Fonetica Articulatorie - Unitatea 2

Sunt formate din două sunete, o vocală și o semivocală.

Semivocala se află înaintea vocalei, ca în "iepure" sau "vioară".

Semivocala se află după vocală, ca în "argou" sau "ghiocei".

Diftonul "ii" este întotdeauna descendent, al doilea "i" fiind semivocalic, de exemplu: "vizitii", "consilii".

Diftongii [ĕa] și [ŏa] sunt de origine latină, ceilalți s-au dezvoltat în limba română.

Diferența dintre pronunția unei vocale în funcție de vecinătatea consoanelor palatale.

Consoană pronunțată cu mușchiul lingual retras, aproape de palatul dur, specifică graiului muntean.

Modificarea pronunției unei vocale din cauza consonantei sau semivocalei din vecinătate.

Pronunția unei vocale cu locația de articulare mai înainte în gură.

Pronunția unei vocale cu locația de articulare mai înapoi în gură.

Pronunția unei vocale cu buzele ușor rotunjite

Când o vocală este pronunțată cu aerul ieșind prin nas.

Când o vocală își pierde caracterul sonor și devine mai asemănătoare unei consoane.

Un triftong este o combinație de o vocală și două semivocale care se pronunță împreună ca o singură silabă.

Triftongii din limba română sunt singuri în familiile de limbi romanice.

Un triftong cu vocala în poziție mediană este format din două consoane, urmate de o vocală, urmate de două semi vocale.

Un triftong cu vocala în poziție finală este format din două consoane, o vocală, o semivocală și o altă semivocală.

Hiatusul este un grup de 2 vocale plenisone așezate una lângă alta, ce aparțin unor silabe diferite.

În hiatus, cele două vocale se pronunță distinct, spre deosebire de triftong, unde se pronunță ca o singură silabă.

Două vocale plenisone consecutive, situate în silabe diferite.

Un grup vocalic care nu se desparte și face parte din aceeași silabă.

Situația în care o vocală plenisonă este urmată de o semivocală sau invers, în aceeași silabă.

O probă care vă ajută să identificați semivocalele dintr-un diftong/triftong.

O situație care induce adesea în eroare, dar nu este un hiat, deoarece la stânga tăieturii silabice se află o vocală dintr-un diftong și la dreapta o vocală plenisonă.

Un grup de sunete care are o anumită funcție în limba română.

Schimbări care apar în procesul de vorbire și care afectează pronunția anumitor sunete.

O colecție de sunete specifice unei limbi.

Sunetul care are caracteristicile [– Vocalic] și [– Consonantic], neavând o structură clară a formanților de sunet și neavând un obstacol în calea curentului de aer fonator.

Semivocalele limbii române sunt [ĕ, ĭ, ŏ, ŭ].

Un grup vocalic format dintr-o vocală, o semivocală și o altă vocală.

Prin analogie cu consoanele, semivocalele nu pot forma singure silabe și nu pot fi accentuate.

Semivocalele se aseamănă parțial cu vocalele din punct de vedere articulatoriu și parțial cu consoanele din punct de vedere funcțional.

Grupurile vocalice, inclusiv diftongurile, triftongurile și hiatele, sunt clasificate după caracteristicile fonologice și comportamentul lor în contextul silabei.

Opozitia dintre sunetele orale si nazale, definita prin timbru. Aceasta opozitie este importanta in fonologia limbii franceze, dar nu si a limbii romane, deoarece pronuntarea orala sau nazal a aceleasi vocale nu modifica sensul in limba romana (spre deosebire de franceza).

Pronuntarea fara voce, sau asurzirea, a vocalei "/i/" la sfarsitul unui cuvant, dupa o consoană (sau grup de consoane) de un anumit tip, si fara accent.

Sunete care combina caracteristicile vocalelor si consoanelor. Semivocalele sunt articulate asemanator vocalelor, dar au intensitate si durata foarte reduse, fiind dependente de vocale.