Drept Comercial - Obligații și Vicii de Consimțământ

Sunt elementele necesare pentru a stabili răspunderea juridică a unei persoane. Acestea includ: fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Se realizează în conformitate cu procedura de înființare a societății, prin votul majoritar al asociaților la Adunarea Generală Extraordinară.

Pot fi incluse aspecte ca schimbarea obiectului sau formei societății, prelungirea duratei, mărirea/reducerea capitalului social. Aprobarea bilantului este pentru Adunarea Generală Ordinară.

Sunt forme ale răspunderii civile. Răspunderea delictuală apare din încălcarea unei norme juridice, iar cea contractuală din nerespectarea clauzelor unui contract.

Este un organ obligatoriu pentru orice societate, formată din cel puțin 3 membri, inclusiv un contabil autorizat sau expert contabil.

Sunt două noțiuni distincte din dreptul comercial. Fondul de comerț reprezintă totalitatea elementelor materiale și imateriale utilizate pentru o afacere, iar patrimoniul comercial cuprinde bunurile și datoriile unei afaceri.

Este o regulă de conduită cu forță obligatorie, care urmărește să reglementeze relațiile sociale și să uniformizeze acțiunile umane în funcție de interesele sociale.

Legea nr. 31/1990, modificată în numeroase rânduri și republicată, reglementează activitatea societatilor.

Denumirea oficială a unei companii înregistrată la Registrul Comerțului, sub care aceasta desfășoară activități comerciale și transacții.

Un proces legal care se declanșează când o companie nu își poate acoperi datoriile financiare și are nevoie de ajutor pentru a-și reorganiza activitatea sau pentru a fi lichidată.

Pierderea sau deteriorarea unui bun sau unui drept, cauzată de o faptă ilicită (un delict).

O persoană fizică care desfășoară în mod profesionist activități comerciale și este înregistrată la Registrul Comerțului.

Sursele din care provin normele juridice (legi, regulamente, convenții internaționale, hotărâri judecătorești).

Responsabilitățile cenzorilor unei societăți, care constau în verificarea contabilității, a managementului financiar și a conformității cu legile.

Un drept real, absolut, care conferă titularului dreptul de a dispune de un bun în mod liber și exclusiv.

Dispozițiile obligatorii care trebuie incluse în contractul înființat al unei societăți, ce definesc tipul de societate, denumirea, sediul, capitalul social, organele de conducere, etc.

Pentru ca un contract să fie valabil și să producă efecte juridice, sunt necesare mai multe elemente esențiale: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părților, un obiect determinat și o cauză licită.

Consimțământul este unul din elementele esențiale ale unui contract și trebuie să fie valabil. Aceasta înseamnă că trebuie să fie dat de o persoană cu discernământ, să fie exteriorizat, exprimat cu intenția de a produce efecte juridice și să nu fie afectat de vreun viciu de consimțământ.

Viciile de consimțământ sunt elemente care pot afecta validitatea consimțământului, făcând contractul nul sau anulabil. Acestea sunt: eroarea, dolul, violența și leziunea.

Eroarea este un viciu de consimțământ care apare atunci când o parte se înșeală cu privire la obiectul contractului sau la persoana cu care încheie contractul.

Dolul este un alt viciu de consimțământ care se caracterizează prin inducere în eroare a unei părți printr-o manevră frauduloasă.

Violența este un viciu de consimțământ care apare atunci când o parte este constrânsă să încheie un contract sub amenințarea cu un rău iminent.

Leziunea este un viciu de consimțământ care apare atunci când o parte suferă un prejudiciu grav în urma încheierii contractului, datorită unei dezechilibre semnificative între prestațiile părților.

Un contract poate fi anulat pentru leziune dacă este vorba despre un contract civil de administrare, dacă este vorba de un dezechilibru semnificativ între prestațiile părților și dacă existau elemente care au determinat leziunea în momentul încheierii contractului.

Un termen care amână începerea exercitării dreptului subiectiv și a îndeplinirii obligației până la împlinirea sa.

Condiție care depinde de un eveniment viitor și incert, dar care nu este în puterea nici creditorului, nici a debitorului.

Condiție care, dacă se realizează, oprește efectul actului juridic, desființând obligațiile și drepturile subiective civile.

Sarcina care este în favoarea persoanei care dispune de un bun sau un drept.

Principiul potrivit căruia actul juridic încheiat se impune între părți ca o lege.

Principiul potrivit căruia efectele unui act juridic se aplică numai părților implicate și nu și terților.

Persoane complet străine actului juridic care nu au participat în niciun fel la încheierea lui.

Un contract prin care o persoană (mandatarul) se obligă să efectueze anumite acțiuni în numele și pe seama altei persoane (mandantul).

Un contract prin care o persoană (comisionarul) se obligă să efectueze anumite acțiuni în nume propriu, dar pe seama altei persoane (comitentul).

Comitentul are obligația de a plăti comisionarului cheltuielile făcute în îndeplinirea contractului și de a plăti comisionul cuvenit.

Comisionarul are obligația de a executa mandatul convenit, de a respecta prețul stabilit și de a acționa cu autorizația comitentului.

Contractul de comision poate înceta prin: ajungerea la termen, revocarea de către comitent, renunțarea de către comisionar, moartea sau interdicția comitentului sau comisionarului, dizolvarea, lichidarea, insolvabilitatea sau falimentul uneia dintre părți.

Un contract prin care o persoană (consignantul) încredințează unei alte persoane (consignatarul) bunuri mobile pentru a fi vândute.

Consignantul are obligația de a preda bunurile consignatarului, de a plăti consignatarului retribuția sau beneficiul acestuia și de a restitui cheltuielile făcute de consignatar.

Consignatarul are obligația de a vinde bunurile primite, de a administra și de a păstra cu grijă bunurile încredințate, de a restitui excedentul din vânzare și de a plăti consignantului o anumită sumă.

Un contract prin care o parte (vânzătorul) se obligă să predea un bun către cealaltă parte (cumpărătorul), iar cumpărătorul se obligă să plătească un preț pentru acel bun, având în vedere că bunul este destinat revânzării sau închirierii.

Un document care are importanță practică în relațiile comerciale, fiind necesar pentru a proba existența unui contract. Se bazează pe o serie de principii juridice.

Un contract bilateral (cu obligații reciproce), comutativ (echivalență între prestări), translativ de proprietate (transferă proprietatea bunului) și consensual (se încheie prin acordul de voință al părților).

Situații specifice când o persoană nu are dreptul să cumpere sau să vândă anumite bunuri, din motive legale. De exemplu, soții nu pot cumpăra sau vinde unul de la celălalt, iar funcționarii publici au restricții.

Bunul specific care este supus tranzacției, definit cu precizie, precum și prețul pe care părțile îl stabilesc pentru acel bun.

Bunul care este vândut trebuie să fie legal vandabil (in comert), să existe la data vânzării, să poată exista în viitor și să fie identificat cu precizie.

Prețul trebuie să fie real, determinat sau determinabil, exprimat în bani.

Vânzătorul are obligația de a preda bunul cumpărătorului și de a garanta împotriva unor vicii ascunse sau împotriva evictiunii (pierderea proprietății asupra bunului).