Introducere în studiul istoriei psihologiei. Aspecte metodologice. Conceptul de paradigmă la Thomas Kuhn. PDF

INTRODUCERE 1. Conceptele şi obiectivele istoriei psihologiei Orice sistem de cunoştinţe, fie ele empirice sau ştiinţifice, îşi are propria istorie; latura anecdotică a progresului unei arii de cunoştinţe incită în mod natural curiozitatea celui care se pregăteşte pentru domeniul respe...

INTRODUCERE 1. Conceptele şi obiectivele istoriei psihologiei Orice sistem de cunoştinţe, fie ele empirice sau ştiinţifice, îşi are propria istorie; latura anecdotică a progresului unei arii de cunoştinţe incită în mod natural curiozitatea celui care se pregăteşte pentru domeniul respectiv de competenţă. Evoluţia edificării identităţii ştiinţei psihologice merită însă studiată din mai multe raţiuni specifice: - Cunoscând logica internă a dezvoltării principalelor concepte, legităţi şi interpretări psihologice, te orientezi mai bine în mulţimea conotaţiilor diferiţilor termeni, adesea folosiţi în limbajul comun şi încărcaţi de conţinuturi protopsihologice. - Situaţiile memorabile, acele „ţesături de fapte şi idei" (Şt. Odobleja) care au generat paradigmele ştiinţei psihologice repre­ zintă pentru student o şcoală de gândire productivă, cu elementele ei critice, investigative şi novatoare. - Cunoaşterea momentelor critice în reformularea obiectului PSIHOLOGIEI, a metodelor şi conceptelor-cheie, ne oferă tabloul dinamic al instituirii identităţii psihologiei ca ştiinţă ce se „auto- cunoaşte", la care se face apel de către alte ştiinţe şi practici şi care are o. imagine a viitoarei evoluţii. Aceasta dă studentului o măsură a maturităţii în demersul investigativ şi o atenţionare deopotrivă asupra risipei de efort şi a relevanţei în punerea şi abordarea problemelor. - Dincolo de informaţie, ISTORIA PSIHOLOGIEI oferă cultură şi educaţie, contribuie la formarea spiritului profesional-comunitar: tânărul student cunoaşte personalităţi, „accentele" puse de ele în evo­ luţia cunoaşterii vieţii psihice, descoperirile cu efect emergent asupra mentalităţilor, resorturilor sociale, calităţii vieţii. - In nici o altă ştiinţă realitatea gândită nu este atât de direct accesibilă celui care gândeşte ca în cazul psihologiei. Dar din cauza impresiei situaţionale, se poate spune că în istoria umanităţii au fost mai multe „psihologii" dacât „suflete": acelaşi om, în situaţii diferite, a gândit „mai altfel" asupra trăirilor sale sufleteşti, combinând mai mult sau mai puţin explicit idei de cauzalitate, alcătuire, funcţionare. 9 valoare, frumuseţe etc. De aceea, H.Ebbinghaus a afirmat maliţios la apelul la perioade vechi ale gândirii integraliste, intuitive, image- început de veac XX: „Psihologia are un lung trecut şi o scurtă istorie". rial-metaforice nu ne apare decât ca o veritabilă şcoală de gândire pro­ ductivă. De altfel, nu-şi exprima Claude Bernard, părintele medicinii Un asemenea specific al ştiinţelor psihologice, de a fi în experimentale, convingerea că va veni ziua în care fiziologul, poetul şi continuu „asistate" şi presate de fondul experienţial personal, impune filozoful vor vorbi aceeaşi limbă şi se vor înţelege între ei? un efort special pentru stăpânirea complexităţii obiectului de studiu în perioadele de început, asemenea unitate a existat, iar dacă prin definirea corectă a conceptelor în perspectiva bine-precizată a demersul era preponderent intuitiv şi globalist, acesta era, spre avan­ obiectului psihologiei. Psihologul însuşi are nevoie de un echilibru tajul nostru, un izvor de inspiraţie mereu proaspăt, ieşit din adâncuri. intern pentru a rezista „primei impresii" şi a nu rătăci în speculaţii Fondul conceptual pare, evident, redus ca elaborare ştiinţifică, dar convenabile sau „de efect". In „scurta sa istorie" (calificată astfel de patosul său provocativ-productiv a fost dovedit de-a lungul veacurilor. Ebbinghaus, evident, pe criteriul metodei experimentale) psihologia a Intorcându-se la aceleaşi izvoare, gânditori din epoci diferite, cu cunoscut regretabile denaturări prin impactul cu ideologia, deşi de-a modelele conceptuale respective, au redescoperit alte semnificaţii. lungul secolelor s-a aflat în fruntea ştiinţelor care au vizat demnitatea, „Tablourile" sunt altele, precum surprizele întâlnite de aceeaşi per­ puterea şi frumu-seţea umană. Frământată de acest ideal, psihologia şi- soană într-o zonă de vegetaţie, dacă revine în momente succesive - ca a reformulat problemele, obiectivele, conceptele, aceasta fiind şi efect elev, student, cercetător şi savant în botanică. al schim-bărilor intervenite în raportul omului cu lumea şi cu istoria Deşi nu este deloc un specific al domeniului nostru, faţă de alte socială. ştiinţe şi nici chiar în raport cu artele, trebuie consemnat, mai ales cu în jurul conceptului de „identitate" şi a definiţiei lui P.Janet titlu de „introducere", că psihologia nu întotdeauna va fi, este şi a fost („personalitatea este un individ care-şi alcătuieşte povestea mentală a ştiinţifică. Aşa cum arhitecţii zic că domeniul lor a trecut prin trei propriei vieţi") s-a înfiripat treptat reprezentarea despre un paralelism faze, fiind, succesiv, practic-utilitar, artistic şi estetic, aşa şi concep­ între istoria psihologiei şi istoria psihologică a personalităţii. In tualizarea psihologică poate fi întâlnită în diverse momente sub trei ambele cazuri, analiza operează cu concepte ca: evenimente şi ipostaze: practic-rezolutivă, ca exegeză-comentariu şi ca ştiinţific-para- structură experienţială, proiecte şi programe, ţeluri, teme centrale ale digmatic-explicativă. Dacă păstrăm inspirata distincţie a lui Ebbinghaus vieţii, puncte cardinale, crize etc. In cazul unei ştiinţe, evenimentele de la începutul acestui veac, am putea spune că primele două stadii ţin marcante sunt forumurile (conferinţe, simpozioane, congrese), dar şi de ceea ce el numea un „lung trecut", iar al treilea, de „scurta istorie" editările de cărţi şi reviste, descoperirea unui fenomen sau regularităţi a psihologiei. (prin observare, experiment sau procesare intelectivă de diferite Scepticii în privinţa statutului psihologiei ca ştiinţă, de la tipuri). Şi într-un caz şi în celălalt, relevanţă similară au fondul oamenii de bună credinţă la tiranii strâmtarăţi de vitalitatea sufletelor motivaţional, imaginea viitorului, câmpuri problematice, tactici şi stra­ supuşilor, nu reuşesc să distingă cele trei ipostaze ca atare şi nici tegii de problem solving, cunoştinţe centrale sau explicite şi cunoştinţe raporturile dinamice dintre ele. Relativ la al doilea aspect, subes­ periferice sau implicite, potenţial receptiv de stocare, creaţie şi timarea psihologiei ţine mai mult de sărăcie sufletească, în speţă de interpretare a trecutului. necunoaştere sau slabă receptivitate faţă de aspectele „combustiei Un criteriu major al similitudinii este însuşi indicatorul maturi­ psihice" în istoria omenirii şi în viaţa curentă. zării: valorificarea trecutului în noi contexte problematice, acţionale şi Pe măsură ce te familiarizezi cu obiectul psihologiei, dar mai conceptual-interpretative. O ştiinţă matură apelează frecvent la acest ales cu tendinţele ei majore de a prinde în ţesătura ştiinţei fapte şi idei, potenţial benefic. iţi este greu să concepi un om, oricare ar fi profesia sa, în afara acestui De obicei, când se vorbeşte despre trecutul psihologiei se încear­ gen de problematică şi meditaţie; cei cu o mai mare înclinaţie spre că o jenă în legătură cu naşterea ei greoaie şi prea târzie în sânul exactitatea măsurării şi judecăţii ar putea întreba: „în ce măsură gândirii filosofice. Secolul „nostru", ce doar s-a încheiat, a spulberat psihologia a contribuit la formarea omului modern?" Ştiinţele sunt însă asocierea tinereţii unei ştiinţe cu imaturitatea şi a imprimat o recunoscute drept forţe intelectuale, iar inventivitatea tehnică a înnoit valoare emergentă interdisciplinarităţii. în această nouă perspectivă, 11 10 într-atât faţa lumii, încât i-a conferit o nouă identitate. Pe măsură ce peşterilor aveau reprezentări şi concepţii asupra emoţiilor, trebuinţelor, conceptul ştiinţific impunea o nouă interfaţă om-lume materială, s-a dorinţelor şi comportamentelor paradoxale, inclusiv a viselor şi halu­ format şi părerea că abstracţia şi obiectivitatea ar sărăci implicarea cinaţiilor. Explicaţiile lor ajung până la vechii filosofi greci, în afectivă a omului în tranzacţia sa cu realitatea din afara sau din termenii de demoni sau spirite ce stăpâneau trupul individual. interiorul sufletului său. Dacă timp de 25 de secole (până la zborul primului avion), Gândirea psihologică a reflectat schimbările poziţiei omului în filosofii greci au fost consideraţi părinţi ai conceptelor ştiinţifice ale univers, le-a asistat şi ameliorat, a extrapolat şi a propus spre experi­ psihologiei, aceasta se datorează faptului că ei au făcut primul efort de mentare noi expresii ale potenţialului vital. Una din cuceririle „strate­ a înlătura demonii din viaţa curentă şi destinul omului. Au avut un gice" a fost chiar definirea raportului sufletului cu viaţa, prin concep­ exces de zel, explicând global universul şi sufletul prin elemente tele perechi funcţie-structură, potenţial-actual, suflet-spirit, stare-acti- naturale omniprezente (apa, focul, infinitul, mişcarea), dar s-au pliat vitate, intern-extern: destul de operativ pe determinismul fiziologic şi epistemologic, - O viziune genetică, respectiv determinarea criteriului psihis­ redând omului demnitatea („Virtutea se învaţă", ziceau Protagoras şi mului şi precizarea momentului apariţiei reglajului psihic în istoria Socrate) şi patosul dramatic al unităţii dialectice dintre structură şi lumii vii; delimitarea reglajului psihic de alte reglaje ale comporta­ funcţie, materie şi conştiinţă, suflet şi spirit (începând cu Aristotel). mentelor vieţuitoarelor; identificarea unei dimensiuni a psihismului la în faţa istoriei psihologiei, studentul de astăzi are revelaţia unui om şi animale. relief, deci a unui peisaj cu trei dimensiuni: oameni, idei, context - Identificarea atributelor „faptului psihic" ca o realitate distinc­ social. Se află în faţa unei moşteniri; cum orice moştenire are menirea tă de trăirea sufletească sau „ecoul" afectiv-imagerial al „tranzacţiei" de a fi folosită, aventura parcurgerii mai multor secole de gândire fiinţei cu realitatea. generează ideea presantă „La ce foloseşte?". înainte de toate, în istorie - Demarcarea între lumea externă şi lumea internă, respectiv identificăm baza pe care ştiinţa psihologică de astăzi a cumulat treptat conceptualizarea unei instanţe distincte numită Subiect, cu capacitate cinci principii de determinism în funcţionarea psihicului uman: triplu-modulară de cunoaştere, autocunoaştere şi aşteptare-anticipare, 1) principiul determinării biologice, în dublu sens: cu un mod de existenţă definit ca interacţiune, sau raport activ cu cele a) psihicul este o funcţie a sistemului nervos ce constă în „orien­ două lumi, internă şi externă. tarea" „pe bază de imagini" în cadrul lumii obiective (interne şi externe); - Precizări metodologice: rolul pe care îl are „iluminarea" (des­ b) psihicul este forma superioară de reglaj a relaţiei individului coperirea prin revelaţie, sau insight-u\) în înţelegerea vieţii sufleteşti cu mediul, îndeplinind astfel o funcţie de adaptare, deci de problem nu este unul deosebit prin putere şi frecvenţă, în comparaţie cu alte solving pentru supravieţuire; domenii ale cunoaşterii; distincţia rezidă însă în efectul miraculos- 2) principiul determinării sociale: homo sapiens este diferit de transformator pe care-1 are gândirea psihologică asupra „obiectului", a restul lumii vii prin faptul că „înmagazinează" şi „împrumută" expe­ faptului psihic, atunci când este vorba de introspecţie. Aceasta este, rienţă de specie. Uneltele, limbajul, conceptele, algoritmii, valenţele într-adevăr, o remarcabilă diferenţă dintre psihologie şi alte ştiinţe, o obiectelor, chiar expresiile emoţionale, mecanismele de decentrare şi preocupare mai mult sau mai puţin explicită în evoluţia gândirii despre empatie, tot ce a putut acumula omenirea în suta-milenara ei existenţă suflet; conştientizată ca o problemă de metodologie, operaţionalizarea sunt însuşite, folosite şi dezvoltate de fiinţa umană. Acest pressing nu în această sferă constituie o dimensiune majoră ce poate şi trebuie diminuează status-ul personalităţii umane în raport cu „animalul urmărită în decursul dezvoltării psihologiei. în fapt, saltul în plan suveran şi independent". Experienţa împrumutată dă conţi-nut metodologic a însemnat, în 1879, trecerea de la „trecut" la „istorie", individuaţiei, construcţiei sufleteşti a fiecărei persoane, astfel că tot respectiv cucerirea unui loc între ştiinţele experimentale. cea ce „împrumută" serveşte tot la construcţia identităţii personale; Dar şi aşa-zisul „trecut" are evoluţia sa. în urmă cu cea. 100.000 însuşind „fondul comun", omul îşi alimentează potenţialul de „a fi", de „a de ani, când umanul începe să se facă prezent prin folosirea focului la acţiona" şi „a avea", câştigându-şi „dreptul la diferenţă" şi la originalitate; pregătirea hranei, îngroparea morţilor şi folosirea uneltelor, oamenii 12 13  3) principiul dezvoltării: orice funcţie psihică este supusă princi­ 5) principiul funcţionării sistemice. încă de la delimitarea de piului învăţării şi dezvoltării, nici un fenomen, stare sau competenţă către Aristotel a celor trei funcţii ale sufletului, - hrănirea, simţirea şi nu poate căpăta o explicaţie suficientă fără aportul experienţei căpătate raţiunea, problema unităţii structural funcţionale a psihicului a fost o prin interacţiunea Subiect-mediu. Psihicul este nu numai un service al preocupare în planurile teoretic şi aplicativ. Modulele cognitiv, acestei interacţiuni, ci şi un beneficiar. Cunoscutul psiholog Hebb, la afectiv-motivaţional şi volitiv, definite tot în De anima, apoi nivelurile răspântia de veacuri XIX şi XX se pronunţa printr-un model geometric definite de psihanaliză şi componentele personalităţii - toate au asupra raportului dintre „ereditar" şi „dobândit": a aprecia aportul unuia atributul funcţionării în sistem. Demonstraţiile vin în principal din sau altuia este ca şi când te-ai întreba care este contribuţia lungimii două direcţii: cea a tratării genetice şi cea a compensării în caz de sau lăţimii în determinarea suprafeţei unui dreptunghi. Orice funcţie disfuncţii. psihică se dezvoltă în timpul vieţii, fiind în fapt un produs al dezvoltării. Factorii de progres ai acestui proces ţin de particularităţi Secolul XX a fost marcat, printre altele, de naşterea unor ştiinţe neuro-funcţionale, mediul de viaţă, conţinuturile şi ritmurile activităţii. despre sisteme: consonantismul, sinergetica, cibernetica; instructiv In istoria gândirii psihologice, locul demonilor a fost revendicat de este faptul că toate s-au inspirat din comportamentul ghidat psihic, „factorii ereditari" sau „formele native ale psihismului". în psihologia oferindu-i psihologiei un loc central între celelalte domenii de modernă, problematica genezei funcţiilor psihice reprezintă o „schelă" cunoaştere. pentru construcţia unei noi metodologii: studiile genetice, excelând în şcoala piagetiană de la Geneva, au deschis o magistrală spre natura 2. Paradigma - un reper în analiza istorică imaginii, gândirii, personalităţii. Recunoaşterea tacită sau declarată a După 1962, anul apariţiei cărţii Structura revoluţiilor ştiinţifice, acestui principiu a generat domenii noi în aplicaţiile psihologiei, cum de Thomas Kuhn (apărută şi la noi în 1976, la Editura Ştiinţifică şi este creatologia, psihoterapia şi formarea mentorală a carierei; de Enciclopedică), dezbaterile despre natura şi istoria ştiinţelor apelează asemenea, a impus criterii noi învăţământului şi psihodiagnozei. 4) principiul acţiunii: orice organism se află într-un raport activ la conceptul de paradigmă; complementarul său, „sintagmă", s-a cu mediul în care trăieşte, psihicul deserveşte acest proces, dar este şi dovedit înalt productiv în dezvoltarea gramaticilor transformaţionale; influenţat prin conţinut şi procesualitate de această interacţiune. La în general, astăzi, orice analiză de conţinut a unui text, design-xnWt de diferite niveluri de psihism, în filogenie şi ontogenie, potenţialul de instruire şi analizele istorice în materie de evoluţie a ştiinţelor recurg activitate este diferit, fiind indicator şi condiţie a „orientării în la termenii „paradigmă" şi „sintagmă". în ciuda impreciziei definirii situaţie", deci a reglajului psihic. Avem cu lumea animală o dimen­ paradigmei, alternativa folosirii conceptului mult mai concret de siune comună: activitatea pentru supravieţuire; diferenţa constă în „program de cercetare" nu a reuşit să i se substituie, diferenţele fiind structurare, aşa cum ţesutul cerebral este diferit de cel hepatic. La om semnificative. numai sporadic şi specific se mai întâlnesc „arce simple" între obiectul însuşi autorul arhicunoscutei cărţi încearcă peste zece definiţii activităţii şi trebuinţă; activitatea umană este o unitate molară com­ pentru a ajuta conceptualizarea. Fiind o „cunoaştere tacită", fără for­ pusă din acţiuni, „celule" relativ autonome operaţional, instrumental şi mulări generale şi fără autor (o teorie sau un program de cercetare are dinamic; deşi ca desfăşurare reactivă se pot identifica multe elemente întotdeauna un autor), expresia din varianta românească „model de comune în activităţile animale şi umane, orientarea (cognitivă şi practică ştiinţifică" ne apare nefericită şi aceasta din cauza ambigui­ motivaţională) este calitativ diferită. Subiectul uman învaţă să tăţii termenului „model". Mai adecvat este neologismul „pattern", raporteze scopurile parţiale ale acţiunilor (dispuse în serii continue sau foarte apropiat de „schemă" („ceea ce este transferabil şi transpozabil paralele) la scopul ultim al activităţii. Tocmai acest gen de procesare a lea de la o acţiune la alta", J.Piaget, la al 18 Congres Internaţional de elementelor activităţii - raportarea ţelului la motiv, a scopului la Psihologie). Ideea de „ceva aşezat în ştiinţă" (probleme, soluţii, mijloace, a obiectului la substitutul lui etc. - imprimă trăirii omului matrice a disciplinei pentru o anumită perioadă) este întărită de caracterul conştient. Conştiinţa ca act supervizează raportul activ al afirmaţia că paradigma stă la baza instrucţiei profesionale, deoarece ea omului cu lumea externă şi internă, precum şi procesul conex al dă domeniului ştiinţific caracterul de normalitate: fără a se mai duce asimilării de cunoştinţe, deprinderi şi valori; 15 14 discuţii asupra fundamentelor, orientării metodologice şi abordării Marco Marulik, umanist croat, care 1-a folosit în 1506; în 1524 tot el a problemelor concrete, comunicarea la nivelul comunităţii ştiinţifice publi-cat o carte (Iul volum) Psihologia gândirii umane; alţii recunosc decurge uşor şi eficient. pe Christian von Wolff, care în 1732 a publicat un tratat de psihologie Psihologia modernă este o ştiinţă prin excelenţă experimentală, empirică şi, în 1734, altul de psihologie raţională. iar Thomas Kuhn este o personalitate proeminentă a fizicii experi­ Conceptul „psihologie", aşa cum 1-a conceput Aristotel, a purtat mentale. In acest caz, enumerarea „unor probleme şi soluţii concrete" prin veacuri umbra servitutii faţă de corpul muritor, parte a naturii, şi proprii paradigmei este instructivă pentru noi: lumina spiritualităţii, sfidătoare faţă de toate limitele existenţei. Nu - Care sunt entităţile fundamentale în obiectul investigaţiei? este de mirare că savanţi precum Pavlov, cu emfaza naturalistului ce - Cum interacţionează între ele şi cu simţurile noastre? primise premiul Nobel pentru studiul digestiei, trece după 1904 la - Ce întrebări se pun şi prin ce tehnici se caută răspunsurile? studiul reflexelor cerebrale şi sancţionează colaboratorii de fiecare - Ce condiţii trebuie să satisfacă un asemenea răspuns? dată când folosesc termenul „psihic". Lista nu este completă, dar exemplele date sunt edificatoare pentru în solul roditor al psihologiei moderne s-a cultivat o ştiinţă a ce înseamnă paradigmă, ştiinţă normală, criză şi revoluţie ştiinţifică. personalităţii şi umanismului, ce recunoaşte vocaţia omului pentru în această perspectivă, deşi suntem tentaţi să considerăm că a identitate, diferenţă, originalitate, autoîmplinire; de aceea ideologiile existat şi o paradigmă hilozoistă („fizicienii" greci, începând cu regimurilor totalitare, Ia fel ca şi reflexologii şi behavioriştii de înce­ Thales din Milet: întreaga natură, inclusiv cea anorganică, are viaţă şi put au marginalizat termenul psihologie. atribute psihice), altele, clericală, empiristă, raţionalistă, în derularea Terminologia psihologică a cunoscut schimbări în planurile istoriei psihologiei, paradigmele încep să fie recunoscute o dată cu lexical şi semantic, atât sub efectul metodologiei experimentale şi a apelul la cercetarea experimentală. Aşa va fi organizat şi conţinutul tehnicilor de prelucrare statistică a datelor, cât şi prin extinderea câm­ cursului de faţă. purilor de aplicaţie a cunoştinţelor de psihologie în industrie, medi­ La paradigme (la „ştiinţa normală") s-a ajuns totuşi printr-o evo­ cină, transporturi, învăţământ, artă, comerţ, politică etc. în ultima luţie îndelungată, iar aceasta poate fi înţeleasă dacă se consemnează jumătate de veac, psihologii s-au familiarizat cu termeni ca set, învă­ mai întâi „dimensiunile" sau parametrii activităţii ştiinţifice, ca „iniţia­ ţare, latenţă, insight, gândire divergentă, model cognitiv, creatologie, tivă socială" şi alternativă sistemică de cunoaştere. Unii analişti grupează reluctanţă, disonanţă cognitivă, construct, actualizare etc. aceşti parametrii într-o triadă: „atitudine", „metodă" şi „cunoştinţe". Mai detaliat, evoluţia psihologiei poate fi urmărită sub mai 2. Obiectul de studiu: atât pentru profesionişti, cât şi pentru dile­ multe aspecte, nici unul dintre acestea, singur, nefiind suficient pentru tanţi, obiectul meditaţiei psihologice ar părea că este acelaşi, - stările, constituirea identităţii unei ştiinţe. actele, interacţiunile, modificările, dezvoltarea şi alienările vieţii sufle­ 1. Terminologie. In general, ştiinţele umaniste folosesc termeni teşti. Ştiinţa lucrează însă productiv-sistemic: ea îşi propune scopuri, din vocabularul obişnuit, ceea ce le face şi dificile ca obiect de studiu. formulează probleme, acumulează fapte, ipoteze, idei şi acceptări, face Aristotel, considerat părintele psihologiei, ca naturalist nu s-a preocu­ sinteze, şi reconsiderări. în acest proces, preocupări ale practicii proto- pat de un termen specific pentru această ştiinţă, folosind doar un şi para-psihologice devin treptat obiect al ştiinţei; munca, jocul, termen ce indică „obiectul" de cercetare: de anima. Până şi în epoca învăţarea - au fost activităţi dintotdeauna fundamentale pentru Renaşterii, în foile matricole ale studenţilor, nota se dădea la De raportul omului cu lumea, dar s-au desfăşurat spontan; cu timpul, anima. Se crede însă că, pentru definire, maestrul construcţiilor logice omul a vrut să le practice mai eficient, cu mai multe beneficii pentru a fost nevoit să inventeze un termen esoteric, - entelehia - pentru a autorealizarea sa, iar pentru aceasta a fost nevoie de gândire, exprima funcţia sufletului şi relaţia sa cu corpul: „potenţa în act" a investigaţie, sistematizare a datelor şi concluzii. Dată fiind multitu­ unui corp cu organe, capabil să se hrănească, să simtă şi să raţioneze. dinea de forme în care se manifestă psihicul, precum şi diversitatea Istoricii au căutat să definească data şi autorul care a folosit funcţiilor sale, obiectul psihologiei a fost redefinit adesea, aceasta prima dată termenul psihologie: unii cred că prioritatea o are fiind chiar un element diferenţiator al paradigmelor şi şcolilor: 16 17  - „ştiinţa vieţii mentale, a condiţiilor şi manifestărilor ei" psihologiei între ştiinţe este revendicat de douăzeci şi trei de veacuri, dar este câştigat definitiv de la Wundt încoace. (W. James, 1890); - „ştiinţa faptelor de experienţă" (O. Kiilpe, 1893); * - „experienţa cognitivă, reactivă şi volitivă manifestă în Pentru a surprinde un moment de cotitură a gândirii psihologice, introspecţie" (W. Wundt); de la tipul metafizic la cel naturalist, apelăm la cuvântul introductiv al - „ştiinţa proceselor mentale" (E.B. Titchener); lui D'Alembert la Enciclopedie: John Locke a redus metafizica la o - „ştiinţa comportamentului manifest sau ascuns" (J.B. Watson);.Fizică" experimentală a spiritului. O conturare a domeniului ştiinţei - „mecanismele de orientare în sarcină" (P.J. Galperin). despre psihic este operată de scoţianul David Hume, când foloseşte Definirea obiectului psihologiei nu este doar o problemă teore­ sintagma „filosofie a spiritului" şi de francezul Condillac, în al său tică, de filosofie a ştiinţei. Orice investigaţie psihologică, şi cu precă­ tratat despre senzaţii. dere cea experimentală, presupune o concepţie mai mult sau mai puţin După M. Ralea şi CI. Botez, termenul de psihologie apare explicită a „faptului psihic", în contextul amplu al celorlalte aspecte pentru prima dată într-o lucrare despre morală a lui Rudolf Goclenius, ale situaţiei: etice, estetice, biologice, fiziologice, sociale, etc. în 1590 (Psycologia, de hominis perfectione, Marpurgi, 1590). Con­ ceptul este consacrat de Chr. Wolf, în Psycologia empirica (1732) şi 3. Scopul gândirii psihologice: la începuturi, în antichitatea Psychologie rationalis (1734). Orientului depărtat şi în cea grecească era evident filosofic, căutându- se argumente pentru definirea ontologică şi epistemică a sufletului în Acceptarea termenului a fost facilitată de cultul genialităţii lui sistemul universului; ca într-o evoluţie filogenetică, în care se dife­ Aristotel, care, în De anima, a tratat funcţional, structural, conexionist, renţiază în timp tot mai multe funcţii şi organe,o dată cu înmulţirea naturalist şi antropologic atât sufletul, cât şi spiritul. ramurilor psihologiei scopurile se multiplică, devenind tot mai speci­ Progresele în studiul fiziologiei sistemului nervos (Magendie, fice „domeniilor de activitate" sau „de competenţă". Se urmăresc, Flourens, Miiller) şi al psihopatologiei, deci al formelor în care psihi­ deci, legităţile reglajului psihic în domenii desemnate de titulaturi ca: cul se poate descompune şi deteriora (Th. Ribot), au contribuit la psihologia animală, ecologică, medicală, a muncii, a sportului, a conturarea domeniului psihologiei experimentale, adică a unei ştiinţe jocului, cognitivă, socială, a artei etc. ce măsoară, pune în interacţiune şi controlează variabilele definitorii pentru viaţa de relaţie. 4. Metodologia: spre deosebire de cunoaşterea empirică, situa- * ţională şi nesistemică, gândirea ştiinţifică recurge la metode pentru provocarea, colectarea, prelucrarea şi validarea datelor. Investigaţie In evoluţia ei, psihologia, ca orice ştiinţă, a stabilit sisteme de înseamnă identificarea şi controlul variabilelor; o linie a evoluţiei relaţii dintre evenimente ale vieţii sufleteşti şi expresii verbale. psihologiei este multiplicarea şi perfecţionarea metodelor: la început Procedeele majore în această iniţiativă au fost analiza, testarea dominantă a fost introspecţia; combătută pentru subiectivism şi ipotezelor, controlul, definirile operaţionale, structurale, funcţionale şi inadecvare, autoobservaţia a cedat locul observaţiei directe şi instru­ genetice; la fiecare etapă, concluziile au avut o validitate relativă, mentale şi investigaţiei experimentale; ulterior, succese deosebite au chiar dacă, în ultimul veac, au fost formulate în termeni cantitativi. înregistrat investigaţia clinică şi analiza factorială; alte metode: ana­ Scrutarea adevărului despre sisteme fuzzy, în cazul nostru, despre viaţa liza cibernetică-sistemică, analiza de caz, chestionarul şi testul, pentru sufletească atât de complexă şi dinamică, este un tărâm al chemărilor, colectarea de date relative la un eşantion, experimentul formativ, surprizelor şi făgăduinţelor. Cunoscând izvoarele acestui fluviu investigarea genetică, metoda gemenilor univitelini etc. tumultos şi grăbit, pe care Cerul îl rabdă şi Pământul îl sprijină, vom De metodologie depind şi alte caracteristici ale cunoştinţelor putea „înota" în vadurile lui mai adânci şi-i vom putea folosi energia. ştiinţifice: exactitatea, predicţia, aplicabilitatea, generalitatea. Locul 19 18  * „Istoria psihologiei" a devenit un domeniu ştiinţific distinct, cu drept la „imagine proprie". Din 1964 se publică revista de profil „The Journal of History of the Behavioral Sciences", iar în 1969 s-a I. ELEMENTE DE PSIHOLOGIE ÎN ANTICHITATEA înfiinţat „International Society for History of Psychology". Asociaţiile ORIENTULUI ÎNDEPĂRTAT naţionale de psihologie din mult ţări au secţii de istorie (în A.P.A este „diviziunea" 26); în institutele de cercetări sunt sectoare speciale ce elaborează lucrări de istorie