Curs 1 Didactica PDF

Teoria şi Metodologia Instruirii (TMI), PIPP II Conf.dr. Daniela Crețu Curs 1: Didactica  Obiective ale disciplinei ◼ Însuşirea adecvată a conceptelor şi principiilor specifice teoriei şi metodologiei instruirii; ◼ Analiza raportului dintre predare-învăţare-eva...

Teoria şi Metodologia Instruirii (TMI), PIPP II Conf.dr. Daniela Crețu Curs 1: Didactica  Obiective ale disciplinei ◼ Însuşirea adecvată a conceptelor şi principiilor specifice teoriei şi metodologiei instruirii; ◼ Analiza raportului dintre predare-învăţare-evaluare în procesul instructiv-educativ; ◼ Inițierea în domeniul metodologiei didactice; ◼ Analiza proiectării didactice în contextul curriculum-ului preşcolar şi primar; ◼ Analiza principiilor si metodelor didactice specifice activităţilor din învăţământul primar şi preşcolar; ◼ Exersarea reflexivității în raport cu situațiile de instruire/autoinstruire și valorificarea acesteia ca sursă de învățare  Bibliografie Albulescu, I., & Catalano, H. (coord.) (2019). Sinteze de pedagogia învățămantului primar. Ghid pentru pregatirea examenelor de titularizare, definitivat si gradul didactic II. Editura Didactica Publishing House. Albulescu, I., & Catalano, H. (coord.) (2019). Sinteze de pedagogia învățămantului preșcolar. Ghid pentru pregatirea examenelor de titularizare, definitivat si gradul didactic II. Editura Didactica Publishing House.  Bibliografie Bocoș, M. (2013). Instruirea interactivă. Editura Polirom. Bocoș, M., & Jucan, D. (2022). Teoria și metodologia instruirii. Teoria și metodologia evaluării (ed. a 5-a). Editura Paralela 45.  Bibliografie Cerghit, I. (2006). Metode de învăţământ. (ed. a 4-a). Editura Polirom. Cucoş, C. (2014). Pedagogie. (ed. a 3-a). Editura Polirom.  Bibliografie Crețu, D., & Nicu, A. (2009). PEDAGOGIE pentru definitivat și gradul didactic II. Editura Lucian Blaga din Sibiu.  Bibliografie Hattie, J. (2014). Învățarea vizibilă: Ghid pentru profesori. Editura Trei.  Bibliografie Ionescu, M., & Bocos, M. (coord.) (2017). Tratat de didactică modernă. (ed.a 2-a). Editura Paralela 45. Marinescu, M. (2007). Tendințe și orientări în didactica modernă. Editura Didactică și Pedagogică.  Bibliografie Negreț-Dobridor, I., & Pânișoară, I.O. (2005). Știința învățării. Editura Polirom. Oprea, C.L. (2007). Strategii didactice interactive. Editura Didactică și Pedagogică.  Bibliografie Pânișoară, I.O. (coord.). (2022). Enciclopedia metodelor de învățământ. Editura Polirom.  Teoria şi metodologia instruirii 1. Didactica 2. Principiile didactice 3. Metode şi mijloace de învăţământ 4. Forme de organizare a procesului de învăţământ 5. Proiectarea didactică 6. Relaţionare şi comunicare didactică  1. Didactica – teoria și practica instruirii 1. Conceptul de didactică 2. Procesul de învăţământ – concept, dimensiuni, caracteristici, componente 3. Predarea – învăţarea - evaluarea în procesul de învăţământ  1. Conceptul de didactică ▪ Etimologie - termenul didactica îşi are originea în limba greacă, în familia de cuvinte: didaskein = a învăţa didaktikos = instrucţie didasko = învăţare, învăţământ  Jan Amos Komensky/Comenius (1592-1670) pedagog ceh A scris lucrarea Didactica Magna (Marea Didactică sau Arta de a-i învăţa pe toţi totul). ◼ 1632 – in limba cehă, în 1657 în limba latină Este creatorul primului mare sistem de educaţie și este considerat părintele educației moderne.  Didactica Magna Comenius, J.A. (1970). Didactica Magna (trad. de Iosif Antohi). Editura Didactică și Pedagogică.  Elemente ale concepției educative a lui Comenius ◼ Optimismul pedagogic ◼ A fundamentat sistemul de organizare a învățământului pe clase și lecții, cu programe și manuale, cu elevi de aceeași vârstă, cu perioade de activitate și odihnă, cu organizare precisă a zilei de lucru. ◼ Metodele de lucru adecvate conduc spre rezultate așteptate. ◼ A fundamentat principiile predării și ale învățării.  Elemente ale concepției educative a lui Comenius ◼ Însușirea cunoștințelor se realizează treptat, prin lărgirea continuă a volumului de informații. ◼ O școală fără disciplină e ca o moară fără apă. ◼ Orarul cuprinde două ore dimineața, iar după-amiaza două ore de repetiții și aplicații. ◼ A fixat data începerii studiilor la 1 septembrie. A folosit expresia de an școlar, a introdus sistemul vacanțelor.  Elemente ale concepției educative a lui Comenius Momente ale lecției: ◼ Pregătirea copiilor pentru a înțelege ceea ce este nou ◼ Prezentarea și analiza elementelor noi ◼ Memorarea cunoștințelor, reflectarea ◼ Realizarea de exerciții aplicative.  Johann Friedrich Herbart (1776-1841) ▪ Pedagogia generală și Prelegeri pedagogice ▪ Considera că educaţia nu este posibilă fără instrucţie şi a studiat procesul de asimilare a cunoştinţelor, din perspectivă didactică (predarea) şi din perspectivă psihologică (învăţarea). ▪ Învățământul – mijloc de educație ▪ Delimitează didactica de pedagogie şi o consideră ca o parte a acesteia din urmă, poziţie recunoscută şi acceptată şi în zilele noastre.  Herbart și treptele formale ale lecției ◼ Claritate – expunerea lecției de către profesor pe baza intuirii obiectelor și fenomenelor ◼ Asocierea – realizarea unor conexiuni între materialul nou și cel vechi ◼ Sistema – avansarea unor generalități (definiții, legi, norme) ◼ Metoda – extinderea și aplicarea cunoștințelor noi ◼ Herbartianismul – curent pedagogic extins în mai multe țări, cu numeroși adepți (în România – I. Popescu, V. Borgovan, G.G. Antonescu)  1. Conceptul de didactică ◼ Didactica reprezintă o disciplină pedagogică fundamentală care studiază teoria și practica instruirii și autoinstruirii în contexte formale, nonformale și informale, la orice vârstă. ◼ Didactica școlară studiază procesul de învăţământ în ansamblul său, pe toate treptele de şcolaritate şi pentru toate tipurile de şcoli. ◼ Didactica specialității/disciplinei/metodica se ocupă de problematica desfăşurării procesului de învăţământ la obiectul de studiu respectiv.  1. Conceptul de didactică ◼ Didactica universitară studiază teoria și practica instruirii și autoinstruirii la nivelul instituțiilor de învățământ superior. ◼ Didactica adulților studiază teoria și practica instruirii și autoinstruirii la vârsta adultă. ◼ Didactician (metodician, metodist)– specialist în domeniul didacticii. ◼ Didacticism – aplicarea inflexibilă, algoritmică, rigidă a principiilor, strategiilor didactice.  1. Conceptul de didactică ◼ Didacticism – aplicarea inflexibilă, algoritmică, rigidă a principiilor, strategiilor didactice. ◼ Didactogenii – influențe puternic perturbatoare asupra elevilor, ca efect al unor erori de ordin metodologic, acțional și atitudinal din partea cadrului didactic. ◼ Poenaru, R., Sava, F. (1998). Didactogenia în şcoală. Aspecte deontologice, psihologice şi pedagogice, Editura Danubius.  Didactică tradițională și modernă Didactică tradiţională Didactică modernă ◼ Accentul cade pe ◼ Accentul pe elevi/adulţi şi pe profesor şi pe predare învăţare ◼ Transmitere de ◼ Construirea cunoștințelor prin cunoștințe activitate proprie și interacțiuni sociale ◼ Învăţare prin memorare ◼ Învăţare prin gândire critică şi şi reproducere rezolvare de probleme ◼ Ritm uniform de învăţare ◼ Ritmuri de învăţare diferite ◼ Profesorul - transmiţător ◼ Profesorul - organizator, de cunoştinţe îndrumător, animator al învăţării ◼ Elev pasiv ◼ Elev activ  Importanţa didacticii ◼ Funcția de cunoaștere – explică, descrie instruirea și autoinstruirea ◼ Funcția utilitară – oferă practicienilor principiile de lucru, recomandări, orientări ◼ Necesară pentru: ◼ iniţierea viitoarelor cadre didactice în profesia didactică; ◼ perfecţionarea cadrelor didactice din sistem în vederea asigurării calităţii în educaţie.  2. Procesul de învăţământ ◼ Procesul de învăţământ este principalul subsistem al sistemului de învăţământ în cadrul căruia se realizează instruirea şi educarea elevilor/studenţilor prin intermediul activităţilor proiectate, organizate şi dirijate de către cadrele didactice. ◼ Procesul de învăţământ reprezintă dimensiunea dinamică a sistemului de învăţământ.  2. Procesul de învăţământ - dimensiuni ▪ Dimensiunea funcţională vizează finalităţile procesului de învăţământ (obiective/competențe). ▪ Dimensiunea structurală se referă la organizarea sistemului de instruire, prin utilizarea resurselor (umane, financiare, pedagogice etc.). ▪ Dimensiunea operaţională face trimitere la desfăşurarea activităţii, la predare-învăţare- evaluare.  Fluxul de intrare şi fluxul de ieşire al procesului de învăţământ Flux de intrare Flux de ieşire Resurse: Serii de absolvenţi: - umane - competenţe Predare - materiale - nivel de cultură Învăţare - pedagogice - atitudini Evaluare - contextuale - comportamente - de timp Conexiune inversă  2. Procesul de învăţământ - caracteristici ▪ Interacţiunea profesor-elev semnifică faptul că în procesul educaţional cei doi poli ai educaţiei, profesorul şi elevul, au atribuţii şi roluri specifice.  2. Procesul de învăţământ - caracteristici ▪ Interdependenţa informativ-formativ-educativ ▪ aspectul informativ presupune transmiterea unui cuantum de cunoştinţe; ▪ formarea presupune dezvoltarea potenţialului biopsihic al celui educat pe baza conţinuturilor transmise (capacităţi intelectuale: spiritul de observaţie, gândirea critică şi creativă, capacitatea de a rezolva probleme, capacitatea de invenţie şi inovaţie etc); ▪ aspectul educativ presupune dezvoltarea de atitudini, valori, comportamente.  2. Procesul de învăţământ - caracteristici ◼ Reglarea evidenţiază modul de funcţionare a procesului de învăţământ pe baza unei succesiuni de tip comandă- control. Comanda, constă în informaţiile transmise de profesor şi adresate elevilor. Controlul (conexiunea inversă) informează profesorul despre modul cum îndeplineşte elevul comanda.  2. Procesul de învăţământ - componente ◼ Agenţii acţiunilor: învăţători/profesori şi elevi; ◼ Obiectivele/Competențele - intenţiile exprimate (începutul şi sfârşitul procesului); ◼ Principiile (normele) după care se desfăşoară activitatea de predare-învăţare ◼ Conţinutul sau materia de studiat ◼ Metodele şi procedeele ◼ Mijloacele de învăţamânt  2. Procesul de învăţământ - componente ◼ Formele de organizare ale activităţii (frontal, individual, pe grupe) ◼ Relaţii interumane: profesor-elevi, elevi-elevi ◼ Timpul şcolar ◼ Evaluarea rezultatelor  3. Predarea - învăţarea - evaluarea ◼ Predarea şi învăţarea şcolară sunt două procese corelative şi coevolutive, care se află în raport de interdependenţă.  Predarea ◼ Predarea este privită tradiţional mai mult ca activitatea de transmitere a cunoştinţelor. ◼ În accepţiune modernă, predarea este înţeleasă mai mult ca o problemă de organizare şi conducere a învăţării.  Stiluri de predare ◼ Stilul de predare evidenţiază ceea ce este specific fiecărui profesor în realizarea activităţii sale. ◼ După atitudinea faţă de nou distingem: ◼ stiluri creative caracterizate prin receptivitatea profesorilor la ideile şi experienţele pedagogice noi, flexibilitate, comportament explorativ, independenţă în gândire, disponibilitate pentru a încerca noi practici/idei; ◼ stiluri rutiniere caracterizate prin conservatorism, rigiditate, dogmatism, înclinaţie spre convenţional, atitudini refractare în raport cu schimbarea.  Stiluri de predare ◼ După modalitatea de conducere a procesului de instruire distingem: ◼ stilul democratic, caracterizat prin încurajarea libertăţii de gândire, decizie şi acţiune a elevilor, relaţii de colaborare cu elevii; ◼ stilul autoritar, presupune control şi dirijare excesivă a învăţării, autoritate impusă, atitudine distantă faţă de elevi; ◼ stilul laissez-faire înseamnă permisivitate totală, cadrul didactic este puţin preocupat de îndeplinirea sarcinilor, relaţii neutre cu elevii, fără implicare afectivă.  Competenţe ale cadrului didactic ◼ Un cadru didactic eficient dispune de mai multe categorii de competenţe: ◼ de specialitate (cunoştinţe ştiinţifice specifice diferitelor discipline); ◼ psihopedagogice şi metodice (de a proiecta, organiza şi monitoriza activităţile instructiv-educative; de a promova învăţarea activă, creatoare; de a stimula dezvoltarea capacităţilor intelectuale, afectiv- motivaţionale etc.). ◼ psihorelaţionale (de a eficientiza comunicarea şi cooperarea cu elevii, părinţii, profesorii; de a motiva şi implica grupul în atingerea unor ţinte comune; de a fundamenta relaţia profesor-elevi pe valori cum sunt cooperarea, onestitatea, corectitudinea etc.).  Învăţarea şcolară ◼ Învăţarea şcolară ◼ tradiţional: este tratată ca o simplă acumulare, asimilare de noi cunoştinţe; ◼ modern: presupune o schimbare în comportamentul elevilor, o reorganizare a experienţei, o reelaborare continuă a structurilor cognitive şi operatorii. ◼ Bazele învăţării şcolare se pun în clasă, sub îndrumarea cadrelor didactice.  Învăţarea şcolară ◼ Învăţarea ca proces – presupune o succesiune de operaţii, acţiuni, stări şi evenimente interne, transformări ce intervin în structurile de cunoştinţe, în operaţiile mintale, în modul de reflectare a realităţii şi de comportare a elevului. ◼ Învăţarea ca produs - efecte materializate ale schimbărilor cantitative şi calitative, relativ permanente şi stabile, exprimate în termeni de cunoştinţe, noţiuni, deprinderi, priceperi, comportamente. ◼ Învăţarea în funcţie de factori - interni (factori biologici şi psihici) şi externi (factori pedagogici, de mediu).  Stiluri de învăţare ◼ Stilul de învăţare reprezintă modalitatea preferată de receptare, prelucrare, stocare şi reactualizare a informaţiei. ◼ Diferenţiem stiluri de învăţare: ◼ după componenta genetică implicată, există patru stiluri de învăţare principale: auditiv, vizual, tactil şi kinestezic. ◼ după emisfera cerebrală activată predominant în învăţare se diferenţiază două stiluri cognitive: stilul global (dominanţă dreaptă) şi stilul analitic sau secvenţial (dominanţă stângă). Stilul de Caracteristici ale învăţare comportamentului de învăţare ◼ învaţă din explicaţiile profesorului; ▪Stilul ◼ verbalizează acţiunea întreprinsă pentru a învăţa; ▪auditiv ◼ este eficient în discuţiile de grup. ◼ este important să vadă textul scris; Stilul ◼ învaţă pe bază de ilustraţii, hărţi, imagini, diagrame; vizual ◼ recitirea/rescrierea materialului sunt metodele de fixare. ◼ are nevoie să se implice fizic în activitatea de Stilul învăţare; ◼ se exprimă folosind mişcarea mâinilor şi tactil comunicarea nonverbală. ◼ învaţă din situaţiile în care poate să experimenteze; Stilul ◼ lipsa de activitate determină agitaţie, fiind etichetat kinestezic drept copil cu tulburări de comportament.  Stiluri de predare - învăţare ◼ Ce implicaţii prezintă pentru cadrele didactice realitatea că elevii au stiluri de învăţare diferite? Activităţi preferate Stilul vizual Metode didactice  Mijloace de învăţământ Întocmirea de Observaţia Manuale, cărţi, grafice, tabele, Demonstraţia ziare, ghiduri, postere, Modelarea reviste, tablouri, organizatori desene, hărţi, grafici, desene Lectura diagrame, Vizite (expoziţii Lucrări practice fotografii, foto, muzee, calculatoare, galerii de artă) diapozitive, Folosirea culorilor proiecţii însoţite de text, obiecte reale  Stilul auditiv  Activităţi preferate Metode didactice Mijloace de învăţământ Citirea cu voce tare Povestirea Casete audio Discuţii în grupuri Descrierea CD-uri Redactare de texte Explicaţia Calculatoare Prelegerea Jocuri de cuvinte Dezbaterea (programe audio) Audiţii Dramatizarea Filme, radio Vizionarea de Învăţarea prin spectacole cooperare muzicale, concerte, reprezentaţii Brainstorming teatrale Vizite cu ghizi (în muzee)  Stilul tactil Activităţi preferate Metode didactice Mijloace de învăţământ Mânuirea Învăţarea prin Hârtie, caiete, obiectelor cooperare creioane, pixuri, Luarea notiţelor Experimentul materiale de Desene creative Lucrări practice modelat, jocuri de masă, pensule, Activităţi de Jocul de rol acuarele, modelaj calculatoare, Compunere de instrumente poezii, eseuri, muzicale biografii Dans, pantomimă  Stilul kinestezic Activităţi preferate Metode didactice Mijloace de învăţământ Jocuri de mişcare Exerciţii fizice Markere Activităţi practice Simulări Flip chart Lecturarea unor Studiul de caz Materiale de cărţi de acţiune Joc de rol construcţie Competiţii Turul galeriei Echipamente sportive Machete, truse CD-uri cu jocuri Stilul Strategia de învăţare utilizată cognitiv ◼viziune de ansamblu asupra textului; Stilul ◼ identificarea ideilor principale, a cuvintelor- global cheie şi a rezumatului care oferă perspectiva (emisfera de ansamblu. dreaptă) ◼împărţirea textului în părţi componente, prezentate pas cu pas şi în ordine logică; Stilul ◼ utilizarea sublinierii şi a fragmentării analitic textului; (emisfera ◼ fixarea unor idei pe măsura citirii textului şi stângă) refacerea la urmă a întregii structuri.  Vizual Emisfera cerebrală ◼ SaAuditiv introduc un organizator grafic stângă STILURI PREFERINŢA DE EMISFERICĂ ÎNVĂŢARE CEREBRALĂ Tactil Emisfera cerebrală Kinestezic dreaptă SUPERLEGĂTURI (8) Linksman, R. (1999). Învăţare rapidă. Editura Teora  Evaluarea ◼ Evaluarea este o componentă esenţială a procesului de învăţământ şi reprezintă o înlănţuire de operaţii de măsurare, apreciere şi decizie privind progresele elevilor în învăţare. ◼ Evaluarea se poate realiza: la începutul unui program de instruire (evaluare iniţială). pe parcursul unui program de instruire (evaluare continuă). la finalul unui program de instruire (evaluare finală, sumativă).  Relaţia predare-învăţare-evaluare ◼ Evaluarea indică eficienţa, eficacitatea, progresul, reuşita, performanţa şcolară pentru fiecare elev, dar şi pentru profesor. ◼ Evaluarea furnizează informaţii necesare reglării activităţii de predare şi învăţare: ◼ pentru profesor (cum să-şi dozeze materialul, ce trebuie reluat, care sunt sursele de eroare etc); ◼ pentru elev (cât şi cum să înveţe, cum să-şi regleze efortul de învăţare etc.).  Relaţia predare-învăţare-evaluare ◼ În procesul didactic cele trei activităţi: predarea, învăţarea şi evaluarea se întrepătrund şi se condiţionează reciproc. ◼ Predarea este privită ca o activitate care se justifică în măsura în care determină un proces de învăţare din partea elevilor/studenţilor.  Relaţia predare-învăţare-evaluare ◼ Eficienţa învăţării este condiţionată de calitatea actului de predare. ◼ La rândul ei, activitatea de învăţare, prin rezultatele ei influenţează nivelul de realizare şi ritmul de desfăşurare al predării. ◼ Prin urmare, predarea şi învăţarea sunt procese coevolutive, intim legate, progresele şi regresele la nivelul uneia având consecinţe asupra celeilalte.  Procesul de învăţământ - Interacţiunea profesor-elevi - Caracterul informativ-formativ- educativ Didactica Fondator: - Reglarea specialităţii J.A. Comenius (metodica) ◼ Sa introduc un organizator DIDACTICA – teorie a grafic procesului de învăţământ PREDAREA ÎNVĂŢAREA EVALUAREA -Organizarea şi -Schimbare în - Indică eficienţa, conducerea învăţării comportamentul elevilor eficacitatea, progresul, -Stiluri de predare: -Ca proces, ca produs şi în performanţa şcolară; creative, rutiniere, funcţie de factori; - Importantă pentru elevi, democratic, autoritar, -Stiluri de învăţare: dar şi pentru profesori. laissez-faire; auditiv, vizual, tactil, -Forme: iniţială, continuă -Competenţele kinestezic, global, analitic (formativă), finală. profesorului: de specialitate, psihopedagogice şi psihorelaţionale. Organizator grafic: Didactica – teorie a procesului de învăţământ Completați rebusul cu conceptele exprimate prin enunțurile de mai jos. Orizontal: 1. Activitatea specifică profesorului, prin care A conduce şi organizează activitatea de învăţare a elevilor. 1 2. Numele pedagogului ceh, autorul lucrării 2 Didactica Magna. 3. Stil de învăţare bazat pe comunicarea orală. 3 4. Caracteristică a procesului de învăţământ 4 care evidenţiază funcţionarea acestuia pe 5 baza de feedback. 5. Didactica unei discipline. 6 6. Activitatea specifică elevilor prin care se 7 asimilează cunoştinţe. 8 7. Stil de învăţare bazat pe mişcare, simulare. 8. Stil de conducere a clasei caracterizat prin 9 comunicare cu elevii, participarea lor la luarea deciziilor. 9. Activitatea prin care identificăm performanţele şcolare, progresul elevilor. Vertical: A. Teoria și practica instruirii/autoinstruirii.