Mielom Multiplu și Tratamentul Său

Boală care apare prin transformarea malignă a LB posibile și pre B. Celulele maligne au aspect de Pl și secretă Ig monoclonale, invadează măduva osoasă determinând leziuni osteolitice.

Reprezentă 1% din totalul neoplaziilor și 10% din totalul hemopatiilor maligne.

Mielomul multiplu este o boală a vârstei medii, cu vârsta medie de debut situată între 65-68 ani. Cazurile sub 45 de ani sunt rare, iar cele sub 60 de ani sunt considerate neobișnuite.

Mielomul multiplu poate duce la dureri osoase care pot fi prezente în mod constant sau in mod discontinuu.

Cauze: amiloidoză, complexe imune, asociere cu poliartrita reumatoidă.

Paraplegie prin compresiune medulara, polineuropatie sensitivo-motorie.

Sindrom Fanconi: aminoacidurie, glicozurie, fosfaturie, uricozurie, bicarbonaturie. Depunerea paraproteinelor în glomeruli. Amiloidoză.

Deshidratarea, creșterea calcemiei, creșterea acidului uric, Sindroame de hipervâscozitate.

Sindroamele de hipervâscozitate pot afecta sistemul nervos, conducând la cefalee, amețeli, acufene, confuzie, somnolență, comă și convulsii. Pot afecta și sinusurile nazale cu epistaxis.

Anemie normocromă/normocitară, numărul leucocitelor normal sau scăzut, numărul trombocitelor normal sau scăzut.

Când cel puțin 30% din celulele din măduva osoasă sunt plasmocite.

O proteină monoclonală este o proteină care este produsă de un singur tip de celulă.

Nivelul de Ig monoclonală este peste 3,5 g/dL pentru IgG, 2 g/dL pentru IgA sau 1 g/24 ore pentru lanțurile ușoare.

Include plasmocitoza medulară 10-30%, Ig monoclonală < 3,5 g/dL, IgA < 2 g/dL, leziuni litice osoase, scaderea imunoglobulinei normale.

O clasificare a stadiului mielomului multiplu, bazată pe criterii clinice și de laborator.

Un sistem de clasificare a mielomului multiplu bazat pe mai multe criterii clinice și de laborator.

O formă de mielom multiplu în care nivelul proteinei M este ≥ 3 g/dL, > 10% plasmocite în măduva osoasă și nu există afectare organica.

O formă agresivă de mielom multiplu caracterizată prin prezența a ≥ 20% de celule mielomatoase în sânge.

Sunt utilizate pentru a inhiba resorbția osteoclastică a osului, ajutând la remineralizarea oaselor afectate de mielomul multiplu.

Include perfuzii cu o soluție de fluide pentru a rehidrata organismul, utilizarea salureticelor pentru a elimina excesul de apă și electroliți, administrarea de corticoizi în doze mari pentru a reduce inflamația, precum și utilizarea de bifosfonați și calcitonină pentru a controla nivelul calciului din sânge.

Acesta include administrarea de allopurinol pentru a reduce producția de acid uric, hidratare abundentă pentru a dilua acidul uric în urină și diureza alcalină pentru a facilita excreția acidului uric.

Este o procedură medicală care implică extragerea sângelui din corp, separarea plasmei bogate în paraproteine si returnatrea celulelor sanguine inapoi in corp. Este indicată în sindromul de hipervâscozitate pentru a diminua vâscozitatea sângelui.

Îmbunătățește excreția acidului uric prin hidratare și diureză alcalină, reduce producția de acid uric cu allopurinol, reduce vîscozitatea sangelui cu plasmafereză. De asemenea, necesită o monitorizare atentă a funcției renale.

Include hidratarea și alcalinizarea pentru a restabili echilibrul electrolitic, forțarea diurezei pentru a elimina toxinele, plasmafereză pentru a curăța sângele de substanțe dăunătoare și, în cazuri severe, dializă pentru a substitui funcția renale.

Include administrarea de citostatice pentru a distruge celulele maligne, utilizarea corticosteroizilor pentru a reduce inflamația și ameliorarea durerii, precum și intervenția chirurgicală pentru a decomprima măduva spinării.

Tratamentul de prima linie la pacieții cu mielom multiplu implică administrarea de medicamente care acționează asupra celulelor canceroase cu scopul de a le distruge sau de a le împiedica de a se reproduce.

Aceasta se caracterizează prin prezența plasmocitelor mature în măduva osoasă, cu un număr mai mic de 5%, asociată cu adenopatii, polineuropatie sensitiv-motorie, trombocitoză și policitemie. Pot apărea și manifestări endocrine precum ginecomastie, atrofie testiculară, hiperpigmentare și hipertrichoză. Tratamentul constă în radioterapie.

Această formă de mielom apare când boala afectează doar un singur os. Este o formă mai rară, care poate fi considerată un precursor al mielomului multiplu, având potențialul de a se transforma în timp în mielom multiplu.

Acest tip de neoplasm malign este compus dintr-o acumulare de plasmocite mature, denumite plasmocitom, care se formează în afara măduvei osoase. Este întâlnit mai frecvent pe tractul aerodigestiv, dar se poate găsi în orice țesut.

Această categorie include boala Ig monoclonală esențială, care se caracterizează prin concentrații de Ig monoclonale mai mici de 3 g/dL, cu o creștere lentă, o proporție de plasmocite sub 10% și imunoglobuline policlonale normale. Nu există leziuni osteolitice.

Această variantă se caracterizează printr-o creștere a Ig monoclonale asociată cu anumite afecțiuni cum ar fi colagenoze (lupus eritematos, artrita reumatoidă), boli cutanate (psoriazis), hiperparatiroidism, hepatita cronică, ciroza hepatică, boli infecțioase (tuberculoză, SIDA, infecții virale), neoplazii non-B (cancere solide, leucemii mieloide acute/cronice, leucemie limfocitară cronică cu celule T), neoplazii B (leucemie limfocitară cronică cu celule B, limfom non-Hodgkin)

Aceasta poate fi cauzată de o serie de afecțiuni cum ar fi tuberculoză, sifilis, cancere metastatice, colagenoze, reacții adverse la medicamente. Din punct de vedere morfologic se observă o proliferare abundentă a plasmocitelor.

Această categorie include afecțiuni care duc la distrugerea osului, precum metastazele osoase și hiperparatiroidismul. Aceste condiții trebuie diferențiate de mielomul multiplu, care caracteristic conduce la leziuni osteolitice.

Acest tip de transplant implică utilizarea propriilor celule stem ale pacientului, care sunt recoltate, tratate cu doze mari de chimioterapie și apoi reintroduse în organism. Este o opțiune pentru pacienții sub 65 de ani cu rată de răspuns de 25-80%, oferind o supraviețuire medie de 2-3 ani. Cu toate acestea, există un risc de mortalitate de 10-20% asociat cu tratamentul.

Acest tip de transplant folosește celule stem de la un donator HLA-identic, de obicei un frate sau o soră. Este o opțiune pentru pacienții mai tineri, sub 45-50 de ani, dar cu o mortalitate semnificativ mai mare, de 40-50%, asociată cu tratamentul.

Prima etapă a tratamentului pentru mielomul multiplu, cu scopul de a induce o remisie a bolii. Există diverse scheme de tratament cu medicație, incluzând combinații de medicamente precum bortezomib, lenalidomidă, daratumumab, ciclofosfamidă și dexametazona.

Există scheme de tratament care pot fi folosite pentru pacienții eligibili pentru autotransplant medular, incluzând combinații de medicamente precum VRD (bortezomib, lenalidomidă, dexametazona), VCD (bortezomib, ciclofosfamidă, dexametazona), DRD (daratumumab, lenalidomidă, dexametazona) și DVTD (daratumumab, bortezomib, lenalidomidă , dexametazona.

Există scheme de tratament care nu sunt potrivite pentru autotransplant medular, incluzând combinații de medicamente precum lenalidomidă/low-dose dexametazona, bortezomib/ciclofosfamidă/dexametazona, daratumumab/melphalan/dexametazona+/-bortezomib.

Această etapă a tratamentului este folosită atunci când boala se reintroduce după o remisie. Există o serie de opțiuni terapeutice disponibile, incluzând medicații precum bortezomib, doxorubicina liposomală, carfilzomib, lenalidomidă, panobinostat, daratumumab, ixazomib și elotuzumab.

Această terapie implică anticorpi bispecifici, cum ar fi teclistamab și talquetamab, care se leagă de receptorii CD3 de pe celulele T și de antigenul BCMA (B-cell maturation antigen) de pe celulele mielomatoase. Este o opțiune pentru pacienții care au suferit cel puțin 4 linii anterioare de tratament.

Acest tip de terapie implică modificarea celulelor imunitare T pentru a le permite să atace celulele canceroase. Celulele T sunt prelevate din organism, modificate genetic, și apoi reintroduse în organism pentru a ataca celulele mielomatoase. Există o serie de CAR-T terapii disponibile, inclusiv idecabtagene vicleucel și ciltacabtagene autoleucel.