Caracteristicile Weltanschauung-ului modern

Weltanschauung-ul modern

• Este termenul german pentru "viziunea asupra lumii"
• Se referă la ansamblul ideilor, valorilor, credințelor și perspectivei asupra vieții care caracterizează perioada modernă în filosofie, știință, cultură și societate
• Principalele caracteristici sunt:
  • Raționalism: încredere puternică în rațiune și știință pentru a înțelege și controla lumea
  • Progres: convingerea că umanitatea poate și trebuie să progreseze constant în toate domeniile vieții
  • Individualism: accent pe autonomia individului și pe drepturile și libertățile personale
  • Secularism: o separare clară între religie și alte sfere ale vieții sociale, cum ar fi politica și educația
  • Universalism: ideea că anumite valori și principii sunt universale și aplicabile tuturor oamenilor, indiferent de cultură sau context

Modernitate și postmodernitate

• Postmodernitatea se definesc ca epoca a criticii, dar a criticii modernețiși
• Critica obiectivității: Postmoderniștii pun sub semnul întrebării ideea că cunoașterea obiectivă și adevărul absolut pot fi atinse
• Critica valorilor și normelor: Postmoderniștii susțin că valorile și normele sunt relative și contextuale, respingând ideea unor valori universale impuse de modernitate
• Schimbarea viziunii asupra timpului: de la evolutia continua la ciclul eternei intoarceri
• Schimbarea viziunii asupra cunoașterii: de la idealurile științei la hermeneutică și interpretare

Epoca modernă în artă

• Autonomia artei: Conceptul că arta are propriile sale legi și principii, separate de alte domenii ale cunoașterii și vieții sociale
• Clasificarea disciplinelor artistice: Distincția clară între diferitele forme de artă, cum ar fi pictura, muzica, literatura, etc.
• Ideea de geniu artistic: Recunoașterea și celebrarea artistului ca un creator excepțional, cu o sensibilitate și o capacitate creativă unice
• Estetica și teoria criticii: Dezvoltarea unor teorii și critici sistematice care să analizeze și să evalueze arta

Revoluția gustului și principiul plăcerii

• Schimbarea viziunii asupra artei și trăirii estetice ce a dus la apariția sistemului artelor frumoase
• Principiul plăcerii: Noțiunea că arta este menită să ofere plăcere estetică și să angajeze simțurile și emoțiile privitorului

Sistemul artelor frumoase și principiul farmecului și al seducției

• Sistemul artelor frumoase: Include forme de artă precum teatrul, dansul și opera, care implică performanțe live și interacțiunea directă cu un public
• Principiul farmecului și al seducției: Arta este văzută ca având capacitatea de a atrage și de a fascina prin frumusețe și expresivitate, creând o legătură emoțională și estetică puternică între operă și privitor### Concepițiile lui Hegel și Schopenhauer despre geniu
• Geniul, în concepția lui Hegel, este văzut ca o persoană instabilă, care are o capacitate deosebită a creierului său, dar și un dezavantaj practic și artistic.
• Geniul, la Hegel, este un intermediar între public și Spiritul Absolut.

Teoria artei la Schopenhauer

• Geniul, la Schopenhauer, reprezintă o figură aparte în lumea artei și creativității, fiind asociat cu capacitatea de a exprima voința fundamentală a lumii într-o formă artistică.
• Schopenhauer definește geniul ca o capacitate excepțională de contemplare pură și de detașare de voința personală.

Statutul filosofic al artistului în postmodernitate

• În postmodernitate, statutul filosofic al artistului a suferit schimbări semnificative, influențate de idei precum "moartea autorului" a lui Roland Barthes.
• Această idee contestă ideea că sensul unei opere este stabil și determinat de intențiile și biografia autorului.

Teoria artei ca reprezentare

• Teoria artei ca reprezentare înseamnă că arta este văzută ca o modalitate de a reprezenta realitatea, fie prin imitare fidelă, fie prin interpretări simbolice și stilizate.
• Reprezentarea poate fi vizuală (pictură, sculptură), narativă (literatură, teatru) sau simbolică (simboluri și metafore care transmit idei abstracte și emoții).

Teorii tradițional-reprezentaționiste și neo-reprezentaționiste

• Teoriile tradițional-reprezentaționiste se bazau pe ideea că arta imită sau reflectă realitatea, subliniind fidelitatea și exactitatea reprezentării.
• Teoriile neo-reprezentaționiste se concentrează pe interpretarea și reinterpretarea realității prin artă, subliniind rolul activ al artistului și al privitorului în crearea și înțelegerea reprezentărilor artistice.

Teoria artei ca expresie

• Teoria artei ca expresie vede arta ca o expresie a emoțiilor, gândurilor și experiențelor interioare ale artistului.
• Această teorie a apărut în modernitate ca o reacție la abordările obiectiviste și mimetice ale artei.

Teorii tradiționale ale artei ca expresie

• Benedetto Croce și R.G. Collingwood au fost doi filosofi care au dezvoltat teorii tradiționale ale artei ca expresie.
• Croce vede arta ca o expresie a intuiției pure și a emoțiilor, în timp ce Collingwood definește arta ca o formă de exprimare a emoțiilor, în care artistul își clarifică și își comunică propriile sentimente prin creația artistică.

Teorii neo-expresioniste ale artei

• Nelson Goodman și Mikel Dufrenne au dezvoltat teorii neo-expresioniste ale artei.
• Goodman consideră că arta este un limbaj simbolic care comunică și exprimă semnificații, în timp ce Dufrenne vede arta ca o experiență estetică care implică percepția sensibilă și emoțională a operei de artă.

Teoria artei ca joc

• Teoria artei ca joc, susținută de Johan Huizinga și Hans-Georg Gadamer, vede arta ca o activitate liberă și creativă, care implică reguli și convenții, dar și libertatea și imaginația umană.
• Gadamer consideră că arta este un joc care implică participarea activă a spectatorului, în care sensul este creat și recreat în mod continuu.

Pragmatismul în teoria artei

• Pragmatismul în teoria artei, susținut de John Dewey, vede arta ca o parte esențială a vieții și experienței umane.
• Dewey consideră că arta este o experiență estetică care implică interacțiunea dintre artist și privitor, și care oferă plăcere și înțelegere profundă.

Teoria artei susținută de Richard Shusterman

• Shusterman dezvoltă o teorie pragmatistă a artei, care accentuează importanța corpului și experienței în experiența artistică.
• El introduce conceptul de "somaestetică", studiul experienței și performanței corporale.

Gândirea lui Martin Heidegger despre artă

• Heidegger consideră că arta este o modalitate de a revela adevărul și esența ființei.
• El vede arta ca o formă de Poezie, care dezvăluie adevăruri profunde despre existență și lume.

Noțiunea de "lume a artei" și teoria lui Arthur Danto

• Danto introduce conceptul de "lume a artei", care înseamnă totalitatea relațiilor contextuale dintre obiectul artistic, locul în care este expus, persoanele care îl contemplă și momentul istoric în care este creat.

• El consideră că arta transfigurează locul comun, oferind obiectului pe care îl privim un alt statut ontologic și teoretic.### Teoria instituțională a artei

• Teoria instituțională a artei este una dintre cele mai folosite teorii ale artei contemporane

• Se deosebește de teoriile traditionale ale artei ca reprezentare sau expresie, care își propun definirea artei cu ajutorul unei unice trăsături intrinseci obiectului artistic

George Dickie și conceptul de "lume a artei"

• George Dickie a preluat conceptul de "lume a artei" de la Arthur Danto și a dezvoltat o teorie completă privitoare la modul în care lumea artei funcționează

Caracteristicile teoriei instituționale a artei

• Un obiect devine artă dacă este recunoscut ca atare de lumea artei, care include artiști, curatori, critici și instituții de artă
• Instituțiile artistice (muzee, galerii, critici) joacă un rol central în determinarea și validarea a ceea ce este considerat artă
• Arta nu este definită doar de calitățile sale intrinseci, ci și de contextul social și cultural în care este prezentată și percepută

Candidatul la statutul de operă de artă

• Lucrarea de atelier a artistului este un candidat la statutul de operă de artă, dar nu e o operă de artă propriu-zisă
• Orice obiect, indiferent de proveniență, poate fi operă de artă atâta timp cât într-un anumit context istoric și cultural el este privit ca operă de artă

Statutul de operă de artă

• Nici un obiect nu dobândește statutul de operă de artă prin producere, ci abia prin acceptare în lumea artei
• Ca artefact, obiectul produs de artist este doar candidat la statutul de artă