PsihoABC - Gândirea (PDF)

1.1. Definiție Gândirea este un proces psihic cognitiv (legat de cunoaștere), superior (mai complex decât cele senzoriale), logic, care se desfăşoară într-un plan mintal, intern, subiectiv, (la mine în căpșor) și care folosește judecăţi, raţionamente, operaţii cognitive, cu a...

1.1. Definiție Gândirea este un proces psihic cognitiv (legat de cunoaștere), superior (mai complex decât cele senzoriale), logic, care se desfăşoară într-un plan mintal, intern, subiectiv, (la mine în căpșor) și care folosește judecăţi, raţionamente, operaţii cognitive, cu ajutorul cărora realizează o procesare profundă a realităţii. 1.1Gândirea 1.2. Gândirea ca proces cognitiv superior − însuşirile esenţiale sunt „ascunse", impalpabile, Gândireanueste suntunaccesibile directcognitiv, proces psihic simţurilorsuperior, noastre; desfăşoară într-un plan mintal, intern, subiectiv, și care − gândirea înglobează datele imaginilor raţionamente, perceptiveoperaţii cognitive, culeajutorul și ale reprezentării, cărora real valorifică, chiar și în lipsa acțiunii directe ale profundă acestora; a realităţii. − mecanism psihic informațional-operațional de prelucrare superioară a informațiilor, alături de memorie și imaginație 1 1.3. Caracteristicile gândirii 1) Caracterul procesual − Demersurile gândirii se desfășoară cu grade mari de libertate pe o verticala cunoașterii (ca proces ascendent și descendent) o axa timpului (între trecut, prezent şi viitor) − cele două demersuri, ascendent si descendent, sunt complementare şi stau la baza constituirii şi achiziţionării conceptelor și noţiunilor; Ascendentă Descendentă Dirijată de datele observației, de Dirijată de legi, reguli, norme, experiențele individului principii Proces inductiv Proces deductiv (de la particular la general, de la (de la general la particular, din fapte și date concrete la anumite legi se deduc atribute generalizări) individuale) Modul natural de evoluție a gândirii Evoluție a gândirii realizată prin umane învățare E folosit limbajul cotidian E folosit limbajul de specialitate Bazată pe informații obținute prin Are un caracter imperativ, se procese senzorial-perceptive și impune gândirii și derivă din reprezentări nivelul cunoașterii la un moment dat − Pe axa timpului, gândirea se desfășoară între trecut, prezent și viitor. − Gândirea o investighează trecutul, experiența și cunoștințele stocate de memorie sau reprezentări, o le prelucrează și le combină în raport cu cerințele prezentului și o explorează viitorul pentru a emite predicții și previziuni. o Cea mai mare parte a datelor cu care operează gândirea sunt extrase din memorie. 2  − Gândirea este o organizare şi manipulare a reprezentărilor interne sau a informaţiilor şi cunoştinţelor stocate în memorie, în vederea înţelegerii unei situaţii şi a creării unor noi informaţii. 2) Caracterul mijlocit – gândirea este mijlocită de procesele senzoriale și de cunoștințele stocate în memorie, vehiculate cu ajutorul limbajului – procesarea este mijlocită și mediată: o procesarea directă, ascendentă e dirijată de date empirice o procesarea indirectă, descendentă e dirijată de reguli 3) Caracterul abstract-formal − se desfășoară într-un plan mintal, intern, subiectiv (ABSTRACT) − în gândire facem abstracție de ceea ce este considerat a fi neimportant și ne concentrăm asupra a ceea ce este important − se ghidează după reguli şi norme ale logicii, este propoziţională, avansează ipoteze pe care încearcă să le verifice (FORMAL); − gândirea este selectivă, extrage şi utilizează însuşiri esenţiale tot mai „sărace" în conţinut, dar cu un grad tot mai ridicat de generalizare. 4) Caracterul finalist – demersurile noastre au finalitate, sunt îndreptate spre un scop bine definit: 1. rezolvarea de probleme 3  2. luarea deciziilor. 1.4. Gândirea ca sistem de operații - procesul psihic care dispune de cel mai vast sistem de operații (operații=gândire) - operațiile gândirii sunt instrumente psihice dobândite și perfecționate prin dezvoltarea intelectuală, prin învățare și exercițiu - operațiile gândirii acționează în cupluri operatorii ce se completează reciproc: analiza și sinteza, abstractizarea și generalizarea, inducția și deducția + comparația o Analiza și Sinteza analiza și sinteza de tip rațional își au originile și sunt precedate de analiza și sinteza perceptivă care se desfășoară în plan concret- intuitiv, asupra unor obiecte și situații concrete (copilul cu mașinuța) prin analiză, însuşirile esenţiale ale unui obiect sau ale unei clase de obiecte sunt separate, ordonate după anumite criterii, după un anumit model sinteza este recompunerea mintală a obiectului din însuşirile lui iniţiale Finalitatea operațiilor de analiză și sinteză este elaborarea unui model mintal al obiectului supus analizei, care este un model informațional, o replică internă proprie subiectului. o Comparația implică evidenţierea asemănărilor şi deosebirilor esenţiale dintre minimum două obiecte, persoane, evenimente, situaţii, fenomene după minimum un criteriu comun analiza, sinteza și comparația sunt specifice procesării ascendente 4  o Abstractizarea și Generalizarea sunt cele mai complexe operații ale gândirii specifice procesării descendente în gândire, selectivitatea este maximală prin abstractizare, iar generalizarea se referă la clase, categorii foarte largi de obiecte- fenomene abstractizarea este operaţia de extragere a unor însuşiri esenţiale, comune pentru o întreagă clasă, categorie,a unor invarianţi cognitivi pe de o parte, se extrage ceva esențial, iar pe de alta se renunță la tot ce esre irelevant, accidental, contextual generalizarea este operaţia prin care însuşirile extrase cu ajutorul abstractizării sunt extinse la o întreagă clasă de obiecte/ fenomene o Inducția și Deducția descriu evoluția gândirii pe verticala cunoașterii constituie demersurile operaționale care stau la baza formării proceselor empirice și științifice inducția organizează datele și le clasează sub formă de concepte inducția este suportul logic al procesării ascendente (de la particular la general), are caracter profund intuitiv deducția este suportul logic al procesării descendente (de la general la particular) expresia logică a raționamentului deductiv este silogismul, în care, pornind de la două premise, se extrage o concluzie − 5 1.5. Gândirea ca proces de noțiuni - Noțiunea (conceptul) este unitatea informațională de bază a gândirii, un construct mintal fixat prin cuvânt. Categorizare tendința este de a mări numărul de trăsături similare în interiorul unei categorii și de a micșora numărul acestor trăsături între categorii diferite Prototip întruneşte într-un mod empiric trăsăturile comune cele mai evidente ale unei categorii Concepte empirice integrează spontan trăsături concrete, particulare, neesențiale, în manieră ascendentă, la vârsta copilăriei și școlarității. Au caracter afectiv, probabilist, uzează de limbaj cotidian. Concepte științifice integrează și condensează însușiri esențiale valabile universal pentru o categorie de fenomene, în manieră descendentă, pe baza unor legi, norme, principii, definiții cu caracter imperativ. Se achiziționează prin învățare, educație, asimilare de cunoștințe, uzează de limbaj științific. 6 1.6. Gândirea ca proces de înțelegere și rezolvare de probleme Înțelegerea – Înțelegerea și rezolvarea de probleme sunt două procese inseparabile ale gândirii care nu se pot desfășura unul fără celălalt. Înțelegerea este indispensabilă demarării unui proces rezolutiv, iar procesul rezolutiv se încheie printr-o nouă înțelegere (este greu de stabilit o ierarhie, o ordine). – Înțelegem rezolvând situațiile problematice cu care ne confruntăm și rezolvăm aceste situații pornind de la un anumit nivel de înțelegere. – exprimă cel mai bine procesualitatea gândirii, care descrie modul în care sunt prelucrate, procesate informațiile – în procesarea ascendentă, înțelegerea este o consecință – în procesarea, înțelegerea descendentă este o premisă – în procesarea ascendentă, înțelegerea este rezultatul unui demers mai îndelungat (uneori ani de zile) de acumulare de informații care sunt reunite în grupări succesive – este o înmănunchere, o integrare de însușiri într-o reprezentare generală, un concept empiric – în procesarea descendentă, înțelegerea este rezultatul impunerii unor modele explicative ale realității prin învățare, instruire și educație – se manifestă prin expansiune, subordonând date, situații, fenomene – conceptele, noțiunile au o existență psihologică – funcționează în mintea noastră în măsura în care înțelegem conținuturile lor, semnificația lor – înțelegerea conduce la o explicație, iar explicația permite elaborarea unui model funcțional al realității reflectate 7  Mecanismul înțelegerii Are la bază trei mecanisme: cuplajul informațional, sistemele asociative, analogia o Cuplajul informațional în raporturile noastre cognitive cu lumea, venim cu un set întreg de cunoștințe anterioare, concepte, modele explicative și așteptări situațiile care se cer a fi înțelese sunt cele problematice, față de care repertoriul nostru de răspunsuri nu este suficient pentru a le depăși – toate aceste probleme se manifestă ca agenți activi pentru că ne determină stări de tensiune, încordare, curiozitate, nerăbdare, iritare, nervozitate Cuplaj informațional complet/ incomplet/ absent o Sistemele asociative pun în relație cunoștințele, experiențele stocate în memorie cu situațiile prezente și avansează explicații în mod normal, o situație prezentă declanșează în minte un proces asociativ prin care noua situație este asociată cu o situație anterioară, deja asimilată și înțeleasă cele trei forme de bază ale asocierii sunt: după asemănare după contrast după coexistența spațială și succesiunea temporală (elementele care în trecut au apărut împreună sau unul după altul sunt reactualizate mai ușor) se pot constitui lanțuri asociative care activează secvențial cunoștințe, procedee de lucru, scheme de acțiune lanțul asociativ poate fi liniar pentru secvențe de lucru algoritmice sau ramificat pentru secvențe de lucru euristic o Analogia când oamenii înțeleg un lucru în relație cu alt lucru 8  exemple: structura atomului-sistemul solar; moleculele de gaz-bilele de biliard; memoria umană-biblioteca prin analogie putem să înțelegem ceva nefamiliar în termenii altui lucru înțeles deja Rezolvarea de probleme - este domeniul performanțial al gândirii - problema este definită ca obstacol cognitiv, ca o breșă în cunoaștere, ca o situație față de care repertoriul de răspunsuri nu este suficient pentru a o înțelege Strategiile rezolutive Strategia algoritmică - exprimă o convergență deplină între problemă, mijloacele de rezolvare și soluție - problema este bine definită, bine structurată, cerințele sunt clar formulate - există un set de mijloace, formule de lucru standardizate care, dacă sunt bine aplicate, conduc la un rezultat unic - sunt problemele școlare tipice care îi ajută pe elevi să dobândească deprinderi și cunoștințe stabile, verificabile - este cazul problemelor de matematică, de exemplu, aplicarea Teoremei lui Pitagora pentru a rezolva o problemă de geometrie care presupune aflarea lungimii ipotenuzei unui triunghi dreptunghic, fiind date lungimile catetelor Strategia euristică (=prin descoperire) - exprimă o divergență, un conflict, o discordanță între problemă, mijloace și soluție - de obicei problema este slab definită, slab structurată, cerințele sunt vag formulate, au mai mult un caracter ipotetic, probabilist, după formula „ce ar fi dacă...” - mijloacele și formulele de lucru nu conduc automat la rezultat, trebuie să explorăm, să inventariem mai multe căi și mijloace, iar soluția se relevă ca o descoperire - este modul de rezolvare a problemelor foarte complexe, prin explorare, descoperire, un mod de rezolvare productiv sau creativ - de exemplu, ai ajuns acasă și realizezi că ți-ai pierdut cheile, nu ai cu ce intra în casă. Te gândești ce să faci. Să o suni pe mama? Nu, că te ceartă. Să îl suni pe tata? Nu că te spune mamei oricum. O suni pe sora ta. Are cheile la ea, dar este la o prietenă din 9  afara orașului, nu poate să ți le aducă. Îți iei inima în dinți și o suni pe mama, care, după ce te ceartă, îți zice să vii la service la ea să îi iei cheile, să îți faci o copie și să mergi acasă. Etapele procesului rezolutiv a) punerea problemei b) rezolvarea problemei Factorii care influențează rezolvarea de probleme - presiunea timpului: în criză de timp lucrăm mai prost, dar pe unii oameni îi stimulează - noutatea problemei: pentru unii poate fi factor inhibitor, iar pentru alții stimulator - dificultatea problemei: poate induce o stare de stres, de încordare, dar poate fi și factor stimulator al nevoii de competitie - modul de formulare al problemei: cele clar formulate, concise, fără exces de date inutile sunt mai ușor de rezolvat decât cele pline de detalii - ambianța: discomfortul, zgomotul pot afecta productivitatea rezolutivă - tensiunea emoțională prea puternică - lipsa de motivație sau motivarea excesivă, prin teama de eșec, teama de sancțiuni sau anticiparea unor recompense foarte mari - oboseala intelectuală care afectează capacitatea de concentrare, coerența logică a acțiunilor Sfaturi (M. Zlate, după Ellis și Schumacher): - înainte de a rezolva o problemă asigurați-vă că ați înțeles-o cu adevărat - reverificați datele din memorie pentru a vă asigura că veți progresa către obiectivul principal - încercați mai întâi ipoteza cea mai simplă, iar dacă aceasta eșuează, treceți la ipoteze mai complexe - încercați să rezistați dificultăților, eșecurilor și frustrărilor ce apar pe parcursul rezolvării problemelor - rămâneți deschiși pentru opțiuni alternative și abordări noi, nu manifestați fixitate, rigiditate în descoperirea soluțiilor - dacă ați ales o cale de acțiune, o ipoteză finală, mai aruncați o privire înainte de a trece la fapte 10 - explicați problema unei alte persoane, aceasta vă va ajuta în găsirea unei perspective optime de abordare - nu vă preocupați un timp de problemă, lăsați-o deoparte și reluați-o mai târziu 11