Curs Nr. 8 - Patrimoniul PDF

Curs nr. 8 Patrimoniul 1. Terminologie Patrimoniul reprezintă ansamblul drepturilor și obligațiilor cu valoare economică ce aparțin unui subiect de drept. N.B. Patrimoniul este un element fundamental al personalității juridice, este dimensiun...

Curs nr. 8 Patrimoniul 1. Terminologie Patrimoniul reprezintă ansamblul drepturilor și obligațiilor cu valoare economică ce aparțin unui subiect de drept. N.B. Patrimoniul este un element fundamental al personalității juridice, este dimensiunea economică a subiectului de drept - persoană fizică sau persoană juridică-. 2. Reglementare. Codul civil reglementează pe larg conceptul de patrimoniu, astfel: Art.31 C.civ. - Patrimoniul. Mase patrimoniale și patrimonii de afectațiune „(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia. (2) Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectațiuni1 numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege. (3) Patrimoniile de afectațiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispozițiilor titlului IV al cărții a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum și alte patrimonii determinate potrivit legii.” Noțiunea de patrimoniu se mai regăsește, de ex. și în Legea nr.31/1990 privind societățile : art.143, art.158 alin.(1), art.205 alin.(3), art.230, art.233, art.235; sau în Legea nr.215/2001 a administrației publice locale - art.119, art.121 etc. 3. Definiție → Art.31 alin.(1) C.civ.: „Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia.” → Art.121 din Legea nr.215/2001 prevede: „Constituie patrimoniul unității administrativ teritoriale bunurile mobile si imobile care aparțin domeniului public al acesteia, domeniului ei privat, precum și drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial.” 4. Conținut Există o asemănare între patrimoniu și un registru contabil, întrucât, întocmai ca într-un astfel de registru, într-o rubrică sunt înscrise veniturile, iar în alta datoriile; o altă analogie plasează patrimonial în raport cu un cont bancar curent, în care drepturile sunt înscrise la „credit”, adică la rubrica sumelor depuse, iar obligațiile la „debit”, adică la rubrica sumelor retrase, așa încât patrimoniul poate fi definit ca expresie contabilă a tuturor puterilor economice aparținând unui subiect de drept.2 1 a afecta un bun sau un patrimoniu = a stabili un scop, o utilizare acelui bun sau patrimoniu, adică a-i da o anumită destinație; patrimoniul de afectațiune=masa patrimonială constituită pentru un anumit scop, cum ar fi desfășurarea unei activități. 2 G.N. Luțescu, Teoria generală a drepturilor reale. Teoria patrimoniului. Clasificarea bunurilor. Drepturile reale principale, București, 1947, p. 21.  Patrimoniul, fiind o sumă de valori, este distinct de bunurile care îl compun la un moment dat; el există indiferent de schimbările și modificările care se produc în legătură cu drepturile și obligațiile care-i alcătuiesc conținutul. Pe lângă obligațiile cu conținut economic, în cuprinsul patrimoniului intră numai drepturile cu conținut economic, evaluabile în bani, adică drepturile patrimoniale, NU și cele personal- nepatrimoniale. Bunurile, în materialitatea lor, intră în patrimoniul unei persoane numai prin intermediul dreptului care poarta asupra lor, ca obiect al acestui drept; în absența dreptului, simpla stăpânire în fapt a bunului nu determină apartenența acestuia la patrimoniul celui care îl stăpânește. Patrimoniul este alcătuit din drepturi și obligații. Drepturile alcătuiesc activul patrimonial, iar obligațiile formează pasivul patrimonial. Când activul patrimonial depășește pasivul, titularul patrimoniului este solvabil; dimpotrivă, când pasivul este mai mare ca activul, titularul patrimoniului este insolvabil. 5. Teorii cu privire la patrimoniu 5.1. Teoria personalistă a patrimoniului (teoria clasică), ai cărei promotori au fost Aubry și Rau. Ideile de bază ale teoriei clasice sunt următoarele: - numai persoanele pot avea un patrimoniu; - orice persoană are un patrimoniu ; - o persoană nu poate avea decât un singur patrimoniu care este unitar și indivizibil; - patrimoniul nu poate fi separat de persoana care îl deține. 5.2. Teoria patrimoniului de afectațiune ai cărei promotori au fost Bekker, Brinz și Uger. Ideile de bază sunt următoarele: - patrimoniul nu mai este legat de personalitatea subiectului de drept; - unitatea elementelor patrimoniului este data de ideea de scop, de afectațiune; - o persoana poate fi titulară mai multor patrimonii, în funcție de scopul, de afectațiunea pe care a dat-o unei anumite mase din bunurile sale. 5.3. Teoria modernă a patrimoniului este o sinteză a celor două teorii: cea personalistă și ce a afectațiunii. Ideile care conturează într-un mod foarte general concepția contemporană asupra patrimoniului sunt cele care ilustrează caracterele patrimoniului, fiind preluate din ambele teorii "clasice". 6. Caracterele patrimoniului 6.1. Patrimoniul este o universalitate3 juridică (de drept) - particularități: - drepturile și obligațiile -componente ale patrimoniului-, sunt legate între ele prin apartenența la același subiect de drept, formând un ansamblu, un tot; - drepturile și obligațiile sunt distincte și relativ independente de universalitate, în sensul că existența sau inexistența lor nu pune în discuție însăși universalitatea (patrimoniul există, indiferent dacă titularul său este bogat sau sărac). Patrimoniul, înteles ca universalitate de drept, se deosebește de universalitatea de fapt = înţeleasă ca un ansamblu de bunuri, ce aparțin unei persoane, alcătuit prin voința titularului fără să fie incluse și obligații (de ex. fondul de comerț etc.). Distingem următoarele: - universalitatea de drept există indiferent de voința titularului, este alcătuită din drepturi și obligații, este inalienabilă și independentă de elementele care o compun; - universalitatea de fapt se formează ca urmare a manifestării de voință a subiectului de drept, este alcătuită numai din drepturi (care poartă asupra unor bunuri), este alienabilă și nu există în mod separat de elementele sale (dispariția bunurilor duce la dispariția "universalității"). 3 universalitate = un ansamblu (o totalitate) de elemente diferite, diverse. Art.541 C.civ. - Universalitatea de fapt „(1) Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparțin aceleiași persoane și au o destinație comună stabilită prin voința acesteia sau prin lege. (2) Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte.” 6.2. Nu există subiect de drept fără un patrimoniu Patrimoniul însoțește subiectul de drept pe întreaga sa existență, de la naștere/înființare, până la moarte/desființare. 6.3. O persoană are un singur patrimoniu. 6.4. Patrimoniul este inalienabil (=nu poate fi înstrăinat) în timpul vieții persoanei fizice sau al existenței persoanei juridice. În ipoteza în care titularul patrimoniului nu mai există, patrimoniul va fi cules de alt titular  patrimoniul poate fi înstrăinat numai în baza actelor juridice care își produc efectele după moartea titularului patrimoniului (acte mortis causa, de ex. prin succesiune legală sau testamentară). 6.5. Patrimoniul este divizibil în mai multe mase patrimoniale = art.31 alin.(2) C.civ. prevede că fiecare masă patrimonială are un regim juridic4 distinct (de ex. soții au bunuri comune și bunuri proprii: art.352-353 C.civ). 7. Functiile patrimoniului 7.1. Patrimoniul permite și explică garanţia comună a creditorilor Art.2.324 C. civ. - Garanția comună a creditorilor „(1) Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Ele servesc drept garanție comună a creditorilor săi. (2) Nu pot face obiectul garanției prevăzute la alin.(1) bunurile insesizabile. (3) Creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului. (4) Bunurile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercițiului unei profesii autorizate de lege pot fi urmărite numai de creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu profesia respectivă. Acești creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului.” Rezultă din textul de lege: - că bunurile imobile sau mobile, prezente și viitoare, ce aparțin unei persoane formează un tot, un ansamblu, care constituie o garanție a executării obligațiilor asumate de titularul lor față de creditori, - în momentul asumării obligațiilor, persoana răspunde pentru executarea acelor obligații cu întregul ei patrimoniu, - acest ansamblu formează o garanție comună de care beneficiază toți creditorii titularului patrimoniului, - creditorii beneficiari ai garanției comune sunt îndeosebi creditorii chirografari, adică aceia care NU beneficiază de garanții speciale cum sunt gajul (amanetul), ipoteca, privilegiu, fideiusiunea etc. 4 regim juridic = ansamblul de reguli  Cu alte cuvinte, creditorii chirografari nu au, pentru creanța lor, niciun temei legal de preferință5, fiind în situație de egalitate cu toți ceilalți asemenea lor, afată de creditorii privilegiați sau garantați. Principiul este stabilit de art.2.326 C.civ. care prevede că: „(1) Prețul bunurilor debitorului se împarte între creditori proporțional cu valoarea creanței fiecăruia, afară de cazul în care există între ei cauze de preferință ori convenții cu privire la ordinea îndestulării lor. (2) Creditorii care au același rang au deopotrivă drept la plată, proporțional cu valoarea creanței fiecăruia dintre ei.” Denumirea de garanţie comună evocă puterea pe care o are orice creditor asupra patrimoniului debitorului său și dreptul acestuia de a urmări bunurile ce se află în patrimoniul debitorului pentru realizarea creanțelor, fără însă a-l opri să le înstrăineze. Conchidem că asupra patrimoniului se exercită nu doar puterea titularului său dar și, mai puțin evident, puterea conferită ex lege creditorilor titularului pentru ca aceștia să își realizeze drepturile patrimoniale. În concluzie, patrimoniul debitorului are funcția esențială de a constitui garanția comună și proporțională a tuturor creditorilor săi. Proporțional înseamnă că, dacă există un creditor ce are o creanță de 1000 de lei și altul de 100 de lei, dacă din vânzarea bunurilor debitorului nu a rezultat un preț suficient pentru a achita toți creditorii, ci în raport cu pasivul general, activul nu reprezintă decât 40% din datorii, atunci cel cu creanța de 1000 de lei va lua 400 de lei, iar cel cu creanța de 100 de lei va lua 40 de lei.6 7.2. Patrimoniul permite și explică subrogația7 reală cu titlu universal - aceasta funcție este în strânsă legătură cu caracterul patrimoniului de a fi divizibil în mai multe mase patrimoniale. Subrogația reală cu titlu universal este mecanismul juridic prin care locul oricărui bun înstrăinat din patrimoniu (sau dintr-o masa de bunuri din cadrul patrimoniului) este luat de prețul încasat sau de bunul primit în schimb; aceasta înlocuire se produce „automat”, iar bunul care intră în patrimoniu dobândește regimul juridic al patrimoniului sau al masei de bunuri, în ansamblul său. Subrogația reală cu titlu particular este tot o înlocuire a unui bun cu altul în cadrul unui patrimoniu sau al unei mase patrimoniale, numai că în acest caz bunul care intră în patrimoniul dobândește nu numai regimul juridic al patrimoniului sau al masei de bunuri, în ansamblul său, ci și regimul juridic specific numai bunului care a ieșit din patrimoniu (de aceea se spune ca ea are loc numai în legătură cu bunuri privite individual = ut singuli). Subrogația reală cu titlu particular se produce numai când legea o prevede în mod expres 7.3. Patrimoniul permite și explică transmisiunea universală sau transmiterea cu titlu universal în situația decesului unei persoane fizice sau a reorganizării unei persoane juridice. 5 Art.2.327 C.civ. - Cauzele de preferință sunt privilegiile, ipotecile și gajul. 6 Principiul proporționalității este consacrat și în dispoziții legale speciale, care detaliază modul de distribuire a valorilor patrimoniale între diferitele categorii de creditori (regula proporționalității aplicându-se de fapt între creditorii din aceeași categorie), anume: art.779 alin.(2), art.865 și art.867 C.pr.civ.; art.161-163 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență; art.258 din C.pr.fiscal etc. 7 subrogație = înlocuire