Psihologia Educației - Modul Psihopedagogic

Psihologia Educației - Curs - Modul Psihopedagogic, Nivel I, Anul I

• Psihologia educației este o știință aplicată ce combină principiile psihologice cu domeniul educațional (predare, învățare, evaluare, motivare, dezvoltare).
• Un alt sens al psihologiei educației este cel de știință ce studiază învățarea umană și teoriile învățării.
• Cercetarea în psihologie a studiat aspecte generale ale psihicului uman (comportament, cunoaștere, emoții, voință, motivație), fiind apoi adaptate diferitelor domenii sociale (drept, muncă, medicină, educație).
• Psihologia Pedagogică este o ramură aplicată a psihologiei, răspunzând la întrebarea "Ce are psihologia de spus pedagogilor?".
• În anii 60, această ramură s-a concentrat pe aplicarea teoriilor psihologice la optimizarea educației și dezvoltarea metodelor de cercetare din mediul școlar.
• De exemplu, teoria atribuirii cauzale (Wiener, 1985) și teoria motivațională a autodeterminării (Deci și Ryan, 1985) au fost testate în context școlar.
• Cercetarea empirică a validat diverse teorii psihologice în context educațional, conducând la principii, teorii și tehnici utile.
• Experimentul Rosenthal și Jacobson (1968) a demonstrat „efectul Pygmalion”, unde așteptările profesorilor influențează performanțele elevilor.

Obiectul de studiu al psihologiei educației

• Psihologia educației oferă cunoștințe teoretice și abilități pentru a îmbunătăți activitățile instructiv-educative.
• Obiectivele includ valorificarea teoriilor învățării, adaptarea strategiilor de predare la particularitățile elevilor, reconsiderarea practicilor educaționale prin prisma cercetării, identificarea factorilor ce duc la insuccesul școlar și proiectarea intervențiilor educaționale în diferite probleme de inadaptare.

Personalitatea – structură şi dinamică

• Personalitatea este o construcție teoretică ce explică organizarea și funcționarea umană, caracterizată prin globalitate, coerență și stabilitate.
• Trăsăturile de personalitate sunt însușiri relativ stabile ce prezic comportamentele individuale.
• Teoriile behavioriste, psihanalitice, umaniste și cognitive explică personalitatea.
• Teoria trăsăturilor este una dintre cele mai accesibile.
• Personalitatea este structurată pe trăsături cardinale, principale și secundare.
• Tipurile de personalitate (picnic, astenic, atletic) sunt grupări de trăsături fizice asociate unor profile psihologice.

Învățarea școlară

• Dezvoltarea umană cuprinde schimbările de la naștere până la sfârșitul vieții.
• Se produce pe patru dimensiuni: fizică, cognitivă, emoțională-socială și personală.
• Dezvoltarea este influențată de ereditate, mediu și educație.
• Ereditatea sunt mesajele de specificitate transmise genetic, mediul sunt elementele cu care interacționează persoana, iar educația acționează asupra mediului pentru a pune în acord factorii de mediu cu potențialul ereditar.
• Modelul interacționist vede dezvoltarea ca o interacțiune dintre organism și mediu.
• Modelul triplei determinări reciproce (Bandura) consideră o interacțiune reciprocă dintre persoană, comportament și mediu.

Tipuri de învățare

• Gagné a clasificat învățarea pe niveluri de complexitate: învățarea de semnale (exemplu: reacția la clopoțel), stimul-răspuns (exemplu: învățarea unui comportament), secvențe (exemplu: mers pe bicicletă), asociații verbale, discriminare, noțiuni (concepte) și reguli.

Condițiile învățării

• Învățarea este influențată de condiții interne (e.g., potențial ereditar, dezvoltare intelectuală, motivație) și externe (e.g., cerințe școlare, strategii didactice).

Teorii ale învățării

• Teoriile asociaționiste (Pavlov, Thorndike) văd învățarea ca o asociere între stimuli și răspunsuri (condiționare clasică și operantă).
• Teoriile constructiviste (Piaget, Vygotsky) pun accent pe construcția cunoașterii prin interacțiunile subiect-obiect.
• Teorii cognitive (procesare informație) descriu mecanismele de procesare a informației în învățare.

Condiționare clasică (Pavlov)

• Condiționarea clasică este învățarea asocierii unui stimul neutru (stimul condiționat) cu un stimul care declanșează în mod natural un răspuns (stimul necondiționat), conducând la apariția răspunsului la stimulul condiționat.
• Aceasta include concepte precum stimul necondiționat, răspuns necondiționat, stimul condiționat și răspuns condiționat.

Conexionism (Thorndike)

• Învățarea prin încercare și eroare, unde organismul alege răspunsul corect într-o situație-problemă.

Limbaj și comunicare didactică (parțial)

• Învățarea și comunicarea sunt aspecte importante în educație.
• Există modele de comunicare (modelul matematic, cel psihosociologic).

Motivație pentru învățare

• Motivația este un factor cheie în învățare.
• Există teorii behavioriste, umaniste, cognitive și social-cognitive care explică motivația.

Emoții în mediul școlar

• Emoțiile sunt importante în învățare.
• Teoria control-valoare a emoțiilor explică emoțiile în educație.
• Anxietatea de testare și emoțiile morale afectează mediul școlar.

Mecanisme psihosociale în clasă

• Clasa de elevi este un grup social afectat de cooperare, competiție și influențe sociale (norme, conformism).