Curs Mamifere 14 PDF

Clasa Mammalia  Originea și evoluția Origini în permian, cu peste 250 mil ani în urmă, dintr-un grup desprins din reptile cu craniu diapsid numite terapside terapsidele - grup diversificat care includea specii erbivore şi forme prădătoare, la care dintii erau diferențiați precum la ma...

Clasa Mammalia  Originea și evoluția Origini în permian, cu peste 250 mil ani în urmă, dintr-un grup desprins din reptile cu craniu diapsid numite terapside terapsidele - grup diversificat care includea specii erbivore şi forme prădătoare, la care dintii erau diferențiați precum la mamifere. De asemenea poziția și structura centurilor scapulare si pelviene erau modificate - membrele terapsidelor erau dispuse sub corp (nu lateral) şi mişcate de-a lungul axei longitudinale a corpului Era mamiferelor a început în terțiar, cu aproximativ 65 de milioane de ani în urmă, când în urma coliziunii Pământului cu un asteroid, dispar aprox. 75% din speciile de plante şi animale existente.  Caracteristici Generale sunt specii tetrapode endoterme (își păstrează temperatura corpului constantă, independent de temperatura din mediu) Epiderma produce formaţiuni cornoase -FANERE - coarne, gheare, unghi, copite, fanoane prezintă cel puţin în stadiu embrionar păr – formaţiune cornoase tegumentară specifică, cu funcţii multiple; tegumentul este glandular, prezintă glande sebacee şi sudoripare, glandele mamare – secreţia lor serveşte la hrănirea puilor; craniul este de tip sinapsid mandibula este reprezentată de un os unic - dentarul; Telencefalul este cel mai dezvoltat, cortexul este dezvoltat; inima este tetracamerală, o singură cârjă aortică, cea stângă; Caracteristici generale conformaţia generală a corpului cap trunchi – torace si abdomen membre Trunchiul ete împărțit în două regiuni, în funcție de prezența coastelor: toracică și abdominală dezvoltarea embrionară este intrauterină (exceptând monotremele), majoritatea fiind specii vivipare. Adaptarea mamiferelor actuale la cele mai diverse medii şi moduri de viaţă a determinat o diversitate de forme şi dimensiuni ale acestora grupul cel mai eterogen morfologic dintre toate vertebratele Euchoreutes naso – jerboa cu urechi lungi  Tegumentul Tegumentul este subțire și impermeabil epiderma este alcătuită din epiteliu cheratinizat, multistratificat Cheratina este produsă de cheratinocite cele mai abundente dintre celulele epiteliale. Pigmentul prodominat al mamiferelor este melanina produsă de melanocitele –culoare brun, neagră- protejarea de radiaţiile UV. xantofila- culorile roşcate şi galbene. Epiderma dă naştere la o serie de formaţiuni cornoase numite fanere cum sunt: părul, unghiile, ghearele, solzii, copitele, coarnele, fanoanele balenelor.  Părul și blana Părul este specific mamiferelor fiind structură epidermică nouă două tipuri de păr: părul de contur mai rigid și un pic mai lung subpărul de dimensiuni reduse, moale şi dens, cu rol termoizolator – la mamiferele din zonele temeperate și reci. Păr specializat - vibrizele şi mustăţile, păr de contur modificat cu rol senzitiv și tactil, având la baza lor numeroase terminaţii nervoase și dispuse în jurul gurii şi a ochilor. Părul este prezent, cel puţin într-un anumit moment al dezvoltării, la toate mamiferele. Totalitatea părului formează blana - constituită din două straturi de păr, corespunzătoare celor 2 tipuri de păr părul este eliminat periodic prin năpârlire. La mamiferele acvatice, sau care trăiesc în regiuni calde, blana se reduce (ex la hipopotami, elefanţi, rinoceri, balene etc.  Producțiuni tegumentare - fanere La extremitatea degetelor stratul cornos epidermic, puternic cheratinizat formează gheare (prezente la toate amniotele), copite (ierbivore) sau unghii (primate) Ghearele sunt acumulări de cheratină care acoperă falangele terminale- cu rol în apărare și locomoție Alte formaţiuni cornoase tegumentare întâlnite la mamifere sunt: solzii pangolinilor fanoanele balenelor (structuri epidermice care atârnă în cavitatea bucală cu rol în filtrare coarnele, prezente la unele mamifere ierbivore  Glande sudoripare și sebace Glandele tegumentului Glande sebacee asociate de obicei foliculilor piloşi. Sebumul are rolul de a lubrifia firul de păr şi tegumentul din jur. Lipsesc la unele mamifere marine. Glande sudoripare – tubuloase, aflate profund în dermă , cu secreție apoasă care conţine lipide, săruri şi pigmenţi, cu rol în termoreglare şi excreţie. absente la cârtiţe, pangolini, elefanţi şi mamifere marine. Distribuţia lor poate fi localizată ex. la tălpi (şoareci, pisici), faţă (unii lilieci), sau partea ventrală a corpului (unii chiţcani). Glande mamare – caracteristici mamiferelor. Glande sudoripare modificate pentru secreţia de lapte, cu rol în hrănirea puilor. Formate din mai multi lobuli. Secreţia de lapte este reglată de hormonul prolactina produs de hipofiza anterioară Glande odorante – glande modificate cu rol în atragerea partenerului, marcarea teritoriului Glandă mamara  Morfologia internă - Scheletul Scheletul mamiferelor susţine greutatea corpului, conferă protecţie pentru organele interne şi serveşte ca şi suprafaţă de inserţie pentru musculatură. creşterea oaselor se produce înainte de atingerea maturităţii. Craniul mamiferelor este sinapsid – arcada zigomatica proprie mamiferelor Se reduce nr oaselor craniului, o sg mandibula transformarea oaselor articulare dintre mandibulă şi craniu în elemente auditive din urechea medie - ciocanel, nicovala si scarita Mamiferele prezintă un palat secundar complet care separă căile nazale de cavitatea bucală, permiţând respiraţia în cursul masticaţiei. Craniu de Ursus arctos  Scheletul – Coloana vertebrală Coloana vertebrală formată din vertebre diferenţiate în cinci regiuni: cervicală – in general 7 vertebre, toracică lombară, sacrală şi codală. La cetaceele, rozătoare şi tatui, vertebrale cervicale sunt scurtate şi fuzionate. Atlasul se articulează la craniu prin doi condili occipitali care permit mişcarea în sens dorso-ventral, în timp ce axisul permite mişcările laterale. numărul total de vertebre toracice şi lombare este constant la o anumită specie Majoritatea mamiferelor au 3-5 vertebre sacrale fuzionate în osul sacru, cu rol în ataşarea membrelor posterioare. Cetaceele nu prezintă sacru datorită absenţei membrelor post. Numărul vertebrelor codale variază 3 - 50, cel mai puțin a primate (3-5). Autotomia este prezentă la unele rozătoare (pârși), dar diferită de cea de la reptile - pielea cozii este cea care se rupe, după care vertebrele se usucă și se desprind, fără să se regenereze ulterior.  Scheletul apendicular Numărul coastelor este de 12 - 15 perechi la majoritatea mamiferelor, Scheletul apendicular constă în scheletul centurilor şi al membrelor. Centura scapulară - constă în clavicule şi scapulare, sau doar scapulare, la majoritatea mamiferelor Clavicula este prezentă la mamiferele ale căror membre realizează mişcări în mai multe planuri şi este absentă acolo unde membrele realizează mişcări într-un singur plan, cum este cazul ungulatelor, cetaceelor şi al unor carnivore. membrul anterior - humerus, radius, ulna, carpiene, metacarpiene şi falange Centura pelviană este formată din oasele coxale (sudarea ilionului, ischionului și pubisului). Oasele pubiene se sudează median formând o simfiză pubiană. Centura pelviană este vestigială sau absentă la cetacee şi sirenieni. membrelor posterioare - femur, tibie, peroneu, tarsiene, metatarsiene şi falange, la care se adaugă patela care protejează genunchiul.  Clasificarea mamiferelor în funcție de scheletul autopodului anterior Membrele diverselor grupe de mamifere terestre reflectă adaptări la diverse modalităţi de locomoţie - de modalitatea de Stilopod sprijin Plantigrade - calcă pe întreaga talpă –insectivore, primate, unele carnivore Zigopod la numeroase primate, halucele (degetul unu al membrului posterior) este opozabil. Digitigrade - calcă doar pe extremitatea terminală a Autopod metacarpienelor şi metatarsienelor, restul autopodului se ridică şi degetul unu se reduce sau dispare –lagomorfe, rozătoare, unele carnivore. Ungulatele - calcă doar pe vârful degetelor îmbrăcate în copite Nr degetelor se reduce -la 4, 3, 2 sau chiar unul singur (cai). Metacarpienele corespunzătoare degetelor absente se Plantigrad Digitigrad Unguligrad reduc sau dispar iar cele rămase sunt puternice, se sudează şi conferă rezistenţă piciorului (osul canon)  Musculatura Musculatura asociată coloanei vertebrale este metamerică Se dezvoltă musculatura apendiculară La speciiile alergătoare, precum ungulatele, exista muşchi scurţi cu tendoane lungi în partea inferioară a picioarelor. Ex. este musculatura plantară la cămile, ale căror tendoane se întind aproape pe întreaga lungime dintre femur şi locul de inserţie al muşchilor pe falange. Musculatura tegumentară este bine dezvoltată la mamifere, în special musculatura asociată firelor de păr. musculatura feței (mușchii mimicii), care permite modificare expresiei fizionomiei, cu rol în comunicarea intraspecifică. - atinge cea mai mare dezvoltare în cadrul primatelor, a maimuțelor antropoide.  Sistemul nervos Raportul dintre creier şi dimensiunea corpului este mai mare la mamifere comparativ cu alte vertebrate. Dezvoltarea sistemului nervos şi a organelor de simţ este legată de modul de viaţă activ caracteristic mamiferelor este dezvoltarea emisferelor cerebrale şi a cerebelului. Dezvoltarea cortexului cerebral (neocortex) este legată de rolul integrativ al acestuia.  Organele de simţ – simțul tactil, olfacția, gustul Simţul tactil este foarte bine dezvoltat - receptorii dispuşi la baza foliculilor piloşi Olfacţia este extrem de importantă la unele grupe de mamifere, stimulii olfactivi având rol de comunicare intra şi interspecifică. Organul lui Jacobson (organul vomeronazal) este bine dezvoltat la monotreme, marsupiale şi unele insectivore. Această structură este prezentă și la unele carnivore (pisici), rozătoare şi elefanţi, dar la majoritatea mamiferelor este vestigială. Comparativ cu cele mai multe mamifere, omul are mirosul slab dezvoltat (microsmatic) -putem detecta până la 10.000 de mirosuri diferite. Gustul - receptorii gustativi sunt chemoreceptori, abundenţi la mamifere, fiind dispuşi pe limbă, palatul posterior şi faringe. Organele de simţ – auzul Auzul – urechea externă prezintă pavilioane, cu rol în captarea sunetelor și ductul auditiv extern care conduce sunetele la timpan. Urechea medie prezinta oscioarele: ciocănel, nicovala și scărita. Fenecul – Vulpes zerda Lepus alleni În urechea internă cohleea este spiralată, ceea ce măreşte suprafaţa de dispunere a celulelor receptoare, crește sensibilitatea urechii mamiferelor Urechea umană este capabilă să perceapă frecvenţe cuprinse între 16 şi 20.000 Hz, în timp ce urechea unui câine percepe sunete cu o frecvenţă mult mai înaltă, până la 40.000 Hz, iar urechea unui liliac percepe sunete de 100.000 Hz. Trompa lui Eustachio face legătura dintre urechea medie şi faringe şi are rolul de a egaliza presiunea în urechea medie.  Unele mamifere utilizează ecoul sunetelor produse ca sursă de informaţii referitoare la prezenţa unui obstacol sau localizarea prăzii, fenomen denumit ecolocaţie. Dezvoltată la lilieci, dar există şi la unele insectivore, cetacee, pinipede şi sirenieni. Electrorecepţia este întâlnită la ornitorinc, care este capabil să recepţioneze câmpuri electrice slabe emise de o potenţială pradă sau de surse artificiale, cu ajutorul unor receptori dispuşi în cioc.  Secțiune prin ochiul de pisică Organele de simț - văzul Văzul este bine dezvoltat, iar structura ochiului este cea tipică de la restul amniotelor. Acomodarea la distanţă se realizează prin modificarea curburii cristalinului. Percepţia culorilor este mai puţin dezvoltată la majoritatea mamiferelor comparativ cu reptilele şi păsările. retina este dominată la mamifere de celule cu bastonaş - susţine ipoteza conform căreia mamiferele primitive au fost specii nocturne. Numeroase specii nocturne cum sunt lemurienii, pisicile, unele ungulate, prezintă o structură reflectorizantă în coroidă numită tapetum lucidum, care îmbunătăţeşte vederea nocturnă reflectând lumina înapoi înspre retină.  Nutriţia şi sistemul digestiv Tubul digestiv - avitatea bucală, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subţire, intestinul gros, rectul şi orificiul anal. Fanoane la balene Cavitatea bucală mărginită anterior de buze, puternic Sistemul digestiv la caine Canis lupus vascularizate, cu rol în determinarea texturii şi temperaturii alimentelor. În cavitatea bucală se găsesc dinţii şi limba. Dinţii au rolul de a mărunţi hrana, care este apoi amestecată cu salivă cu ajutorul limbii- începe digestia. La cetaceele lipsite de dinţi (Misticeti) cavitatea bucală prezintă structuri cornoase sub forma unor lame cu rol în filtrarea planctonului cu care se hrănesc = fanoane  Dentiția Totalitatea dinţilor constituie dentiţia mamiferelor. La mamifere dentiția este difiodontă, fiind înlocuită o singură dată ex. dentiţia de lapte a puiului este înlocuită cu dentiţia definitivă a adultului. În funcție de tipurilde de dinți poate fi: homodontă cu dinţi identici – la marsupiale Heterodontă - alcătuită din patru categorii de dinţi: incisivi, canini, premolari şi molari Numărul şi forma dinţilor sunt caracteristice fiecărui grup de mamifere, dentiţia fiind un criteriu taxonomic important. Formula dentara pleacă de la 44 de dinți (mamifere primitive)  Dentitia Incisivii sunt specializaţi în tăierea şi ruperea hranei, sunt dispuşi anterior şi au conformaţia unor lame. Ex. rozătore incisivii au creştere continua, iar la narval și elefant sunt transformati in defense. Caninii sunt utilizaţi pentru sfâşierea cărnii. Ex la rozătoare şi lagomorfe sunt absenţi - spaţiul = diastemă. Ex. la morse se transformă în defense Premolarii şi molarii servesc la sfărâmarea hranei. La erbivore aceştia au suprafeţe largi cu numeroase cuspide (proeminenţe). La carnivore numărul măselelelor se reduce, prezintă cuspidele ascuţite - carnasiere.  Tubul digestiv Stomacul majorităţii mamiferelor este o simplă dilataţie ale tractului digestiv la unele specii acesta este specializat și compartimentat. Ex. stomacul cetaceelor, marsupialelor macropodide, sirenienilor, hiracoideelor, majorităţii artiodactilelor(ierbivore) şi al unor rozătoare, include un segment saciform sau compartimentat dispus anterior stomacului glandular propriu-zis. La rumegătoare tetracameral: rumen (hrana amestecată cu mucus), ciur (deposit temporar) din care hrana = regurgitată → cavitatea bucală (mestecată din nou și înghițită) → foios și cheag (digestia gastrică)  Circulaţia Inima este tetracamerală, septul interventricular complet Sinusul venos este încorporat în peretele atriului drept Frecvenţa cardiacă normală variază de la cca. 25 contracţii/ min. la elefanţi, la peste 1000 contracţii /minut la unele insectivore. Sângele este pompat din ventriculul stâng prin arcul aortic stâng (singurul existent, în timp ce la păsări este prezent doar arcul drept, iar reptilele au ambele arcuri aortice). La mamiferele adaptate la scufundări de durată - modificări pentru a contracara presiunea crescută şi a asigura necesarul de oxigen organelor vitale - se dezvoltă reţele mirabile (rette mirabilis), de-a lungul coloanei vertebrale.  Schimbul de gaze Sângele mamiferelor conţine eritrocite, leucocite şi trombocite. Eritrocitele sunt anucleate şi biconcave (la unele ungulate pot avea forme diferite). Apariția palatului secundar şi alungirea botului la majoritatea mamiferelor, creează condiţii pentru încălzirea şi umidifierea aerului inspirat. plămânii sunt subţiri, puternic compartimentaţi, alveolari, măresc suprafaţa de schimb. respiraţia este asigurată de musculatura intercostală, de diafragm. Expiraţia este pasivă La lilieci, o parte a CO2 rezultat este eliminat prin suprafaţa patagiului. La nou-născuţii unor marsupiale a căror greutate corporală este de sub 100 mg, schimbul de gaze se realizează preponderent la nivel tegumentar - permite acestor animale mici să fie născute înainte ca plămânii să fie deplin funcţionali.  Termoreglarea La mamifere se realizează prin monitorizarea temperaturii la nivelul tegumentului şi al hipotalamusului. Căldura este generată de– termogeneza musculară, prin izometrice (cu modificări de tensiune dar nu de lungime), sunt generate cantităţi mari de căldură şi prin termogeneza celulară, producerea de căldură la nivel celular, ca urmare a proceselor metabolice, în special a metabolizării grăsimilor. Prezenţa blănii şi/sau a stratului adipos subcutanat, conservă căldura Mamiferele lipsite de păr pot să-şi conserve temperatura permiţând ţesuturilor de la suprafaţă să se răcească. O focă are după scufundare o temperatură periferică apropiată de 0° C în timp ce, la câţiva cm adâncime temperatura este de 35°C. Suprafața este apoi încălzită prin vasodilataţie periferică rapidă. Schimbul de căldură în contracurent - în drumul său spre periferie, sângele arterial reîncălzeşte sângele venos din vecinătate. Supraîncălzirea poate fi evitată prin evapotranspiraţie, la nivel tegumentar sau la nivelul suprafeţelor respiratorii, precum şi prin radiere la nivelul extremităţilor mari, bogat vascularizate (urechile mari ale mamiferelor de la latitudini mici) Somnul hiemal şi hibernarea Mamiferele reacţionează de maniere diferite la condiţiile extreme de mediu. Unele specii migrează (caribu) sau se retrag în adăposturi sub zăpadă devenind mai puţin active, dar se pot trezi uşor - somn hiemal. Ex. urşii şi ratonii – iarna. Temperatura corpului şi rata metabolică descresc, dar nu sunt inactivi pe toată durata iernii. Hibernarea este starea de inactivitate în care hipotalamusul încetineşte activitatea cardiacă şi respiratorie, şi implicit rata metabolică. Hibernarea caracterizează numeroase specii de insectivore, rozătoare şi chiroptere. În perioada de pregătire pentru hibernare mamiferele acumulează grăsime. După ce se retrag, hipotalamusul determină reducerea metabolismului şi implicit a temperaturii corporale la 2°C. Rata respiratorie și frecvența cardiacă scad de 20x. Ieşirea din hibernare se face prin ridicarea metabolică a temperaturii corpului, şi durează câteva ore.  Excreţia şi osmoreglarea Mamiferele au un rinichi funcţional de tip metanefros. Spre deosebire de reptile şi păsări (acid uric), mamiferele excretă uree, mai puțin toxică, solubilă în apă - nu poate fi excretată sub formă semisolidă La nivelul tubulilor nefronilor, este reabsorbită apa, împreună cu unele substanţe esenţiale, având totodată loc o secreţie a unor ioni în ultrafiltratul glomerular. În habitate aride, mamiferele au o serie de adaptări comportamentale şi fiziologice menite să diminueze pierderea de apă: ex. un regim alimentar hipoproteic limitează producerea de uree, sau eliminarea de fecale aproape uscate din care apa a fost reabsorbită.  Reproducerea – ap. reproducător feminin viviparitatea este generalizată la mamifere (exceptând monotremele), fiind o caracteristică a grupului. Aceasta necesită un consum energetic considerabil din partea femelei, atât pe durata gestaţiei, cât şi a alăptării şi creşterii puilor viviparitatea prezintă avantajul independenţei faţă de un cuib, animalele putându-se deplasa. Viviparitatea determină evoluţia aparatului reproducător, prin sudarea oviductelor într-un singur uter și vagin. La rozătoare procesul nu e complet având 2 utere. Aparatul reproducător femel este alcătuit din ovare, oviducte (trompele falopiene) uter şi vagin.  Reproducerea – ap. reproducător la masculi Testiculele coboară în scrot (extraabdominal) la majoritatea mamiferelor. Fiecare testicul constă în celule interstiţiale care secretă testosteronul şi tubi seminiferi în celulele cărora are loc spermatogeneza. La unele mamifere testiculele rămân intraabdominale ex. monotreme, unele insectivore, sirenieni, cetacee, elefanţi, rinoceri şi majoritatea focilor etc. La altele (unele rozătoare, unii lilieci şi unele primate), testiculele coboară temporar numai pe durata sezonului de împerechere. Penisul unor mamifere (marsupiale, insectivore, chiroptere, rozătoare, carnivore, bovide şi primatele inferioare), prezintă un os penian sau baculum - criteriu taxonomic.  La majoritatea mamiferelor, maturarea ovulelor are loc într- Reproducerea un anumit moment din cursul anului, reproducerea având loc când condiţiile climatice şi resursele asigură succesul dezvoltării. Mamiferele care trăiesc în medii constante (ex. omul), se pot reproduce în orice moment al anului majoritatea femelelor mamiferelor au o perioadă de estru în care acestea sunt comportamental şi fiziologic receptive. În cursul acestui ciclu au loc schimbări hormonale care stimulează maturarea ouălor în ovar şi induc ovulaţia. Dacă nu are loc fecundarea, toate aceste modificări dispar până la următorul estru. În fcț de nr perioade: monoestrice - un singur ciclu reproductiv pe an ex. urşii, leii de mare diestrice - câinii domestici poliestrice -şoarecii şi şobolanii au cicluri repetate la 4 - 6 zile.  Fecundația și dezvoltarea Fecundarea are loc în treimea superioară a oviductului, la câteva ore de la copulaţie. La unele mamifere fecundaţia poate fi decalată, la unii lilieci de exemplu acuplarea are loc toamna, dar fecundarea nu se produce decât primăvara, sperma fiind stocată în uter - adaptare la hibernare La alte mamifere fecundaţia are loc imediat după acuplare, dar dezvoltarea embrionară este blocată după prima sau a doua săptămână. Această diapauză embrionară a fost iniţial descrisă la leii de mare, dar ea se întâlneşte şi la unii lilieci, urşi, jderi şi marsupiale. la leii de mare acest proces permite femelei să nască şi să se împerecheze într-un interval scurt, fără a-şi epuiza resursele cu alăptarea şi gestaţia în acelaşi timp. Monotremele sunt ovipare, ouăle fiind eliberate din ovare împreună cu cantităţi mari de vitelus. După fecundare, glandele cochiliere din oviduct secretă învelişurile oului. Femelele de echidnă îşi incubează oul într-un buzunar incubator abdominal, în timp ce ornitorincul îşi depune oul într-un cuib. La marsupiale, puii se nasc incomplet dezvoltaţi fiind apoi hrăniţi cu lapte matern în marsupiu. Durata gestaţiei variază de la 8 la 40 de zile la diverse specii. După naştere, puii se târăsc în marsupiu unde vor sta între 6 şi 270 de zile. La placentare – în uter se dezvoltă o placentă prin intermediul căreia isi hrănesc puii. La nivelul ei au loc schimburi de gaze, nutrienţi şi produşi de excreţie. Perioada de gestaţie variazăîntre 20 de zile la unele rozătoare şi 19 luni la elefantul african.  CLASIFICAREA MAMIFERELOR aproximativ 5000 de specii de mamifere grupate în două subclase, în funcţie de tipul de reproducere: Prototheria, care include mamiferele inferioare ovipare –ord. Monotremata Theriomorphe care grupează mamiferele placentare cu două infraordine Metatheria - sau marsupiale - mamifere la care dezvoltarea embrionară este doar parţial intrauterină, puii se nasc incomplet dezvoltaţi şi îşi definitivează dezvoltarea în marsupiu Eutheria – mamifere placentare, la care întreaga dezvoltare embrionară are loc intrauterin.  SUBCLASA PROTOTHERIA un singur ordin, Monotremata cu două tipuri distincte, echidna şi ornitorincul, prezente în Australia şi câteva insule învecinate. păstrează numeroase caractere ale strămoşilor terapsidieni: o centură scapulara complexă – 4 oase, vertebrele cervicale poartă coaste, oviparitatea, membrele orientate cu humerusul şi femurul lateral faţă de corp, prezenţa cloacei caractere mamaliene - corpul acoperit cu păr, parţial transformat în ţepi (la echidnă) glandele mamare abdominale, reprezentate de glande tubulare înconjurate de musculatură netedă ale cărei contracţii asigură scurgerea laptelui, grupate în câmpuri galactofore. Mamelonul lipseşte, iar laptele se scurge pe firele de păr Sunt endoterme, dar au în general rate metabolice scăzute. Masculii poartă pe membrele posterioare un ţep mobil asociat cu glande veninoase. Distribuţia lor este limitată la Australia şi Noua Guinee, dar se cunosc şi fosile din Argentina. Subclasa Theriomorpha Gr therion = fiară, animal sălbatic, morpha – forma mamifere vivipare (nasc pui), glande mamare – grupate în mamele cu mamelon centura scapulară - două piese (omoplat şi claviculă) dentiţie monofiodontă (un singur rând de dinți) sau difiodontă, heterodontă prezintă anus și orificiu genito-urinar.  Diviziunea Metatheria - Marsupialia mamifere vivipare cu dezvoltare embrionară parţială în uter - placentă vitelină, puiul continuându-şi dezvoltarea în marsupiul temporar sau permanent, unde sunt prezente mamelele Corpul acoperit de blană moale; pe coadă, solzi; membre – pentadactile; uneori, unul sau două degete opozabile; centura pelviană - are şi epipubisuri; deschiderea pelviană – îngustă; emisfere cerebrale netede, corp calos rudimentar; macrosmatice; d entiţia monofiodontă, stomac pluricompartimentat; două utere (didelfe) şi două vagine - deschise spre exterior prin orificiu comun.  Diviziunea Metatheria - Marsupialia 369 de specii Răspândire: Australia, insulele vecine şi America de Sud; majoritatea amenințate cu extincția. Didelphis virginiana (oposum nord-american) - America Centrală şi de Nord; semiarboricol, plantigrad, cu degete opozabile la toate membrele și coadă prehensilă. Sarcophilus harrisii (diavol tasmanian) – răspândire: Tasmania; cel mai mare marsupial carnivor actual (circa 65 cm); crepuscular- nocturn; hrana; pradă vie şi cadavre  Diviziunea Eutheria - Placentalia Lat. placenta = turtă, plăcintă; gr. eu = bine, bun şi therion = fiară mamifere vivipare placentare şi monodelfe (un dingur uter) Este prezentă placenta - dezvoltarea embrionară completă în uterul mater oviductele fuzionează - un singur uter și un vagin numărul mamelelor – diferit (se reduce la cele superioare); alăptarea puilor - câteva zile până la câteva luni. Centura pelviană - fără epipubisuri autopod - modificări corelate cu modul de locomoţie emisfere cerebrale - suprafaţa netedă sau puternic cutată; corp calos dezvoltat; apare puntea lui Varolio dentiţia heterodontă, difiodontă stomac simplu sau compus. Sistematica – număr de ordine variabile - 15  Ordinul Eulipotyphla – Insectivora - mamifere mici şi mijlocii, cu metabolism bazal ridicat, bot lung şi ascuţit, cu numeroase vibrize; dentiţia completă şi difiodontă -arici, chițcani, cârtițe Ordinul Chiroptera (circa 1445 de specii) - lilieci, singurele mamifere actuale capabile de zbor activ şi susţinut membre anterioare transformate în aripi (gr. cheir = mână, pteron = aripă): degetul 1 scurt, cu gheară puternică (căţărat); celelalte degete - metacarpiene şi falange lungi (susţin şi întind patagiul - pliu tegumentar prins pe membrele anterioare, pe laturile trunchiului şi membrele posterioare, până la baza degetelor; sternul are creastă pt inserția musculaturii de zbor regim de ghrană insectivor, frugivor etc. Ordinul Primates - mamifere arboricole, pentadactile şi plantigrade, adaptate în mod secundar la viaţa terestră; deget 1 opozabil; vârfurile degetelor late, cu unghii; degete şi labe nude; neurocraniu voluminos, orbite frontale; oasele feţei mici; au clavicule (mişcări laterale foarte ample); encefal voluminos, cu numeroase circumvoluţii cerebrale; microsmatice - simţul vizual foarte dezvoltat; dentiţia difiodontă, heterodontă; molari multituberculați; animale poligame şi sociale răspândire: regiuni calde ale Africii, Asiei şi Americii de Sud.  Ordinul Pilosa – Am N si S – furnicarii, lenesii - emisfere cerebrale netede; dentiţia incompletă. Ordinul Cingulata – fam Dasypodidae – tatui- Am N si S - scuturi dermo-epidermice, sapă vizuini subterane Ordinul Lagomorpha -iepuri– rozătoare, vegetarieni, 4 incisivi cu creştere continua, nu au canini, intestin - cecum voluminos (digerarea celulozei); fac vizuini subterane, masculi fara os penial, macrosmatice – au glande odorante. Ordinul Rodentia (peste 2600 de specii - aproximativ 40% dintre mamiferele actuale) – lat. nă, rodere = a roade): 2 incisivi superiori, aşezaţi pe un singur şir cu creştere continuă și diastema, masculi cu os penial; macrosmatice – numeroase glande odorante; predominant, vegetariene, unele omnivore. Ordinul Pholidota - pangolini – Asia și Africa; corp acoperit cu solzi cornoşi mari, imbricaţi; pe cap şi abdomen, blană moale, scurtă; bot alungit şi ascuţit; nu au dinţi; limba lungă şi lipicioasă în caz de pericol – se rulează ghem, acoperind capul cu coada lungă, solzoasă. Ordinul Carnivora (peste 300 de specii) – carnivore (unele, omnivore) cu dentiţie completă, difiodontă; canini lungi şi ascuţiţi, au carnasiere; au stomac simplu; craniul are creastă dorsală și bulă timpanică osificată; emisferelor cerebrale cutată; macrosmatice, acuităţi auditive şi vizuale deosebite pui au ochii închişi (exceptând pinipedele) - perioadă de îngrijire lungă; trăiesc solitare sau în grupuri sociale (haite), cu structuri ierarhice complexe. Include: canidele, felidele, ursidele, pinipedele (foci)  Ordinul Perissodactyla - imparicopitate – nr impar de degete - ungulate erbivore ( gr perissos = impar dactylos = degete) craniu voluminos - viscerocraniu masiv; dentiţia difiodontă, complete; stomac simplu - intestin subţire foarte lung; colon cu cecum bine dezvoltat (digestia celulozei); mamele inghinale; pui - pot însoţi adulţii imediat după naştere specii sociale -turme sau herghelii ex. Equide, tapiri, rinoceri Ordinul Artiodactyla (peste 350 de specii) - erbivore ungulate cu număr par de degete (gr artios = egal, pereche, dactylos = degete), metacarpienele şi metatarsienele 3 şi 4 fuzionează - osul canon; au coarne, pline şi caduce sau goale şi permanente Ex – cămile, lame, ierbivore rumegătoare (cervide, bovide, giraffide), suine, hipopotami și cetacee actuale  Ordinul Proboscidea (gr proboscis = trompă) elefanţi – tereștri; vegetarieni; au trompă - fuzionarea şi alungirea nasului şi a buzei superioare, cu rol respirator și de apărare; a doua pereche de incisivi superiori - defense (fildeşi); - encefal voluminos, cu numeroase circumvoluţiuni cerebrale Ordinul Sirenia - erbivore marine, în zona de coastă: corp cilindric, fusiform, hidrodinamic; corp nud – dugong si lamantin Ordinul Tubulidentata – aardvark – porc de pământ -Africa sud-sahariană