Curs 1 Embriologie PDF

Curs 1 embriologie Dezvoltarea morfologică a fiinţelor vii din momentul fecundării până la dezvoltarea unei forme viabile a preocupat gânditorii din cele mai vechi timpuri. Dezv omului este un proces continuu care incepe la fecundatie, Presupune procese de diviziune celulalara, migrar...

Curs 1 embriologie Dezvoltarea morfologică a fiinţelor vii din momentul fecundării până la dezvoltarea unei forme viabile a preocupat gânditorii din cele mai vechi timpuri. Dezv omului este un proces continuu care incepe la fecundatie, Presupune procese de diviziune celulalara, migrare, apoptoza, diferentiere, crestere celulara prin care zigotul se tranforma intr-o fiinta umana. Chiar daca cele mai multe modificari au loc in perioada prenatala, dezv nu se opreste la nastere. Etapa intrauterină Perioada embrionară Perioada preembrionară: săptămâna 1 i.u. = fecundaţia, segmentarea, nidaţia, morula, blastocistul, prima foită embrionară. săptămâna 2 i.u.= discul embrionar didermic, finele nidaţiei. Perioada embrionară propriu-zisă: săptămânile 3-8 i.u. Perioada fetală: săptămâna 9 i.u. – termen (săptămâna 38 i.u.) Etapa postnatalã Factorii teratogeni pot fi clasificaţi didactic în factori genetici (ereditari, endogeni) şi de mediu (exogeni). Interrelaţia factorilor teratogeni cu factorii dezvoltãrii depinde de intensitatea agentului teratogen şi perioada în care acţioneazã. În primele 2 sãptãmâni, dacã acţiunea lor intereseazã un numãr mare de celule, se produce moartea embrionului; dacã atinge un numãr mic de blastomere, nu va afecta dezvoltarea (legea “tot sau nimic”. Perioada embrionarã proproi-zisa (s3-s8) prezintã o maximã sensibilitate faţã de agenţii teratogeni fiind etapa de maximã diferenţiere, de formare a primordiilor de organe (organogeneza). Un factor teratogen poate afecta mai multe organe concomitent determinând anomalii complexe, sindroame. În perioada fetalã sensibilitatea faţã de factorii teratogeni scade treptat odatã cu procesului de diferenţiere. 1 Spermatogeneza Spermatogeneza este un proces biologic complex prin care se formează gametul sexual masculin numit spermatozoid. Gameţii conţin jumătate din numărul de cromozomi existent în fiecare dintre celulele somatice care alcătuiesc corpul uman. Reducerea numărului de cromozomi se realizează prin meioză. Meioza presupune o diviziune reducţională şi una ecuaţională. Celulele germinale primordiale iau naştere din ectodermul primar înainte de diferenţierea acestuia, migrează de-a lungul liniei primitive, printre celulele liniei primitive şi în săptămâna a treia i.u. ajung in peretele sacului vitelin, lângă originea alantoidei. Odată cu formarea mezodermului celulele germinale primordiale se dispun printre celulele mezodermului splanhnic extraembrionar al sacului vitelin. În săptămâna a patra i.u. celulele germinale primordiale migrează pe calea mezourilor, ajungând la începutul săptămânii a 5-a i.u. în dreptul crestelor gonadale. În săptămâna a şasea i.u. celulele germinale primordiale colonizează creasta gonadală şi sunt încorporate în cordoanele sexuale primare, transformând creasta gonadală în gonadă (ovar sau testicul). Celulele germinale primordiale au rol inductor; dacă nu colonizează creasta gonadală până la finele săptămânii a şasea i.u. creasta gonadală nu se transformă în gonadă. Celulele germinale primordiale sunt celule cu garnitură cromozomală diploidă (ca orice altă celulă somatică) care conţin cromozomii sexuali XY sau XX. Celulele germinale se divid prin mitoze succesive în urma cărora se obţin noi celule cu garnitură cromozomală diploidă: spermatogoniile în testicul şi ovogoniile în ovar. În cadrul spermatogenezei spermatogonia se transformă în spermatozoidul matur (spermie). Acest proces durează 62 – 64 zile. Spermatogoniile sunt celule diploide (46 cromozomi - 2N - ADN). Ele sunt situate la nivelul stratului bazal al tubului seminifer, îşi măresc dimensiunile şi suferă mitoze în urma cărora devin spermatocite primare (de ordinul I). Diviziunea reducţională a meiozei începe prin dublarea cantităţii de ADN a spermatocitului de ordinul I (46 cromozomi - 2N - ADN dublu). Fiecare spermatocit de ordinul I (spermatocit primar) parcurge diviziunea reducţională în urma căreia se divide în câte două spermatocite secundare, celule haploide (23 cromozomi - N - ADN dublu). Jumătate dintre spermatocitele secundare conţin cromozomul sexual X iar celelalte cromozomul sexual Y. 2  Fiecare dintre cele două spermatocite secundare astfel obţinute începe diviziunea ecuaţională, la sfârşitul căreia fiecare spermatocit secundar se divide în două spermatide. Spermatidele sunt celule haploide (23 cromozomi - N - ADN). Prin acumulări calitative, fără alte diviziuni, spermatidele se transformă în spermii mature. Când spermatogeneza este completă, spermiile ajung în lumenul tubilor seminiferi. Spermatogeneza incepe la pubertate, este un proces continuu ce are loc intreaga viaţă a individului. Spermatogeneza este controlată neuro-hormonal de către: hipotalamus (gonadotropin releasing hormon - Gn-RH), adenohipofiză (FSH şi LH) şi testiculul endocrin (testosteron, dehidroepiandrosteron, proteina transportoare pentru hormonii androgeni ABP, hormonul anti - Müllerian). 3  Ovogeneza Ovogeneza este un proces biologic complex prin care se formează gametul sexual feminlin numit ovotida (ovul). Ovogeneza începe în perioada fetală (intrauterin) şi continuă până la menopauză. În săptămâna a 7-a, prin proliferarea celulelor germinale în interiorul ovarului embrio- fetal are loc formarea de ovogonii, celule cu garnitură cromozomală completă (2N). Acestea se înmulţesc prin mitoză. La sfârşitul lunii a 5-a multiplicarea ovogoniilor încetează. Înainte de naştere ovogoniile îşi măresc volumul, se diferenţiază şi devin ovocite primare. Ovocitele primare intră în prima divziune a meiozei (diviziunea reducţională a meiozei). Începutul meiozei este marcat de dublarea cantităţii de ADN (2ADN). Se obţin astfel Ovocite primare, celule diploide (2 n) cu ADN dublu, care ajunse în profaza primei divizuni a meiozei se blochează şi rămân blocate mult timp după naştere, până în momentul ovulaţiei. Ovocitele primare blocate în profaza primei divizuni a meiozei sunt conţinute în foliculii ovarieni primordiali, constituiţi din celule epiteliale foliculare. În ovarul fătului de sex feminin, la naştere, există aproximativ 2 000 000 ovocite primare adăpostite în tot atâţia foliculi ovarieni. Celulele foliculare care înconjoară ovocitul primar secretă o substanţă (oocyte maturation inhibitor - OMI) care menţine blocajul meiozei până la adolescenţă. La pubertate persistă circa 400 000 ovocite primare dintre care, în întreaga perioadă de activitate genitală a femeii ajung la maturaţie aproximativ 400 ovocite în fiecare ovar. Maturaţia ovocitului este sincronă cu transformările peretelui folicular. După pubertate, în fiecare lună, are loc maturarea unui folicul ovarian şi ovulaţia în mod alternativ la unul din cele două ovare. Cu aproximativ două ore înaintea ovulaţiei, ovocitul primar termină prima diviziune a meiozei dând naştere ovocitului secundar şi primului globul polar, fiecare cu câte 23 cromozomi şi ADN dublu. La ovulaţie, nucleul ovocitului secundar intră în diviziunea ecuaţională a meiozei pe care o parcurge până ajunge în metafază. Dacă nu este fecundat, ovocitul secundar rămâne blocat în metafaza celei de a doua diviziuni a meiozei şi este eliminat ca atare. În momentul pătrunderii spermiei în ovocitul secundar meioza se reia, iar ovocitul secundar se divide dând naştere gametului feminin denumit ovul şi celui de al doilea globul polar. Celulele obţinute au ADN simplu şi conţin fiecare câte 23 cromozomi, cel sexual fiind întotdeauna X. Ovogeneza este controlată neuro-hormonal de cătreː hipotalamus (gonadotropin releasing hormon Gn-RH), adenohipofiză (FSH şi LH) şi ovarul endocrin (estrogeni, progesteron, hormoni androgeni). 4  Diferenţe între spermatogeneză şi ovogeneză Caracteristicile Spermatogenezei - este un proces continuu; - începe la pubertate când tubii seminiferi capătă lumen şi continuă până la bătrâneţe; - are loc integral în tubii seminiferi; - pentru transformarea spermatogoniei în spermatozoid matur (spermie) sunt neccesare 60-70 zile. Vârsta spermatozoidului matur este de 60-70 zile, indiferent de vârsta barbatului în momentul fecundării; - în testicul se formează în medie 100 milioane spermatozoizi în fiecare zi; - gametul masculin (spermatozoidul) conţine 23 cromozomi (22+X) dintre care gonozomul poate fi X în cazul ginospermiilor (22+X) sau Y în cazul androspermiilor (22+Y); - durata de viaţă a spermiilor depinde de pH-ul mediului; ginospermiile sunt mai puţin sensibile la mediul acid, în care pot supravieţui 2 ‒ 3 zile; androspermiile sunt foarte sensibile la mediul acid, în care mobilitatea lor scade semnificativ şi supravieţuiesc 24 ore; - spermatozoidul este o celulă de dimensiuni reduse (50 ‒ 72μ), mobilă, alcătuită din cap, gât şi coadă; Nucleul este conţinut în totalitate în capul spermiei. La exterior capul este acoperit de acrozom, în interiorul căruia se află enzime: acrozină, lizină, hialuronidază. Conţine o cantitate redusă de citoplasma. - dintr-un singur spermatocit primar rezultă 4 spermatozoizi; - spermatozoizii sunt eliberaţi în interiorul gonadei, de unde sunt preluaţi de canale prin care ajung să fie eliminaţi. Caracteristicile Ovogenezei - este un proces discontinuu, ciclic; - începe înainte de naştere şi continuă până la menopauză; - începe în ovar şi se termină în afara gonadei feminine; - vârsta ovulului este aceeaşi cu vârsta cronologică a femeii în momentul ovulaţiei. Timpul îndelungat în care ovocitele primare pot fi blocate în profaza primei diviziuni a meiozei creşte vulnerabilitatea la acţiunea agenţilor teratogeni din mediul înconjurător şi riscul nondisjuncţiei cromozomale în momentul reluării meiozei. 5  - la fiecare ovulaţie se elimină un singur ovocit secundar; - ovulul conţine 23 cromozomi (22+X) dintre care gonozomul estre invariabil X; - după ce ovocitul părăseşte tuba uterină, nu mai poate fi fecundat şi degenerează în următoarele 24 de ore; - ovulul este o celulă sferică, imobilă, cu dimensiuni mari (140 ‒ 144 microni); este înconjurat de zona pellucida şi de corona radiata; - dintr-o ovogonie rezultă un singur ovocit secundar; - ovogeneza este un proces condiţionat de fecundaţie; - ovulul este eliminat prin ovulaţie la suprafaţa gonadei, de unde este captat de fimbriile tubei uterine. CICLUL SEXUAL: ◼ ciclul ovarian La pubertate, la femei, începe ciclul sexual (ciclul ovarian si ciclul uterin). Ciclul sexual este controlat de hipotalamus. Gonadotropin-releasing hormone (GnRH) produs de hipotalamus acţionează asupra adenohipofizei care va secreta hormoni Gonadotropi FSH şi LH care stimulează şi controlează modificările ciclice de la nivelul ovarului. Adenohipofiza elibereaza in circulatie hormonii gonadotropi: ◼ FSH in prima parte a ciclului ovarian ◼ LH in a doua parte a ciclului ovarian ◼ FSH stimuleaza cresterea foliculului ovarian si secretia de estrogeni; La începutul fiecărui ciclu sub influenţa FSH. un număr de foliculi ovarieni (între 5-15) încep sa creasc. Un folicul atinge gradul de maturitate devenind folicul de Graaf, folicul care în momentul ovulaţiei eliberează ovocitul. Ovocitul I rămâne blocat în stadiul diploten până la puţin timp (1-2 ore) înaintea ovulaţiei. În ultimele zile ale perioadei de creştere şi maturare a foliculilor, celulele tecii foliculare produc estrogeni care stimulează formarea LH în glanda hipofiză. LH declanseaza ovulatia, antrenand secretia de progesteron la nivelul corpului galben ovarian ◼ Ovulatia- Este procesul de punere in libertate a ovocitului II. Proces spontan, periodic (la fiecare 28 de zile in general) fara a avea legatura cu actul sexual; Ovulaţia are loc la 14 zile după prima zi a ultimei menstruaţii. La fiecare ovulatie este eliminat un singur ovocit II, alternativ de catre unul din cele 2 ovare de la pubertate pana la menopauza, 6  interval in care se matureaza 300-400 ovule. Dupã ovulaţie, ovocitul II rămâne blocat în metafaza celei de a 2-a diviziuni a meiozei, Ovocitul II înainteazã datoritã mişcãrilor ondulatorii ale trompei şi ajunge în treimea ei externã, unde are loc fecundaţia. Fecundarea Fecundarea este procesul prin care cei doi gameţi fuzionează şi formează zigotul. Fecundarea la om este internă, are loc la nivelul ampulei tubare, în primele 12 ore după ovulaţie. Procesele premergătoare fecundării sunt: - însămânţarea (pătrunderea speratozoizilor în interiorul căilor genitale), - capacitaţia (procesul prin care spermiile proaspăt ejaculate se activează la contactul cu secreţiile din uter şi tuba uterină şi devin capabile să înainteze prin tuba uterină), - reacţia acrozomală a spermiilor (eliberarea enzimelor conţinute în acrozon, la contactul acrozomului cu celulele coronei radiata). Procesul de fecundare cuprinde trei faze care durează aproximativ 24 ore. - Faza 1. Penetrarea coronei radiata: - Faza 2. Penetrarea zonei pellucida de către capul spermiei. - Faza 3. Fuziunea membranelor ovocitului şi capului spermiei include următoarele 7 a) Reactia corticala si zonala: - după contactul celulelor coronei radiata cu enzimele eliberate prin efracţia centrozomului, membrana ovocitului secundar devine impenetrabilă - la pătrunderea capului spermiei printre celulele zonei pellucida are loc „reacţia zonală”, prin care zona pellucida îşi inversează câmpul electric devenind impermeabilă la pătrunderea altor spermatozoizi. b) Reluarea şi finalizarea meiozei ovocitului secundar: - Pătrunderea capului spermiei în interiorul ovocitului secundar activează ovocitul secundar prin inducerea unor oscilaţii ale concentraţiei ionilor de calciu din interiorul citoplasmei ovocitului. Ovocitul secundar activat termină a doua diviziune a meiozei devenind gametul feminin (ovotida, ovulul) si al doilea globul polar. - Formarea pronucleului feminin: nucleul ovotidei / ovulului (23 cromozomi - N - ADN) devine pronucleu feminin. c) Activarea metabolică a zigotului: - Formarea pronucleului msculin: nucleul spermatozoidului (23 cromozomi - N - ADN) devine pronucleu masculin. - Are loc replicarea ADN- ului de la nivelul celor doi pronuclei. Structura nou formată conţine doi pronuclei haploizi (23 cromozomi - dar fiecare cromozom are două cromatide). - Fuziunea celor doi pronuclei şi formarea zigotului: Prin amfimixia celor doi pronuclei se obţine o celulă diploidă (46 – 2N – ADN) numită Zigot (oul fecundat). Dizolvarea membranei pronucleilor masculin şi feminin este semnul vizibil al constituirii zigotului. - În ovoplasma zigotului apar doi centrioli, care se îndreaptă către cei doi poli ai celulei. Între cei doi centrioli apare fusul de diviziune pe care cromozomii se dispun sub forma unei 8  duble plăci ecuatoriale. În acest moment al fecundării au loc schimburi de cromatină („crossing over”) între cromozomii omologi. Segregarea cromozomilor şi deplasarea lor spre cei doi poli marchează sfârşitul fecundării şi începutul procesului de segmentare. Consecinţele fecundării - activarea ovocitului secundar şi finalizarea diviziunii sale meiotice; - formarea zigotului; - refacerea garniturii cromozomale diploide; - transmiterea caracterelor ereditare materne şi paterne; - menţinerea heterogenităţii speciei; - stabilirea sexului genetic; - iniţierea segmentării zigotului. Însămânţarea La specia umană însămânţarea este: -internă, spermiile fiind introduse în interiorul căilor genitale prin actul copulării; -monospermă, un singur spermatozoid este necesar şi totodată suficient pentru a fecunda ovocitul şi a da naştere zigotului. Spermiile pătrund rapid în canalul cervical, unde sunt înconjurate de mucusul cervical care reprezintă o barieră împotriva spermiilor anormal constituite. Sub influenţa estrogenilor creşte procentul de apă în secreţia mucoasei cervicale asigurand o mai bună penetrabilitate a spermiilor. Însămânţarea vaginală stimulează migrarea leucocitelor. Acestea acţionează împotriva microbilor care pot însoţi spermiile. Însămânţarea artificială constă în inocularea artificială a spermiilor urmată de fecundaţie in vivo. Însămânţarea omologă foloseşte spermii prelevate de la soţul fertil. Însămânţarea heterologă utilizează spermii de la un donator (cu grup Rh compatibil). Sperma utilizată poate fi proaspăt ejaculată sau conservată prin congelare (cu azot lichid, la -196° C). Capacitaţia Capacitaţia este procesul prin care spermiile proaspăt ejaculate se activează la contactul cu secreţiile din uter şi tuba uterină şi devin capabile să înainteze prin tuba uterină. Dintre cele 170 – 300 milioane de spermii care ajung în vagină în timpul unei ejaculări, 2000 ‒ 3000 reuşesc să ajungă în tuba uterină. 9  Capacitaţia durează aproximativ 7 ore. La trecerea prin căile genitale feminine, spermiile vin în contact cu secreţiile glandelor uterine şi tubare, care acţionează asupra spermiilor îndepărtând proteinele seminale şi „factorul de decapacitare”, fixate pe acrozomul spermiei. Ca urmare, scade afinitatea spermiei pentru epiteliul tubei uterine, favorizând mobilizarea spermiei către ovocit. Există două mecanisme complementare care pot orienta spermiiile în timpul trecerii prin tuba uterină: termotaxis şi chemotaxis. Primul mecanism - termotaxis - acţionează la locul în care spermiile capacitate se eliberează din contactul intim cu endosalpingele. Diferenţa de temperatură existentă între istmul tubei şi ampula tubei uterine (mai ridicată în ampulă), determină orientarea spermiilor către regiunea ampulei uterine, unde are loc fecundarea. Al doilea mecanism - chemotaxis - acţionează asupra spermiilor ajunse în tuba uterină, în apropierea ovocitului. Reacţia acrozomală Când acrozomul spermiei intră in contact cu celulele coronei radiata au loc modificări moleculare complexe care determină dezvoltarea acrozomului şi perforarea sa. Are loc fuziunea dintre membrana plasmatică a ovocitului şi membrana externă a acrozomului. Aceasta se rupe, eliberand enzimele din interiorul acrozomului: - hialuronidaza; - acrozina; - lizina (conţine proteinază, care produce liza zonei pellucida). Aceste enzime favorizează procesul de fecundare. Porţiunea internă a membranei acrozomului formează un tubul acrozomal prin care nucleul spermiei pătrunde în ovul. Ȋn reacţia acrozomală un rol determinant îl deţin: membrana plasmatică a spermiei, ionii de calciu, prostaglandinele si progesteronul. Segmentaţia Segmentaţia începe imediat după terminarea fecundării. Constă în diviziuni mitotice repetate ale zigotului, care au ca rezultat creşterea rapidă a numărului de celule, în timp ce talia acestor celule scade. Segmentaţia încetează când indicele nucleo-citoplasmatic devine unitar. Caracteristicile segmentării la om: -este totală, întregul ou fiind implicat în diviziunea mitotică; -are loc prin planuri de clivaj perpendiculare; 10 -este aproape egală, blastomerele obţinute având dimensiuni aproape egale, deşi unele sunt mai mici (micromere) iar altele mai mari (macromere). Iniţial diviziunea celulelor este sincronă, apoi asincronă - lent pentru celulele mai mari, situate centrale respectiv rapid pentru celulele mai mici, turtite, situate periferic spre zona pelucida. Primă mitoză a zigotului are loc la aproximativ 30 ore de la fecundaţie. Se obţin două celule noi de dimensiuni aproape egale. Diviziunea din cadrul segmentării progresează prin multipli de 2 (4, 8, 16, 32, etc); La 72 ore se observă 12 ‒ 16 blastomere, care alcătuiesc o morulă. Sub această formă pătrunde în cavitatea uterină şi în următoarele 2 ‒ 3 zile segmentarea continuă cu viteze inegale pentru micromere şi macromere. La 96 ore prezintă 58 blastomere din care 5 macromere dispuse spre interiorul morulei alcătuind masa celulară internă. Acestea sunt înconjurate la periferie de micromere, care alcătuiesc stratul extern de celule. În a 4-a zi de la fecundare în interiorul morulei se evidenţiază o cavitate unică, blastocelul. Stratul extern de celule formeaza trofoblastul care ulterior va da naştere structurilor nutritive, inclusiv placentei, în timp ce masa celulară internă (embrioblastul) formează viitorul embrion. Embrioblastul este împins la unul din poli. Aceste modificări duc la apariţia blastocistului. Implantaţia (nidaţia) Implantaţia reprezintă procesul prin care blastocistul se afundă progresiv în endometru. Ȋncepe la sfârşitul primei săptămâni de viaţă i.u.. Sediul normal al implantaţiei este situat superior şi posterior între ostiumul tubelor uterine, pe faţa anterioară sau posterioară a corpului uterin. 11  Contactul trofoblastului cu endometrul favorizează diferenţierea trofoblastului în citotrofoblast (spre cavitatea uterină) şi sinciţiotrofoblast (spre peretele uterin). Celulele sinciţiotrofoblastului dislocă celulele endometriale din centrul zonei de implantare, care suferă un proces de apoptoză. În ziua a 9-a după fecundaţie, la nivelul sinciţiotrofoblastului apar cavităţi denumite lacune care în zilele următoare confluează. Celulele stromei din zona de contact cu trofoblastul se transformă decidual, devin poliedrice şi acumulează glicogen şi material lipidic. Ȋn jurul acestei zone se produce congestie vasculară şi edem. Sub acţiunea unei substanţe vasodilatatoare secretate de trofoblast, capilarele endometrului se dilată şi capătă aspect sinusoid. Prin distrugerea lor sângele conţinut în capilare extravazează în endometru. Modificările celulare şi vasculare, împreună cu cele ale glandelor uterine, constituie reacţia deciduală. Decidualizarea se află sub control hormonal. Blastocistul trece la nutriţie heterotrofă, sursa nutritivă fiind reprezentată de substanţele conţinute în celulele deciduale degenerate. Stabilirea circulaţiei utero-placentare are loc în zilele a 11-a şi a 12-a, prin ruperea capilarelor sinusoide sub acţiunea sinciţiotrofoblastului, şi pătrunderea sângelui matern în reţeaua lacunară prin care va circula lent. Se stabileşte toleranţa imunitară a mamei la „alogrefa” reprezentată de blastocistul bilaminar. În zilele 11 ‒ 12 de la fecundaţie, blastocistul este complet implantat. Zona prin care a pătruns blastocistul este astupată de un dop fibrinos care ulterior dispare. 12 Sarcina ectopică Sediul implantaţiei normale este situat superior şi posterior în cavitatea uterină, între ostiumul tubelor uterine, pe peretele posterior sau anterior a corpului uterin; implantările în oricare alt loc constituie sarcini ectopice. Sarcina ectopică intrauterină poate fi: - istmică, lângă orificiul intern al uterului, cu placenta de dimensiuni reduse (placenta praevia); - într-un corn rudimentar al unui uter malformat; 13  - cervicală, în interiorul colului uterin, extrem de rară (0,15%), are prognostic grav prin hemoragiile masive care însoţesc avortul spontan care se produce în aceste cazuri. Sarcinile ectopice extrauterine includ cazurile la care implantaţia se face în afara uterului. Sarcina ectopică extrauterină poate fi: - tubară, cea mai frecventă (92 ‒ 98%) localizată în ampula tubei uterine sau în pavilion; Sarciniile ampulare şi/sau pavilionare se finalizează prin: avortul tubar, ruptura tubară, extrem de rar continuarea sarcinii pînă în trimestrul al II -lea. - abdominală primară sau secundară; - ovariană; - mixtă: - tubo-ovariană; - tubo-abdominală. Placenta praevia este placenta jos inserată. Poate fi determinată de neconcordanţa ritmului de diviziune şi progresie tubo-uterină a blastocistului, cu stadiul de pregătire pentru nidaţie al endometrului (prin insuficienţa secretorie a corpului progestativ ovarian). În aceste cazuri blastocistul ajunge pînă în regiunea istmică şi se implantează la acest nivel. O altă cauză de apariţie a implantaţiei joase o constituie perturbarea transformării predeciduale a endometrului din regiunea corpului uterin, în perioada preimplantaţională, ca urmare a diminuării receptivităţii hormonale (malformaţii uterine, procese inflamatorii). Perioada embrionară propriu-zisă începe din săptămâna a 3-a de viaţă i.u. şi se termină în săptămâna a 8-a de viaţă i.u. Săptămâna a 3-a i.u. – Gastrulaţia este procesul de migrare celulară, inducţie tisulară şi organizare morfogenetică în urma căruia se formează cele trei foiţe germinative ale discului trilaminar. În timpul gastrulaţiei se stabilesc axele corpului. La vârsta de 16 zile i.u. din peretele posterior al vezicii viteline se formează o nouă anexă embrio-fetală numită alantoidă. Inima este animată de contracţii de la vârsta de 20 – 21 zile i.u.; sistemul circulator este funcţional la 21 zile i.u. Vilozităţile coriale prezintă în centrul lor capilare devenind astfel funcţionale. 14  DERIVATELE FOITELOR EMBRIONARE Derivate de ectoderm Din ectodermul primar, înainte de a se diferenţia, iau naştere: - celulele amniogene; - celulele germinale primitive, viitoare ovogonii respectiv spermatogonii - celulele cardiace precursoare ale ariei cardiace primare, care migrează în mezodermul splanhnic, unde participă la formarea blastemului cardiogen. Ectoderm superficial -epidermul, glanda mamara, glandele sebacee, sudoripare, parul, unghiile, - urechea externă, epiteliul canalului auditiv, membrana externă a timpanului. -epiteliul cavitatii bucale, nazale si al canalului anal, -adenohipofiza, smaltul dintilor, - Epiteliul senzorial al organelor se simţ: placoda olfactivă (devine ţesut olfactiv); placoda otică (devine urechea internă); placoda cristalinului (devine cristalin. Tubul neural –SNC, retina, nervul optic, neurohipofiza Crestele neurale - ganglionii cranieni inclusiv ganglionii senzitivi ai nervilor cranieni (cu excepţia perechii a VIII-a); - ganglionii vegetativi; - ganglionii spinali; - glanda medulosuprarenală; - celula glială Schwann; - leptomeningele (pia mater şi arahnoida); - muşchiul neted al irisului; - melanoblastele; - ectomezenchimul capului (ţesutul osos, cartilaginos şi dermic al extremităţii cefalice, arcurile branhiale, dentina şi odontoblastele de la nivelul dinţilor, ţesutul conjunctiv al glandelor paratiroide, tiroidă şi timus); 15  - corpul ultimobranhial, care va fi înglobat în glanda tiroidă şi va forma celulele C parafoliculare secretoare de calcitonină; - celulele sistemului APUD (Amine Precursor Uptake and Decarboxilaze); - porţiunea membranoasă a septului interventricular. Derivate de mezoderm mezoderm axial( notocord) - nucleul pulpos al discului intervertebral mezoderm paraaxial (somite) scerotom- coloana vertebrala, coastele, inelul fibros al discului intervertebral - dura mater miotom- muschii scheletului axial dermatom- dermul si hipodermul pielii gatului si a trunchiului mezodermul intermediar- o mare parte a sistemului uro- genital, trigonul vezical mezodermul lateral- cu 2 componente m.visceral si m. somatic care delimiteaza celomul intraembrionar #visceral (splanhnic)- Foita viscerala a pleurei, pericardului, peritoneului, musculatura neteda a tractului digestiv si respirator, splina, celulele sangvine si peretii vaselor de sange si ai inimii #somatic( parietal)- Foita parietala a pleurei, pericardului, peritoneului, oasele membrelor, muschii membrelor. Derivate de endoderm - epiteliul tubului respirator si digestiv, -parenchimul tiroidei, paratiroidelor, ficatului, pancreasului, amigdalele palatine si timusul -epiteliul cavitatii timpanice si a trompei lui Eustachio - alantoida - epiteliul vezicii urinare (cu exceptia trigonului vezical) si al uretrei si partial al vaginei 16 Săptămâna a 4-a i.u. – Neurulaţia Neurulaţia este un proces indus de notocord, sub influenţa căruia, în ziua a 18-a a i.u., ectodermul embrionar din regiunea cranială a discului embrionar proliferează şi formează o îngroşare numită placă neurală. Placa neurală se continuă lateral cu ectodermul din care s-a format, printr-o zonă denumită joncţiune neuroectodermală. La finele săptămânii a 3-ai.u. placa neurală din regiunea supraiacentă notocordului se invaginează de-a lungul axului median longitudinal (dorsal de notocord) formând: -şanţul neural; -două plici neurale dispuse de o parte şi de cealaltă a şanţului neural. Plicile neurale se dezvoltă mai intens la extremitatea cranială a embrionului, unde proeminenă constituind prima schiţă a creierului. În ziua a 21-a a i.u. plicile neurale se apropie şi fuzionează progresiv începând din regiunea occipito-cervicala către extremităţi. Prin fuziunea plicilor neurale se obţine tubul neural. Neuroporul anterior al tubului neural se închide în ziua 25 zile i.u. iar cel posterior trei zile mai târziu, moment care marchează închiderea tubului neural şi finele neurulaţiei. Pe măsură ce se constituie, tubul neural se separă de ectodermul din care a luat naştere. Celulele situate în zona joncţiunii neuroectodermale alcătuiesc o masă celulară comună numită creastă neurală dispusă între tubul neural şi ectodermul superficial. Această masă unică se separă in două porţiuni, una dreaptă şi una stângă, care migrează dorso-lateral de-a lungul tubului neural formând crestele neurale. Celulele crestelor neurale migrează contribuind la formarea a diferite structuri. Ectoderm Placă neurală Șant neural Creste neurale Tub neural 17  Neurulaţia corespunde stadiului de dezvoltare „neurulă”. La finele neurulaţiei se diferenţiază sistemul nervos central (tubul neural) şi sistemul nervos periferic (crestele neurale). În săptămâna a 4-a i.u se conturează forma exterioară a corpului ca urmare a următoarelor evenimente: - dezvoltarea rapidă şi inegală a tubului neural determină curbarea activă a neurulei în axul longitudinal - concomitent are loc o încurbare în sens transversal, în mod pasiv ca urmare a involuţiei sacului vitelin. Embrionul iniţial plat, ia forma literei C (forma tipica embrionului vertebratelor). În cursul săptămânii a 4-a de viaţă intrauterină pe suprafaţa spatelui embrionar se observă proeminenţele somitelor. În timpul primelor săptămâni de dezvoltare intrauterină vârsta produsului de concepţie se poate calcula după lungimea vertex-coccis şi numărul de somite. În ziua a 24-a îşi fac apariţia primele două din cele şase perechi de arcuri branhiale iar cordul proemină ventral. Se observă intestinul cu cele trei segmente: anterior, mijlociu şi posterior; din intestinul anterior se dezvoltă primordiul aparatului respirator. Spre sfârşitul săptămânii a 4-a devin vizibile primordiile membrelor superioare şi placodele otice. Tubul neural este complet închis la 28 zile de viaţă intrauterină. Săptămâna a 5-a i.u este caracterizată prin ritmul accelerat de creştere al capului. Încep să se formeze emisferele cerebrale şi celulele olfactive. Se dezvoltă faţa (procese de inducţie). Tubul neural se dezvoltă rapid, în special prozencefalul (creierul anterior). Curburile tubului neural cefalic sunt foarte pronunţate (curbura mezencefalică, curbura cevicală, curbura pontină - în ordinea apariţiei). Există cinci veziculele cerebrale, capul este mai voluminos decât trunchiul. Apar cupa optică (viitoarea retină), placodele cristaliniene şi placodele olfactive. La începutul săptămânii a 5-a i.u. apar primordiile membrelor inferioare. În această săptămână, din partea terminală a intestinului anterior se dezvoltă mugurele hepato- cistic şi cei doi muguri pancreatici. În această săptămână intestinul mijlociu continuă să comunice cu restul sacului vitelin prin canalul vitelin. 18 Săptămâna a 6-a i.u. apar mugurii pavilionului urechii grupaţi în jurul meatului acustic extern. Începând cu ziua a 40- a se pot deosebi şi înregistra undele cerebrale pe electroencefalogramã (EEG). De acum creierul începe să coordoneze mişcarea muşchilor. Pe parcursul acestei săptămâni se individualizează cele 3 segmente ale fiecărui membru. Se iniţiază osificarea de membrană şi apar primii centri de condrificare necesari formării modelului cartilaginos al oaselor lungi. Săptămâna a 7-a i.u. Retina este pigmentată, există pleoape, pavilionul urechii este prezent, are formă definitivă, dar este situat în poziţie joasă. Dispar arcurile branhiale, se formează maxilarele, iar în gingii apar rădăcinile celor 20 de dinţi ai dentiţiei primare, „de lapte”. Are loc alipirea celor doi muguri maxilari cu cei doi muguri nazali medial şi dispariţia celor două şanţuri laterale ale buzei superioare. Se diferenţiază musculatura cardiacă. Intestinul mijlociu herniază în celomul extraembrionar al cordonului ombilical. În segmentul distal al membrelor apar îngroşări digitale unite prin membrane interdigitale care prezintă mici adâncituri care devin şanţuri interdigitale. Începe rotatia membrelor în jurul axului longitudinal. Embrionul începe să se mişte spontan iar aceste mişcări sunt vizibile la examenul ecografic. Săptămâna a 8-a i.u. coada embrionului se atrofiază complet şi dispare. Pe parcursul săptămânii a 8-a i.u. capul devine rotund, deflectat, se redresează, reprezintă ½ din lungimea embrionului. Se conturează regiunea nucală, se schiţează pleoapele; spre finele săptămânii pleoapele fuzionează şi acoperă ochii. În săptămâna a 8-a i.u. are loc separarea degetelor prin procesul de apoptoză (moartea celulară dirijată) la nivelul membranelor digitale. Membrele au căpătat toate cele trei segmente, articulaţiile sunt bine individualizate. Embrionul măsoară cca 2 cm şi cântăreşte aproape un gram, toate organele interne există, faţa are aspect uman, regiunea codală dispare. Stomacul produce sucuri gastrice şi rinichii sunt funcţionali. Intestinul s-a diferenţiat în părţile sale succesive: esofag, stomac şi intestin propriu-zis. Abdomenul are deja o formă rotunjită. Aparatul respirator se dezvoltă intens şi capătă o structură arborescentă. 19 Inima a ajuns la forma sa externă definitivă şi la compartimentarea în patru cavităţi. Totuşi circulaţia sanguină va rămâne într-o formă primitivă până la naştere pentru că nu cuprinde decât circulaţia sistemică; circulaţia pulmonară devine funcţională la naştere. Perioada fetală Perioada fetală se întinde din săptămâna a 9-a de viaţă i.u. până la naştere, care poate avea loc la termen, înainte de termen (prematur) sau după termen (postmatur). Începând cu luna a VII-a naşterea „prematură” a fătului permite o dezvoltare ulterioară normală. În săptămâna a 35-a de gestaţie fătul are 99% şanse de a supravieţui în afara uterului. Naşterea la termen are loc la 280 zile sau 40 săptămâni de la prima zi a ultimului ciclu menstrual. La termen, greutatea medie a fătului variază între 3200 – 3550 grame iar lungimea vertex-călcâi este de 50 – 51 cm la feţii de sex masculin şi circa 49 ‒ 50 cm la cei de sex feminin. În perioada fetală are loc creşterea în lungime, în greutate, maturarea ţesuturilor şi organelor, definitivarea înfãţişării umane. Vârsta Greutate Caracteristici ale fătului (în (în grame) săptămâni) 9-12 10-60 - ansele intestinale reintră în cavitatea peritoneală şi celomul cordonului ombilical dispare - ficatul este principala sursă de elemente figurate sanguine; - se finalizează septarea gurii primitive -încep să crească unghiile - organele genitale externe sunt vizibile 13-16 90-200 - pe scalp apar firele de păr - pielea este roşie transparentă, fără strat de grăsime - fătul înghite lichid amniotic - rinichiul începe să secrete urina - ovarele diferenţiate conţin foliculii primordiali 20  17-20 250-450 - mama resimţite mişcările fetale - fătul este acoperit cu un păr fin numit „lanugo” şi cu un strat albicios numit „vernix caseosa”. - începe formarea mielinei la nivelul măduvei spinării 21-25 500-800 - corpul a devenit relativ proporţional - pielea este încreţită, transparentă şi de culoare roşietică ridată, lipseşte grăsimea subcutanată - celulele alveolare pulmonare elaborează surfactantul 26-29 900-1500 - sistemul nervos central este suficient de matur pentru a controla mişcările respiratorii ritmice şi temperatura corpului - eritropoieza scade la nivelul splinei, fiind preluată de măduva osoasă - ochii se redeschid - stratul de grăsime albă subcutanat este bine dezvoltat - cordul are 120 ‒ 160 contracţii pe minut - apar circumvoluţiunile cerebrale 30-33 1800-2500 - testiculele ajung în scrot - ochii fătului sunt deschişi când este treaz şi se închid când doarme. 34-38 2700-3500 - cea mai mare parte din laguno a dispărut fiind înlocuit cu un strat subţire de vernix caseosa - auzul este complet dezvoltat; fătul are reflexe - unghiile depăsesc vârful degetelor BIBLIOGRAFIE. Carlson M. Bruce “Human Embryology and Developmental Biology” 5th edition, Elsevier edit. 2013 21. Chircor Lidia, Surdu Loredana Embriologie Umană ediţia a 2-a Editura Ex Ponto, 2015 ( Embriologie umana- Chircor L. , Surdu L.- (PDF) 270005852-embriologie (poate fi vizualizata free ). Moore KL, Persaud TV: “The Developing Human: Clinically Oriented Embryology”. 9th ed. Philadelphia, Pa: WB Saunders 2011. Moore KL, Persaud TV:”Before we are born”, 10th Edition, Elsevier 2020.. Sadler T. W, Langman J. “Langman's Medical embryology” 14th edition Philadelphia, edit. Wolters Kluwer Lippincott Williams & Wilkins 2019. Schoenwolf Gary C., Bleyl Steven B., Brauer Philip R. “Larsen’s human Embryology” 5th edition. Churchill Livingstone/Elsevier, 2014. Surdu Loredana, Chircor Lidia - “Ghid de embriologie în 100 de pași”, Editura Ex Ponto, 2017 SUBIECTE 1. Spermatogeneza 2. Ovogeneza 3. Diferenţe dintre spermatogeneză şi ovogeneză 4. Ciclul ovarian, 5. Fecundarea si consecinţele ei 6. Nidatia si sarcina ectopica 7. Insamantarea 8. Capacitatia 9. Reactia acrozomala 10. Segmentatia 11. Definiti perioada pre-embrionara 12. Explicati de ce perioada embrionara este perioada critica in dezvoltarea omului 13. Saptamana a 3-a i.u.. Gastrulaţia 14. Saptamana a 4-a i.u. Neurulaţia 15. Derivate de ectoderm 16. Derivate de mezoderm 17. Derivate de endoderm 18. Definiti perioada embrionara propriu-zisa 19. Definiti perioada fetală 22