Explorarea analizatorului auditiv

Study Notes

Explorarea analizatorului auditiv

Explorarea funcției auditive evaluează pierderile de auz (hipoacuzie).
Examenul acustic cantitativ stabilește gradul de pierdere a auzului.
Examenul calitativ identifică locația și natura leziunii care a cauzat pierderea auzului.
Din punct de vedere calitativ, hipoacuziile pot fi de transmisie, de percepție sau mixte.
Hipoacuziile de transmisie apar când obstacolul se află în conductul auditiv extern, la nivelul timpanului, al lanțului osicular sau în casa medie.
Hipoacuziile de percepție apar atunci când urechea internă, nervul auditiv sau căile auditive centrale sunt afectate.
Hipoacuziile mixte se caracterizează prin leziuni atât în aparatul de transmisie cât și în aparatul de percepție a sunetelor.

Acumetria fonetică

Acumetria fonetică este o metodă cantitativă de examinare a auzului.
Se efectuează într-o cameră izolată fonic, la o distanță de 6 metri între examinator și pacient.
Examinatorul șoptește cuvinte, iar pacientul trebuie să le identifice, obturând urechea opusă.
O persoană cu auzul normal poate percepe cuvintele șoptite de la o distanță de 6 metri.
Dacă pacientul nu aude cuvintele, proba se repetă la o distanță mai mică.
Hipoacuzia se clasifică în funcție de distanța de la care pacientul aude vocea examinatorului.
Hipoacuzia se consideră gravă dacă vocea de conversație nu este percepută de la o distanță mai mică de 25 cm.

Probele cu diapazoane

Probele cu diapazoane sunt metode calitative.
Acestea sunt utilizate de obicei pentru a diferenția hipoacuziile de transmisie de cele de percepție.
Se folosește un diapazon de 128 Hz.
Proba Schwabach evaluează durata conducerii osoase.
Diapazonul în vibrație se plasează pe regiunea antero-superioară a mastoidei.
Durata normală a percepției este de 20 de secunde.
O durată prelungită indică hipoacuzie de transmisie, iar o durată scurtă sugerează hipoacuzie de percepție.
Proba Rinne compară auzul pe cale osoasă și cale aeriană la aceeași ureche.
Diapazonul în vibrație se plasează pe regiunea antero-superioară a mastoidei.
Când percepția dispare, diapazonul se plasează în fața pavilionului urechii.
În mod normal, percepția pe cale aeriană durează 30-40 de secunde, de două ori mai mult decât percepția pe cale osoasă.
Rinne pozitiv indică un auz normal.
Rinne negativ indică hipoacuzie de transmisie, cu diminuarea percepției pe cale aeriană și prelungirea sau menținerea percepției pe cale osoasă.
Rinne pozitiv patologic indică hipoacuzie de percepție, cu percepție pe cale aeriană mai lungă decât pe cale osoasă, dar cu valori prescurtate.
Proba Weber compară auzul celor două urechi.
Diapazonul se plasează perpendicular pe vertex.
Vibrațiile sunt transmise egal prin calea craniană osoasă la cele două labirinte.
Un Weber indifferent indică auz normal în ambele urechi.
Weber lateralizat în hipoacuzia de transmisie unilaterală indică o percepție mai intensă a vibrațiilor pe partea bolnavă.
Weber lateralizat în hipoacuzia de percepție unilaterală indică o percepție mai intensă pe partea sănătoasă.

Audiometria

Audiometria este un procedeu electro-acustic modern pentru investigarea funcției auditive.
Audiometria tonală determină pragul minim auditiv la diferite frecvențe, la ambele urechi.
Audiometrul conține un generator de sunete, un amplificator, un reglator al intensității sonore, un reglator al frecvenței și un emițător de sunete.
Pentru testarea căii aeriene se utilizează căști.
Pentru măsurarea căii osoase se folosește un emițător special care se fixează pe suprafața apofizei mastoide.
Pragul auditiv se caracterizează în pași de octavă, în gama de frecvență de la 125 Hz la 8 kHz.
Rezultatele se exprimă în decibeli (dB).
Intensitatea sonoră fizică se exprimă prin energia sonoră care traversează perpendicular unitatea de suprafață în unitatea de timp (W/m2).
Pragul minim auditiv variază în funcție de frecvența vibrațiilor.
Sensibilitatea maximă a auzului uman se află între 1 - 5 kHz.
La frecvența de 1024 Hz pragul minim auditiv este de 10-16 W/cm2.
Intensitatea sonoră se exprimă în decibeli (dB).
Audiometria investighează pragul minim auditiv atât pe cale aeriană cât și pe cale osoasă, prin creșterea intensității de la 0 dB în trepte de 5 dB.
Rezultatele se marchează pe audiogramă.
Investigarea începe la 1 kHz și continuă cu frecvențe mai mari și mai mici.
Punctele obținute se unesc cu o linie pe audiogramă.