Dreptul Internațional vs. Dreptul Intern

Presupune că securitatea unui stat se obține prin dezvoltarea capacităților defensive, fără a crea o dilemă de securitate pentru alte state, care ar putea declanșa un conflict.

Consideră că actorii internaționali (statele) sunt raționali și urmăresc supraviețuirea ca scop primordial. Securitatea este valoare principală.

Puterea, în special cea militară, este considerată instrumentul principal pentru asigurarea securității.

Susține că în relațiile economice, chiar dacă ambele părți câștigă prin cooperare, unul dintre state va beneficia mai mult decât celălalt, ducând la un dezechilibru.

Consideră că relațiile economice au o influență semnificativă în lumea contemporană.

Subliniază importanța dezvoltării economice pentru obținerea puterii. Economia este mai valoroasă decât puterea militară.

Neoliberalismul Social: Statele sunt construcții sociale, iar competiția dintre state nu reflectă întotdeauna percepțiile individuale. Contactele interpersonale pot depăși diferențele politice.

Cursurile de schimb valutar se formează pe piețe internaționale, influențate de factori precum politica economică a statului emitent, exporturile și datoria publică.

Organizații internaționale create în 1945 pentru a asigura stabilitatea financiară globală, oferind împrumuturi și credite.

Neoliberalismul Instituțional: Subliniază rolul crucial al instituțiilor internaționale (organizații internaționale și alte forme de cooperare bazate pe reguli) pentru a stabiliza relațiile internaționale.

Relația în care actorii se influențează reciproc, dar într-un mod dezechilibrat - o parte este mai dependentă.

Consecințe negative pe termen scurt, ce pot fi evitate rapid.

Consecințe negative pe termen lung, dificil de eliminat.

Concept economiștilor liberali care sugerează că interdependența poate facilita cooperarea și dezvoltarea.

Interdependența poate fi un "+ 0".

Distincția dintre intern și extern în politica statului devine neclară în contextul interdependenței, afectând percepția suveranității.

Sistemul politic internațional funcționează fără o autoritate centrală, spre deosebire de sistemele politice interne.

Actorii internaționali cântăresc riscurile și beneficiile nerespectării normelor internaționale, dar costul încălcării este mai scăzut decât în sistemele interne.

În dreptul internațional, o infracțiune poate avea ca rezultat pierderea încrederii, afectarea reputației sau pierderea unor beneficii.

Uniunea Europeană este un exemplu de sistem regional cu un grad mai ridicat de centralizare, asemănător cu sistemele interne.

Dreptul internațional este construit de jos în sus, de către actori internaționali, spre deosebire de dreptul intern, construit de sus în jos de către o autoritate.

Prevederile legale sunt respectate în sistemele interne, deoarece sancțiunile coercitive sunt mai severe și mai sigure.

Dreptul internațional este diferit de dreptul intern din cauza lipsei unei autorități centrale cu putere coercitivă.

În sistemele juridice interne, actorii raționali aleg să acționeze în conformitate cu legea pentru a evita sancțiunile.

Dreptul internațional se compune din obiceiuri, tratate și principii generale de drept, în timp ce dreptul intern se bazează pe norme.

Realismul susține că statele acționează în funcție de interesele lor și caută să-și maximizeze puterea, dreptul internațional fiind mai degrabă un instrument al puterii.

Realismul vede două tipuri de drept internațional - non-politic, bazat pe interese comune și stabile (ex. extrădarea), și politic, format din acorduri internaționale care reflectă un echilibru temporar.

Ordinea internațională se caracterizează prin acțiuni convergente ale actorilor internaționali care urmăresc obiective comune, cum ar fi conservarea, independența, pacea.

Un set de reguli care ghidează interacțiunile dintre actorii internaționali, creând o formă de cooperare bazată pe respectul reciproc și încrederea în respectarea regulilor.

Instituțiile internaționale sunt o extensie a regimurilor internaționale, reprezentând o etapă de dezvoltare ulterioară. Ele sunt mai complexe, implicând o continuitate a unor foruri și proceduri de comunicare și luare de decizii colective.

Organizațiile internaționale sunt, în mod evident, instituții internaționale, dar nu singurele. Instituțiile includ, dar nu se limitează la, organizațiile internaționale.

Regimurile internaționale limitează puterea actorilor internaționali, promovând cooperarea și un echilibru mai bun în relațiile internaționale.

Modelul de schimbare a regimurilor bazat pe evoluția realității economice și a nevoilor actorilor implicați.

Modelul de schimbare a regimurilor bazat pe influența hegemonului - actorul internațional cu cea mai mare putere politică.

Modelul de schimbare a regimurilor bazat pe actorii cu cea mai mare putere într-un anumit domeniu, cum ar fi energia sau tehnologia.

Modelul de schimbare a regimurilor care se bazează pe discuții și decizii luate în cadrul organizațiilor internaționale.

Actorii internaționali, deși preferă să evite disputele juridice pe teme vitale, apelează la jurisdicția internațională în cazul unor chestiuni mai puțin esențiale, cum ar fi delimitările maritime sau barierele tarifare. Această practică a creat o jurisprudență internațională bogată în aceste domenii.

Prezența unor legi și norme, chiar dacă nu sunt aplicate întotdeauna cu strictețe, influențează comportamentul statelor. Această influență este mai semnificativă în chestiuni ne-vitale, dar mai redusă în cazurile care afectează securitatea națională.

În sistemul internațional, legislația are un efect inhibitor asupra statelor. Astfel, chiar dacă statele nu sunt întotdeauna perfect conforme, legislația internațională acționează ca un factor de descurajare.

Statele care își construiesc puterea prin soft power (influența culturală, diplomatică, economică) sunt mai vulnerabile la prejudiciile de imagine cauzate de încălcarea normelor internaționale.

Există diferențe semnificative între dreptul intern și cel internațional. De exemplu, în sistemul intern, respectul pentru lege are un rol absolut. În sistemul internațional, legislația are un rol inhibitor, dar relativ.

Spre deosebire de sistemul intern, unde dreptul este un factor principal în formarea ordinii, sistemul internațional se bazează pe un model de activitate care susține scopurile de bază ale statelor.

Dreptul internațional are două funcții principale: oferă predictibilitate comportamentală și legitimitate acțiunilor. Această dublă funcție îi consolidează rolul în menținerea ordinii internaționale.

Deși dreptul internațional este un factor important, nu este principalul factor care creează ordinea internațională. Există și alte elemente, cum ar fi echilibrul de putere, interese comune, etc.