Rădăcinile plantelor - Biologie clasa a 9-a

Organul vegetal cu formă cilindrică, cu simetrie radiară, care apare pentru prima dată la ferigi.

Totalitatea rădăcinilor dintr-o plantă, formând o rețea complexă.

Creșterea rădăcinii spre sursa de gravitație (în jos).

Structurile din celulele rădăcinii, care detectează forța gravitației.

Rădăcini care se formează din rădicula embrionului, baza lor fiind conectată la baza tulpinii.

Rădăcini care nu se formează din rădicula embrionului, ci din alte părți ale plantei, cum ar fi tulpinile, ramurile sau frunzele.

Rădăcini care se dezvoltă în pământ, acvatice - în apă, și aeriene - deasupra solului.

Rădăcini cu o rădăcină principală, principală și rădăcinile secundare care se ramifică din ea.

Rădăcini care se scurtează, tragând mugurii pereni mai adânc în sol, protejându-i de factori nocivi precum focul, frigul, seceta sau lumina.

Rădăcini adventive care cresc pe tulpină și ajută la fixarea plantei pe un suport, de exemplu, pereți sau arbori.

Rădăcini aeriene care cresc pe tulpină și ajută la fixarea plantei în substrat instabil, ca de exemplu, în zonele mlăștinoase.

Rădăcini îngroșate care servesc drept depozit de substanțe nutritive pentru plantă.

Rădăcini aeriene acoperite cu un strat protector numit velamen radicum, care le ajută să absoarbă apa din aerul umed, specific plantelor epifite.

Rădăcini aeriene verticale care cresc în solul umed din zona mlăștinoasă, ajutând la respirația plantei.

Rădăcini adventive care apar pe tulpină și contribuie la fixarea plantei în pământ. De obicei, rădăcina principală se atrofiază.

Rădăcini modificate care îndeplinesc funcții specifice, diferite de absorbția apei și a sărurilor minerale.

Rădăcini care cresc în sus, în direcția opusă gravitației, găsite la plante acvatice. Acestea au aer în țesuturile lor pentru a permite respirația în medii inundate.

Rădăcini care se dezvoltă din alte părți ale plantei, cum ar fi tulpinile sau frunzele. Acestea ajută la propagarea vegetativă.

Rădăcini care au muguri specializați care produc lăstari noi. Aceste lăstari se numesc drajoni și pot forma noi plante.

Rădăcini care se formează pe soluri mlăștinoase și dezvoltă pneumatofori pentru respirație. Un exemplu este chiparosul de baltă.

Simbioza dintre plante și bacterii, cum ar fi Rhizobia, care fixează azotul din aer. Astfel, plantele primesc azot, în timp ce bacteriile obțin nutrienți de la plante.

Simbioza dintre plante și ciuperci, unde ciupercile ajută la absorbția apei și a mineralelor, iar plantele le furnizează glucide.

Rădăcini din familia Fabaceae care conțin nodozități. Acestea sunt asociate cu bacterii din sol.

Rădăcini care cresc în interiorul solului, ca o rețea extinsă.

Straturile exterioare ale cortexului rădăcinii, care preiau rolul de apărare în zona aspră a rădăcinii, înlocuind rizoderma.

La angiospermele dicotiledonate, exoderma este formată dintr-un singur strat de celule, în timp ce la monocotiledonate poate avea mai multe straturi, formând cutisul.

Celulele exodermei au pereții îngroșați secundar, impregnati cu suberină, oferind rezistență și impermeabilitate.

Celule cu pereți subțiri celulozici, care permit trecerea apei și a sărurilor minerale din perișorii absorbanți spre vasele conducătoare.

Țesut parenchimatic aflat între exodermă/rizodermă și endoderm, care are rol în depozitarea substanțelor de rezervă și transportul apei.

Celulele parenchimului cortical pot prezenta îngroșări secundare uniforme, transformându-se în sclerenchim, oferind suport mecanic.

Strat intern al scoarței rădăcinii, situat în jurul cilindrului central, care reglează fluxul de apă și substanțe nutritive.

Endoderma este, de obicei, formată dintr-un singur strat de celule, dar la unele specii poate avea două straturi.

Creșterea în grosime a rădăcinii, prin intermediul meristemelor secundare, cambiul și felogenul.

Țesut meristematic secundar responsabil pentru formarea lemnului secundar (xilem) la interior și a liberului secundar (floem) la exterior.

Țesut meristematic secundar responsabil pentru formarea suberului (scoarța exterioară) la exterior și a felodermului la interior.

Țesut secundar format din suber, felogen și feloderm, ce înlocuiește epiderma rădăcinilor cu creștere secundară.

O variantă de creștere secundară a rădăcinii, caracteristică morcovului și rudeniei sale, cu o creștere mai intensă a liberului secundar, bogat în parenchim liberian de rezervă.

O variantă de creștere secundară a rădăcinii, caracteristică ridichei, cu o creștere mai intensă a lemnului secundar, bogat în parenchim lemnos.

O variantă de creștere secundară a rădăcinii, caracteristică sfeclei, cu un cambiu suplimentar (cambiu periciclic), care generează parenchim, lemn și liber secundar.

Un tip de cambiu care apare în periciclu, în exteriorul cambului intrafascicular, specific sfeclei.

Tăierea sistemului radicular este importantă deoarece stimulează creșterea ramificațiilor laterale ale sistemului radicular și, prin urmare, o creștere mai compactă și mai dendriformă, specifică bonsailor.

Micorizele sunt simbioze mutualiste între rădăcinile plantelor și ciupercile din sol, unde ciupercile ajută la absorbția apei și a nutrienților, în timp ce plantele oferă ciupercilor produse fotosintetice. Plantele parazite, pe de altă parte, absorb substanțele nutritive din alte plante vii, folosind structuri de absorbție specializate, numite haustori, care pătrund în țesuturile plantei gazdă.

Rădăcinile tuberizate sunt modificate pentru a stoca substanțe nutritive, spre exemplu, cartoful, sfecla, morcovul. Regiunea tisulară care se îngroașă este parenchimul fundamental din scoarța rădăcinii.

Caracterele structurale specifice includ: rizoderma - stratul protector extern, exodermă - un strat protector suplimentar, endodermă - un strat care reglează absorbția apei și a sărurilor minerale, scoarța - țesutul parenchimatic care depozitează nutrienți, cilindrul central - conține vase conducătoare, cambium și măduvă.

Rădăcinile Monocotiledonatelor au un cilindru vascular central, cu fascicule conductive dispuse în mod difuz, în timp ce Dicotiledonatele au un cilindru vascular cu o coloană centrală de xilem, înconjurat de floem, cambium vascular și raze medulare, precum și o endodermă mai evidentă.