Organizarea Tracilor și Dreptul Roman în Dacia - Document PDF

**CAPITOLUL I: ORGANIZAREA TRACILOR** **ÎN PERIOADA PRESTATALĂ** 1. **[ORGANIZAREA TRACILOR ÎN PERIOADA PRESTATALĂ]** - Pe teritoriul ocupat în prezent de poporul român, din sec. VI î.Hr. și până în sec. I î.Hr., **NU** a existat o **organizație statală**. Poporul trac trăia în **comun...

**CAPITOLUL I: ORGANIZAREA TRACILOR** **ÎN PERIOADA PRESTATALĂ** 1. **[ORGANIZAREA TRACILOR ÎN PERIOADA PRESTATALĂ]** - Pe teritoriul ocupat în prezent de poporul român, din sec. VI î.Hr. și până în sec. I î.Hr., **NU** a existat o **organizație statală**. Poporul trac trăia în **comunități gentilico-tribale**, care erau bazate pe o **legătură de rudenie de sânge** între membri (**LEGĂTURĂ GENTILICĂ**). - În cadrul comunității trace, **NU** exista **stratificare socială**. - Organizarea tracilor a început sub forma **democrației militare** și a trecut printr-o fază de tranziție către **organizarea politico-administrativă** (specifică statelor). - Au existat două **ORGANE DE CONDUCERE** în perioada prestatală: I. **ADUNAREA POPORULUI** - - II. **REGELE** - Un simplu **conducător militar**, lipsit de atribuții politice sau administrative. Exercita conducerea doar pe timp de **război**, iar pe timp de **pace**, era egal cu restul membrilor comunității. Era **ales și revocat de Adunarea Poporului**, care îi stabilea și atribuțiile. - Spre [sfârșitul perioadei prestatale], regii au tins să își acapareze pozițiile prin **dobândirea de atribuții pe timp de pace**. În acest fel, apare o **STRATIFICARE SOCIALĂ**, regele fiind superior restului membrilor comunității. - În același timp, apare o categorie socială intermediară, o **ARISTOCRAȚIE MILITARĂ**, reprezentată de războinici apropiați regelui. 2. **[NORMELE DE CONDUITĂ ALE TRACILOR ÎN EPOCA PRESTATALĂ]** - Prin definiție, în epoca prestatală **NU** există **stat** și nici **aparat de constrângere** care să ofere caracter obligatoriu normelor. - **NORMELE SOCIALE** sunt cele care stabilesc **reguli de conduită** care, însă, nu pot fi impuse, pentru că **lipsește FORȚA DE CONSTRÂNGERE A STATULUI**. - **NORMELE JURIDICE** prevăd tot **reguli de conduită** care, însă, sunt obligatorii, iar în cazul nerespectării, pot fi aduse la îndeplinire, prin **FORȚA DE CONSTRÂNGERE A STATULUI**. - Normele existente în perioada prestatală erau, în mod esențial, **SOCIALE**, **NU juridice**, deoarece în lipsa statului nu există drept. - Cea mai importantă **instituție juridică** era **PROPRIETATEA**. Nu are un sens juridic, ci [sens economic, de exploatare a unui bun]. - Proprietatea era **comună, devălmașă**, aparținea tuturor membrilor comunității și viza pământurile de cultură și recoltele. - **Proprietatea PRIVATĂ** era în curs de cristalizare, astfel, în epoca prestatală, fiecare familie avea folosința exclusivă a unei case sau sălaș de orice fel. Acesteia i se alătura și grădina adiacentă, neputând a fi folosite de către alte persoane. În această privință, proprietatea **NU** era comună, dar **NICI** individuală (deoarece aparținea membrilor unei familii). - Spre sfârșitul epocii prestatale, fiii puteau cere tatălui lor să delimiteze o parte din grădina comună, pentru înființarea propriei gospodării, rezultând de aici **PROPRIETATEA PRIVATĂ**, exclusiv unei singure persoane. - La vremea respectivă, **FURTUL** era considerat o **faptă gravă** și era **sancționată**. - În ceea ce privește **CĂSĂTORIA**, în vremurile vechi (Epoca Bronzului), **unele triburi tracice** practicau **POLIGAMIA**. Această informație nu ne duce la concluzia că toți tracii erau poligami, întrucât au existat mai multe triburi tracice. Despre geto-daci cunoaștem din **odele lui Horațiu** că erau **MONOGAMI** și **pedepseau ADULTERUL**. - **ÎNCHEIEREA CONVENȚIILOR** se realiza printr-un ritual asemănător înfrățirii din Evul Mediu. **LEGĂTURA DE SÂNGE** era cea mai importantă **relație socială în comunitatea tracilor**. - La origine, tracii apreciau că singura legătură de încredere era bazată pe **rudenia de sânge**. Astfel, întrucât **NU** aveau **noțiunea de legătură juridică**, au ales să imite legătura de sânge. Părțile se întâlneau într-un loc public, iar după invocarea divinităților, fiecare își cresta vârful degetului, de unde picura sânge într-o cupă cu vin. Ambele părți înmuiau vârful săbiilor în cupa cu vin și apoi consumau în egală măsură conținutul. În acest fel, prin fiecare curgea sângele celuilalt și pe sabia unuia se regăsea sângele celuilalt. Acest ritual asigura condițiile prin care partea care încălca respectiva convenție să fie pedepsită pe calea sângelui de către cealaltă parte. - Un alt mod de identificare a vinovatului se realiza pe **JURĂMÂNTUL PE VETRELE REGALE**. Acest procedeu avea o **natură mistică, nejuridică**, și stătea la baza probelor cu jurători din Evul Mediu. 3. **[FORMAREA STATELOR TRACE]** Elementul de **diferențiere** dintre **SOCIETATEA PRESTATALĂ** și **STAT** este de natură duală: a. SOCIETATEA PRESTATALĂ asigura **egalitate deplină între membri** b. SOCIETATEA PRESTATALĂ recunoștea apartenența la comunitate pe baza **criteriului rudeniei de sânge (LEGĂTURA GENTILICĂ)** - Factorii **INTERNI** care au determinat apariția statului: - [Creșterea productivității muncii]; [dezvoltarea comerțului și a meșteșugurilor]; [apariția monedelor], care a generat adâncirea stratificării sociale - În acest fel, solidaritatea ginții s-a erodat, iar populația prezenta **un grad ridicat de ETEROGENITATE** (caracterul mixt al comunității, formate din mai multe triburi) - Factorii **EXTERNI** care au determinat apariția statului: - Expansiunea romană în afara Peninsulei Italice - Scăderea puterii aliaților tracilor - - - - - - Toate cele 6 regate trace au fost incorporate de către romani de-a lungul secolelor II și I î.Hr. 4. **[REGATUL TRAC AL LUI BUREBISTA]** - - **Căpetenia geto-dacă a reușit să întrunească conducătorii triburilor** și, atât prin diplomație, cât și prin forța armelor, i-a determinat pe toți să i se supună. - În acest sens, Burebista a instaurat 4 reforme: 1. **Reforma ADMINISTRATIVĂ** -- Burebista a concentrat puterea în **interiorul arcului carpatic**, stabilind **sediul la Sarmisegetusa** 2. **Reforma POLITICĂ** -- Burebista a unificat triburile sub conducerea sa 3. **Reforma RELIGIOASĂ** -- toate zeitățile triburilor trace au fost unite într-un **sistem politeist unic**, cu ajutorul **MARELUI PREOT DECENEU** 4. **Reforma LEGISLATIVĂ** -- Burebista a instituit pentru prima dată **un sistem de legi scrise** (**BELAGINES**), în care se regăseau porunci ale regelui, **OBLIGATORII** pentru tot poporul - ÎNTINDEREA STATULUI LUI BUREBISTA - - - - 5. **[ORGANIZAREA STATULUI LUI BUREBISTA]** - ORGANELE CENTRALE DE CONDUCERE A. **REGELE** - Vârf al **aristocrației** și al **administrației** - Monarhia tinde să devină **ereditară**, iar **vocație la tron** avea și Marele Preot - **Evoluția succesorală după Burebista**: BUREBISTA DECENEU COMMOSICUS SCORILLO DIURPANEUS DECEBAL B. **MARELE PREOT** - Aflat în poziția de **vice-rege** - Vârf al **puterii religioase** - În subordinea sa, exista o **ierarhie de preoți ai cultului geto-dac** - C. **CURTEA REGALĂ** - Formată din **sfetnici** și **executanți ai poruncilor regelui** - Cunoaștem că erau **organizați după model elenistic**, existând o ierarhie și o repartizare a atribuțiilor - ORGANIZAREA LOCALĂ 1. *„unii puși mai mari peste treburile agri* 2. *cole"* dregători cu atribuții administrative, având competențe, în special, în **repartizarea câmpurilor de cultură și a recoltelor** 3. *„alții din jurul regelui erau împărțiți la paza cetăților"* dregători cu atribuții militare, care, în timp de pace, **asigurau ordinea publică** 6. **[ESENȚA ȘI FORMA STATULUI LUI BUREBISTA]** I. - - II. - **Categoria dominantă a aristocraților**: TARABOSTES / PILEATI - **Categoria inferioară / dominată**: COMATI / CAPILEATI III. - - - 7. **[DREPTUL TRAC]** - Spre deosebire de normele de conduită din perioada prestatală, odată cu apariția statului lui Burebista, remarcăm **APARIȚIA UNUI DREPT TRAC**. Acesta era compus din **NORME JURIDICE OBLIGATORII**, iar încălcarea lor era sancționată de către stat. - Întrucât în lipsa statului nu exista drept, observăm că pentru prima dată, pe teritoriul românesc, au apărut norme juridice, odată cu statul lui Burebista. - 1. **SANCȚIONAREA UNOR VECHI OBICEIURI DIN EPOCA PRESTATALĂ**, în măsura în care acestea erau **utile și noii organizări sociale** (ex. obiceiurile referitoare la CĂSĂTORIE); 2. **SANCȚIONAREA UNOR OBICEIURI NOI**, apărute pentru prima dată după organizarea politică și administrativă. Acestea serveau interesele categoriei sociale dominante (TARABOSTES); 3. **APARIȚIA UNUI SISTEM DE LEGI SCRISE (BELAGINES)**. Acestea au fost adoptate **în timpul lui Burebista** și conțineau **norme noi**, **NEFIIND** o codificare a vechilor obiceiuri juridice. Aceste legi n-au supraviețuit până în zilele noastre, însă cunoaștem existența lor din surse istorice care fac referire la ele. Aceste surse ne spun că legile erau, de fapt, **porunci ale regelui**. - 1. - Constituie EXPRESIA JURIDICĂ A LIBERTĂȚII, atât la nivel **individual**, cât și **colectiv**. Din acest motiv, este **CEA MAI IMPORTANTĂ INSTITUȚIE JURIDICĂ**. În dreptul trac, existau 2 forme ale proprietății: a. b. c. 2. - - - 3. - Au apărut reglementări privind **protejarea statului** și a **proprietății private**. **ADULTERUL** era **pedepsit cu moartea**. 4. - - 5. - În sfera dreptului internațional, statul era reprezentat de **REGE**, însă **Marele Preot**, alături de **preoții cultului păgân trac**, aveau un rol important în **ceremonialul încheierii tratatelor de alianță**. **CAPITOLUL AL II-LEA: ORGANIZAREA SI DREPTUL IN PROVINCIA ROMANA DACIA AUGUSTA** 8. **[ORGANIZĂRILE PROVINCIEI ROMANE DACIA]** - După al **doilea război daco-roman** (105 -- 106 d.Hr.), dacii au fost cuceriți de către armatele romane, iar teritoriile ocupate de către romani au devenit parte din **PROVINCIA UNITARĂ DACIA AUGUSTA**. - Aceasta a fost înființată în 106 d.Hr. și a ocupat mare parte din teritoriul ocupat inițial de către daci: **mare parte din Transilvania**, mai puțin colțul de SE (regiunea cuprinsă între Olt și Carpați), **Banatul** și **Oltenia**. - Organizarea a durat până în 117 d.Hr., la moartea împăratului Traian, când succesorul acestuia, **împăratul Hadrian**, a abandonat o parte din provinciile adiacente, **a desprins Oltenia**, **a unit-o cu colțul de SE al Transilvaniei** și a format **DACIA INFERIOR**, iar restul provinciei purta denumirea de **DACIA SUPERIOR**. - În 124 d.Hr., din rațiuni militare, **au fost desprinse teritoriile aflate la N de Arieș și Mureșul Superior** și s-a format **DACIA POROLISSENSIS**. - În 168 d.Hr., **împăratul Marc Aureliu** **a unit Dacia Superior și Dacia Inferior** și a format **DACIA APULENSIS**. În 169 d.Hr., **a fost desprins teritoriul aflat în Banat** (după alte opinii, în Oltenia) și s-a format **DACIA MALVENSIS**. **9. [ORGANELE CENTRALE DE CONDUCERE ALE PROVINCIEI ROMANE DACIA]** - **Provincia Dacia** făcea parte din categoria **PROVINCIILOR IMPERIALE NEPACIFICATE**. Aceasta era administrată direct de împărat și, în mod necesar, o legiune romană se afla pe teritoriul provinciei. - Existau **2 organe de conducere**: 1. **GUVERNATORUL** - În **DACIA PROVINCIE UNITARĂ**, guvernatorul purta denumirea de ***LEGATUS AUGUSTI PRO PRAETORE***: era un **mandatar al împăratului** și avea **puteri depline în provincie**. Făcea parte din **ordinul senatorial** și avea **rang consular**, însemnând că, anterior, a fost consul la Roma; **CAPITALA PROVINCIEI** și **REȘEDINȚA GUVERNATORULUI** se aflau în ***COLONIA ULPIA TRAIANA AUGUSTA DACICA SARMISEGETUSA*** - În **DACIA SUPERIOR**, guvernatorul purta denumirea de ***LEGATUS AUGUSTI PRO PRAETORE***, aparținea **ordinului senatorial** și avea **rang pretorian**, însemnând că a fost, anterior, pretor la Roma; **CAPITALA DACIEI SUPERIOR** era la **COLONIA ULPIA TRAIANA**, însă **REȘEDINȚA GUVERNATORULUI** era la **APULUM**; **GUVERNATORUL DE RANG CONSULAR** avea posibilitatea de a comanda **mai multe legiuni**, pe când **GUVERNATORUL DE RANG PRETORIAN** avea comanda **unei singure legiuni**. Primul beneficia de *imperium*, adică un **drept de comandă**, al doilea beneficia de *ius glad ii*; - **DACIA INFERIOR** era condusă de un ***PROCURATOR AUGUSTI***, numit și ***PROCURATOR PRESIDIAL / PRAESES***. Acesta făcea parte din **ordinul ecvestru** (ordinul cavalerilor de la Roma), iar **REȘEDINȚA** era la **DROBETA**, unde se afla și **CAPITALA PROVINCIEI**. - **DACIA POROLISSENSIS** era condusă inițial de un ***PROCURATOR PRESIDIAL*** din **ordinul ecvestru**. **REȘEDINȚA** acestuia era la **NAPOCA**. Ulterior, conducerea provinciei a revenit **COMANDANTULUI LEGIUNII A V-A MACEDONICA**. Aceasta s-a aflat în **CASTRUL DE LA POROLISSUM**. - **DACIA APULENSIS** era condusă de un ***LEGATUS AUGUSTI PRO PRAETORE DACIARUM TRIUM***, care făcea parte din **ordinul senatorial** și avea **rang consular**. **CAPITALA** era la **COLONIA ULPIA TRAIANA**, care a fost ridicata la rangul de *metropolis* a celor 3 Dacii. **REȘEDINȚA GUVERNATORULUI** era la **APULUM**. - În **DACIA MALVENSIS**, guvernarea provinciei se realiza de un ***PROCURATOR PRESIDIAL***, iar **CAPITALA** se afla la **MALVA**. 2. - A fost înființat în vremea lui **Marc Aureliu**. Ulterior, a dobândit denumirea de ***CONCILIUM PROVINCIAE DACIARUM TRIUM***, având atribuții în toate cele trei Dacii. - Era compus din delegați ai orașelor, proveniți din **ordinul ecvestru** și din **ordinul decurionilor**. - Se întruneau anual în **COLONIA ULPIA TRAIANA**, la **PALATUL AUGUSTALILOR**, iar adunarea era prezidată de un ***SACERDOS ARAE AUGUSTI***. - Avea două atribuții importante: - **Adresarea de plângeri împăratului** cu privire la eventualele **abuzuri ale magistraților** din provincie - **Întreținerea cultului imperial** și a **cultului Romei** **10. [ORGANIZAREA FINANCIARĂ ȘI FISCALĂ A PROVINCIEI ROMANE DACIA]** - Revenea unui **PROCURATOR FINANCIAR**, provenit din **ordinul ecvestru**, cu sediul la **COLONIA ULPIA TRAIANA**. În **absența guvernatorului Daciei Apulensis**, procuratorul financiar asigura **interimatul conducerii**. - În subordinea acestuia, se regăsea un aparat de funcționari, specializați în domeniul fiscal, numiți ***tabularii* (**contabilii**), *librarii* (**registratori**), *dispensatores* (**casieri**)**. - În **DACIA INFERIOR**, **DACIA POROLISSENSIS** și **DACIA MALVENSIS**, organizarea financiară revenea **guvernatorului**. După reorganizarea Daciei Porolissensis, a apărut un **procurator financiar special**. - Categorii de impozite: - **IMPOZITE DIRECTE**: ***tributum soli*** (impozit pe teren) și ***tributum capitis*** (impozit pe persoană) - **IMPOZITE INDIRECTE**: ***vectigalia*** (5% moșteniri și eliberări de sclavi, 4% pe vânzări de sclavi, 1% pe vânzări de mărfuri, 2,5% pe circulația mărfurilor și a persoanelor) - Existau puncte vamale (***stationes***), atât în interiorul provinciei, cât și la graniță. Acestea erau conduse de **sclavi imperiali** (**persoane provenite din rândul popoarelor cucerite de romani**, cu un înalt nivel de calificare, cărora li se oferea **posibilitatea să lucreze pentru statul roman**). - La origine, încasarea taxelor revenea unor **conductori/arendași**, dar, ulterior, a revenit unor **procuratori vamali**, aleși din ordinul ecvestru. **[11. ORGANIZAREA ARMATEI]** - De-a lungul existenței provinciei romane Dacia, pe teritoriul acestora s-au aflat în chip statornic **4 LEGIUNI**: 1. **LEGIUNEA A III-A FLAVIA FELIX** 2. **LEGIUNEA I ADIUTRIX** 3. **LEGIUNEA A V-A MACEDONICA** 4. **LEGIUNEA A XIII-A GEMINA** - Fiecare legiune beneficia de un **teritoriu destinat exploatării economice**, iar populația de pe acel teritoriu avea obligația de a presta anumite servicii în folosul armatei romane. - Pe lângă legiuni, existau și **trupe auxiliare**, numite ***COHORTES*** sau ***ALAE***, precum și **detașamente mixte**, numite ***NUMERI***. - Apărarea provinciei era asigurată de **50.000 de soldați** (10% din armata imperiului) și un **sistem de valuri, castre și castele** (fortificații). **[12. ORGANE LOCALE DE CONDUCERE]** - Așezările se împart în **PERMANENTE** și **NEPERMANENTE**. Cele **PERMANENTE** se împart în **URBANE** și **RURALE**. - **AȘEZĂRI URBANE** sunt **COLONIILE** și **MUNICIPIILE**. **Coloniile** sunt orașe puternic romanizate, locuite în special de coloniști (cetățeni romani). **Municipiile** sunt în principal locuite de băștinași autohtoni. Ambele categorii de așezări erau **conduse DOAR de cetățeni romani**, iar organele de conducere se împărțeau în 3 eșaloane: 1. **ORDINUL DECURIONILOR** - Compunea **CONSILIUL MUNICIPAL**, care avea între 30 și 50 de membri. - Pentru a fi decurion, un cetățean european trebuia să îndeplinească 3 condiții: - - - - Avea cele mai importante atribuții, respectiv **atribuia terenuri**, **soluționa problemele edilitare**, avea **atribuții administrative și fiscale** și **numea magistrații**. - În așezările urbane, existau **magistrați municipali laici**, numiți ***DUUMVIRI IURE DICUNDO*** (în colonii) și ***QUATTUORVIRI IURE DICUNDO*** (în municipii). - În subordinea acestora, se mai aflau **magistrați specializați** numiți ***AEDILES***, care aveau **atribuții în poliția orașelor și aprovizionarea piețelor**. Alături de aceștia, existau și ***CVESTORI***, care aveau **atribuții administrative** și, în anumite ocazii, **valorificau prăzile de război**. Mai există și **slujbași mărunți** numiți ***APPARITORES***. - La nivelul orașelor, existau și **magistrați sacerdotali**: ***PONTIFII*** erau cei mai importanți dintre aceștia. Cunoaștem că existau și ***FLAMINI***: **preoți ai principalelor zeități romane**, însărcinați cu **realizarea sacrificiilor rituale** și cu alte obiceiuri specifice familiei romane, precum căsătoria. - Ultima categorie de magistrați sacerdotali erau ***AUGURII***. Aceștia aveau **atribuții de mică amploare**, care țineau, în special, de **cultul roman**. 2. - ***AUGUSTALII*** erau **persoane care nu aveau acces la decurionat**, adică nu îndeplineau cele 3 condiții impuse decurionilor. Calitatea de augustal se conferea pe viață de către reprezentanți ai decurionilor. - Principalul rol al acestora era de **menținere a cultului Romei și cultul împăratului**. - Ordinul era condus de un ***SACERDOS ARAE AUGUSTI***, care prezida **Concilium Provinciae Daciarum Trium** și avea reședința la **Colonia Ulpia Traiana**. 3. - **Asociații profesionale, religioase sau funerare**, care aveau ca scop **întrajutorarea membrilor**. - Erau organizate **după model militar** în **centurii sau decurii**, conduși de un ***PRAEFECTUS*** sau ***MAGISTER***. Se aflau sub [ocrotirea unei persoane influente din comunitate], denumite ***PATRONUS / DEFENSOR***. - **AȘEZĂRILE RURALE** se împart în 2 categorii: A. Cele organizate **după model roman**; reținem că acestea se împart în 2 categorii: a. **PAGUS** (un sat mai mare) -- era un **sat aflat pe teritoriul unei colonii**, locuit predominant de **romani**, condus de un ***PRAEFECTUS*** sau ***MAGISTER***. b. **VICUS** (un sat mai mic) -- un sat de mai mică importanță, **aflat în afara teritoriului unei colonii**, locuit predominant de **necetățeni (latini și peregrini)**, condus de un ***PRINCEPS***. B. Cele organizate **după model trac**, în forma **obștilor sătești** sau **teritoriale**. - **AȘEZĂRILE NEPERMANENTE**: A\) ***STATIONES***: **puncte fiscale, vamale, poștale, de pază și control**; acestea se aflau atât la granița provinciei, cât și în interior. Inițial, erau conduse de sclavi imperiali, iar ulterior, conducerea lor a revenit unor arendași (conductores) B\) ***CANABAE***: **așezări întemeiate pe lângă castrele romane**; erau **locuite**, în special, de rudele soldaților sau de veterani (soldați care au depășit vârsta prestării armatei), dar și de persoane care prestau servicii, fiind remunerați (negustori, meșteșugari). - **TERITORIILE CU REGIM SPECIAL:** A. **STAȚIUNILE BALNEARE**, **locuite**, în special, **într-o anumită perioadă a anului** (regim sezonier): *Ad Mediam*, *Germisara*, *Aquae*, *Baia de Jos* B. ***PATRIMONIUM CAESARIS*** (aflate în patrimoniul împăratului): **mine, saline, pășuni, cariere de piatră**; minele de aur erau administrate de un funcționar special numit ***PROCURATOR AURARIUM***. Celelalte teritorii erau administrate de **CONDUCTORI / ARENDAȘI**. **[13. DREPTUL APLICABIL ÎN PROVINCIA ROMANĂ DACIA AUGUSTA]** I. - În provinciile romane, **DREPTUL** avea un **puternic caracter statutar**, însemnând că [avea un conținut diferit în funcție de statutul persoanei căreia i se aplica]. Existau 3 categorii de persoane: A. **CETĂȚENI** -- proveneau **STRICT** din rândul romanilor și aveau **plenitudinea drepturilor civile și politice**. Excepție face doar ***PROPRIETATEA QUIRITARĂ***, care putea fi exercitată numai asupra solului coloniilor învestite cu *ius italicum* (o ficțiune juridică, în baza căreia solul unor colonii era asimilat solului italic, pentru care nu se plătea impozit pe teren). 1\. *Ius commercii* (dreptul de **a încheia acte juridice patrimoniale**); 2\. *Ius connubii* (dreptul de **a încheia o căsătorie valabilă, conform dreptului roman**); 3\. *Legis actio* (dreptul de **a recurge la mijloacele procedurale romane, pentru ocrotirea intereselor sale**). **DREPTURILE POLITICE**: 1\. *Ius suffragii* (dreptul de **vot**, dreptul de **a alege**) 2\. *Ius honorum* (dreptul de **a fi ales într-o magistratură romană**) 3\. *Ius militiae* (dreptul de **a face parte dintr-o legiune romană**) În **raporturile dintre doi sau mai mulți cetățeni romani**, se aplica *ius civile*. În **raporturi dintre cetățeni romani și latini sau peregrini**, se aplica *[ius gentium]*. Acesta din urmă era un sistem juridic suplu, lipsit de formalism excesiv și, din acest motiv, de-a lungul timpului, **s-a generalizat**, fiind aplicabil inclusiv în relațiile dintre doi cetățeni romani. B. **LATINII** -- în provincia Dacia, exista **categoria latinilor fictivi**, care aveau [un statut similar latinilor coloniali]. Aceștia nu erau rude de sânge cu romanii, însă aveau [un statut **superior** peregrinilor] și [**inferior** cetățenilor]. La origine, aceștia aveau doar *ius commercii*, însă, ulterior, le-a fost acordat *ius connubii*, *legis actio* și chiar *ius suffragii*. În **relațiile cu orice categorie socială**, foloseau doar *[ius gentium]*. Latinii [au încetat să existe] în **212 d.Hr.**, când, prin **Edictul Împăratului Caracalla**, numit ***CONSTITUTIO ANTONINIANA***, li s-a acordat **cetățenie romană** tuturor cetățenilor liberi, **cu excepția latinilor iuniani** și a **peregrinilor dediticii**. C. **PEREGRINII** -- **cetățenii străini**, respectiv **popoarele cucerite de romani** sau **popoarele cu care romanii nu avuseseră conflicte**. Erau de două categorii: 1. 2. II. - În provincia Dacia, existau **3 forme de proprietate**, din care numai 2 aveau ca obiect **terenurile**, iar cea de a 3-a avea ca obiect **bunuri mobile**: 1. - - - - - 2. - - - - - 3. - - **14. [TRIPTICELE DIN TRANSILVANIA]** - - A. - În **dreptul roman** din sec. II d. Hr., vânzarea se realiza prin **contracte consensuale**, iar clauzele acestora erau subînțelese, implicite. Spre deosebire de **[fizionomia obișnuită]** a contractelor consensuale din dreptul roman, **unul dintre contractele din Triptice** conține **clauze distincte privind cumpărarea**, **o declarație privitoare la** preț, **o clauză prin care se garantează pentru vicii** și **o clauză prin care se garantează pentru evicțiune**. - În ceea ce privește **[forma contractelor]**, spre deosebire de dreptul roman, **contractele din Triptice** sunt semnate de **părți**, de **martori** și chiar de **garanți**, în condițiile în care, în dreptul roman, acestea erau semnate **DOAR de către părți**. În realitate, se consideră că suntem în prezența unei **tranziții între forma obiectivă** de încheiere a contractelor (**când sunt semnate doar de martori**) **și forma subiectivă** (**când sunt semnate doar de către părți**). - Un alt contract de vânzare este realizat atât prin **mancipațiune** (**procedeu solemn, specific dreptului roman, accesibil numai cetățenilor**), cât și prin **contract consensual**. - În **dreptul roman**, contractul de vânzare avea ca **efect** **DOAR generarea de obligații**. **Transmiterea proprietății** se realiza prin [acte distincte, ulterioare], respectiv prin [mancipațiune] sau [tradițiune]. - În **contractul din Triptice**, se precizează atât că a avut loc **un contract consensual**, cât și că a operat **mancipațiunea**. În realitate, acest lucru explică faptul că în **dreptul daco-roman** a fost prefigurată **vânzarea translativă de proprietate**, încă dinainte ca aceasta să apară în dreptul roman (cu precizie, a apărut în dreptul bizantin). B. - **CREDITOR** era o **femeie peregrină**, numită **Anduena lui Bato**. - Conform **dreptului roman**, femeile se aflau sub **tutela perpetuă a AGNAȚILOR** (rude civile), motiv pentru care **NU** puteau încheia contracte în absența tutorelui. - În **contractul din Triptice**, femeia încheie convenția **SINGURĂ**, motiv pentru care reținem că acest act este contrar dreptului roman, dar este valabil în dreptul daco-roman, unde deducem că exista o egalitate în încheierea convențiilor între bărbați și femei. - În **celălalt contract de împrumut**, observăm că era prevăzută o **dobândă**, în baza unei **convenții simple**, fapt **NEPERMIS** în dreptul roman, unde era necesară o **stipulațiune specială**, făcută printr-un alt contract, numită ***STIPULATIO SORTIS ET USURARUM*** (**stipulațiunea capitalului și a dobânzilor**). - La fel, în **dreptul roman**, contractul putea fi alăturat unei ***STIPULATIO USURARUM*** (**stipulațiune a dobânzilor**). În **lipsa uneia dintre cele două stipulațiuni**, în dreptul roman **NU** se putea pretinde dobândă. C. - Acestea erau **specii ale contractului de locațiune de servicii** (***LOCATIO OPERARUM***). Un contract era încheiat între **proprietarul unei mine** ([conductor]) și un **miner** ([locator]). - În **dreptul roman** din vremea respectivă, **riscul neexecutării obligației** revenea conductorului, pe când în **contractul din Triptice**, revenea locatorului. Această diferență este explicată prin **discrepanța de statut social între miner și proprietarul minei**, cel din urmă stipulând clauzele avantajoase lui. Astfel, dacă mina era inundată și nu se putea lucra, minerul nu era plătit. - **Deși contractele anterior analizate sunt nule conform dreptului roman, aplicabile în sec. II d. Hr., acestea par să fie valabile în provincia Dacia. Explicăm acest lucru prin faptul că nu se aplica direct dreptul roman, ci un nou sistem de drept, rezultat din sinteza dreptului roman, a dreptului ginților și a obiceiurilor trace, sens în care a luat naștere un drept traco-roman (daco-roman). Acesta a stat la baza obiceiurilor juridice din secolele următoare, iar reminiscențele sale se găsesc și în normele contemporane.** **15. [ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ]** - Reprezintă **PROCESUL FORMĂRII POPORULUI ROMÂN, A LIMBII ROMÂNE, A DREPTULUI ȘI AL INSTITUȚIILOR ROMÂNEȘTI**, cu toate particularitățile acestora. Deși termenul de *„român"* nu era cunoscut între sec. III î.Hr. -- VIII d.Hr., vom defini astfel poporul format, în vederea continuității secolelor următoare. - Analizând **[TERITORIUL]** etnogenezei, observăm că acesta este reprezentat de **AREALUL GEOGRAFIC OCUPAT DE TRIBURILE TRACE**, respectiv **fosta provincie romană Dacia** și **teritoriile locuite de traci liberi**, aflate în zona de Nord a actualei Românii. - În ceea ce privește **[DURATA]** etnogenezei, reținem că aceasta a reprezentat un proces îndelungat, **ÎNCEPUT ÎN SEC. III Î.HR.**, prin **moștenirea primită de la traci**, și **FINALIZAT ÎN SEC. VIII D.HR.**, când **principalele trăsături ale poporului român au fost deja cristalizate**. - Din ce cunoaștem, au existat **2 ETAPE ALE ETNOGENEZEI**: I. **ROMANIZAREA TRACILOR** - II. **FORMAREA POPORULUI, A LIMBII, A DREPTULUI ȘI A INSTITUȚIILOR (până în sec. VIII d.Hr.)** - - De asemenea, cunoaștem **2 ELEMENTE DE CONȚINUT ALE ETNOGENEZEI**: 1. - **Sinteză între civilizația romană și cea tracă**; - Sinteza a operat atât în privința **limbii**, **a culturii, a instituțiilor**, cât și în privința **obiceiurilor**, fie de natură socială sau juridică; - Populația astfel rezultată în spațiul etnogenezei românești era **omogenă**, fiind o **[continuatoare a tradițiilor romane]**. 2. - Spre deosebire de Europa de Vest, unde **CREȘTINISMUL s-a răspândit în special** **pe cale misionară**, în spațiul etnogenezei românești avea o **NATURĂ APOSTOLICĂ**, adică a fost **adus prin apostoli și apoi transmis de la om la om**; - Nu există informații despre activități misionare creștine în primele secole d.Hr., însă **creștinismul rezultă dintr-o analiză semantică**. De exemplu, cuvintele de origine latină *dominis* și *deus* au dat cuvântul românesc *„Dumnezeu"*; cuvântul latin *angelus* a dat cuvântul românesc *„înger"*; - Spre deosebire de alte popoare, care au preluat **termenul grecesc pentru biserică** (*Ecclesia*), **poporul român a preluat termenul latin** (*Basilica*); alte cuvinte care atestă receptarea creștinismului în condițiile romanizării sunt **cele folosite în Tatăl Nostru**, rugăciune împărătească, în care **90% din cuvinte sunt de origine latină**. Ulterior, după sec. VI, în limba română au pătruns **termeni de origine slavonă**, referitori la **organizarea bisericii**; - Observăm în această situație că poporul român s-a născut creștin, întrucât terminologiile folosite atât în **rugăciuni**, cât și pentru **desemnarea obiectelor sfinte** sunt **de origine latină** și au pătruns încă din timpul romanizării. Termenii care țin de **administrația bisericească** provin din **limba slavonă**, ceea ce denotă că organizarea bisericii a apărut ulterior nașterii poporului. **16. [CARACTERELE OBȘTILOR SĂTEȘTI SAU TERITORIALE]** - **OBȘTEA SĂTEASCĂ** a reprezentat **forma de organizare a poporului român** în perioada cuprinsă între **retragerea aureliană** (271/275 d.Hr.) și **apariția formațiunilor statale**. - Cunoaștem că obștile prezentau **4 CARACTERE**: 1. **CARACTER TERITORIAL** - Comunitatea **NU era determinată de legătura de rudenie** dintre membri, ci de **apartenența indivizilor la același teritoriu**; - În acest sens, s-au păstrat **MĂRTURII LINGVISTICE**, care arată **continuitatea caracterului teritorial**, respectiv *„moșie, megieș"* (termeni care desemnau teritoriul, **de origine TRACĂ**) și *„ocină, dedină, baștină"* (termeni care desemnează tot teritoriul, **de origine SLAVONĂ**). 2. **CARACTER AGRAR ȘI PASTORAL** - **AGRICULTURA** și **PĂSTORITUL** era **îndeletnicirile tradiționale ale poporului**; - **AGRICULTURA** presupune [stabilitate] și [ocuparea aceluiași spațiu] mai mulți ani la rând; - **PĂSTORITUL**, însă, presupune [mobilitate] și cunoaștem că, în cadrul obștilor sătești, se practica **transhumanța**, întotdeauna între aceleași limite. 3. **CARACTERUL DE NEAM** - În **spațiul etnogenezei românești**, exista o **unitate etnică**, adică un singur popor, respectiv un singur neam. Nu au fost identificate diferențe considerabile între locuitorii din zona de S și cei din N, iar eventualele particularități lingvistice nu afectau unitatea etnică. 4. **CARACTERUL DE CREDINȚĂ** - Întrucât poporul român s-a născut creștin, în cadrul obștilor sătești, **CREDINȚA reprezenta un liant puternic** -- acesta era efectul **evanghelizării**; - În cadrul comunităților, existau biserici folosite atât **în cadrul procesiunilor religioase**, cât și **în activitățile cotidiene ale comunității**. Astfel, biserica era un **centru social și spiritual**. **17. [ORGANIZAREA OBȘTILOR SĂTEȘTI SAU TERITORIALE]** - Desemnăm **OBȘTEA SĂTEASCĂ** spre a o distinge de obștea gentilică. În cadrul obștii sătești, **NU exista o legătură de rudenie** între membri, însă exista o **egalitate deplină între aceștia**. - Cunoaștem **3 ORGANE DE CONDUCERE ALE OBȘTII**, care nu au caracter politico-administrativ, ci **social**, întrucât obștea nu reprezintă un stat: 1. - Era compusă din **totalitatea membrilor majori ai comunității**, iar **majoratul** varia între **18-30 ani**, în unele obști fiind reprezentat de **momentul căsătoriei**; - Nu avem informații concrete despre **participarea femeilor la Adunarea Obștii**, însă din puținele surse cunoscute, știm că acestea participau când se discutau interesele lor; - Se ținea **în biserica satului**, **convocarea** se realiza prin **viu grai**, de fiecare dată când era necesar și, uneori, în zi de sărbătoare; - Avea **competență generală**, adică **stabilea reguli în toate domeniile vieții obștești**. 2. - Era compus din **cei mai respectați membri ai comunității**, de regulă **oameni înțelepți, cu experiență de viață**; - Aveau **atribuții judiciare**, adică judecau membrii comunității, care fie au săvârșit o faptă ilicită, fie aveau un litigiu cu un alt membru; - Cunoaștem că se **PRACTICA JUDECATA SUB STEJAR**, respectiv **comunitatea se aduna la umbra unui stejar**, iar în funcție de soluția dată de oamenii buni și bătrâni, stejarul putea servi drept **loc de punere în aplicare a pedepsei**. 3. - Erau membri ai comunității, desemnați **să exercite un serviciu public**; - Erau **aleși de Adunarea Obștii**, de regulă, pe bază de **MERITOCRAȚIE**. a. b. c. d. e. f. - Atât **vornicul**, cât și **nemesnicul** purtau **un semn distinctiv al puterilor**, respectiv un **toiag**. 4. - Erau **forme superioare de organizare**, prin care erau reunite mai multe obști. Acestea purtau denumirea de ***„țară" / „câmpulung"***. - Uniunile erau conduse de un **MARE SFAT**, compus din **reprezentanți ai fiecărei obști**. Acesta avea **atribuții în domeniul cooperării și soluționării litigiilor** dintre comunități. În problemele interne, obștile își păstrau autonomia deplină. **18. [NORMELE DE CONDUITĂ ALE OBȘTILOR SĂTEȘTI SAU TERITORIALE]** - - 1. - Mod de apropriere a folosinței; - Era cunoscută atât **STĂPÂNIREA COMUNĂ, DEVĂLMAȘĂ**, cât și **STĂPÂNIREA PRIVATĂ, INDIVIDUALĂ**; - [Pădurile, pășunile, islazurile, apele, turmele comunității, moara comunității, subsolul] -- **bunuri de uz comun**, motiv pentru care se aflau în **STĂPÂNIREA COMUNĂ, DEVĂLMAȘĂ** - În ceea ce privește **STĂPÂNIREA INDIVIDUALĂ**, reținem că, inițial, viza **locul de casă și grădina**; ulterior, s-au adăugat **spații rezultate din efortul de amenajare al unor membri ai comunității**. De exemplu: un membru care desțelenește o pădure proaspăt tăiată sau un membru care organizează o stupină (prisacă); - **Terenurile dobândite în urma efortului de amenajare** purtau denumirea de **STĂPÂNIRI LOCUREȘTI**; - Tot în **STĂPÂNIREA INDIVIDUALĂ** erau și anumite **loturi din câmpul de cultură** (*„țarină" / „raclă"*); erau distribuite **prin tragere la sorți**, fără repetare anuală; aceste loturi se numeau „*sorți"* sau „*loturi matcă"*. 2. - Acestea aveau o importanță deosebită, întrucât **OBȘTEA** era o **comunitate bazată pe muncă în comun**. Existau reguli privind **distribuirea câmpului de cultură**, **stabilirea felului culturii**, **pornirea plugurilor**, **distribuirea produselor rezultate**, **stabilirea locurilor de pășunat, pescuit, vânat** și inclusiv a **condițiilor de minerit**; - Odată cu apariția meșteșugurilor, în obște a pătruns **o nouă formă de organizare a muncii**, ce presupunea **specializare**. Meșteșugarul specializat era proprietarul muncii sale și o putea valorifica, dobândind astfel bunuri suplimentare față de restul membrilor comunității; în acest fel, a apărut **STRATIFICAREA SOCIALĂ**. 3. - La origine, exista **egalitate deplină între membri**; - **Activitățile se desfășurau în comun**, **bunurile de interes public erau stăpânite în comun**, iar **Aleșii Obștii erau desemnați dintre orice membri ai comunității**, pe baza calităților personale; - După apariția **stratificării sociale**, dispare noțiunea de obște ca organizare socială și apar **FORMAȚIUNI PRESTATALE**. 4. - Între membri există **egalitate deplină**; - Spre deosebire de familia romană, care avea un **caracter aristocratic**, în obște, familia avea **un caracter democratic**, [preluat de la traci]. Între membrii familiei, existau **OBLIGAȚII DE ÎNTREȚINERE**. 5. - Era o **taină religioasă**, sub forma unui **ritual specific religiei creștine**; - Presupunea **acordul părților**, care trebuia să fie liber pentru soț și pentru soție; - Ca expresie a **EGALITĂȚII DINTRE MEMBRI**, **ambii soți puteau cere divorțul din aceleași motive**. 6. - Descendenții aveau **vocație succesorală** asupra moșiei, iar soțul supraviețuitor primea o parte din moștenire. 7. - Membrii obștii puteau încheia orice convenție; - **CONTRACTUL DE SCHIMB** era des practicat, dat fiind **caracterul natural al economiei (troc)**; - Cunoaștem, însă, că exista și **CONTRACT DE VÂNZARE** care, spre deosebire de dreptul trac, era **consensual translativ de proprietate**, trăsătură definitivată sub influența bizantină. 8. - Se aplica **solidaritatea rudelor**, adică **rudele erau ținute răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat de un membru al familiei lor care nu mai putea fi găsit**; - Dacă persoana păgubită provenea **din altă obște**, se aplica **solidaritatea obștii**. Cunoaștem că se mai aplica **legea talionului** și **sistemul compozițiunii**, adică **răscumpărarea pagubei printr-o despăgubire**, inclusiv **înlocuirea dreptului de răzbunare printr-o despăgubire**; - **Atribuții judiciare** aveau **Judele** și **Sfatul oamenilor buni și bătrâni**. - **NU** puteau fi aplicate sancțiuni juridice, ci **sancțiuni sociale**, precum alungarea din comunitate; - Cunoaștem că se aplicau și **PROCEDEE PROBATORII DIN ORDINUL [ORDALIILOR]** (jurământul cu brazda și proba cu jurători); *ordalii* = procedee de natură mistică, cu relevanță în soluționarea litigiilor, care nu se puteau constitui ca probe juridice. **19. FORMAREA RELAȚIILOR DE PRODUCȚIE DE TIP FEUDAL -- nu intră în materia de examen!** - Între secolele IX -- XIV, s-a accentuat stratificarea socială. - Cunoaștem faptul că exista o categorie socială superioară a stăpânilor feudali, menționați prin termenul *maiores terrae,* în Diploma Cavalerilor Ioaniți. - Bisericile și mânăstirile încep să acapareze mult teren și, astfel, s-a format categoria feudalilor ecleziastici. - În afară de aceste două categorii dominante, există o categorie socială extrem de numeroasă, dependentă de stăpânii feudali -- rusticii valachi. - - descălecat -- cuvânt ce nu poate fi tradus în nicio altă limbă; provenit etimologic din latină *dis + caballico* - există 4 sensuri regăsite în cronici: a. întemeiere a unui așezământ religios sau a unei țări; b. așezare statornică a unui grup de oameni pe un teritoriu deja locuit de alții; c. revenirea, reașezarea autohtonilor pe vechea vatră; d. acțiunea de a coloniza un anumit teritoriu. **CAPITOLUL AL III-LEA: FORMAREA LEGII ȚĂRII** **20. [FORMAREA LEGII ȚĂRII]** - **LEGEA ȚĂRII** (obiceiul pământului) reprezintă **dreptul neamului românesc**. Acesta este compus din **totalitatea obiceiurilor specifice poporului român**. - Apare odată cu Țările Române (statele), întrucât **[ÎN LIPSA STATULUI, NU EXISTĂ DREPT]**. - În perioada obștii sătești, când **NU** exista organizare statală, **obiceiurile nejuridice** erau în bună parte **comune** tuturor obștilor. După apariția Țărilor, aceste obiceiuri au constituit baza unui nou sistem de drept, devenind **[juridice]**, adică [puteau fi aduse la îndeplinire prin forța de constrângere a statului]. - Nicolae Iorga spunea că Legea Țării -- ***„dreptul popular, propriu unor comunități sătești libere"***. - Alături de vechile obiceiuri, au apărut și norme noi, specifice **noilor forme de organizare socială** (cnezate și voievodate) și **relațiilor de producție de tip feudal**. - În izvoarele vremurilor, Legea Țării era definită ca un ***ius non scriptum*** (drept nescris), fiind integral compusă din **obiceiuri juridice**. - Până la apariția dreptului feudal scris, Legea Țării a fost **singurul izvor de drept**, atât în **materie civilă**, cât și **penală**, și a rămas aplicabilă în domeniile nereglementate de dreptul feudal scris, până în epoca modernă. - **FORMAREA LEGII ȚĂRII** a cunoscut 4 etape: 1. 2. 3. 4. **21. [TRĂSĂTURILE LEGII ȚĂRII:]** - **CARACTER UNITAR** -- obiceiurile aveau un conținut comun în Ț.R. Acest conținut a fost explicat prin **unitatea condițiilor social-economice** și prin **unitatea lingvistică și etnică** a poporului român. - **CARACTER TERITORIAL** -- „țară" provine de la latinescul *terra*. Legea Țării este denumită și **obiceiul pământului** -- caracter imobiliar -- iar principala instituție reglementată este **PROPRIETATEA**. Astfel, spre deosebire de dreptul popoarelor migratoare, care aveau un caracter personal, Legea Țării se aplica pe întreg teritoriul locuit de români, inclusiv altor popoare care treceau pe acest teritoriu. - **CARACTER ORIGINAL** -- Legea Țării este o [creație originală] a românilor, rezultată din **conștiința de neam**, din **caracterele identitare** (limbă, cultură, tradiție, credință și obiceiuri) și dintr-un **mod propriu de viață**. Deși au existat influențe străine, acestea s-au limitat în principal la terminologie (ex. cuvintele de origine slavă au fost folosite alături de cele de origine latină sau tracă). **22. [INSTITUȚIILE DE DREPT PUBLIC ALE LEGII ȚĂRII ÎN EVUL MEDIU DEZVOLTAT]** - **VASALITATEA** -- **relație de subordonare** specifică Evului Mediu **dintre suzeran și vasal**. În Ț.R., [suzeran] era **Domnul**, iar [vasali] erau **boierii și mânăstirile în ansamblul lor**. - **Pe plan INTERN**, vasalitatea era **colectivă**, incluzând **toți stăpânii feudali din rândul boierimii și al clerului**. **Izvorul vasalității** se regăsea în Legea Țării. - **Pe plan EXTERN**, vasalitatea avea **caracter individual** și îmbrăca forma unor tratate internaționale, încheiate între domnii români și cei străini. - **OBLIGAȚIILE [VASALILOR]**: - De dreaptă și credincioasă slujbă (de ascultare) - De *concilium* (de a consilia, de a sfătui pe suzeran) - De *auxilium* (de a veni cu ajutor armat, la solicitarea suzeranului) - **OBLIGAȚIILE [SUZERANILOR]**: - De *defensio* (de a-și apăra vasalul) - De a milui (de a recompensa pentru dreaptă și credincioasă slujbă) LA NIVEL CENTRAL, CONDUCEREA ȚĂRILOR ERA ASIGURATĂ DE 3 FACTORI: **DOMNUL, SFATUL DOMNESC** ȘI **DREGĂTORUL.** I. **DOMNUL** - Este **VÂRFUL IERARHIEI FEUDALE** și reprezintă o **instituție originar românească**. Etimologic, cuvântul provine de la latinescul *Dominus*, care înseamnă stăpân. - Spunem că [instituția este originală], întrucât a abordat într-o manieră unică **elemente ale organizării romanilor din epoca romană post-clasică** și **elemente ale organizării monarhiei bizantine**. - În Ț.R., domnul era ***dominus dei gratia***, adică *„domn prin mila lui Dumnezeu"*, și ***autocrator***, *„unsul lui Dumnezeu"*, și era considerat **singurul stăpân al Țării**, titular al lui ***Dominium eminens***. - Domnul purta titlul de **Mare Voievod**, acesta fiind tradițional pentru formațiunile politice medievale. Poziția de Mare Voievod era superioară oricărui cneaz sau voievod și desemna și **atribuții militare supreme**. - - **COMANDANT SUPREM AL ARMATEI**; - Inițial, coordona în luptă **steagurile boierești** (**formațiuni militare provenite de pe domeniile boierilor vasali**). Ulterior, domnul devine **conducătorul Oștii Mici**, iar în cazuri excepționale, **comanda Oastea Mare**; - - - Stabilea **împărțirea teritorială** și **dările (taxe și impozite)**; - Numea și revoca dregătorul; - Bătea **monedă**; - Veghea asupra **organizării Bisericii**; - Încheia **tratate de cooperare comercială** sau **alianță militară cu alte state**; - - - **JUDECĂTORUL SUPREM**, avea **plenitudine de jurisdicție**, putea pronunța [pedeapsa cu moartea] și [confiscarea averii]. - De regulă, exercita activitatea de judecată împreună cu **Sfatul Domnesc**, aceasta fiind limitată numai de **LEGEA ȚĂRII**. - Hotărârile pronunțate aveau **AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT** (nu mai puteau fi schimbate, irevocabile) pe durata vieții Domnului. Implicit, odată cu venirea unui nou Domn, o parte din procese [puteau fi rejudecate]. - - - **Voința Domnului era considerată LEGE**. Actul prin care Domnul stabilea o normă de conduită aplicabilă tuturor purta numele de **hrisov normativ**, apărut la începutul sec. XVI. - **SISTEMUL SUCCESIUNII LA TRON** - În Ț.R., exista un **sistem mixt electivo-ereditar**, având atât o componentă bazată pe **alegeri**, cât și o componentă bazată pe **moștenire**. Pentru a fi numit Domn, o persoană trebuia să îndeplinească 3 condiții: - Să fie de **OS DOMNESC** (să fi fost rudă cu unul din foștii Domni) - Să nu fie **STRĂIN DE NEAM** (să fie român, creștin ortodox) - Să nu fie **ÎNSEMNAT FIZICEȘTE** (să nu aibă un defect fizic care să îl facă inapt de exercitarea funcției) - **PROCEDURA ALEGERII** cuprindea două etape: 1. **ÎNVESTITURA** -- alegerea făcută de cler și boieri 2. **ÎNCORONAREA** -- mirungerea în biserică de către Mitropolit și oferirea însemnelor Domniei - Sistemul mixt electivo-ereditar era considerat **legiuit**, iar persoanele astfel desemnate purtau denumirea de *„Domni în mila lui Dumnezeu"* sau *„uns al lui Dumnezeu"*. Cei care ajungeau să fie numiți Domni **cu încălcarea condițiilor**, adică **UZURPATORII**, erau desemnați prin termenul peiorativ *„domnișori"*. - **MIJLOACELE DE INFLUENȚARE** ale sistemului mixt electivo-ereditar: - **ASOCIEREA LA DOMNIE** (se realiza prin proclamarea de către Domn a unui urmaș care era asociat din timpul vieții Domnului și care îndeplinea o parte din atribuțiile celui din urmă, chiar dacă acesta murise); - **RECOMANDAREA** (era o nominalizare făcută boierilor și clerului la sfârșitul vieții Domnului); - **REGENȚA** (pe durata minorității Domnului, conducerea putea fi exercitată de unul dintre boieri, de unul dintre membrii clerului și, în anumite situații, de mama Domnului). - În timpul **DOMINAȚIEI OTOMANE**, pe fondul stingerii vechilor dinastii românești (Basarabii în Muntenia și Mușatinii în Moldova), boierii au început **să condiționeze alegerea Domnului de o garanție a respectării privilegiilor boierești**. În acest sens, se realiza o convenție între viitorul Domn și boierii din Sfatul Domnesc. Această convenție purta denumirea de **legătură sau tocmeală** și garanta respectarea privilegiilor de către Domni. - Ulterior, **învestitura dată de către Sultan** [prima] asupra alegerii Domnului, iar **confirmarea dată de către Poarta Otomană** acoperea [eventualele vicii ale alegerii Domnului]. II. **SFATUL DOMNESC** - Era un **organ central, cu caracter consultativ**, compus dintr-un număr cuprins **între 12 și 25 de boieri și înalți clerici**. Atribuțiunile principale vizau: - **Întărirea actelor de transfer a proprietății**, alături de Domn; - Asistarea Domnului **la judecarea pricinilor civile și penale**; - Garantarea respectării **actelor externe;** - **Sfătuirea Domnului** în orice probleme ale vieții de stat. - În privința **COMPONENȚEI**, reținem că a fost compus, inițial, numai din **boieri de țară** ([vechea nobilime românească]), iar, ulterior, a fost compus și din **boieri de slujbe** ([foști dregători, loiali Domnului și impuși de acesta în Sfat]). - **Boierii de țară** au fost persoanele care și-au unit feudele pentru **formarea statului**, motiv pentru care, la origine, **puterea Sfatului era comparabilă cu cea a Domnului**, iar cele două organisme se puteau cenzura reciproc. - Odată cu **sporirea puterii Domnului** și **introducerea în Sfat a boierilor de slujbe**, puterea acestuia din urmă a scăzut, fiind în realitate **controlat** de oameni loiali Domnului. - După **INSTAURAREA DOMINANȚEI OTOMANE**, boierii din Sfat, chiar dacă proveneau din rândul boierilor de slujbe, **au susținut teza conform căreia Domnul era obligat să asculte de Sfatul Domnesc** și **au condiționat alegerea acestuia** de respectarea angajamentelor luate față de marii feudali. III. **DREGĂTORII** - **Înalți demnitari ai statului feudal**, **numiți** și **revocați** de Domn. - La origine, instituția a apărut la inițiativa Domnului și cu sprijinul boierilor de țară. În formațiunile timpurii (cnezate, voievodate), nu exista o instituție echivalentă. - **NUMIREA ÎN CALITATE DE DREGĂTOR** se făcea inițial **prin act verbal**, indicat în cronicile vremii drept *„cuvântul"* sau *„spusa Domnului"*. Ulterior, numirea ca dregător se făcea prin **hrisov domnesc**. Aceleași condiții erau valabile și pentru **REVOCARE**. - Inițial, dregătorii erau aleși **din rândul boierilor**, însă, ulterior, erau desemnați și **din rândul celor care îndepliniseră sarcini referitoare la persoana Domnului** și **care erau loiali acestuia**. - Sistemul s-a cristalizat în Muntenia, în vremea lui Mircea cel Bătrân, și în Moldova, în vremea lui Alexandru cel Bun. A. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. B. 1. **ARMAȘUL** -- **executorul sentințelor penale** 2. **ȘATRARUL** -- **îngrijitorul corturilor domnești** 3. **CLUCER, SLUGER ȘI PITAR** -- se ocupau cu aprovizionarea Curții cu grâne, carne și pâine 4. **AGA** -- **comandantul pedestrimii** (trupelor pedestre) **23. [ORGANIZAREA FINANCIARĂ ȘI FISCALĂ ÎN ȚĂRILE ROMÂNE]** - Domnul stabilea și percepea **DĂRI**, care erau de 3 feluri: - **ÎN NATURĂ** - dijme domnești (**zeciuială**, în Muntenia, și **desetină**, în Moldova); - **ÎN MUNCĂ** - munci, slujbe sau robotă; - **ÎN BANI** - **impozitul personal** (pe cap de locuitor), **taxe de comerț** (percepute în târguri), **taxe de folosire a bunurilor publice** (bogățiile subsolului) sau **taxe de înlocuire a dărilor în natură sau în muncă**. - Inițial, **impozitul pe cap de locuitor** purta denumirea de **DARE** sau **DAJDIE**, însă, ulterior, s-a generalizat termenul turcesc **BIR**. Acesta se plătea [în funcție de situația materială a persoanei]. Boierii și clerul au fost scutiți de bir până în **a doua jumătate a sec. XVI**, când a fost impus și acestora. - **PROCEDURA DE STABILIRE A BIRULUI** purta denumirea de **CISLĂ** = sumă globală, stabilită pe grup fiscal (obște sătească) și împărțită pe unități impozabile (gospodării țărănești). - Suma era datorată **în funcție de puterea economică a fiecărui grup fiscal**, respectiv **a fiecărei unități impozabile**. Astfel, **țăranii** plăteau în funcție de numărul de vite deținute, iar **boierii** plăteau în funcție de numărul moșiilor cultivate ori de numărul satelor aservite. - **REPARTIZAREA BIRULUI** se făcea de [funcționari specializați] numiți **RĂBOJARI**. Răspunderea pentru neplata birului era **solidară**. Astfel, la nivelul unei obști, dacă o gospodărie nu putea acoperi birul datorat, [acesta era perceput de la celelalte gospodării]. - După **INSTAURAREA DOMINAȚIEI OTOMANE**, Țările Române datorau **HARACIUL / TRIBUTUL** către Poarta Otomană. Alături de acestea, existau și **obligații fiscale speciale** precum **PEȘCHEȘURI, PLOCOANE, MUCARERURI MARI ȘI MICI**. [În caz de război], Țările Române plăteau **contribuții suplimentare** numite **AJUTORINȚE**, destinate finanțării armatei otomane. Către Înalta Poartă erau datorate și **contribuții în natură (ZAHERELE) și în muncă**. **24. [ORGANIZAREA MILITARĂ ]** - Feudalii români erau înzestrați cu un ***apparatus bellicus*** ([aparat de război]), fapt stipulat expres în **DIPLOMA CAVALERILOR IOANIȚI (1247)**. Aceste forțe armate erau folosite atât în scop defensiv, cât și pentru ținerea în ascultare a țăranilor dependenți. - **STRUCTURILE ARMATEI** erau organizate astfel: - **CURȚILE BOIEREȘTI** - alcătuite din **voinici**, care participau la oaste **în cadrul steagurilor boierești**; - **CETELE BOIEREȘTI** - compuse din **viteji**, care participau la oaste **la chemarea Domnului**. - Nici **cetele**, nici **curțile boierești** **NU** erau **armate personale ale feudalilor**, ci erau **COMPONENTELE INIȚIALE ALE OȘTII ȚĂRII**! - **OASTEA ȚĂRII** - - - - - **25. [ORGANIZAREA BISERICII ORTODOXE - CTITORIREA ]** - **CTITORIRE** = **întemeiere, zidire** sau **fondare** (este unul din sensurile termenului *„descălecat"*). **ORIGINEA** instituției se regăsește în **Imperiul Roman din epoca post-clasică** și în **Imperiul Bizantin**. - **EFECTUL CTITORIRILOR** a fost dur, s-a urmărit **continuarea fondului spiritual și instituțional bizantin**, dar și **apărarea creștinismului**, drept componentă esențială a neamului român. - **ACTUL DE CTITORIRE** era o **înțelegere bilaterală, contractuală** între Domni sau boieri, pe de-o parte, și Biserică, pe de altă parte, având natura unei **donații cu sarcini**. - **Ctitorul** (Domn / boier) **SE OBLIGA** [să construiască], [întrețină], [repare] și [înzestreze] lăcașul de cult. - **Beneficiarul ctitoriei** (Biserica) **SE OBLIGA** [să înmormânteze ctitorul], [să îi cinstească memoria], [să oficieze slujbele și ritualurile convenite în vederea pomenirii veșnice]. Beneficiarul ctitoriei avea **OBLIGAȚIA** de [a nu înstrăina bunurile primite] sau chiar de [a executa alte sarcini] (înființarea de școli, tipografii, spitale etc.) - Ctitorii se împărțeau în **trei categorii**: - **CTITORII INIȚIALI** -- **cei care întemeiau așezământul** -- se mai numeau **ctitori mari** -- erau atât în nume propriu, cât și alături de familiile lor; - **CTITORII SECUNDARI** -- **cei care reparau, întrețineau lăcașul de cult** -- mai purtau și denumirea de **ctitori noi**; - **CTITORII DE ÎNTĂRITURĂ** -- de regulă, erau **Domnii sau stăpânii feudali care întăreau, respectiv confirmau privilegiile unei mănăstiri**. - **Bisericile sătești și cele construite în orașe** **NU** **sunt** rezultatul unui act de ctitorire, ci al unui **efort colectiv de înființare a unui lăcaș de cult** **pentru uzul comunității**. - Ctitorii au apărut odată cu formațiunile prestatale, iar conducătorii acestora au fost primii ctitori (juzii, jupânii, cnezii, voievozii) care ctitoreau biserici **pentru uzul propriu**. Cele mai importante ctitoriri au aparținut Domnului, iar cu acestea au rivalizat doar o parte din ctitoririle boierilor. - În **EPOCA FANARIOTĂ**, **marii negustori** și **meșteșugarii bogați** s-au regăsit în rândurile ctitorilor, întrucât aceștia reprezentau o categorie socială în curs de formare, respectiv **burghezia**. **26. [ORGANIZAREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ]** I. - - - - - - - - **27. [ORGANIZAREA AȘEZĂRILOR]** - Așezările se împărțeau în rurale și urbane, situație comună la nivelul ambelor Țări. - Orașele erau locuite de negustori, meșteșugari și chiar țărani, fiind comunități libere, cu organizare proprie și autonomie administrativă, însă care se aflau sub stăpânirea Domnului, fiind situate pe *Dominium eminens*. - Teritoriul orașelor cuprindea trei zone: - vatra - zona construită; - hotarul sau moșia -- zona adiacentă, cultivată de către orășeni; - ocolul orașului -- satele din vecinătatea așezării urbane. - Așezările rurale sunt reprezentate de sate, fiind organizate sub forma obștilor sătești sau teritoriale. Se împărțeau în sate libere și sate aservite. 1. **CONDUCEREA ORAȘELOR** Existau două categorii de dregători: A. DREGĂTORI ALEȘI DE ORĂȘENI: a. județul, în Muntenia; b. șoltuzul, în Moldova; c. Sfatul orășenesc (12 pârgari); d. Sfatul bătrânilor; e. Adunarea orășenilor. - - B. DREGĂTORII DOMNEȘTI: vornic, pristav, staroste, vameș, ureadnic. Aveau atribuții fiscale, vamale, polițienești și judiciare. Importanța și atribuțiile acestora au crescut în timp, în dauna dregătorilor aleși, pe măsura consolidării puterii Domnului. 2. - În satele libere, vechea organizare a obștii a fost parțial menținută, fiind confirmată prin hrisoave domnești, care au recunoscut drepturi în favoarea locuitorilor, competență în favoarea Sfatului oamenilor buni și bătrâni și reguli privind răspunderea. Deși unele obști și-au păstrat autonomia în conducere, au fost subordonate în plan administrativ, militar și fiscal conducerii județelor și a ținuturilor. - În satele aservite de Domn, boieri sau mânăstiri, conducerea era exercitată de un reprezentant al proprietarului, care avea puteri depline. **28. [INSTITUȚIILE DE DREPT PRIVAT DIN LEGEA ȚĂRII]** - Spre deosebire de proprietatea din Antichitate, în Evul Mediu românesc, aceasta nu avea o natură absolută, ci divizată între *Dominium eminens* și *Dominium utile*. A. - **DOMINIUM EMINENS** reprezenta un drept superior de supraveghere și control al Domnului asupra întregului teritoriu. Acesta era diferit de proprietatea domnească, adică de bunurile aflate în proprietatea Domnului, în calitate de persoană privată. - *Dominium eminens* este specifică funcției de Domn și conferă persoanei care îndeplinește aceasta funcție dreptul de a lua în proprietate *res nullius* (bunurile nimănui) și *res derelictae*, (bunurile abandonate), dar si bunurile confiscate de la boierii hicleni (cei condamnați pentru înaltă trădare). - În virtutea lui *Dominium eminens*, domnul culegea moșteniri vacante, încuviința întemeierea de slobozii (sate noi, trecute în proprietatea feudalilor din terenurile pustii sau pustiite). - Domnul acorda danii / donații pentru dreapta și credincioasa slujbă din *Dominium eminens* și putea exercita dreptul de prădalică (revocarea sau retractul donațiilor). Pentru a se preveni revocarea donațiilor, Domnul putea fi determinat să introducă în hrisovul de donație sintagma *„prădalică să nu hie"*. - În acest scop, beneficiarul donației făcea un cadou Domnului, respectiv oferea o cupă din metal prețios sau un cal frumos. Ambele bunuri presupuneau o valoare extrem de ridicată, iar transmiterea acestora condiționa introducerea sintagmei anterior indicate în hrisov. - Domnul avea atribuția de a acorda imunități feudale boierilor sau mânăstirilor. Acesta era un drept de auto-administrare asupra moșiilor, în baza căruia stăpânii feudali exercitau o parte din prerogativele Domniei pe propria moșie în interes propriu. B. - Compus din marea proprietate feudală (proprietatea domnească, boierească și mânăstirească) și din proprietatea țărănească (proprietatea asupra terenurilor și a altor bunuri ce reveneau țăranilor liberi). - Marea proprietate feudală este o proprietate completă asupra pământului și incompletă asupra țăranilor aserviți. - Modul original de dobândire era moștenirea, ulterior li s-a adăugat dania domnească, dania particulară, vânzarea, schimbul și înfrățirea pe moșie. - Existau și căi nejuridice de dobândire, respectiv de cotropire (numită silă), care presupunea acapararea cu forța a terenurilor țăranilor liberi. C. - Revenea Domnului în calitate de mare boier. - Aceasta era proprietatea independentă de exercitarea funcției de Domn. Avea ca obiect satele și moșiile aflate în proprietate personală a Domnului dinaintea ocupării funcției, la care se adăugau cele dobândite pe durata funcției, indiferent de modalitate. - Acestea din urma compuneau cămara domnească -- venituri sau beneficii separate de vistieria Țării. D. - Aparținea boierilor în calitate de proprietari feudali. - În principal, se transmitea prin succesiune (proprietate de moștenire), care nu putea fi înstrăinată decât cu respectarea dreptului de protimis al rudelor (drept de precumpărare și răscumpărare). - Moșiile dobândite prin donații domnești sau particulare purtau denumirea de proprietate de danie. - Până în sec. XV, acestea aveau caracter temporar, fiind limitate la durata vieții Domnului și a fiilor acestuia. - După jumătatea sec. XV, a dobândit caracter ereditar, adică putea fi transmisă la moștenire la nesfârșit, iar dreptul de prădalică al Domnului a fost limitat numai la cazurile de hiclenie (încălcarea obligațiilor decurgând din raportul de vasalitate, respectiv o formă de trădare). - Ca particularitate în Țările Române, moșiile erau stăpânite în comun de grupuri de boieri aparținând aceleiași familii, fapt care a dus la evitarea partajării terenurilor. În acest fel, s-a menținut unitatea domeniului feudal, dar si imunitățile acordate de Domn. E. - Era constituită din daniile făcute Bisericii de credincioși, în scopuri pioase și pentru pomenire veșnică. - Daniile domnești aveau ca obiect bunuri din *Dominium eminens*, iar daniile celorlalte persoane erau bunuri din *Dominium utile*. - Daniile erau donații cu sarcină, mânăstirile având obligația de a nu le înstrăina și de a utiliza veniturile moșiei donate în scop de binefacere sau alte scopuri anterior determinate de natură pioasă, sub rezerva revocării donației. F. - Prezenta particularități în funcție de titulari, aceștia puteau fi țărani liberi (grupați în obști), țărani liberi (afara obștii) și țăranii aserviți. - A constituit principala formă de proprietate ca întindere, de la momentul întemeierii statelor și până la jumătatea sec. XVI. - Teritoriul [obștii libere]: cuprindea două categorii de terenuri: - Terenuri afectate uzului comun (pajiști, păduri, ape), aflate în **coproprietate devălmașă**; - Terenuri utilizate exclusiv de o persoană sau o familie, precum cele din **vatra satului** (gospodăriile sătenilor), **țarina** (câmpurile de cultură) și **terenurile amenajate prin muncă proprie a sătenilor** (prisaca, via, vadul de moară și „țarina nouă") -- toate acestea se aflau în **proprietatea personală** a sătenilor. - Din această din urmă categorie, cunoaștem existența a 4 terenuri cu regim special: - PRISACA -- locul destinat stupilor de albine. Delimitarea ei se făcea după un obicei propriu, numit „obiceiul prisăcilor" ( = titularul se poziționa în mijlocul terenului reclamat, arunca un topor către fiecare dintre cele 4 puncte cardinale, iar locul în care cădea toporul reprezenta limita proprietății). Cele 4 puncte erau unite și, astfel, rezulta teritoriul prisăcii. Ulterior, toporul a fost înlocuit cu o săgeată. Specific Evului Mediu, prisaca și stupii NU aparțineau mereu aceleiași persoane, fapt ce constituia o aplicație a **proprietății divizate**. - VIILE, LIVEZILE și POMETUL -- intrau în proprietatea personală, ca efect al muncii țăranului. Această muncă presupunea un nivel de specializare pentru înființarea și întreținerea culturilor. În această situație, terenul și vița-de-vie sau pomii fructiferi puteau aparține unor persoane diferite. - BRĂNIȘTEA -- o porțiune de pădure, trecută în proprietatea personală, prin desprinderea ei din pădurile obștii sau din codrii seculari. Legea Țării recunoștea un obicei al brăniștilor, conform căruia aceasta era în exclusivitate folosită de către proprietari, iar accesul străinilor pentru a tăia lemne, vâna animale sau culege fructe era posibil NUMAI cu acordul proprietarului. - MOARA DE APĂ -- un ansamblu format din terenul pe care era amplasată moara (vadul morii) și mecanismul de măcinat. Acestuia îi era atașată o zonă adiacentă, destinată staționării carelor sau pășunatului vitelor. Dreptul de vad era dreptul de acces la apă, în absența căruia NU putea fi înființată o moară. Dreptul de vad putea fi înstrăinat sau închiriat. Se acorda de către obște (pentru apele mici) și de către Domn (pentru apele curgătoare mari). Dacă, în același loc, Domnul acorda drept de vad unor persoane diferite, se aplica **principiul *qui prior tempore, potior iure***. Dreptul de vad era imprescriptibil și era interzisă devierea abuzivă a cursului de apă, pentru dobândirea dreptului de vad ori pentru afectarea dreptului altei persoane. - Înstrăinarea unui teren din cadrul obștii era supusă unui **drept de protimis** (drept de precumpărare și răscumpărare). Titularii dreptului erau rudele și vecinii vânzătorului. Terenul NU putea fi vândut decât dacă era oferit la același preț proprietarilor dreptului de protimis. Dacă aceștia refuzau să îl cumpere sau nu furnizau un răspuns vânzătorului, cel din urmă era îndreptățit să vândă terenul. Dacă era cumpărat de o persoană străină de obște, timp de 1 an, oricare dintre titularii dreptului de protimis putea întoarce prețul vânzării, răscumpărând astfel terenul. În ziua de astăzi, dreptul de protimis este considerat un precursor al dreptului de preferință, respectiv de preemțiune. - [Proprietatea țăranilor liberi din afara obștii] cuprindea gospodăria, vitele, uneltele și un mic teren de cultură. - [Proprietatea meșteșugarilor] privea uneltele realizate de aceștia și atelierele. - [Proprietatea robilor] privea sălașele și uneltele sau hainele realizate prin muncă personală. - [Țăranii aserviți] aveau un drept de proprietate asupra unui lot de pământ (**dernițe**, în Muntenia, **jirebii**, în Moldova, respectiv **șesii**, în Transilvania). La acestea se adăuga dreptul asupra locului de casă, grădinii și uneltelor de muncă. **29. IMUNITĂȚILE FEUDALE (+ *Dominium eminens*)** - Cele apărute în Țările Române difereau de imunitățile din vestul Europei, în sensul că, pe acest teritoriu, aveau natura unor privilegii acordate de Domni feudalilor. - Ele NU sunt [drepturi politice], ci simple beneficii pecuniare. - Primii titulari ai imunităților au fost mânăstirile, apoi au fost acordate boierilor, de regulă pentru dreaptă și credincioasă slujbă. - În ceea ce privește **forma imunității**, reținem că aceasta se acorda prin **HRISOV DOMNESC**, în care se regăsea o formulă extinsă, ce menționa conținutul și întinderea domeniului feudal. - Imunitățile NU aveau un caracter uniform, fiind diferite de la un domeniu feudal la altul și fiind direct dependente de voința Domnului de a gratifica un boier sau o mânăstire. - În ceea ce privește **conținutul**, imunitățile constau: - În scutirea de dări și slujbe, datorate Domniei; - În recunoașterea unui drept de judecată al feudalului asupra anumitor cauze, desfășurate între locuitorii moșiei. Judecata reprezenta o sursă de venit pentru feudal; - Concesionarea exploatării unor resurse naturale, aflate în *Dominium eminens*, ori a veniturilor unor moșii, aflate tot în *Dominium eminens*. - Reținem că **scopul acordării** imunității feudale către boieri era acela de gratificare pentru îndeplinirea obligațiilor față de Domn. Cât privește imunitățile acordate mânăstirilor, reținem că acestea indicau rolul pe care Biserica Ortodoxă îl avea în păstrarea identității de neam și a independenței poporului. Acestora li se adăugau scopurile pioase ale Domnului, care dispunea de bunuri din *Dominium eminens*, pentru a-și arăta recunoștința față de divinități. **30. STATUTUL PERSOANELOR** - **CATEGORIILE SOCIALE / STATUTUL PERSOANELOR ÎN LEGEA ȚĂRII** - Cea mai importantă categorie socială era reprezentată de **BOIERIME**. Membrii acesteia aveau toate drepturile și privilegiile și exercitau conducerea politică a statului. Provin, la origine, din rândul conducătorilor de obști și uniuni de obști. După fondarea statului, aceștia au reprezentat o categorie socială distinctă de restul comunității. Există două categorii de boieri: i. Boierii de țară -- stăpâni de moșii, fiind cei care și-au unit feudele pentru formarea Țărilor (**jupani**, în Muntenia și Moldova, **barones**, în Transilvania). Calitatea de boier era condiționată cu deținerea unei moșii, astfel, odată cu pierderea moșiei, se pierdea și statutul. ii. Boierii de slujbe -- proveniți din rândul dregătorilor, fiind numiți și revocați de către Domni. Erau gratificați de către acesta prin danii domnești. Spre sfârșitul feudalismului, calitatea de boier era dependentă de îndeplinirea unei dregătorii în aparatul de stat. Cunoaștem faptul că exista un statut scris al boierimii din Muntenia și Moldova - După importanța și puterea lor -- boieri mari și boieri mici. - **CLERUL** -- slujitorii Bisericii. Aveau un statut privilegiat în stat, puteau face parte din Sfatul Domnesc. Aveau competența de a judeca anumite cauze dintre locuitorii domeniilor mânăstirești și aveau atribuții de drept canonic. - **ORĂȘENII** -- categorie socială eterogenă, compusă din trei clase: iii. **Patriciatul orășenesc** -- proprietarii de case și moșii, implicați în conducerea orașelor (în Moldova, erau consultați pentru alegerea Domnului) iv. **Târgoveții** -- negustori și meșteșugari. Aveau obligații fiscale față de Domn și erau subordonați dregătoriilor domnești ale orașelor. În timp, aceștia au pătruns în rândul aristocrației urbane v. **Lucrătorii agricoli de pe moșia orașului** -- liberi sau robi. Reprezentau cea mai puțin importantă clasă, însă constituiau cel mai numeros grup. - Drepturile fiecărei clase rezultau din **ACTUL DE ÎNFIINȚARE AL ORAȘULUI**. - **ȚĂRANII LIBERI** -- se împărțeau în 3 categorii: vi. **Proprietarii de pământ** -- locuiau în obști (moșneni sau răzeși) vii. **Proprietarii de pământ** -- locuiau în afara obștii (cneji sau judeci) viii. **Țăranii fără pământ** (săraci sau siromahi) - **ȚĂRANII DEPENDENȚI** -- [rumâni], în Muntenia, [vecini], în Moldova și [iobagi], în Transilvania. Puteau fi vânduți odată cu moșia pe care se aflau („legați de glie"). Puteau dispune de partea din produse și venituri rămase după achitarea rentei feudale. Până la jumătatea sec. XVI, aveau dreptul de a se strămuta de pe o moșie pe alta, după ce achitau renta, însă, ulterior, strămutarea nu mai era posibilă decât cu voința proprietarului feudal. Starea de dependență era ereditară, se transmitea pe linie masculină și era imprescriptibilă. - **CĂILE DE CĂDERE ÎN RUMÂNIE** (dobândirea calității de țăran aservit): ix. **Donația --** o persoană își dona libertatea stăpânului feudal x. **Vânzarea libertății** xi. **Împrumutul garantat cu libertatea personală și nerestituit la termen** xii. **Hotărârea judecătorească** - **FORME NEJURIDICE DE CĂDERE ÎN RUMÂNIE:** xiii. **Falsificarea actelor** de către boieri xiv. **Cotropirea (silă)** -- formă violentă de asigurare a aservirii - **CĂILE DE IEȘIRE DIN RUMÂNIE** xv. **Căi juridice** -- iertarea de rumânie, răscumpărarea din rumânie și hotărârea judecătorească xvi. **Căi nejuridice** -- cnezirea sau judecirea cu sila, arderea titlurilor boierilor, fuga de pe moșie, răscoala - **ROBII** -- nu erau oameni liberi, puteau fi vânduți sau donați. Spre deosebire de țăranii dependenți, puteau fi vânduți separat de moșie. Proveneau din rândul popoarelor migratoare, necreștine. Starea de robie înceta prin eliberare sau prin întoarcerea în țara de origine a celui căzut în robie. - **STRĂINII** -- cetățenii altor state, aveau dreptul de a se așeza în orașe, de a practica comerț, de a se organiza în comunități proprii și de a-și ridica lăcașe de cult. NU puteau dobândi pământ și se supuneau unui regim fiscal distinct. Străinii se puteau împământeni prin căsătoria cu o româncă / un român sau prin acordarea unei dregătorii de către Domn. - **RUDENIA ȘI CĂSĂTORIA** - **RUDENIA** era de 4 feluri: - De sânge -- directă (între ascendenți și descendenți) sau colaterală (frați, veri - Din alianță sau afinitate -- legătura unui soț cu rudele celuilalt soț - Spirituală -- între nași și fini -- rezultă din taina căsătoriei sau a botezului - Din înfrățire -- formă specifică dreptului românesc (formă de adopție fraternă, în care două persoane străine, după îndeplinirea unui ritual, dobândesc un statut similar celui dintre frați) - **CĂSĂTORIA --** taină religioasă, încheiată cu prilejul unei slujbe. Etapele premergătoare sunt: - Vederea în ființă -- cunoașterea celor doi soți - Urmarea de vorbă -- tratativele dintre familii, finalizate cu binecuvântarea părinților - În Legea Țării, era recunoscută **ZESTREA**, reprezentată de bunurile donate ambilor membri, cu prilejul căsătoriei. Ulterior, zestrea era cuvenită numai soției, prilej cu care au apărut vânătorii de zestre. - **CĂSĂTORIA CU FUGA** reprezenta simularea unei răpiri a viitoarei soții, pentru a forța binecuvântarea părinților. - **Robia** constituie piedică la căsătorie și atrage căderea în robie a copiilor rezultați. - **Divorțul** era recunoscut în beneficiul ambilor soți. **31. SUCCESIUNEA ÎN LEGEA ȚĂRII** - **SUCCESIUNEA** = **transmiterea patrimoniului unui defunct către moștenitorii acestuia**. **Patrimoniul** este compus atât din [active] (bunuri și creanțe), cât și din [pasive] (datorii). În Legea Țării, sunt cunoscute **2 moduri de transmitere a moștenirii**: 1. **MOȘTENIREA AB INTESTAT** - se deschide atunci când **NU EXISTĂ testament** sau **testamentul este nul / caduc** (care nu poate produce efecte, ex: [moștenitorul este deja decedat]) - **Vocație succesorală** au atât copiii legitimi, cât și cei adoptivi. - Ca regulă, există o **vocație succesorală egală între fete și băieți**, atât în ceea ce privește **bunurile de baștină** (cele moștenite din generație în generație), cât și **bunurile de cumpărătură** (dobândite de părinți ulterior). **! EXCEPȚIE**: **Muntenia** - **numai băieții** puteau dobândi [bunurile de baștină], însă **fetele** dobândeau [bani sau bunuri echivalente valorii], de regulă sub formă de **ZESTRE**. Obligația de a constitui zestrea aparținea **părinților**, iar, dacă aceștia decedau, obligația revenea **fraților**. - În dreptul românesc, se aplica principiul roman ***mater semper certa est*** ( **= mama este sigură întotdeauna în privința filiației copilului**). În ceea ce privește **filiația față de tată**, aceasta era [cea indicată de căsătorie]. Dacă un copil se năștea din afara căsătoriei, acesta putea veni doar la moștenirea mamei sale. - **COPILUL HIASTRU** ([vitreg, nelegitim]) venea la **moștenirea părintelui față de care era stabilită filiația**. Frații vitregi se moșteneau doar în considerarea **părintelui comun**. 2. - Testamentul era de 2 feluri: a. b. - Pentru ambele forme, era necesară **PREZENȚA MARTORILOR LA ÎNTOCMIRE**. - Ca o particularitate medievală, pentru a se asigura respectarea voinței cuprinse în testament, testatorul introducea în acesta un blestem pentru toți cei care îi vor încălca dorința. - Era recunoscută **SUBSTITUȚIUNEA FIDEICOMISARĂ**, în baza căreia **testatorul impunea moștenitorului să păstreze bunurile pe durata vieții acestuia**, iar la moarte, **să le transmită unei persoane indicate de testator**. În acest fel, testatorul dispunea cu privire la bunurile sale pe 2 generații. - **SUBSTITUȚIUNEA FIDEICOMISARĂ** putea opera **la infinit**, și astfel se asigura **menținerea proprietăților valoroase în aceeași familie**. **32. OBLIGAȚIILE ÎN LEGEA ȚĂRII** - Ca regulă, **RĂSPUNDEREA** era **personală**, respectiv [orice persoană va fi ținută răspunzătoare doar pentru faptele sale]. În perioada medievală, exista o **! EXCEPȚIE** de la această regulă, sub forma **RĂSPUNDERII COLECTIVE**, care îmbrăca 3 forme: 1. - Reținem că, la origine, săvârșirea unei fapte penale dădea **DREPTUL LA RĂZBUNARE**. - Ulterior, dreptul de răzbunare a fost înlocuit cu o **DESPĂGUBIRE**, stabilită prin **acord între victimă și făptuitor**. Acest sistem purta denumirea de **compozițiune voluntară**, iar despăgubirea se numea **dușegubină** („ispășirea sufletului"). - Ulterior, despăgubirea a fost înlocuită cu o **amendă statală**, numită **GLOABĂ**, acest sistem purtând denumirea de **compozițiune legală**. - Dacă o persoană dintr-o obște săvârșea o faptă penală, obștea era obligată [să predea persoana slujbașilor domnești], numiți **gonitorii din urmă**. Dacă obștea [**NU** identifica persoana respectivă], atunci era obligată să indice pe unde a părăsit acesta comunitatea. Dacă nu putea face nici acest lucru, **obștea, în mod colectiv, era obligată să plătească amenda stabilită**. 2. **RĂSPUNDEREA ÎN MATERIE FISCALĂ** = **mijloc de aservire a obștii de către Domn / boier** - Era, în același timp, o **modalitate de supraveghere reciprocă a membrilor**, pentru a preîntâmpina fuga din comunitate. - Astfel, **birul** (taxele) **era perceput la nivelul întregii comunități**, iar dacă o parte din țărani nu aveau din ce plăti sau fugiseră, ceilalți membri trebuia să acopere taxele. - Dacă obștea devenea **INSOLVABILĂ** (nu putea plăti birul), atunci era **aservită în contul datoriei de către Domn / boieri**. 3. **DESPĂGUBIREA DE LA ALTUL** - Se aplica atunci când o **persoană dintr-o comunitate românească era prejudiciată de un străin** aflat în trecere prin Țările Române. - Cel prejudiciat putea să își recupereze paguba de la un **conaționar al debitorului străin**. - Cu acest prilej, era necesar [să îi emită conaționarului toate dovezile privind existența creanței], astfel încât acesta să o poată recupera când se întoarce în țara de origine. - Aceeași procedură se aplica și dacă debitorul era român și creditorul era străin. **33. CONTRACTELE ÎN LEGEA ȚĂRII** - În Legea Țării, **CONTRACTELE** au fost elaborate pornind de la **influența romană și bizantină**, care poate fi ușor observată în materia contractelor de vânzare, donație și împrumut. 1. **CONTRACTUL DE VÂNZARE** = consensual, translativ de proprietate - a. **CONSIMȚĂMÂNTUL** = **manifestarea de voință concordantă a părților**, despre care știm că trebuia să fie **liber exprimat și neviciat**. Cel mai important [viciu de consimțământ] era reprezentat de **VIOLENȚĂ (SILĂ)**. În anumite situații, era necesar și consimțământul altor persoane decât vânzătorul și cumpărătorul, respectiv al **titularilor dreptului de protimis** sau chiar a **Domnului**. b. **OBIECTUL** = **bun aflat în circuitul juridic**. Cel mai important obiect era **pământul**, însă, în cazul [robilor și al țăranilor aserviți], inclusiv **ființa umană** putea face obiectul vânzării. c. **PREȚUL**, în mod necesar, trebuia stabilit în bani. [Dacă era stabilit în alte bunuri], atunci **contractul era de SCHIMB, NU de vânzare**. Prețul era restituit cumpărătorului în 2 situații: **rezoluțiunea contractului de vânzare** sau **incidența evicțiunii** (pierderea dreptului dobândit în favoarea unei alte persoane, de regulă pentru că vânzătorul nu era proprietar). - În ceea ce privește **forma**, contractul de vânzare se putea încheia [în scris] sau [în oral], în prezența martorilor și uneori în prezența garanților și a aldămășarilor (martori preconstituiți). 2. a. **dania domnească** = donația făcută de Domn, avea de regulă scopul de a gratifica un boier pentru dreaptă și credincioasă slujbă b. **dania particulară** = avea de regulă scopul de a gratifica o persoană pentru asigurarea întreținerii la bătrânețe (donație cu sarcină) c. **dania către Biserică** = avea de regulă scopuri pioase / filantropice, iar bunurile donate nu puteau fi înstrăinate de către donatar - Specific Evului Mediu, **ființa umană** **putea face obiectul donației**, fiind atât un mod de aservire a țăranilor, cât și un mod de transfer al proprietății unor domenii cu obști aservite. 3. **CONTRACTUL DE ÎMPRUMUT** = **contract real**, adică se încheia în mod valabil prin acordul de voință al părților, **însoțit în mod obligatoriu de remiterea materială a bunului** - Avea 2 forme: a. comodat (împrumut de folosință) b. mutuum (împrumut de consumațiune) - - - **34. GARANȚIILE ÎN LEGEA ȚĂRII** - Legea Țării cunoaște **2 feluri de GARANȚII**: a. - Bunul zălogit era **stăpânit și folosit de creditor** până la restituirea împrumutului. - Dacă se garanta cu o [moșie pe care se aflau țărani aserviți], creditorul **putea folosi munca acestora în contul dobânzilor**. - Zălogul era: - **FĂRĂ termen**: bunul era păstrat până când se restituia împrumutul, fără a putea fi vândut. - **CU termen**: existau 2 situații: i. zălogul era **stătător**, adică acesta **intra în proprietatea creditorului** dacă împrumutul **NU era restituit la scadență**. ii. zălogul era **nestătător**, adică, la scadență, **bunul era vândut**, iar **creditorul păstra din preț doar valoarea datoriei**, restul sumei revenea proprietarului bunului vândut (debitorului/garantului). b. **CHEZĂȘIA** = **garanție personală**, chezașul fiind un **debitor accesoriu**, **care se angajează să plătească datoria în cazul în care debitorul principal nu o face.** - - - **35. ÎNFRĂȚIREA PE MOȘIE ÎN LEGEA ȚĂRII** - **ÎNFRĂȚIREA PE MOȘIE** = **instituție complexă**, **ce reunește trăsături specifice rudeniei, succesiunii și contractelor**. **ORIGINEA** înfrățirii se găsește [în vechiul obicei trac al încheierii convențiilor]. Ulterior, a apărut **frăția de arme**, **frăția haiducească** și **frăția de cruce**. - **Boierii se înfrățeau printr-o slujbă religioasă**, însoțită de **împărtășirea din aceeași pâine**. În cazul țăranilor, ritualul înfrățirii era mult mai simplu. - Înfrățirea pe moșie se realiza **PRIN ACT SCRIS**, care emana de la **Cancelaria Domnească**. Producea **atât efecte nepatrimoniale** (**în sfera rudeniei**, persoanele implicate devenind [frați]), **cât și efecte patrimoniale** (**în sfera succesiunii**, persoanele implicate putând [să se moștenească], și **a drepturilor reale**, persoanele implicate deveneau [coproprietari ai unor bunuri]). - Înfrățirea se clasifica: A. **DUPĂ OBIECT** a. prin [UNIREA OCINILOR CELOR ÎNFRĂȚIȚI], presupunea 2 etape: - unirea moșiilor; - așezarea celor înfrățiți. b. prin [ÎNFRĂȚIREA PE MOȘIA UNEI SINGURE PERSOANE], presupunea doar **așezarea celor înfrățiți pe moșia unuia** B. **DUPĂ EFECTE** a. [DIRECTĂ] - se nășteau raporturi de înfrățire între toți participanții; b. [INDIRECTĂ] - cel înfrățit doar îi așeza pe ceilalți ca frați pe moșia sa. - - **ÎNFRĂȚIREA PRIN UNIREA OCINILOR** era [directă] și crea o **stare de indiviziune între participanți**. - **ÎNFRĂȚIREA PRIN AȘEZAREA OCINILOR** putea fi [directă/indirectă], iar **numai cei înfrățiți primeau cote din dreptul de proprietate.** - **Pe plan SUCCESORAL**, în Muntenia, [se înfrățeau fetele cu viitorii soți], pentru a li se asigura **vocație succesorală la bunurile de baștină**; prin înfrățire se putea schimba ordinea succesorală. - **Pe planul DREPTURILOR REALE**, era un [mod particular de transmitere a proprietății asupra moșiilor]; putea opera fie **de îndată**, fie la **împlinirea unui termen / la moartea proprietarului constituitor**. - **36. DREPTUL PENAL ÎN LEGEA ȚĂRII** - **Încălcarea normelor de drept penal** purta denumirea de **VIN**, termen folosit cu sensul de [faptă interzisă]. Acestea se clasificau în 2 categorii: 1. a. b. c. d. e. 2. a. b. - **PEDEPSELE** erau de 4 categorii: 1. **fizice**: decapitarea, spânzurarea, tragerea în țeapă 2. **privative de libertate**: ocna, temnița, pușcăria 3. **pecuniare**: amenzi, ce au purtat de-a lungul timpului denumiri diferite, precum hatalm, gloabă, dușegubină 4. **infamante**: tăierea bărbii, bătaia publică, purtarea pe uliță **37. PROBELE ÎN LEGEA ȚĂRII** A. JURĂMÂNTUL CU BRAZDA Este o probă de sorginte tracă, aparținând categoriei ORDALIILOR. Este considerată o probă păgână, întrucât pământul avea natura unei divinități în accepțiunea tracică, fapt care s-a perpetuat până în Evul Mediu. În Moldova, BRAZDA (pumn de pământ) se purta direct pe cap, iar în Muntenia într-o traistă. Proba era utilizată în procesele de grănițuire, iar cei supuși probelor arătau hotarele prin parcurgerea acestora cu brazda pe cap sau în mână. În Muntenia, cei care puteau proba aveau numele de TRĂISTAȘI, iar cei din Moldova de BRĂZDAȘI. Sub influența creștinismului, pământul a fost înlocuit cu o Evanghelie, iar persoana care presta proba se deplasa pe limita proprietății ținând-o în mână. La origine, proba era rezervată țăranilor, însă, odată cu dezvoltarea proprietății feudale, ea a fost folosită de boieri, care preconstituiau ca martori copii de țărani. În cronicile vremii, se arăta că aceștia erau „trași de chică", respectiv bruscați sau atenționați pentru a-și aduce aminte anumite limite pe care le încălcaseră. B. PROBA CU FIERUL ROȘU Specifică Transilvaniei, informațiile pe care le cunoaștem se regăsesc în registrul Episcopiei din Oradea. Astfel, între 1208 -- 1235, proba a fost folosită în 389 de cauze. Aceasta face parte din categoria ORDALIILOR, fiind o probă de natură mistică. Era utilizată doar în cazul echivalenței probatorii, adică atunci când judecătorul nu putea înclina balanța spre una dintre părți, pornind de la probatorul deja administrat. Proba se presta în fața membrilor CLERULUI, după oficierea unei slujbe religioase. În mâna persoanei care presta proba, era așezată o bucată de fier înroșit în foc, care trebuia purtată pe o distanță de 8 -- 10 pași. Ulterior, mâna era bandajată, iar bandajul sigilat. După 8 zile, persoana care a purtat proba se prezenta în fața clerului, unde bandajul era desfăcut și se examina starea rănii. Dacă ea era vindecată sau în curs de vindecare, se consideră că A JURAT DREPT. Dacă aceasta era infectată sau persoana murea, se consideră că A JURAT STRÂMB. Era considerată o dovadă de vinovăție ruperea sigiliului anterior celor 8 zile, omisiunea de a se prezenta în fața clerului sau fuga în timpul ceremoniei religioase. Această probă era rezervată țăranilor aserviți, însă, în mod excepțional, putea fi dispusă și între litigiile dintre boieri. În acest din urmă caz, boierii desemnau un țăran aservit care să administreze proba. Țăranii prestau proba în nume propriu. Proba nu are o natură pur juridică, iar modul de desfășurare al acesteia era neconcludent. În funcție de temperatura la care era încins fierul, de tratarea prealabilă a mâinii sau rezistența fizică a persoanei, rezultatele probei erau previzibile. C. **PROBA CU JURĂTORI** - - - - - - - - - - - - **38. PRAVILELE BISERICEȘTI** - - - - LEGISLAȚIA ÎMPĂRATULUI IUSTINIAN (ulterior, împărat al Imperiului Roman de la Răsărit): Codul, Digestele, Institutele și Novelele - LEGISLAȚIA ISAURIANĂ: Nomos Georgikos, (legiune agrară bizantină), Ecloga - LEGISLAȚIA MACEDONEANĂ: Prohironul, Epanagoga, Bazilicale - MANUALELE DE DREPT ALE VREMII: - Sintagma alfabetică a lui Matei Vlastares - Hexabiblul lui Constantin Armenopol - Nomocanonul lui Mihail Malaxos - - Pravile în limba slavonă - Pravila de la Târgoviște (1452) - 2 pravile de la Mănăstirea Neamțu (1474 și 1567) - Pravila de la Mănăstirea Bisericani (1512) - Pravila de la Putna (1581) - Pravila de la Bistrița Moldovei (1618) - Pravila de la Bistrița Olteniei (1636) - Pravilele adoptate în limba română: - Pravila Sf. Apostoli (Pravila de la Ieud) -- 1560 -- 1562 - Pravila Aleasă (1632) - Pravila de la Govora / cea Mică (1640) - **CONȚINUTUL PRAVILELOR** - - - - - - - **39. PRAVILELE LAICE** 1. [AUTOR, STRUCTURĂ, IZVOARE] - - - - - 2. [STRUCTURA LEGIUIRII] - Prima parte conține reglementări specifice agriculturii medievale, în forma cunoscută în feudalismul sec. XVII, respectiv legarea țăranilor aserviți de glie, dreptul feudalilor de a urmări și a readuce țăranii fugari, obligația de plată a rentei feudale (bani, bunuri și servicii), dispoziții privind paza hotarelor și împărțirea recoltelor. - A doua parte conține dispoziții de DREPT CIVIL, PENAL și PROCESUAL. Erau împărțite în secțiuni (*„pricini"*), capitole (*„glave"*) și articole (*„zaciale"*). 3. [CONȚINUTUL PRAVILELOR] - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -