Definiții și Figuri în Geopolitică

Geopolitica este o ramură a științelor politice care analizează influența factorilor geografici asupra politicii interne și externe a statelor.

Geopolitica se concentrează pe modul în care poziția geografică a unui stat, inclusiv resursele naturale și vecinii, influențează deciziile politice și relațiile externe ale acelei națiuni.

Potrivit unor teorii geopolitice, politica unui stat este, în mare parte, determinată de locația sa geografică.

O perspectivă geopolitică care susține că politica globală este un „joc” între state, fiecare având strategii și interese proprii.

O critică a geopoliticii, acuzând-o de a promova teorii rasiste și expansioniste, care justifică dominația unor state asupra altora.

Geopolitica a câștigat popularitate în Europa între cele două războaie mondiale, influențând gândirea geostrategică a statelor.

Rudolph Kjellen, un savant politic suedez, este considerat creatorul termenului „geopolitică” la începutul secolului XX.

O idee a lui Ratzel care susţine că populaţia excesivă pe un teritoriu mic duce la conflicte şi necesitatea expansiunii teritoriale.

Conceptul lui Ratzel care susține că statele se extind cu cât cultura lor este mai dezvoltată.

O noțiune a lui Ratzel care definește granița ca o zonă dinamică, influențată de forța internă a statului.

Conceptul lui Ratzel care descrie centrul statului ca sursa de energie și vitalitate care se extinde în cercuri concentrice.

Ideea că centrele semnificative de cultură sunt asociate cu zonele cu densitate mare de populație.

O idee care spune că importanța mărilor și oceanelor este determinată de importanța statelor care le controlează.

Teoria lui Ratzel care sustine că expansiunea teritorială este inseparabilă de colonizarea externă.

O idee controversată a lui Ratzel care a contribuit la fundamentarea politicii imperialiste a Germaniei.

O zonă caracterizată prin fragmentare politică și instabilitate, adesea supusă influenței puterilor externe.

Teritorii mici și izolate care conectează mai multe regiuni, acționând ca puncte de tranziție.

Alianța militară între Australia, Marea Britanie și Statele Unite, formată pentru a contracara influența Chinei în Pacific.

Un principiu al geopoliticii care descrie o zonă de influență continentală care deține controlul asupra punctelor cheie ale Eurasiei, obținând o poziție dominantă.

Un concept al geopoliticii care definește o zonă puternic dependentă de comerțul maritim, cu o deschidere semnificativă către Atlantic și Pacific.

O putere navală nu poate fi protejată doar prin flotă, ci și prin controlul zonelor costale limitrofe.

Puterea unui stat maritim nu constă numai în numărul și în puterea navelor de război, ci mai ales în capacitatea de a preveni superioritatea maritimă a altor state.

Un stat maritim trebuie să se asigure că un stat continental cu acces la mările libere nu dobândește o putere navală considerabilă.

Controlul zonelor de coastă care încercuiește aria pivot neutralizează forța acesteia.

Masa continentală compactă eurasiatică este prea întinsă și deci foarte greu de controlat.

Zona de coastă dispune de numeroase căi de comunicație spre regiunea eurasiatică propriu zisă, inclusiv albiile râurilor.

Aproximativ două treimi din populația lumii locuiește în zonele de coastă ale Eurasiei.

Fâșia de pământ care încercuiește Eurasia este mai ospitalieră decât alte regiuni din interiorul Eurasiei.

Cine domină coasta domină Eurasia; Cine domină Eurasia domină lumea.

Atlanticul este practic o mare interioară, un ocean de mijloc, ce unifică America și Europa.

Teoria lui MacKinder concepe spațiul planetar ca fiind organizat în cercuri concentrice, cu "inima lumii" (Heartland) situată în centrul Eurasiei. Dominarea acestui nucleu geografic ar permite controlul asupra lumii întregi.

MacKinder susține că cine controlează Europa de Est, are acces strategic la Heartland. Controlul Heartlandului implică dominația Europei, Asiei și Africii, aducând cu sine puterea mondială.

MacKinder se temea de o eventuală alianță între Germania și Rusia, considerând că o astfel de unire ar fi un pericol pentru Marea Britanie. Provocarea era o alianță de putere axioală.

Pentru a contracara pericolul alianței ruso germană, MacKinder propune o intensificare a relațiilor dintre Marea Britanie și Rusia, promovând o colaborare strategică între cele două state.

Marea Britanie, prin achiziționarea Canalului Panama în 1903, își consolidează strategia maritimă, demonstrând avantajele puterilor navale. Canalul Panama permite acces mai rapid între Oceanul Atlantic și Pacific.

Mahan argumentează că dominarea maritimă asigură controlul rutelor de transport. S.U.A începe să acorde atenție strategiei maritime și necesității unor canale de navigatie interoceanice.

Mahan subliniază importanța controlului rutelor maritime pentru S.U.A. Distanța nu mai este o garanție de securitate, iar construirea Canalului Panama devine o necesitate strategica.

Mahan evidențiază necesitatea construirii unui canal interoceanic pentru a asigura controlul tradelui, transportului și dominanței maritime. Această constructie a permis o tranziție strategică pentru S.U.A., reducând distanța dintre oceane.

Controlul canalului Panama este crucial pentru securitatea S.U.A. Acest canal strategic a adus beneficii economice și militare, consolidând rolul S.U.A. în geopolitică.

Teoria lui MacKinder argumentează că cine controlează „inima lumii”, Eurasiei (Heartland), controlează lumea. Controlul acestui teritoriu este fundamentul dominației globale.