Sensibilitatea Durerii - PDF

## SENSIBILITATEA DUREROASĂ (ALGICĂ) Durerea îndeplineşte o funcție de protecție specială, indispensabilă unei vieți normale, pentru că informează organismul despre unii factori nocivi care acţionează asupra sa. De aceea, sensibilitatea dureroasă se mai numeşte şi nociceptivă. Durerea poate fi som...

## SENSIBILITATEA DUREROASĂ (ALGICĂ) Durerea îndeplineşte o funcție de protecție specială, indispensabilă unei vieți normale, pentru că informează organismul despre unii factori nocivi care acţionează asupra sa. De aceea, sensibilitatea dureroasă se mai numeşte şi nociceptivă. Durerea poate fi somatică şi viscerală, distingându-se anumite forme specifice de durere, în funcţie de locul de origine. - **Receptorii de durere** se mai numesc receptori algici sau nociceptori. Ei sunt terminații nervoase libere (altele decât cele tactile și termice) mielinizate sau nemielinizate şi conduc cu viteza de 11 m/s (durere rapidă și bine localizată), respectiv 1 m/sec. (lentă şi difuză, ca în cazul arsurilor). - **Densitatea receptorilor algici** pe tegument este foarte mare și de aceea capacitatea de localizare a durerii tegumentare este foarte mare, spre deosebire de viscere, unde receptorii sunt mai rari şi localizarea durerii este mai difuză. - **Capacitatea de adaptare** este foarte mică sau lipseşte total la acești receptori. Durerea prelungită nu duce la creşterea pragului de excitare şi la reducerea sensibilităţii, ci din contra, lipsa adaptării duce la accentuarea sensibilității receptorilor algici în condiții de durere prelungită (hiperalgezie). - **Excitantul specific pentru durere** este reprezentat de stimulii mecanici, chimici şi termici care, la intensități mari capătă valoare de excitanți algici sau dureroşi. În aceste condiţii, ţesutul secretă: bradichinină, histamină, serotonină, prostaglandine, acizi, ioni de Kîn exces, acetilcolină, enzime proteolitice şi alte substanţe responsabile de excitarea receptorilor algici. Nociceptorii viscerali se excită prin distensia pereţilor organelor cavitare, care provoacă spasme sau crampe dureroase, precum şi prin leziunile chimice ale epiteliului (peritonite, ulcere) sau acumularea de cataboliți, în condițiile hipoxiei ischemice viscerale. - **Căile de conducere şi segmentul central** Prelungirile receptoare (dendritice) ale protoneuronilor pseudounipolari, fac legătura dintre receptori și ganglionii spinali, iar axonul acestor neuroni sinapsează cu deutoneuronul medular, din coarnele posterioare. O mică parte a axonilor deutoneuronilor rămân ipsilateral şi formează fasciculul spinocervical, care sinapsează în nucleul cervical superior, se încrucişează şi urcă în talamus. Restul axonilor se încrucişează în comisura albă anterioară din măduvă şi intră în componenţa fasciculului spinotalamic anterolateral, care proiectează în nucleii complexul ventrobazal (specifici) și în nucleii intralaminari (nespecifici) și în componența fasciculelor spinoreticulate. Acestea din urmă reprezintă 75-90% din totalul fibrelor algice, care, după ce fac multiple relee în FR, proiectează în talamus (fibrele care aduc durerea lentă de arsură ajung în nucleii intralaminari), hipotalamus, sistemul limbic și alte zone diencefalice sau corticale. Deci, doar 3% din durere ajunge în cortexul somestezic și 97% rămâne în structurile subcorticale. - **Sistemul analgezic al creierului** Fiecare subiect reacționează la durere în mod diferențiat, în funcție de capacitatea creierului de a controla aferențele semnalelor dureroase și de a bloca, în oarecare măsură, chiar de la intrarea în măduvă, pe unele dintre ele. Acest sistem a fost denumit sistemul analgezic al creierului, format din 3 componente și anume: - substanța cenușie periapeductală (SCP) din jurul apeductului lui Sylvius (mezencefal) și porţiunea rostrală a punţii. Această componentă iniţiază funcția analgezică, fiind activată de către colateralele desprinse din fasciculul spinotalamic lateral, care conduce sensibilitatea dureroasă, precum şi de fibrele care vin de la hipotalamus; - nucleul Magnus al rafeului median din zona caudală a punţii și zona rostrală a bulbului; - complexul inhibitor al durerii din măduva spinării. Mecanismul controlului durerii de către sistemul analgezic este următorul: semnalul dureròs pătrunde în măduvă pe calea protoneuronului senzitiv, stimulându-l să elibereze în spaţiul sinaptic un mediator chimic denumit substanța P (SP), care excită deutoneuronul. Neuronii intercalari din coarnele posterioare sinapsează şi ei cu ramificaţiile axonice ale protoneuronilor şi inhibă presinaptic eliberarea de SP de către acestea, prin secreția de encefaline. Activarea neuronilor intercalari se face prin fibre descendente, care vin de la nucleul rafeului median, care la rândul său primeşte comanda inhibitoare de la SCP. Aşadar, în sistemul analgezic al creierului sunt implicate diferite substanţe neuromediatoare, în special encefalinele şi serotonina. Eferenţele ce provin din SCP şi hipotalamus şi ajung în rafeul median secretă encefaline (pentapeptide cu acţiune morfinică). Fibrele rafeului median, care se termină în măduvă, secretă serotonină. Serotonina acţionează asupra neuronilor intercalari şi determină eliberarea de encefalină, care la rândul ei, prin inhibiție presinaptică (insuficient lămurită) acţionează asupra protoneuronului, diminuând eliberarea de substanță P. **Fig. 1. Sistemul analgezic al creierului** Cercetări recente au descoperit peste 18 compuși diferiți cu acțiune morfinică, prezente în sistemul analgezic descris, în hipotalamus, hipofiză și alte zone ale SNC. Semnalele neinhibate de sistemul analgezic ajung, în mică măsură, direct la nucleii talamici ventrobazali şi intralaminari pe calea spinotalamică și de aici, o parte ajung în cortex. Extirparea scoarţei somestezice nu înlătură durerea, ceea ce demonstrează că majoritatea semnalelor, adică cele care se opresc în FR, talamus și alte zone subcorticale, determină perceperea conștientă a durerii, ceea ce nu exclude şi participarea scoarţei, întrucât în 3% din cazuri, excitarea electrică a scoarţei produce senzații de durere. De aceea, se consideră că, scoarţa somestezică joacă un rol important doar în interpretarea calității durerii, iar percepția acesteia ar rezulta din activitatea centrilor subcorticali. - **Durerea viscerală** Semnalele dureroase de la organele interne ajung la măduva spinării pe calea nervilor vegetativi (splanhnic, pelvic etc.). Aceste fibre pătrund în nervul spinal mixt prin ramul comunicant alb al nervului vegetativ. Fiindcă protoneuronul căii vegetative proiectează pe acelaşi deutoneuron medular al fasciculului spinotalamic ca și protoneuronul care culege informații din zona cutanată a aceluiaşi segment corporal, apare câteodată fenomenul durerii raportate. Aceasta este durerea produsă la nivelul unui organ intern (inimă, de exemplu), care este reflectată (percepută) ca fiind din zonele corporale externe (torace, fața internă a brațului etc.). Pe cortex, proiecțiile viscerale sunt rare, difuze şi în condiții normale, nu sunt conştiente. Abia dupa activări masive ale aferențelor viscerale, acestea devin conștiente. **Fig. 2. Căile durerii raportate** **Determinarea densității receptorilor dureroşi** Investigarea densității algezireceptorilor se face tot prin metoda esteziometrică, folosindu-se esteziometrul lui Frey, format dintr-un mâner din lemn sau plastic, care are fixat în poziție perpendiculară la unul din capete un ac ascuțit. Se aplică şablonul de 1 cm² pe o zonă a tegumentului, se fac 50 de atingeri şi se notează punctele care dau naştere senzațiilor de durere (nu de tact sau presiune). Se pot explora mai multe zone tegumentare de pe corp.