Carta Drepturilor Fundamentale a UE

Aplicarea art. 51 din Carta presupune verificarea dacă reglementarea naţională are ca scop punerea în aplicare a unei dispoziţii a dreptului Uniunii, caracterul reglementării şi dacă aceasta nu are alte obiective decât cele acoperite de dreptul Uniunii, chiar dacă afectează indirect dreptul Uniunii, precum şi dacă există o reglementare specifică a dreptului Uniunii în materie sau de natură să îl afecteze.

Uniunea Europeană aderă la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar competențele Uniunii rămân neschimbate.

Drepturile fundamentale garantate de Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, sunt principii generale ale dreptului Uniunii.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene interpretează drepturile, libertățile și principiile în conformitate cu dispozițiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea și punerea sa în aplicare.

Dispozițiile din Carta drepturilor fundamentale nu extind competențele Uniunii dincolo de cele definite în tratate.

Prevederile din Carta, drepturile fundamentale garantate de ordinea juridică a Uniunii, se aplică în toate situațiile reglementate de dreptul Uniunii, dar nu și în afara acestora.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene conține dispoziții mai cuprinzătoare decât Convenția Europeană.

Curtea de Justiție a Uniunii nu poate aprecia, din perspectiva Cartei, o reglementare națională care nu se situează în cadrul dreptului Uniunii.

Sunt acte obligatorii din punct de vedere juridic care pun în aplicare acte ale Uniunii Europene.

Înlocuiește „piața comună” în tratatele UE.

În caz de conflict între normele europene și cele naționale, prioritate o au normele europene.

Dreptul european are prioritate în fața sistemelor juridice naționale.

Dreptul Uniunii Europene se bazează pe o împărțire a competențelor între UE și statele membre.

Dreptul Uniunii Europene are ca scop integrarea economică și juridică a statelor membre.

Actele Uniunii Europene care conțin cuvintele „delegat” sau „de punere în aplicare” sunt acte care pun în aplicare legile existente.

Transferul de competențe de la state la UE se realizează treptat și parțial.

Tratamentul egal înseamnă că situații comparabile nu sunt tratate diferit, iar situații diferite nu sunt tratate identic, cu excepția cazului în care o astfel de diferență este justificată obiectiv.

Analiza instanței UE a comparabilității situațiilor transfrontaliere cu cele interne se face ținând cont de scopul pe care îl urmărește reglementarea națională în cauză.

Statele membre nu pot introduce proceduri mai puțin favorabile pentru acțiunile bazate pe încălcarea dreptului UE, comparativ cu acțiunile similare bazate pe încălcarea dreptului intern.

Principiul echivalenței se aplică la toate procedurile, indiferent dacă sunt administrative sau judiciare.

O calificare mai puțin favorabilă a situațiilor europene comparativ cu cele interne, doar pentru că este vorba de o situație europeană, încalcă principiul egalității de tratament.

Instanța națională verifică conformitatea procedurilor interne cu principiul echivalenței.

Curtea de Justiție a Uniunii poate furniza instanței naționale explicații legate de interpretarea dreptului UE.

Articolul 267 din TFEU oferă posibilitatea ca o instanță natională sa solicite CJUE o interpretare a dreptului UE.

Operaţiunile minime care nu afectează originea mărfurilor, cum ar fi uscarea, eliminarea părţilor deteriorate, schimbarea ambalajelor, gruparea în seturi, aplicarea de etichete, asamblarea simplă a părţilor sau demontarea, sunt considerate operațiuni minime și nu sunt asimilate transformărilor sau prelucrărilor substanțiale.

Asamblarea este considerată o transformare sau prelucrare substanțială dacă sub aspect tehnic, asamblarea reprezintă stadiul de fabricație determinant în care elementele componente primesc o destinație precisă și marfa dobândește proprietăți calitative specifice.

Operaţiunile minime de asamblare nu sunt considerate transformări sau prelucrări substanțiale, atâta timp cât nu îndeplinesc criteriile specifice din Codul vamal al Uniunii, conform art. 60 alin. (2).

Uniunea vamală a fost finalizată la 1 iulie 1968, cu optsprezece luni înainte de termenul stabilit în tratat.

Libera circulație a mărfurilor în Uniunea Europeană implică interzicerea taxelor vamale la export și import între statele membre, precum și interzicerea taxelor cu efect echivalent.

Țările din Uniune nu pot introduce taxe cu efect echivalent taxelor vamale sau impozite interne cu caracter discriminatoriu, pentru a asigura libera circulație a mărfurilor.

Interpretarea juridică a operațiunilor minime necesită examinări tehnice detaliate pentru a determina dacă marfa a fost sau nu supusă unei transformări sau prelucrări substanțiale.

Prevederi legale europene cu caracter tehnic pot ajuta la determinarea originii mărfurilor.

Un cetățean al Uniunii Europene poate invoca prevederile dreptului european pentru a-și susține solicitările dacă a beneficiat de libertatea de circulație și a desfășurat o activitate profesională într-un alt stat membru.

Membrii familiei unui cetățean al Uniunii Europene, care sunt cetățeni ai unui stat terț, pot beneficia de prevederile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) atunci când cetățeanul Uniunii se întoarce în propria țară, dacă cetățeanul Uniunii a fost stabilit într-un alt stat membru pentru a începe sau consolida o viață de familie.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că, în cadrul unui grup multinațional, poate fi identificat un element transfrontalier atunci când o societate din Portugalia este deținută de o altă societate din Portugalia, care la rândul ei este controlată de o societate franceză, care controlează toate societățile din grup.

Directiva nr. 88/361 prevedea eliminarea restricțiilor privind mișcările de capital între rezidenții statelor membre. Deși directiva nu mai este în vigoare, Courtea de Justiție a Uniunii recunoaște valoarea indicativă a Nomenclatorului mișcărilor de capital din anexa 1 la directivă.

Mișcările de capital, reglementate de art. 63 din TFUE, pot să aibă loc, în anumite cazuri, între persoane din același stat.

Art. 63 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) reglementează libera circulație a capitalurilor între statele membre.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) este instituția responsabilă de interpretarea dreptului Uniunii Europene și de asigurarea respectării acestuia de către statele membre.

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) este tratatul principal al Uniunii Europene, care stabilește regulile și principiile funcționării Uniunii Europene.

Taxele vamale la import şi export, inclusiv cele cu caracter fiscal, sunt interzise între statele membre.

Taxele vamale cu caracter fiscal sunt impuse mărfurilor importate în absența unor bunuri indigene similare pentru a procura venituri statului.

Niciun stat membru nu poate aplica produse din alte state membre impozite interne mai mari decât cele aplicate produselor naționale similare.

Art. 30 din TFEU interzice taxele vamale la import și la export.

Art. 110 din TFEU stabilește principiul egalității fiscale între produsele naționale și cele importate din alte state membre.

Obiectivele art. 28, 30 și 110 din TFEU sunt complementare, dar domeniul de aplicare și regimul lor juridic sunt diferite.

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene nu definește „taxă cu efect echivalent”, dar această noțiune a fost precizată de Comisie și în jurisprudența Curții de Justiție.