Curs 1 - Structura Atomului

Un experiment important care a dus la primul model atomic, susținut de observații experimentale. A constat în bombardarea unei foițe subțiri de aur cu particule alfa emise prin descompunerea radioactive a atomilor de radiu.

Un model atomic propus de Ernest Rutherford, bazat pe observațiile experimentale din experimentul său.

Partea centrală a atomului, care conține cea mai mare parte a masei sale. Este format din protoni și neutroni.

Particule din nucleul atomic, cu sarcină pozitivă.

Particule negatice care orbitează în jurul nucleului atomic.

Modelul atomic propus de Niels Bohr, care combină modelul planetar al lui Rutherford cu teoria cuantelor.

Modelul atomic care descrie mișcarea electronilor în atom ca unde staționare, spre deosebire de modelul planetar al lui Rutherford.

Conceptul conform căruia energia radiației electromagnetice este cuantificată, adică poate exista doar în valori discrete (multipli ai unei unități fundamentale).

Un model atomic care explică comportamentul atomilor și sistemelor atomice care au un singur electron în jurul nucleului, precum atomii de hidrogen. Este un model simplificat, dar poate fi folosit pentru a prezice cu precizie comportamentul atomilor hidrogenoidi.

Sunt stări fixe în care atomii nu absorb sau emit energie. Energia atomilor în aceste stări este cuantificată, adică aceasta poate lua doar valori specifice.

Este energia minimă necesară pentru a scoate un electron dintr-un atom. În modelul lui Bohr, energia de ionizare este exprimată prin ecuația lui Rydberg.

O tranziție între două stări staționare necesită absorbția sau emisia unui cuantum de energie sub forma radiației electromagnetice. Frecvența radiației corespunde diferenței de energie dintre cele două stări.

Numărul cuantic principal, n, descrie nivelul de energie al electronului într-un atom. Valoarea n poate fi orice număr întreg pozitiv (1, 2, 3, ...), reprezentând diferite straturi de energie.

Numărul cuantic azimutal, l, descrie forma orbitalului atomic și are valori de la 0 la n-1. l = 0 corespunde unui orbital s (sferic), l = 1 corespunde unui orbital p (formă de halteră), etc.

Este un număr cuantic care descrie orientarea orbitalului atomic în spațiu. Valoarea sa este determinată de forma orbitalului și variază de la -l la + l, inclusiv 0.

Numărul cuantic de spin (ms), descrie momentul cinetic intrinsec al unui electron, numit spin. Electronul se poate roti în sensul acelor de ceasornic sau invers, rezultând două posibile valori: +1/2 sau -1/2.

Ştiinţa care explorează compoziţia, structura şi proprietăţile substanţelor, transformările lor prin regruparea atomilor componenți, precum şi combinaţiile noi ale substanţelor rezultate în urma acestor transformări.

Particule indivizibile şi indestructibile din care este alcătuită lumea, conform filozofilor greci.

Modelul atomic propus de J.J. Thomson în 1904, reprezentând atomul ca o sferă cu sarcină electrică pozitivă distribuită în tot volumul, cu electroni negativi „înotând” în ea.

Modelul atomic propus de Ernest Rutherford în 1911, care descrie atomul cu un nucleu încărcat pozitiv în centru, în jurul căruia orbitează electronii negativi.

Partea centrală a atomului, încărcată pozitiv, de dimensiuni reduse și care conține aproape toată masa atomului.

Descrierea modelului atomic al lui Rutherford, conform căruia atomul are în centrul său nucleul încărcat pozitiv, de dimensiuni reduse și care conține practic toată masa atomului, în jurul căruia se rotesc pe orbite circulare electronii, aflați în număr egal cu sarcinile pozitive din nucleu.

Principala limitare a modelului atomic al lui Rutherford era incapacitatea de a explica stabilitatea atomului, deoarece, potrivit legilor electromagnetismului, electronii, orbitând în jurul nucleului, ar trebui să emită energie și să cadă în nucleu, ceea ce nu se întâmplă în realitate.

Modelul atomic propus de Niels Bohr în 1913, care explică stabilitatea atomului prin postularea unor nivele de energie specifice pentru electroni.