Biologie Animale Păsări - Clasa Aves PDF

**Clasa Aves** Păsările sunt vertebrate homeoterme care poartă pene. Ele sunt răspândite pe întreg pământul, în păduri, deşerturi, munţi, savane, preerii şi deasupra oceanelor. Caractere generale: 1. La păsări membrele anterioare sunt transformate în aripi. 2. Corpul are formă de fus aerodinam...

**Clasa Aves** Păsările sunt vertebrate homeoterme care poartă pene. Ele sunt răspândite pe întreg pământul, în păduri, deşerturi, munţi, savane, preerii şi deasupra oceanelor. Caractere generale: 1. La păsări membrele anterioare sunt transformate în aripi. 2. Corpul are formă de fus aerodinamic 3. Corpul este acoperit de pene pe corp şi solzi cornoşi pe picioare. Unele păsări prezintă o glandă uropigee care secretă un lichid uleios ce este întins pe pene. 4. Scheletul este complet osificat, oasele având numeroase spaţii cu aer în pereţii lor şi in interior. Fălcile sunt acoperite cu un cioc cornos. 5. Sistemul nervos este foarte bine dezvoltat; creierul având 12 perechi de nervi cranieni. 6. Inima este tetracamerală, unde este prezentă numai cârja aortică dreaptă. 7. Temperatura corpului este constantă, păsările fiind animale endotermice. 8. Respiraţia este dublă şi alături de plămâni există şi nişte saci aerieni (prelungiri ale bronhiilor) care folosesc pentru înmagazinarea aerului cu oxigen. 9. Lipseşte vezică urinară. Urina este semisolidă şi conţine acid uric. 10. Sexele sunt separate. 11. Fecundaţia este internă; embrionul prezintă anexele embrionare: amniosul şi alantoida. Capul are formă sferică. Ochii sunt aşezaţi pe laturile capului şi numai la răpitoarele de noapte sunt situaţi în faţă. Trunchiul este de regulă fusiform şi la unele specii ce trăiesc în vegetaţia deasă este turtit lateral, iar la unele specii acvatice este uşor comprimat dorso-ventral. Membrele anterioare sunt transformate în aripi, penele de pe marginea posterioară fiind mai dezvoltate. Membrele posterioare, pe lângă coapsă şi gambă, au un articol numit tarso- metatars la capătul căruia se găsesc degetele. Degetele pot fi libere, lipite în anumite porţiuni sau legate între ele printr-o membrană interdigitală. **Organizaţia internă** **Tegumentul** este foarte subţire în părţile acoperite de pene şi mai îngroşat în părţile golaşe. Epiderma conţine o pătură profundă, numit stratul lui Malipighi, constituită din celule vii, iar stratul superficial, din celule turtite, care pe măsură ce se cheratinizează, mor şi formează un strat cornos gros şi bun izolator. Derma cuprinde vase de sânge, corpusculi tactili, muşchi netezi ai penelor, iar în hipodermă se găseşte un ţesut gras care formează aşa- numitul panicul adipos cu rol în termoizolare, în hipodermă găsindu-se spaţii cu aer. La femele, pe abdomen, există porţiuni de tegument puternic îngroşate numite plăci incubatoare care ajută la clocitul ouălor. Fălcile sunt acoperite de teci cornoase care alcătuiesc ciocul. Diamantul este o formaţiune cornoasă aşezată pe partea superioară a vârfului ciocului şi este folosit de pui pentru spargerea cojii oului. Solzii cornoşi acoperă, de obicei, piciorul. Ghearele sunt formaţiuni cornoase aşezate la capătul degetelor care în special la păsările prădătoare sau scurmătoare sunt foarte bine dezvoltate. Pintenul este o teacă cornoasă aflat pe partea posterioară a piciorului, la masculii unor specii de galinacee (cocoşi). Penele sunt formaţiuni caracteristice păsărilor. Ea este alcătuită dintr-un ax înfipt în tegument numit rahis şi o serie de ramificaţii numite barbe. Barbele sunt dispuse de o parte şi de alta rahisului şi sunt aşezate într-un singur plan. Ele sunt prinse între ele astfel încât formeză o structură ca o foaie plană. Penele de la coadă se numesc rectrice, cele de pe aripi, remige, iar de pe corp, tectrice. Rectricele şi remigele folosesc pentru zbor. La pui, dar şi la unele specii din zonele reci, în stadiul de adult, este prezent puful, la care rahisul este moale şi barbele neîncheiate. **Scheletul**. Oasele la păsări sunt lungi, lipsite de măduvă dar pline cu aer. De asemenea în pereţii acestor oase există numeroase spaţii cu aer dar sunt foarte rezistente. Pneumaticitatea oaselor contribuie la scăderea greutăţii corpului. Craniul este globulos, mare. Orbitele sunt mari, datorită dezvoltării foarte mari a ochilor. Oasele cutiei craniene se sudează timpuriu, datorită faptului că presiunea atmosferiă în timpul zborului este foarte mare. Datorită faptului că păsările au o staţiune bipedă, axul longitudinal al craniului formează un unghi obtuz cu cel al colonei vertebrale. La nivelul urechii mijlocii este prezentă scăriţa. Sistemul hioidian formează scheletul limbii. De corpul hioidului se prind coarnele hioidiene. Sistemul hioidian împreună cu muşchii fixaţi pe el, serveşte la scoaterea limbii în afară şi retragerea ei în gură. Coloana vertebrală. Regiunea cervicală prezintă cele două vertebre atlasul şi axisul. Restul vertebrelor cervicale prezintă o mare mobilitate ceea ce face ca mişcările gâtului să fie foarte uşoare. Ultimele vertebre toracale, vertebrele lombare, sacrale şi primele vertebre codale se sudează între ele şi formează osul sinsacru, care aderă strâns la centura pelviană şi asigură rigiditatea cuştii toracice din timpul zborului. Ultimele vertebre codale se sudează între ele şi formează urostilul, de care se prinde musculatura în care se fixează penele cozii în formă de evantai. Coada serveşte ca un fel de cârmă în timpul zborului. În regiunea cervicală exisă doar rudimente de coaste. Coastele din regiunea toracică sunt bine dezvoltate şi sunt formate dintr-o jumătate vertebrală şi o jumătate sternală unite între ele printr-o articulaţie mobilă. Jumătatea vertebrală prezintă o apofiză uncinee prin care fiecare coastă se sprijină pe coasta următoare asigurând rigiditatea cuştii toracice în timpul zborului. Sternul este un os mare lat, în a cărei escavaţie se găseşte inima, într-o poziţie centrală. La nivelul sternului există o carenă pe care se inseră muşchii pectorali foarte bine dezvoltaţi la păsările zburătoare. La păsările nezburătoare (struţi), carena lipseşte sau este redusă. Centura scapulară (a membrului anterior) este formată din omoplat, coracoid şi claviculă. Omoplatul este orientat paralel cu coloana vertebrală şi permite o mare mobilitate a membrului anterior. Coracoidul este articulat la stern. El reprezintă un os mare, solid care susține membrul anterior. Cele două clavicule se unesc prin capetele lor ventrale şi formează iadeşul, ce funcţionează ca un resort ce ţine la distanţă scheletul celor două aripi şi le împinge în sus atunci când acestea sunt coborâte micşorând astfel efortul energetic pentru ridicarea aripilor. Membrul anterior are formă de seceră pe care se prind penele de zbor. Humerusul, radiusul şi cubitusul au o dezvoltare normală. Numărul carpienelor s-a redus la două, iar metacarpienile sunt în număr de trei. Prezintă trei degete. Degetul unul şi trei au câte o falangă şi degetul doi, două falange. Centura pelviană este adaptată pentru staţiunea bipedă, astfel încât oasele acesteia sunt alungite către centrul de greutate al corpului (situat în centrul cuştii toracice) şi de sudarea acestuia la sinsacru. Ilionul este alungit anterior, iar ischionul şi pubisul alungite posterior. Cele două pubisuri sunt subţiri şi depărtate unul de celălalt, mai ales la femele, pentru ca acestea să poată depune ouăle. Membrele posterioare prezintă patru segmente. Femurul este orientat înainte pentru ca centrul de greutate să cadă la baza picioarelor. Scheletul gambei este reprezentat de tibio- tars, orientat posterior. Următorul segment, tarso-metatars, caracteristic păsărilor, este orientat anterior. Peroneul este redus la o aşchie, datorită faptului că membrele posterioare prezintă o mobilitate redusă. În general prezintă patru degete: trei îndreptate anterior şi unul posterior. **Sistemul muscular.** Datorită zborului şi staţiunii bipede, musculatura aripilor şi a picioarelor este foarte bine dezvoltată. Marele pectoral este un muşchi care se inseră pe stern, carenă, claviculă, coracoid şi humerus. El determină coborârea aripii. Micul pectoral este aşezat între coracoid şi humerus şi determină, de asemenea, coborârea aripii. Pectoralul mijlociu este aşezat între claviculă şi stern. El prezintă un tendon care trece prin cavitatea glenoidă şi se inseră pe humerus, pe faţa sa dorsală, ca o coardă după un scripete. El contribuie la ridicarea aripii întrucât atunci când aripa este coborâtă el începe să aibă o acţiune mecanică opusă, fiind ca o frănghie după un scripete şi începe să ridice aripa. Muşchii de la membrele posterioare sunt foarte bine dezvoltaţi şi contribuie la ridicarea păsărilor de la sol. **Sistemul nervos**. Creierul este foarte bine dezvoltat, datorită vieţii complexe a acestora. Caracteristic pentru păsări este reducerea centrilor olfactivi şi dezvoltarea mare a centrilor optici, acustico- statici şi motori. Bulbii olfactivi sunt reduşi. Emisferele cerebrale sunt mari şi au suprafaţa netedă. Numai la unele raţe, păsări răpitoare, struţi se observă un început de circumvoluţiuni cerebrale. Corpii striaţi aflaţi la baza emisferelor cerebrale sunt foarte bine dezvoltaţi, ei constituind sediul comportamentului instinctual al păsărilor. Apare şi un început de neopalium (strat de substanţă nervoasă care subordonează toate etajele sistmului nervos central) ca la mamifere în care are loc integrarea informaţiilor nervoase ce declanşează răspunsuri complexe la diferiţe stimuli. Diencefalul este mic şi prezintă dorsal o epifiză, iar ventral un infundibul şi o hipofiză. În faţa infundibulului se găseşte chiasma optică, locul de încrucişare a nervilor optici. Mezencefalul (creierul mijlociu) este reprezentat de tuberculii bigemeni care au o formă globuloasă, bine dezvoltată, unde se găsesc centrii optici. Metencefalul (creieraşul) este bine dezvoltat. El este format dintr-o masă nervoasă centrală corespunzătoare vermisului (parte medină a cerebelului, situată între cele două emisfere cerebeloase) de la mamifere şi două porţiuni laterale numite floculi. Creieraşul prezintă cute orientate transversal. Dezvoltarea mare a creieraşului stă în corelaţie cu mişcările atât de variate ale păsărilor, pe care le coordonează.. Bulbul rahidian prezintă olive proieminente, unde se găsesc nucleii ariei acustice. Măduva spinăriiprezintă două umflături: una cervicală care corespunde plexului nervos al aripilor şi alta lombară corespunzătoare membrelor posterioare.. Păsările prezintă 12 perechi de nervi cranieni. **Organele de simţ.** Receptorii tactili sunt cantonaţi la nivelul epidermei, mai ales în porţiunile nude. Simţul gustativ este satisfăcut de mugurii gustativi, puţini numeroşi, situaţi în cavitatea bucală. Celulele nervoase olfactive se găsesc pe partea posterioară a cavităţii nazale. Cornetele nazale, de forma unei creste răsucite sunt căptuşite de mucoasa olfactivă. Cavitatea nazală comunică cu exteriorul prin nări şi cu cavitatea bucală prin coane. Urechea este formată din ureche internă, medie şi externă. Urechea internă este formată din utriculă cu cele trei canale semicirculare şi sacula ce prezintă un diverticul corespunzător melcului de la mamifere, unde sunt situaţi receptorii acustici. Urechea mijlocie este cuprinsă între membrana timpanică la exterior şi ferestrele, ovală şi rotundă la interior. Între timpan şi fereastra ovală se găseşte columela (scăriţa). Urechea medie comunică cu faringele prin trompa lui Eustachio. Ureche externă este redusă la majoritatea păsărilor, la unele specii find reprezentată de pene modificate ca un ciuf, iar la unele poate prezenta unul sau două pliuri tegumentare (păsările răpitoare de noapte). Ochiul la păsări este foarte bine dezvoltat. Prezintă două pleoape la care se adaugă membrana nictitantă care se poate mişca orizontal. El este turtit antero-posterior. La răpitoarele de noapte şi la cele nocturne, ochii sunt mult mai alungiţi. Ochiul nu se mişcă în orbită dar păsările prezintă o mare mobilitate a capului şi a gâtului. Corneea este foarte bombtă, cristalinul sferic, pupila circulară, sclerotica osificată. În ochiul păsărilor este prezent în umoarea sticloasă, un organ numit pieptene. El este foarte vascularizat şi asigură nutriţia ochiului. Retina cuprinde celule cu con şi cu bastonaşe, primele fiind mai numeroase la păsările diurne, ultimele mai multe la cele nocturne. Cele mai multe dintre păsări prezintă o singură zonă de acuitate vizuală pe retină (fovee centrală). Răpitoarele diurne prezintă două fovei. Majoritatea răpitoarelor de noapte prezintă numai fovei laterale. **Sistemul digestiv**. În pereţii cavităţii bucale sunt prezente glande mucoase mici, foarte numeroase la păsările care hrănesc cu seminţe. Esofagul păsărilor la unele specii prezintă pe partea ventrală o guşă cu rol în înmagazinarea şi înmuierea hranei. La porumbei prezintă o secreţie asemănătoare cu laptele, întrebuinţată la hrănirea puilor. Stomacul este diferenţiat în două compartimente. Primul este lărgire a esofagului cu pereţii subţiri şi foarte bogaţi în glande a căror secreţie acţionează asupra hranei. Al doilea compartiment este reprezentat de un stomac musculos numit şi rânză. În porţiunea iniţială a intestinului se deschid conductele celor două glande digestive: ficatul şi pancreasul. La locul unde intestinul se continuă cu rectul se deschid două diverticule sau cecuri. La nivelul cecurilor au loc şi procese de absorbţie, dar şi locuri unde flora bacteriană acţionează asupra celulozei din alimente. Tubul digestiv se deschide în cloacă care este compartimentată în trei porţiuni. În prima porţiune se deschide intestinul şi se numeşte coprodeum. În al doilea segement se deschid ureterele şi conductele genitale, numindu-se urodeum. A treia porţiune a cloacei la păsări se numeşte proctodeum, care la masculii unor specii de păsări (struţi, raţe) se prelungeşte într-un organ de copulaţie. În timpul hrănirii, hrana ajunge la stomacul musculos mai întâi, unde este sfărâmată şi apoi se întoarce la stomacul glandular unde este supusă acţiunii glandelor digestive, iar apoi este condusă către intestin. **Sistemul respirator**. El este compus din căile respiratorii, plămâni şi saci aerieni. Căile respiratorii încep cu nările, trahee şi bronhii. La începutul traheei există un laringe rudimentar. În locul unde traheea se ramifică în cele două bronhii se găseşte sirinxul (alcătuită din membrane şi muşchi), formaţiune care permite producerea sunetelor. Fiecare din cele două bronhii primare în care se ramifică traheea intră în câte un plămân şi se continuă în lungul plămânului pe faţa sa ventrală. Aceste bronhii se ramifică în bronhii secundare, dorsale, ventrale şi laterale. Bronhiile secundare se ramifică spre periferia plămânilor în bronhii terţiare. Acestea se continuă la rândul lor cu bronhiolele respiratorii, prevăzute cu capilare aeriene care constituie suprafaţa respiratorie a plămânilor. La păsări lipsesc alveolele pulmonare. Bronhiile primare şi cele secundare se dilată şi formează sacii aerieni cu rol în înmagazinarea aerului. Fiecare din sacii aerieni se leagă de plămâni printr-un sistem de bronhii recurente prin care aerul se întoarce în plămâni. În timpul repaosului respiraţia are loc sub acţiunea muşchilor intercostali. În timpul zborului necesarul de oxigen este mult mai ridicat, iar cuşca toracică devine rigidă servind ca suport fix aripilor şi numai contribuie la mişcarea de respiraţie. În inspiraţie, aerul nu pătrunde deloc în sacii anteriori prin bronhiile ventrale. Aerul încărcat cu oxigen pătrunde în sacii posteriori şi la plămâni, unde are loc primul schimb respirator. O parte din aerul încărcat cu oxigen ajunge şi în sacii anteriori. Datorită bătăilor aripilor, acestea apasă pe sacii aerieni şi aerul înmagazinat din sacii posteriori şi anteriori este împins prin bronhiile recurente la plămâni, astfel încât are loc al doilea schimb respirator, iar aerul încărcat cu dioxid de carbon este împins apoi prin bronhiile secundare, primare către trahee şi la exterior. Având în vedere că aerul trece de două ori prin plămâni, respiraţia este dublă, ceea ce asigură necesarul de oxigen foarte ridicat din timpul zborului. **Sistemul circulator.** Inima este foarte mare, aşezată central. Există doar cârja aortică dreaptă şi sângele arterial este complet separat de cel venos. Inima este împărţită în patru cămăruţe. Cârja aortică dreaptă pleacă din ventriculul stâng. De pe ea se desprind două trunchiuri brahiocefalice ce conduc sângele cu oxigen către cap şi aripi. Cărja aortică se continuă înapoia inimii cu aorta dorsală care conduce sângele cu oxigen către organe interne şi spre partea posterioară a corpului şi la picioare. Sângele cu dioxid de carbon este adunat din corp prin două vene cave anterioare şi o venă cavă posterioară. La nivelul rinichilor se formează un sistem portrenal (care are o eficiență crescută în colectarea dioxidului de carbon), a cărei reţea de vase se deschid în vena cavă posterioară. Sistemul porthepatic este compus dintr-o venă hepatică care la nivelul ficatului se ramifică într-o reţe de capilare ce se reunesc în două vene hepatice care se vor deschide în vena hepatică. **Sistemul excretor**. Rinichii sunt alungiţi şi formaţi din câte trei lobi. Ureterele se deschid în cloacă. Păsările nu au vezică urinară. În cloacă datorită resorbţiei apei, urina formează o concreţiune albă, care se adaugă materiilor fecale. **Sistemul reproducător**. Sistemul reproducător mascul este format din două testicule şi două spermiducte ce se deschid în cloacă. Pe faţa internă a fiecărui testicul există un epididim care se continuă cu spermiductul. Cele mai multe păsări nu au organ copulator. El există doar la raţe, gâşte şi se prezintă sub forma unui diverticul al cloacei. Fecundaţia este internă. La păsările care nu au organ copulator ea are loc prin apropierea cloacelor celor două sexe. Sistemul reproducător femel este redus la ovarul şi oviductul stâng. Oviductul prezintă la partea anterioară o pâlnie care captează ovulele. În peretele oviductului se găsesc glande care secretă învelişurile oului. Păsările sunt fără excepţie, ovipare. Embrionul prezintă anexele embrionare: amniosul şi alantoida şi este învelit la începutul formării sale de gălbenuşul sau vitelusul nutritiv care asigură hrănirea. În lungul oviductului gălbenuşul se înveleşte cu albuş care conţine apă şi substanţe proteice foarte importante pentru creştere. Gălbenuşul, către cei doi poli ai oului prezintă nişte cordoane în spirală (şalaze) care nu permite embrionului să se răsucească şi să fie deteriorat indiferent de poziţia oului. Peste albuş se formează membrana dublă a cojii oului care lasă la capătul mai bont un spaţiu cu aer care va servi pentru respiraţia puiului înainte ca acesta să iasă din ou. Coaja oului este tare şi formată din carbonaţi şi fosfaţi de calciu. Ea este acoperită de o cuticulă cu rol de protecţie antimicrobiană. **Detalii desene- vezi lucrările practice**