Curs Consilierea școlară - Delimitări (PDF)

Unitatea de învățare nr. 5 Consilierea școlară-delimitări5 Obiective:  Delimitarea conceptelor: consiliere, consiliere școlară, psihopedagogică, psihologică, consilierea carierei.  Identificarea obiectivelor principale ale consilierului școlar....

Unitatea de învățare nr. 5 Consilierea școlară-delimitări5 Obiective:  Delimitarea conceptelor: consiliere, consiliere școlară, psihopedagogică, psihologică, consilierea carierei.  Identificarea obiectivelor principale ale consilierului școlar.  Identificarea caracteristicilor consilierii psihopedagogice. Concepte ale consilierii Dumitrașcu (2012) definește consilierea ca fiind procesul de sprijinire a unei persoane sau grup care trece printr-o situație de criză, oferind susținere indivizilor „care se confruntă cu anumite probleme care nu suportă amânare. Tipurile de consiliere diferă de la o abordare la alta, aceasta se realizează în funcție de subiect: „individuală, familială, de cuplu sau a unor comunității” (Dumitrașcu, 2012, p. 241). Consilierul ne relatează Dumitrașcu (2012) sprijină clientul în a lua decizii proprii oferindu-i sprijinul emoțional în anumite circumstanțe de care acesta are nevoie, motivând beneficiarul pentru schimbarea comportamentului ce a determinat situația de criză. Cozărescu (2013) afirma că asistența socială și consilierea școlară se axează pe procesul de sprijin care are ca scop educația elevului, intervenția acestora constă în cunoașterea personală a beneficiarului cu statut de elev și a sistemului de relații din care acesta face parte. Rolul asistentului social ca educator constă într-o relație educațională bazată pe încredere. Asistentul social școlar îl îndrumă pe elev, cu scopul ca acesta să-și atingă potențialul maxim de care dispune, acele standarde constructive pe care acesta și le trasează singur sau împreună cu sistemele cu care acesta interacționează, iar dacă nu există anumite standarde, acesta este ajutat în trasarea lor. Potrivit lui Dumitrașcu (2012) consilierea poate fi oferită în următoarele circumstanțe:  5 Florea, A. (2023). Asistența socială în școală. Suport de curs, nepublicat, disponibil pe platforma de e-learning 46 Situații de criză. Consilierea elevului sau a familiei când se confruntă cu abandonul școlar, violența în școală, marginalizarea socială, consumul de droguri. Situații de pre-criză. Consilierea acordată în cazul absenteismului, inadaptării școlare sau o diminuare a performantei școlare a elevului. Dumitru (2008) este de părere că „obiectivul fundamental al intervențiilor în situații de criză îl constituie înlocuirea gândurilor non adaptive cu altele potrivite, respectiv a comportamentelor dezorganizate și nonfuncționale cu altele adaptate contextului în care se află beneficiarii”. ( Dumitru, 2008, p. 91). Situații de post criză. Consilierea se oferă și după reintegrarea copilului în școală, urmărirea acestuia în procesul educațional pentru a-l ajuta în obținerea performanțelor școlare. Dumitru (2008) ne oferă un model tipic de rezolvare a problemelor în situații de criză, parcurgând următoarele etape: 1. Evaluare crizei și a resursei clientului de a o depăși. Consilierul căută informații despre cauză și factorii responsabili care au creat criza prezentă, dar are în vedere modul în care se raportează beneficiarul pe plan emoțional în raport cu criza. 2. Sprijinul acordat clientului pentru înțelegerea problemelor sale și clarificarea propriilor sentimente. Consilierul utilizează tehnici specifice (parafrazarea reflectarea sentimentelor, clarificarea) pentru a-l ajuta pe client să aibă o perspectivă mai bună față de problemă. 3. Generarea soluțiilor posibile. Consilierul cercetează cauzele care au dus la situația de criză descoperind astfel anumite vulnerabilități ale clientului, dar și rezolvarea problemei. Prin anumite tehnici, analogii, jocuri de rol consilierul ghidează clientul pentru a-și găsi cheia de rezolvare a problemei. 4. Decizia asupra unei căi de urmat. “Consilierul ghidează clientul spre adoptarea unei opțiuni favorabile care sa-l conducă la depășirea situației”(Dumitru, 2008, p. 95). 5. Punerea în practică a deciziei asumate și transferul ei în situații din viața reală. Clientul este antrenat prin metode de coping a unor deprinderi, atitudini cu scopul obținerii performanțelor dorite. 47  Lucia Savca în articolul Aspecte de organizare a consilierului în școală (2010) evidențiază „că în cadrul consilierii școlare sunt acoperite trei arii: academică, prevenție - dezvoltare, orientare în carieră” (Savca, 2010, p. 3). Aria academică are scopul de a motiva elevii și contribuie la formarea acestora în așa fel încât să aibă o atitudine pozitivă pentru școală. Consilierea preventivă este un „tip de consiliere menită să preîntâmpine apariția unor probleme critice în viața oamenilor” (Dumitru, 2008, p. 102). În această etapă sunt desfășurate „activității educațional preventive realizate cu grupuri de clienți” (Dumitru, 2008, p. 102). Dumitru (2008) sugerează că „prevenirea se focalizează pe acțiunea conjugată a două categorii de „factori” (Dumitru, 2008, p.102): factori de prevenție și factori de risc. Factorii general de prevenție sunt:  Mediul familial: fiecare copil are nevoie de o familie care să-l ajute să crească armonios atât din punct de vedere biologic dar și din punct de vedere psihosocial educativ.  Identificarea și sprijinirea unor aptitudini, talente speciale (sportive, artistice, muzicale)  Realizări și performante școlare: încurajarea permanentă a copilului pentru ca acesta să- și depășească propriile limite.  Implicarea în activității școlare formale sau non formale  Un grup de prieteni acceptat de părinți Factori de risc  Neglijarea copilului  Sărăcia  Certurile conjugale, violența  Starea de sănătate (mentală) a părinților,  Dificultăți de învățare, dificultăți de concentrare, hiperactivitate  Probleme de sănătate a copilului sau dizabilități ale copilului. 48   Respingerea copilului de colectivul clasei, a școlii  Izolarea Consilierii sunt profesioniști instruiți care sunt calificați pentru a oferi consiliere. Consilierul școlar este un specialist în educație care planifică și execută activități de consiliere educațională individuală sau de grup în vederea adaptării elevului la problemele specifice ale școlii; implementează programe de educație pentru carieră în vederea formării de competențe Consilierea este o relație interpersonală de ajutor între un specialist și un client care dorește să exploreze, să descopere și să clarifice moduri de viață care să îi maximizeze resursele și să conducă la o dezvolatare a stării de bine. Consilierea în carieră sprijină persoanele de toate vârstele să își clarifice obiectivele și dorințele, să se accepte pe sine, să ia decizii și să construiască planuri cu privire la dezvoltarea profesională. Consilierea educațională sau psiho-educațională combină obiectivele psihologice și pedagogice. Bazată pe o abordare psiho-educațională a formării și dezvoltării personalității, aceasta îi ajută pe copii, adolescenți și adulți să funcționeze eficient prin realizarea unor modificări în ceea ce privește dezvoltarea. Consilierea școlară oferă un sprijin psihopedagogic elevilor, cadrelor didactice, părinților, tutorilor și reprezentanților școlari. Consilierea îi ajută pe elevi să evite riscurile unei căderi emoționale și academice. Pentru a promova o educație de calitate și formar personalității, consilierea școlară se concentrează pe unitatea triadică familie-copil-școală. Consilierea educațională în școli promovează obiectivele de viață și comportamentul deliberat. Procesul de consiliere urmărește să „provoace" o schimbare voluntară în gândurile și comportamentul clientului, astfel încât individul sau grupul„ Consilierea psihologică ajută persoanele aflate în criză sau prinse în probleme personale sau profesionale. Persoanele care apelează la consiliere psihologică sunt sănătoase, dar au nevoie de ajutor pentru a-și rezolva anumite probleme. Adulții, copiii, adolescenții și persoanele în vârstă beneficiază de consiliere psihologică. Se oferă consiliere individuală sau de grup, cum ar fi grupurile de sprijin. Consilierea psihologică imită psihoterapia, dar se concentrează pe evitarea 49 problemelor psihologice, în timp ce psihoterapia tratează anumite boli. Consilierea psihologică promovează autocunoașterea, creșterea personală și adaptarea optimă la mediu prin dezvoltarea abilităților. Consilierea psihologică transferă "know how" și "how to do" din zona de expertiză pentru a rezolva problema. Rezumat 1. Consilierea este un proces de sprijinire a persoanelor sau grupurilor care se confruntă cu situații de criză sau probleme, oferindu-le suport emoțional și ajutându-le să ia decizii informate. 2. Tipurile de consiliere pot varia în funcție de subiect și pot include consiliere individuală, familială, de cuplu sau de grup. 3. Consilierea școlară se concentrează pe sprijinirea elevilor în procesul lor de educație și dezvoltare personală, inclusiv pe arii legate de academic, prevenție-dezvoltare și orientare în carieră. 4. Consilierii folosesc tehnici specifice pentru a ajuta clienții să-și rezolve problemele, inclusiv evaluarea crizei, sprijinul în înțelegerea problemelor, generarea soluțiilor, luarea deciziilor și punerea în practică a acestora. 5. Consilierea psihopedagogică se concentrează pe dezvoltarea personală a indivizilor, ajutându-i să-și maximizeze potențialul și să dobândească abilitățile necesare pentru a face față provocărilor vieții. 6. Consilierea psihopedagogică are un caracter preventiv și de dezvoltare, încurajând persoanele să-și preîntâmpine problemele și să-și dezvolte abilitățile de viață sănătoase. 7. Consilierea școlară se bazează pe un model psihoeducațional al formării și dezvoltării personalității, cu accent pe implicarea activă a persoanei în procesul de dezvoltare. 8. Consilierea psihologică vizează soluționarea problemelor persoanelor sănătoase prin sprijinirea lor în găsirea de soluții și dezvoltarea abilităților necesare pentru adaptare și dezvoltare personală. 9. Consilierea psihologică poate fi oferită atât într-o abordare individuală, cât și într-o abordare de grup, cu scopul de a ajuta oamenii să-și îmbunătățească viața și să facă față cu succes situațiilor dificile. Teme de dezabatere 50  1. Care sunt principalele diferențe între consilierea individuală, familială, de cuplu și de grup, și în ce situații ar fi mai eficiente fiecare dintre aceste tipuri de consiliere? 2. Ce rol joacă consilierea școlară în dezvoltarea personală și academică a elevilor, și cum poate contribui la îmbunătățirea calității educației? 3. Cum pot abordările preventive și de dezvoltare din consilierea psihopedagogică să contribuie la creșterea rezilienței individuale și la prevenirea problemelor de sănătate mentală? Test de autoevaluare 1. Cum este definită consilierea de către Dumitrașcu (2012)? a. Un proces de predare în școală. b. Procesul de sprijinire a unei persoane sau grup care trece printr-o situație de criză. c. Terapie medicală pentru copii cu probleme de comportament. d. Consilierea se realizează numai în familie. 2. Ce tipuri de consiliere sunt menționate în text? a. Individuală, de familie, de cuplu. b. Individuală, familială, de grup. c. Individuală, în grup, online. d. Consilierea nu diferă în funcție de subiect. 3. Care este rolul asistentului social școlar, conform lui Cozărescu (2013)? a. Să ofere consultații medicale elevilor. b. Să dezvolte planuri pentru școală. c. Să educe elevii și să-i ajute să-și atingă potențialul maxim. d. Să monitorizeze absenteismul școlar. 51 4. În ce circumstanțe se oferă consiliere, potrivit lui Dumitrașcu (2012)? a. Doar în situațiile de criză. b. Numai în situațiile de pre-criză. c. În situații de criză, situații de pre-criză și situații de post criză. d. Numai în situațiile de post criză. 5. Care sunt factorii generali de prevenție menționați de Dumitru (2008)? a. Consumul de droguri, violența în școală, absenteismul. b. Neglijarea copilului, sărăcia, dificultăți de învățare. c. Identificarea și sprijinirea unor aptitudini, talente speciale, realizări și performanțe școlare. d. Starea de sănătate (mentală) a părinților, izolarea, reprimarea. 6. Ce arii sunt acoperite în cadrul consilierii școlare, conform lui Lucia Savca? a. Academică, prevenție - dezvoltare, orientare în carieră. b. Psihologie, medicină, științe politice. c. Sport, artă, muzică. d. Asistență socială, terapie familială, consiliere matrimonială. 7. Ce urmărește consilierea în carieră? a. Motivarea elevilor să urmeze școala. b. Clarificarea obiectivelor de viață, dezvoltarea personală și profesională. 52  c. Identificarea problemelor psihologice. d. Consilierea pentru rezolvarea conflictelor în familie. 8. Cum se diferențiază consilierea de psihoterapie, potrivit textului? a. Consilierea se concentrează pe tratarea bolilor mintale, în timp ce psihoterapia se concentrează pe dezvoltarea personală. b. Consilierea se realizează doar cu copii, iar psihoterapia cu adulți. c. Consilierea se concentrează pe evitarea problemelor psihologice, în timp ce psihoterapia le tratează. d. Consilierea se realizează numai individual, iar psihoterapia în grup. 9. Care este scopul consilierii, conform textului? a. Să ofere consultații medicale clienților. b. Să exploreze, să descopere și să clarifice moduri de viață care să îi maximizeze resursele. c. Să trateze bolile mintale ale clienților. d. Să ofere consiliere exclusiv pentru adulți. 10. Cum se concentrează consilierea școlară pe unitatea triadică familie-copil-școală? a. Prin separarea completă a acestor entități. b. Prin intervenții individuale pentru fiecare componentă a triadei. c. Prin promovarea cooperării și a relațiilor sănătoase între ele. d. Prin ignorarea relațiilor dintre aceste componente. 53 11. Ce reprezintă a doua etapă din modelul tipic de rezolvare a problemelor în situații de criză, conform lui Dumitru (2008)? a. Evaluarea crizei și a resursei clientului de a o depăși. b. Generarea soluțiilor posibile. c. Sprijinul acordat clientului pentru înțelegerea problemelor sale și clarificarea propriilor sentimente. d. Decizia asupra unei căi de urmat. 12. Ce reprezintă consilierea preventivă? a. Consilierea care se concentrează pe tratarea problemelor existente. b. Consilierea acordată în cazul situațiilor de criză. c. Consilierea menită să prevină apariția unor probleme critice în viața oamenilor. d. Consilierea exclusiv pentru copii. 13. Factorii de prevenție în consiliere pot include: a. Neglijarea copilului, sărăcia, hiperactivitatea. b. Implicarea în activitățile școlare, identificarea și sprijinirea unor aptitudini speciale. c. Izolarea, reprimarea, problemele de sănătate ale părinților. d. Certurile conjugale, violența, starea de sănătate a părinților. 14. Care este principalul obiectiv al consilierii educaționale în școli, conform textului? a. Acordarea de consultații medicale. b. Formarea de competențe profesionale. c. Promovarea unui mediu educațional pozitiv. d. Tratarea problemelor mentale ale elevilor. 54 15. Ce tip de consiliere ajută persoanele să exploreze, să descopere și să clarifice moduri de viață care să îi maximizeze resursele? a. Consiliere familială. b. Consiliere pentru rezolvarea conflictelor. c. Consiliere în carieră. d. Consiliere psihologică. 16. Cum se definește consilierea, conform Dumitrașcu (2012)? a. Un proces de studiere a fenomenelor meteorologice. b. Un proces de tratare a bolilor mentale. c. Un proces de sprijinire a persoanelor în situații de criză. d. Un proces de educație fizică în școală. 17. Ce arii sunt acoperite de consiliere, potrivit lui Lucia Savca? a. Psihologie, medicină, muzică. b. Academică, prevenție - dezvoltare, orientare în carieră. c. Asistență socială, terapie familială, consiliere matrimonială. d. Doar consiliere în carieră. 18. Care este principala diferență dintre consilierea și psihoterapia menționată în text? a. Consilierea se concentrează pe tratarea bolilor mintale, în timp ce psihoterapia se concentrează pe evitarea problemelor psihologice. b. Consilierea se adresează doar copiilor, în timp ce psihoterapia se adresează adulților. c. Consilierea se concentrează pe evitarea problemelor psihologice, în timp ce psihoterapia le tratează. d. Consilierea se concentrează numai pe procesul educațional. 55  19. Care este scopul consilierii în contextul școlar, potrivit textului? a. Să ofere consultații medicale elevilor. b. Să asigure o educație de calitate. c. Să trateze bolile mintale ale elevilor. d. Să încurajeze absenteismul școlar. 20. Care este rolul consilierilor în procesul de consiliere psihologică? a. Promovarea bolilor mintale la pacienți. b. Tratarea oricăror probleme de sănătate. c. Ajutarea persoanelor să rezolve probleme personale sau profesionale. d. Realizarea de intervenții chirurgicale. Vă puteți verifica răspunsurile cu răspunsurile corecte de mai jos: 1. b) Procesul de sprijinire a unei persoane sau grup care trece printr-o situație de criză. 2. b) Individuală, familială, de grup. 3. c) Să educe elevii și să-i ajute să-și atingă potențialul maxim. 4. c) În situații de criză, situații de pre-criză și situații de post criză. 5. c) Identificarea și sprijinirea unor aptitudini, talente speciale, realizări și performanțe școlare. 6. a) Academică, prevenție - dezvoltare, orientare în carieră. 7.b) Clarificarea obiectivelor de viață, dezvoltarea personală și profesională. 8.c) Consilierea se concentrează pe evitarea problemelor psihologice, în timp ce psihoterapia le tratează. 9/b) Să exploreze, să descopere și să clarifice moduri de viață care să îi maximizeze resursele. 10.c) Prin promovarea cooperării și a relațiilor sănătoase între ele. 56 11.c) Sprijinul acordat clientului pentru înțelegerea problemelor sale și clarificarea propriilor sentimente. 12. c) Consilierea menită să prevină apariția unor probleme critice în viața oamenilor. 13.b) Implicarea în activitățile școlare, identificarea și sprijinirea unor aptitudini speciale. 14.c) Promovarea unui mediu educațional pozitiv. 15.c) Consiliere în carieră. 16.c) Un proces de sprijinire a persoanelor în situații de criză. 17.b) Academică, prevenție - dezvoltare, orientare în carieră. 18.c) Consilierea se concentrează pe evitarea problemelor psihologice, în timp ce psihoterapia le tratează. 19. b) Să asigure o educație de calitate. 20.c) Ajutarea persoanelor să rezolve probleme personale sau profesionale. Bibliografie 1. Axinte, R. (2018). Consilierea elevilor pentru carieră. Perspective constructiviste Iaşi: Editura Universităţii „Al. I. Cuza. 2. Bejenaru, A. (2010). Prevenirea eșecului școlar - cercetare și intervenție. Copiii de azi sunt părinții de mâine. (27), p. 2. 3. Cozărescu, M. (2013). Asistența socială și consiliere școlară. București: Editura Universității București. 4. Dumitrașcu, H. (2012). Consilierea în Asistența Socială. București: Polirom. 5. Dumitru, I. Al. (2008). Consilierea psihopedagogică. București: Polirom. 6. Pătrana, P.G.(2018). Ghid de bune practici pentru psihologii şcolari, în consilierea educaţională şi asistenţa psihopedagogică. Disponibil la http://www.cjraems.ro/GHID%20%20%20DE%20BUNE%20PRACTICI.pdf în data de 24.09.2022. 7. Savca, L. (2010). Aspecte de organizare a psihoconsilierii în școală. Psihologie, revista ştiinţifico-practică. Accesat la 57 https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Aspecte%20de%20organizare%20a%20ps ihoconsilierii%20in%20scoala.pdf în data de 22.10.2018. 58  Unitatea de învățare nr. 6 -PREVENIREA ÎN ASISTEȚA SOCIALĂ 6 Obiective:  Să identifice definiția prevenirii în asistența socială  Să clasifice cele trei forme ale activității de prevenire  Să analizeze cum se realizează planificarea și implementarea campaniilor de prevenire. Activitatea de prevenire poate fi definită ca fiind un ansamblu de măsuri întreprinse pentru anticiparea, cunoașterea și evaluarea unui risc, precum și inițierea unor acțiuni de înlăturare sau reducere a efectelor acestuia. Formele activității de prevenire: activitățile preventive pot fi derulate sub trei forme: prevenire generală, prevenire specifică (țintită) și prevenire terțiară. Prevenirea generală este realizată prin informarea și sensibilizarea întregii comunități, în legătură cu o anume problemă; Prevenirea specifică (țintită) este adresată comunităților/grupurilor aflate în risc iminent (consum de stupefiante, sarcini nedorite, etc) Prevenirea terțiară se adresează persoanelor care au trecut prin situații de victimizare și pentru care se dorește preîntâmpinarea unei eventuale revictimizări. Victima reprezintă orice persoană fizică vătămată despre care există informații că a fost supusă unor infracțiuni (bullying, trafic de persoane, trafic de droguri, violență, infracțiuni sexuale, etc.) sau altor situații de natură a-i provoca disconfort fizic sau psihic (violență în familie). Cine sunt cei care vin în spijinul victimelor?: autoritățile și instituțiile publice (inclusiv asistentul social școlar), organizațiile neguvernamentale, reprezentanți ai societății civile, mass- media, etc. Însă prevenția, pentru a fi eficientă, nu poate fi realizată oricum, ci coordonat. Astfel, în cadrul acestui curs vom analiza una dintre formele concrete pe care le poate îmbrăca un demers preventiv elaborat: campania de prevenire.  6 Băcioiu, F. (2023). Prevenția în asistența socială în Florea, A. (2023). Asistența socială în școală. Suport de curs, nepublicat, disponibil pe platforma de e-learning. 59 CAMPANIA DE PREVENIRE Campania de prevenire presupune un efort coordonat, susținut și orientat al unei instituții sau organizații, care are scopul de a împlini obiective clare, prin derularea de activități specifice și evaluarea rezultatelor obținute. Tipuri de campanii de prevenire, din punct de vedere al scopului urmărit:  de informare  de conștientizare  de educare  de sensibilizare Caracteristicile unei campanii de prevenire:  unicitatea – nu implică procese repetitve. Fiecare campanie este diferită de cea dinainte;  temporalitatea – o campanie de prevenire este limitată în timp, cu un îmceput și sfârșit bine definite;  resursele – la începutul campaniei se stabilesc dimensiunile de forțe umane, materialele ce vor fi utilizate, precum și fondurile bănești;  grupurile țintă – grupurile de vârstă, profesionale, de gen, etc, cărora li se adresează campania și care vor fi implicate în activități;  beneficiarii (direcți și indirecți) – grupuri de persoane, comunități care vor resimți impactul campaniei asupra lor;  schimbarea – orice campanie are ca scop realizarea/implementarea unei schimbări, a unei îmbunătățiri a situației prezente, prin soluționarea unei eventuale probleme comunitare care induce un sentiment de teamă și/sau nesiguranță. Așa cum deja poate fi observat, o campanie de prevenire presupune o planificare riguroasă și o coordonare eficientă a tuturor fazelor acesteia. În dezvoltarea unei campanii de prevenire pot fi descrise 4 faze (etape): concepție, planificare, implementare și încheiere (evaluare). Conținutul etapelor unei campanii de prevenire: I. CONCEPȚIE 60 I.1. Analiza situației – pentru identificarea problemei și definirea scopului campaniei, astfel:  problema care urmează să fie abordată: moduri de manifestare, evoluție, particularități, consecințe, impact asupra comunității, etc;  caracteristicile grupului țintă vizat prin acestă campanie: vârstă, sex, preocupări, educație, statut social, valori, prejudecăți, etc;  beneficiarii reprezintă persoanele sau categoria de persoane care vor avea de câștigat în mod direct sau indirect, de pe urma campaniei. Ei pot fi aceeiași cu cei din grupul țintă sau pot fi diferiți;  tipul de informații care urmează a fi transmise grupului țintă;  stabilirea momentului oportun pentru lansarea campaniei. I.2. Stabilirea scopului Scopul reprezintă stadiul în care ne dorim să ajungă problema în urma campaniei. Pentru formularea acestuia sunt necesare următoarele:  Enunțul trebuie să fie clar, scurt, concis și să exprime într-o singură frază ceea ce se dorește a fi realizat;  Scopul trebuie să fie unic;  Scopul trebuie să fie formulat într-o singură propoziție, fără utilizarea conjuncției ”și”, caz în care vom avea două scopuri. II. PLANIFICARE II. 1 Direcțiile de acțiune: Constituie modalitățile de abordare a problemei, adică modurile în care vor fi transmise informațiile în cadrul campaniei (întâlniri directe cu grupurile țintă, distribuire de materiale informativ – preventive, participare la emisiuni radio/TV, articole în presa scrisă/online, informări pe rețelele sociale, etc.) ce vor orienta activitățile în cadrul campaniei. II. 2 Durata campaniei: Va fi stabilită în funcție de scopul propus, estimandu-se timpul necesar atingerii acestuia (de regulă, între 1 și 6 luni). II. 3 Zona (arealul) de implementare În funcție de problematică și impactul dorit putem avea:  campanii locale  campanii județene 61   campanii naționale II. 4 Stabilirea resurselor financiare, logistice și umane necesare Este o etapă extrem de importantă în atingerea scopului campaniei și trebuie abordată ca atare. II. 5 Identificarea partenerilor și formarea echipei de campanie Pentru asigurarea succesului unei campanii pot fi cooptați parteneri din rândul instituțiilor publice sau private, organizațiilor neguvernamentale, mass-media (parteneri media) sau a oricăror alte persoane fizice sau juridice cu atribuțiuni în domeniul respectiv. Toți partenerii identificați își vor asuma implicarea în campanie (fie pe parte financiară – parteneri financiari, logistică, fie umană) prin semnarea de protocoale de colaborare, dar și a planului de campanie realizat de către inițiatorul și coordonatorul acesteia. II. 6 Stabilirea activităților Activitățile în cadrul unei campanii de prevenire vor fi stabilite pentru fiecare direcție de acțiune, în parte, astfel încât derularea acestora să conducă la atingerea scopului propus. Activitățile vor fi stabilite ținându-se cont de analiza situației, întocmită în prealabil. Acestea pot fi stabilite împreună cu partenerii identificați și este necesar să fie realiste, cunatificabile și posibil de realizat. Pentru fiecare disntre aceste activități vor fi stabiliți indicatori de evaluare cantitativi și calitativi. III. IMPLEMENTARE III. 1 Pregătirea și derularea activităților planificate În această etapă sunt pregătite și desfășurate activitățile propuse, la termenele și condițiile stabilite. III. 2 Monitorizarea permanentă a costurilor și activităților Monitorizarea este o activitate managerială sistematică, are un caracter formal și este centrată pe resurse (financiare, umane și logistice), activități și rezultate. Aceasta constă în colectarea, analizarea și utilizarea informațiilor, cu scopul de a asigura controlul managerial și luarea deciziilor. 62 Monitorizarea este realizată de către coordonatorul campaniei, împreună cu echipa. Prin intermediul acestei etape se obțin informații pentru identificarea eventualelor probleme apărute în implementarea campaniei, rezolvarea acestora și evaluarea progresului. Monitorizarea este necesar a fi realizată permanent, în scopul respectării calendarului asumat, precum și a detectării la timp a eventualelor probleme. III. 3 Ajustarea activităților campaniei Dacă va fi necesar, vor fi regândute anumite activități, se va renunța la unele, vor fi prevăzute altele, astfel încât, la finalul perioadei de implementare, să se asigure îndeplinirea scopului. IV. ÎNCHEIEREA (EVALUAREA) La finalul campaniei este necesară o evaluare privind succesul acesteia. O campanie poate fi considerată de succes, dacă este realizată în intervalul de timp prevăzut, cu resursele alocate și la nivelul de performanță dorit. Evaluarea propusă va trebui să răspundă tuturor acestor elemente. Pentru aceasta trebuie stabilit, încă de la început, o schemă de evaluare a campaniei, schemă ce presupune stabilirea unor criterii, indicatori și standarde de performanță și calitate. Evaluarea este concentrată pe patru aspecte principale: - resurse investite; - activități desfășurate; - rezultate obținute; - impactul realizat. IV. 1 Evaluarea parțială Este realizată pe anumite segmente de timp din perioada totală de implementare (de obicei, la jumătatea perioadei) și ajută la cunoașterea exactă a calității implementării campaniei, la acel moment, a rezultatelor obținute, estimându-se dacă, la final, vor putea fi atinse obiectivele propuse și scopul stabilit. Cu această ocazie pot fi depistateprobleme de natură să pericliteze atingerea scopului stabilit, iar dacă apare o asemenea situație vor fi luate măsuri de remediere, fie prin stabilirea de noi activități, fie prin reorientarea celor existente. 63 IV. 2 Evaluarea finală Este realizată la finalul perioadei de implementare a campaniei și constă în compararea rezultatelor obținute cu cele planificate, asigurand, astfel, cunoasterea gradului în care a fost atins scopul. Metode de evaluare:  observarea directă și indirectă;  chestionare;  discuții și interviuri, etc. PROPUNEREA DE FINANȚARE PENTRU CAMPANIA DE PREVENIRE Propunerea de finanțare este un instrument de colectare de fonduri/resurse materiale, pentru punerea în aplicare a activităților campaniei. Ca atare, finanțarea unei campanii de prevenire nu se reduce doar la redactarea de propuneri de finanțare, ci trebuie să includă și alte instrumente menite să asigure resurse materiale (pentru asigurarea cofinanțării, epre exemplu). Propunerea de finanțare reprezintă o solicitare de sprijin (bani, materiale sau ajutor tehnic) adresată în scris, de obicei, sub forma unei cereri de finanțare destinată unui finanțator (instituții publice sau private, agenți economici, organizații neguvernamentale și chiar persoane fizice). Propunerea este formulată (cu foarte puține excepții) prin utilizarea unui format prestabilit impus de către potențialul finanțator. O propunere de finanțare bine realizată va trebui să îl informeze pe potențialul finanțator despre:  de ce este nevoie de bani;  de ce sumă de bani este nevoie;  cum și cînd vor fi utilizați acei bani;  ce schimbări va aduce implementarea proiectului;  cum va fi evaluată schimbarea. Propunerea de finanțare este o promisiune și un angajament: solicitantul promite că va rezolva o problemă și se angajează că o va face urmând planul descris în respectiva propunere de finanțare. 64 Promisiunea și angajamentul sunt de natură morală (în cadrul cererii de finanțare) însă, odată obținută finanțarea, acestea capătă caracter legal (ca parte a contractului de finanțare). Rezumat 7 1. Definiția prevenirii în asistența socială: Prevenirea în asistența socială implică luarea de măsuri pentru a anticipa, cunoaște și evalua riscurile și pentru a iniția acțiuni menite să reducă sau să înlăture efectele acestor riscuri. 2. Forme ale activității de prevenire: Există trei forme principale ale activității de prevenire: prevenirea generală, prevenirea specifică și prevenirea terțiară. Acestea vizează diferite grupuri sau stadii ale populației și includ informarea, sensibilizarea și intervenții specifice. 3. Rolul celor care susțin victimele:Rolul celor care susțin victimele în implementarea prevenirii eficiente în asistența socială este esențial pentru asigurarea unui impact pozitiv asupra comunității și pentru protejarea celor mai vulnerabili membri ai acesteia. Autoritățile și instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale, mass-media și alte părți interesate vin în sprijinul victimelor și joacă un rol crucial în implementarea prevenirii eficiente. 4. Planificarea și implementarea campaniilor de prevenire: Pentru a dezvolta o campanie de prevenire eficientă, este necesară o planificare riguroasă și coordonarea atentă a tuturor fazelor, inclusiv analiza situației, stabilirea scopurilor, planificarea detaliată, implementarea, monitorizarea, ajustarea și evaluarea. 5. Evaluarea: La finalul unei campanii de prevenire, evaluarea este crucială pentru a măsura succesul acesteia. Evaluarea poate fi parțială sau finală și se concentrează pe resursele investite, activitățile desfășurate, rezultatele obținute și impactul asupra comunității. 7 Florea Adelia 65 Teme de dezbatere8 1. Eficiența campaniilor de prevenire în asistența socială: Cum putem măsura eficiența campaniilor de prevenire în abordarea problemelor sociale în mediul școlar? 2. Care sunt principalele obstacole în implementarea campaniilor de prevenire, iar cum pot fi depășite? 3. Rolul asistentului social în campaniile de prevenire: Cum influențează implicarea asistentului social în campaniile de prevenire rezultatele acestora? Ce abordări pot fi adoptate pentru a implica asistenții sociali în mod eficient în dezvoltarea și implementarea campaniilor de prevenire? 4. Coordonarea și colaborarea între diverse părți interesate în prevenirea victimizării: Cum poate fi îmbunătățită colaborarea între autorități publice, organizații neguvernamentale și mass-media pentru a preveni victimizarea în mediul școlar? 5. Care sunt exemple de bune practici privind coordonarea eforturilor pentru prevenirea victimizării într-o comunitate școlară? 6. Evaluarea campaniilor de prevenire și măsurarea succesului: Ce criterii și indicatori ar trebui utilizați pentru a evalua succesul unei campanii de prevenire în mediul școlar? 7. Cum pot fi îmbunătățite procesele de evaluare a impactului campaniilor de prevenire în asistența socială? 8. Cheltuieli, resurse și finanțarea campaniilor de prevenire: Cum ar trebui alocate resursele financiare în mod eficient pentru campaniile de prevenire în contextul asistenței sociale școlare? Care sunt metodele inovatoare de a obține finanțare pentru campaniile de prevenire și de a asigura sustenabilitatea acestora pe termen lung? 8 Florea Adelia 66 Test de verificare a cunoștințelor despre Prevenirea în Asistența Socială 9 1. Ce reprezintă activitatea de prevenire în asistența socială? a) Anticiparea unor risc, evaluarea acestora și acțiuni pentru înlăturarea efectelor. b) Acțiuni reactive pentru soluționarea problemelor existente. c) Reducerea resurselor alocate pentru asistență socială. 2. Care sunt cele trei forme de activitate de prevenire menționate în text? a) Prevenirea generală, prevenirea corectă și prevenirea urgentă. b) Prevenirea generală, prevenirea specifică și prevenirea terțiară. c) Prevenirea rapidă, prevenirea corectă și prevenirea aprofundată. 3. Care dintre următoarele nu este o formă de prevenire menționată în text? a) Prevenire generală. b) Prevenirea urgentă. c) Prevenire terțiară. 4. Ce reprezintă prevenirea generală? a) Abordarea unei probleme specifică comunității țintă. b) Informarea și sensibilizarea întregii comunități cu privire la o anume problemă. c) Prevenirea unor situații de victimizare. 5. Ce este prevenirea specifică (țintită)? a) Prevenirea adresată comunităților/grupurilor aflate în risc iminent. b) Prevenirea cu scop general, fără țintirea unei anume probleme. c) Prevenirea care se adresează persoanelor care au trecut prin situații de victimizare. 6. Cum este definită victima în text? a) Orice persoană fizică care consumă stupefiante. b) Orice persoană fizică vătămată despre care există informații că a fost supusă unor infracțiuni sau altor situații de disconfort. c) Oricare copil sau adolescent aflat în dificultate. 7. Cine poate veni în sprijinul victimelor, conform textului? a) Doar asistenții sociali. 9 Florea Adelia 67  b) Autoritățile și instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale, mass-media, etc. c) Doar mass-media. 8. Ce reprezintă campania de prevenire? a) Un efort individual al unei instituții sau organizații. b) Un efort orientat al unei instituții sau organizații pentru atingerea obiectivelor clare. c) O activitate ad hoc fără scop bine definit. 9. Care dintre următoarele nu este un tip de campanie de prevenire menționat în text? a) Campania de conștientizare. b) Campania de educație. c) Campania de reacție. 10. Care dintre următoarele nu reprezintă o caracteristică a unei campanii de prevenire? a) Temporalitatea. b) Resursele. c) Activități repetitive. d) Grupurile țintă. 11. Cine sunt beneficiarii unei campanii de prevenire? a) Doar partenerii implicați în campanie. b) Grupurile de persoane sau comunități care resimt impactul campaniei asupra lor. c) Numai persoanele care primesc direct servicii din partea asistenților sociali. 12. Ce trebuie să asigure o campanie de prevenire? a) O schimbare în cadrul unei instituții sau organizații. b) Realizarea/implementarea unei schimbări sau îmbunătățiri în situația prezentă. c) Excluderea completă a unei probleme comunitare. 13. Câte faze (etape) sunt descrise în dezvoltarea unei campanii de prevenire, conform textului? a) 2 faze. b) 3 faze. c) 4 faze. 14. Care dintre următoarele nu este o etapă a campaniei de prevenire? a) Evaluarea. b) Implementarea. c) Pregătirea. 68  d) Planificarea. 15. Ce reprezintă faza de "Concepție" în cadrul unei campanii de prevenire? a) Stabilirea scopului campaniei. b) Monitorizarea activităților. c) Planificarea detaliată a activităților. 16. Ce trebuie să asigure scopul unei campanii de prevenire? a) Soluționarea tuturor problemelor comunitare. b) Atingerea unui obiectiv clar și formulat într-o singură propoziție. c) O serie de obiective complexe și detaliate. 17. Care dintre următoarele nu reprezintă o direcție de acțiune în planificarea unei campanii de prevenire? a) Constituirea echipei de campanie. b) Identificarea partenerilor. c) Stabilirea scopului. d) Stabilirea resurselor necesare. 18. Cum trebuie să fie scopul campaniei, conform textului? a) Formulat în mai multe propoziții pentru claritate. b) Formulat într-o singură propoziție, clar și concis. c) Formulat în mai multe propoziții cu utilizarea conjuncției "și". 19. Care dintre următoarele reprezintă o caracteristică a unei campanii de prevenire? a) Activitățile repetițive. b) Temporalitatea bine definită. c) Cofinanțarea neplanificată. d) Grupurile țintă nedefinite. 20. Care este scopul evaluării parțiale în cadrul unei campanii de prevenire? a) Stabilirea impactului final al campaniei. b) Identificarea problemelor în implementare și luarea de măsuri de remediere. c) Atragerea unor parteneri noi pentru campanie. d) Excluderea activităților care nu aduc rezultate dorite. 69 Vă puteți verifica răspunsurile cu răspunsurile corecte de mai jos: 1. a) Anticiparea unor risc, evaluarea acestora și acțiuni pentru înlăturarea efectelor. 2. b) Prevenirea generală, prevenirea specifică și prevenirea terțiară. 3. b) Prevenirea urgentă. 4.b) Informarea și sensibilizarea întregii comunități cu privire la o anume problemă. 5. a) Prevenirea adresată comunităților/grupurilor aflate în risc iminent. 6. b) Orice persoană fizică vătămată despre care există informații că a fost supusă unor infracțiuni sau altor situații de disconfort. 7.b) Autoritățile și instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale, mass-media, etc. 8.b) Un efort orientat al unei instituții sau organizații pentru atingerea obiectivelor clare. 9.c) Campania de reacție. 10.c) Activități repetitive. 11. b) Grupurile de persoane sau comunități care resimt impactul campaniei asupra lor. 12.b) Realizarea/implementarea unei schimbări sau îmbunătățiri în situația prezentă. 13.c) 4 faze. 14.a) Evaluarea. 15.a) Stabilirea scopului campaniei. 16.b) Atingerea unui obiectiv clar și formulat într-o singură propoziție. 17.d) Stabilirea resurselor necesare. 18.b) Formulat într-o singură propoziție, clar și concis. 19. b) Temporalitatea bine definită. 20.b) Identificarea problemelor în implementare și luarea de măsuri de remediere. Bibliografie: 1. IGPR (2009), Realizarea campaniilor de prevenire – Ghid practic, Editura Alpha MDM. 70  Unitatea de învățare nr. 1 Conceptularizarea asistenței sociale în școală 1 Obiective:  Să se familiarizeze cu conceptul de asistență socială în școală.  Să analizeze principalele roluri ale unui asistent social în școală.  Să identifice membrii echipei interdisciplinare din care face parte asistentul social Termenul "asistență socială școlară" este un concept care s-a dezvoltat în timp, iar prima definiție a acestuia poate varia în funcție de sursă și de istoria asistenței sociale în școli. Cu toate acestea, unul dintre autorii influenți în dezvoltarea acestui domeniu este William Healy, un medic și psiholog american, care a contribuit semnificativ la începuturile asistenței sociale în școli. William Healy a scris despre importanța intervenției sociale în școli în lucrarea sa intitulată „The Individual Delinquent: A Text-Book of Diagnosis and Prognosis for All Concerned in Understanding Offenders", publicată în 1915. Acesta a fost unul dintre primii autori care a recunoscut rolul vital pe care asistența socială o poate juca în prevenirea și gestionarea problemelor comportamentale și sociale ale copiilor în mediul școlar. Healy a pus bazele unor abordări și practici care au condus la dezvoltarea ulterioară a asistenței sociale școlare ca domeniu distinct. ( Healy, 1915) Asistenții sociali specializați în domeniul școlar dețin un rol fundamental în contextul instituțiilor de învățământ și în medii educaționale. Aceștia au responsabilitatea de a furniza servicii destinate elevilor, cu scopul de a îmbunătăți starea lor emoțională și performanțele academice. Misiunea lor constă în asistarea elevilor, familiilor și cadrele didactice în soluționarea unei varietăți de probleme, cum ar fi absenteismul școlar, izolarea socială, comportamentul agresiv exagerat, manifestările de rebeliune și consecințele dificultăților fizice, emoționale sau economice. (Barker, 2003).  1 Florea, A. (2023). Asistența socială în școală. Suport de curs, nepublicat, disponibil pe platforma de e-learning 3  Asistenții sociali școlari au ca obiectiv fundamental sprijinirea succesului academic și social al elevilor într-un mediu școlar sigur și sănătos. Această disciplină este integrată într-o echipă interdisciplinară formată din asistenți sociali, profesori, administratori, consilieri, asistente medicale, psihologi, logopezi, kinetoterapeuți și specialiști în tranziție, toți lucrând împreună în beneficiul copiilor și adolescenților pentru a-și maximiza potențialul în procesul educațional. (Openshaw, 2008). Keller & Grumbach (2022) trece în revistă rolurile asistentului social școlar, subliniind diversitatea acestora și oferind exemple specifice de utilizare a acestora în cadrul instituțiilor de învățământ. Aceste roluri sunt: 1. Rolul de broker/conector: Acest rol implică facilitarea de conexiuni între clienți și resursele disponibile. În contextul școlar, acest rol poate implica asistarea părinților în accesarea resurselor pentru hrană, locuință și îngrijire a copiilor, precum și referiri adecvate la serviciile necesare. 2. Rolul de consilier/terapeut: Acest rol implică asistarea clienților în implementarea schimbării și se aplică în școală prin lucrul cu elevii în mod individual sau în grupuri mici pentru a atinge obiectivele, precum și prin furnizarea de cursuri de formare a abilităților sociale cu caracter educativ. 3. Rolul de avocat: În calitate de avocați ai clienților, asistenții sociali școlari vorbesc pentru sau în numele clienților și pot apăra drepturile eleviilor în fața profesorilor și a părinților, promovând autoreprezentarea și informând părinții și elevii cu privire la drepturi și proceduri. 4. Rolul de cercetător/evaluator: Acest rol implică colectarea de date pentru a îmbunătăți serviciile, inclusiv proiectarea și punerea în aplicare a evaluării programelor și evaluarea activității clienților individuali. 5. Rolul de organizator comunitar: Acest rol implică colaborarea cu comunitățile pentru a produce schimbări și se aplică în mediul școlar prin generarea de resurse școlare sau comunitare și facilitarea comunicării între furnizorii de servicii. 6. Rolul de manager de caz: Acest rol implică coordonarea serviciilor între diferiți furnizori de servicii, cu aplicații practice în gestionarea serviciilor școlare și de proximitate. 4  7. Rolul de coordonator școlar: În calitate de coordonatori de servicii școlare și sociale, aceștia pot convoca comitete și coordona planuri și echipe pentru a atinge obiective specifice, furnizarea de sprijin și servicii adecvate pentru elevii cu nevoi speciale, asigurându-se că aceștia au acces la educație și au oportunități egale de învățare. 8. Rolul de membru al echipei de criză/manager: Acest rol implică răspunsul rapid și eficient la situațiile de criză în mediile școlare, în beneficiul persoanelor, familiilor și comunităților pentru stabilizare. 9. Rolul de administrator: Acest rol implică supervizarea personalului și gestionarea programelor și agențiilor din cadrul instituțiilor de învățământ. 10. Rolul de inovator: În calitate de inovatori, asistenții sociali școlari dezvoltă soluții inovatoare la provocările din mediul școlar, fiind la curent cu tendințele și inventând noi soluții. Standardele de practică profesională ((NASW, 2002) reglementează etica, furnizarea de servicii și îndatoririle asistenților sociali școlari. Aceste standarde constituie fundamentul pentru asistenții sociali școlari și asigură calitatea serviciilor oferite copiilor și comunităților școlare. Ele prezintă standardele și idealurile pe care asistenții sociali școlari trebuie să le mențină în școli. Astfel, asistenții sociali școlari respectă liniile directoare etice pentru a oferi un mediu de învățare sigur și productiv pentru copii și familiile acestora. Standardul 1: Asistentul social școlar trebuie să demonstreze un angajament puternic față de valorile și etica asistenței sociale și să se orienteze după Codul de etică al NASW în luarea deciziilor etice. Standardul 2: Asistenții sociali școlari trebuie să-și gestioneze eficient timpul, eforturile și sarcinile de lucru pentru a-și îndeplini responsabilitățile, prioritizându-le corespunzător. Standardul 3: Asistenții sociali școlari trebuie să ofere consultanță și sprijin personalului din agenția locală de educație, membrilor consiliului școlar și reprezentanților comunității, facilitând înțelegerea și utilizarea eficientă a serviciilor de asistență socială școlară. Standardul 4: Asistenții sociali școlari trebuie să asigure că serviciile lor sunt furnizate cu considerarea diversității culturale, astfel încât elevii și familiile lor să primească sprijin adecvat în experiențele lor de învățare. 5 Standardul 5: Serviciile de asistență socială școlară ar trebui să se concentreze pe dezvoltarea punctelor forte individuale ale elevilor și să îi încurajeze să participe activ la planificarea și gestionarea propriei lor experiențe de învățare. Standardul 6: Asistenții sociali școlari trebuie să contribuie la abilitarea elevilor și familiilor lor pentru a accesa și utiliza eficient resursele comunității, atât formale, cât și informale. Standardul 7: Asistenții sociali școlari trebuie să păstreze confidențialitatea și să protejeze informațiile cu privire la elevi și familiile lor în mod adecvat. Standardul 8: Asistenții sociali școlari trebuie să acționeze ca avocați pentru elevi și familiile lor în diferite situații. Standardul 9: Ca membri ai unor echipe interdisciplinare și coaliții, asistenții sociali școlari trebuie să colaboreze pentru a mobiliza resursele comunității și ale agenției de educație pentru a răspunde nevoilor elevilor și familiilor lor. Standardul 10: Asistenții sociali școlari trebuie să dezvolte și să ofere programe de formare și educație care să se alinieze cu obiectivele și misiunea instituției de învățământ. Standardul 11: Asistenții sociali școlari trebuie să colecteze date precise și relevante pentru planificarea, gestionarea și evaluarea serviciilor lor. Standardul 12: Asistenții sociali școlari trebuie să efectueze evaluări individualizate ale nevoilor elevilor și să furnizeze informații utile pentru dezvoltarea de intervenții care să abordeze comportamentele problematice. Standardul 13: Asistenții sociali școlari trebuie să integreze evaluările în elaborarea și punerea în aplicare a planurilor de intervenție și evaluare pentru a îmbunătăți abilitățile elevilor în experiențele lor educaționale. Standardul 14: Ca agenți de schimbare a sistemului, asistenții sociali școlari trebuie să identifice domenii de nevoi nesatisfăcute în agenția locală de educație și comunitate și să lucreze pentru a dezvolta servicii care să răspundă acestor nevoi. 6 Standardul 15: Asistenții sociali școlari trebuie să fie calificață și să utilizeze tehnici de mediere și soluționare a conflictelor pentru a ajuta elevii să rezolve conflictele în mod constructiv, atât în școală, cât și în comunitate, și pentru a promova relații sănătoase. Rezumat 1. Termenul "asistență socială școlară" reprezintă un concept în dezvoltare, cu o definiție inițială variabilă în funcție de surse și istorie. William Healy, un medic și psiholog american, este un autor influent care a contribuit la dezvoltarea acestui domeniu încă din 1915, recunoscând importanța asistenței sociale în prevenirea și gestionarea problemelor comportamentale și sociale ale copiilor în școli. 2. Asistenții sociali specializați în domeniul școlar au o misiune crucială în sprijinirea succesului academic și social al elevilor, lucrand într-o echipă interdisciplinară cu profesori, administratori, consilieri, asistente medicale, psihologi, logopezi, kinetoterapeuți și specialiști în tranziție. 3. Autorii Keller & Grumbach (2022) evidențiază diversitatea rolurilor asistenților sociali școlari, oferind exemple specifice de aplicare în instituțiile de învățământ. Aceste roluri acoperă o gamă largă de responsabilități, de la facilitarea conexiunilor între clienți și resurse (rolul de broker/conector) până la gestionarea situațiilor de criză (rolul de membru al echipei de criză/manager) și dezvoltarea de soluții inovatoare pentru provocările din mediul școlar (rolul de inovator). 4. Standardele de practică profesională pentru asistenții sociali școlari, conforme cu NASW din 2002, stabilesc un cadrul esențial pentru ghidarea eticii, prestarea de servicii și îndeplinirea responsabilităților acestora în contextul școlar. Prin respectarea acestor standarde de practică profesională asistenții sociali școlari au un rol esențial în asigurarea unui mediu școlar sigur și productiv pentru elevi și familiile acestora. 5. Aceste standarde reprezintă pilonii principali ai activității asistenților sociali școlari, având ca scop asigurarea calității serviciilor oferite copiilor și comunităților școlare. Ele pun în evidență atât responsabilitățile asistenților sociali școlari, cât și așteptările etice la care aceștia trebuie să se conformeze în mediul școlar. 7  Unitatea de învățare nr. 2 Prevederi legislative privind statutul asistentului social în școală 2 Obiective:  Să fie familiarizați cu istoricul legislativ al asistenței sociale în școală.  Să examineze, în temeiul cadrului legislativ, statutul profesiei de asistent social în școală.  Să identifice legile specifice învățământului special. Profesioniștii din domeniul asistenței sociale școlare trebuie să dețină un set de cunoștințe și abilități complexe, cuprinzând atât aspecte teoretice, cât și practice, pentru a se descurca eficient în mediul școlar și pentru a oferi servicii de calitate elevilor care au nevoie de asistență în domeniul sănătății mintale. În acest sens, asistenții sociali școlari trebuie să aibă o înțelegere profundă a regulilor, regulamentelor și procedurilor instituționale specifice școlilor, astfel încât să poată opera în conformitate cu acestea. În plus, familiaritatea cu legislația relevantă pentru domeniul lor de activitate este crucială pentru a se asigura că toți elevii beneficiază de drepturile lor în ceea ce privește asistența socială și sprijinul necesar. Istoria asistenței sociale în școlile din România poate fi urmărită din anul 1864, când a fost promulgată Legea Instrucțiunii Publice. Această lege a marcat începutul profesiei de asistență socială în școlile din țară, prin instituirea învățământului gratuit de patru clase și a obligativității acestuia. Această măsură a fost motivată de necesitatea de a combate analfabetismul și de a acorda țăranilor posibilitatea de a lua decizii informate și de a-și apăra demnitatea umană prin cunoaștere. În perioada interbelică, asistența socială a fost asigurată în principal prin acte de filantropie sau de către cler. După cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul foametei mari, doamna Elena și Regele Mihai au desfășurat acțiuni la nivel național pentru a ajuta copiii malnutriți din școli prin furnizarea de alimente sub stricta supraveghere a cadrelor didactice. În perioada comunistă, educatori, învățători, profesori și diriginți aveau obligația de a efectua vizite la domiciliul preșcolarilor și elevilor. Acest lucru a permis identificarea condițiilor în care elevii își desfășurau activitatea școlară și a contextului socio-cultural din care proveneau.  2 Florea, A. (2023). Asistența socială în școală. Suport de curs, nepublicat, disponibil pe platforma de e-learning 13  În anul 1989, Adunarea Generală a ONU a adoptat "Convenția privind drepturile copilului", recunoscând pentru prima dată că drepturile copiilor trebuie respectate cu aceeași seriozitate ca și cele ale adulților. Acest document a statuat patru principii fundamentale: interesul superior al copilului, nediscriminarea, participarea copiilor în deciziile care îi privesc și asigurarea supraviețuirii și dezvoltării acestora.Aplicarea acestor principii în sistemul de învățământ a dus la dezvoltarea educației integrate și la elaborarea Cartei Drepturilor Elevilor, care a avut un impact semnificativ asupra activităților de asistență socială în școli. Legea Educației Naționale nr. 1 din 2011 a inclus integrarea experților în asistență socială în școli ca personal auxiliar, ca o consecință a prevederilor legale menționate anterior, care au avut ca scop oferirea șanselor egale tuturor copiilor, indiferent de statutul lor bio-psiho-social. Atunci când discutăm despre asistența socială în școli, nu putem ignora învățământul special. De la mijlocul anilor 1990, guvernul român a adoptat numeroase documente legislative privind educația specială, în conformitate cu convențiile internaționale și constituția țării. Aceste măsuri au garantat dreptul tuturor românilor la educație, indiferent de caracteristicile lor personale, precum sex, etnie, naționalitate, religie, sau statut social și economic. Legea învățământului 84/1995 garantează acest drept. Învățământul gratuit este garantat de stat în beneficiul individului și al societății. România ia în considerare legile organizațiilor internaționale privind educația pentru copiii cu nevoi speciale, la care a aderat. Printre acestea se numără:  Convenția ONU cu privire la drepturile copilului;  Declarația de la Salamanca;  Regulile standard privind educația specială;  Declarația Mondială asupra educației pentru toți.  Constituția României (articolul 46) prevede că persoanele cu handicap sunt protejate. Statul trebuie să întreprindă un program național de prevenire, tratament și reabilitare, educație, formare și integrare a persoanelor cu handicap, cu respectarea drepturilor și responsabilităților părintești. (Runcan & Florea, 2023; Oecd, 2007). Integrarea asistenților sociali în sistemul educațional românesc a fost un pas semnificativ pentru îmbunătățirea sprijinului acordat copiilor cu nevoi speciale în școli. Hotărârea nr. 1251/2005 și Ordinul MECTS nr. 5573/07.11.2011 au jucat un rol important în această privință. Hotărârea nr. 1251/2005 a adus cu sine o serie de măsuri esențiale pentru îmbunătățirea 14 procesului de învățare, formare, compensare, recuperare și protecție specială a copiilor, elevilor și tinerilor cu nevoi speciale. Aceste măsuri au creat cadrul legal necesar pentru a asigura că toți copiii, indiferent de dificultățile sau nevoile lor speciale, au acces la educație și sprijin corespunzător în școli. Hotărârea a reprezentat un angajament semnificativ al statului român pentru a promova educația incluzivă și egalitatea de șanse în învățământ. De asemenea, Ordinul MECTS nr. 5573/07.11.2011 a avut un impact semnificativ prin reglementarea activității asistenților sociali în învățământul special. Mai precis, articolul 32, subsecțiunea g, s-a concentrat pe organizarea și funcționarea învățământului special și special integrat. Această dispoziție a fost crucială în definirea rolului și responsabilităților asistenților sociali în contextul educației speciale. Ca urmare a acestor reglementări, asistenții sociali au fost încadrați în centrele incluzive din România. Acești profesioniști joacă un rol esențial în oferirea de îngrijire și asistență cuprinzătoare copiilor cu diverse nevoi speciale. Ei lucrează în strânsă colaborare cu cadrele didactice și părinții pentru a dezvolta planuri individualizate pentru elevi și pentru a se asigura că aceștia primesc sprijinul necesar pentru a atinge potențialul lor maxim de învățare. Prin abordarea integrată, asistenții sociali contribuie la promovarea incluziunii și la crearea unui mediu școlar care să fie receptiv la diversitatea nevoilor elevilor. Reglementările menționate anterior au avut un impact semnificativ în promovarea educației incluzive în România și în asigurarea unui sprijin adecvat pentru copiii cu nevoi speciale primesc sprijinul adecvat pentru a se dezvolta și a reuși în cadrul sistemului educațional. Această integrare a asistenților sociali în școlile din România reprezintă un pas semnificativ către asigurarea unei educații echitabile și de calitate pentru toți elevii, indiferent de nevoile lor speciale. În concluzie, asistența socială în școli evoluează în concordanță cu cerințele legale și cu evoluția societății. Ea acoperă o gamă largă de nevoi, de la sprijinirea elevilor cu dizabilități la promovarea drepturilor și bunăstării tuturor copiilor în sistemul de învățământ. Acest domeniu de activitate este în continuă dezvoltare, reflectând angajamentul societății de a oferi o educație de calitate și egală tuturor copiilor. Legislația privind învățământul preuniversitar în România, sub Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, conține prevederi referitoare la serviciile de asistență socială în școli. Acest cadru legal definește modul în care se furnizează asistență socială în școlile din țară, cu accent pe îngrijirea și sprijinul copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES). În contextul învățământului special, asistentul școlar joacă un rol important ca membru al echipei multidisciplinare. Legislația menționată reglementează modul în care educația specială este 15 oferită în școli pentru copiii cu CES, inclusiv învățământul special integrat în cadrul învățământului de masă. De asemenea, se stabilește un sistem de sprijin pe patru niveluri (nivelul I - bazal, nivelul II - suplimentar, nivelul III - intensiv, nivelul IV - special) pentru preșcolari și elevi cu CES în învățământul preuniversitar obligatoriu. Acest sistem implică servicii și intervenții specializate de la profesioniști, inclusiv asistenți sociali, în funcție de nevoile specifice ale elevilor. Legea învățământului preuniversitar stabilește, de asemenea, că personalul de sprijin, inclusiv asistenții sociali, sunt încadrați în sistemul de învățământ preuniversitar cu statut de personal didactic auxiliar. În plus, textul face referire și la Legea învățământului superior nr. 199/2023, care include o prevedere similară pentru personalul de sprijin în învățământul superior, inclusiv asistenții sociali. Această legislație recentă acordă o atenție deosebită integrării copiilor cu nevoi speciale în sistemul de învățământ general și subliniază importanța serviciilor de asistență socială în instituțiile școlare pentru a asigura o educație inclusivă și accesibilă pentru toți elevii. Rezumat 1. Profesioniștii din domeniul asistenței sociale școlare trebuie să fie bine pregătiți și să dețină cunoștințe și abilități complexe, atât teoretice, cât și practice, pentru a furniza servicii de calitate în mediul școlar. 2. Istoria asistenței sociale în școli din România poate fi urmărită din anul 1864, când a fost promulgată Legea Instrucțiunii Publice, marcând începutul profesiei de asistență socială în școli. 3. Perioada comunistă a inclus vizite la domiciliul elevilor pentru a evalua contextul socio- cultural din care proveneau, subliniind importanța înțelegerii circumstanțelor elevilor. 4. Adoptarea "Convenției privind drepturile copilului" de către Adunarea Generală a ONU în 1989 a marcat recunoașterea drepturilor copiilor și a introdus principii precum interesul superior al copilului și nediscriminarea. 5. Legea Educației Naționale nr. 1 din 2011 a inclus asistenții sociali ca personal auxiliar în școli, subliniind angajamentul de a oferi șanse egale tuturor copiilor. 6. Învățământul special este reglementat în conformitate cu diverse convenții internaționale, garantând dreptul tuturor copiilor la educație, indiferent de caracteristicile lor personale. 16 7. Integrarea asistenților sociali în sistemul educațional românesc, în special în centrele incluzive, a reprezentat un pas semnificativ către asigurarea unei educații echitabile și de calitate pentru toți elevii, inclusiv cei cu nevoi speciale. 8. Dezvoltarea asistenței sociale în școlile din România a fost influențată de evoluția legislației naționale și internaționale, precum și de schimbările politice și sociale de-a lungul timpului. Astăzi, asistența socială în mediul școlar joacă un rol esențial în asigurarea faptului că toți elevii beneficiază de șanse egale în procesul de învățare și dezvoltare. Teme de dezbatere 1. Evoluția și impactul asistenței sociale în școli în România: Cum a evoluat și s-a dezvoltat domeniul asistenței sociale în mediul școlar din România de-a lungul istoriei? Care au fost momentele-cheie și factorii care au influențat dezvoltarea acestui domeniu? Cum au impactat schimbările legislative și politice asistența socială în școli și educația copiilor? 2. Educația incluzivă și asistența socială în mediul școlar: Cum contribuie asistenții sociali la promovarea și implementarea educației incluzive în școlile românești? Care sunt rolurile și responsabilitățile lor în sprijinirea elevilor cu nevoi speciale și în asigurarea șanselor egale pentru toți copiii? Cum se aliniază aceasta cu standardele internaționale privind drepturile copilului? 3. Profesionalizarea în asistența socială școlară: Ce pregătire și competențe sunt necesare pentru asistenții sociali din mediul școlar pentru a furniza servicii de calitate copiilor și familiilor lor? Cum pot universitățile și instituțiile de învățământ superior să contribuie la dezvoltarea acestor competențe? Cum ar trebui să evolueze formarea și pregătirea profesională a asistenților sociali școlari pentru a răspunde mai bine nevoilor copiilor și comunităților școlare din România? Test de autoevaluare 1. Cine trebuie să dețină un set complex de cunoștințe și abilități în domeniul asistenței sociale școlare? a) Doar profesorii b) Doar părinții c) Profesioniștii din domeniul asistenței sociale școlare d) Elevii 17 2. Care este unul dintre motivele pentru care asistenții sociali școlari trebuie să aibă o înțelegere profundă a regulilor și procedurilor școlare? a) Pentru a impune regulile elevilor b) Pentru a se asigura că elevii nu înțeleg regulile c) Pentru a opera în conformitate cu acestea și a oferi servicii de calitate d) Pentru a nu implica regulile în activitatea lor 3. Când a început profesia de asistență socială în școlile din România? a) În 1989 b) În anii 1990 c) În 1864 d) În perioada comunistă 4. Ce a marcat începutul profesiei de asistență socială în școlile din România în 1864? a) Promulgarea Legii Instrucțiunii Publice b) Abolirea învățământului gratuit c) Promovarea analfabetismului d) Restrângerea accesului la educație 5. Ce principiu al Convenției privind drepturile copilului a fost adoptat în 1989 de Adunarea Generală a ONU? a) Nediscriminarea b) Interesul superior al copilului c) Absența participării copiilor d) Supraviețuirea și dezvoltarea 6. Ce document a avut un impact semnificativ asupra activităților de asistență socială în școli în urma adoptării în 1989 a Convenției privind drepturile copilului? a) Cartea Drepturilor Elevilor b) Declarația de la Salamanca c) Regulile standard privind educația specială d) Declarația Mondială asupra educației pentru toți 7. Ce a inclus Legea Educației Naționale nr. 1 din 2011 în România? a) Integrarea experților în asistență socială ca personal auxiliar b) Eliminarea educației speciale 18  c) Anularea obligativității învățământului d) Reducerea drepturilor elevilor 8. Ce nevoi speciale sunt acoperite în mod specific în legislația română? a) Toate nevoile posibile b) Doar nevoile fizice c) Doar nevoile intelectuale d) Copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) 9. Care este unul dintre principiile Convenției ONU cu privire la drepturile copilului? a) Profitul individual b) Interesul superior al copilului c) Excluderea participării copiilor d) Suprimarea drepturilor copiilor 10. Ce a adus Hotărârea nr. 1251/2005 în domeniul educației speciale? a) Limitarea accesului elevilor cu nevoi speciale la școli b) Măsuri esențiale pentru îmbunătățirea procesului de învățare c) Eliminarea educației speciale d) Abrogarea drepturilor elevilor cu nevoi speciale 11. Ce rol au asistenții sociali în centrele incluzive din România? a) Oferă doar consultanță părinților b) Dezvoltă planuri individualizate pentru elevi c) Se concentrează doar pe aspectele medicale ale elevilor d) Exclud elevii cu nevoi speciale 12. Cum se reglementează nivelurile de sprijin pentru preșcolari și elevi cu CES în învățământul preuniversitar obligatoriu? a) Prin Legea Instrucțiunii Publice b) Prin Decretul prezidențial c) Prin sistemul de sprijin pe patru niveluri d) Nu se reglementează 13. Ce statut au asistenții sociali în sistemul de învățământ preuniversitar din România? a) Personalul de conducere 19  b) Personalul didactic auxiliar c) Elevi d) Cadre didactice 14. Care din următoarele a fost un document important pentru promovarea educației incluzive în România? a) Constituția României b) Declarația de la Salamanca c) Cartea Drepturilor Elevilor d) Declarația Mondială asupra educației pentru toți 15. Care este scopul principal al asistenței sociale școlare în România? a) Limitarea accesului la educație b) Oferirea șanselor egale tuturor copiilor c) Izolarea copiilor cu nevoi speciale d) Promovarea analfabetismului 16. Ce legislație acordă o atenție deosebită integrării copiilor cu nevoi speciale în sistemul de învățământ general? a) Legea Educației Naționale nr. 1 din 2011 b) Legea Instrucțiunii Publice c) Constituția României d) Declarația Mondială asupra educației pentru toți 17. Care a fost motivul principal pentru instituirea învățământului gratuit de patru clase în 1864 în România? a) Combatarea analfabetismului și asigurarea posibilității de a lua decizii informate b) Restrângerea accesului la educație c) Reducerea bugetului educațional d) Eliminarea școlii 18. Ce dispoziție importantă a Ordinului MECTS nr. 5573/07.11.2011 se referă la asistenții sociali în învățământul special? a) Organizarea și funcționarea învățământului special și special integrat b) Eliminarea asistenților sociali din sistemul de învățământ c) Promovarea analfabetismului 20  d) Reducerea drepturilor elevilor cu nevoi speciale 19. Care este una dintre obligațiile statului român în ceea ce privește persoanele cu handicap, conform Constituției României? a) Restricționarea accesului la educație b) Asigurarea unui program național de prevenire, tratament și reabilitare c) Eliminarea drepturilor persoanelor cu handicap d) Reducerea accesului la serviciile medicale 20. Care este rolul asistenților sociali în sistemul de învățământ preuniversitar din România? a) Predarea cursurilor b) Dezvoltarea planurilor de învățare c) Sprijinirea elevilor cu diverse nevoi d) Administrarea școlilor Vă puteți verifica răspunsurile cu răspunsurile corecte de mai jos: 1. e) Profesioniștii din domeniul asistenței sociale școlare 2. c) Pentru a opera în conformitate cu acestea și a oferi servicii de calitate 3. c) În 1864 4. a) Promulgarea Legii Instrucțiunii Publice 5. b) Interesul superior al copilului 6. d) Declarația Mondială asupra educației pentru toți 7. a) Integrarea experților în asistență socială ca personal auxiliar 8. d) Copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) 9. b) Interesul superior al copilului 10. b) Măsuri esențiale pentru îmbunătățirea procesului de învățare 11. b) Dezvoltă planuri individualizate pentru elevi 12. c) Prin sistemul de sprijin pe patru niveluri 13. b) Personalul didactic auxiliar 14. b) Declarația de la Salamanca 15. b) Oferirea șanselor egale tuturor copiilor 21  16. a) Legea Educației Naționale nr. 1 din 2011 17. a) Combatarea analfabetismului și asigurarea posibilității de a lua decizii informate 18. a) Organizarea și funcționarea învățământului special și special integrat 19. b) Asigurarea unui program național de prevenire, tratament și reabilitare 20. c) Sprijinirea elevilor cu diverse nevoi. Bibliografie 1. Conventia, O. N. U. (1993). cu privire la drepturile copilului*. Conventia cu privire la Drepturile Copilului, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la, 20. 2. Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Monitorul Oficial, Partea I nr. 613 din 05 iulie 2023. 3. Legea învățământului superior nr. 199/2023. Monitorul Oficial, Partea I nr. 614 din 05 iulie 2023. 4. Legea Nr. 1/2011 din 5 ianuarie 2011 (Legea Educației naționale). Monitorul Oficial, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011. 5. Legea Nr. 84 din 24 iulie 1995 (Legea învățământului). Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999. 6. Oecd. (2007). Politici în educaţie pentru elevii în situaţie de risc şi pentru cei cu dizabilităţi din europa de sud est – România. Disponibil la https://www.oecd.org/countries/romania/38614298.pdf. Accesat în data de 5.09.2023. 7. Ordin nr. 5.573 din 7 octombrie 2011. Monitorul Oficial nr. 787 din 7 noiembrie 2011. 8. Runcan, P. & Florea, A. (2023). Probleme actuale în asistenţa socială în școală. Revista de Asistenţă Socială, 117-129. 9. UNESCO. (1994). The Salamanca Statement and Framework for action on special needs education: Adopted by the World Conference on Special Needs Education. Access and Quality, Salamanca, Spain, 7-10 June 1994. 22  Unitatea de învățare nr. 3 Asistența socială în școală: un răspuns la nevoile sociale actuale în procesul de învățământ 3 Obiective:  Să identifice problemele actuale la care un asistent social intervine în procesul de asistență socială în școală.  Să identifice principalele intervenții ale unui asistent social în cadrul școlii. „Activitatea unui asistent social școlar poate fi văzută din două perspective: în primul rând, să îi ajute pe elevi să-și stabilească propriile standarde pentru ei înșiși și pentru sistemele cu care interacționează; în al doilea rând, să îi ajute pe copii să-și stabilească acele standarde pe care încă nu le dețin. În calitate de membru al personalului didactic auxiliar, asistentul social are sarcina de a dezvolta o relație de încredere cu elevii pe care îi deservește. Prevenirea abandonului școlar, educația parentală, educația sexuală, prevenirea abuzului de substanțe, hărțuirea, copiii cu dizabilități, social media și migrația sunt doar câteva dintre problemele sociale abordate, astăzi, de asistenții sociali școlari. a. Abandonul școlar Potrivit lui Georgescu (1998), educația este un act social care insuflă idealuri. Școala este instituția-cheie care realizează actul educațional, astfel că activitățile de acces și de menținere în școală sunt importante. În conformitate cu Legea educației naționale nr. 1/2011, toți cetățenii României, indiferent de vârstă, stare de sănătate, apartenență politică sau orientare religioasă au dreptul la educație. În consecință, se subliniază contribuția asistenților sociali școlari la satisfacerea nevoilor sociale imediate ale elevilor pe tot parcursul procesului de educație (Dumitrașcu, 2012). Asistenții sociali se află într-o poziție cu adevărat unică pentru a identifica și aborda multitudinea de factori care joacă un rol în a determina dacă un elev își va finaliza sau nu educația formală prin sprijinirea prezenței elevilor la școală pentru ca aceștia să poată frecventa cursurile, instituirea unor programe de sprijin intensiv pentru elevii considerați a fi în situație de risc și convingerea foștilor elevi care au abandonat școala să se înscrie din nou la un anumit program educațional. Asistența socială școlară joacă un rol crucial în gestionarea condițiilor care îi pun pe elevi în pericolul de a abandona școala. Identificarea nevoilor de sprijin  3 Florea, A. (2023). Asistența socială în școală. Suport de curs, nepublicat, disponibil pe platforma de e-learning 23 este o etapă dificilă, dar esențială în procesul de intervenție. Identificarea copiilor care nu frecventează școala, caracteristicile specifice care pot cauza această stare de lucruri, istoricul copilului, situația economică și socială a familiei de origine, colectarea și analiza acestor date și propunerea unor direcții de acțiune în funcție de nevoi sunt doar câteva etape ale intervenției și ale efortului depus de specialiștii din domeniu (Neamţu, 2003; Dumitrașcu, 2012; Webber, 2018). Tehnicile eficiente de abordare a problemelor legate de educație și de comportament adoptă o strategie holistică ce vizează mai mulți parteneri de intervenție (de exemplu, profesorul, părinții, colegii) și care intervine la mai multe niveluri, după cum arată marea majoritate a lucrărilor științifice realizate în mediul educațional (Kelly et al., 2010). Rolul asistenților sociali școlari în prevenirea abandonului școlar este esențial. Identificarea nevoilor de sprijin este o parte dificilă, dar necesară a procedurii de intervenție. Profesioniștii din domeniu identifică elevii care nu frecventează școala, caracteristicile specifice care pot cauza această situație, istoricul copilului, circumstanțele economice și sociale ale familiei de origine, colectează și analizează aceste date și dirijează intervenția în funcție de nevoile copilului. (Neamţu, 2003; Dumitrașcu, 2012; Comisia Europeană, 2017; Furdui, 2019) b. Educația parentală Interacțiunea dintre un părinte și un copil este o relație reciprocă ce modelează ambele părți. Studiile și contribuțiile în domeniul comportamentului uman au arătat, în mod repetat, că astfel de relații pot scăpa de sub control. Literatura de specialitate în domeniul parentalității ia în considerare și faptul că interacțiunile copiilor cu părinții, colegii și adulții sunt modelate de experiențele și reprezentările interne ale copiilor cu privire la legăturile lor cu figurile de atașament (Woodcock, 2003). „Educația parentală ca parte din educația de zi cu zi joacă un rol esențial în educarea generației tinere împreună cu educația formală furnizată în instituții de învățământ și cu educația informală, furnizată de instituții și organizații dedicate nevoilor adiționale, complementare sau educația continuă” (Trancă & Runcan, 2013). Există studii care demonstrează că programele de educație parentală pot îmbunătăți bunăstarea psihologică a părinților, precum și sănătatea lor mintală și capacitatea de a fi părinți în mod eficient; participarea la un program de educație parentală aduce beneficii ca diminuarea cazurilor de comportament parental sever alcopiilor și problemele de comportament ale copiilor, îmbunătățind calitatea legăturii dintre părinți și copii și, prin extensie, bunăstarea psihologică pe termen lung a copilului (Vseteckova, Boyle & Higgins, 2022). Asistentul social are în vedere punctele forte ale copilului și de mediu sociocultural al familiei construind, astfel, pe aceste 24 resurse, progresul academic, comportamental și social al unui elev în școală (Mc Carthy & Watson, 2018). Rolul asistentului social este de a preveni abuzurile asupra copilului prin intermediul programelor de educație parentală; în momentul în care identifică părinți care necesită consiliere, derulează intervenția cu scopul de a-i ajuta să dobândească abilități parentale pozitive, abandonând tiparele parentale care le-au fost transmise în contextul socio-cultural în care trăiesc. c. Educația sexuală Educația sexuală în România este un subiect foarte sensibil. Pe de-o parte, Constituția și Legea Nr. 272 din 21 iunie 2004 asigură dreptul familiei de a-și educa copiii; pe de altă parte, educația sexuală este un drept al copiilor stipulat în Convenția cu privire la drepturile copilului (1989). În acest context, se naște o divergență cu privire la împotrivirea familiilor care au valori moral-creștine. Majoritatea părinților nu sunt de acord cu o educație sexuală holistică a propriilor copii deoarece „în cazul educației sexuale holistice accentul principal este altul: sexualitatea este un element pozitiv (nu neapărat periculos) al potențialului uman și o sursă de satisfacție și împlinire a relațiilor intime.” (WHO, 2010, 10) În schimb, ar fi de acord cu o educație sexuală ca parte a educației pentru sănătate, al cărei obiectiv principal să fie prevenirea bolilor cu transmitere sexuală și promovarea unor relații sănătoase. Cu toate acestea, când vine vorba de educația sexuală a adolescenților, se întâmplă foarte rar în România ca părinții să discute cu copiii lor despre sexualitate. Prin urmare, adolescenții primesc frecvent informații inexacte de la colegii lor sau din mass-media în loc să le primească de la părinți. Absența educației sexuale în școli are implicații în lumea reală, după cum arată o examinare critică a legăturilor dintre sexul premarital și avort. Potrivit unui raport realizat de UNICEF și Asociația SAMAS din România, țara noastră are a doua cea mai mare rată a natalității în rândul adolescentelor din UE, cu efecte sociale și economice semnificative asupra viitoarelor mame. Și, conform autorilor, problema este ciclică, repetându-se în aceleași familii cu probleme economice, sociale și de sănătate. În 2019, au fost înregistrate 16.639 de sarcini și 4.290 de întreruperi de sarcină la adolescente. Aproximativ 70% dintre primii parteneri sexuali sunt adolescenți. În ceea ce privește nivelul de educație al adolescentelor care au recurs la un avort, este de trei ori mai mare și sub nivelul mediu în raport cu cele care au absolvit o formă de învățământ, gimnazial, profesional sau liceal. (UNICEF, 2021) Adoptarea consilierii școlare privind educația sexuală este o necesitate de o importanță vitală. Acest lucru le-ar oferi suport adolescenților cu toate informațiile necesare și posibilitatea de a comunica sincer despre ceea ce 25 îi deranjează. Mai mult, această abordare ar conduce la cunoașterea de către tineri a bolilor cu transmitere sexuală și ar preveni sarcinile neplanificate. Este cât se poate de evident rolul consilierii școlare privind educația sexuală care contribuie la îmbunătățirea viitorului social și a adaptării familiale a adolescenților, ceea ce, în timp, duce la scăderea frecvenței avorturilor și a divorțurilor (Breaz & Tomiță, 2018) d. Prevenirea abuzului de substanțe Drogurile pot fi abordate în funcție de trei criterii – medical, social și juridic: Revista de Asistenţă Socială, 1/2023 7 www.swreview.ro - Din punct de vedere medical, drogurile sunt substanțe chimice care, in cauza compoziției lor chimic, stimulează, euforizează, halucinează și sedează sistemul nervos central, de unde și utilizarea lor nemedicală. - Din punct de vedere social, accesul pe scară largă la drogurile ilegale au efecte dăunătoare și de anvergură la toate nivelurile societății (familie, colectiv de muncă, comunitate, țară). - Din punct de vedere juridic, pe baza celor două abordări de mai sus, legiuitorul recunoaște o serie de droguri psihoactive ca fiind ilegale, interzise pentru consumul, utilizarea, fabricarea și distribuirea în societate în scopuri nonmedicale, iar acestea sunt enumerate în lista produselor stupefiante, a substanțelor cu efecte psihotrope, a analogilor și precursorilor acestora, care se supun unei reglementări cu caracter special (Serdyuk & Belousov, 2006). În ceea ce privește prevenirea consumului de substanțe, asistența socială sensibilizează comunitatea cu privire la efectele negative generate de consumul excesiv de alcool; una dintre cele mai importante activități de prevenție este cea educativă care înseamnă conștientizarea adolescenților, și nu numai, în legătură cu efectele negative ale consumului de substanțe asupra sănătății, comportamentului social, implicațiilor demografice și economice (Galvani, 2015). Bărbat (2010) propune măsuri de prevenție propriu-zisă în mediul școlar „educație generală pentru sănătate, educație privind consecințele consumului de alcool, tutun și droguri, suport pentru situații de tranziție, managementul conflictului, cointeresarea părinților în activitățile preventiv-educativ.” (Ibidem, 251) e. Bullying-ul și cyberbullying-ul Olweus (1994) definește bullying-ul ca „acțiuni intenționale și repetate cu forme fizice, verbale sau relaționale în situații în care o diferență de putere este prezentă.” O victimă a bullying-ului are mai multe șanse de a avea o stimă de sine scăzută și de a se izola, performanțe școlare slabe, puțini prieteni la școală, o perspectivă negativă asupra școlii, simptome psihosomatice (dureri de cap, dureri de stomac sau dificultăți de somn) și probleme de 26 sănătate mintală (depresie, gânduri sinucigașe și anxietate) decât o nonvictimă. (Gladden et al., 2014). Bullying-ul este un fenomen întâlnit începând de la grădiniță. Conform unui studiu din 2016 realizat de Salvați Copiii, în România, 3 din 10 elevi sunt intimidați cu bătaia (Grădinaru, Stănculescu & Manole, 2016). Al-Ali & Shattnawi (2018) concluzionează, în urma unei cercetări, că elevii care sunt constant victime ale violențelor din partea colegilor au o funcționare psihosocială afectată și o scădere semnificativă a performanței școlare. Bărbat et al. (2010) sugerează pentru procesul asistențial școlar „focusarea pe reducerea comportamentului negativ, dar și promovarea unui comportament pozitiv în școală.” Privitor la reducerea violenței în școli, Al-Ali & Shattnawi (2018) sugerează „strategii practice pentru reducerea și prevenirea violenței în școală: un program educațional care să-i ajute pe elevi să-și dezvolte competențe în rezolvarea, ascultarea, negocierea, comunicarea și luarea deciziilor pentru ași dezvolta capacitatea de a comunica în mod corespunzător unii cu ceilalți.” Când vorbim despre cyberbullying, ne referim la întregul câmp lexical: hărțuire, jignire, umilire, excludere, izolare, amenințare, discriminare, presiune, intimidare, agresiune în mediul cibernetic. Fenomenul de cyberbullying este cunoscut sub mai multe denumiri, ceea ce indică faptul că cercetătorii nu au ajuns, încă, la un acord cu privire la termenul ideal pentru a descrie această problemă (Runcan R., 2020). Următoarele lucrări detaliază impactul acestui flagel: comportamente agresiv verbale derivate din comportamente de cyberbullying (Doğar, 2019). Victimizarea duce la depresie, anxietate, lipsă de înțelegere emoțională și dereglare emoțională (Mc Laughlin et al., 2009; Kowalski et al., 2012); conform altor cercetări (Campfield, 2008), „victimele au probleme sociale, probleme de comportament, stimă de sine scăzută, semne de stres și percepția unei evaluări negative din partea colegilor”; în plus, victimele se află într-o poziție inferioară față de agresor, ceea ce duce la emoții negative care afectează comportamentul victimelor în mediul școlar (Šléglová & Cerna, 2011). Ceea ce Willard (apud Grigore, 2016) numea „hărțuire cibernetică” are o gamă largă de implicații negative, ceea ce necesită o colaborare între familii, școli și societate în ansamblul ei pentru a dezvolta soluții de soluționare a litigiilor. Willard (Idem) identifică următoarele forme ale cyberbullying-ului: flaming, actul de a face remarci denigratoare despre o altă persoană în scris; hărțuire online, trimiterea de mesaje abuzive prin e- mail către aceeași persoană, la nesfârșit; defăimare, diseminarea de afirmații false, denigratoare prin e-mail sau prin intermediul rețelelor de socializare; calomnie, comunicarea trimisă sub un nume fictiv cu intenția de a afecta reputația cuiva; outing, „dezvăluirea de informații personale 27 de către o persoană către o altă persoană sau alte persoane”; excludere, „blocarea cuiva dintr-un grup de pe o rețea de socializare”. Asistenții sociali școlari au capacitatea de a ajuta la prevenirea bullying-ului în școli apelând la resursele lor de competență – educație, experiență – pentru a ajuta școala în procedurile de prevenire și intervenție. Asistenții sociali evaluează factorii cu risc potențial din rândul elevilor colaborând atât cu părinții victimelor, cât și cu părinții elevilor abuzatori oferind servicii de educare, și asistă la implementarea programelor anti-bullying, asistând victimele și persoanele implicate într-un incident de intimidare; oferind servicii de consiliere, ei îi învață pe elevi strategii de coping în vederea asimilării de abilități legate de contextele lor sociale (Staples, 2016). Intervenția asistenților sociali ar trebui să se bazeze pe o abordare holistică în care să fie incluse sistemele cu care elevul interacționează – familia, școală, comunitatea (Epstein & Kazmierczak, 2006). Asistenții sociali școlari, în colaborare cu profesorii și consilierul școlar, au obligația de a menține în școală un climat educogen favorabil învățării, dar și un climat sigur în ceea ce privește siguranța fizică și psihică a elevilor; cu