Electrocardiograma: Geneza și Funcționare

Study Notes

Electrocardiograma reprezintă o înregistrare grafică a potențialelor electrice generate în inimă.
Variația potențialelor este înregistrată prin intermediul unor electrozi amplasați pe suprafața corpului.
ECG înregistrează doar activitatea electrică a inimii, nu și cea mecanică.

Celulele miocardice sunt celule excitabile cu membrana polarizată.
În repaus, suprafața internă a membranei celulare este electronegativă față de exterior, formând potențialul de repaus.
Potențialul de membrană se datorează pompelor ionice, care mențin concentrații ionice diferite între cele două fețe ale membranei.
Depolarizarea este schimbarea potențialului de membrană, devenind mai pozitiv. Dacă depolarizarea este suficientă, se generează un potențial de acțiune.
Depolarizarea este cauzată cel mai frecvent de un curent de cationi spre interior.
Repolarizarea este modificarea potențialului de membrană care readuce valoarea spre repaus.
Repolarizarea este cauzată de un curent spre exterior, cel mai frecvent de cationi spre exterior.

Celulele miocardice sunt activate de un stimul electric.
În condiții normale, activarea se propagă de la celulele învecinate.
Depolarizarea cuprinde toată membrana celulară și se propagă la celulele învecinate.
Propagarea depolarizării formează o suprafață limitantă.
Celulele miocardice în curs de depolarizare sau repolarizare se comportă ca dipoli electrici.

Bătăile cardiace sunt inițiate și controlate de impulsuri electrice generate și conduse de celule specializate.
Excitația este generată în mod normal în nodul sinoatrial, situat în atriul drept, fiind pacemakerul inimii.
Unda de depolarizare inițiată în nodul sinoatrial se propagă rapid în peretele atrial.
La nivelul nodului atrioventricular, unda de depolarizare suferă o întârziere înainte de a ajunge la ventriculi prin fasciculul His.
Fasciculul His se bifurcă în două ramuri, Tawara, care conduc impulsurile la ventriculi.
Impulsurile se propagă prin sistemul Purkinje, o rețea subendotelială cu viteză mare de conducere, activând aproape sincron celulele ventriculare.

ÎNregistrarea ECG se realizează prin intermediul unor electrozi plasați pe suprafața corpului, dispuse în mod standardizat.
Potențialul electric înregistrat cu un anumit raport dintre punctele de plasare a electrozilor se numește derivație.
Derivațiile electrocardiografice sunt grupate în sisteme de derivații.

Pentru a verifica dacă ciclurile cardiace au durată egală, se măsoară și se compară intervalele RR.
Activitatea cardiacă este considerată ritmică dacă markerile corespund complexelor QRS.
Ritmul sinusal este caracterizat de:
- prezenţa undei P înaintea fiecărei complex QRS
- morfologia constantă a undei P în fiecare ciclu cardiac
- distanţa egală între undele P
- undele P pozitive în derivațiile D2 și aVF
Dacă unul dintre aceste criterii nu este îndeplinit, este prezentă o aritmie.

Fibrilația ventriculară este caracterizată de activarea electrică haotică a ventriculilor, fără generarea de complexe QRS.
Pe ECG se observă unde neregulate, cu frecvență peste 300/min și amplitudine variabilă.

Asistolia este absența oricărei activități electrice și mecanice a inimii, manifestată pe traseul ECG ca o linie izoelectrică.

Fibrilația atrială este cea mai frecventă aritmie cronică, caracterizată de o activitate atrială dezorganizată.
Pe ECG nu se înregistrează unde P, ci unde ”f” mici care se suprapun peste linia de bază.

Tulburările de circulație coronariană afectează frecvent o parte a miocardului, manifestându-se doar în anumite derivații ECG.

Ischemia apare în cazul stenozei unei artere coronariene, când nu se poate acoperi nevoia de oxigen a miocardului.
Ischemia se reflectă pe ECG prin modificarea undei T: negativare sau unde T simetrice și înalte.
Clinic, ischemia corespunde anginei pectorale.

Leziunea acută apare în cazul ocluziei arterei coronare, ducând la scăderea circulației sângelui sub un nivel critic și distrugerea celulelor miocardice.
Modificarea principală pe ECG este supradenivelarea segmentului ST.
Semnele necrozei țesutului miocardic apar la câteva ore de la debutul infarctului, prin apariția unei unde Q adânci și largi.

Amplasarea incorectă a electrozilor poate duce la modificarea undelor înregistrate.
Electrozi neamplasați simetric la nivelul membrelor pot modifica forma și amplitudinea undelor.
Contactul electric slab între electrod și piele alterează traseul înregistrat.
Fixarea necorespunzătoare a electrodului poate duce la un contact intermitent cu pielea, generând unde mari, ascuțite și neregulate.
Lipsa contactului dintre electrod și piele se reflectă prin înregistrarea unei linii izolelectrice pe una sau mai multe derivații.
Mișcarea pacientului (respirație sau mișcarea membrelor) poate genera unde de frecvență joasă care deplasează linia de bază sau unde de frecvență mai mare care se suprapun peste traseu.
Interferențele electrice cu alte aparate (aparatură medicală, telefoane mobile) pot genera unde de frecvență mare pe ECG.