SI COSTUL CAPITALULUI  Constituirea capitalului social reprezinta prima faza de finantare a unei societari comerciale. Capitalul social, provine din surse proprii si surse împrumutate. La rândul lor, sursele propri sunt de doua feluri: - interne: autofinanfarea, vânzarea de active fizice si financiare; - externe: aporturi (in numerar si in natura), subventii de la bugetul statului. Autofinantarea reprezinta modalitatea fundamentala de finantare a intreprinderii si corespunde primelor forme istorice ale avansarii de capial Celelalte moduri de finantare (directa, indirecta si intermediara) functioneaza in mod normal ca simple anticipari ale unei autofinantari viitoare. Altfel spus o întreprindere nu poate avea acces la finantarea externa decât daca, pe baza autofinantari vitoare, isi va putea reconstitui avansurile acordate de teti  Astfel, o intreprindere care primeste un credit bancar va trebui sã-l ramburseze pe baza rezultatelor sale viitoare, deci din autofinantare. Prin urmare, autofinantarea reprezinta pivotul fundamental pe care se sprijina finantarea intreprinderi si contribuie la dezvoltarea cu forte propri Ea reflecta bogatia retinuta de intreprindere si constituie o resursa interna destinata acoperirii nevoilor de finantare ale exercitiului vitor. Autofinantarea este determinata de cresterea resurselor obtinute din activitatea proprie si care vor ramâne permanent la dispozitia intreprinderii in scopul finantarii actiunilor vitoare; Asadar, autofinantarea reprezinta principala resursa de finantare pe termen lung din fonduri propri. Autofinantarea poate fi imediata si amânatã, de mentinere si de expansiune (netã).  Autofinantarea de mentinere împreunã cu cea de expansiune formeaza autofinantarea globalã (totala). Autofinantarea de mentinere include sursele din care urmeazã sã se realizeze in viitor cheltuieli destinate mentinerii potentialului productiv, deci a nivelului atins de patrimoniu, respectiv pentru reînnoirea mijloacelor de productie si acoperirea riscurilor de exploatare. Sursele de constituire a autofinantarii de mentinere sunt: - amortizarile normale corespunzâtoare pierderii reale din valoarea imobilizarilor; - provizioanele. Autofinantarea de expansiune (neta), este parte din autofinantarea bruta din care se formeaza sursele proprii ale intreprinderii peste necesarul cerut de refacerea capitalurilor investite. Autofinantarea neta are ca efect îmbogatirea, cresterea patrimoniului intreprinderii in viitor. Autofinantarea neta se obtine scazand din autolinantarea bruta cheltuielile pentru mentinerea potentialului productiv.  Sursele pe baza carora se constitue autofinantarea neta sunt: - profitul net repartizat pentru fondurile proprii, adica din profitul care râmine dupa participarea angajarilor la profit precum si remunerate asociatilor sau actionarilor; - partea din fondul de amortizare care depaseste deprecierea realia imobilizarilor. Autofinantarea este cea mai raspandita metoda de finantare si creaza avantaje atat pentru actionari, cât si pentru societatea comerciala ca persoana juridica. Actionari sunt avantajati deoarece, capitalizand o parte a profitului, creste valoarea bursiera a intreprinderii, creste cursul actiunilor si, implicit, propria avutie. Totodata, profitul reinvestit este scutit de la plata impozitului pe profit sau se aplica reduceri substantiale de impozit, creand posibilitati mai mari pentru reinvestire. La rândul sau, compania, ca persona juridica, nu mai este nevoita sã apeleze nici la actionari, nici la piata financiarà pentru a obtine fondurile necesare dezvoltärii. In acelasi timp sporeste si autonomia financiara a întreprinderii fata de banci. Alte avantaje ale autofinantarii sunt urmatoarele: 1. constitue un mijloc sigur de finantare, o sursa independenta si stenabila, deoarece in anumite situatii conjuncturale întreprinderea intâmpina dificultati in colectarea capitalurilor de pe piata financiara; 2. apara libertatea de actiune a intreprinderii, in sensul ca autononia financiara dobandita prin autofinantare ii permite acesteia independenta de gestionare fata de organismele financiare si de credit; 3. confera companiei un mare grad de libertate privind alegerea investitiilor, pe criterii de optim economic si nu de irosire a resurselor; 4. permite franarea indatorarii si, implicit, reducerea chelielilor financiare. In fapt, nivelul autofinantari depinde de arbitrajul realizat de intreprindere intre recurgerea la capitaluri proprii sau la indatorare. Importanta autofinantarii conditioneaza recurgerea la noi capitaluri imprumutate. Indicatorul care furizeaza informati, in acest sens, este capacitated de indatorare (prezentata anterior). Indicatorul care furizeaza informatii, in acest sens, este capacitated de indatorare. Aceasta evidentiaza marja teoreticã de care dispune intreprinderea pentru cresterea angajamentelor sale in exercitiile ulterioare. Deoarece autofinanfarea este baza capacitätii de rambursare, nivelul sau actual si tendintele sale de evolutie sunt analizate cu multa atentie de creditorii si investitorii potentiali. In lipsa acesteia, cresterea capitalului se realizeaza dificil, iar îndatorarea este practic exclusa ca varianta de finantare. Asadar, resursele externe completeaza si nu inlocuiesc resursele obtinute prin autofinantare; 5. permite masurarea randamentului capitalurilor proprii, respectiv a rentabilitatii financiare; 6. reprezinta factorul hotarator in deschiderea accesului la piata de capital si atragerea capitalului extern. Marimea autofinantarii degajate joaca rolul de barometru de apreciere a performantelor companiei.  Ea indica potentialilor investitori ca intreprinderea este capabila sã utilizeze eficient capitalurile incredintate si sã le asigure o remunerare atractiva. Pentru creditori, marimea absoluta si relativa a autofinantarii certifica nivelul capacitatii de rambursare, ca si nivelul riscului de neplata. Autofinantarea totala (de mentinere si neta) la care se adauga partea din profit destinata platii dividendelor formeaza capacitatea de autofinantare. In practica financiara, capacitatea de autofinantare poarta numele de "cash-flow" sau marja bruta de autofinantare. Ea exprima capacitatea intreprinderii de a mobiliza, alaturi de amortizare, întregul profit net pentru dezvoltare. In literatura de specialitate se determina si o rata financiara a cash-flow-ului, ca raport între acesta si cifra de afaceri. Cu cat aceasta rata este mai ridicata, cu atât capacitatea de autofinantare este mai mare. aplicatie  Capacitatea de autofinantare reflecta potentialul financiar degajat de activitatea rentabila a intreprinderi la sfârsitul exercifiului financiar, avand ca destinatie atât remunerarea capitalurilor propri, cât si finantarea investitiilor. Capacitatea de autofinantare se poate determina pornind de la structura contului de profit si pierdere prin doua metode: deductibila si aditionala. Pe baza metodei deductibile, capacitatea de autofinantare este calculata ca diferenta intre veniturile incasabile (corespunzatoare unor incasari efective sau viitoare) si cheltuielile platibile (corespunzatoare unor pläti efective sau viitoare). Prin procedeul deductiv se porneste de la rezultatul brut de exploatare (EBE, care semnifica rezultatul brut al activitatii industriale si comerciale) din care se deduc succesiv celelalte cheltuieli platibile ale companiei (financiare, exceptionale) CAF = Venituri încasabile - Cheltuieli platibile = = EBE + Alte venituri (din exploatare) încasabile - Alte cheltuieli (din exploatare) platibile + Venituri financiare si exceptionale incasabile - Cheltuieli financiare si exceptionale platibile - Participarea salariatilor la profit - Impozitul pe profit Calculul CAF prin metoda deductibila se realizeaza astfel: Excedentul brut de exploatare + Alte venituri (de exploatare) - Alte cheltuieli (de exploatare) + Venituri financiare (a) - Cheltuieli financiare (b) + Venituri exceptionale (c) - Cheltuieli exceptionale (d) - Participarea salariatilor la profit (in ipoteza inregistrarii acesteia ca o cheltuialà deductibilà din materia impozitului pe profit) - Impozitul pe profit = CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE A EXERCITIULUI  Excedentul brut al exploatarii reprezinta un cash flow potential brut de exploatare, in timp ce capacitatea de autofinantare este este echiavalenta unui cash flow potential net global. CAF cuprinde toate elementele care genereaza cash flow-ul intreprinderii, fiind influentat de amortizari, provizioane si impozitul pe profit. Cei doi indicatori - CAF Si EBE - au un caracter complementar si nu exclusiv. Prin metoda aditionala se porneste de la rezultatul net al exercitiului la care se adauga cheltuielile calculate (amortizari, provizioane ) neplatibile la o anumita scadenta si se scad veniturile calculate (reluari asupra provizioanelor). In masura in care capacitatea de autofinantare nu fine cont decât de operatile de gestiune curenta, operatiile exceptionale de capital (veniturile din cedarea activelor) vor fi excluse din calcul. CAF = Rezultatul net al exercitiului (Rezultatul net contabil) + Amortizari si provizioane (de exploatare, financiare, exceptionale) calculate - Cote-parti din subventii pentru investiti, virate asupra o rezultatului exercitiului - Reluari asupra amortismentelor si provizioanelor - Venituri din cesiunea elementelor de activ + Valoarea neta contabila a elementelor de activ cedate In concluzie, capacitatea de autofinantare exprima un surplus financiar degajat de activitatea rentabila a companiei si nu are decat un caracter potential daca nu este sustinuta prin mijloace financiare efective. In plus, nu este indicat sa se exagereze in directia autofinantarii, intrucat exista riscul ruperi intreprinderii de piata financiara. In anumite imprejurari devine mai avantajos pentru intreprindere sa recurga la resurse externe de finantare, in locul autofinantari.  In ceea ce priveste aportul extern la capitalul propriu, acesta corespunde fie fondurilor initiale avansate de proprietari pentru constituirea intreprinderii, fie fondurilor adaugate au ocazia majoraril capitalului. Aceste aporturi se efectueaza fie in natura (prin cedarea catre intreprindere de imobile, materiale, active corporale), fie in bani si/sau numerar. in contrapartida, aportorii de fonduri sunt recunoscuti ca participanti la capitalul intreprinderi, având calitatea de proprietari si, dobândind in acest fel, statutul de asociati (in cazul societatilor in nume colectiv sau societatilor cu raspundere limitata) sau de actionari (in cazul societatilor pe actiuni sau al societatilor in comandita pe actiuni). Daca aportul in numerar sau in natura reprezinta surse de constituire a capitalului social, modalitatea efectiva prin care se realizeaza acest lucru o constituie emisiunea de actiuni sau majorarea partilor sociale.  Majorarea de capital poate îmbraca forme diferite si anume: - aporturi noi în numerar si în natura; - incorporarea de rezerve; - convertirea creantelor; - fuziune si absorbtie. Analizand într-o maniera generala formele de crestere a capitalului unei intreprinderi, rezulta ca numai majorarea capitalului in numerar este o operatiune de finantare directa, dearece aduce întreprinderii noi lichiditati. Majorarea de capital prin emiterea de noi actini se poate realiza concomitent cu cea de incorporare a rezervelor. Aportul in naturà, precum si majorarea ce rezulta din fuziune sau absorbtie reprezinta operatiuni indirecte de finantare. La randul sau, convertirea creantelor nu reprezinta o operatiune directa de finantare. Ea are ca efect modificarea structurii financiare a întreprinderii si transformarea unei datorii in capital neexigibil, fara sa creeze noi lichiditati.