Analiza economică a dreptului - Anul 1, Semestrul 1 PDF

 ANALIZA ECONOMICĂ A DREPTULUI ANUL I SEMESTRUL I I. APARIȚIA ANALIZEI ECONOMICE A DREPTULUI Iniţial, atenţia economiştilor s-a îndreptat numai spre câteva domenii ale dreptului, în special spre piaţă, competiţie, monopol, reglementarea serviciil...

 ANALIZA ECONOMICĂ A DREPTULUI ANUL I SEMESTRUL I I. APARIȚIA ANALIZEI ECONOMICE A DREPTULUI Iniţial, atenţia economiştilor s-a îndreptat numai spre câteva domenii ale dreptului, în special spre piaţă, competiţie, monopol, reglementarea serviciilor publice, astfel încât analiza economică a dreptului se identifica cu dreptul antitrust. Abordarea interdisciplinară contemporană a realităţii, din perspectiva dreptului şi economiei, este strâns legată de Şcoala de economie de la Chicago (avocaţii economiei bazate pe proprietatea privată, libera inițiativă și concurență.) Specificul Şcolii de la Chicago constă în susţinerea eficienţei economiei concurențiale și evidențierea pericolului pe care îl reprezintă concentrarea excesivă a puterii economice sau politice. În timp ce aria preocupărilor interdisciplinare s-a lărgit, ştiinţa economică abordând cele mai diverse ramuri ale dreptului. Scop Analiza economică a legii are dublu scop: acela de a face legile mai simple, mai uşor de înţeles şi evaluat şi acela de a ne ajuta să ne apărăm valorile. Analiza economică a dreptului nu este o abstracţie intelectuală, ci este puternic ancorată în realitatea pe care o explică şi o modelează, cu ajutorul a două instrumente: dreptul şi economia. Ea are atât caracter interpretativ, cât și normativ. Rolul Rolul analizei economice în disputa morală, politică, juridică este acela de a atrage atenţia asupra consecinţelor sau implicaţiilor pe care oamenii fără cunoştinţe economice sunt tentaţi să le treacă cu vederea. Tipul de știință Analiza economică a dreptului este o știință participativă sau ajutătoare, precum criminalistica, criminologia, sociologia juridică, informatica juridică, care foloseste metodele prospective de analiză, dar și metoda logică, istorică, precum și metodele cantitative. Influență Analiza economică a dreptului a influențat reforma legislativă din SUA, dar și jurisprudența. Un număr mare de juriști sunt adepți ai acestei discipline, printre care și judecători. Mișcarea Law and Economics a câștigat adepți și pe bătrânul continent, atât în rândul economiștilor, cât și în cel al juriștilor. Au apărut lucrări de specialitate, iar disciplina Analiza economică a dreptului a început să fie studiată la universitățile europene, mai ales la programele de masterat, efectuându-se și studii doctorale în acest domeniu interdisciplinar. Externalităţile – acele fenomene ce pot afecta capacitatea pieţei de a aloca eficient resursele  II. CONCEPTE ECONOMICE FUNDAMENTALE Ce este economia ? Economia este știința alegerilor pe care le face omul într-o lume în care, de cele mai multe ori, resursele sunt limitate comparativ cu nevoile umane. Ea pornește de la premisa că omul maximizează interesul personal. Majoritatea oamenilor, în problemele de zi cu zi, sunt ghidați de ceea ce ei cred că este interesul personal și își aleg mijloacele în mod rezonabil pentru a atinge scopul propus. Obiectul analizei economice a dreptului Reacțiile oamenilor la stimuli sunt studiate de analiza economică a dreptului cu ajutorul a trei concepte fundamentale : relația cantitate-preț, costul de oportunitate și eficiența. 1. Relația cantitate-preț - relația inversă dintre prețul practicat și cantitatea cerută. Când prețul unui produs crește și prețul celorlalte produse rămâne la fel, cantitatea cerută și produsă scade 2. Costul de oportunitate reprezintă valoarea sacrificiilor pe care le facem pentru a obține ceva. Deciziile noastre au un cost de oportunitate pentru că, de regulă, resursele sunt limitate în comparație cu nevoile. Atunci când facem o alegere, sacrificăm alternativele. Trebuie să facem precizarea că noțiunea cost de oportunitate apare numai în condiții de raritate a resurselor, atunci când i se refuză utilizarea resurselor celui care suportă costul. 3. Principiul eficienței- resursele trebuie astfel exploatate încât valoarea obținută să fie maximă. III. EFICENȚA NORMELOR JURIDICE Dreptul sau regulile formale – trebuie să lucreze asupra motivaţiei umane, să reducă comportamentele ilegale. Însă regulile formale (normele juridice) nu sunt garanţii pentru eficienţă. Ele trebuie completate cu:  constrângeri informale (norme de comportament, coduri de conduită, idei, concepții, mentalități) care se schimbă foarte lent  O impunere eficientă (şi aici există un inconvenient întrucât impunerea se realizează prin persoane ale căror interese se află în matricea instituţiilor vechi). Cu alte cuvinte, instituții noi, dar funcționari cu mentalități vechi. De aceea, cea mai importantă componentă a reformei constă în reforma instituţiilor care modelează tipul uman. Pentru a corecta funcționarea mecanismului economic, statul poate impune prin legislație anumite constrângeri privind aplicarea corectă a libertăţii individuale. Dozarea coerciţiei este o problemă sensibilă deoarece coerciția înseamnă restrângerea libertăţii individuale. IV. CREȘTEREA ECONOMICĂ ȘI CULTURA. TEORII CONTEMPORANE PRIVIND EȘECUL ECON. Tipul uman ce populează modelele economice este un tip uman invariabil, homo oeconomicus, adică omul care maximizează pentru el diferite variabile ca: venit, nivel de cultură etc., alegând întotdeauna nivelul maxim dintre cele posibile. Dar ceea ce nu ia în considerare teoria economică ortodoxă (clasică) este faptul că cetăţenii diferitelor state au preferinţe diferite pentru bogăţie şi creştere economică, preferinţe determinate de caracteristicile culturale diferite ale membrilor aparţinând unor comunităţi umane diferite. Cultura este un set de valori reprezentative pentru o colectivitate, iar pentru individ reprezintă un set de valori personale. Cultura este ataşată unei colectivităţi, dar ea nu se transmite genetic, ci printr-un proces de socializare. Cultura este oarecum iraţională deoarece majoritatea valorilor culturale sunt programate de timpuriu în viaţa noastră (prin educaţie în familie, şcoală, biserică) și nu sunt o consecință a unor decizii raționale. Viciul teoriei economice ortodoxe este acela că pornește de la premisa că avuţia este unicul obiectiv uman, premisă care a generat şi generează grave erori. Omul maximizează în principal două megabunuri  Avuţie  Putere Cercetările au condus la concluzia că acolo unde preferinţa pentru bogăţie este mare, preferinţa pentru putere este mică şi invers. Pornind de la această concluzie, economiştii contemporani, arată că ţările care se caracterizează prin preferinţa pentru putere mare nu sunt capabile să adopte instituţiile specifice economiei de piaţă. Această concluzie este contrară credinţei economice a prezentului conform căreia ţările pot adopta cu uşurinţă diferite tipuri de instituţii, factorul cultură fiind complet ignorat. Dacă toate obiectivele umane se reduc la cele două megabunuri, avuţie şi putere, cultura trebuie să fie o ierarhie de preferinţă pentru acestea, modelată în mod diferit de la o regiune la alta şi de la o ţară la alta. Astfel, societatea occidentală este caracterizată prin importanţa mică acordată puterii şi prin ataşamentul faţă de avuţie, trăsătură care reiese din descrierea ei: limitarea puterii guvernamentale, separarea economiei şi ştiinţei de religie şi participarea populară la guvernare sau democraţia, garantarea şi respectarea drepturilor omului. În statele cu performanțe economice slabe se manifestă următoarele tendințe (ca urrmare a globalizării și internaționalizării afacerilor, aderării la organizații internaționale, libertății de mișcare a forței de muncă): mişcarea către culturi cu preferinţă mică pentru putere, schimbarea atitudinii față de muncă, preluarea imitativă a unor instituții, acceptarea constrângerilor pe care le implică participarea la activitatea unor organizații internaționale. V. CREȘTEREA ȘI DEZVOLTATEA ECONOMICĂ. FISCALITATEA CA ELEMENT DE SUSȚINRE Creșterea și dezvoltarea economică - este un proces complex care vizează ansamblul sistemului economic, reprezentând evoluţia ascendentă a economiei, creşterea produsului intern brut şi a venitului naţional într-o anumită perioadă de timp. Pentru aprecierea reală a nivelului de creştere, aceasta se raportează la populaţie, ţinând cont de creşterea acesteia. Nu trebuie trecut cu vederea nici costul de oportunitate al creşterii economice reprezentat, spre exemplu, de poluare, aglomerarea urbană, afectarea sănătăţii populaţiei, creşterea cheltuielilor publice privitoare la asigurări sociale.  Creștere economică zero - menţinerea ritmului creştererii economice, dar şi a populaţiei totale, astfel încât nivelul rezultatelor economice pe locuitor rămâne constant.  Creștere economică negativă - în anumite perioade să aibă loc o diminuare a mărimii globale ! Ritmul de creştere al produsului intern brut şi nivelul acestuia pe locuitor evidenţiază creşterea economică. ! Creşterea rezultatelor macroeconomice pe termen lung reprezintă dezvoltare economică. Dezvoltarea economică presupune creşterea economică, dar înregistrarea unei creşteri economice nu este suficientă pentru definirea acesteia drept dezvoltare economică pentru că ea presupune un salt, nu numai cantitativ, ci şi calitativ, în economie, dar şi ştiinţă, tehnică, învăţământ, cultură, viaţa socială. Dezvoltarea economică pune în evidenţă mai bine decât creşterea economică aspectele calitative şi structurale ale evoluţiei economice. Creşterea este o măsură cantitativă a economiei unei ţări, iar dezvoltarea este o măsură calitativă care semnifică progres, perfecţionare, bunăstare. Protecţia mediului constă în asigurarea condiţiilor necesare pentru conservarea şi ameliorarea calităţii factorilor naturali, creşterea bogăţiilor naturale, asigurarea unor condiţii de viaţă şi activitate tot mai bune pentru generaţiile prezente şi viitoare Eco-economia- îmbină noţiunile economice cu cele specifice ştiinţelor naturii, în scopul dezvoltării unei economii prietenoase cu mediul, urmăreşte schimbarea comportamentului economic al omului astfel încât natura să fie cât mai puţin lezată (legătură cu Behavioural economcis). Există- o legătură strânsă între activităţile umane şi mediul înconjurător. Acesta este motivul pentru care în plan internaţional a fost declanşată mişcarea verde ce are ca scop elaborarea de politici, măsuri şi insrumente pentru protecţia mediului. Întreaga activitate umană trebuie regândită, astfel încât să genereze cât mai puține riscuri, pericole pentru mediul ambiant. Este vorba despre aşa-numita Reformă Verde. Din 1973 în UE a existat o preocupare constantă pentru dezvoltarea durabilă : au fost dezvoltate şapte programe de mediu, a fost adoptată o strategie de protecție a mediului, principii de protecție a acestuia și a fost înființată Agenția Europeană de Mediu. EURO 1-7 Din categoria instrumentelor juridice fac parte reglementările privind răspunderea pentru poluare şi contractele de asigurare împotriva riscului de poluare iar în În categoria instrumentelor economice includem impozitele şi taxele, permisele negociabile, crearea de pieţe specifice şi sistemele de garanţie-colectare. Putem identifica şi instrumente mixte şi anume standardele, care au atât natură economică, cât şi juridică. Ele au şi un pronunţat caracter tehnic, întrucât necesită cunostinţe de specialitate pentru aprecierea efectelor poluării şi pentru monitorizare. Instrumentele economice de mediu pot fi coercitive şi stimulative. Exemple Instrumentele economice coercitive se referă la taxe, amenzi sau alte forme prin care se urmăreşte conformarea cu legislaţia în vigoare. Instrumentele economice stimulative creează o piaţă specifică în domeniul mediului (permisele negociabile). VI. SUSȚINEREA ECONOMEI PRIN INTERMEDIUL CHELTUIELILOR PUBLICE Îndeplinirea funcţiilor statului în plan intern şi extern se face prin intermediul unui sistem complex de instituţii şi organe, cum sunt armata, poliţia, jandarmeria, justiţia, aparatul administrativ, şcoala și sistemul sanitar. Pentru întreţinerea acestora statul cheltuiește în fiecare an importante sume de bani sub forma cheltuielilor publice. Cheltuielile publice au o tendință de creștere continuă, creștere determinată de factori militari, social- politici şi economici.  Cheltuieli pentru acțiuni economice. Funcţia economico-organizatorică a statului se manifestă și prin susținerea dezvoltării ramurilor economiei naţionale. În acest scop, statul alocă în fiecare an o parte din resursele sale băneşti. Resursele bugetare destinate finanţării economiei naţionale servesc la lărgirea fondurilor fixe pe calea investiţiilor. Se are în vedere atât sectorul public, cât și cel privat, toate ramurile economiei naționale.  Cheltuieli pentru acțiuni sociale. Din această categorie fac parte asigurările sociale, învățământul, sănătatea și cultura, inclusiv cultele.  Cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare. Progresul economic implică inovarea. Identificăm următoarele surse de finanţare a cercetării: bugetul de stat, fonduri de cercetare – dezvoltare aparținând agenţiilor economici, surse externe. Pentru determinarea eficenţei proiectelor de cerectare - dezvoltare se foloseşte metoda costuri/avantaje sau costuri/beneficii. Ministerul Cercetării și Inovării elaborează şi actualizează Strategia naţională în acest domeniu, asigură cadrul instituţional pentru aplicare şi susţine dezvoltarea şi monitorizarea activităţii de cercetare- dezvoltare. Sistemul naţional de cercetare-dezvoltare este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor de drept public şi de drept privat cu personalitate juridică care au în obiectul de activitate cercetarea - dezvoltarea. Sistemul național de cercetare are ca temelie parteneriatul public-privat în privința cercetării și finanțării acesteia. Dreptul de a desfăşura activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare este recunoscut oricărei persoane fizice sau juridice, iar dreptul de acces liber la fondurile publice destinate activităţii de cercetare-dezvoltare este garantat.  Cheltuieli militare. Sunt considerate risipitoare de finanțiști. Politica statelor în privința acestor cheltuieli diferă. Sunt state preponderent importatoare și state preponderent exportatoare. întreținerea armatei, achiziționarea de tehnică de luptă, participarea la acțiuni militare internaționale, plata soldelor, plata despăgubirilor de război, acordarea de ajutoare și indemnizații răniților sau urmașilor celor căzuți pe câmpul de luptă, plata contribuțiilor datorate la bugetul organizațiilor internaționale cu caracter politico-militar, etc.) VII. SISTEMUL PUBLIC NAȚIONAL AL ASIGURĂRILOR SOCIALE Asigurările sociale au fost instituite ca un procedeu financiar de constituire a unor fonduri bănești prin plăți sau contribuții ale salariaților, din care se acordă ajutoare. În aceast categorie sunt cuprinse indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor, pensii pentru incapacitate temporară de muncă, pensii pentru depășirea limitei de vârstă prevăzută de lege pentru pensionare, ajutoare de deces și alte ajutoare cu motivație socială. Așadar termenul de ,,social” se referă la modul de constituire și repartizare a sumelor cu destinatia de ajutoare, vizând funcția de repartiție a finanțelor publice. Conținutul economic al asigurărilor sociale diferă de la o țară la alta și de la o perioadă istorică la alta. Asigurările sociale au importante efecte economice și sociale. Sistemul asigurărilor sociale este expresia solidarității sociale în general și a solidarității între generații în special, fondurile constituite din contribuții fiind repartizate între asigurați sub forma pensiilor, ajutoarelor, subvențiilor pentru odihnă și tratament. Acest sistem nu este străin de etică pentru că urmărește să realizeze un raport echitabil între veniturile din salarii și cele din pensii, între pensile mici și cele mari. Totodată, pensiile de până la un anumit nivel sunt scutite de plata impozitului pe venit. Sistemul public național al asigurărilor sociale este ghidat de o serie de principii. Izvoarele de constituire a fondurilor asigurărilor sociale de stat sunt contribuțiile angajaților stabilite în funcție de mărimea veniturilor realizate. Indiferent de forma de proprietate, angajatorii sunt obligați să calculeze, să rețină și să verse contribuțiile sociale datorate, potrivit legii. Dintre multiplele forme de asigurări sociale amintim: pensiile, indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, indemnizația pentru creșterea și ingrijirea copilului de până la 2 ani, ajutorul de deces.