Ambalare PDF

Ambalare 1.Functia de a a contine produsul: orice produs trebuie sa fie introdus intr-un ambalaj pentru a aputea fi transportat. 2.Functia de protectie si conservare: -Cea mai importanta functie a ambalajului de a proteja continutul de efectele mediului inconjurator a. Protectia mecanica: impotr...

Ambalare 1.Functia de a a contine produsul: orice produs trebuie sa fie introdus intr-un ambalaj pentru a aputea fi transportat. 2.Functia de protectie si conservare: -Cea mai importanta functie a ambalajului de a proteja continutul de efectele mediului inconjurator a. Protectia mecanica: impotriva solicitarilor mecanice din timpul transportului, depozitarii si desfacerii b. Protectia chimica: a produsului fata de procesele chimice si electrochimice care au loc la suprafata de contact dintre produsul alimentar si mediul inconjurator c. Protectia impotriva microorganismelor: se asigura printr o etansitate perfecta a ambalajelor si printr-o curatare cat mai usoara si mai corecta. d. Protectia biologica: impotriva insectelor si rozatoarelor este realizata prin folosirea ambalajelor de sticla, materiale din plastic, carton, ambalaje de transport din lemn. e. Protectia fata de lumina si radiatii ultraviolete: este necesara datorita modificarilor senzoriale si a reducerii valorii nutritionale a produselor. f. Protectia si conservarea energiei: consumate in timpul procesulșui tehnologic. g. Protectia mediului inconjurator: folosirea ambalajelor care functionareaza corect. 3. Functia de confort -produceerea unor ambalaje primare usor de folosit -ready to eat Eticheta -elementul esential al promovarii vanzarii produselor ambulante, principalul mesager al producatorului la pct de vanzare sau pe masa consumatorului. Tipuri de etichete: -simple bucati de material atasate ambalajului -imprimate direct pe ambajalaj, desene complexe Informatii care asigura securiatea produsului ambalat 1. Denumirea produsului alimentar -denumirea sa legala Erori des intalnite la etichetare: denumiri incorecte pate vegetal, salam vegetal, ciocolata de casa, ANPC aplica sanctiuni  Tipuri de denumiri: -denumirea legala( normele legislative) -denumire curenta( dex) -denumirea descriptiva Denumirea legală >Denumirea curentă >Denumirea descriptivă Important: marca, brandul sau denumirea comercială nu pot înlocui denumirea alimentului. Lista ingredientelor 5 categorii: -substante( ex subst chimice proteine fibre) -alimente( branza, alpte oua) -aditivi -arome -enzime Consumul zilnic de referință reprezintă necesarul energetic unui adult obișnuit și este de 8400 kJ/2000 kcal. ETICHETAREA VINURILOR Pentru vinul ambalat în butelii, eticheta şi contraeticheta (cea plasată diametral opus) sunt două elemente foarte importante. Dincolo de latura estetică şi de strategia de marketing, legea impune ca pe etichetă să figureze clar următoarele informaţii: numele şi adresa producătorului; numele şi adresa îmbuteliatorului; soiul din care s-a obţinut vinul; anul de producţie; categoria de calitate a vinului; conţinutul în alcool; volumul de vin din butelie; conţinutul de zahăr prin specificarea “sec”, “demisec’, “demidulce” sau “dulce”;  sintagma “conţine sulfiţi”; numele oenologului (opţional); podgoria şi eventual anumite date despre vin sau despre istoria cramei de provenienţă. Contraeticheta poate conţine: brand-ul sub care se vinde acel vin; soiul; anul de producţie; categoria de calitate a vinului; conținutul în alcool; volumul recipientului. PROMOVAREA PRODUSULUI ȘI A VÂNZĂRII Culoarea este un mijloc de atragere a atenției. Ea imprimă ambalajului o impresie de soliditate, pune în valoare calitățile produsului și subliniază caracterul său specific. Practic, culoarea trebuie să determine cumpărătorul să achiziționeze rapid produsul ambalat. Efectul culorilor: efect de cald: roșu, portocaliu, galben – sunt culori iritante, atrag atenția; efect de rece: verde, albastru, violet – produc stare de liniște. AMBALAJELE DIN STICLĂ 1. Generalități Sticla este un material plastic anorganic, amorf, transparent, insolubil în apă, rezistent la acțiunea acizilor și bazelor, dar fragil la șoc mecanic sau termic. Se obține prin topirea la temperatură ridicată (~1500oC) a materiilor prime bogate în siliciu (nisip, silex sau cuarț) împreună cu piatră de var, carbonat de sodiu sau potasiu și materiale auxiliare (oxizi ai metalelor, magneziu, aluminiu, plumb, zinc, bor, potasiu, nichel, fier, crom etc.), topire urmată de răcire până la starea rigidă, fără cristalizare. avantaje: ❖ insolubilă în apă și rezistentă la acțiunea acizilor și bazelor; ❖ inertă chimic la contactul cu produsele alimentare, deci compatibilă cu acestea; ❖ nu are miros și nu reține mirosurile; ❖ este rigidă (își menține formele inițiale); ❖ este transparentă (permite contactul vizual al conținutului); ❖ este igienică (se spală ușor); ❖ poate fi obținută în forme și culori variate; ❖ reutilizabilă; ❖ reciclabilă (economii de materii prime și reducerea costurilor); ❖ rezistentă la temperaturi ridicate (pasteurizare, sterilizare), cu condiția respectării șocului termic. Dezavantaje: ❖ fragilitate (crapă sub acțiunea șocurilor mecanice și termice); ❖ are o masă relativ mare (ambalajele din sticlă sunt grele comparativ cu altele); ❖ depozitare dificilă (ocupă același spațiu și goale); ❖ îmbătrânire sub acțiunea agenților atmosferici (formare de depuneri albicioase); ❖ transparență la lumină și UV – pune în pericol produsele cu conținut de lipide sau vitamine sensibile (lipidele sunt oxidate, vitaminele – denaturate). 2.Compoziția sticlei Sticla este un material transparent, a cărei formulă chimică este (SiO2)m(Na2O)n(CaO)n – în care principalul component este dioxidul de siliciu (68 – 73%), fiind elementul care conferă transparența sticlei. Sticla obținută doar din nisip este ușor alterabilă, putându se chiar dizolva în apă, în amestecul supus topirii se mai adaugă: ❖ fondanți – se topesc și favorizează trecerea dioxidului de siliciu în stare sticloasă; oxidul de sodiu, provenit din carbonatul de sodiu (Na2CO3 – soda de rufe); ❖ stabilizatori – baze alcalino-pământoase,carbonații de calciu și de magneziu (calcarul - CaCO3 și dolomitul - MgCO3) – care previn dizolvarea sticlei în apă; ❖ alumină – creșterea rezistenței mecanice și îmbunătățirea rezistenței chimice la apă, agenți atmosferici și reactivi acizi, alcalini); ❖ afânători – eliminarea bulelor gazoase conținute în sticla în curs de topire – anhidrida arsenică, nitratul de potasiu, nitratul de sodiu, sulfatul de sodiu (aceste substanțe se descompun și degajă un mare volum de gaz, contribuind la omogenizarea amestecului și la antrenarea și eliminarea tuturor gazelor); ❖ sticla rebut – provenită din fabricațiile anterioare, care ușurează topirea atunci când este adăugată (energia necesară pentru topirea rebutului este mult mai mică decât pentru topirea materiilor prime); ❖ decoloranți – obținerii sticlei incolore, deoarece materialele utilizate nu sunt prea pure. Printre impurități se numără fierul (aflat în nisip și calcar), Decoloranți: dioxid de mangan, anhidridă arsenică, oxizi de nichel, de cobalt, de seleniu; ❖ opacificatori și coloranți, modifică aspectul și culoarea sticlei (oxid de fier – culoarea verde, oxid de plumb – claritate și strălucire, oxid de mangan – culoarea brună, oxid de cobalt – culoare albastră-violet). 3. Proprietățile sticlei A. Proprietăți mecanice Sticla este casantă – se sparge sub acțiuni interioare sau exterioare, datorită structurii amorfe. rezistența mecanică este o măsură a capacității de a răspunde la acțiunea forțelor aplicate. Sticla se deformează elastic până la spargere; fragilitatea este caracteristica de a crăpa sub acțiunea șocurilor mecanice sau termice și se exprimă prin: o rezistența la presiune internă – este foarte importantă în cazul buteliilor destinate ambalării băuturilor cu conținut de gaze dizolvate. B. Proprietăți termice rezistența termică a unei butelii este o măsură a capacității de a suporta o modificare lentă a temperaturii. Deoarece sticla rezistă la temperaturi de până la 500 -600oC, rezistența sa la temperaturi ridicate este adecvată oricărei utilizări în ambalarea produselor alimentare. rezistența la șoc termic – este cea mai mică în comparație cu alte ambalaje pentru produsele alimentare. Rezistența maximă la șoc termic (variații de temperatură bruște) este de aproximativ 35oC și depinde de tipul de sticlă folosit, forma recipientului și grosimea peretelui. 4. Tipuri de sticlă – utilizare ❖ sticla silicică - cu un conținut ridicat de dioxid de siliciu, are un punct de topire foarte ridicat (obținută prin topire la 1723oC), este rezistentă la acizi, fiind folosită pentru sticlăria de laborator; ❖ sticla calco-sodică - reprezintă aproximativ 90% din întreaga producție globală, fiind folosită pentru confecționarea recipientelor care nu necesită rezistență termică și durabilitate chimică excepționale. Se folosește pentru confecționarea buteliilor (are un conținut ridicat de calcar, elasticitate mărită și este mai puțin fragilă). ❖ sticla boro-silicică (aprox. 6% bor) - se folosește pentru confecționarea recipientelor termorezistente; ❖ sticla silico-calco-sodică – are rezistența chimică mai mică și este folosită pentru confecționarea obiectelor de menaj (pahare, farfurii, vaze etc.)..BORCANELE DIN STICĂ - sunt confecționate din sticlă calco-sodică, având capacități nominale cuprinse între 125-15000 ml. a) Borcane cu închidere Omnia tip A, cu diametrul gurii de 83 mm și capacitate nominală de 820 ml se va nota: Borcan obișnuit tip A - OMNIA – 83 – 820 – STAS 12498-86 În sistemul de închidere Omnia se folosesc capace din tablă de aluminiu. Operația de închidere constă în atașarea capacului la gâtul borcanului prin presarea acestuia la anumite intervale pe periferie și ermeticizarea închiderii datorită depresiunii create în interiorul recipientului. O garnitură de cauciuc asigură etanșarea închiderii. B) Borcanele cu închidere Twist-off Gâtul borcanului este prevăzut cu patru începuturi de filet sau cu șase începuturi de filet, care permit ca fixarea capacului să se facă printr-o rotire cu 74o, respectiv 48o. Capacele Twist-off sunt confecționate din tablă cositorită și au pe margine 4 sa u 6 proeminențe pentru fixarea pe filet, etanșarea fiind asigurată de o garnitură de cauciuc interioară. C)Borcane cu închidere Kilner – sunt caracterizate de un profil al gurii cu filet cu început și sfârșit. Capacele sunt din tablă de aluminiu și prevăzute la interior cu o garnitură inelară, în vederea etanșării. BUTELIILE DIN STICLĂ – sunt recipiente cu secțiune transversală a corpului de obicei cilindrică (mai rar de altă formă), cu capacitatea de 25-2000 ml, prevăzute cu accesorii de închidere, marcare, sigilare. Buteliile destinate industriei alimentare sunt de mai multe tipuri: butelii de uz general (au în prezent o mică răspândire): -butelii obişnuite (1 000 ml); -butelii tip Euro (500 ml). -ambalarea vinului, oțetului, apei minerale și se închid cu capsulă coroană, dop de plută sau material plastic, capac cu filet. butelii pentru vin: -butelii obişnuite; -butelii spec. tip Rhein (750 ml); -butelii speciale tip Bordeaux (750 ml). Pentru ambalarea vinurilor obișnuite se utilizează buteliile obișnuite de 1000 ml, iar pentru cele superioare, buteliile speciale tip Rhein, Bordeaux sau alte tipuri. butelii pentru bere: - Butelie tip Bordeaux - butelii tip Euro, care sunt de uz general (500 ml); butelii tip NRW (Nord Rhein Westfalia) – butelii germane cu o răspândire largă. butelii speciale – exemple: Tuborg, Stella Artois, Heineken, Fischer etc. A. MATERIALE TERMOPLASTICE 1. POLIETILENA (PE) – se obţine prin polimerizarea etilenei, o hidrocarbură gazoasă rezultată în cantităţi mari ca subprodus de la rafinarea petrolului. n CH2 = CH2 → (-CH2 - CH2 -)n - LDPE – polietilenă de joasă densitate, obţinută la presiuni înalte ( 1.000 – 3.000 atm) şi temperaturi de 100 - 350°C şi oxigen ca iniţiator al reacţiei de polimerizare; - HDPE – polietilenă de înaltă densitate, obţinută la presiuni scăzute (40 atm) şi temperatura mediului ambiant. 2. POLIPROPILENA Polipropilena (PP) este un polimer al propilenei, obţinut la 100 atm şi 60°C. 3. POLICLORURA DE VINIL - se obţine prin polimerizarea monomerului gazos „clorură de vinil”, fiind un amestec de macromolecule cu număr n variabil. 4. POLISTIREN Polistirenul (PS) se obţine prin polimerizarea stirenului (reacţia fiind accelerată de căldură, lumină şi catalizatori (peroxizi). MATERIALE SEMITERMOPLASTICE – POLIESTERI 1. POLIETILEN PEREFTALAT (PET) PET – este un poliester obţinut prin policondensarea etilenglicolului cu esterul dimetilic al tereftalatului – PET + metanol n(H3COOH – C6H4 – COOCH3) + n[HO(CH2)2OH] → dimetil tereftalat etilenglicol → [- OOC – C6H4 – COOCH2 – CH2O -]n + 2n[CH3OH] polietilen tereftalat metanol Obţinerea ambalajelor din materiale plastice şi complexe - formarea sub depresiune (termoformare) – presupune derularea foliei de pe o bobină, încălzirea ei prin contact, până la domeniul de înmuiere, apoi, cu ajutorul depresiunii, aceasta este obligată să ia forma unor matriţe. (paharele din plastic, tavile) -formarea prin suflare – pornind de la tuburi sau preforme, ce se încălzesc, sunt introduse în matriţe formatoare şi se suflă aer sub presiune în ele, acestea luând forma matriţei.(buteliile din plastic, tuburile deformabile) -sudarea (termosudare) presupune îmbinarea cu ajutorul unor dispozitive de termosudare a foliilor, filmelor din material plastic.(pungile, pachetele pernă, pachete pliculeţ) - lipirea – se foloseşte pentru foliile, filmele care nu au termosudabilitate bună (se folosesc diverşi adezivi: răşini, soluţii de răşini). II. Tipuri de ambalaje din materiale plastice sau complexe 1. Pungi, sacoşe şi saci de plastic – pentru confecționarea acestora se folosesc folii din materiale termoplastice (PE şi PVC). Din folii LDPE se pot confecționa: pungi, sacoșe, saci subțiri – destinate ambalării produselor alimentare sau huse pentru protecția produselor paletizate. Pot fi imprimate sau nu, cu sau fără pliuri, perforate sau nu. 2. Folii termocontractibile –folii etirate (întinse) în momentul fabricării, cu tensiunile interne fixate prin răcire şi care, în momentul încălzirii, revin la forma iniţială. Ambalarea în folii termocontractibile se realizează în mai multe variante, cu mai multe scopuri: pentru conservare/prezentare – poartă denumirea de ambalare skin (VSP – vacuum skin packaging, sau SP - skin packaging) – aceasta poate fi făcută în două variante: o introducerea produsului într-un ambalaj impermeabil și punerea acestuia sub depresiune (vid, VSP) (utilizând una din cele două variante: punere sun vid la presiune atmosferică sau în incintă). o punerea produsului într-o tăviță și acoperirea cu folie termocontractibilă (produsul reprezintă matrița formatoare, SP). ambalare secundară în folii termocontractibile – este un procedeu de ambalare pentru transport și desfacere și este destinat grupării mai multor ambalaje primare, cu scopul protejării, rigidizării încărcaturilor pe palete, dar și pentru manipularea ușoară a acestora (exemplu: 6-24 butelii de material plastic, 3. Ambalaje tip pachet pernă Pungile perne cu aripioare la capete și o sudură longitudinală se confecționează astfel: a) din materialul derulat de pe bobină se taie o bucată în formă dreptunghiulară, care se termosudează longitudinal (ca o aripiară), apoi aripioara este culcată și se face termosudarea pe capete, care rămân ca niște aripioare; Acestea se confecționează din folii, filme, sau laminate din materiale flexibile (hârtie acoperită cu plastic, materiale plasice stratificare (PE, PP, mat. complexe). 4. Ambalaje tip pachet săculeţ sau pliculeţ Acestea au trei sau patru suduri obținute prin îndoire pe lungime și îmbinarea în unghi drept. Îndoirea se poate face cu sau fără formare de pliu. Sunt confecționate din aceleași materiale ca și pachetele pernă. 5. Tuburi deformabile din plastic – sunt ambalaje cu secțiune transversală circulară, care se aplatizează spre fund; sunt prevăzute cu orificii de golire cu capac filetat sau alt dispozitiv de închidere și utilizate pentru produse vâscoase, fluide etc., ca re se evacuează prin presiunea ușoară a corpului tubului. Se confecționează din HDPE, care se colorează, iar capacele din PS, PVC, PC, HDPE (opace). Se utilizează pentru: muştar, maioneze, ketchup etc. 6. Butelii din plastic – sunt utilizate pentru produsele alimentare cu vâscozitate mică (apă minerală, lapte pasteurizat, ulei, băuturi răcoritoare carbonatate și necarbonatate, băuturi. Buteliile PET – se obțin prin injecție – suflare, pornind de la granule PET albe sau divers colorate, în funție de destinație, care se încălzesc pâna la plasticizare și din care se obțin preformele. Pentru obținerea buteliei din preformă se parcurg următoarele etape:  încălzirea preformelor suspendate pe un lanț transportor (̴ 105oC); introducerea fiecărei preforme într-o matriță alcătuită din două părți care se închid; suflarea de aer comprimat în preformă, care va lua forma matriței (matrițele au sistem de răcire cu apă la temperatura de 10-12 oC). Mari producători preforme - la nivel mondial: ▪ SIDEL – Franţa; ▪ SIPA – Italia; ▪ KRONES – Germania; ▪ TETRA PAK – Suedia. Ambalaje din materiale complexe 1. Cartoane confecţionate continuu – în acest caz, materialul complex deja imprimat este alimentat în mașina de ambalare sub formă de bobină. 2. Cartoane preconfecționate – sunt obținute de către constructorul mașinii de ambalare sau producătorul specializat de ambalaje pentru mașina respectivă prin: ștanțare, predecupare, îndoire, îmbinare longitudinală și pliere. Capitolul V. AMBALAJE CELULOZICE A) MATERIALE CELULOZICE 1. Lemnul este unul din cele mai vechi materiale folosite pentru confecționarea ambalajelor. Specii utilizate: foioase tari (fag, stejar, salcâm, ulm, carpen); foioase moi (plop, tei, arin); rășinoase (molid, brad, pin). Se mai folosesc: placaj, plăci fibrolemnoase (PFL), plăci aglomerati din lemn (PAL). 2. Hârtia și cartonul – sunt aglomerări de fibre celulozice, rezultate din prelucrarea materiei prime vegetale: lemn, stuf, trestie, papură, paie de cereale, deșeuri de la prelucrarea lemnului, maculatură etc. B) AMBALAJE DIN MATERIALE CELULOZICE 1. Ambalaje din lemn – sunt cele mai vechi ambalaje. În acest grup sunt cuprinse ambalajele rigide reutilizabile, în general de capacitate mare, care participă la realizarea transportului, depozitării și desfacerii produselor alimentare. 2. Ambalajele din hârtie Hârtia este folosită pentru: - învelirea sau împachetarea unor produse alimentare; confecționarea de pungi, saci, pachete pernă, pachete pliculeț etc. În funcție de formă, pungile pot fi: cu sau fără burduf, cu fund de diverse forme, cu sau fără mâner, acoperite sau nu cu strat de PE. Sacii sunt destinați produselor alimentare solide, sub formă pulverulentă sau granulară și pot fi simpli sau complecși (mai multe starturi de hartie), lipiți sau cusuți etc. 3. Ambalajele din carton – sunt reprezentate de cutii și lăzi de cele mai variate forme și dimensiuni, suporturi alveolare etc. - cutiile din carton sunt ambalaje de dimensiuni mici, ce pot fi asamblate cu clame, benzi adezive, adezivi sau manual; Capitolul VI. AMBALAJE METALICE Coroziunea este fenomenul de distrugere parţială sau totală a materialelor în urma unor reacţii chimice sau electrolitice (oxidare). Materiale metalice utilizate în industria ambalajelor: 1. Tabla cositorită; 2. Aluminiul; 3. Oțelul inoxidabil; 4. Staniul. 1. Tabla cositorită – este obținută prin acoperirea tablei de oţel moale cu staniu (cositor) pe ambele feţe, operaţie numită cositorire. Cositorirea poate fi făcută: - la cald - procedeu mai vechi, ce constă în introducerea foii de tablă într-o baie de staniu topit; Utilizare: recipiente cu ambutisare adâncă, capace cu sau fără filet, capsule coroană, cutii cu diametru mare etc. - electolitică, derularea tablei de oţel şi a foii de staniu şi sudarea lor una de cealaltă, la trecerea prin baia electrolitică, apoi tabla rezultată este încălzită timp scurt şi temperatură mare, pentru ca staniu să se topească şi aderenţa să crească. Grosimea stratului de staniu este mai mică (5,6 – 22,4 g/mp. Se poate obţine şi o cositorire diferenţiată (straturi de grosimi diferite pe cele două feţe). Între cele două suprafeţe de contact se formează stratul de aliaj Fe-Sn, care are rolul unei suduri. Stratul de Sn asigură protecţia fierului împotriva atacului de către agenţii corozivi. Lăcuirea tablei cositorite Protecţia tablei cositorite faţă de agenţii corozivi se realizează prin lăcuire (evitând astfel contactul dintre produsul ambalat şi stratul de cositor şi împiedicând fenomenul de sulfurare sau modificările de culoare şi îmbunătăţind prezentarea produselor conservate). 2. Aluminiul – este un metal de culoare argintie, uşor, maleabil, se estimează că este cel mai abundent metal. Cel mai răspândit minereu care conţine alumuniu este bauxita. Aluminiu se obţine prin electroliza, la 950oC a aluminei pure, iar aceasta provine din bauxită (pentru obţinerea unei tone de Al, sunt necesare 1,9 to alumină). Doza de aluminiu ingerată din materii prime alimentare este de 10-30 mg/kg aliment. Tratamentele de suprafaţă constau în aplicarea pe suprafaţa aluminiului sau a aliajelor sale de: lacuri (sintetice, pe bază de cauciuc, răşini), materiale plastice (PE, PP), cauciuc în film subţire. Astfel, cantitatea de metal ce poate să ajungă în aliment este redusă aproape complet. Absorbtia mare de aluminiu poate provoca anemie, osteomalacie (oasele moi sau sfărâmicioase, din cauza tulburărilor profunde în metabolismul fosforului și al calciului din masa osoasă), infarcte. Aluminiul este asociat și altor boli serioase care afectează sistemul nervos, precum maladiile Lou Gehrig si Parkinson. Dar cele mai de temut sunt demența presenilă, tulburările mentale, îmbătrânirea precoce și Alzheimer. 3. Oţelul inoxidabil – este obţinut din oţel-carbon, cu un conţinut mai redus de carbon şi un conţinut mare de metale de aliere (nichel, crom, titan, mangan, cupru – ce asigură rezistenţă la coroziune). În industria alimentară este foarte răspândit, mai ales la construcţia utilajelor. Este greu de atacat de constituenţii produselor alimentare – este inert chimic. Se prelucrează mai greu decât tabla cositorită şi aluminiu. Este utilizat pentru butoaie de bere: clasice; cilindrice – care au montate permanent armăturile necesare pentru umplere, golire, curăţare, sterilizare şi se numesc keg-uri; 4. Staniul – metal cunoscut încă din antichitate, când era folosit pentru diferite recipiente sau pentru obţinerea bronzului. Este un metal puţin răspândit pe glob, puţin folosit şi scump. Prezentarea ambalajelor metalice 1. Folii metalice; 2. Tuburi metalice; 3. Cutii metalice ; 4. Ambalaje aerosol; 5. Butoaie metalice. 1. Folii metalice: a) Folii din plumb şi staniu Datorită faptului că sunt toxice, treptat s-a renunţat la ele. b) Foliile laminate din staniu - sunt suple, maleabile, etanşe, nu sunt toxice. -ambalarea brânzeturilor, ciocolatei şi specialităţilor din ciocolată, însă datorită preţului ridicat, au fost înlocuite în majoritatea aplicaţiilor cu folia de aluminiu. c) Folii de aluminiu – s-au impus la sfârşitul celui de-al dolea război mondial. Se obţin din bandă de aluminiu cu grosimea de 0,7 mm, laminată în mai multe etape, în funcţie de grosimea finală dorită (până la 9 µm, după 5 etape de laminare). Folia cu grosimea mai mare de 25 µm este complet impermeabilă la radiaţii luminoase, lichide, vapori şi gaze. Poate fi netedă sau gofrată, simplă, colorată sau imprimata Calităţi: impermeabilă la gaze şi arome; opacitate la UV, lumină; putere de reflexie ridicată – protecţie bună faţă de căldură. 2. Tuburi metalice – sunt confecţionate în proporţie de 90% din aluminiu şi pot fi deformabile sau nedeformabile, ca rezultat al prezenţei sau absenţei operaţiei de recoacere, în tehnologia de obţinere. a) Tuburile deformabile – sunt obţinute prin deformare plastică, iar prin apăsare laterală în vederea eliminării conţinutului, îşi păstrează forma, fără a reveni la forma iniţială. Prezintă avantajul că nu aspiră aer, care ar putea produce modificări senzoriale. Utilizare – restrânsă (pastă de peşte, diverse sosuri). b) Tuburile nedeformabile (rigide) sunt asemănătoare cu primele, dar obţinute fără recoacere. 3. Cutii metalice – sunt recipiente metalice rigide, confecţionate din material cu o grosime maximă de 0,49 mm. Clasificarea cutiilor metalice după formă: cilindrică, tronconică; după tipul constructiv:  ▪ cutie din trei piese (corp, capac, fund) – este cutia fălţuită - capacul şi/sau fundul sunt închise prin fălţuire (roluire dublă); ▪ cutie din două piese – ambutisată (corp + fund). 4. Ambalaje aerosol Ambalajul aerosol este un recipient în care produsul activ (produsul ambalat) este introdus împreună cu un gaz propulsor sub presiune. Gazul exercită asupra produsului o presiune datorită căreia, la deschiderea orificiului de evacuare, produsul ambalat este expulzat sub formă dispersată, în picături fine sau spumă. Sunt utilizate la ambalarea diferitelor creme, maioneze, condimente, preparate pentru decorare în cofetărie, ciocolată lichidă, miere, frişcă etc. 5. Butoaie metalice – au apărut ca o alternativă a butoaielor din lemn; ele pot fi bombate (prevăzute cu două inele de cauciuc, pentru a fi rostogolite uşor) sau cilindrice. Sunt confecţionate din aluminiu, oţel inoxidabil, tablă de oţel sau tablă decapată. a) Butoaiele din aluminiu – se confecţionează din tablă de aliaje de aluminiu cu grosimea de 4 mm, placată la interior cu aluminiu pur. Durata de utilizare a butoaielor tratate termic este de 8-10 ani. b) Butoaie din oţel inoxidabil – acestea pot fi: - bombate, protejate cu o manta poliuretanică şi prevăzute cu două inele, pentru rostogolire uşoară; - cilindrice, denumite internaţional keg-uri - Greutatea keg-urilor este de 7,9-12,5 kg pentru 30 l şi 10-15 kg pentru 50 l, iar grosimea pereţilor este de 1-2 mm.