SC ANALIZA.docx

**UNITATEA 1.** **ASPECTE TEORETICE ALE ANALIZEI ECONOMICE ŞI FINANCIARE** ### Necesitatea analizei economice şi financiare Necesitatea analizei economice şi financiare a societăţilor comerciale reiese cel puţin din următoarele considerente: - în primul rând, ***sporirea eficienţei întregii activităţi a societăţilor comerciale*** constituie un obiectiv central al analizei economice şi financiare; acest obiectiv se realizează prin cunoaşterea postfaptică, curentă şi previzională a evoluţiei sistemului cibernetic al firmei, a rezervelor sale interne, precum şi a cauzelor care determină apariţia şi amplificarea acestora. - în al doilea rând, ***scopul analizei economice şi financiare este de cunoaştere a esenţei fenomenelor şi proceselor*** ce se derulează în mediul microeconomic, în scopul descoperirii legităţilor care guvernează portofoliul de afaceri al societăţilor comerciale. - în al treilea rând, analiza economică şi financiară, prin metodele şi procedeele sale, ***constituie un instrument indispensabil activităţii manageriale a societăţilor comerciale***, întrucât oferă soluţii practice în vederea prevenirii şi înlăturării factorilor cu acţiune distructivă, şi crearea, pe această bază, a condiţiilor manifestării neîngrădite a factorilor cu influenţă pozitivă. ### Obiectul analizei economice şi financiare. Definirea conceptului de analiză În Dicţionarul explicativ al limbii române este stipulat faptul că termenul ***analiză*** îşi are rădăcinile etimologice în limba franceză şi are un dublu înţeles. În primul rând, prin verbul ***a analiza*** (fr. analyser) se înţelege „a cerceta un întreg, un fenomen etc., examinând fiecare element în parte". În al doilea rând, substantivul ***analiză*** (fr. analyse) înseamnă „o metodă ştiinţifică de cercetare care se bazează pe studiul sistematic al fiecărui element în parte". În literatura economică de specialitate, există numeroase opinii în legătură cu definirea termenului de analiză. Într-o accepţiune mai largă, efectuând o sinteză a acestor opinii putem spune că ***analiza***, în general, reprezintă o cale de cercetare ştiinţifică a comportamentului fenomenelor şi proceselor ce se derulează în natură şi societate. Cercetarea analitică presupune descompunerea fenomenului sau procesului în componentele sale, stabilirea relaţiilor de coordonare şi subordonare dintre acestea, precum şi a împrejurărilor care le generează, le întreţin sau le anihilează apariţia. Prin generalizarea concluziilor, analiza se completează cu ***sinteza***, care este o metodă ştiinţifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la esenţă la aparenţă, de la particular la general, de la simplu la complex. ***Analiza economică*** evidenţiază comportamentul fenomenelor şi al proceselor ce se derulează în mediul economic, prin utilizarea unor metode de investigare generale sau specifice acesteia. Analiza economică are două componente: analiza stării economice (de gestiune) şi analiza stării financiare. ***Analiza stării economice (de gestiune)*** pune în evidenţă gradul de utilizare intensivă şi extensivă a resurselor în procesul combinării şi substituţiei tehnico-economice a factorilor. Este vorba despre: analiza ofertei ca volum, structură, sortiment, ritmicitate, nivel al calităţii, analiza asigurării şi eficienţa utilizării factorilor de producţie (stocuri, capital fix, capital uman), analiza costurilor. ***Analiza stării financiare*** reliefează rezervele nevalorificate ale profitabilităţii, lichidităţii, solvabilităţii, echilibrului financiar, comportamentului la bursa de valori a firmei şi aprecierea stării de faliment a firmelor. În ultimii 20-25 de ani, analiza economică şi financiară a avut un dinamism accentuat ca urmare a mutaţiilor mediului financiar şi creşterii riscului odată cu accentuarea turbulenţelor economico-financiare şi cu internaţionalizarea schimburilor de bunuri şi capital. Şcoala românească de analiză are o viziune integratoare care permite abordarea problematicii complexe a activităţii unei întreprinderi atât din punct de vedere economic, cât şi financiar. De altfel, indicatorii financiari care fac în esenţă obiectul de studiu al analizei financiare nu sunt altceva decât expresia monetară a finalităţii activităţii economice. O analiză pertinentă a situaţiei financiare obligă, fără îndoială, la apelul la *aspecte nefinanciare*, cum sunt: timpul de lucru, gradul de utilizare a capacităţilor de producţie etc., precum şi la *aspecte calitative*: calificarea salariaţilor, calitatea produselor şi serviciilor, calitatea comunicării interne şi externe. Cauzele dificultăţilor unei întreprinderi nu sunt numai cauze de natură financiară, ele putând fi generate de orice tip sau segment de activitate al întreprinderii. ### Obiectivele analizei economice şi financiare a firmelor Nu în ultimul rând, analiza economică şi financiară studiază realitatea obiectivă prezentă sub forma stării fenomenelor şi proceselor din mediul microeconomic, prin prisma corelaţiei cauză-efect. Astfel, factorul care într-o ecuaţie de cercetare (model de analiză) constituie cauza modificării stării unui fenomen, într-o altă ecuaţie poate să se transforme în fenomen de investigat. ### Conţinutul şi etapele procesului de analiză a activităţii economice Activitatea practică de analiză economică şi financiară este strâns legată de activitatea de control şi conducere a întreprinderilor. Fără o analiză economică şi financiară este de neconceput realizarea obiectivelor organelor de control. Realizarea obiectivelor conducerii întreprinderii, fundamentarea deciziilor privind planificarea, urmărirea şi reglarea activităţii economice a întreprinderii se bazează pe concluziile analizei economico-financiare, legate de factorii şi cauzele modificării rezultatelor economice şi financiare, de soluţiile oferite de analiză pentru prevenirea şi înlăturarea lor. Nivelul eficienţei economice a activităţii de analiză -- decizie -- control depinde de: metodele de cercetare, de calităţile, experienţa, pregătirea profesională a persoanelor, dar mai ales de modul de a gândi al acestora. Principalele etape ale desfăşurării activităţii practice de analiză sunt: a) Întocmirea planului de analiză; b) Culegerea şi selectarea informaţiilor necesare analizei; c) Verificarea informaţiilor culese; d) Analiza propriu-zisă a informaţiilor culese; e) Întocmirea referatului de analiză. a. **Întocmirea planului de analiză** presupune precizarea scopului analizei economico- financiare, obiectivele principale ce trebuie atinse, problemele cheie de cercetat pentru realizarea scopului, ordinea executării lor, locul desfăşurării analizei, perioada de timp analizată, perioada cât se desfăşoară analiza, baza informaţională a analizei, stabilirea echipei de analiză, eventualele colective mixte pentru probleme şi repartizarea sarcinilor pe personal. Tot cu ocazia definitivării planului de analiză, echipa se informează asupra situaţiei economico-financiare a întreprinderii, asupra obiectului activităţii acesteia, asupra particularităţilor tehnologice şi organizatorice. b. **Culegerea şi selectarea informaţiilor** asigură baza de date necesare analizei. Purtătorii de informaţii economice ale evidenţei economice sau alte informaţii constituie principalele surse informaţionale care pot fi folosite de analiză. Constatările directe, sesizările clienţilor, materialele de profil economic din presă, procesele verbale ale organelor de control, actele normative, instrucţiunile elaborate de ministerul finanţelor, corespondenţa cu ministerul de resort şi subunităţile întreprinderii pot oferi informaţii care ajută la atingerea obiectivelor analizei. Selectarea informaţiilor economice în funcţie de scopul urmărit, utilizarea informaţiilor economice reprezentative, apelarea la mai multe surse de culegere a informaţiilor economice, gruparea şi clasificarea informaţiilor culese uşurează desfăşurarea analizei economico- financiare. c. **Verificarea informaţiilor culese** are menirea de a asigura baza informaţională în concordanţă cu realităţile din economia întreprinderii şi se referă la: *Verificarea formei de prezentare* a purtătorilor de informaţie; *Verificarea calculelor indicatorilor economico- financiari* comparativ cu normele legale evidenţiază eventualele erori de calcul şi anomalii între diferiţi indicatori economico-financiari; *Verificarea de fond a informaţiilor economice* se referă la urmărirea veridicităţii acestora, la concordanţa evidenţei economice cu realitatea practică din entitate. d. #### Analiza propriu-zisă a informaţiilor economico-financiare Prelucrarea informaţiilor economico-financiare cu ajutorul procedeelor analizei economico-financiare presupune efectuarea unei analize postfaptice, curente şi prospective. Prin *analiza postfaptică şi curentă* se urmăresc posibilităţile reale ale întreprinderii faţă de rezultatele efective obţinute, evidenţiind şi valorificând rezervele interne din economia întreprinderii. e. **Sinteza în referatul de analiză** oferă posibilitatea stabilirii concluziilor de ansamblu privind laturile pozitive şi negative ale rezultatelor economice şi financiare ale întreprinderii. Pe baza cunoaşterii factorilor şi cauzelor abaterilor rezultatelor economico-financiare de la nivelul planificat sau faţă de o perioadă luată ca bază de calcul, se elaborează măsurile pentru îmbunătăţirea situaţiei. În acest mod se oferă conducerii firmei variante multiple de îmbunătăţire a situaţiei, pentru a se lua o decizie optimă. În funcţie de decizia adoptată şi de condiţiile perioadelor viitoare, se elaborează previziunea situaţiei economico-financiare a firmei. #### Tema de reflecție nr. 1 Explicați care este rolul şi care este importanţa analizei economice şi financiare în procesul decizional? #### Tema de reflecție nr. 2 Definiți conceptul de analiză în general şi conceptul de analiză economică în particular, cu delimitarea celor două componente: analiza stării economice (de gestiune) şi analiza stării financiare. #### Tema de reflecție nr. 3 #### Tema de reflecție nr. 4 #### Verificarea cunoștințelor 1. Analiza economică: a) face trecerea de la simplu la complex; b) *se bazează pe corelaţia cauză-efect*; c) se bazează pe compunerea factorilor de influenţă; d) *evidenţiază comportamentul fenomenelor şi al proceselor ce se derulează în mediul economic.* 2. Explicați în ce constă analiza stării economice (de gestiune) și în ce constă analiza stării financiare. 3. Prezentați principalele etape ale desfăşurării activităţii practice de analiză economică și financiară. ### UNITATEA 2. **METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICE ŞI FINANCIARE** Cercetarea fenomenelor economice, realizarea obiectivelor analizei economice şi financiare implică operarea cu o serie de metode şi instrumente fie specifice, fie împrumutate din alte ştiinţe. Prin metodă, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române se înţelege „un mod de cercetare, de cunoaştere şi de transformare a realităţii obiective". Metoda constă practic în reunirea unor procedee specifice sau comune altor ştiinţe. Metodologia este „o metodă de cunoaştere cu maximum de generalitate" care cuprinde „totalitatea metodelor de cercetare folosite de o ştiinţă". În cercetarea economică, *metodologia analizei* cuprinde două grupe de metode, precum: *metoda analizei calitative* şi *metoda analizei cantitative*. #### Metodologia de analiză calitativă a stării firmei Metoda analizei calitative stabileşte pe baza abstractizării ştiinţifice elementele componente şi factorii care compun şi influenţează un fenomen economic, evidenţiind relaţiile de cauzalitate, funcţionalitate şi conexiune inversă dintre fiecare factor şi fenomenul studiat, precum şi relaţiile dintre diferiţi factori. Unele procedee specifice acestei metode au fost formulate pentru prima dată în secolul al XIX-lea de cercetătorul englez John Stuart Mill în lucrarea „Sistem de logică inductivă şi deductivă", publicată în anul 1843, şi anume: procedeul concordanţei, procedeul diferenţei, procedeul combinat, procedeul variaţiilor concomitente, procedeul soldului sau rămăşiţei. #### Metodologia de analiză cantitativă a stării firmei Datorită marii varietăţii şi complexităţi a fenomenelor şi proceselor economico- financiare cercetate, a ţesăturii dense a corelaţiilor dintre acestea şi factorii lor de influenţă, analiza economică şi financiară utilizează o varietate mare de procedee în realizarea scopului său. Pentru cunoaşterea sistemică a acestor procedee considerăm utilă gruparea lor după următoarea clasificare care include mai multe criterii (tipul legăturii, tipul relaţiei şi mărimile în care se cuantifică influenţa factorilor). 1. #### Procedeele analizei stării concurenţiale a firmelor - Procedeul indicatorului sintetic; - Procedeul matricei comparaţiilor (procedeul aprecierii comparative multicriteriale); - Procedeul distanţei (firma etalon); - Procedeul ierarhizării finale a firmelor. 2. #### Procedeele analizei stării interne a firmelor ##### Relaţia de produs, raport - Procedeul descompunerii fenomenelor în fracţii - Procedeul determinării izolate a influenţei factorilor (cazul teoretico- matematic) - Procedeul substituţiei înlănţuite (cazul aplicativ-economic) - Procedeul coeficienţilor de repartiţie - Procedeul calculului matriceal ##### Relaţia de sumă şi diferenţă - Procedeul balanţier ##### Relaţia de produs şi raport - Procedeul determinării izolate absolute/relative - Procedeul substituţiilor înlănţuite absolute/relative - Procedeul indicilor ##### Relaţia de sumă şi diferenţă - Procedeul balanţier relativ #### Legătura nedeterministă, incertă, statistică: - Procedeul analizei regresionale - Procedeul funcţiilor de producţie 1. #### Metodologia de analiză a stării concurenţiale a firmelor 1. **Procedeul indicatorului sintetic** Este o modalitate de ierarhizare a firmelor în care mărimea indicatorului se determină fie ca o *medie geometrică*, fie ca o *medie aritmetică ponderată* a indicilor criteriilor (indicatorilor) de performanţă a firmelor. a. În primul caz, calculul indicatorului sintetic *nu ţine cont de importanţa economică a indicatorilor economico-financiari selectaţi*, în funcţie de care se face ierarhizarea, şi atunci avem de-a face cu un ***indicator sintetic global.*** Calculul indicatorului se poate realiza în două modalităţi, după cum urmează: n n unde: S~gk~ = √𝖦 I~ik~ - S~gk~ reprezintă valoarea indicatorului sintetic global al firmei k; - I~jk~ reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă i al firmei k; - n reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă selectaţi. - *dacă toate criteriile de performanţă se optimizează în sensuri diferite (deopotrivă de max. şi de min.) relaţia de calcul a indicatorului sintetic global este următoarea*: unde: - m + p = n; n S~gk~ = √ ∏p Ii(max)k Ij(min)k - I~i(max)k~ reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă i al firmei k, iar acest indicator (criteriu) se optimizează prin maxim; - I~j(min)k~ reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă j al firmei k, - m reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin maxim; - p reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin minim. b. În al doilea caz, calculul indicatorului sintetic *ţine cont de importanţa economică a indicatorilor economico-financiari selectaţi,* iar indicatorul calculat ca o medie aritmetică ponderată se numeşte ***indicator sintetic complex**.* Calculul indicatorului se poate realiza în două modalităţi: n S~ck~ = ∑ I~ik~ ∙ p~i~ i=1 cu condiţia: ∑^n^ p~i~ = 1 unde: - S~ck~ reprezintă valoarea indicatorului sintetic complex al firmei k; - I~jk~ reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă i al firmei k; - n reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă selectaţi; - p~i~ reprezintă punctajul acordat indicatorului (criteriului) de performanţă i al firmei k. - *dacă toate criteriile de performanţă se optimizează în sensuri diferite (deopotrivă de maxim şi de minim) relaţia de calcul a indicatorului sintetic complex este următoarea*: m. p cu condiţia: ∑^m^ p~i~ unde: - I~i(max)k~ reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă i al firmei k, iar acest indicator (criteriu) se optimizează prin maxim; - I~j(min)k~ reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă j al firmei k, - p~i~ reprezintă punctajul acordat indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin maxim; - p~j~ reprezintă punctajul acordat indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin minim; - m reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin - p reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin minim. #### Procedeul matricei comparaţiilor (procedeul aprecierii comparative multicriteriale) Constă în evaluarea performanţelor firmelor cu ajutorul unei matrici în care liniile reprezintă criteriile de performanţă selectate, iar coloanele reprezintă locul ocupat de fiecare firmă k, în ordinea descrescătoare/crescătoare, în funcţie de nivelul realizat al indicatorului (criteriului) de performanţă selectat şi de modul de optimizare al acestuia. a. În cazul în care *nu se ţine cont de importanţa economică a criteriilor selectate,* se procedează astfel: 2 , 1 , 1 , unde: - ∑ n(k) - Sgk reprezintă valoarea indicatorului de stare global al firmei k; - l~j~ reprezintă punctajul acordat locului ocupat de firma k; - n^(k)^ reprezintă numărul de apariţii a firmei k, pe fiecare din cele j = ̅1̅,̅m̅̅ locuri; - m reprezintă numărul locurilor (numărul coloanelor matricei); - n reprezintă numărul indicatorilor de performanţă selectaţi (numărul liniilor matricei). b. În cazul în care *se ia în considerare importanţa economică a criteriilor selectate*, valoarea indicatorului de stare se determină ca o sumă ponderată a numărului de apariţii pe fiecare din cele i = ̅1̅̅,̅n̅ linii şi cele două punctaje (mărime şi importanţă), obţinându-se astfel un ***indicator de stare complex***: unde: - Sck reprezintă valoarea indicatorului de stare complex al firmei k; - l~j~ reprezintă punctajul acordat locului ocupat de firma k; - n^(k)^ reprezintă numărul de apariţii a firmei k pe fiecare din cele i= 1̅̅̅,̅n̅ linii, iar n^(k)^ = 1; - p~i~ reprezintă punctajele acordate importanţei economice a criteriilor de performanţă selectate. #### Procedeul distanţei (firma etalon) În acest caz, pentru fiecare indicator (criteriu) de performanţă se alege drept etalon valoarea maximă/minimă a indicelui indicatorului analizat, considerându-se baza de comparaţie egală cu 1 sau cu 100%. Distanţa dintre firma analizată şi firma etalon va permite ierarhizarea firmelor. Această distanţă se va calcula astfel: a. În cazul în care *nu se ţine cont de criteriile de performanţă selectate*, se va calcula un ***indicator global al distanţei***: unde: - D~gk~ reprezintă valoarea indicatorului distanţei globale a firmei k; - I~jk~ reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă i al firmei k; - I~ei~ reprezintă valoarea (maximă sau minimă) indicelui indicatorului ales drept etalon din şirul i al indicatorului analizat. b. În cazul în care *se ţine cont de importanţa economică a criteriilor de performanţă selectate,* se va calcula un ***indicator complex al distanţei***: unde: - D~ck~ reprezintă valoarea indicatorului distanţei complexe a firmei k; - p~i~ reprezintă punctajele acordate importanţei economice a criteriilor de performanţă selectate. #### Procedeul ierarhizării finale a firmelor Constă în atribuirea de puncte *în ordine descrescătoare* pentru locurile stabilite prin cele trei procedee prezentate anterior. Locul final al fiecărei firme k se determină prin însumarea acestor puncte, iar ierarhizarea se realizează în ordinea descrescătoare a scorului obţinut: 3 L~fk~ = ∑ p~ik~ i=1 unde: - L~fk~ reprezintă locul final ocupat de firma k; - p~ik~ reprezintă punctajul aferent locului i al firmei k, punctaj stabilit printr-un procedeu prezentat anterior; - i reprezintă numărul procedeelor utilizate în ierarhizare. #### Metodologia de analiză a stării interne a firmelor Reflectarea stării economico-financiare a firmelor poate fi realizată prin aplicarea principiilor şi regulilor matematice în procesul de construcţie a unor modele de analiză competitivă. În cadrul acestui proces, un rol decisiv revine *stabilirii modalităţilor de intercondiţionare* a factorilor de influenţă a fenomenelor care determină ordinea de analiză a acestora. ***Factorii calitativi*** sunt de aceeaşi natură cu fenomenul analizat, dau esenţa fenomenului, se exprimă aproximativ în aceleaşi unităţi de măsură ca fenomenul analizat şi sunt *factori intensivi*, (teoretic) nelimitaţi în timp şi spaţiu. Metodologia de analiză a stării interne a firmelor are în vedere două categorii de procedee: procedee aplicabile în cazul legăturilor deterministe; procedee aplicabile în cazul legăturilor nedeterministe. #### Procedee aplicabile în cazul legăturilor deterministe Aceste procedee se împart în procedee de evaluare a influenţei factorilor în mărimi absolute şi în mărimi relative. A. ##### Procedee de evaluare a influenţei factorilor în mărimi absolute 1. ***Procedeul descompunerii fenomenelor în fracţii*** a. Procedeul se aplică în cazul relaţiilor de produs şi raport; b. Se stabileşte relaţia dintre fenomen şi factorii de influenţă ai acestuia; c. Procedeul constă în descompunerea fenomenului în fracţii cu conţinut economic, astfel încât numărătorul primei fracţii să fie identic cu numitorul celei de-a doua fracţii, sau numitorul primei fracţii să fie identic cu numărătorul celei de-a doua fracţii, şi aşa mai departe, excepţie făcând prima şi ultima fracţie. Avantajele aplicării acestui procedeu sunt următoarele: fenomenul se poate descompune până la aflarea cauzelor finale care determină în esenţă variaţia acestuia; în procesul evaluării eficienţei finale procedeul permite măsurarea influenţelor concomitente a tuturor categoriilor de resurse implicate*;* permite evidenţierea mai simplă a combinării şi substituţiei economice a factorilor; este un instrument util de investigare operativă a performanţelor sistemului supus cercetării. ##### Procedeul determinării izolate a influenţei factorilor (cazul teoretico -- matematic) a. Procedeul se aplică în cazul relaţiilor de produs, raport şi relaţii complexe; b. Se determină legătura certă dintre fenomen şi factorii săi de influenţă; c. Procedeul nu ţine cont de ordinea de analiză; d. Modificarea absolută a fenomenului se descompune în influenţele izolate ale fiecărui factor de influenţă şi în influenţele comune a câte 2, 3,... , n factori; e. Stabilirea influenţelor parţiale ale fiecărui factor presupune determinarea mărimii acestuia faţă de starea de bază, restul factorilor rămânând la starea iniţială; f. Influenţele comune înseamnă în cazul relaţiilor de produs variaţia concomitentă a câte 2, 3,... , n factori, restul factorilor rămânând la starea iniţială. La întrebarea *Ce sunt?*, desigur părerile specialiştilor (în special a statisticienilor) au fost diferite: unii au spus că reprezintă influenţa unui factor din model, alţii că ar fi influenţa unui factor din exterior, altul decât cei care compun modelul, dar majoritatea au ajuns la concluzia că acestea ***reprezintă interacţiuni între factorii de influenţă***. 1. Determinarea abaterii absolute a fenomenului analizat faţă de baza de comparaţie; 2. Stabilirea succesivă a influenţei parţiale a fiecărui factor; factorul analizat, în relaţia următoare de analiză revine la starea (0); 3. Stabilirea influenţelor comune (sporurilor nedescompuse). Numărul influenţelor comune se determină potrivit relaţiei: N = 2^n^ − n − 1, unde N reprezintă numărul influenţelor comune, iar n reprezintă numărul factorilor de analiză. De fapt, această formulă reprezintă suma combinaţiilor posibile a câte 2, 3,... , n factori, astfel: - combinaţia a câte doi factori: C^2^ = n! n 2!(n−2)! - combinaţia a câte trei factori: C^3^ = n! n 3!(n−3)! - combinaţia a câte k factori: C^k^ = n! n k!(n−k)! - combinaţia a câte n factori: C^n^ = n! n n!(n−n)! \+ N = 2^n^ − n − 1 4. Stabilirea relaţiei de adevăr. Dezavantajele aplicării acestui procedeu sunt următoarele: nerespectarea ordinii de analiză pune în imposibilitate analistul să stabilească toate cauzele finale care contribuie la modificarea fenomenului analizat; determinarea unui număr mare de influenţe comune care sunt tratate ca factori agregaţi, al căror conţinut economic nu poate fi precizat cu exactitate (a se vedea cazul relaţiilor complexe, unde influenţele comune se determină prin diferenţă, fiind imposibilă determinarea lor altfel, din cauza combinaţiei de operaţii matematice utilizate pentru modelarea fenomenului); obţinerea unor factori fără conţinut economic, din cauza faptului că nu se ţine cont de ordinea de analiză; calculul analitic foarte laborios în cazul unui număr mare de factori. Toate aceste inconveniente pot fi eliminate prin aplicarea altor procedee cum ar fi: procedeul substituţiilor înlănţuite şi procedeul coeficienţilor de repartiţie. ##### Procedeul substituţiilor înlănţuite (cazul aplicativ -- economic) a. Procedeul se aplică în cazul relaţiilor de produs, raport şi relaţii complexe; b. În procesul de separare a influenţei factorilor, un factor substituit rămâne în această stare până la finele procesului de substituţie. 1. Determinarea modificării absolute a fenomenului analizat; 2. Determinarea succesivă a influenţei factorilor potrivit ordinii de analiză; 3. Stabilirea relaţiei de adevăr pin compunerea valorii influenţei factorilor simpli, rezultând în acest mod influenţe agregate. Dezavantajele aplicării acestui procedeu sunt următoarele: primul factor analizat (factorul cantitativ) are o influenţă izolată, care nu încorporează influenţe comune; influenţele comune se repartizează asupra influenţelor celorlalţi factori (excepţie făcând primul factor), dar repartizarea se face nerespectând principiul proporţionalităţii, unele influenţe comune compensându-se cu altele, din cauza semnelor algebrice diferite pe care le au. Procedeul care elimină aceste neajunsuri este procedeul coeficienţilor de repartiţie, care repartizează influenţele comune ale factorilor proporţional cu influenţele parţiale ale acestora. ##### Procedeul coeficienţilor de repartiţie a. Se aplică în cazul relaţiilor de produs, raport şi a relaţiilor complexe; b. În procesul de separare a influenţei factorilor, un factor substituit revine la starea iniţială în relaţia următoare de analiză. 1. Determinarea abaterii absolute a fenomenului analizat; 2. Calcularea succesivă a influenţelor parţiale a factorilor cantitativi şi calitativi; 3. Determinarea influenţelor comune a câte 2, 3,... , n factori; 4. Determinarea sumelor influenţelor parţiale ale factorilor; 5. Calculul coeficienţilor de repartiţie; 6. Determinarea influenţelor totale ale factorilor; 7. Stabilirea relaţiei de adevăr. 5. ##### Procedeul calculului matriceal În procesul de analiză a stării economice şi financiare a societăţilor comerciale este necesară depistarea cauzelor finale care contribuie la modificarea fenomenelor investigate. Aceasta înseamnă de fapt detalierea analizei la nivelul fiecărui sortiment, pe de o parte pentru stabilirea consumurilor de materii prime, de energie, salarii etc., iar pe de altă parte pentru a determina rentabilitatea sortimentelor analizate. Iată de ce o modalitate de evidenţiere a acestor aspecte o reprezintă *procedeul calculului matriceal.* Procedeul calculului matriceal presupune construirea unor matrici cu scopul de a urmări influenţa consumurilor specifice şi a costurilor de achiziţie a materiilor prime asupra cheltuielilor materiale la nivel de sortiment. Detalierea analizei economico-financiare pe baza acestui procedeu va avea loc numai în condiţiile prelucrării electronice a datelor financiar-contabile, deoarece separarea manuală a influenţelor poate conduce pe lângă inexactitate şi la o ineficienţă în utilizarea timpului de muncă, ca efect al volumului mare de calcule. ##### Procedeul balanţier a. Procedeul permite separarea influenţei factorilor în cazul ***relaţiilor de sumă şi diferenţă***, atunci când influenţele sunt exprimate în mărimi absolute; b. Factorul a cărui influenţă a fost măsurată, rămâne în această stare până la finele procedurii de separare a influenţei factorilor. 1. Determinarea abaterii absolute a fenomenului analizat; 2. Determinarea influenţelor factorilor ţinând cont de ordinea de analiză; 3. Stabilirea relaţiei de adevăr. ##### Procedee de evaluare a influenţei factorilor în mărimi relative Evaluarea stării economice şi financiare a firmelor se poate face şi în mărimi relative, abaterea fenomenului şi influenţa factorilor stabilindu-se în procente. ##### Procedeul substituţiilor înlănţuite relative Acest procedeu se bazează pe aceleaşi premise şi parcurge aceleaşi etape de realizare ca în cazul procedeului substituţiilor înlănţuite, cu precizarea faptului că mărimile obţinute se exprimă în procente. ##### Procedeul indicilor Procedeul permite evaluarea în mărimi relative a influenţei factorilor asupra abaterii fenomenului analizat. Rezultatele obţinute prin acest procedeu şi procedeul substituţiilor înlănţuite relative sunt identice. Are aceleaşi premise şi respectă aceleaşi etape de realizare ca procedeul substituţiilor înlănţuite relative. ##### Procedeul balanţier relativ #### Procedee aplicabile în cazul legăturilor nedeterministe În evaluarea performanţelor firmelor, în afara legăturilor deterministe, de mai multe ori este necesară stabilirea pe baza analizei postfaptice a influenţei factorilor care se află în legătură nedeterministă (incertă, statistică) cu fenomenul studiat. În acest sens, avem în vedere legătura dintre profitul lunar, pe de o parte, şi gradul de utilizare a capacităţilor de producţie, calificarea muncitorilor, calitatea produselor sau serviciilor oferite, pe de altă parte. Iată de ce în analiza stării firmei se utilizează unele procedee care, pe baza datelor precedente, pot stabili cu aproximaţie forma legăturii dintre fenomen şi factorii săi de influenţă. Între aceste procedee amintim: procedeul analizei regresionale; procedeul funcţiilor de producţie. ##### Procedeul analizei regresionale Procedeul permite stabilirea cu aproximaţie a sensului şi mărimii influenţei factorilor asupra modificării fenomenului în cazul legăturilor nedeterministe (incerte, statistice). a. Stabilirea conţinutului economic al fenomenului analizat şi al factorului (factorilor) de influenţă: y -- fenomenul analizat, x -- factor (factori) de influenţă; b. Stabilirea formei legăturii dintre fenomen şi factorul (factorii) de influenţă, utilizând gruparea, tabelul de corelaţie, reprezentarea grafică, norul statistic; forma legăturii poate fi o funcţie liniară, o funcţie de gradul II, o funcţie exponenţială. În cazul legăturii liniare, cu un singur factor de influenţă, ecuaţia de regresie va avea următoarea formă: y̅(x) = a + b ∙ x~i~, unde: - y̅(x) reprezintă media teoretică a lui y; x~i~ reprezintă factorul de influenţă; a, b reprezintă parametrii ecuaţiei de regresie; - a reprezintă, din punct de vedere matematic, intersecţia cu axa Oy, iar din punct de vedere economic nu are conţinut deoarece x~i~ = 0, deci factorul este indiferent, adică nu influenţează; - b reprezintă, din punct de vedere matematic, panta (înclinaţia) dreptei şi prezintă interes şi din punct de vedere economic, el reprezentând coeficientul de regresie. c. Determinarea parametrilor ecuaţiei de regresie cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate: n S = ∑(̅Y − Y~i~)^2^ → min i=1 n i=1 Derivăm funcţia în raport cu a şi apoi în raport cu b şi obţinem: n i=1 n n n. n 𝗅 i=1 i=1 Coeficientul de regresie b, arată prin semnul său, sensul legăturii dintre fenomen şi factorul de influenţă, astfel: - dacă b ≠ 0 şi are semnul + este cazul *corelaţiei directe* (la o modificare cu o unitate sau cu 1% a factorului de influenţă, fenomenul se modifică în acelaşi sens cu b unităţi sau cu b%); - dacă b ≠ 0 şi are semnul − este *cazul corelaţiei indirecte* (la o creştere/scădere cu o unitate sau cu 1% a factorului de influenţă, fenomenul scade/creşte cu b unităţi sau cu b%); - dacă b = 0 nu există relaţii de cauzalitate între fenomenul analizat şi factorul de influenţă considerat şi atunci nu mai are rost să continuăm demersul. d. Determinarea proporţiei influenţei factorului (factorilor) asupra modificării fenomenului analizat. Aceasta se realizează cu ajutorul coeficientului de determinaţie. b(1 ∑^n^ x ∙ y ∑n xi x̅ = n n y n e. Pentru generalizarea rezultatelor este necesară verificarea semnificaţiei coeficientului de regresie, precum şi stabilirea intervalului de garantare a rezultatelor; b t = S~b~ unde: S~b~ -- reprezintă eroarea de selecţie a coeficientului de regresie; ∑^n^ (y~i~ − y̅)^2^ ^b^ (n − 2) ∑^n^ (x~i~ − x̅)^2^ i=1 unde: n -- numărul gradelor de libertate. Coeficientul de regresie b este semnificativ dacă t calculat pe baza datelor anterioare este superior valorii teoretice, tabelare, pentru n − 2 grade de libertate. Din cele prezentate rezultă că regresia oferă analizei stării generale a firmei posibilitatea stabilirii cu aproximaţie a influenţei factorilor asupra fenomenelor economice, garantând rezultatele obţinute cu o anumită probabilitate. În acest sens evidenţiem faptul că analiza regresională: permite lărgirea posibilităţilor de măsurare a rezultatelor economice a influenţelor factorilor; facilitează modalităţile de investigare a fenomenelor; evidenţiază relaţiile cauzale şi garantează probabilistic rezultatele obţinute. Deficienţele aplicării acestui procedeu constau în: aproximarea formei legăturii dintre fenomen şi factor (factori) de influenţă; faptul că modelele stabilite nu surprind întotdeauna dinamicitatea şi complexitatea fenomenelor supuse cercetării. ##### Procedeul funcţiilor de producţie În cadrul procesului productiv are loc transformarea unor factori primari (input-uri) într- un rezultat al producţiei (output). Aceasta înseamnă de fapt o combinare a factorilor primari, la care se suprapune combinarea factorilor dispozitivi: programarea, organizarea, conducerea producţiei etc. La baza combinării diferite a factorilor se află, pe de o parte, proprietatea de substituţie tehnică a procesului productiv, iar pe de altă parte, substituţia economică (preţul factorilor) a acestui proces. În literatura economică de specialitate, variaţia independentă a factorilor în cadrul procesului productiv e cunoscută sub denumirea de „legea producţiei", fiind formulată pentru prima dată de J. Turgot, pentru definirea legii randamentelor descrescătoare din producţia agricolă. Cu ajutorul acesteia, producţia se poate obţine utilizând diferite variante de combinare a factorilor. Alegerea variantei optime se face în condiţii de eficienţă maximă. Între criteriile care se au în vedere menţionăm: maximizarea volumului producţiei, maximizarea profitului, minimizarea costului etc. O altă modalitate de combinare a factorilor de producţie o reprezintă funcţia COBB-DOUGLAS. Cobb şi Douglas au efectuat studii asupra producţiei din industria prelucrătoare a SUA în perioada 1899-1921, încercând să pună în legătură volumul producţiei cu principalii factori de producţie (capitalul uman şi capitalul fix). Astfel, forma funcţiei producţiei de tip Cobb-Douglas este: Q = A ∙ L^α^ ∙ K^β^, A \> 0, α \> 0, β \< 1 unde: - A reprezintă constanta altor influenţe asupra producţiei (progresul tehnic, abilitatea antreprenorială); - L timpul de muncă a personalului exprimat în ore; - K timpul de funcţionare a utilajelor exprimat în ore; - α, β reprezintă coeficienţii de elasticitate. - modificării timpului de muncă a personalului (L), în condiţiile menţinerii constante a celuilalt factor (K); - modificării timpului de funcţionare a utilajelor (K), în condiţiile menţinerii constante a celuilalt factor (L); - modificării simultane a celor doi factori. a. *Măsurarea influenţei factorului L asupra modificării volumului producţiei se poate determina din prima condiţie de maximizare a unei funcţii astfel:* ^∂Q^ = α ∙ Q =\> ^∂Q^ = α ∙ ∂L ∂L L Q L Producţia se modifică cu α% dacă timpul de lucru al muncitorilor se modifică cu 1%, în condiţiile în care factorul K rămâne constant. b. *Măsurarea influenţei factorului K asupra modificării volumului producţiei, se poate determina din prima condiţie de maximizare a unei funcţii astfel:* ^∂Q^ = β ∙ Q =\> ^∂Q^ = β ∙ ∂K ∂K K Q K Producţia se modifică cu β% dacă timpul de funcţionare a utilajelor se modifică cu 1%, în condiţiile în care factorul L rămâne constant. c. *Influenţa modificării simultane a factorilor asupra modificării volumului de producţie poate avea loc în următoarele situaţii:* Sporul de producţie obţinut este proporţional cu totalul creşterii timpului de muncă al personalului şi cu cel de funcţionare al utilajelor. La o creştere simultană cu 1% a factorilor utilizaţi, sporul de producţie obţinut este mai mare de 1%. La o creştere simultană cu 1% a factorilor utilizaţi, sporul de producţie obţinut este mai mic de 1%. Funcţiile de producţie Cobb-Douglas au fost adaptate necesităţii muncii practice de analiză, adică aceea de a stabili (cuantifica) influenţa factorilor asupra modificării fenomenelor, când între fenomene şi factori se stabileşte o legătură sub forma unei funcţii exponenţiale, astfel: unde: - Y reprezintă fenomenul analizat; - X~i~ reprezintă factorii de influenţă; 𝗌Y⁄ i - ε~Y~ reprezintă coeficientul de elasticitate a fenomenului Y în raport cu factorul X. Din demonstraţiile anterioare şi interpretările date relaţiilor obţinute, observăm că influenţa factorilor asupra modificării fenomenului a fost determinată prin intermediul coeficientului de elasticitate, în cazul nostru prin ε~Y~. Potrivit acestor relaţii specifice funcţiei de producţie Cobb-Douglas, putem scrie că: unde: - ^∆Y^ = r reprezintă randamentul diferenţial; - ^Y^ = c reprezintă coeficientul de utilizare a factorului. \< 0 Coeficientul de elasticitate (ε~Y/X~i), pentru întreg intervalul analizat, se poate scrie ca o ecuaţie diferenţială cu două variabile separabile. Valoarea ecuaţiei se află prin integrare luând ca limite valorile extreme ale intervalului \[0; t\]. εY = dY : dX =\> dY = εY ∙ dX ∫ Y dY = ε~Y~⁄X ∙ ∫ X dX ln Y\|t = ε~Y~ ∙ ln X\|t Y~t~ ln = ε~Y~⁄ ln [Yt] - ln ε~Y~ = [ Y0] {= 0 ⁄Xi - dacă ε~Y/X~1 \> 1, atunci r \> c, adică ritmul de creştere al producţiei este mai accelerat decât ritmul de creştere al factorului alocat şi este eficientă suplimentarea cheltuielilor pentru acel factor; - dacă ε~Y/X~1 \< 1, atunci r \< c, adică ritmul de creştere al producţiei este mai încetinit decât ritmul de creştere al factorul alocat şi se acceptă suplimentarea cheltuielilor cu factorul, dacă: a) Valoarea absolută a sporului fenomenului este mai mare decât mărimea cheltuielilor suplimentare cu factorul alocat, lucru care determină scăderea costului unitar şi creşterea profitului; b)Valoarea absolută a sporului fenomenului este mai mică decât mărimea cheltuielilor suplimentare cu factorul alocat, lucru care duce la nerecuperarea integrală a cheltuielilor suplimentare, dar se urmăreşte obţinerea producţiei maxime. Stabilirea influenţei factorilor se poate face şi în cazul acţiunii combinate a factorilor. Aceasta se realizează prin împărţirea fiecărui coeficient de elasticitate la numărul factorilor. Deşi se pot utiliza cu succes şi în analiza factorială, funcţiile de producţie prezintă unele limite: legătura dintre producţie şi factorii săi de influenţă nu are numai formă exponenţială, fapt ce duce uneori la denaturarea realităţii economice; legăturile economice sunt foarte complexe, dinamice, neputându-se reflecta într-o simplă funcţie exponenţială; calculele influenţelor factorilor după o funcţie exponenţială pot să nu reflecte fidel realitatea economică, ca urmare a acestor limite. De aceea se impune ca înaintea prezentării concluziilor să se compare calculele cu realitatea economică. #### Tema de reflecție nr. 1 Folosind abstractizarea ştiinţifică, încercați să deduceți care sunt elementele componente şi factorii care compun şi influenţează un fenomen economic. #### Tema de reflecție nr. 2 Evidenţiați relaţiile de cauzalitate, funcţionalitate şi conexiune inversă dintre fiecare factor şi fenomenul studiat, precum şi relaţiile dintre diferiţi factori. #### Tema de reflecție nr. 3 Încercați să deprindeți procedeele analizei cantitative, caracteristicile acestora şi modalităţile de aplicare a lor în funcţie de tipul legăturii şi relaţiilor ce se stabilesc între fenomen şi factorii de influenţă. #### Verificarea cunoștințelor 1. Factorii cantitativi: a) dau esenţa fenomenului analizat; b) *sunt factori extensivi*; c) se exprimă aproximativ în aceleaşi unităţi de măsură ca fenomenul analizat; d) *sunt practic limitaţi în timp şi spaţiu.* 2. În cadrul procedeului determinării izolate a influenţei factorilor: a) *nu se ţine cont de ordinea de analiză*; b) se calculează influenţele totale ale factorilor; c) influenţele comune reprezintă, în cazul relaţiei de produs, modificarea concomitentă a factorilor care interacţionează, restul factorilor rămânând în starea (1); d) factorul analizat rămâne în starea 1. în următoarea relaţie de analiză. 3. Coeficientul de determinaţie arată: a) sensul legăturii dintre fenomen şi factorul de influenţă; b) faptul că nu există relaţii de cauzalitate între fenomen şi factorul de influenţă; 4. În cadrul procedeului substituţiei înlănţuite: a) *nu se calculează interacţiunile dintre factorii de influenţă*; b) se calculează influenţele parţiale ale factorilor; c) influenţele comune se repartizează asupra influenţelor factorilor, excepţie făcând ultimul factor; d) factorul analizat rămâne la starea (0) până la finele procedurii de separare a influenţei factorilor. 5. Coeficientul de regresie (b = 0): a) arată intensitatea legăturii dintre fenomen şi factorul de influenţă; b) arată proporţia influenţei factorului asupra fenomenului analizat în cazul legăturilor nedeterministe; c) *arată faptul că între fenomenul analizat şi factorul de influenţă nu există relaţii de cauzalitate*; d) *arată că la modificarea factorului de influenţă cu o unitate fenomenul nu se modifică.* 6. În cadrul ordinii de analiză, ultimul factor analizat este: a) factorul cantitativ; b) factorul agregat; c) *factorul cel mai intensiv*; d) *factorul care dă esenţa fenomenului analizat*. 7. Pentru cuantificarea influenţelor factorilor, în cazul relaţiilor de sumă şi diferenţă se utilizează următoarele procedee: a) procedeul calculului matriceal; b) *procedeul balanţier*; ### UNITATEA 3. ### ANALIZĂ ECONOMICĂ ŞI FINANCIARĂ 1. **Funcțiile analizei stării economice și financiare** Analiza ca metodă generală de cunoaştere presupune descompunerea fenomenelor şi proceselor în părţile lor componente, evaluarea corelaţiei dintre acestea, evidenţierea structurii acestora, a factorilor şi cauzelor care determină geneza şi evoluţia lor, evidenţierea legităţii dezvoltării lor, fundamentarea deciziilor strategice viitoare. În comparaţie cu alte ştiinţe, în mediul economic experimentele de laborator înseamnă de fapt experimentarea „pe viu" a unei strategii care poate fi benefică sau nu pentru firma respectivă. De aceea, spre deosebire de fizică, biologie, chimie etc., experimentul economic nu se mai poate repeta atunci când firma a ajuns în stare de faliment. Iată de ce analiza economică şi financiară are o serie de sarcini, după cum urmează: - furnizarea unor informaţii utile şi operative în vederea evaluării deciziei de a investi şi de a apela la credite bancare. În acest scop, analiza economică şi financiară trebuie să sintetizeze starea firmei atât pentru actualii investitori şi creditori, cât şi pentru noii clienţi care doresc să intre în afaceri cu firma respectivă; - prezentarea unor informaţii utile legate de perspectivele funcţionării fluxurilor financiare. Astfel, cu ajutorul sistemului criteriilor de performanţă, analiza va pune la dispoziţia investitorilor şi creditorilor firmei informaţii relevante privind: mărimea, momentul şi riscul încasării dividendelor; câştigurile rezultate din vânzări şi răscumpărări; maturitatea stocului de acţiuni la bursă; oportunitatea împrumuturilor bancare; - furnizarea de informaţii veridice despre resursele investite în afaceri, posesorii resurselor şi modificările care intervin în mărimea şi dinamica alocării resurselor. În scopul realizării acestor ţinte, analiza economică şi financiară se bazează pe următoarele funcţii: I. În primul rând, analiza trebuie *să stabilească „diagnosticul" stării economice şi financiare* a unei firme într-un anumit timp şi spaţiu. Stabilirea unui diagnostic corect va deschide astfel calea administrării „terapiei" impuse de starea economică şi financiară a firmei. Această „terapie" va mări credibilitatea pe care o acordă firmei investitorii actuali şi potenţiali. În acest sens, analiza evaluează post factum, curent şi previzional starea economică (de gestiune) şi financiară a firmei cu ajutorul unui sistem de indicatori de eficienţă care pot fi prezentaţi atât în mărimi absolute, cât şi în mărimi relative. Starea economică şi financiară a firmei este evaluată în ansamblu prin compararea cu alte stări ale companiilor aflate în competiţie, în aceeaşi perioadă de gestiune. După stabilirea diagnosticului general se elaborează o serie de variante ale strategiei de schimbare a stării comportamentale a firmelor în competiţia în care acestea şi-au angajat resursele. II. Principiul *descoperirii totale a rezervelor interne* de care dispune o firmă este o altă funcţie a analizei care are un impact favorabil asupra evaluării corecte a stării firmelor. Pe această bază se va asigura protecţia economică a actualilor investitori, atragerea unor noi investitori precum şi protejarea stocului de acţiuni ale firmei la bursă. Descoperirea şi mobilizarea rezervelor interne permit evidenţierea factorilor, cauzelor şi momentului apariţiei acestora în starea comportamentală a firmei. Pe această bază se pot elabora strategii de prevenire şi înlăturare a unor stări de disfuncţionalitate. III. O altă funcţie a analizei stării firmelor este aceea de *sporire a eficienţei economice a întregii activităţi.* În acest sens, analiza are în vedere faptul că orice acţiune sau activitate ce se derulează atât în interiorul, cât şi în afara firmei trebuie să fie evaluată prin prisma principiului costului minim şi al profitului maxim. Acest principiu care stă la baza estimării eficienţei economice maxime are în vedere, pe de o parte, progresul evolutiv al firmei, iar pe de altă parte dinamica societăţii. În acest sens, putem spune că dintr-o anumită perspectivă relaţia cost-profit se regăseşte de fapt în cotaţia la bursă a firmei, iar dintr-o altă perspectivă relaţia e implementată în societate sub forma preţurilor şi acţiunilor sociale ale firmei, iar această relaţie va reflecta alocarea eficientă (ineficientă) a resurselor în funcţie de comportamentul clientelei faţă de oferta firmei. IV. Funcţia de *conservare a rezultatelor* presupune ca în perioada următoare firma să atingă cel puţin nivelul performanţelor exerciţiilor financiare precedente. Aceasta presupune menţinerea patrimoniului, a rezultatelor financiare şi altor criterii de performanţă în aceiaşi parametrii ca în exerciţiul financiar precedent. ### Utilizatorii rapoartelor de analiză economică și financiară Utilizatorii informaţiilor furnizate de analiză se împart în două categorii, astfel: *utilizatorii interni*, adică managerii firmei; *utilizatorii externi*, adică creditorii, investitorii, partenerii comerciali (furnizorii, clienţii) ai firmei şi statul. *Managerii firmei*, indiferent de nivelul lor ierarhic, monitorizează în permanenţă activitatea firmei. Informaţiile furnizate de analiza economică şi financiară trebuie să stea la baza fundamentării deciziilor operative, curente şi strategice viitoare privind traiectoriile de urmat: expansiunea sau restrângerea portofoliului de afaceri, gestionarea serviciului datoriei în parametrii proiectaţi etc. Resursele financiare pot fi obţinute de către o firmă în două modalităţi: prin împrumuturi acordate de creditori (de regulă băncile) şi prin investiţii de capital (ale investitorilor publici şi privaţi). Ambele categorii de resurse financiare includ un anumit tip de risc: împrumuturile presupun riscul împrumuturilor neperformante (firma este incapabilă să facă faţă rambursării creditelor); investiţiile de capital presupun riscul neîncasării dividendelor şi al scăderii cursului acţiunilor la bursă. *Creditorii firmei* acordă împrumuturi pentru investiţii şi pentru activitatea curentă. Fundamentarea deciziei de creditare se face în mod diferit în funcţie de tipul împrumutului, astfel: pentru împrumuturile pe termen scurt, creditorul este interesat de lichiditatea firmei, adică de capacitatea acesteia de a face faţă plăţilor pe termen scurt; pentru împrumuturile pe termen lung, creditorul este interesat de starea de solvabilitate financiară şi rentabilitatea economică. *Investitorii* achiziţionează acţiuni ale firmei având un scop dublu: să încaseze un dividend mai mare decât rata dobânzii pe piaţa financiară; să speculeze valoarea titlurilor la bursă. În acest sens, ei sunt interesaţi de rentabilitatea financiară şi de cotaţia titlurilor la bursă. *Partenerii comerciali* ai firmei (furnizorii şi clienţii) urmăresc scopuri diferite în utilizarea informaţiilor furnizate de analiză, după cum urmează: - *furnizorii* sunt interesaţi pe de o parte de măsura în care firma îşi poate achita datoriile conform clauzelor contractuale, iar pe de altă parte de menţinerea lor ca un client fidel. Furnizorii îşi asumă atât riscul comercial, cât şi riscul acordării de credite neperformante. - *clienţii* sunt interesaţi de vandabilitatea firmei, adică de măsura în care aceasta poate să-şi onoreze obligaţiile contractuale în ceea ce priveşte livrarea/prestarea produselor/serviciilor şi dacă firma va rămâne un potenţial furnizor în viitor. Riscul asumat de către clienţi este un risc comercial, mai ales atunci când ei avansează sume în firmă (clienţi- creditori). *Statul,* prin organele sale financiare specializate, este interesat de analiza corectă a activităţii firmei în vederea încasării impozitelor, taxelor şi contribuţiilor în conformitate cu legislaţia financiar-fiscală în vigoare. Statul îşi asumă riscul neîncasării la termen a obligaţiilor financiar-fiscale ale agentului economic. Toţi utilizatorii prezentaţi anterior folosesc atât informaţiile furnizate de *analiza postfaptică*, cât şi de cea *curentă*. De asemenea, ei sunt interesaţi deopotrivă de *potenţialul viitor* al firmei şi de riscul asociat acestuia. Astfel, *performanţele precedente* constituie adesea un barometru util pentru evaluarea performanţelor viitoare. De aceea, orice partener al firmei este interesat să cunoască trendul vânzărilor precedente, a cheltuielilor, a profitului, a cash- flow-ului şi a duratei de recuperare a investiţiei. Aceste trenduri oferă o imagine completă asupra performanţelor manageriale trecute şi se constituie într-un posibil sistem de analiză pentru evaluarea performanţelor viitoare ale firmei. În plus, o analiză a *poziţiei curente* a firmei evidenţiază ce active sunt utilizate în afaceri, ce datorii trebuie achitate, care este starea monetară a firmei, care este raportul între creanţe şi obligaţii şi cât de actualizat este patrimoniul firmei. Din acest motiv, considerăm că deopotrivă cunoaşterea performanţelor trecute şi poziţia curentă sunt deosebit de importante pentru evaluarea performanţelor viitoare. Potenţialul viitor al unei firme poate fi evaluat cu ajutorul unor metode şi instrumente de predicţie a comportamentului în afaceri a firmei. În acest sens, cu ajutorul metodelor de actualizare la inflaţie a rezultatelor, a metodelor de analiză a cursurilor viitoare, a metodelor de predicţie a stării de creştere şi a stării de faliment se evaluează următoarele ţinte: - în ce măsură creşterea economică a firmei poate fi susţinută pornind de la evoluţia criteriilor de performanţă, randamentul capitalului propriu, rata dividendelor şi rata profitului reinvestit; - evoluţia cotaţiei la bursă a acţiunilor firmei cu ajutorul următorilor indicatori: cursul acţiunii, câştigul pe acţiune; - riscul de faliment care poate fi prognozat cu ajutorul ratelor îndatorării sau a modelelor specifice. #### Tema de reflecție nr. 1 Încercați să înţelegeți importanţa analizei economice şi financiare prin intermediul funcţiilor sale, ca instrument indispensabil activităţii manageriale. #### Tema de reflecție nr. 2 Încercați să înțelegeți utilitatea analizei prin informaţiile pe care le oferă atât utilizatorilor interni (managerii firmei), cât şi celor externi (creditorii, investitorii, partenerii comerciali, statul). #### Verificarea cunoștințelor 1. Care sunt funcțiile analizei stării economice și financiare. 2. Enumerați și explicați care sunt utilizatorii rapoartelor de analiză economică și financiară. #### Rezumat Analiza economică evidenţiază comportamentul fenomenelor şi al proceselor care au loc în mediul economic, prin utilizarea unor metode de investigare generale sau specifice acesteia. Cercetarea fenomenelor economice şi realizarea obiectivelor analizei economice şi financiare implică operarea cu o serie de metode şi instrumente fie specifice, fie împrumutate din alte ştiinţe. În cercetarea economică, *metodologia analizei* cuprinde două grupe de metode: *metoda analizei calitative* şi *metoda analizei cantitative*. Analiza ca metodă generală de cunoaştere presupune descompunerea fenomenelor şi proceselor în părţile lor componente, evaluarea corelaţiei dintre acestea, evidenţierea structurii acestora, a factorilor şi cauzelor care determină geneza şi evoluţia lor, evidenţierea legităţii dezvoltării lor, fundamentarea deciziilor strategice viitoare. #### Recomandări și comentarii cu privire la temele de reflecție Însuşirea aspectelor teoretice ale analizei economice şi financiare presupune studiul individual al cursului de bază şi a bibliografiei indicate. Ea nu se poate limita, în nici un caz, la însuşirea suportului de curs care reprezintă doar un ghid pentru sistematizarea materialului. Însuşirea se face treptat prin înţelegerea obiectivelor analizei economice şi financiare, a conţinutului şi etapelor procesului de analiză a activităţii economice. De asemenea, se face apel la cunoştinţele dobândite de studenţi pe parcursul anilor de studiu, la discipline precum matematica şi statistica, în vederea dezvoltării abilităţilor necesare elaborării modelelor de analiză a fenomenelor economice şi interpretării rezultatelor obţinute în urma cuantificării influenţelor factorilor. Se recomandă studierea bibliografiei indicate, rezolvarea după exemplele teoretice a unor cazuri cifrice pentru mai buna înţelegere a modului de elaborare a modelelor şi interpretare a rezultatelor obţinute în urma cuantificării influenţelor factorilor cu ajutorul procedeelor analizei economice şi financiare. Însuşindu-şi termenii de bază, principalele concepte utilizate şi mai ales modalităţile de obţinere a modelelor de analiză şi de cuantificare a influenţelor factorilor asupra fenomenelor analizate, studenţii vor avea o viziune de ansamblu asupra mecanismului de funcţionare a firmei, prin prisma factorilor care influenţează fenomenele, atât din interiorul firmei, cât şi din mediul în care aceasta acţionează. Ei vor putea astfel să desprindă concluzii pertinente privind situaţia economico-financiară a unei firme, dar mai ales să propună soluţii de creştere a eficienţei economice. MODULUL II ========== ANALIZA SITUAŢIILOR FINANCIARE ALE COMPANIEI -------------------------------------------- - ***Unitatea 1.* Analiza poziţiei financiare a companiei** - ***Unitatea 2.* Analiza performanţei financiare a companiei** - ***Unitatea 3.* Analiza modificării poziţiei financiare a companiei** - ***Unitatea 4.* Analiza riscului de faliment** #### Scop Acest modul are ca scop prezentarea metodelor de analiză a poziției financiare a companiei (pe baza Bilanțului), a performanței financiare a companiei (pe baza Contului de profit și pierdere), a modificării poziției financiare a companiei (pe baza Situației fluxurilor de trezorerie), precum și prezentarea metodelor de analiză a riscului de faliment al companiei. B. #### Obiective - Localizarea rolului analizei financiare pentru fiecare decident-utilizator al situaţiilor financiare; - Formarea deprinderilor de a „citi" o situaţie financiară; - Familiarizarea cu structura situaţiilor financiare şi a informaţiilor pe care le furnizează fiecare entitate, în vederea unei analize financiare globale cât mai pertinente; - Însuşirea metodologiei de analiză a situaţiilor financiare. C. #### Concepte de bază - **Analiza poziției financiare a companiei:** Bilanţul - componentă a situaţiilor financiare, analiza orizontală, analiza verticală, echilibru financiar pe termen scurt, lichiditate, echilibru financiar pe termen lung, solvabilitate, capital de lucru. - **Analiza performanței financiare a companiei:** Contul de profit şi pierdere, analiza orizontală, analiza verticală, rate de rentabilitate, rentabilitatea investiţiilor de capital - **Analiza modificării poziției financiare a companiei:** flux de numerar (trezorerie), Situația fluxurilor de numerar, activitate de exploatare, activitate de investiţii, activitate de finanţare. - **Analiza riscului de faliment al companiei:** risc de faliment, scoruri. **UNITATEA 1.** **ANALIZA POZIŢIEI FINANCIARE A COMPANIEI** Raportarea informaţiilor produse de contabilitatea financiară se face cu ajutorul situaţiilor financiare care, potrivit Legii contabilităţii, art. 26, trebuie întocmite de către toate persoanele juridice care au obligativitatea să conducă o contabilitate în partidă dublă. În România, pe lângă situaţiile financiare anuale întocmite de unităţile economice, entităţile au obligativitatea întocmirii unor raportări semestriale formate din: Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii; Rezultate financiare; Date informative. Întrucât aceste raportări semestriale prezintă situaţia resurselor controlate de întreprindere şi a rezultatelor la finele primului semestru în aproximativ aceeaşi structură ca situaţiile financiare anuale, vom prezenta numai structura şi componenţa situaţiilor financiare anuale. Începând cu 1 ianuarie 2015, entităţile din România au obligaţia să întocmească situaţiile financiare anuale respectând prevederile O.M.F.P. nr. 1802/29.12.2014, în funcţie de îndeplinirea anumitor criterii aşa-zise „de mărime". Astfel, *microentităţile* sunt entităţile care la data bilanţului nu se depăşesc limitele a două dintre următoarele criterii: total active: 350.000 euro; cifră de afaceri netă: 700.000 euro; număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 10. Microentităţile sunt obligate să întocmească Bilanţ prescurtat şi Cont prescurtat de profit şi pierdere. *Entităţile mici* sunt entităţile care la data bilanţului nu se încadrează în categoria microentităţilor şi nu se depăşesc limitele a două dintre următoarele criterii: total active: 4.000.000 euro; cifră de afaceri netă: 8.000.000 euro; număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50. Acestea sunt obligate să întocmească: Bilanţ prescurtat, Cont prescurtat de profit şi pierdere şi Note explicative la situaţiile financiare anuale. Opţional, pot întocmi Situaţia modificării capitalurilor proprii şi/sau Situaţia fluxurilor de trezorerie. *Entităţile mijlocii şi mari* sunt entităţile care la data bilanţului depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele criterii: total active: 4.000.000 euro; cifră de afaceri netă: 8.000.000 euro; număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50. Entităţile mijlocii şi mari trebuie să întocmească obligatoriu: Bilanţ, Cont de profit şi pierdere, Situaţia modificării capitalurilor proprii, Situaţia fluxurilor de trezorerie şi Note explicative la situaţiile financiare anuale. Poziţia financiară a unei întreprinderi este reprezentată, conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate (în prezent Standardele Internaţionale de Raportare Financiară \- IFRS), de relaţia dintre activele, datoriile şi capitalurile sale proprii. Deși informaţii despre aceste structuri financiare sunt oferite în principal de bilanţul propriu-zis, în completare şi celelalte elemente ale situaţiilor financiare pot furniza informaţii utile relativ la aceste elemente. Este vorba despre Situaţia modificării capitalurilor proprii, precum şi o parte importantă din notele explicative ca de exemplu: „Activele imobilizate", „Provizioanele", „Repartizarea profitului", „Situaţia creanţelor şi datoriilor", „Principii, politici şi metode contabile". ### Analiza de ansamblu a poziţiei financiare a companiei Primul pas în analiza poziţiei financiare îl reprezintă analiza de ansamblu a poziţiei financiare. Aceasta pune în evidenţă *evoluţia şi mutaţiile structurale* produse în cadrul poziţiei financiare, respectiv în categoria activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, pe baza informaţiilor din situaţiile financiare. Sporirea valorii unei astfel de analize necesită investigarea situaţiilor financiare pe mai multe exerciţii financiare succesive. #### Analiza dinamică a poziției financiare a companiei (orizontală, a evoluției) Se bazează pe calculul unor indici în care posturile din bilanţ se exprimă sub forma modificărilor procentuale faţă de valoarea aceluiaşi post dintr-un an de bază (considerat 100%), pentru indicii cu baza fixă, sau din anul precedent, în cazul indicilor cu baza în lanţ. #### ANALIZA DINAMICĂ A ACTIVELOR Analiza dinamicii activelor presupune adâncirea analizei pe grupele de active, iar în cadrul lor pe elemente componente. #### Active imobilizate *Activele imobilizate* reprezintă acea parte a activelor generatore de beneficii economice viitoare şi deţinute pe o perioadă mai mare de 1 an. Activele imobilizate se structurează în: I. #### Imobilizări necorporale; II. **Imobilizări corporale**; III. #### Imobilizări financiare. I. **Imobilizările necorporale** sunt active identificabile nemonetare, fără suport material şi deţinute pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru scopuri administrative. În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind: cheltuieli de constituire; cheltuieli de dezvoltare; concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare; active necorporale de exploatare şi evaluare a resurselor minerale; fond comercial; avansuri şi alte imobilizări necorporale. *Cheltuielile de constituire* sunt cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau dezvoltarea unei întreprinderi (taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind emisiunea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, cheltuieli de prospectare a pieţei, de publicitate şi alte cheltuieli de această natură, legate de înfiinţarea şi extinderea activităţii persoanei juridice). Conform Codului Fiscal cheltuielile de constituire se amortizează pe o perioadă de maxim 5 ani. Informaţii foarte detaliate relativ la cheltuielile de constituire sunt prezentate detaliat în Nota 7 „Acţiuni şi obligaţiuni", satisfăcând astfel nevoile suplimentare de informare ale utilizatorilor situaţiilor financiare. *Cheltuielile de dezvoltare* sunt reprezentate de cheltuielile efectuate de întreprinderi pentru dezvoltarea potenţialului de activitate. Dezvoltarea este aplicarea rezultatelor cercetării sau a altor cunoştinţe cu scopul realizării de produse sau servicii noi sau îmbunătăţite substanţial, înaintea stabilirii producţiei de serie sau utilizării. Exemple de activităţi de dezvoltare sunt: proiectarea, construcţia şi testarea producţiei intermediare sau folosirea intermediară a prototipurilor şi modelelor; proiectarea uneltelor şi matriţelor care implică tehnologie nouă; proiectarea, construcţia şi operarea unei uzine pilot care nu este fezabilă din punct de vedere economic pentru producţia pe scară largă; proiectarea, construcţia şi testarea unei alternative alese pentru aparatele, produsele, procesele, sistemele sau serviciile noi sau îmbunătăţite. Aceste elemente sunt considerate imobilizări necorporale atunci când se apreciază că rezultatele cercetării se concretizează în elemente care vor genera beneficii economice viitoare (vor fi utile întreprinderii). *Fondul comercial* apare de regulă la achiziţia parţială sau totală de întreprinderi (fuziunea prin absorbţie) şi reprezintă diferenţa dintre costul de achiziţie şi valoarea justă la data tranzacţiei,a părţii din activele nete ale întreprinderii achiziţionate. În cadrul *avansurilor şi altor imobilizări necorporale* se înregistrează avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale, programele informatice create de unitate sau achiziţionate de la terţi pentru necesităţile proprii de utilizare, precum şi reţete, formule, modele, proiecte şi prototipuri. Creşterea valorii imobilizărilor necorporale se poate realiza prin: achiziţionarea de imobilizări necorporale, reevaluare. Scăderea imobilizărilor necorporale este explicabilă prin: amortizare, vânzare, casare. - **IIC \> 100%**, ceea ce înseamnă un ritm superior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile de imobilizări de la un an la altul; - **IIC = 100%**, ceea ce înseamnă un ritm constant al intrărilor faţă de ieşirile de imobilizări de la un an la altul; - **IIC \< 100%**, ceea ce înseamnă un ritm inferior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile de imobilizări de la un an la altul. În general pentru întreprinderile româneşti se constată atât o pondere redusă a imobilizărilor necorporale în totalul imobilizărilor, cât şi o tendinţă de scădere a valorii acestora ca urmare a amortizării lor. II. **Imobilizările corporale** sunt active imobilizate care: a) sunt deţinute de o persoană juridică pentru a fi utilizate în producţia proprie de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an. Imobilizările corporale cuprind: terenuri şi construcţii; instalaţii tehnice şi maşini; alte instalaţii, utilaje şi mobilier; investiţii imobiliare; active corporale de exploatare şi evaluare a resurselor minerale; active biologice productive; avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie. Caracteristica generală a imobilizărilor necorporale şi corporale (mai puţin a terenurilor) este faptul că valoarea lor se recuperează prin *amortizare* pe durata de viaţă utilă. Amortizarea reprezintă recuperarea treptată a valorii unei imobilizări necorporale şi/sau corporale prin includerea în cheltuielile curente a unei cote părţi din valoarea activului care se amortizează. Atât imobilizările necorporale, cât şi cele corporale pot fi reprezentate la un moment dat în bilanţ ca *imobilizări în curs*, cuprinzând avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale şi/sau corporale şi costul imobilizărilor necorporale şi/sau corporale neterminate până la sfârşitul perioadei. Valoarea imobilizărilor corporale se poate modifica în sensul creşterii sau scăderii de la un an la altul. Creşterea valorii imobilizărilor corporale se poate explica prin: reevaluări, modernizări, noi achiziţii. Scăderea valorii imobilizărilor corporale se poate explica prin scoatere din funcţiune, vânzare, recuperare a investiţiilor prin amortizare, trecerea imobilizărilor în categoria obiectelor de inventar. Valoarea netă contabilă a imobilizării corporale este reprezentată de valoarea de intrare a imobilizării diminuată cu amortizarea şi provizioanele legale constituite. a. **Analiza dinamică a valorii rămase** se poate prezenta la un moment dat sub trei aspecte: - **IIC \> 100%**, ceea ce înseamnă un ritm superior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile de imobilizări de la un an la altul; - **IIC = 100%**, ceea ce înseamnă un ritm constant al intrărilor faţă de ieşirile de imobilizări de la un an la altul; - **IIC \< 100%**, ceea ce înseamnă un ritm inferior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile de imobilizări de la un an la altul. b. **Analiza corelativă a dinamicii imobilizărilor corporale şi dinamica indicatorilor de volum (CAN)** se poate prezenta sub trei aspecte: - **IIC \> 100%**, **ICAN \> 100%**, **IIC \< ICAN**, adică imobilizările corporale generează beneficii economice viitoare într-un ritm superior dotării de care dispune (există o creştere a gradului de utilizare a imobilizărilor corporale). O astfel de corelaţie între cei doi indicatori poate însemna: sporirea eficienţei mijloacelor fixe utilizate de întreprindere; accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor fixe; scăderea necesarului relativ de imobilizări corporale (când se realizează aceeaşi producţie sau o producţie suplimentară cu un volum de mijloace fixe mai mic); - **IIC = ICAN**, ceea ce înseamnă că imobilizările corporale generează beneficii economice viitoare în acelaşi ritm; - **IIC \< 100%**, **ICAN \< 100%**, **IIC \> ICAN**, ceea ce înseamnă un ritm al dotărilor superior rezultatelor. Pentru un spor de pertinenţă, analiza se va realiza pe categorii de imobilizări corporale, pentru a se identifica categoriile care nu generează beneficii economice viitoare. O astfel de corelaţie între cei doi indicatori poate însemna: diminuarea eficienţei mijloacelor fixe utilizate de întreprindere; reducerea vitezei de rotaţie a mijloacelor fixe; scăderea nivelului de eficienţă al mijloacelor fixe. III. **Imobilizările financiare** reprezintă titluri de valoare pe care întreprinderea intenţionează să le deţină pe un anumit termen (de regulă mai mare de 1 an), din deţinerea cărora întreprinderea doreşte obţinerea unor venituri de natură financiară (sub formă de dobânzi sau dividende) şi, în cazul în care sunt reprezentate de acţiuni, exercitarea unui control sau a unei influenţe notabile asupra emitentului. Ele cuprind: acţiuni deţinute la entităţile afiliate; împrumuturi acordate entităţilor afiliate; interese de participare; împrumuturi acordate entităţilor de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare; investiţii deţinute ca imobilizări; alte împrumuturi. În general, o sporire a acestor imobilizări (IIF \> 100%) reprezintă o angajare a resurselor întreprinderii în activitatea altor firme. #### Active circulante În categoria *activelor circulante* se cuprind acele active care: a) se aşteaptă să fie realizate sau sunt deţinute cu intenţia de a fi vândute sau consumate în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii; b) sunt deţinute, în principal, în scopul tranzacţionării; c) se aşteaptă să fie realizate în termen de 12 luni de la data bilanţului; d) sunt reprezentate de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată. În categoria activelor circulante se cuprind: I. #### Stocuri; II. **Creanţe**; III. #### Investiţii pe termen scurt; IV. **Casa şi conturi la bănci**. #### Stocuri Stocurile sunt active circulante: deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii; în curs de producţie în vederea vânzării în procesul desfăşurării normale a activităţii; sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii. *Materiile prime* participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată. -- sunt adăugate materiilor prime pentru a facilita transformarea lor în produse finite; *combustibili* -- utilizaţi pentru funcţionarea utilajelor, instalaţiilor, mijloacelor de transport precum şi pentru încălzirea locurilor de muncă, respectiv pentru obţinerea energiei electrice şi/sau termice; *materiale pentru ambalat* -- utilizate de regulă în comerţul cu amănuntul pentru ambalarea mărfurilor comercializate; *piese de schimb* -- utilizate pentru înlocuirea unor componente uzate ale imobilizărilor corporale; *alte materiale consumabile*, care nu sunt cuprinse mai sus. *Materialele de natura obiectelor de inventar* cuprind bunuri care participă la mai multe cicluri de producţie, dar au valori mai mici decât cele prevăzute de lege pentru a putea fi incluse în categoria imobilizărilor corporale. ***Stocurile de producţie în curs de execuţie*** reprezintă producţia care nu a trecut prin toate fazele procesului tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime. Totodată, în cadrul producţiei în curs de execuţie se cuprind lucrările şi serviciile şi studiile în curs de execuţie sau neterminate. 1. **Analiza dinamică a stocurilor de materii prime şi materiale** vizează două aspecte: a. Analiza ritmului modificării stocurilor; b) Analiza corelativă între ritmul modificării stocurilor de materii prime, materiale (ISM), ritmul modificării consumului de materiale (ICM) şi ritmul modificării indicatorilor de volum -- cifra de afaceri netă (ICAN). a. **Analiza ritmului modificării stocurilor** poate conduce la următoarele situaţii: - **ISM \> 100%**, adică o creştere a stocului final de materii prime comparativ cu perioada precedentă. Această creştere se poate datora: aprovizionării în devans sau peste necesar; modificării structurii de fabricaţie; scăderii consumului specific; creşterii costului de achiziţie a materiilor prime de la furnizori; metodelor diferite de evaluare a stocurilor (FIFO; LIFO; CMP); ritmului intrărilor care devansează ritmul consumurilor în producţie; - **ISM = 100%**, ceea ce reprezintă: aprovizionare ritmică; consum specific constant; costuri de achiziţie constante; menţinerea structurii de fabricaţie; - **ISM \< 100%** reprezintă o scădere a stocurilor de materii prime faţă de perioada precedentă care se poate datora: reducerii cantităţii de materii prime aprovizionate; reducerii preţului de achiziţie al materiilor prime sau folosirea înlocuitorilor cu preţuri reduse; creşterii consumurilor specifice; ritmului consumurilor care devansează ritmul intrărilor de materii şi materiale. b. **Analiza corelativă a celor trei indicatori** se poate solda cu următoarele situaţii: - **ISM \> 100**, **ICM \> 100**, **ICAN \> 100**, **ICAN \> ICM**; aceasta înseamnă o creştere a stocurilor de materii prime şi materiale pe fondul creşterii gradului de valorificare a materiilor prime şi materialelor care se poate datora: reducerii consumului de materiale la unitatea valorică a cifrei de afaceri; accelerării vitezei de rotaţie a stocului de materii prime şi materiale prin - **ISM \>100**, **ICM \> 100**, **ICAN \> 100**, **ICAN \< ICM**; această situaţie reflectă o creştere a stocurilor de materii prime şi materiale pe fondul scăderii gradului de valorificare a materiilor prime şi materialelor. Factorii care pot duce la o astfel de situaţie ar fi: creşterea costurilor de achiziţie în condiţiile menţinerii nemodificate a cantităţii aprovizionate; creşterea ponderii materialelor cu preţuri mari în totalul stocului; creşterea consumului specific normat de material la o unitate valorică a cifrei de afaceri; - **ISM \> 100**, **ICM \> 100**, **ICAN \> 100**, **ICAN = ICM**; situaţia presupune o creştere a stocurilor pe fondul creşterii costului de achiziţie al materiilor prime şi materialelor; - **ISM \>100**, **ICM \> 100**, **ICAN \< 100**; situaţia presupune o creştere a stocurilor pe fondul reducerii gradului de valorificare a materiilor prime ca efect al: reducerii vânzărilor; creşterii normelor de consum; creşterii costului de achiziţie; - **ISM \< 100**, **ICM \< 100**, **ICAN \> 100**; situaţia este favorabilă şi reflectă scăderea stocurilor pe fondul creşterii gradului de valorificare a materiilor şi materialelor ca urmare a: creşterii vânzărilor; reducerii normelor de consum; reducerii costului de achiziţie. #### Analiza dinamică a stocurilor de producţie în curs de execuţie (SPCE): Producţia în curs de execuţie este evaluată la cost de producţie. Dacă valoarea realizabilă netă a producţiei în curs de execuţie este mai mică decât costul producţiei, atunci valoarea la care se raportează în bilanţ este valoarea realizabilă netă. Producţia în curs de execuţie este influenţată de următorii factori: volumul fizic al producţiei care influenţează direct nivelul producţiei neterminate; durata ciclului de fabricaţie care influenţează direct nivelul producţiei neterminate; structura sortimentală care influenţează nivelul şi evoluţia producţiei în curs, respectiv nivelul şi evoluţia costului de producţie, astfel: 1. dacă structura sortimentală se modifică în favoarea unor produse cu un cost de producţie comparativ mai mic, are loc o scădere a valorii producţiei în curs; 2. dacă structura sortimentală se modifică în favoarea unor produse cu un cost de producţie comparativ mai mare, are loc o creştere a valorii producţiei în curs, cu consecinţe negative asupra echilibrului financiar; costul de producţie care influenţează în mod direct nivelul şi dinamica producţiei în curs. #### Analiza dinamică a stocurilor de produse finite şi produse reziduale: Valoarea produselor aflate în stoc este influenţată de următorii factori: volumul fizic al produselor aflate în stoc; termenele de livrare; structura produselor în stoc; costul efectiv al produselor. #### Analiza dinamică a stocurilor de mărfuri: Vizează aspecte legate de latura comercială a firmei. Modificarea stocurilor de mărfuri depinde de următorii factori: raportul dintre ritmul aprovizionărilor şi ritmul desfacerilor de mărfuri; structura mărfurilor vândute; adaosul comercial practicat; metodele de evaluare a stocurilor la ieşirea din patrimoniu (FIFO, LIFO, CMP). #### Creanţe Creanţa în general reprezintă dreptul unei *creditor* de a solicita unui *debitor* o sumă de bani sau anumite bunuri sau servicii. Principalele categorii de creanţe, clasificate în raport de categoriile de terţi cu care întreprinderea întreţine relaţii economice, sunt: ***Alte creanţe*** includ *creanţe faţă de alţi debitori* reprezentate de diverse creanţe care nu pot fi încadrate în cazurile de mai sus şi rezultate, de exemplu, din cedarea activelor imobilizate, din vânzarea obligaţiunilor etc. Informaţii detaliate privind creanţele faţă de grup, faţă de buget, faţă de salariaţi şi alte creanţe le găsim în Nota 5 „Situaţia creanţelor şi datoriilor", deoarece în bilanţ valorile lor sunt raportate într-un singur post bilanţier. Analiza dinamică a volumului creanţelor trebuie apreciată prin prisma categoriilor de creanţe, ca elemente componente, astfel: #### Analiza dinamică a creanţelor comerciale: a. **Creanţele comerciale sunt în directă legătură cu generarea cifrei de afaceri nete** ca atare le vom acorda o atenţie specială. - **ICCOM \> 100%** indică o creştere a activităţii comerciale a întreprinderii faţă de perioada precedentă care se poate datora: creşterii volumul fizic al vânzărilor; creşterii preţului de vânzare unitar al produselor şi/sau serviciilor; prevederilor contractuale privind termenele de încasare; garanţiilor materiale constituite în cazul insolvabilităţii clienţilor debitori; structurii vânzărilor; calităţii produselor. O creştere a volumului creanţelor este justificată economic şi reflectă o dezvoltare a laturii comerciale a întreprinderii doar dacă acestea sunt încadrate în termenele de încasare contractuale. În acest sens, se va apela la informaţiile suplimentare cuprinse în Nota 5 „Situaţia creanţelor şi datoriilor", unde sunt urmărite - **ICCOM = 100%** indică o menţinere în timp a laturii comerciale a întreprinderii; - **ICCOM \< 100%** indică o restrângere a activităţii comerciale faţă de perioada precedentă. b. Pentru o apreciere pertinentă a modului de evoluţie a creanţelor se impune **corelarea dinamicii creanţelor comerciale cu dinamica cifrei de afaceri nete**: - **ICCOM \> 100**, **ICAN \> 100**, **ICCOM \> ICAN**; situaţia reflectă o acumulare a volumului creanţelor generând o viteză de rotaţie a acestora în scădere faţă de anul anterior, situaţie nefavorabilă dacă se menţine în timp; - **ICCOM \> 100**, **ICAN \> 100**, **ICCOM \< ICAN**; situaţia reflectă o dezvoltare a activităţii comerciale pe fondul creşterii în paralel a vitezei de rotaţie a creanţelor, situaţie favorabilă pentru întreprindere dacă nivelul creanţelor comerciale se menţine în termenele contractuale; - **ICCOM \< 100**, **ICAN \> 100**; situaţia reflectă o dezvoltare a activităţii comerciale cu o încasare a creanţelor într-un ritm superior timpilor de facturare, situaţie favorabilă; - **ICCOM \> 100**, **ICAN \< 100**; situaţia indică o acumulare a creanţelor comerciale fără realizarea unei activităţi comerciale corespunzătoare. Cauzele trebuie căutate în modul de selecţionare a clienţilor in direcţia ţintirii pe viitor a categoriilor de clienţi rău platnici, care să prezinte garanţii rezonabile de plată, altfel întreprinderea se poate confrunta cu probleme grave de ilichiditate, iar, în timp, cu probleme de insolvabilitate şi risc de faliment. 6. **Analiza dinamică a altor categorii de creanţe**: creanţe faţă de grup, creanţe faţă de buget, creanţe faţă acţionari şi asociaţi, creanţe faţă de salariaţi şi alte creanţe. O creştere a acestor categorii de creanţe trebuie apreciată prin prisma încadrării în Graficele de recuperare. #### Investiţii pe termen scurt Investiţiile pe termen scurt sunt titlurile de valoare (acţiuni, obligaţiuni etc.) achiziţionate de întreprindere în scop speculativ (pentru revânzarea lor cât mai rapidă cu un preţ mai mare decât costul de achiziţie) sau în scopul anulării lor (posibilă numai în cazul acţiunilor sau obligaţiunilor proprii). #### Casa şi conturi la bănci - **ITr \> 100%** reflectă o creştere valorică a trezoreriei care determină atât consolidarea stării de lichiditate şi solvabilitate financiară, cât şi menţinerea unui echilibru monetar, iar pe această bază, menţinerea capacităţii de autofinanţare a firmei. Această creştere a valorii trezoreriei se poate datora: accelerării vitezei de rotaţie a altor elemente de active circulante - **ITr = 100%** indică echilibru; - **ITr \< 100%** indică o degradare a stării de lichiditate care, dacă se întinde pe o perioadă mai mare de timp, poate genera incapacitate de onorare a plăţilor imediate, întârzâieri la onorarea obligaţiilor care generează penalităţi suplimentare, nevoia de a apela la credite de trezorerie purtătoare de dobânzi. Potenţialii factori care ar duce la o reducere a volumului trezoreriei sunt cei menţionaţi anterior, cu diferenţa că în acest caz ei acţionează în sens opus. Dacă un nivel scăzut al disponibilităţilor băneşti reprezintă o situaţie nefavorabilă, la fel de nefavorabilă este şi situaţia în care firma are la dispoziţie pentru o durată mai mare de timp un volum al disponibilităţilor superior necesarului curent. Acest lucru înseamnă: imobilizări de lichidităţi şi neangajarea lor în afaceri; lipsa unei politici de plasamente care să asigure pe de- o parte menţinerea valorii banilor, iar pe de altă parte realizarea unor venituri suplimentare din dividende sau dobânzi şi/sau din vânzarea titlurilor de plasament la preţuri mai mari decât cele de achiziţie. #### Cheltuieli în avans *Cheltuielile în avans* sunt reprezentate de chirii, abonamente, prime de asigurare şi alte asemenea cheltuieli achitate în prezent, dar care se referă la perioade viitoare. În general, o creştere a cheltuielilor în avans reprezintă o direcţionare a surplusului monetar spre obţinerea unor beneficii viitoare. **Activele circulante** împreună cu **cheltuielile în avans** formează **activele curente** ale întreprinderii şi reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă datoriilor curente, capacitate exprimată în cadrul lichidităţii generale a companiei şi denumită fond de rulment sau capital de lucru. Creşterea activelor curente comparativ cu exerciţiul precedent consolidează starea de lichiditate financiară generală a companiei. #### ANALIZA DINAMICĂ A DATORIILOR #### Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an; G. **Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an**; H. #### Provizioane; I. **Venituri în avans**. Categoria cea mai mare a obligaţiilor întreprinderii este reprezentată de **datoriile** întreprinderii, iar din punctul de vedere al informării utilizatorilor este foarte importantă separarea acestora în: #### D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an (datorii pe termen scurt); G. **Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an (datorii pe termen lung)**. O datorie trebuie clasificată ca datorie pe termen scurt, denumită şi datorie curentă, atunci când: a) se aşteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al persoanei juridice; b) este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului. Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung. La sfârşitul exerciţiului financiar întreprinderile trebuie să menţină în situaţiile financiare clasificarea datoriilor pe termen lung purtătoare de dobândă în această categorie chiar şi atunci când acestea sunt exigibile în 12 luni de la data bilanţului dacă: a) termenul iniţial a fost pentru o perioadă mai mare de 12 luni; şi b) există un acord de refinanţare sau de reeşalonare a plăţilor, care este încheiat înainte de data bilanţului. Asemenea creanţelor, datoriile sunt generate în relaţiile cu terţii şi, în funcţie de natura lor în contabilitate, se clasifică astfel: 1. **Analiza dinamică a datoriilor financiar-bancare** se poate solda cu următoarele situaţii: - **IDFB \> 100%** indică o creştere a datoriilor financiar-bancare faţă de anul de bază prin: contractarea de noi credite într-o sumă mai mare decât rambursările din aceeaşi perioadă; creşterea nivelului dobânzilor percepute; nerespectarea termenelor de rambursare a ratelor scadente şi a dobânzilor aferente. Informaţii suplimentare asupra factorilor posibili de influenţare a serviciului datoriilor financiar-bancare le regăsim în Nota 5 „Situaţia creanţelor şi datoriilor"; - **IDFB = 100%** indică o constanţă a serviciului datoriei financiar-bancare; - **IDFB \< 100%** indică o diminuare a serviciului datoriei financiar-bancare, întreprinderea apelând într-o măsură mai accentuată la alte surse pentru finanţarea nevoilor pe termen scurt şi lung comparativ cu anul de bază. 2. **Analiza dinamică a datoriilor comerciale** poate avea următoarele rezultate: - **IDC \> 100%** indică o creştere a datoriilor comerciale faţă de anul anterior, explicabilă prin: creşterea volumului achiziţiilor şi/sau sau a costului de achiziţie pentru intrările provenite de la terţi constând în materii prime, materiale, servicii etc.; majorarea termenelor contractuale de achitare a datoriilor; creşterea valorică a avansurilor primite de la clienţi. O creştere a datoriilor comerciale trebuie apreciată ca fiind favorabilă atâta timp cât ele se încadrează în termenul contractual, deoarece ele sunt surse gratuite de finanţare a necesarului de fond de rulment. Însă, pentru o apreciere pertinentă a nivelului până la care pot creşte aceste datorii, se impune efectuarea în mod suplimentar de comparaţii cu nivelul creanţelor aparţinând exploatării, supervizându-se existenţa permanentă a unui decalaj superior al nivelului plăţilor faţă de nivelul încasărilor; - **IDC = 100%** indică o constanţă în ce priveşte ritmul contractării de datorii comerciale; - **IDC \< 100%** reflectă o diminuare a nivelului datoriilor comerciale, întreprinderea apelând într-o măsură mai accentuată la alte surse de finanţare decât la cele din activitatea comercială. 3. **Analiza dinamică a datoriilor legate de grup** se poate solda cu: - **IDG \> 100%** indică o creştere a datoriilor legate de grup faţă de anul anterior, creştere care se poate explica prin: creşterea sumelor contractate de la societăţi din cadrul grupului; creşterea nivelului dobânzilor percepute; nerespectarea termenelor de rambursare a ratelor scadente şi dobânzilor aferente. În general, datoriile faţă de grup sunt puţin costisitoare, aplicându-se în spiritul ajutorării reciproce un nivel al ratei dobânzii preferenţial inferior ratei medii a dobânzii de pe piaţă. Nefiind totuşi surse gratuite de finanţare, creşterea nivelului acestor datorii trebuie apreciată prin prisma asigurării de beneficii economice viitoare rezonabile, care să acopere costurile generate; - **IDG = 100%** indică o constanţă în ce priveşte ritmul contractării de datorii faţă de grup; - **IDG \< 100%** reflectă o diminuare a datoriilor faţă de grup comparativ cu anul de bază în finanţarea necesarului exploatării. 4. **Analiza dinamică a datoriilor faţă de salariaţi** poate avea ca rezultat: - **IDS \> 100%** indică o creştere a datoriilor faţă de salariaţi care se poate datora: creşterii salariilor nete cuvenite angajaţilor; creşterii numărului de angajaţi ca urmare a extinderii - **IDS = 100%** indică o constanţă în nivelul datoriilor faţă de salariaţi de la un an la altul, aceasta neexcluzând însă modificări de ritm în cadrul structurii acestor datorii; - **IDS \< 100%** reflectă o diminuare a datoriilor faţă de salariaţi comparativ cu anul de bază; factorii de influenţă ar fi cei menţionaţi anterior, cu diferenţa că acum au o influenţă inversă. 5. **Analiza datoriilor faţă de buget (datorii fiscale)** poate avea următoarele rezultate: - **IDF \> 100%** reflectă o creştere a sarcinilor fiscale ale întreprinderii care poate fi efect al: creşterii bazei de calcul a impozitelor (creşterii profitului impozabil, creşterii nivelului salariilor, creşterii volumului de imobilizări supuse impozitării etc.); creşterii cotelor de impunere (a cotei impozitului pe profit, pe salarii, pe imobilizări, TVA, accize etc.); renunţării la acordarea unor facilităţi fiscale care fuseseră valabile în anul de bază; nerespectării termenelor de plată. O creştere a datoriilor fiscale este inevitabilă şi trebuie apreciată ca atare atâta timp cât ea se datorează altor cauze decât neachitarea lor la scadenţă. Întreprinderea trebuie să-şi gestioneze eficient raportul creanţe/datorii astfel încât sub nicio formă să nu apeleze la surse suplimentare de finanţare şi să-şi achite sarcinile fiscale; nechitarea obligaţiilor fiscale nu numai că va atrage penalităţi usturătoare de întârziere, dar, mai mult, va genera o imagine şifonată a întreprinderii în faţa potenţialilor creditori; - **IDF = 100%** reflectă o menţinere a sarcinilor fiscale faţă de anul de bază; - **IDF \< 100%** indică o diminuare a datoriilor fiscale, factorii de influenţă fiind cei menţionaţi anterior, însă de această dată ei acţionează în sens invers. O reducere a sarcinilor fiscale va trebui să surprindă cauzele generatoare, ea având importanţă dacă este urmarea unor eventuale facilităţi fiscale sau, de exemplu, a restrângerii activităţii. 6. **Analiza dinamică a datoriilor faţă de acţionari/asociaţi** se poate solda cu: - **IDA \> 100%** reflectă o creştere a acestor datorii care se poate datora: creşterii împrumuturilor primite de la acţionari/asociaţi şi dobânzilor de plătit aferente; creşterii nivelului dividendelor de plătit către acţionarilor/asociaţi; creşterii sumelor de plătit în cazul retragerii sau excluderii unui acţionar/asociat. Creşterea nivelului acestor datorii trebuie apreciată favorabil atunci când ea este rezultatul implicit al unei creşteri de profit şi nefavorabil dacă ea se datorează unor împrumuturi care generează cheltuieli semnificative cu dobânzile. În general, pentru o bună gestionare a datoriilor întreprinderea îşi va acoperi necesarul de

Document Details

Tags

Related

Full Transcript

Upgrade to continue