Sensibilitatea Termică PDF

## Sensibilitatea termică Termorecepția reprezintă capacitatea organismului de a percepe variațiile de temperatură din mediul extern, caracterizându-se prin două calități: de cald şi de rece. - **Receptorii de temperatură sau termoreceptorii** reprezintă structuri specializate în detectarea variaţ...

## Sensibilitatea termică Termorecepția reprezintă capacitatea organismului de a percepe variațiile de temperatură din mediul extern, caracterizându-se prin două calități: de cald şi de rece. - **Receptorii de temperatură sau termoreceptorii** reprezintă structuri specializate în detectarea variaţiilor de temperatură și au apărut în lumea animală încă de la primele unități taxonomice ale metazoarelor: - **la poikiloterme** există, fie celule specializate sau terminații nervoase libere, dispuse pe tentacule, ca la actinii și briozoare, pe apendicii corporali, ca la insecte, în zona liniei laterale a peştilor sau pe tot corpul ca la meduze, fie organe senzoriale speciale ca la insecte, ampulele lui Lorenzini din regiunea capului de la selacieni sau organele cavitare, situate între ochi și orificiile nazale la şarpele cu clopoţei. Cu aceşti termoreceptori sensibili la radiațiile infraroşii, şerpii şi ţânţarii localizează pe întuneric prezența prăzii cu sânge cald; - **la homeoterme** și, în special, la om există 3 categorii de termoreceptori: **periferici (cutanați), interni (viscerali) și centrali (neuroni termosensibili din organele nervoase, în special, din hipotalamus, dar şi din măduva spinării şi FR din zona laterală a bulbului).** - **Termoreceptorii periferici** sunt terminațiile nervoase libere, separate pentru cald şi rece. În trecut, corpusculii Ruffini erau considerați receptori pentru cald, iar corpusculii Krause pentru rece, însă ulterior s-a dovedit că aceşti corpusculi nu sunt riguros specializaţi, iar funcţia de termorecepție aparține terminațiilor nervoase libere. Cele pentru rece sunt fibre subţiri, mielinizate, situate chiar sub stratul epitelial la 0,17 mm adâncime, iar receptorii pentru cald sunt fibre nemielinizate, situate mai profund (0,3 mm). Aceşti receptori deservesc sensibilitatea termică conştientă, dar participă şi la reacţiile de termoreglare, alături de termoreceptorii centrali. - **Densitatea receptorilor.** Termoreceptorii periferici sunt prezenţi şi inegal răspândiți pe toată suprafața corpului omenesc. Densitatea receptorilor pentru rece este de 3-10 ori mai mare decât cea a receptorilor de cald. Pe un cm² din zona buzelor se găsesc 15-25 receptori pentru rece şi doar 3-6 receptori pentru cald, iar pe degete se găsesc 3-5 puncte sensibile la rece/cm² şi doar 0,4 puncte sensibile la cald. Zonele acoperite cu păr şi limba sunt foarte puțin sensibile la cald, iar unele zone, cum ar fi mucoasa conjunctivală şi penisul posedă un singur tip de termoreceptori, adică numai pentru rece, respectiv, pentru cald. - **Excitantul specific,** atât pentru cald, cât şi pentru rece este variația temperaturii. Pragul de excitare pentru receptorii de rece este o scădere a temperaturii de 0,004°C/sec., iar pragul de excitare pentru receptorii de cald este o creştere a temperaturii de 0,001°C/sec., cu condiția ca variația să dureze cel puțin 2-3 sec. - **Caracteristici funcționale ale termoreceptorilor** - Termoreceptorii nu înregistrează temperatura direct din exterior ca niște termometre, ci redau temperatura pielii de la adâncimea la care sunt situați. De aceea, un obiect metalic (bun conducător de căldură sau frig) va părea mai rece sau de cald decât un obiect din lemn; - Senzaţia termică ce apare la schimbarea temperaturii depinde, pe de o parte, de bruscheţea schimbării şi de mărimea zonei corporale afectate, iar pe de altă parte, de temperatura tegumentului din momentul anterior schimbării. Dacă temperatura acţionează pe zone mai întinse de pe corp, semnalele termice se însumează. De aceea, frigul care afectează zone corporale restrânse (cap, coloană lombară, abdomen) poate produce răceli, pentru că semnalele însumate nu ating valoarea pragului de excitare pentru declanşarea termoreglării; - Senzația termică variază în timp, adică se atenuează, datorită unei mari capacități de adaptare a receptorilor. Adaptarea termoreceptorilor nu se face până la stingere, pentru că receptorii mai răspund în oarecare măsură şi produc senzații cu intensități mai reduse și la starea termică staționară. - **Căile de conducere şi segmentul central** - Semnalul termic de la receptorii cutanați sau viscerali pătrunde în măduvă, apoi, pe calea fasciculului spinotalamic anterolateral, ajunge la FR din trunchiul cerebral şi în nucleii ventrobazali talamici, de unde, un număr redus de fibre proiectează în aria somestezică corticală. FR din trunchiul cerebral, împreună cu talamusul şi cortexul somestezic formează segmentul central al analizatorului termic. ## 1. Determinarea densității receptorilor termici Termoesteziometria este metoda bazată pe utilizarea termodei, adică a termoesteziometrului. Acest dispozitiv este un tub din material plastic, având în vârf un con metalic, cu conductibilitate termică mare. Tubul rezervor poate fi confecţionat şi din sticlă, iar în extremitatea opusă conului metalic are prevăzut un dop etanş (fig. 1). În altă variantă, termoda este o tijă de lemn, pe care se fixează un conductor de cupru, terminat cu o biluță tot din cupru, care se răceşte sau se încălzeşte înaintea întrebuinţării. Materiale necesare: termodă, şablon de carton cu suprafața de 1 cm² decupată. Mod de lucru: Pentru a afla nr. de receptori pentru rece/cm², se umple termoda cu gheață şi se acoperă cu dopul etanş, iar vârful se aplică pe zona de piele aleasă, la fiecare atingere subiectul comunicând senzația de rece sau de tact pe care o simte. Se aşează şablonul pe zona testată și se aplică vârful termodei pe suprafaţa decupată, după un traseu în zig-zag, începând din dreapta sus şi terminând în stânga jos. Operăm astfel cca. 50 de atingeri, din care notăm câte au corespuns prezenţei receptorilor. Practic, subiectul numără în gând câte atingeri au corespuns receptorilor de rece, iar examinatorul numără tot în gând cele cca. 50 atingeri, în final subiectul comunicându-i examinatorului rezultatul. Pentru numărarea punctelor de cald, termoda se umple cu apă fierbinte (50-60°C). ## 2. Zona termică fiziologică „zero" şi modificările ei adaptative Senzaţia termică apare în urma schimbării temperaturii mediului ambiant şi depinde de: temperatura inițială, viteza de schimb, mărimea zonei afectate. Dacă în 5 cristalizoare cu apă având temperaturi de 20, 25, 30, 35 și 40°C introducem în mod succesiv aceeaşi porţiune din mână la intervale de 2-3 min., vom constata că există o zonă termică (în unul din cristalizoare) care nu determină apariția senzațiilor de cald sau de rece. Această zonă se numeşte zona indiferentă sau zonă termică fiziologică zero, ea fiind plasată, desigur, în apropierea temperaturii medii corporale (cristalizorul al IV-lea). Zona termică indiferentă se modifică în funcție de adaptarea anterioară. Pentru a demonstra aceasta se folosesc trei cristalizoare în care introducem apă cu temperaturi de 10, 20 şi 35°C (fig.2). Vom introduce pentru început, în mod simultan, mâna stângă în primul cristalizor, iar mâna dreaptă în cel de al treilea. În mâna stângă vom simți senzația de frig, iar în dreapta, senzația de cald. Vom rămâne cu mâinile în apă până dispar cele două senzații, ca urmare a adaptării. Când atingem această stare zero, transferăm ambele mâini în cristalizorul de la mijloc. Vom simți cald în mâna stângă (care a stat anterior la rece) și rece în mâna dreaptă (care a stat anterior la cald). Mărimea zonei afectate rămânând neschimbată, se dovedește faptul că senzațiile de temperatură depind de temperatura anterioară la care au fost expuşi receptorii.