Sociologie și Teorii Sociale

Este o formă de cunoaștere bazată pe propriile experiențe și percepții, influențată de propriile interese, valori și prejudecăți.

Este o formă de cunoaștere caracterizată de lipsa de obiectivitate, fiind influențată de propriile perspective și experiențe.

Cunoașterea spontană este limitată de propria experiență individuală și de constrângerile grupului din care face parte.

Sociologia a apărut ca o necesitate de a studia în mod obiectiv și sistematic comportamentele umane și sociatățile.

Este un concept introdus de Émile Durkheim, care subliniază importanța studierii obiective a faptelor sociale.

Este o formă ideală de societate descrisă de Platon, care include o diviziune a muncii și o structură socială specifică.

Aristotel a subliniat importanța omului ca entitate socială, susținând că identitatea umană este formată prin interacțiunea socială.

O stare naturală descrisă de Thomas Hobbes, în care oamenii sunt caracterizați de egoism și dorința de a-și supraviețui cu orice preț.

Este o abordare a sociologiei care se concentrează pe modul în care diferitele părți ale societății funcționează împreună pentru a menține ordinea și stabilitatea.

Se referă la acțiunile și comportamentul oamenilor care sunt orientate spre alții. Aceste acțiuni au un sens pentru individ și sunt influențate de valori și intenții.

Se referă la conflictul dintre clasele sociale, care apare din proprietatea inegală a mijloacelor de producție.

Este un concept sociologic care se referă la totalitatea relațiilor de producție, inclusiv mijloacele de producție, forța de muncă și relațiile sociale dintre clasele sociale.

Se referă la instituțiile, ideologiile, valorile morale, legile și sistemele religioase ale unei societăți.

Este studiul sistematic al cauzelor schimbărilor sociale.

Este o teorie socială care se concentrează pe importanța valorilor și ideilor în conducerea schimbărilor sociale.

O preocupare centrală a filosofiei și teoriei politice, contractul social se referă la acordul tacit sau explicit dintre cetățeni și guvern, prin care aceștia renunță la o parte din libertatea lor individuală în schimbul protecției și ordinii sociale.

Starea de natură, conform lui John Locke, este o stare de libertate naturală, în care oamenii sunt liberi de puterea obsedantă a altuia.

Principiul separării puterilor în stat, propus de Montesquieu, presupune împărțirea puterii de guvernare între trei ramuri independente: legislativă, executivă și judiciară.

Pentru Rousseau, omul este corupt de civilizație, care aduce inegalitate și conflict. Soluția este un contract social care să reunească voința generală a poporului.

Auguste Comte a introdus termenul de sociologie, considerând-o știința societății. El recomandă studierea societătii prin statica socială (structura societății) și dinamica socială (schimbările sociale).

Comte susține că studiul societății trebuie să se bazeze pe metode pozitive, adică pe observație, experiment și raționament logic. Aceasta înseamnă renunțarea la explicații teologice sau metafizice.

Spencer vede societatea ca un organism biologic complex, cu instituții (familie, religie, stat) care funcționează ca organe. Evoluția societății este analogă cu evoluția unui organism.

Durkheim consideră studiul sociologic ca obiectiv, bazat pe fapte sociale concrete. El subliniază rolul diviziunii muncii în coeziunea socială, distingând între solidaritatea mecanică și organică.

Se referă la comportamente sau acțiuni având un scop intenționat, prestabilit.

Se referă la efectele neintenționate ale acțiunilor.

Comportamente care contribuie la supraviețuirea întregului.

Comportamente dezintegratoare care pun în pericol supraviețuirea întregului.

Teoria care se concentrează pe factorii ce determină coeziunea socială.

Societatea este un întreg format din părți interdependente, care contribuie la menținerea sistemului.

Consensul social, ordinea și integrarea ajută la menținerea societății, pe baza valorilor și normelor împărtășite.

Robert K. Merton (1910-2003) a dezvoltat teoria funcțională, care explică funcțiile și disfuncțiile din cadrul unei societăți.

Această perspectivă explică funcționarea societății prin lupta dintre indivizi sau grupuri, considerând că conflictul este motorul schimbării sociale.

Relațiile dintre indivizi, conform acestei perspective, se bazează pe competiție, care este considerată un element important al progresului.

Această teorie subliniază natura intrinsecă a conflictului în societate, considerând că el poate avea funcții pozitive.

Conflictul este o forță motrice a schimbării sociale, iar tensiunea dintre grupuri determină evoluția societății.

Conflictul este ineluctabil în societate, deoarece grupurile au interese diferite și resursele sunt limitate.

Această perspectivă se concentrează pe studiul interacțiunilor dintre individ și societate și pe modul în care aceste interacțiuni formează identitatea socială.

Diversitatea culturală, etnică și religioasă ajută la menținerea stabilității societății, prevenind divizarea.

Identitățile noastre multiple, ca membri ai unor diverse grupuri, contribuie la coeziunea socială și previn destrămarea structurii sociale.

O teorie sociologică care analizează interacțiunile umane prin intermediul simbolurilor, arătând cum oamenii folosesc reprezentări pentru a da sens realității.

Persoana care a dezvoltat modelul interacțiunii simbolice, accentuând rolul simbolurilor în înțelegerea și comunicarea umană.

Abordare sociologică care compară interacțiunea socială cu o piesă de teatru, unde indivizii joacă roluri specifice în funcție de context.

Sociolog care a introdus conceptul de „dramaturgie socială”, analizând interacțiunile umane ca o serie de mini-drame.

Conceptul central din analiza dramaturgică, care descrie modul în care oamenii își aleg și joacă rolurile sociale în funcție de context.