Psihologia Învățării - Modele asociaționiste - PDF

PSIHOLOGIA ÎNVĂȚĂRII  Ce este învățarea? - Proces de adaptare a organismului la mediu. - A.N. Leontiev – ”Procesul dobândirii experienţei individuale de comportare.„ - Asimilarea experienţei speciei, a experienţei sociocultu...

PSIHOLOGIA ÎNVĂȚĂRII  Ce este învățarea? - Proces de adaptare a organismului la mediu. - A.N. Leontiev – ”Procesul dobândirii experienţei individuale de comportare.„ - Asimilarea experienţei speciei, a experienţei socioculturale a umanităţii. - A. Clausse – ”O modificare în comportament, realizată prin soluţionarea unei probleme care pune individul în relaţie cu mediul.„ -Robert Gagné – ”acea modificare a dispoziţiei sau a capacităţii umane care poate fi menţinută şi care nu poate fi atribuită procesului de creştere.„ - Învățarea → o modificare a comportamentului ← experiența relativ trainică individuală ≠ cauze biologice - Psihologia educației – învățarea este o activitate sistematică, dirijată, desfăşurată într-un cadru organizat, orientată în direcţia asimilării de cunoştinţe şi a formării structurilor psihice şi de personalitate.  Învățarea desfăşurată în sistemul de învățământ → învățare școlară. - Rezultatul învățării şcolare trebuie privit sub două aspecte: - informativ – constă în extragerea şi stocarea unui conţinut informaţional util, a unor scheme de acţiune, a unor algoritmi intelectuali. - formativ - se exprimă în formarea şi transformarea aparatului cognitiv al elevului, în formarea şi dezvoltarea personalităţii. - Organizarea învățării şcolare se referă la - conţinuturi de transmis - procedee şi modalităţi de orientare şi dobândire independentă a cunoştinţelor. Ceea ce contează mai mult nu este ce învățăm, ci cum învățăm.  Condițiile învățării - Robert Gagné – condiţii externe sistemul de cerinţe condiţii interne - şcolare, structura şi gradul de potenţialul ereditar dificultate ale materiei, calitatea (dispoziţiile înnăscute), instruirii (metode didactice, nivelul dezvoltării procedee), competenţa cadrului intelectuale, cunoştinţe, didactic, relaţiile profesor - elevi, capacităţi, motivaţie, caracteristicile clasei de elevi voinţă, unele tehnici de (ambianţă psihosocială). muncă intelectuală. - David Ausubel - variabilele intrapersonale - variabilele situaţionale - factori cognitivi - stadiul dezvoltării cognitive, structura cognitivă, capacitatea intelectuală, gradul de dificultate a conţinuturilor, exerciţiul. → Structura cognitivă → învăţarea Structura cognitivă - cunoştinţele existente constituite din fapte, noţiuni, propoziţii, teorii şi date perceptuale brute, de care cel ce învaţă poate dispune în orice moment. Starea de pregătire cognitivă - „adecvarea bagajului de cunoştinţe de care dispune la un moment dat elevul, în aşa fel încât el să facă faţă cerinţelor învăţării unei teme noi, precise." - factori afectivi – acţionează în faza înv. iniţiale, având o funcţie de energizare → fixează noţiunile noi. - factori sociali - climatul socioafectiv al clasei, interacţiunea elevilor, relaţiile de competiţie sau de cooperare din cadrul grupului şcolar → procesul de învățare al fiecărui elev. - Trăsăturile de personalitate ale profesorului: capacităţile intelectuale, aptitudinile didactice, trăsăturile de caracter, capacitatea de a genera efervescenţă intelectuală şi motivaţie intrinsecă la elevi → procesul de învățare.  MODELE ALE ÎNVĂȚĂRII - metafora asociaţionistă - metafora constructivistă - metafora procesării informaţiei MODELE ASOCIAŢIONISTE / BEHAVIORISTE ALE ÎNVĂŢĂRII - învățarea este produsă prin existența unor relații între două clase de evenimente - stimulii sau comportamentele. - CLASICE - INSTRUMENTALE (pavloviene) (skinneriene)  CONDIȚIONAREA CLASICĂ - Ivan Petrovici Pavlov stimulul SN reacție salivară necondiționat hrana R sunetul unui metronom reacție salivară S2 = SC (stimul condiționat) R ≠ sunetul unui stimulul SN metronom (praful de carne) asocieri S2 = SC repetate reacție salivară R  S Condiționat – S Necondiționat (contiguitatea temporală) → R Ordine anterogradă: SC - SN SC joacă un rol de semnal față de SN. Este imp calitatea anticipatorie a SC față de SN. Probabilitatea APARIŢIEI SN în PREZENŢA SC sau la puțin timp după SC este mai MARE Probabilitatea APARIŢIEI SN în ABSENŢA SC este mai MICĂ.  CONDIŢIONAREA REACŢIILOR EMOŢIONALE - J. B. Watson şi R. Rainer au demonstra modul în care se dezvoltă răspunsurile emoționale. - Sentimentul de teamă la sugari este un răspuns natural la un sunet SN. - Experiment – un băiețel de 9 luni, Albert, a învățat să se teamă de un șoricel / iepuraș alb: - SC (Șoricelul alb) - SN (ZGOMOTUL PUTERNIC) → RC - frica  IMPLICAȚII EDUCAȚIONALE Observarea unei relații între un stimul și un comportament dezvoltarea mai multor forme ale expresiilor emoționale. Orice situație neutră, asociată unor stimuli încărcați afectiv, dobândește ea însăși (prin condiționare) o valoare afectivă. Condiționarea clasică este responsabilă de apariția mai multor FOBII. Ex.: copilul care trăiește o experiență înfricoșătoare asociată cu prezența unui câine poate dezvolta o teamă durabilă de câini.  Dacă, odată cu materia predată, profesorul transmite elevilor săi entuziasm și plăcerea muncii în clasă, dacă însușirea cunoștințelor se realizează într-o atmosferă plăcută, prietenoasă, fără amenințări cu note mici sau pedepse ------------- elevii vor asocia învățarea și activitatea școlară cu emoții pozitive și vor avea un randament mai ridicat. Prin contrast, teama resimțită față de profesor, la o anumită disciplină (în ale cărui ore elevul este ridiculizat, amenințat, pedepsit) se va generaliza asupra tuturor profesorilor ce predau disciplina respectivă, precum şi asupra obiectului ca atare. Chiar şi sala de clasă unde s-au desfășurat aceste ore poate provoca teamă, nelinişte, agitaţie.  CONEXIONISMUL SAU ÎNVĂȚAREA PRIN ÎNCERCARE ŞI EROARE - E. Thorndike a descris modelul de învățare numit: ÎNCERCARE ŞI EROARE („TRIAL AND ERROR") - Cel ce învață se confruntă cu o situaţie problemă. - Rezolvarea problemei se face prin selectarea răspunsului potrivit dintr-un număr de răspunsuri posibile. - experimentul – o pisică flămândă este închisă într-o cușcă. legea stării de pregătire – tendință spre acțiune; îndeplinirea acțiunii aduce satisfacție, în timp ce neîndeplinirea ei devine supărătoare. legea exercițiului – tăria unei legături S-R depinde de nr de repetiții. - Exersarea în sine nu asigură eficiența consolidării, ci este necesară și oferirea de recompense și feedback asupra activității desfășurate. legea efectului – întărirea sau slăbirea unei legături este rezultatul consecințelor pe care aceasta le are. - Dacă o legătură în S-R este urmată de satisfacție, ea se întărește, iar dacă este urmată de insatisfacție, legătura slăbește.  Comportamentele care sunt urmate de CONSECINŢE POZITIVE vor avea tendința să fie repetate, iar comportamentele urmate de CONSECINŢE NEGATIVE se vor manifesta cu o frecvență mai mică.  Plăcerea sau satisfacția finală a unei activități va determina ce anume rămâne învățat.  Elevul va reține cu precădere acele lecții la care a fost lăudat, apreciat, adică a obținut o satisfacție.  CONDIŢIONAREA INSTRUMENTALĂ B.F. Skinner - În condiționarea instrumentală asocierea se face între un COMPORTAMENT, produs spontan (de exemplu, - apăsarea pârghiei) şi un EVENIMENT - obținerea hranei - care-i urmează comportamentului la un interval foarte scurt. - Atât timp cât nu se produce comportamentul, animalul nu primește nimic de mâncare. - experimente: un porumbel, un șoricel închis în cușcă poate să obțină hrană, dând un răspuns determinat: lovește o placă, apasă o pârghie. - Experiment - un şoricel, un porumbel închiși într-o cutie (cutia skinneriană) ajungeau să înveţe că pentru a primi hrană sau pentru a evita un lucru neplăcut, cum ar fi un șoc electric, trebuie să dea un răspuns determinat: să lovească o placă, să apese o pârghie. - Comportamentul dezirabil (apăsarea pârghiei) a fost numit COMPORTAMENT OPERANT SAU INSTRUMENTAL, întrucât el acționează asupra mediului înconjurător pentru a obține consecințele dorite.  CONDIȚIONAREA OPERANTĂ este acea formă de învățare în care consecințele comportamentului influențează posibilitatea apariției acestuia.  B.F. Skinner a acordat un rol important întăririi în învățare  Întărirea este procesul prin care introducerea sau eliminarea unor stimuli într-o situație măresc probabilitatea apariției unui comportament. ÎNTĂRIRE POZITIVĂ ÎNTĂRIRE NEGATIVĂ comportamentul comportamentul operant operant sau sau instrumental este instrumental este acționat pentru a evita acționat pentru a obține comportamentele care au consecințele dorite consecințe neplăcute. (ceva ce avem nevoie sau ne face plăcere) APLICAŢII EDUCAȚIONALE ALE CONDIŢIONĂRII INSTRUMENTALE TEHNICI DE UTILIZAREA MODIFICARE A RECOMPENSELOR CMP - ULUI ŞI PEDEAPSELOR ÎN MEDIUL ŞCOLAR  PROGRAME DE ÎNTĂRIRE Realizarea comportamentului dorit și rezistența lui la stingere sunt dependente de programul de întărire folosit. a) Întărirea în proporție fixă – întărirea se aplică după un număr fix de răspunsuri. Ex.: un elev este felicitat după fiecare cinci răspunsuri bune. - Imediat după întărire se constată o ușoară pauză sau o perioadă mai lentă de răspuns. b) Întărirea în proporție variabilă – întărirea este obținută după un număr de răspunsuri date, iar acest număr variază impredictibil. - Ex.: profesorul îl felicită pe elev uneori după două răspunsuri bune, alteori după patru, cu o medie de trei. - Imediat după întărire, reacția este rapidă, deoarece nu se știe când va apărea următoarea întărie. c) Întărirea la interval fix – întărirea se produce pentru primul răspuns care apare la un anumit interval de timp de la întărirea precedentă. - Ex.: dacă reușita la un test reprezintă o întărire, atunci stabilirea de zile fixe pe parcursul anului școlar pentru testare va crea anumite obiceiuri de studiu: elevii își vor intensifica pregătirea în preajma acelei date, iar după primirea întăririi, învățarea se va diminua brusc și va crește când se apropie din nou data fixată. d) Întărirea la interval variabil – are loc atunci când perioada de timp care trebuie să treacă până la o nouă întărire a comportamentului se modifică de fiecare dată. - Ex.: atunci când profesorul modifică mereu intervalul de timp de la o evaluare la alta, îi poate determina pe elevi să învețe în mod constant, pentru a nu fi luați prin surprindere și a primi o notă mică.  TEHNICI DE MODIFICARE A CMP - ULUI - Tehnica modelării sau mărirea frecvenței de manifestare a unui comportament prin recompensarea sau întărirea comportamentului dorit atunci când el se produce. - Îmbunătățirea comportamentului din clasă al elevilor dificili. - Profesorii trebuie învățați cum să „programeze" întăririle pentru a efectua modificările dorite în comportamentul individual şi de grup. - IGNORAREA CMP-ului INDEZIRABIL STINGEREA LUI ŞI ÎNTĂRIREA CMP-ului DEZIRABIL.  RECOMPENSA ŞI PEDEAPSA ÎN MEDIUL ŞCOLAR  Skinner critică practicile educaționale, acuzând că se utilizează preponderent mijloacele de CONTROL AVERSIV, în detrimentul ÎNTĂRIRILOR POZITIVE.  Ridiculizarea, dojana, sarcasmul, criticile, suplimentarea temelor școlare, suprimarea unor privilegii, izolarea, amenzile, pedepsele corporale sunt forme de „STIMULARE AVERSIVĂ". - Ele se folosesc cu scopul de a-l determina pe elev să înveţe. - Elevul lucrează mai cu seamă pentru a scăpa de pedeapsă.  În plan comportamental elevul dezvoltă adevărate strategii de evadare sau de evitare a pedepsei. - Neatenția din timpul orelor, reveria, oboseala mintală, inactivitatea, pasivitatea sau, dimpotrivă, obrăznicia, violențele verbale, grosolănia, chiulul de la ore sunt tot atâtea mijloace prin care elevul încearcă să se sustragă controlului aversiv.  Importante sunt și efectele în planul REACŢIILOR EMOŢIONALE. Frica, anxietatea, frustrarea, mânia, resentimentul sunt consecințe afective ale pedepselor, care, din nefericire, operează pe termen lung.  PEDEAPSA poate contribui la suprimarea unui comportament nepotrivit, dar, prin aceasta, individul nu învață cum să acționeze într-o manieră potrivită.  Recomandări în utilizarea pedepselor se va recurge la pedeapsă doar atunci când comportamentul indezirabil este persistent şi nu lasă loc alternativei; pedeapsa trebuie utilizată numai pentru înăbuşirea comportamentului perturbator şi trebuie să înceteze în momentul în care comportamentul sancţionat nu mai apare; nu oamenii trebuie pedepsiţi, ci anumite comportamente ale acestora; individul trebuie să ştie pentru care dintre comportamente este sancţionat; de aceea, pedeapsa trebuie să fie cât mai apropiată temporal de producerea comportamentului indezirabil; pedeapsa trebuie însoţită de o discuţie asupra naturii greşelii, a circumstanţelor în care s-a produs şi asupra regulilor care au fost încălcate; va fi, de asemenea, precizat şi care era comportamentul corect, pentru a oferi elevului criterii în funcţie de care va putea să-şi autoevalueze comportamentul;  pedeapsa nu trebuie combinată cu răsplata; de exemplu, nu trebuie sărutat şi îmbrăţişat copilul care abia a fost pedepsit, deoarece acest amestec creează confuzie şi învăţarea devine ineficientă; activitatea şcolară nu trebuie folosită drept pedeapsă, pentru a nu crea asocieri negative între şcoală şi pedeapsă; de exemplu, faptul de a da drept pedeapsă realizarea unor teme şcolare suplimentare; nu trebuie aplicate pedepse colective pentru greşeli individuale, pentru că profesorul va trezi astfel resentimente din partea elevilor nevinovaţi; nu este recomandabilă excluderea elevului de la ore; este important ca elevul să poată conştientiza mai intâi ameninţarea recurgerii la pedeapsă, deoarece ar avea astfel ocazia să renunţe la comportamentul inadecvat; sunt total contraindicate pedepsele corporale. CERCETĂRI ASUPRA EFECTELOR ÎNTĂRIRII ÎN ÎNVĂȚARE  ÎNVĂȚAREA LATENTĂ sau BEHAVIORISMUL INTENȚIONAL – Edward C. Tolman - În învățare trebuie să ținem cont de „variabilele intermediare" situate între stimul şi răspuns. - Ceea ce se constituie în timpul învăţării nu sunt legături S-R, ci structuri - STRUCTURI SEMNIFICATIVE. - Se poate învăța ceva fără o modificare aparentă a comportamentului, elementul învățat rămânând latent şi nemanifestandu-se atât timp cât nu este necesar. - Experiment - șobolani puși să alerge prin labirint.  HĂRȚI COGNITIVE – imagini mentale  TEORIA SOCIAL-COGNITIVĂ A ÎNVĂȚĂRII Albert Bandura Oamenii învață deseori numai privindu-i pe ceilalți, prin imitație. Raportarea la modele şi imitarea comportamentului modelului constituie o formă de învățare prezentă în multe situații de viață cotidiană. Imitația (sau modelarea) nu are ca rezultat doar producerea unor comportamente mimetice, ci și a unor comportamente inovatoare. Bandura a urmărit modul în care copiii observă şi reproduc un comportament agresiv al unui adult – 3 condiții exp.  2 faze ale procesului de imitație - Achiziție - Performanță Întăririle administrate modelului influențează performanta observatorului, fără a influenta şi achiziția răspunsurilor imitative. Avem de-a face cu două tipuri de întărire: - ÎNTĂRIRE INDIRECTĂ (numită şi întărire vicariantă) - reprezintă întărirea comportamentului modelului, observat de subiect; - ÎNTĂRIRE DIRECTĂ aplicată subiecților observatori, care a determinat reproducerea comportamentului modelului;  Factori care favorizează imitarea unui model: sunt imitate mai ales acele comportamente ale modelului care au fost recompensate şi nu cele care au fost pedepsite; sunt imitate mai frecvent modelele cu un status superior decât cele cu un status inferior; sunt imitate mai frecvent comportamentele modelelor considerate competente decât cele considerate incompetente; interacțiunea afectuoasă dintre model şi observator facilitează imitația; atracția față de model şi competenta modelului interacționează în impactul lor asupra cmp-ului imitativ;  sunt imitate mai ales acele modele pe care observatorul le crede asemănătoare în anumite privințe cu el însuși (similaritatea favorizează imitația); recompensa financiară poate stimula mai mult imitaţia decât o fac sancțiunile sociale (aprobarea sau dezaprobarea celorlalți); există tendinţa ca modelele masculine să fie mai frecvent imitate decât cele feminine.  APLICAȚII EDUCAȚIONALE - Dobândirea unor comportamente verbale (de exemplu, însuşirea limbilor străine prin imitarea comportamentelor verbale ale profesorului: „Ascultă şi spune! - Însuşirea unor deprinderi motorii (însuşirea scrisului). - Achiziționarea unor comportamente sociale. - Formarea unor atitudini prin identificarea cu adultul apreciat. - Copiii vor reproduce mai frecvent un comportament care, în fața lor, a făcut obiectul unei întăriri sociale la un alt subiect (înv. vicariantă) Bibliografie principală Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia Educației, pp. 13-38, Ed. Polirom, Iași. Bibliografie suplimentară Cosmovici, A. (2005). Psihologie Generală, Ed. Polirom, Iași. Cosmovici, A., Iacob, L. (1999). Psihologie Școlară, Ed. Polirom, Iași. Sălăvăstru, D. (2009). Psihologia Învățării, Ed. Polirom, Iași.