Suport De Curs. Consiliere. 2024-2025 PDF

1 SUPORT DE CURS CONSILIERE ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ 2024 – 2025 Titular disciplină: Conf. univ. dr. abilitat PATRICIA RUNCAN MATERIALE SELECTATE ȘI EXTRASE DIN PUBLICAȚIILE PREZENTATE LA BIBLIOGRAFIE 1 2 INTRODUCERE ÎN CONSILIERE Pe peretele Departamentului de Consiliere și Orientare al Universității din Wisconsin (SUA), se găsește următoarea definiție cuprinzătoare a CONSILIERII: CONSILIEREA înseamnă multe lucruri. Ea este o tehnică de informare și evaluare, un mijloc de a modifica comportamentul, o experiență de comunicare. Dar mai mult decât atât, ea este o căutare în comun a sensului în viață al omului, cu dezvoltarea dragostei ca element esențial, concomitent cu căutarea și consecințele ei. Într-adevăr, această căutare este însăși viața, iar consilierea este numai o intensificare specială a acestei căutări. (psihologul american R. Strowing) CONSILIEREA... este o EXPERIENȚĂ DE COMUNICARE. CONSILIEREA... este o căutare în comun a SENSULUI ÎN VIAȚĂ al omului. DELIMITĂRI CONCEPTUALE Termenul consiliere provine din limba latină, de la verbul consilior/consiliari = a [se] sfătui, de unde derivă şi substantivul consilium = consultare, deliberare, consfătuire; consiliu, adunare [deliberativă]; sfat; judecată, chibzuială [în hotărâre]. Cea mai amplă semnificație a consilierii poate fi regăsită încă de la începuturile organizării umane, fiind asemănătoare cu cea de sfătuire cu privire la treburile comunității. În trecut, persoanele care aveau rolul de a sfătui, a îndruma, a vindeca, a oferi soluții pentru diversele probleme cu care se confrunta pe atunci societatea, erau numiți după loc și timp: astrologi, sfetnici, vrăjitori, sfătuitori, consilieri. Pe parcursul evoluției și diferențierii societății umane, activitatea de consiliere devine o necesitate în toate domeniile de activitate. Necesitatea consilierii s-a conturat la începutul secolului XX, mai întâi în S.U.A. Apariția acestei activități a fost generată de nevoia orientării și selecției profesionale. Consilierea a fost recunoscută ca PROFESIE, începând cu deceniul 5 al secolului XX. Specificitatea demersului de consiliere constă, la modul cumulativ în: găsirea de alternative; sprijinirea în identificarea obiectivelor; și furnizarea de informații necesare rezolvării problemelor persoanelor consiliate. La baza activității desfășurate de consilier se află marile teorii psihologice privind personalitatea: teoria psihanalitică; teoria behavioristă; teoria umanistă; teoria cognitivistă; teoria analizei tranzacționale. 2 3 Mulți specialiști din domeniile socio-umane pot oferi servicii de consiliere. Dintre aceștia amintim, doar o parte: psihologi; psihopedagogi; asistenți sociali; preoți; medici; profesori. În esență, consilierea este preocupată de a-i ajuta pe oameni, pentru ca ei să ia decizii înțelepte și să-și rezolve problemele, prin propriile resurse. Prin consiliere, un om ajunge la un nivel mai înalt al competenței personale, consilierea implicând întotdeauna schimbarea. Consilierea necesită: timp & energie; cunoștințe, abilități & atitudini (în cazul specialistului); deschidere din partea consiliatului (clientului). Sunt șapte principii de care trebuie să ţinem seama în consiliere: 1. Respectul individualităţii; 2. Sinceritatea; 3. Recunoaşterea propriilor limite; 4. Confidenţialitatea; 5. Negocierea soluţiilor şi respectarea deciziilor clientului; 6. Nediscriminarea; 7. Acordarea unor servicii integrate. DEFINIȚII ALE CONSILIERII (1) Consilierea este RELAȚIA ce se configurează dinamic între DOI poli: consilier și client. (2) Consilierea este o ARTĂ. Rezultatele consilierii nu se măsoară în adevărurile științifice confirmate, ci în eficiența acțiunii de adaptare a acestor adevăruri la problemă, situație, client. (3) Consilierea este calea de a RELAȚIONA și de a RĂSPUNDE unei alte persoane, astfel încât persoana este ajutată să-și exploreze gândurile, emoțiile și comportamentul pentru a câștiga o înțelegere de sine mai clară, și apoi a învăța să găsească și să utilizeze părțile sale mai tari (resursele), încât să se poată confrunta cu viața mai eficient, acționând corespunzător sau luând decizii adecvate. (4) Într-un sens larg, consilierea poate fi descrisă ca o metodă de a te relaționa sau răspunde altora cu scopul de a-i ajuta să se cunoască mai bine, să se clarifice, și să dobândească o satisfacție personală crescută. (5) Consilierea reprezintă un proces de îndrumare a unei persoane sau a unui grup de persoane, de către o altă persoană specializată în consiliere, cu scopul îmbunătățirii unui aspect al vieții clientului. (6) Consilierea înseamnă a ajuta pe alții să se cunoască, să se înțeleagă mai bine și să fie mai eficienți în rezolvarea problemelor. 3 4 (7) Consilierea în A.S. reprezintă un serviciu specializat, de sprijin şi ajutor, acordat persoanelor aflate în situaţii de criză sau în momente de schimbare socială (de statut profesional, emigrare etc.), care necesită o adaptare la condiţiile de viaţă cu care aceşti oameni nu sunt familiarizaţi. Generalității privind CONSILIEREA Consilierea este un subiect vast, disputat de diferite categorii profesionale (asistenți sociali, psihologi, medici, juriști etc.), dar care prezintă câteva elemente comune, indiferent de profesioniștii care o utilizează. Consilierea reprezintă un proces bine structurat, cu o durată limitată în timp, cu obiective clare, dezvoltate împreună cu clientul, având un cadru bine definit de desfășurare, precum și cerințe specifice legate de procesul de încheiere al consilierii. Prin consiliere, clientul este ajutat să îşi identifice problemele, nevoile, să le exploreze, să identifice soluţii pentru acestea, să îşi conştientizeze abilităţile, resursele şi să le utilizeze cât mai bine în vederea rezolvării problemelor personale şi interpersonale, pentru o mai bună adaptare şi integrare socială. SCOPUL și OBIECTIVELE CONSILIERII PRINCIPALUL SCOP AL CONSILIERII: este funcționarea psihosocială optimă a persoanei sau grupului de persoane. Acest scop poate fi atins prin realizarea obiectivelor procesului de consiliere. OBIECTIVELE CONSILIERII sunt în număr de TREI: (1) Promovarea sănătății și a stării de bine; (2) Dezvoltarea personală; (3) Prevenția. (1) Ce este starea de bine? Așa cum o definește O.M.S., sănătatea nu este condiționată doar de absența bolii și disfuncției, ci se referă la un proces complex și multidimensional, în care STAREA subiectivă DE BINE, este un element fundamental. 4 5 COMPONENTELE STĂRII DE BINE sunt: - ACCEPTARE DE SINE - AUTONOMIE - CONTROL - SENS ȘI SCOP ÎN VIAȚĂ  Familia și școala au un rol esențial în dezvoltarea și menținerea stării de bine, la copii!  Familia și locul de muncă au un rol esențial în dezvoltarea și menținerea stării de bine, la adulți! (2) DEZVOLTAREA PERSONALĂ Este un domeniu al cunoașterii și intervenției psihologice și manageriale care s-a afirmat în ultimii 30 de ani pe plan internațional, în special în SUA, ca o adevărată politică socială și educațională permanentă pentru promovarea succesului profesional, social, dar și a bunăstării psihologice. Este o modalitate concretă de prezervare (apărare) a sănătății, eficienței, satisfacției și potențării la maximum a resurselor psihologice de care dispune fiecare persoană. Dezvoltarea personală vizează: cunoașterea de sine; imaginea de sine; capacitatea de decizie responsabilă; controlul stresului; relaționarea interpersonală armonioasă; tehnici eficiente de învățare; atitudini creative; opțiuni vocaționale realiste etc. (3) PREVENȚIA Este o înștiințare prealabilă. Prevenția (profilaxia), poate fi: primară, secundară, terțiară. 3.1. PREVENȚA SOCIALĂ PRIMARĂ: se referă la intervenția care previne instalarea bolii. Prevenția primară se adresează populației sănătoase dar cu vulnerabilitate la boală și se realizează prin intervenții la nivel individual, de grup, de comunitate. (Ex. Prevenția primară pentru copii cu părinți migratori, pentru a preveni apariția depresiei). 3.2. PREVENȚA SOCIALĂ SECUNDARĂ: se referă la intervenția care are loc imediat după apariția bolii și care are ca scop prevenirea complicațiilor și a evoluției bolii. (Ex. Reducerea riscului de suicid în depresie). 3.3. PREVENȚA SOCIALĂ TERȚIARĂ: se face în cadrul bolilor grave și urmărește reducerea complicațiilor induse de complicațiile bolii. (Ex. Creșterea calității vieții persoanelor depresive). 5 6 MOTIVE DIVERSE PENTRU CARE CLIENȚII APELEAZĂ LA CONSILIER: - Sfaturi pentru luarea unor decizii; - Răspunsuri la întrebări dificile; - Deprimare şi sentimente de vinovăţie; - Orientare pentru alegerea unei cariere; - Depresie, crize, eşecuri şi falimente; - Durere cauzată de pierderea unei persoane dragi; - Comportament bizar, anxietate, îngrijorare, frică; - Probleme familiale şi conjugale; - Ajutor în rezolvarea unor conflicte cu alții; - Deteriorarea relaţiilor interpersonale; - Probleme legate de consumul de droguri şi alcool; - Probleme sexuale, sarcină nedorită; - Tentativă de suicid; - Multe regrete; - Dificultăţi profesionale etc. FORMELE PRINCIPALE ALE CONSILIERII Consilierul poate oferi servicii de consiliere utilizând următoarele forme principale ale consilierii: 1. Consilierea individuală; 2. Consilierea familială; 3. Consilierea de grup. TIPURI PRINCIPALE DE CONSILIERE I. Consilierea psihologică II. Consilierea educațională / psihopedagogică III. Consilierea creștină / spirituală / biblică IV. Consilierea în asistența socială / socială / asistențială V. Consilierea parentală / consilierea părinților VI. Consilierea pentru dezvoltarea personală Ultimele 3 tipuri de consiliere le vom detalia mai mult în a doua parte a suportului de curs. 6 7 I. Consilierea psihologică - Acțiunea de intervenție pe o perioadă de timp mai scurtă (minim patru săptămâni) sau mai lungă (aproximativ șase luni), cu scopul de a preveni sau de a rezolva anumite probleme de ordin emoțional, cognitiv sau comportamental care au impact asupra consiliatului sau și a familiei acestuia, reprezintă consilierea psihologică. Prin intermediul consilierii psihologice, consilierul are ca obiective: - formarea sau dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor; - sprijinirea și încurajarea în alegerea celor mai bune soluții de către consiliat, pentru problemele pe care acesta le întâmpină. II. Consilierea educațională / psihopedagogică - Consilierea educațională reprezintă un proces de orientare adresat elevilor, studenților (tineri sau adulți), părinților, profesorilor, care are ca scop dobândirea de metode, tehnici, procedee eficiente prin care să-și poată gestiona și rezolva problemele pe plan educațional. Tipuri ale consilierii educaționale (psihopedagogice): - consilierea școlară; consilierea vocațională; - consilierea profesională; - consilierea de carieră. III. Consilierea creștină / spirituală / biblică - este „o disciplină practică, științifică și teologică, care însoțește pe om în cele mai adânci probleme spirituale cu care se confruntă.” (Dekoven, 1997, 16). Consilierea creștină contribuie la creșterea spirituală a membrilor unei biserici, este directivă, centrată pe principiile regăsite în Biblie și se desfășoară sub autoritatea bisericii, în contextul acesteia. IV. Consilierea în asistența socială / socială / asistențială - este o acțiune întreprinsă de o persoană profesionistă, competentă (în acest context: asistentul social), care se concentrează pe: - formarea, dezvoltarea abilităților de luare de decizii; - rezolvare de probleme și formare de noi deprinderi comportamentale ale persoanei consiliate (în acest context: beneficiarul). V. Consilierea parentală / consilierea părinților este „o activitate multidisciplinară, implicând psihologi de diferite specializări, specialiști în ştiinţele educaţiei, asistenți sociali, profesori etc. [care] vizează beneficiul copilului” (Muscă et al., 2006, 42). VI. Consilierea pentru dezvoltarea personală „urmărește formarea de abilități și atitudini care permit o funcționare personală și socială flexibilă și eficientă cu scopul atingeri stării de bine” (Susanu, 2011, 11), inclusiv în ceea ce îi privește pe viitorii consilieri (Hayes et al., 2003). 7 8 PROCESUL DE CONSILIERE (în general) & ATITUDINILE ȘI ABILITĂȚILE NECESARE ÎN PROCESUL DE CONSILIERE (în mod specific) PROCESUL DE CONSILIERE: - Consilierea nu e un eveniment, ci este un proces! - Procesul de consiliere se întinde pe o perioadă mai lungă de timp și se desfășoară prin ședințe de consiliere. - Consilierea se bazează pe obiective clare, se realizează într-un cadru care să confere intimitate și securitate clientului, are o frecvență determinată, durata unei ședințe de consiliere fiind de aproximativ 45 de minute. - Prin consiliere, profesionistul construieşte o relaţie de sprijin, în sensul motivării clientului de a acţiona pentru schimbarea acelui comportament care a determinat situaţia de criză şi pentru restabilirea echilibrului psihosocial al vieţii. Mulți autori în domeniul consilierii, au fost tentați să dividă procesul consilierii în TREI faze: de început, de mijloc și de încheiere. Fazele de început și de mijloc pot fi împărțite, într-un set de elemente componente sau sarcini directe. Spre exemplu, faza de început și de mijloc poate cuprinde: - negocierea expectanțelor; - evaluarea favorabilă a consilierii; - formarea unei relații de consiliere; - acordul asupra unui contract; - ajutorarea clientului să-și spună propria poveste; - clarificarea problemei; - înțelegerea psihologică a problemei; - investigarea, soluționarea, stăpânirea problemei. Faza finală poate cuprinde: - negocierea încheierii; - arbitrarea și rezolvarea unor probleme cauzate de pierderi; - asigurarea transferului celor învățate, în situații de viață reale; - anticiparea și prevenirea recăderii; - planificarea întâlnirilor următoare (dacă va fi cazul). ȘEDINȚA DE CONSILIERE: INDIVIDUALĂ sau de GRUP 8 9 Toate ședințele sunt organizate în baza unui orar săptămânal sau lunar în care se specifică: data, locul, și timpul alocat ședinței. În urma ședinței de consiliere se completează raportul de consiliere. În urma procesului de consiliere, rezultatele pentru client ar trebui să fie: 1. O mai bună cunoaștere de sine și o stare de bine; 2. Conștientizarea problemelor, nevoilor, aspiraţilor, intereselor personale; 3. Conştientizarea resurselor şi capacităţilor pentru rezolvarea problemelor personale şi interpersonale; 4. Identificarea unor soluţii pentru problemele conștientizate; 5. Angajarea responsabilă în rezolvarea problemelor sale. ATITUDINILE ȘI ABILITĂȚILE CONSILIERULUI NECESARE ÎN PROCESUL DE CONSILIERE Consilierea implică dezvoltarea unor atitudini și abilități fundamentale, fără de care procesul de consiliere nu este eficient și nu poate duce la efectele conturate de însăși obiectivele consilierii. De asemenea, personalitatea consilierului este extrem de importantă în procesul de consiliere. Valorile pe care le are consilierul și cunoștințele pe care le deține, influențează puternic personalitatea acestuia. ATITUDINILE CONSILIERULUI - Numim atitudine: „felul de a fi, de a se comporta, de a-și manifesta poziția, de a-și afirma punctul de vedere cu fermitate, poziția față de ceva sau cineva.” În structura caracterului se disting trei grupe fundamentale de atitudini: (1) Atitudinea față de SINE ÎNȘUȘI (2) Atitudinea față de CEILALȚI, față de SOCIETATE (3) Atitudinea față de MUNCĂ. La baza relației dintre consilier și client stau două premise fundamentale: - Toate persoanele sunt speciale și valoroase pentru că sunt unice! - Fiecare persoană este responsabilă pentru propriile decizii! Cele mai importante ATITUDINI ALE CONSILIERULUI (necesare în PC) sunt: 1. ACCEPTAREA NECONDIȚIONATĂ, 2. EMPATIA, 3. CONGRUENȚA, 9 10 4. COLABORAREA, 5. GÂNDIREA POZITIVĂ, 6. RESPONSABILITATEA, 7. RESPECTUL RECIPROC. 1. ACCEPTAREA NECONDIȚIONATĂ - Este atitudinea de recunoaștere a persoanelor cu: punctele lor tari și slabe, atitudini pozitive și negative, interese constructive și sterile, gânduri, trăiri și comportamente proprii; fără a le critica, judeca, controla și mai ales fără a condiționa aprecierea „Te voi aprecia, dacă....”. Non-acceptarea înseamnă: - a da sfaturi / soluții, de genul: „De ce nu faci așa...” - a evalua, a învinovății: „Aici greșești cu siguranță...” - a interpreta, a analiza: „Ceea ce ai tu nevoie este…” - a eticheta: „Ești prost pentru că ai făcut...” - a comanda, a fi directiv: „Trebuie să...” - a fi de acord, a lăuda: „Ai dreptate 100%.” - a moraliza: „Trebuia să faci asta și asta...” - a pune întrebări, de genul: „De ce ai făcut...?” - a simpatiza, a acorda suportul la modul general: „Totul va fi bine…” - a amenința, a avertiza: „Dacă se mai întâmplă asta, atunci...” - a evita: „Hai să uităm asta...” - a condiționa: „Te voi aprecia numai dacă vei lua note mari...” 2. EMPATIA - Înseamnă a te identifica cu celălalt pentru a te transpune în mintea și sufletul lui, pentru a înțelege cum percepe el lucrurile, dar fără a-ți anula propria personalitate. De multe ori comunicarea dintre noi suferă din cauza lipsei de empatie. Empatia se dezvoltă prin însușirea abilităților de comunicare verbală și nonverbală urmărind câteva sugestii: - utilizează foarte rar întrebări închise, deoarece acestea împiedică procesul de comunicare: „De ce ai făcut...?” - utilizează mai bine întrebări deschise, de genul: „Ai putea să-mi spui mai multe despre acel eveniment?” - ascultarea activă a interlocutorului, - evitarea moralizării consiliatului, - evitarea întreruperilor în timpul conversației: „Părerea mea este că...” - evitarea etichetărilor de orice natură: „Ești cam neserios/distrat/superficial...” - utilizarea sugestiilor constructive: „Va fi mai bine dacă vei face...” - evitarea criticii sarcastice: „Ești ridicol...” - evitarea feed-back-urilor negative: „Rezultatul tău este nesatisfăcător...” CÂTEVA MODALITĂȚI CONCRETE de îmbunătățire a comunicării empatice: 10 11 - oferirea de răspunsuri scurte și clare; - acordarea unui timp de gândire înainte de a da un răspuns; - focalizarea pe mesajele transmise de consiliat; - utilizarea unei tonalități potrivite a vocii; - evitarea clișeelor de răspuns: „Multe persoane trec prin situații ca acestea.” 3. CONGRUENȚA - Se referă la CONCORDANȚA dintre: comportamentul consilierului (și) convingerile, emoțiile și valorile sale personale. Congruența reprezintă acea stare în care limbajul trupului, cuvintele și acțiunile unei persoane sunt complementare, în acord și se îndreaptă în aceeași direcție! Congruența definește autenticitatea comportamentului unei persoane! Lipsa de autenticitate conduce la pierderea relației de încredere cu consiliații. Congruența psiho-comportamentală a consilierului este generată de acordul dintre: convingere, trăirea emoțională și exprimarea verbală și non-verbală. Teoria sistemică asupra comunicării ne atrage atenția asupra riscului MESAJULUI DUBLU: atunci când mesajul DIGITAL (lingvistic) este contrar celui ANALOGIC (comportamente, gesturi, mimică, atitudini, intonație, voce, fluxul verbal etc). Într-o comunicare sănătoasă și autentică, cele două mesaje (digital & analogic) sunt congruente și își întăresc reciproc sensul! 4. COLABORAREA - Este atitudinea consilierului de a implica persoana în deciziile de dezvoltare personală. Relația este de respect și parteneriat, și nu de transmitere de informații de la „expert” la „novice”. Rolul consilierului este să-l ajute pe client să găsească cele mai relevante soluții și să poată lua decizii responsabile și rezonabile, pentru viața lui! 5. GÂNDIREA POZITIVĂ - Activitățile de consiliere trebuie să fie localizate pe dezvoltarea imaginii și respectului de sine al clientului, a gândurilor constructive și a responsabilității personale. Filozofia consilierii este definirea omului ca ființă pozitivă care poate fi ajutată să-și îmbunătățească aspectele sale mai puțin dezvoltate. 6. RESPONSABILITATEA - Este una dintre atitudinile de bază ale consilierului. Prin responsabilitate în consiliere se înțelege respectarea principiilor fundamentale ale consilierii, prin: prevenirea utilizării greșite a cunoștințelor și metodelor de consiliere, evitarea oricărei acțiuni care interferează cu starea de bine a persoanelor consiliate. 7. RESPECTUL RECIPROC - Acesta este asigurat de consilier prin statutul său profesional, prin competența și rezultatele sale practice, dar și prin atitudinea sa umană de a se raporta ca om, la o altă ființă umană. 11 12 Respectul reciproc se câștigă permanent pe parcursul procesului de consiliere, atât de consilier cât și de persoana consiliată. Respectul se câștigă cu greu și se poate pierde într-o clipă! ABILITĂȚILE CONSILIERULUI Pe parcursul procesului de consiliere sunt absolut necesare anumite abilități fundamentale (capacități) care permit desfășurarea cu succes a activităților și duc la efectele pozitive scontate. Abilitățile necesare consilierului pentru desfășurarea procesului de consiliere sunt următoarele (6): 1. ASCULTAREA ACTIVĂ; 2. OBSERVAREA; 3. ADRESAREA ÎNTREBĂRILOR; 4. OFERIREA DE FEEDBACK; 5. FURNIZAREA DE INFORMAȚII; 6. PARAFRAZAREA. 1. ASCULTAREA ACTIVĂ - Este abilitatea de bază în consiliere care oferă suportul unei bune comunicări între consilier și client. Ascultarea activă este cea care încurajează clienții să vorbească deschis și liber. Prin ascultarea activă se comunică respect pentru ceea ce gândește sau simte interlocutorul și se transmite prin mesajul nonverbal, că este înțeles. Rolul TĂCERII, uneori este foarte IMPORTANT, pentru că permite REFLECȚIA și sprijină ascultarea! Factorii care susțin procesul de ascultare activă sunt: - Comunicarea nonverbală (tonul, intensitatea vocii, mimica, gestica) să fie adecvate conținutului și stării emoționale ale clientului. - Contactul vizual cu clientul, fără însă a-l fixa cu privirea. - Asigurarea că s-a înțeles corect ce vrea să comunice clientul prin formule de genul „ceea ce vrei tu să-mi spui este că….” - Ascultarea clientului fără a fi preocupat de răspunsurile pe care trebuie să le dea consilierul. - Consilierul nu vorbește continuu, el trebuie să-i dea clientului ocazia să vorbească și să adreseze întrebări. - Ascultarea nu trebuie să fie evaluativă, nu se fac judecăți de valoare în funcție de propriile atitudini și convingeri, în termeni de „bine” sau „rău”, „potrivit” sau „nepotrivit”, „acceptabil” sau „neacceptabil”, etc. - Nu se utilizează etichete din dorința de a integra clientul într-o categorie sau alta. - Ascultarea să nu se centreze numai pe mesajul verbal, cele mai multe informații se obțin din mesajele non-verbale pe care le transmite clientul: reacții vegetative, tonul vocii, gestica, etc. 12 13 Deprinderi care trebuie evitate în procesul de ascultare activă: - A fi neatent, a nu urmări ceea ce spune clientul. - Ascultarea superficială, când consilierul pare doar că urmărește discuția, fără să fie atent la ceea ce spune clientul. - A asculta fără a înțelege mesajul și a nu cere precizări suplimentare. - A repeta în minte care va fi următoarea întrebare. - A întrerupe clientul în mijlocul frazei. - A se simți jignit pentru faptul că clientul are valori diferite de cele ale consilierului. - A reacționa la subiectele care contravin opiniei proprii a consilierului. 2. OBSERVAREA - Abilitățile de observare permit o înțelegere mai reală a mesajului transmis, precum și a stării afective a clientului. Observarea are doi indicatori importanți: 1. Comportamentul non-verbal: dat de mimică, gestică, voce, modificări vegetative. 2. Comportamentul verbal - dat de conținutul mesajelor. Observarea discrepanței dintre cei doi indicatori, oferă de multe ori informații suplimentare despre client sau situația în cauză. 3. ADRESAREA ÎNTREBĂRILOR - Interogarea este o metodă invazivă și ca urmare, trebuie utilizată cu precauție în cadrul ședinței de consiliere. Consilierul ar trebui să adreseze întrebări pentru a-l ajuta pe client să-și clarifice: sentimentele, convingerile, atitudinile și valorile personale. Întrebările pot fi: (I) închise, (II) justificative, (III) ipotetice, (IV) deschise. I. Întrebările închise - Sunt acele întrebări care generează răspunsuri în termeni de: DA sau NU. De multe ori duc la întreruperea comunicării. Dar, aceste întrebări au și avantajul de a focaliza discuția și de a obține informații exacte despre un anumit aspect, de ex. „locuiești cu bunica?”, „lucrezi în schimburi?”. II. Întrebările justificative (de ce?) - Sunt întrebări care nu folosesc actului de consiliere, pentru că determină clientul să identifice cauze sau motive și nu acesta este scopul consilierii. Acest tip de întrebări este asociat cu sentimentul de vină. Întrebarea: „de ce ai făcut asta sau de ce ai luat decizia asta?” este de foarte multe ori asociată de către client ca fiind sau făcând: „ceva greșit”. Întrebările „de ce?”, îi fac pe cei interogați să fie defensivi și să nu mai comunice, în situațiile în care sunt întrebați de ce au reacționat așa, se simt obligați să găsească explicații logice sau scuze pentru comportamentul lor. Se recomandă ca în loc de întrebarea „de ce” să 13 14 se folosească întrebări deschise precum: „ai putea să-mi descrii situația?”. Această întrebare se focalizează pe comportamentul prezent și permite clientului și consilierului să analizeze ceea ce se întâmplă în momentul de față. III. Întrebările ipotetice - Sunt utile pentru identificarea consecințelor pozitive sau negative ale unor acțiuni și pentru a lua în considerare alte alternative de acțiune de exemplu: „cum crezi că vei fi peste cinci ani?”. Acest gen de întrebări asigură clientului o stare de confort. IV. Întrebările deschise - Sunt acele întrebări care comunică clientului că este ascultat și consilierul este interesat de informațiile pe care acesta le transmite. Acest gen de întrebări îl ajută pe client să-și exprime atitudinile, valorile, sentimentele și opțiunile asupra problemelor abordate. Prin urmare, este indicat să se utilizeze în cea mai mare măsură întrebările deschise. Ele facilitează procesul de comunicare prin invitația de a descrie situația: „ai putea să-mi spui mai multe despre…?”, „poți să descrii....?”. 4. OFERIREA DE FEEDBACK - Oferirea unui feedback eficient este o abilitate care susține comunicarea între consilier și client. Recomandări pentru obținerea de feedback: 1. Feedback-ul se va focaliza pe aspectele pozitive, el trebuie să fie constructiv și nu distructiv. Scopul este de a-l susține pe client și nu de a-l evalua sau judeca. 2. Feedback-ul trebuie să fie specific și concret, focalizat pe un comportament specific și nu pe unul general. Exprimările vagi sau referirile indirecte la comportamentul general, nu îl ajută pe client. 3. Feedback-ul trebuie să fie descriptiv și nu evaluativ sau critic. Se recomandă evitarea cuvintelor BUN sau RĂU și a cuvintelor care derivă din ele. 4. Feedback-ul trebuie oferit pentru acele comportamente și atitudini care trebuie schimbate. 5. Feedback-ul trebuie să ofere alternative comportamentale; dacă se oferă feedback pentru acele aspecte care nu pot fi schimbate, consecința imediată va fi o stare de conflict și tensiune emoțională trăite de client. 6. Feedback-ul trebuie oferit imediat pentru întărirea comportamentului și nu după o perioadă de timp. 7. Feedback-ul trebuie să se adreseze comportamentului persoanei și nu persoanei la general. 6. FURNIZAREA DE INFORMAȚII - Consilierul identifică pe baza ședințelor de consiliere care sunt cunoștințele, abilitățile și atitudinile pe care le are persoana consiliată. În funcție de acuratețea informațiilor consilierul oferă informații noi, corecte. Aceste informații trebuie transmise într-o manieră care să ducă la înțelegerea lor, fără a critica clientul că nu cunoaște acele informații. Recomandări cu privire la furnizarea informațiilor: - Folosirea unui limbaj comun cu cel al clientului. 14 15 - Transmiterea de informații corecte. - Explorarea împreună cu clientul a unor teme alternative, fără a le oferi ca fiind singurele soluții pentru problema sa. - Clientul trebuie ajutat să-și găsească singur soluții, pe care să le evalueze critic. - Consilierul analizează și modifică împreună cu clientul informații incorecte pe care acesta le deține, oferind argumente pe care clientul le înțelege și le acceptă. 6. PARAFRAZAREA - Este abilitatea de reformulare a ceea ce ni se pare esențial în mesaj. Are ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de subiectul sau tema în discuție. Parafrazarea se realizează prin utilizarea unor fraze care comunică clienților că mesajul a fost înțeles. Ex. „cu alte cuvinte vrei să spui că...”, „te-am auzit spunând că....”, „din câte înțeleg spui că….”, „vrei să spui că...”. Prin parafrazare, ascultătorul clarifică cele afirmate pentru acuratețe și îi comunică celeilalte persoane că este auzită. Parafrazarea este o tehnică, cu ajutorul căreia putem verifica dacă presupunerile pe care le facem cu privire la ceea ce auzim, sunt conforme cu ceea ce a intenționat cealaltă persoană să ne transmită. PERSONALITATEA NOASTRĂ NE INFLUENȚEAZĂ STILUL DE COMUNICARE / CONSILIERE PERSONALITATEA este filtrul nostru personal sau ochelarul cu lentilă colorată... prin care privim lumea. Personalitatea ne influențează fiecare aspect al vieții, chiar și modul în care comunicăm și în care consiliem. În primul rând este important să înțelegem că fiecare dintre noi are o personalitate bazată pe un TEMPERAMENT DOMINANT, combinat cu trăsături ale unor temperamente secundare. În strânsă legătură și dependent de personalitate este un anumit stil de comunicare / consiliere. Unii vorbesc fără încetare, indiferent că sunt sau nu persoane interesate de ceea ce spun ei. Alții sunt laconici (conciși, scurți), limitându-se la descrierea concisă a faptelor. Unii sunt mai buni ascultători decât vorbitori și împărtășesc altora numai strictul necesar. 15 16 Ații preferă să nu se implice în vreo conversație, fiindu-le chiar teamă să vorbească... paradoxal, aceștia sunt cei mai buni parteneri de conversație atunci când ești stresat: pentru că sunetul vocii lor este calmant. Când vorbim despre comunicare / consiliere, vom sublinia că fiecare tip de personalitate are punctele sale forte, adică domenii în care excelează în mod natural. Dar, evident, există și puncte slabe, care necesită îmbunătățiri. Este important ca fiecare să-și descopere propriul tip de personalitate, să-și conștientizeze punctele forte și punctele slabe, astfel încât să știe ce ajută și ce mai necesită ajustări, pentru o comunicare eficientă. TIPURI PRINCIPALE DE TEMPERAMENT Există patru tipuri principale de temperament. Deși fiecare dintre noi este o ființă unică și nu va corespunde niciodată în întregime unuia dintre cele patru tipuri, putem spune că avem un anumit temperament dominant, definit în amprenta noastră genetică. Cu mai mult de 2000 de ani în urmă, marii filosofi greci au observat că există mai multe tipuri de temperamente. Hipocrat a remarcat că oamenii par să se încadreze în patru tipuri de temperamente. Gânditorii greci au denumit cele patru tipuri de temperamente după cum urmează: 1) sangvinic 2) melancolic 3) coleric 4) flegmatic Astăzi, teoriile lui Hipocrat au fost actualizate și îmbogățite, dar conceptele de bază și-au dovedit valabilitatea de-a lungul secolelor. Primul tip de temperament: Temperamentul SANGVINIC POPULAR (SP) Persoanele cu temperament sangvinic sunt cel mai ușor de identificat. O altă denumire a acestui tip de temperament, determinat de frecvența lui, este „temperamental popular”. Vom combina cele două denumiri, cea consacrată și cea actuală, și îl vom numi „temperament sangvinic popular”. Persoanele sangvinice sunt ușor de reperat datorită vocii puternice, a râsului zgomotos și a limbajului expresiv al trupului. 16 17 Frecvent, când vorbim despre acest tip de temperament, persoanele se pot identifica în trăsăturile sale sau își pot identifica apropiații bazându-se pe un singur atribut: zgomotos. Pe scurt, sangvinicii populari sunt vorbăreți și trăiesc pentru a fi ascultați, chiar dacă cea care-i ascultă este doar casiera de la magazinul de la colț. Al doilea tip de temperament: Temperamentul MELANCOLIC PERFECT (MP) Melancolicul perfect - sau „personalitatea perfectă”. În timp ce sangvinicul popular are gură mare, o viață la vedere și gesturi deschise, melancolicul perfect este exact opusul. Își ține gura închisă și se hotărăște să vorbească numai dacă poate aduce o contribuție reală la discuție. Viața sa este un mister, împărtășește puțin din gândurile și simțămintele lui și doar celor foarte apropiați. Limbajul corpului este discret, folosește puține gesturi când vorbește și acestea sunt rare și scurte. Melancolicul perfect preferă să gândească îndelung și apoi să vorbească. Ei sunt gânditorii vieții și evită conversațiile frivole. Al treilea tip de temperament: Temperamentul COLERIC PUTERNIC (CP) Colericul este omul extrem de ocupat și adesea modul său de comunicare se limitează la ordine, comenzi, iar conversația de plăcere își face loc cu greu sau deloc. Este temperamentul pentru care pare să fie creat cuvântul „franchețe”. Colericul este sincer, loial, cinstit, spune pe față & deschis ceea ce gândește). Limbajul trupului impune o anumită stare (de respect, fermitate etc). Deseori, colericii împung aerul cu arătătorul atunci când vorbesc. Când stai de vorbă cu un coleric puternic, ești tentat să faci un pas înapoi, care va fi urmat cu promptitudine de un pas înainte al său. Nu se sfiește să dea cu pumnul în masă pentru a-și sublinia poziția sau adesea plesnește din palme pentru a-și susține argumentul. Preferă să stea în picioare într-o atitudine de control, cu mâinile în șolduri, trimițând un mesaj fără echivoc: „Fă exact ce spun sau pleacă din calea mea!” Colericii puternici sunt muncitorii vieții, așteptându-se ca ceilalți să-i urmeze. Și imediat! Aceste prime trei tipuri de temperament sunt cele mai ușor de recunoscut! 17 18 Al patrulea tip de temperament: Temperamentul FLEGMATIC LINIȘTIT (FL) Este tipul de temperament cel mai dificil de identificat. Persoanele care au acest tip de temperament sunt stabile, echilibrate, potolite și consecvente. Ele nu au trăsăturile extreme pe care le-am găsit în cazul celorlalte trei tipuri de temperament. Vocea lor este molcomă și prezența lor induce o stare de calm. Flegmaticii liniștiți vorbesc numai când au de împărtășit judecăți de valoare și ezită să-și exprime opiniile, deși pot fi extrem de acuzatori și încăpățânați când au un punct de vedere. Limbajul trupului este relaxat. Flegmaticul liniștit folosește puține gesturi, preferă să se sprijine pe ceva atunci când stă în picioare și să se așeze comod de câte ori este posibil. Flegmaticii liniștiți sunt observatorii vieții și adeseori dau din cap neîncrezători la bufoneriile altora. Puncte forte însoțite de puncte slabe la fiecare temperament care influențează comunicarea / consilierea Temperamentul sangvinic popular (SP) Fiind cunoscuți ca flecari prolifici, sangvinicii populari pot vorbi oriunde, oricând și cu oricine. Această abilitate de a intra ușor în vorbă este un mare atu, atât pentru viața personală, cât și pentru cea profesională, făcând din aceste persoane sufletul petrecerii. Cu toate acestea, punctele forte sunt însoțite de câteva puncte slabe pe care sangvinicii populari trebuie să le îmbunătățească în vederea unei comunicări eficiente cu ceilalți. Iată câțiva pași simpli de urmat de către sangvinici, pentru a deveni buni comunicatori / consilieri: 1 Limitează conversația! (SP) 2 Redu volumul! (SP) 3 Învață să asculți! (SP) Sfatul cel mai important pentru sangvinici este acesta: învățați să ascultați! Temperamentul melancolic perfect (MP) Dacă ai temperamentul melancolic perfect, nu uita că acesta nu înseamnă că ești chiar perfect, ci mai degrabă că îți place perfecțiunea. Multe dintre aspectele personalității tale 18 19 sunt perfecte, este adevărat, cum ar fi profunzimea gândirii, nevoia de a îndrepta lucrurile, grija pentru detaliu, politețea desăvârșită a discursului. Sunt totuși domenii în care ai nevoie de îmbunătățiri. 1 Adaugă puțin umor! (MP) 2 Intră în vorbă! (MP) 3 Gândește pozitiv! (MP) Temperamentul coleric puternic (CP) Deoarece scopul suprem al colericilor este productivitatea și realizările, stilul lor de comunicare / consiliere se caracterizează prin concizie maximă. Această trăsătură este de cele mai multe ori un punct forte, aducând maximum de productivitate și minimum de divagație. Totuși, de multe ori, colericii strigă ordine către ceilalți, fără să le pese prea mult de sentimentele lor. Cei din jur se simt îndepărtați și vor fi fericiți să voteze cu prima ocazie „eliminarea” colericilor. Iată câțiva pași simpli pentru ca un coleric să-și îmbunătățească modul de a interacționa cu persoanele din jurul său. 1 Fii interesat de ceilalți! (CP) 2 Relaxează-te! (CP) 3 Roagă, nu porunci! (CP) Temperamentul flegmatic liniștit (FL) Flegmaticii nu comunică aproape deloc, mai ales cu cei pe care nu-i cunosc prea bine. Altfel, flegmaticii sunt persoane plăcute, ușor de mulțumit și fără defecte majore. Toate acestea pot fi considerate admirabile puncte forte. Totuși, în ciuda lipsei defectelor, există anumite domenii în care și flegmaticii își pot îmbunătăți stilul de comunicare / consiliere. Dacă ești flegmatic liniștit, folosește tehnicile următoare, atunci când interacționezi cu ceilalți. 1 Entuziasmează-te! (FL) 2 Exprimă-ți opiniile! (FL) 19 20 3 Fii deschis! (FL) OMUL ÎN CĂUTAREA SENSULUI VIEȚII Victor FRANKL. (2018). Omul în căutarea sensului vieții. București: Editura Vellant (cartea a fost scrisă în 1945 și a fost vândută în peste 12 milioane de exemplare). Victor FRANKL, a fost un valoros psihiatru vienez, a fost socotit și părintele logoterapiei. El și-a sfărșit călătoria în 1997. De mai multe ori pe parcursul vieții, Victor FRANKL îl citează în deplin accord pe Nietzche, spunând: „Cel care are un De Ce pentru care să trăiască, va suporta orice Cum.” FRANKL descrie în cartea sa, într-un mod foarte emoționant pe prizonierii de la Auschwitz care și-au pierdut voința de a trăi și orice urmă de speranță, aceștia fiind, în consecință primii care au murit. Nu au murit atât din lipsa alimentelor și medicamentelor, cât a lipsei de speranță și a lipsei de motivații. Prin contrast, FRANKL, a rămas în viață și a rezistat experienței de la Auschwitz, pentru că a reușit să-și mențină vie speranța cu ajutorul gândurilor despre soția sa și a nădejdii de-a o mai vedea o dată, dar și imaginându-și că într-o zi, după război, va avea șansa să conferențieze în fața studenților despre lecțiile psihologice învățate în experiența Auschwitz. Teribilă cum a fost, experiența de la Auschwitz i-a cimentat lui FRANKL ceea ce era una dintre ideile lui esențiale: viața nu este în primul rând o căutare a plăcerii, așa cum credea Freud, ori a puterii, cum a susținut Adler, ci o căutare a SENSULUI. Provocarea cea mai serioasă pentru o persoană este să găsească sens în viața sa, nu neaparat plăcere sau putere. Victor FRANKL a identificat trei posibile surse ale SENSULUI: (1) Munca (a face ceva cu sens), (2) Iubirea (grija față de o altă persoană sau întâlnirea deosebită cu cineva), (3) Curajul în momentele dificile (atitudinea potrivită și pozitivă în fața suferinței). La un moment dat, FRANKL scrie că „în lupta amară pentru supraviețuire, o persoană poate să rămână dârză, demnă și altruistă, ori dimpotrivă, își poate uita demnitatea umană, devenind un animal.” În versiunea originală a cărții, înainte de adăugarea post-scriptumului, concluzia finală este extrem de valoroasă și de profundă: 20 21 „Am ajuns să-l cunoaștem pe Om așa cum este. Până la urmă, omul este acea creatură care a inventat camerele de gazare de la Auschwitz, însă tot omul este creatura care a intrat cu demnitate în ele, murmurând Tatăl Nostru sau Shema Yisrael.” Iată un gând important pe care ni-l lasă în carte: Nu poți controla ce ți se va întâmpla în viață, dar îți poți controla întotdeauna reacția, sentimentele și acțiunile față de evenimentele vieții! Victor FRANKL, tot în cartea sa, afirma: „Când nu mai suntem capabili să schimbăm o situație, suntem provocați să ne schimbăm noi înșine.” Ce gând puternic, greu, dar minunat! Cartea lui Victor FRANKL este o carte profund religioasă, chiar dacă la prima vedere nu pare. Ideea centrală a cărții este că viața are sens și că omul trebuie să învețe să vadă asta dincolo de circumstanțe. FRANKL susține că viața are sens dincolo de orice. Cartea a fost scrisă în 1945. Intenția lui Victor FRANKL prin scrierea acestei cărți a fost aceea de a-i convinge pe cititori, prin exemple concrete, că viața conține un POTENȚIAL DE SENS în orice împrejurare, chiar și în cele mai nefericite. Autorul s-a simțit responsabil să scrie despre încercările lui, deoarece asta i-ar putea ajuta pe cei măcinați de disperare. SENSUL VIEȚII e diferit de la un om la altul, de la o zi la alta și chiar de la o oră la alta! Ce contează, așadar, nu este un sens al vieții în general, ci SENSUL SPECIFIC AL VIEȚII unei persoane într-un moment dat. Omul nu trebuie să caute un sens abstract al vieții. Fiecare dintre noi are vocația sa specifică și misiunea îndeplinirii unor sarcini particulare. De aceea, omul nu poate fi înlocuit și nici viața unui om nu se poate repeta. Viața nu are buton de Replay! Sarcinile pe care le avem de îndeplinit sunt la fel de unice ca oportunitățile de-a o face. Nu uitați acest gând, nu ratați oportunitatea de a fi atunci când e necesar să fiți și de a face atunci când este necesar de a face! Esența existenței umane este responsabilitatea. A fi om înseamnă a fi întotdeauna orientat spre ceva sau spre cineva în afară de sine – că vorbim de îndeplinirea unui sens sau de întâlnirea unei persoane. Cu cât un om se uită mai mult pe sine – dăruindu-se unei cauze sau iubirii altei persoane – cu atât este mai uman și mai adaptat prezentului ființei sale. SENSUL VIEȚII se modifică în permanență, dar nu încetează niciodată să existe! Sensul este unic și specific, în idea că poate și trebuie să fie împlinit de persoana căreia îi aparține, pentru că doar atunci va dobândi suficientă semnificație cât să satisfacă voința de sens a persoanei. 21 22 Mai există și sensul suprem, acesta ține de Divinitate și de chemare, de menirea pe acest pământ. În logopedie, sensul suprem mai este numit și suprasens. Cei care-l ating, sunt cu adevărat împliniți pentru că ei știu care le este chemarea, menirea pe acest pământ. Alte idei valoroase din carte: „De lacrimi nu trebuie să ne rușinăm niciodată, întrucât sunt dovada celui mai mare curaj pe care îl poate arăta un om, CURAJUL DE A SUFERI.” „Un om care conștientizează responsabilitatea pe care o are față de o altă ființă umană care îl așteaptă cu dragoste sau față de munca sa neîncheiată nu va fi niciodată capabil să-și irosească viața. Pentru că el cunoaște „de ce”-ul existenței sale și va fi apt să îndure aproape orice.” „Puterea exemplului era mult mai eficientă decât ar fi fost vreodată cuvintele.” „Nicio putere de pe pământ nu-ți poate lua experiența și nu doar experiența, ci tot ce am făcut, orice gând important pe care l-am avut vreodată, tot ce am suferit, toate acestea nu sunt pierdute chiar dacă fac parte din trecut; le dăm din nou viață. A fi fost este un fel de a fi, poate cel mai sigur mod de a fi.” „Bunătatea umană poate fi găsită în orice grup, chiar și în cele pe care e ușor să le condamni în întregul lor. Îmi amintesc, spune Frankl, cum într-o dimineață unul dintre supraveghetori mi-a dat pe ascuns o bucată de pâine pe care cu siguranță că o economisise din rația lui de dimineață. Dar nu bucata de pâine m-a impresionat până la lacrimi, ci “acel ceva” uman pe care mi l-a dat omul acela atunci- cuvintele și privirea pe care mi le-a dat odată cu pâinea.” „Iar după eliberarea de la Auschwitz, la câteva zile după, m-am plimbat dincolo de pajiștea de flori, kilometric și kilometric, până la orășelul din apropiere. Eram singur pe o rază de câțiva kilometrii; nimic în afară de pământ mărginit, entuziasmul ciocârliilor și libertatea spațiului. M-am oprit, am privit împrejur, apoi am ridicat privirea spre cer - și am căzut în genunchi: L-am chemat pe Domnul Dumnezeu din închisoarea mea îngustă și am repetat propoziția asta. Dar știu că în clipa acea a început noua mea viață. De atunci, am evoluat, pas cu pas, până am devenit din nou o ființă umană.” După experiența de la Auschwitz, când Victor FRANKL a revenit la Catedră și-a îndrumat studenții să nu mai caute succesul în viață ci sensul. Caută sensul în viață, nu succesul! Acesta va veni pe parcurs… Libertatea interioară – ce nu-i poate fi luată niciunui om – conferă sens și rost vieții. Uneori uităm că tocmai situațiile dificile ne permit să creștem spiritual mai mult decât ne-am fi așteptat. 22 23 Rezisteanța interioară a unui om se bazează pe identificarea unui scop viitor pentru care merită să trăiască! E o particularitate a omului că nu poate să trăiască fără să privească spre viitor. Este ceea ce-l salvează în momentele cele mai dificile ale existenței. CONSILIEREA ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ Consilierea în asistența socială este răsfățata cercetării în domeniul consilierii. Au scris despre acest tip de consiliere: Walters & Wheeler (1997), Gîrleanu (2002), Seden (2005), Goian (2010), Susanu (2011), Bulgaru (2012) Dumitrașcu (2012), Drobot (2013), Jurca (2015), Booysen & Staniforth (2017), CNASR & UNICEF România (2019). Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR & UNICEF România, 2019, 55) definește consilierea în asistența socială ca „proces de însoțire a unei persoane (sau grup de persoane) de către o alta, specializată în asistență socială, cu scopul îmbunătățirii vieții sociale a clientului, prin utilizarea cât mai completă a resurselor existente”. CNASR menționează următoarele aspecte importantente legate de consiliere: „Descriere Scopul este acela de a ajuta clientul / beneficiarul să îți identifice problemele, nevoile, să le exploreze, să identifice soluții pentru acestea, să își conștientizeze abilitățile, resursele și să le utilizeze optimal în vederea rezolvării problemelor persoanle și interpersonale, pentru o mai bună adaptare și integrare socială. Misiunea asistentului social este de a ajuta clientul / beneficiarul să devină independent de serviciile sociale. Consilierea se bazează pe obiective clare, se realizează într-un cadru care să confere intimitate și securitate clientului, pentru a construi o relație de sprijin, în sensul motivării clientului / beneficiarului să acționeze pentru schimbarea acelui comportament care a determinat situația de criză și pentru restabilirea echilibrului psihosocial al vieții. În cadrul acestui demers, asistentul social împreună cu clientul / beneficiarul vor analiza mai întâi care este natura problemei, apoi vor explora care sunt resursele individului / familiei / comunității. Principala modalitate de realizare a consilierii este reprezentată de comunicare, utilizându-se o serie de tehnici specifice:  Ascultarea activă  Parafrazarea  Clarificarea  Încurajarea  Reflectarea  Sumarizarea  Comunicarea nonverbală Consilierea poate fi organizată de către asistentul social pentru fiecare client / beneficiar în una sau mai multe din următoarele forme, în funcție de nevoile acestuia:  Consiliere individuală  Consiliere familială  Consiliere de grup Instrument Fișa de consiliere ce conține datele de identificare ale clientului / beneficiarului, obiectivele ședinței, planul de lucru. Timp 23 24 45 min/ședință/zi; numărul de ședințe săptămânale se stabilește în funcție de obiectivele avute în vedere pentru fiecare caz și de nivelul de risc evaluat în etapa de diagnoză, atât față de propria persoană, cât și față de cei din jur (membrii familiei etc). Treapta de competență profesională necesară pentru utilizarea acestei metode-tehnici: Asistent sociale treapta de competență profesională specialist sau principal. ” (CNASR, 2019, p. 56) În ceea ce privește etapele de diagnosticare și intervenție, acestea se parcurg cu ajutorul uneia sau a mai multora dintre următoarele metode / tehnici: abilitarea / capacitarea / optimizarea beneficiarului / clientului, analiza câmpului de forțe (factori care pot contribui la rezolvarea problemei beneficiarului / clientului), analiza documentelor sau documentarea, anamneza (totalitatea evenimentelor semnificative din viața și activitatea beneficiarului / clientului pentru înțelegerea comportamentului / stării actuale și stabilirea unei direcții de acțiune), consilierea, convorbirea telefonică, ecoharta (reprezentarea grafică a relațiilor clientului cu instituțiile / persoanele cu care interacționează), genograma (reprezentarea grafică a structurii familiei cu rol de diagnostic social), interviul (motivațional), întrevederea / vizita, observația, reprezentarea intereselor sau susținerea cauzei beneficiarului / clientului (engl. advocacy). În prezent, există cinci „școli” de consiliere cu influență în asistența socială, care promovează libertatea personală și practicile anti-discriminatorii și anti-opresive (Trevithick, 2000, apud Seden, 2005, 145-146): - consilierea centrată pe client / persoană sau consilierea umanistă, o formă non- directivă (fără judecăți de valoare, soluții sau sugestii) de consiliere prin convorbire elaborată de psihologul american Carl Ransom Rogers (1902-1987), co-fondator al abordării umaniste în psihologie (Witty, 2007; Payne, 2011); - consilierea cognitiv-comportamentală, o „formă de tratament psihologic care s-a dovedit a fi eficientă pentru o serie de probleme, inclusiv boli mintale severe, depresie, probleme legate de consumul de alcool și droguri, probleme maritale, tulburări de nutriție și tulburări de anxietate” (Field, Beeson & Jones, 2015); - consilierea eclectico- (care se inspiră din diferite tradiții) integrativă (care combină elementele diferitelor tradiții într-o experiență mai coezivă); - consilierea feministă, un tip de psihoterapie specializată în gen, care examinează factorii de stres pe care femeile îi experimentează din cauza prejudecăților, discriminării și a altor factori care le pot afecta sănătatea mintală; - consilierea psiho-dinamică, o formă de terapie prin convorbire care s-a dovedit eficientă în a ajuta persoanele care se confruntă cu anxietate, depresie, durere și probleme de relație. 1. Locul și rolul consilierii în asistența socială După Hill, Ford & Meadows (1990, 156) și Povian & Runcan (2021b), consilierea (concept care a început să fie utilizat în asistența socială abia în anii ‘70) este doar un aspect al asistenței sociale și poate lua două forme: - consiliere consultativă, în care:  au o importanță secundară capacitatea de a acționa, explorarea alegerilor și motivația;  este importantă activitatea care vizează drepturile sociale;  este necesară implicarea acțiunii colective;  pot fi abordate problemele pur financiare sau legate de locuință; 24 25  sunt cuprinse toate relațiile profesionale în care accentul este mai material, mai practic și mai legat de mediu;  sunt folosite cu precădere explicația, rezumarea / sumarizarea și verificarea înțelegerii;  sunt necesare abilități speciale; - consiliere orientată pe persoană, în care:  au o importanță primară capacitatea de a acționa, explorarea alegerilor și motivația;  sunt cuprinse toate relațiile profesionale îndreptate spre înțelegerea și schimbarea intra-psihică sau inter-personală;  sunt necesare abilități speciale;  sunt necesare disponibilitate, sprijin din partea agenției și timp;  sunt vizate realizarea schimbării, rezolvarea problemelor sau stimularea creșterii personale (Povian & Runcan, 2021b). Shames (2014) a investigat problema majoră cu care se confruntă supervizorii- consilieri – ambiguitatea rolului – deoarece ei sunt consilieri, educatori și „portari” (ca în fotbal) (Heuer & Holbrook, 2015) ai profesiei de la care se așteaptă să stabilească și să mențină un amestec complex de relații educaționale, profesionale și terapeutice cu cei pe care îi supervizează. Indiferent de orientarea teoretică în ceea ce privește locul și/sau rolul consilierului / clientului, preocuparea pentru client a primat întotdeauna iar teoria și practica consilierii moderne în asistența socială sunt puternic influențate de principiile enunțate de preotul și profesorul american Felix Biestek (1912-1994) (apud Gîrleanu, 2002, 191): - individualizarea, adică recunoașterea fiecărui client ca individ unic, bazată pe nevoia și dreptul fiecărei ființe umane de a fi tratată ca individ și nu doar ca membru tipic al unei categorii sau al unui grup; - exprimarea intenționată a sentimentului, adică recunoașterea nevoii clientului de a-și exprima sentimentele (mai ales cele negative) în mod liber, pe care asistentul social le ascultă fără a-l descuraja sau condamna pe client; - implicarea emoțională controlată (de autodisciplina lucrătorului, de scopul cazului etc.), manifestată prin sensibilitatea asistentului social față de sentimentele clientului, prin înțelegerea sensului acestor sentimente și printr-un răspuns (verbal și/sau non-verbal) adecvat; - acceptarea (care nu înseamnă aprobare și care are ca obiect „realul”): asistentul social îl percepe pe client și se ocupă de acesta așa cum este el, cu atitudini și comportament constructiv și distructiv, cu puncte forte și punctele slabe, cu sentimente pozitive și negative, păstrând și comunicând un sentiment al demnității înnăscute a clientului și a valorii acestuia; - atitudine nepărtinitoare, bazată pe convingerea că asistența socială nu include atribuirea vinovăției sau inocenței, și care trebuie să-l determine pe client să nu ascundă nimic referitor la situația sa; - auto-determinarea clientului, adică recunoașterea dreptului și nevoii clientului de a avea libertate în propriile alegeri și decizii în procesul de asistență socială în care asistentul social nu își asumă răspunderea pentru client, nu îl convinge controlat și nu îl manipulează pentru a lua decizii conform preferințelor consilierului; - confidențialitatea, adică păstrarea informațiilor private privind clientul, care sunt dezvăluite în relația profesională sau primite din alte surse în cursul colaborării cu un client. 25 26 Locul și rolul consilierii în asistența socială reies și mai clar dacă avem în vedere importanța abilităților de consiliere la toate nivelurile asistenței sociale (Seden, 2005): - abilități de consiliere cu caracter general (Seden, 2005, 13):  abilitatea de a oferi feedback, de a provoca și de a spune lucruri dificile în mod constructiv (Ivey, Gluckstern & Bradford Ivey, 1999);  acceptarea non-critică;  acordarea atenției;  ascultarea activă (Ivey, Gluckstern & Bradford Ivey, 1999);  capacitatea de a confrunta (Ivey, Gluckstern & Bradford Ivey, 1999);  capacitatea de a conștientiza limitele;  capacitatea de a formula întrebări alternative;  capacitatea de a parafraza (Ivey, Gluckstern & Bradford Ivey, 1999);  capacitatea de a relua reflecția;  capacitatea de a rezolva problemele;  capacitatea de a rezuma / sumariza (Ivey, Gluckstern & Bradford Ivey, 1999);  capacitatea de a se apăra;  „capacitatea de a se conecta”;  „capacitatea de a se exprima liber”;  „capacitatea de a stabili obiectivele”;  capacitatea de a utiliza diferite tipuri de întrebări, tehnicile de focalizare și tehnicile de structurare;  capacitatea de a verifica;  capacitatea de gestionare a ostilității;  cunoașterea tehnicilor de dezamorsare;  cunoașterea utilizării limbajului corporal propriu și al altora;  evitarea generării de ostilități;  evitarea răspunsurilor părtinitoare și moraliste;  înțelegerea empatică;  rapiditatea; - abilități de consiliere pentru comunicare și construirea relațiilor; - abilități de consiliere pentru evaluare; - abilități de consiliere pentru dezvoltarea competențelor profesionale; - abilități de consiliere pentru managementul riscului; - abilități de consiliere pentru planificarea și oferirea serviciilor; - abilități de consiliere pentru practica în cadrul organizației; - abilități de consiliere pentru susținerea alegerii făcute de client și pentru susținerea cauzei clientului (engl. advocacy) (Vera & Speight, 2003). Booysen & Staniforth (2017) subliniază că există o relație între consiliere și asistența socială, că asistenții sociali utilizează în mod regulat abilitățile de consiliere și că asistenții sociali au nevoie să își dezvolte abilitățile clinice. Granițele rigide dintre cele două profesii pot avea efecte adverse pentru clienți acolo unde este nevoie de profesioniști cu o mai bună calificare și care să activeze etic și responsabil. 2. Abilitățile de consiliere pentru comunicare: Studiu de caz Auzim, în viața de zi cu zi, că personalități din lumea culturală, economică, politică etc. „nu au reușit să facă ce și-au propus sau nu au făcut bine ce și-au propus” deoarece „au avut probleme de comunicare” sau „nu a existat o bună comunicare între părțile interesate / responsabile”. Conștientă de importanța comunicării într-un domeniu de importanță socială 26 27 cum este cel al asistenței sociale, Seden (2005, 19-36) detaliază, în cartea sa, abilitățile de consiliere pentru comunicare în asistența socială insistând asupra următoarelor aspecte: - comunicarea verbală și comunicarea non-verbală sunt utilizate pentru:  atingerea obiectivelor clientului și consilierului;  producerea de schimbări;  schimbul de atitudini, credințe și valori;  schimbul de idei și percepții;  stabilirea de relații;  transmiterea și împărtășirea de informații; - barierele comunicării în consiliere (Lago & Thompson, 1996, apud Seden, 2005, 21): aspectul fizic, așteptările, atingerea, bijuteriile, comportamentul non-verbal, contextul comunicării, contextul întâlnirii, convențiile de salut și de întâlnire, decorațiile, diferențele politice, dizabilitatea, greutatea, înălțimea, limba, locul întâlnirii, mirosul, motivul întâlnirii, noțiunile de comportament acceptabil / inacceptabil, percepția istoriei personale anterioare, podoabele, proiecțiile inter- personale, puterea instituțională personală, ritualurile / tradițiile, scopul întâlnirii, sexul, sistemul etic / moral, teoriile personale ale comunicării, timpul, vârsta, viziunile și atitudinile unuia față de celălalt (consilier și client); - ascultarea (Jacobs, 1985, apud Seden, 2005, 26), caz în care se recomandă:  ascultarea cu atenție nedivizată, fără întreruperi;  ascultarea esențialului (a ceea ce nu se spune în mod deschis, dar se poate simți);  ascultarea propriului discurs (al consilierului) și imaginarea situației descrise ca modalitate de înțelegere ulterioară (empatie);  crearea unei atmosfere confortabile și relaxate;  evitarea întrebărilor adresate pentru întreruperea tăcerilor;  păstrarea calmului chiar și atunci când consilierul nu este calm;  reținerea a tot ceea ce s-a spus, inclusiv a detaliilor;  tolerarea pauzelor și tăcerilor mai lungi decât de obicei în conversații;  urmărirea indicilor non-verbali pentru înțelegerea sentimentelor; - evitarea utilizării caracteristicilor conversației cotidiene în intervievarea clientului (Townsend, 1987, apud Seden, 2005, 26):  abaterea de la subiectele serioase (combaterea exprimării emoției cu glume sau clișee verbale);  citirea minții (prezicerea a ceea ce gândește clientul);  duelul verbal (combaterea intervențiilor verbale ale clientului cu argumente proprii);  etichetarea (includerea clientului într-o categorie înainte de a auzi ce are de spus);  întreruperea clientului (neputința de a rezista la a da sfaturi);  punerea punctului pe i (raportarea a ceea ce spune clientul despre propria experiență);  repetiția (exersarea, în minte, a replicilor următoare);  reținerea anumitor informații (ascultarea unei informații-cheie și întreruperea discursului clientului);  visatul cu ochii deschiși (pierderea atenției, gândurile aiurea); - formularea răspunsurilor (Jacobs, 1985, apud Seden, 2005, 27-28) prin: 27 28  descrierea cât mai exactă a sentimentelor / ideilor percepute (nu doar deprimate sau furioase);  evitarea întrebărilor care încep cu „De ce?”;  evitarea judecăților sau a observațiilor stufoase;  evitarea schimbării subiectului sau a întreruperilor inutile;  evitarea vorbitului prea curând, prea des sau prea îndelungat;  folosirea unui minimum de încurajări („Da”, „Mmm” sau repetarea ultimelor cuvinte);  legarea experiențelor, evenimentelor, reacțiilor și ideilor acolo unde este posibil;  parafrazarea, reflectarea cu exactitate sau rezumarea / sumarizarea ca indiciu că a fost ascultat clientul, ca mod de verificare a celor auzite sau ca modalitate de încurajare (Ivey, Gluckstern & Bradford Ivey, 1999);  punerea unui minimum de întrebări, cu excepția cazului în care este nevoie de informații precise (caz în care se pot pune întrebări precise);  utilizarea înțelegerii empatice pentru a face acest lucru corect (deși, teoretic, consilierul poate greși);  utilizarea unor întrebări deschise dacă se dorește abordarea unui subiect nou;  utilizarea unor întrebări retorice peentru încurajarea clientului; - comunicarea cu copiii, caz în care consilerul trebuie (Seden, 2005, 34):  să comunice într-un mod adecvat vârstei, capacității, înțelegerii și educației lor;  să comunice cu delicatețe pe tema problemelor complexe și dureroase din viața lor;  să discute și să dea informații despre evenimentele din viața lor;  să discute și să-i implice în construirea unei relații de lucru în parteneriat;  să îi ajute să treacă cu bine prin evenimentele din viața lor (mutarea într-o altă casă, la o altă școală, la o altă familie adoptivă);  să îi asculte și să le afle gândurile, sentimentele, dorințele și părerile;  să îi intervieveze atunci când scriu rapoarte sau adună probe pentru instanță. Dezvoltarea competențelor de comunicare ale consilierilor este posibilă, de exemplu, prin metoda „jocului de rol” (Călin, 2015). În utimele decenii, se pune accentul tot mai mult pe competențele de comunicare culturală (Williams, 2005; Lee & Matteliano, 2009; Roysircar, 2009; Ahmed et al., 2011; Schmidt, Glass & Wooten, 2011), cross-culturală (Leong & Lee, 2006; Pedersen, 2007; Colistra & Brown-Rice, 2011), inter-culturală (Yamazaki, 2007) multi-culturală (Walters & Wheeler, 1997; Pope & Mueller, 2000; Mueller & Pope, 2001; Vera & Speight, 2003; Holcomb-McCoy, 2004; Holcomb-McCoy & Day-Vines, 2004; McCarthy & Holliday, 2004; Pope, Reynols & Mueller, 2004; St. Clair, 2007; Yamazaki, 2007; Boysen & Vogel, 2008; Lafollette, 2009; Nelson-Jones, 2009; Fawcett et al., 2010; Harrison, 2010; Owens, Bodenhorn & Bryant, 2010; Pettifor, 2010; Chao, Okazaki & Hong, 2011; Colistra & Brown- Rice, 2011; Goldberg & Dixon, 2011; Tolhurst Christiansen et al., 2011; Zaker & Boostanipoor, 2016; Smithee, 2017; Fernandes & Lane, 2020; Runcan, 2021). 3. Tipuri de consiliere strâns legate de asistența socială Spre deosebire de alte tipuri de consiliere, consilierea în asistența socială s-a bucurat de atenția cercetătorilor din spațiul cultural românesc. Astfel, au scris sau au coordonat antologii / articole / cărți / manuale despre acest subiect Gîrleanu (2002), Goian (2010), Payne 28 29 (2011), Susanu (2011), Bulgaru (2012), Dumitrașcu (2012), Drobot (2013), Sandu (2013) și Jurca (2015). Asistența socială reunește, dată fiind marea diversitate a cazurilor, pe lângă consilierea specifică domeniului „asistență socială”, și consilierea specifică altor domenii cum ar fi: - consilierea biblică / creștină / pastorală făcută de pastori și preoți; - consilierea carierei / profesională / vocațională făcută de consilierii școlari și profesionali; - consilierea contraceptivă făcută de asistenții sociali și de medici; - consilierea cross-culturală făcută de asistenții sociali și de asistenții școlari; - consilierea de cuplu / familială / maritală / de relație sau consilierea familială făcute de membri ai clerului sau de psihoterapeuți; - consilierea de probațiune făcută de membri ai clerului, de personalul din penitenciar sau de asistenții sociali; - consilierea de reabilitare / refacere făcută de asistenții sociali și de psihoterapeuți; - consilierea educațională / psihopedagogică / școlară făcută de asistenții școlari, de profesori și de psihoterapeuți; - consilierea genetică făcută de medici; - consilierea în caz de avort făcută de asistenții sociali, de medici și de membri ai clerului; - consilierea în caz de infertilitate făcută de asistenții sociali, de medici și de membri ai clerului; - consilierea în domeniul abuzului de droguri / adicțiilor / dependențelor făcută de asistenții sociali, de medici și de membri ai clerului; - consilierea juridică / legală făcută de juriști; - consilierea multiculturală făcută de asistenții sociali, asistenții școlari și de profesori; - consilierea parentală / consilierea părinților făcută de asistenții sociali, de medici și de psihiatri; - consilierea persoanelor de vârsta a treia făcută de asistenții sociali, de juriști și de medici; - consilierea premaritală făcută de medici și de membri ai clerului; - consilierea pentru / privind dezvoltarea personală făcută de consilieri școlari și de profesori; - consilierea psihologică făcută de psihologi; - consilierea psiho-socială făcută de psihologi; - consilierea psihoterapeutică făcută de psihiatri; - consilierea refugiaților făcută de psihologi; - consilierea socială făcută de asistenții sociali; - consilierea spirituală făcută de membri ai clerului; - consilierea suportivă făcută de psihologi; - consilierea victimelor traficului de persoane făcută de psihologi; - consilierea victimelor unui cult făcută de psihologi. 4. Fișa de consiliere Fișa de consiliere în asistența socială cuprinde elementele prezentate în Figura 1. „FIȘA DE CONSILIERE 29 30 Nume şi prenume:........................................................................ Definirea problemei:............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ Resursele clientului:............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ Obiectiv pe termen lung:........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ Obiective specifice:........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ Evaluarea intervenției:............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ Data şi locul intervenției”:...................................................................... Asistent social............................................ Figura 1. Fișa de consiliere (apud Goian, 2010, 82) 5. Exerciții 5.1. În sesiunea de consiliere, asistentul social trebuie să-i pună clientului câteva întrebări referitoare la punctele forte ale acestuia pentru adoptarea unei abordări orientate spre soluție. Găsiți, pentru fiecare punct tare din tabelul de mai jos, întrebarea potrivită. Punctele tari Întrebările Deschiderea spre schimbare Care sunt gândurile tale despre situație / problemă? Înțelegere Ce ai vrea să schimbi și cum te pot ajuta? Simțul perspectivei Ce anume îi dă sens vieții tale? Sprijin Cine te ajută și îți oferă sprijin și îndrumare? Stima de sine Cum ai rezistat? Supraviețuire Cum te simți când ți se face un compliment? 5.2. Evaluarea clientului făcută de asistentul social implică: a) elaborarea și convenirea asupra scopurilor și obiectivelor intervențiilor; b) evaluarea punctelor slabe și a amenințărilor unui client; c) selectarea tehnicilor adecvate intervenției; d) selectarea, organizarea și interpretarea datelor. 5.3. Evaluarea riscurilor generale se face cu ajutorul întrebărilor: a) Care este probabilitatea să nu se întâmple nimic? b) Cât de grav ar putea fi? c) Ce s-ar fi întâmplat? d) Ce s-ar putea întâmpla? 30 31 5.4. Evaluarea riscurilor care îi pândesc pe copii se face cu ajutorul întrebărilor: a) Copilul a fost rănit? b) Este siguranța copilului amenințată? c) Există riscul să fi fost rănit? d) Există un părinte sau un tutore capabil și motivat să-l ferească pe copil de riscuri? CONSILIEREA PARENTALĂ Consilierea parentală sau consilierea părinților este o temă ce revine tot mai des în literatura de specialitate: Davis (1985), Muscă et al. (2006), The Arc (2011), Călineci & Țibu (2013), Jeon & Myers (2017), Batool & Ahmad (2018), Kadriu (2018), Child Welfare Information Gateway (2019), Theofilidis (2021). 1. Definiție 31 32 Consilierea parentală (Batool & Ahmad, 2018) sau consilierea părinților este „o activitate multidisciplinară, implicând psihologi de diferite specializări, specialiști în ştiinţele educaţiei, asistenți sociali, profesori etc. [care] vizează beneficiul copilului” (Muscă et al., 2006, 42). Scopul principal al procesului de consiliere parentală este de a-i ajuta pe părinți ca adulți responsabili din familie: - să devină introspectivi (adică să-și observe și să-și interpreteze „propriile stări și dispoziții mintale și emoționale; autoobservare” – Coteanu, Seche & Seche, 2016); - să înțeleagă motivele care stau la baza acțiunilor, comportamentelor și reacțiilor lor atât conștient, cât și inconștient, ca urmare a propriului istoric familial; - să se implice conștient în parenting (adică în creșterea copilului / copiilor ca părinte). 2. Problemele specifice consilierii parentale Copilul de ieri definește părintele de astăzi (Coleman & Runcan, 2020), iar părintele de astăzi definește părintele de mâine (Fiileș & Runcan, 2020). Și unii, și alții, au nevoie de consiliere. Literatura de specialitate înregistrează trei direcții principale de cercetare în domeniul consilierii parentale – consilierea părinților copiilor parentificați, consilierea părinților copiilor cu nevoi speciale de educație și consilierea părinților cu probleme. 2.1. Părinții copiilor parentificați Un număr în creștere de cercetări atrage atenția asupra parentificării (< engl. parentification) (Hooper, 2008; Hooper at al., 2011; Hooper, 2013; Rana & Das, 2021). Boszormenyi-Nagy & Spark (1973, apud Hooper, 2008, 34) au definit parentificarea ca „distorsiunea sau lipsa limitelor dintre subsistemele familiale și între acestea, astfel încât copiii să își asume roluri și responsabilități rezervate de obicei adulților”. Consecințe: - anomalia în ierarhia generațiilor îl poate priva pe copil de activitățile necesare dezvoltării: în schimb, copilul are comportamente de îngrijire instrumentală (cumpărături, curățenie, gătit, îngrijire) sau emoțională (îndeplinirea rolului de confident / tovarăș, medierea conflictelor familiale, protejarea, susținerea) față de părinți și/sau frați, care rămân, adesea, nerăsplătite și nerecunoscute; - copilul trebuie să fie disponibil emoțional pentru părinte, chiar dacă părintele este, adesea, indisponibil emoțional pentru copil, ceea ce poate genera o stare cronică de anxietate și suferință la unii copii „parentificați” emoțional; - părinții creează, explicit sau implicit, un mediu care favorizează comportamentele de îngrijire la copiii lor, comportamente care ajută la menținerea homeostazei / homeostaziei (adică a echilibrului) pentru familie, în general, și pentru părinte, în special; - responsabilitățile îndeplinite / preluate de copilul „parentificat” sunt, în mod tradițional, comportamente care îi oferă părintelui sprijinul emoțional și instrumental specific pe care acesta, probabil, nu l-a primit în timpul copilăriei. Este important de reținut că atât părinții, cât și copiii pot avea un istoric de parentificare și că atât unii, cât și ceilalți pot fi consiliați. Consilierii care lucrează cu copii parentificați trebuie să aibă în vedere și părintele / părinții în legătură cu: - contextul cultural și familial al copilului parentificat (cum percepe familia acestuia procesul de parentificare); 32 33 - implicarea familiei în sensul educării acesteia pentru refacerea / restabilirea relațiilor normale cu copilul / copiii; - recomandarea unui consilier special pentru părintele / părinții copilului parentificat. 2.2. Părinții copiilor cu nevoi speciale de educație În general, sunt considerați copii cu nevoi speciale de educație (Fareo, 2015, 104): - copiii cu dizabilități; - copiii dezavantajați; - copiii talentați. Heward & Orlansky (1992, apud Fareo, 2015, 104-105) disting următoarele categorii de copii: - cu retard mintal; - cu dificultăți de învățare; - cu tulburări comportamentale; - cu tulburări de comunicare; - cu probleme de auz; - cu probleme de văz; - cu probleme fizice și alte probleme de sănătate; - cu handicap sever; - talentați. Familiile în care apar astfel de copiii se confruntă cu trei tipuri de probleme: - probleme de necunoaștere a cauzei, impactului și prognozei legată de starea copilului; - probleme economice; - probleme psihologice: părintele / părinții trec prin faze ca negarea, auto- culpabilizarea și stigmatul (Mohan, 2021, 14). Durerea, neînțelegerile din cadrul familiei, povara economică, stresul psihologic constant și tensiunea asociate cu familiile copiilor cu dizabilități sunt tot atâtea motive pentru care părinții au nevoie de consiliere. Problema consilierii părinților care au copii cu probleme s-a pus în momentul în care s-a constatat că li se acordă atenție numai copiilor cu probleme. Astfel, înafara formării părinților în spiritul utilizării metodelor behaviorale / comportamentale, Davis (1985, 18) – pentru care consilierul părintelui este un „sfătuitor al părintelui” (eng. parent adviser) – sugera și înțelegerea, de către părinți: - a funcționării psihologice a individului; - a procesului de consiliere; - a relației părinte – consilier / profesionist. Davis (2004, 156-160) a identificat caracteristicile personale ale membrilor familiei (părinți) ca trăsături care pot ajuta în procesul de adaptare a familiei după apariția dizabilității copilului: - deprinderi de rezolvare eficientă a problemelor în scris și verbal în interacțiunile inter-personale; - încrederea în abilitatea de a rezolva probleme sociale, dar și factorii sociali și de mediu care au un impact considerabil atât asupra copilului cu dizabilități, cât și asupra părintelui / părinților acestuia: - modelele de interacțiune familială (absența interacțiunilor, coeziunea, rigiditatea, calitatea maritală, protecția exagerată); - modelarea parentală a copiilor (prin exemplul personal); 33 34 - problemele de etnie (alocarea redusă de finanțe, personal și resurse minoritarilor); - problemele de gen (femeile au niveluri mai ridicate de izolare socială decât bărbații, niveluri mai scăzute de competență parentală percepută decât bărbații și apelează mai des la un comportament de evitare decât bărbații; femeile sunt mai dispuse să se ocupe de un copil cu dizabilitți, dar și mai stresate decât bărbații; bărbații au obligații financiare și profesionale mai mari decât femeile); - relațiile sociale (care pot fi întrerupte de perioadele de tratament); - stigmatul (un semn de rușine asociat cu diagnosticul unei boli „invizibile” sau cu o anumită trăsătură fizică vizibilă); - suportul social, care depide de caracteristicile personale (mai puțin disconfort în căutarea sprijinului, resurse personale mai intime, stăpânire de sine, stimă de sine). Părinții copiilor cu dizabilități (Davis, 1985; Elliott & Mullins, 2004; Wagh & Ganaie, 2014; Fareo, 2015; National Academies of Sciences, Engineering, and Medicine, 2016; Kadriu, 2018) au nevoie de consiliere deoarece, atunci când au și o atitudine pozitivă față de copiii lor, sunt mai preocupați de situația acestora și au mai multe nevoi (legate de beneficiile guvernamentale, facilitarea interacțiunii, gestionarea copiilor, legislația privitoare la părinții care au copii cu dizabilități intelectuale, nevoile emoționale și sociale, planificarea viitoare, relația de familie, servicii, sprijinul financiar, sprijinul fizic, starea copilului) (Wagh & Ganaie, 2014). Consilierea de reabilitare, o specializare aparte în profesia de consiliere, este axată în special pe servirea persoanelor cu dizabilități. Acești consilieri specializați (Mohan, 2021, 14): - au un rol important în aplicarea politicilor din sistem; - și-au format abilități pentru a-i ajuta pe copiii cu dizabilități și pe părinții acestora; - îi ajută pe părinții copiilor cu dizabilități cu resurse educaționale și de formare; - joacă un rol decisiv în reabilitarea copiilor cu dizabilități pentru o viață independentă și chiar pentru un loc de muncă (acolo unde este posibil); - sunt conștienți de terminologia medicală legată de starea copiilor cu dizabilități și de impactul acesteia; - sunt instruiți să accepte consiliere personală pentru a-i ajuta pe copiii cu dizabilități să facă ajustări sociale și emoționale în funcție de mediul lor. 34 35 2.3. Părinții cu probleme Și părinții pot avea probleme (The Arc, 2011; National Academies of Sciences, Engineering, and Medicine, 2016): - dizabilități de dezvoltare intelectuală; - instabilitatea unei locuințe; - sărăcie; - tulburări cauzate de abuzul de substanțe; - tulburări mintale (boli mintale grave, depresie); - vârsta (părinți adolescenți care nu au beneficiat de o educație sexuală corespunzătoare); - violența partenerului intim (Runcan & Bahnaru, 2018). Motivele pentru care „părinții cu probleme” evită să facă apel la programele de formare ca părinți sau la serviciile de consiliere sunt: - neîncrederea în cei care furnizează astfel de servicii; - stigmatul asociat cu boala mintală, cu tulburarea cauzată de consumul de substanțe; - teama de a nu avea de-a face cu agențiile de protecție a copilului (și de a fi decăzuți din drepturile părintești). Religiozitatea poate juca un rol important în consilierea persoanelor cu dizabilități deoarece (Bălău et al., 2020): - „religia practicată” poate să joace un rol foarte important în valorificarea punctelor tari ale clientului şi poate constitui un punct de sprijin în intervenție, în special în situațiile de intervenţie în criză; - profesionalismul practicienilor înseamnă nu numai abilități şi competenţe profesionale, ci întreaga lor capacitate de cooperare, organizare şi flexibilitate, atitudine, comportament pozitiv şi, nu în ultimul rând, principii spiritual-creștine fundamentate; - valorile moral-creștine îi conferă practicianului o libertate în cadrul responsabilităților sale şi induc conduite bazate pe principii care determină o relație corectă faţă de beneficiarii serviciilor sociale şi față de colegi sau supervizori. 3. Procesul de consiliere parentală Procesul de consiliere parentală trebuie să fie conceput având în vedere următoarele aspecte (Fareo, 2015, 108): - referitor la părinți:  să aibă ocazia de a-și spune povestea fără cenzură;  să fie ajutați să-și expună capacitățile, gradul de adaptabilitate și resursele investite în îngrijirea copilului lor;  să li se recunoască curajul și iubirea de care dau dovadă în îngrijirea copilului lor;  să se simtă susținuți; - referitor la consilieri:  să fie cât mai empatici cu putință;  să fie conștienți de lipsa de adecvare a sprijinului sistematic mai larg pentru părinți;  să pledeze pentru resurse sociale și financiare mai generoase pentru părinți; 35 36  să rețină că părinții au nevoie de mediere din partea profesioniștilor din domeniul sănătății care le înțeleg situația deoarece barierele și dificultățile în negocierea sprijinului pot fi epuizante; - referitor la sistemele școlare:  să-i încurajeze pe părinți să participe pe deplin la programele școlare care le afectează copiii; - referitor la mediatori (engl. advocates):  să se străduiască să-și relaționeze eforturile pentru a ajuta familiile cu copii cu nevoi educaționale speciale să beneficieze de serviciile necesare pentru a compensa efectele dizabilității copilului;  să-și asume organizarea și conducerea grupurilor de educație familială ca acțiune necesară. Consilierea parentală îi ajută pe părinți să-și însușească strategiile necesare pentru a face față situației de părinte al unui copil cu dizabilități. Astfel, părinții devin mai plini de compasiune, mai altruiști, mai flexibili, mai simpatetici (sugestivi) și mai toleranți cu ajutorul unui proces de consiliere în care învață: - să-și permită o perioadă de durere:  care este o perioadă naturală în procesul de mobilizare a gândurilor și comportamentelor pentru controlul situațiilor stresante interne și externe;  în care dezamăgirea poate fi acută atunci când află că mult-așteptatul copil are un handicap fizic sau psihic;  în care părintele poate experimenta sentimente de anxietate, depresie, furie, negare sau vinovăție și nu trebuie să-i fie rușine de aceste reacții normale; - să mențină o relație conjugală puternică:  în majoritatea cuplurilor, soțul / soția este cea mai mare sursă de forță și sprijin;  menținerea unei relații puternice le crește capacitatea de adaptare la noua situație;  legătură conjugală puternică îi ajută și pe copii să facă față condiției lor;  provocările zilnice ale vieții devin mai suportabile pe măsură ce sunt abordate împreună;  vestea că a apărut un copil cu nevoi speciale poate fi traumatică pentru ambii soți care trebuie să discute temerile și sentimentele și să fie atenți la diferitele moduri în care pot reacționa la situație; - să rămână pozitivi și să aibă așteptări realiste pentru a nu avea gânduri negative. 4. Formulare folosite în consilierea parentală Muscă (2006) propune, în ghidul consilierii părinților, trei formulare-tip pentru interviul părinților (înainte de începerea procesului de consiliere) (Figura 1), pentru evaluarea sesiunilor de consiliere de către consilier (Figura 2) și pentru evaluarea sesiunilor de consiliere de către părinte (Figura 3). 36 37 „Ghid de interviu pentru părinți 1. Care este tipul de dificultate întâmpinată de copilul dvs.? 2. Considerați că aveţi nevoie de sprijin? 3. Unde locuiți (descrierea mediului social, economic)? 4. Cum utilizați dvs. și soțul / soția dvs. timpul liber? Dar copiii dvs.? 5. Cum administrați venitul familiei? 6. Ați dori să participaţi la programul de consiliere? 7. De ce tip de sprijin credeți că ați avea nevoie?” Figura 1. Ghidul de interviu pentru părinți (apud Muscă, 2006, 129) 37 38 Instituția.................... Consilier școlar.......... „Fișa de evaluare a sesiunilor de consiliere de către consilier I. Informaţii generale 1. Părinte Vârstă.......... Gen.......... 2. Copil (subiect al investigației) Vârstă.......... Gen.......... 3. Relația părinte – copil.......... 4. Numărul de sesiuni de consiliere la care a participat părintele.......... II. Sesiunile de consiliere 1. Scopul urmărit (din punctul de vedere al clientului).......... 2. Metode și tehnici de intervenție utilizate.......... 3. Măsura în care au fost îndeplinite așteptările participanţilor.......... 4. Rezultatele obținute.......... III. Observațiile consilierului 1. Considerați că cele 7 sesiuni au fost suficiente?.......... 2. A fost nevoie de sprijin suplimentar / trimitere la alți specialişti? Dacă da, unde? 3. Care a fost principalul câștig al participării la ședințele de consiliere?”.......... IV. Concluzii......... Figura 2. Fișa de evaluare a sesiunilor de consiliere de către consilier (apud Muscă, 2006, 130-131) 38 39 Instituția.................... Consilier școlar.......... „Fișa de evaluare a sesiunilor de consiliere de către părinte Vă rugăm să răspundeți cu sinceritate la următoarele întrebări: 1. Consilierea a fost utilă, v-a ajutat? Motivați răspunsul.......................................................................

Suport De Curs. Consiliere. 2024-2025 PDF

Document Details

Tags

Related

Summary

Full Transcript

Upgrade to continue