Subiecte la Economia turismului PDF

Contents {#contents.TOCHeading} ======== [1. Contribuția turismului la dezvoltarea economico-socială (1.2.) 1](#contribu%C8%9Bia-turismului-la-dezvoltarea-economico-social%C4%83-1.2.) [2. Metode de măsurare a circulației turistice (2.1.) 5](#metode-de-m%C4%83surare-a-circula%C8%9Biei-turistice-2.1...

Contents {#contents.TOCHeading} ======== [1. Contribuția turismului la dezvoltarea economico-socială (1.2.) 1](#contribu%C8%9Bia-turismului-la-dezvoltarea-economico-social%C4%83-1.2.) [2. Metode de măsurare a circulației turistice (2.1.) 5](#metode-de-m%C4%83surare-a-circula%C8%9Biei-turistice-2.1.) [3. Formele de turism (2.3.) 6](#formele-de-turism-2.3.) [4. Conceptul și particularitățile cererii turistice (3.2.1.) 8](#conceptul-%C8%99i-particularit%C4%83%C8%9Bile-cererii-turistice-3.2.1.) [5. Sezonalitatea cererii și consumului turistic (3.2.5.) 9](#sezonalitatea-cererii-%C8%99i-consumului-turistic-3.2.5.) [6. Conținutul și particularitățile ofertei turistice (3.3.1.) 10](#con%C8%9Binutul-%C8%99i-particularit%C4%83%C8%9Bile-ofertei-turistice-3.3.1.) [7. Determinanții ofertei turistice (3.3.2.) 11](#determinan%C8%9Bii-ofertei-turistice-3.3.2.) [8. Conținutul, caracteristicile și tipologia serviciilor turistice (5.1.) 12](#con%C8%9Binutul-caracteristicile-%C8%99i-tipologia-serviciilor-turistice-5.1.) [9. Caracteristicile serviciilor turistice (5.1.1.) 13](#caracteristicile-serviciilor-turistice-5.1.1.) [10. Transporturile rutiere (5.2.2.1.) 14](#transporturile-rutiere-5.2.2.1.) [11. Transporturile feroviare (5.2.2.2.) 17](#transporturile-feroviare-5.2.2.2.) [12. Organizarea activității de cazare hotelieră (5.3.2.) 18](#organizarea-activit%C4%83%C8%9Bii-de-cazare-hotelier%C4%83-5.3.2.) [13. Caracterizare generală a serviciilor de alimentație public (cica fara asta) (5.4.1.) 19](#caracterizare-general%C4%83-a-serviciilor-de-alimenta%C8%9Bie-public-cica-fara-asta-5.4.1.) Contribuția turismului la dezvoltarea economico-socială (1.2.) ============================================================== Pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut, turismul a dobândit progresiv dimensiunea şi recunoaşterea unui fenomen economic major prin amploarea migraţiilor pe care le declanşează, fluxurile economice pe care le generează, fluxurile monetare pe care le induce, investiţiile pe care le necesită şi locurile de muncă pe care le creează. Fiind actorul privilegiat al amenajării teritoriale şi dezvoltării locale, el oferă în prezent tehnologii noi şi diferite forme de inovaţii, un câmp de aplicaţii de o remarcabilă diversitate pe scară planetară. Sub influenţa creşterii veniturilor şi a timpului liber, precum şi a mijloacelor de mobilitate şi modelelor culturale, amplificate de presiunea publicităţii, economia turismului cunoaşte pe plan mondial o schimbare impresionantă. Schimbarea observată pe piaţă este însoţită de o modificare profundă a structurilor şi relaţiilor de producţie, de distribuţie şi de consum. Turismul a cunoscut după cel de-al II-lea război mondial o evoluţie cu caracter exploziv, semn al transformărilor generale ale economiei. În timp ce numărul locurilor de muncă în agricultură şi industrie scade, numărul populaţiei active ocupate în servicii creşte. Turismul pare să treacă de la stadiul "economiei de sezon" la rangul de "economie a viitorului". Schimbarea calitativă a economiei turismului rezultă ca urmare a schimbărilor sociale. Se disting trei epoci: - cea "de elită", până la cel de-al II-lea război mondial; - cea " de grup şi conformistă", pe parcursul anilor 1950-1970; - cea mai "exigentă", după anii 1980. **Prima perioadă** se caracterizează printr-o exploatare directă a peisajelor de către călător sau "vilegiaturist"; este urmată de o dezvoltare solidă a întreprinderilor de turism şi de cazare. Funcţia de organizare şi distribuţie a călătoriilor şi sejururilor, încă puţin dezvoltată, constă în mod esenţial în asocierea diferitelor prestaţii la cererea clientelei. În acest sistem, cererea a condus la o adaptare lentă a ofertei, într-un context similar unei economii sezoniere: abundenţă şi disponibilitate a resurselor naturale, solicitare puţin organizată, vizite spontane, toate acestea compatibile cantitativ cu menţinerea echilibrului ecologic. **Perioada a doua** evoluează în principal sub efectul unei concurenţe interne în sector -- companii aeriene, hoteliere -- şi a fost modelată de dezvoltarea formelor integrate de turism. Naşterea societăţilor multinaţionale sau transnaţionale, eforturile de diversificare sau de concentrare operate de companiile deja prezente pe piaţă, înfiinţarea de filiale specializate pe transport aerian, extinderea lanţurilor hoteliere integrate, apariţia de formule noi de cazare au contribuit direct la standardizarea prestaţiilor şi scăderea costurilor directe. Aici s-a îndreptat şi interesul grupurilor financiare dispuse să investească în domeniu. **A treia perioadă** este marcată printr-o diferenţiere care rezultă nu numai dintr-o reacţie a clientelei mai familiarizate cu turismul în faţa uniformizării practicilor şi destinaţiilor de vacanţă, dar şi din tendinţa mai generală în societăţile industrializate de individualizare a ofertei şi obiceiurilor. Această evoluţie a cererii este un ecou la tendinţele ofertei, atentă la "segmentarea" din ce în ce mai fină a gamei de produse. De asemenea, aceste produse sunt din ce în ce mai complete, "integrate" şi caracterizate printr-o glisare raţională spre temele şi activităţile valorizând personalizarea practicilor de timp liber şi, în consecinţă, însuşi individul. Multe deplasări şi sejururi turistice care erau timp îndelungat departe de integrarea comercială sunt integrate în oferta turistică, datorită priceperii specialiştilor şi existenţei unei reţele de comercializare corespunzătoare. Congrese, seminarii, călătorii cu scop stimulativ, sejururi de scurtă durată, vizitarea de întreprinderi, călătorii în scop de schimb de experienţă economică sau culturală, sejururi sportive sau de recreere oferă tot atâtea direcţii de dezvoltare, ca şi sportul şi sănătatea, care solicită de asemenea imaginaţia producătorilor de turism şi bugetul companiilor şi persoanelor particulare. Organizarea, producţia şi comercializarea produsului turistic pretind din acel moment o măiestrie a tehnicilor şi o pricepere din ce în ce mai mari, care implică calificări pentru care numai puţini specialişti erau corespunzători profesional prin pregătirea lor iniţială sau primii ani de practică. Această perioadă se caracterizează, de asemenea, mai mult decât perioadele precedente, prin internaţionalizarea producţiei turistice, subliniată de o informatizare accelerată a informaţiei, a rezervărilor şi a gestiunii. Marile sisteme de rezervare constituie azi expresia cea mai importantă a acestui fenomen de internaţionalizare. Dacă producţia serviciilor turistice a fost timp îndelungat realizată prin iniţiativa particulară a celor care se ocupau de transportul, cazarea, alimentaţia, distracţia clientului, "culegând roadele" unei creşteri spontane, ea a dobândit încetul cu încetul dimensiunea, structurile şi forma unei veritabile industrii. Câteva aspecte semnificative fac posibilă clasarea turismului între ramurile industriale ale viitorului: - turismul este permeabil la inovaţiile culturale şi sociale; - simultan, se supune schimbărilor raporturilor politice şi sociale internaţionale; - este un domeniu privilegiat pentru aplicarea tehnologiilor de vârf; - ca o particularitate a activităţilor în plină dezvoltare, produsele turistice sunt din ce în ce mai rapid obsolescente (ies din modă, se învechesc); - piaţa turistică se internaţionalizează rapid şi geografia producţiei sale, care se suprapune cu cea a consumului, este foarte mobilă; - producţia turistică comportă o puternică valoare adăugată; - implică calificări din ce în ce mai ridicate într-un context de concurenţă internaţională în creştere; - efectuarea lui necesită un mediu înconjurător protejat şi de calitate; - turismul are un potenţial de expansiune considerabil, care autorizează perspective de creştere superioare celei de ansamblu al economiei. În Declaraţia de la Manila asupra turismului (1980) se spune: "Turismul este o activitate economică esenţială în viaţa naţiunilor, datorită efectelor sale directe asupra sectoarelor social, cultural, educativ şi economic ale societăţilor naţionale şi asupra relaţiilor internaţionale. Înflorirea sa este legată de dezvoltarea economică şi socială a naţiunilor şi depinde de accesul oamenilor la odihnă şi vacanţe şi de libertatea lor de călătorie, în timpul liber. Însăşi existenţa şi dezvoltarea sa sunt integral legate de o stare de pace durabilă, la care, în ceea ce îl priveşte, este şi el chemat să contribuie" Experţii Organizaţiei Mondiale a Turismului evocau în aceşti termeni contribuţia economică a turismului: „Rolul economic al turismului nu se limitează la efectele sale pe plan internaţional. Efectele sale economice se manifestă cu cea mai mare intensitate pe plan naţional, dat fiind faptul că turismul poate fi, în calitate de sector productiv, un factor de dezvoltare şi de redistribuire a activităţii economice". Turismul, în cadrul unei strategii de dezvoltare economică, poate juca un rol important atât ca animator, cât şi ca diversificator. Într-un Raport al Organizaţiei Mondiale a Turismului, efectele economice ale turismului sunt grupate astfel: - efecte asupra strategiei de dezvoltare sau efecte globale: asupra deficitelor externe, dependenţei externe; - efecte parţiale asupra economiei naţionale, adică asupra agenţilor economici, sectoarelor, variabilelor şi dimensiunilor macroeconomice fundamentale ale economiei naţionale: efecte asupra producţiei şi ocupării, balanţei de plăţi, cursului valutar, asupra ofertei de monedă şi vitezei de circulaţie a banilor, asupra încasărilor şi cheltuielilor publice, asupra inflaţiei, distribuţiei veniturilor, dezvoltării regionale, mediului rural, mişcării demografice; - efecte economice externe asupra mediului înconjurător, formării profesionale, schimbărilor sociale şi culturale, efecte asupra obiceiurilor de consum. În termeni economici, turismul se concretizează sub forma unui consum de bunuri şi servicii care stimulează sectoarele însărcinate cu producerea lor. Dar acest consum foarte eterogen, mergând până la transporturi, cazare şi frecventarea parcurilor de distracţii, afectează un număr enorm de sectoare de producţie, eterogene şi acestea, iar problema de cuantificare deja evocată se pune din nou, făcând evaluările aproximative, deci contestabile, în ciuda progreselor realizate în acest domeniu de diferite ţări. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (O.C.D.E.) a adoptat în 1991 un manual cu privire la conturile economice în turism, furnizând un cadru de bază pentru culegerea de date asupra producţiei, consumului, valorii adăugate, formării brute a capitalului şi locurilor de muncă în industria turistică. Punerea sa în practică a început în 1992. Schematic, rolul deosebit de complex al turismului în dezvoltarea economico-socială poate fi surprins astfel: #### a) Contribuţia la valorificarea superioară a resurselor - aportul turismului la dezvoltarea unor zone mai sărace în resurse utilizabile în industrie, dar bogate în resurse turistice naturale şi antropice; - contribuţia la reducerea decalajelor dintre zone, la dezvoltarea anumitor regiuni şi localităţi, la dezvoltarea economică şi culturală a perimetrelor respective, producând mutaţii în dezvoltarea în profil teritorial; - turismul are o vocaţie ecologică; - turismul contribuie la ocuparea şi redistribuirea forţei de muncă; - turismul, prin cererea adresată altor ramuri, stimulează dezvoltarea calitativă şi cantitativă a acestora; - prin contribuţia la refacerea capacităţii de muncă şi îmbogăţirea orizontului de cunoaştere, turismul participă la creşterea capacităţii creative a celor ocupaţi în diverse ramuri ale economiei naţionale, cu consecinţe pozitive pe planul creşterii eficienţei economice în toate ramurile de activitate. #### b) Turismul este un element dinamizator al sistemului economic global - turismul presupune o cerere crescândă de bunuri şi servicii, de unde decurge adaptarea permanentă a ofertei, materializată atât direct, în dezvoltarea structurilor de primire, cât şi indirect, în stimularea producţiei ramurilor participante la realizarea si modernizarea echipamentelor, mijloacelor de transport, drumurilor, instalaţiilor de agrement etc. De exemplu, în ţări precum Spania, Franţa, Austria, Grecia, Elveţia, participarea turismului la crearea PIB este cuprinsă între 5 şi 10%, proporţie comparabilă cu aportul altor ramuri de bază, cum ar fi agricultura, construcţiile de maşini, transporturile navale; - turismul exercită un puternic efect de antrenare asupra economiei naţionale, stimulând dezvoltarea unor sectoare situate în amonte, cum ar fi: construcţiile, industria materialelor de construcţii, industria constructoare de maşini, industria textilă, agricultura şi industria alimentară, transporturi, dar şi a unor sectoare din aval: sectorul comercial şi al serviciilor. #### c) Turismul este un mijloc de diversificare a structurii economice prin: - crearea de activităţi şi ramuri specifice turismului: industria de agrement, agenţiile de turism, tour-operatorii (vânzătorii de programe turistice -- en-grosiştii); - turismul contribuie la dezvoltarea altor ramuri, dar şi la crearea de subramuri cu destinaţie specifică pentru turism: decoraţiuni interioare, industria textilă, sticlărie, mobilier, artizanat. #### d) Turismul este un factor de instruire şi educaţie - turismul contribuie la menţinerea echilibrului biologic şi fiziologic al omului contemporan, pentru care evadarea din mediul citadin a devenit o necesitate; - turismul este un mijloc de educaţie, de ridicare a nivelului de instruire şi civilizaţie, de îmbogăţire a orizontului cultural. În acest sens, o premisă favorabilă este larga penetrare în rândul tinerilor, categorie foarte receptivă la cunoaşterea prin turism; - turismul este, în acelaşi timp, cel mai rafinat mijloc de petrecere a timpului liber, a concediilor, vacanţelor şi week-end-urilor; - turismul contribuie la destinderea, la refacerea potenţialului de muncă, a sănătăţii fizice şi psihice, fiind o componentă dinamică şi din ce în ce mai importantă a calităţii vieţii. Turismul nu este, însă, doar un fenomen economic, o afacere sau un fenomen industrial, el are multiple valenţe, reprezentând un mod de existenţă -- individual-umană şi socială, un fenomen geografic, pentru a cărui înţelegere este necesară o abordare din perspectiva mai multor ştiinţe sociale şi mai multor profesii Metode de măsurare a circulației turistice (2.1.) ================================================= Există o serie de dificultăţi în măsurarea circulaţiei turistice, iar metodele de măsurare sunt, aşa cum am mai spus, imperfecte. În general, instrumentele statistice utilizate în măsurarea circulaţiei turistice sunt recensământul şi sondajele. Aşa cum afirma cunoscutul specialist Robert Lanquar, „tradiţional, înregistrarea la frontieră, înregistrarea clienţilor şi a înnoptărilor în unităţile de cazare, înregistrarea tranzacţiilor în monedă străină şi a maximului şi minimului de utilizare a echipamentelor turistice, şi a multor alte aspecte ale activităţii turistice dau o anumită măsură a variabilelor corespunzătoare. Obţinem astfel informaţii cantitative atât pentru turismul internaţional cât şi pentru cel naţional. Aspectele calitative, precum profilul socio-profesional şi personal al turistului, motivaţiile sale, modul de luare a deciziei de călătorie, structura cheltuielilor turistice, nivelul de satisfacţie, comportamentul anterior şi ulterior, bugetul turistului etc. trebuie să facă obiectul unor anchete particulare" Schematic, principalele metode de înregistrare a numărului turiştilor sunt: #### a) metoda înregistrării în spaţiile de cazare Persoanele care solicită cazare într-una dintre unităţile turistice sunt înregistrate, datele conţinând: numele şi prenumele, anul naşterii, cetăţenia, domiciliul stabil, actul de identitate şi ziua sosirii. Metoda permite evaluarea numărului de înnoptări, adică a numărului de nopţi petrecute în cadrul unităţii de cazare. Dezavantajele metodei privesc în primul rând faptul că turiştii în circuit sunt înregistraţi de fiecare dată când îşi schimbă hotelul, ceea ce conduce la înregistrări multiple; în al doilea rând, în anumite unităţi mai mici sau de importanţă mai redusă, cum ar fi sate de vacanţă, campinguri, popasuri turistice, înregistrările pot lipsi; în al treilea rând, persoanele care sunt cazate la rude sau prieteni, deci nu într-un spaţiu de cazare omologat, scapă înregistrării. #### b) metoda de înregistrare a turiştilor la frontieră Aceasta presupune înregistrarea tuturor persoanelor care trec frontiera, indiferent de mijlocul de transport folosit. Metoda este potrivită numai pentru evaluarea turiştilor străini. Ca dezavantaje putem menţiona că sunt înregistrate şi persoanele care practică micul trafic de frontieră şi care în realitate sunt vizitatori de mai puţin de o zi. În ţările în care circulaţia persoanelor este liberă, cum e spaţiul Uniunii Europene, nu mai există formalităţi vamale, deci nu se mai fac nici un fel de înregistrări. #### c) metoda anchetelor şi sondajelor în rândul turiştilor Este folosită pentru cercetarea pe baza unor eşantioane a aspectelor legate de preferinţele turiştilor, calitatea serviciilor, cuprinzând date de identificare a turiştilor. #### d) metoda bugetelor de familie Este o metodă care oferă informaţii cu privire la cheltuielile pentru turism, ponderea acestora în consumul şi veniturile totale, periodicitatea călătoriilor, frecvenţa lor, destinaţiile etc. În România, Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice împreună cu Ministerul Turismului au elaborat **Metodologia de urmărire statistică a activităţii de turism.** Potrivit acestei metodologii, circulaţia turistică se cuantifică prin punctele de frontieră, prin unităţile de cazare, prin agenţiile de turism, şi prin metoda bugetelor de familie. Se culeg informaţii cu privire la: - traficul de turişti şi excursionişti interni şi internaţionali, pe ţări de provenienţă/destinaţie, în funcţie de scopul călătoriei şi în funcţie de mijlocul de transport folosit; - numărul persoanelor cazate; - numărul înnoptărilor, pe ţări de provenienţă etc. Raportările agenţiilor de turism cuprind informaţii cu privire la numărul turiştilor, circulaţia turistică, consumul turistic, zonele de destinaţie pentru turismul intern şi internaţional organizat şi date privind veniturile încasate. Prin bugetele de familie se obţin date legate de modul de participare a populaţiei la turismul individual sau organizat. #### Documentele pe baza cărora se realizează observaţiile statistice sunt: - declaraţia călătorului la punctul de frontieră sau documentele vamale legate de trecerea frontierei; - registrul de evidenţă a persoanelor cazate; - biletul de odihnă şi tratament; - borderoul de înscriere la excursii; - chestionarele completate de familiile participante la anchetele cu privire la acţiuni turistice. Formele de turism (2.3.) ======================== Există, în literatura de specialitate românească şi străină, nenumărate criterii şi clasificări ale formelor de turism, dintre care reţinem următoarele: a\) În funcţie de **modalitatea de angajare a consumului turistic**, circulaţia turistică poate fi: - neorganizată sau pe cont propriu -- în care autonomia turiştilor este absolută şi care nu presupune angajarea prealabilă a vreunor prestaţii turistice; - organizată -- formă apărută la sfârşitul secolul al XIX-lea, caracterizată prin angajarea anticipată a unor prestaţii turistice, şi care are avantaje atât pentru organizatori (venituri sigure, un grad cert de utilizare a capacităţii, comisioane încasate) cât şi pentru turişti (confort, certitudine şi preţuri mai mici); - semiorganizată -- în care se contractează anumite prestaţii (masa, cazarea), iar altele sunt contractate pe măsura derulării voiajului. b\) Din punct de vedere al **gradului de mobilitate al consumatorului**, circulaţia turistică poate fi: - itinerantă -- turismul de circuit sau de circulaţie, cu şederi scurte, de 1-2 zile, într-o localitate turistică, şi turismul de croazieră; - de sejur -- în care turistul petrece un sejur într-o staţiune, sejur care poate fi scurt, sau mediu (12-15 zile); - rezidenţială sau de sejur lung -- alimentată de turiştii care posedă o reşedinţă secundară în altă ţară sau localitate, şi în care şederea depăşeşte de regulă 30 zile. c\) Din punct de vedere al **periodicităţii** circulaţiei turistice, există: - turism sezonier, legat de condiţiile naturale şi climatice sau de existenţa anumitor evenimente culturale, sportive etc. Acesta poate fi legat de practicarea sporturilor de iarnă (turism de iarnă) sau de practicarea curei helio-marine (turism de vară) sau de anumite festivaluri sau manifestări (turism de circumstanţă); - turism continuu -- turismul în staţiuni balneoclimaterice sau turismul cultural şi de afaceri. d\) Din punct de vedere al **acoperirii cheltuielilor turistice**, există: - *turism particular* (pe cont propriu), care se adresează categoriilor de turişti cu venituri mari sau care doresc să-şi organizeze singuri călătoria, incluzând şi turismul de lux; - *turism social*, adresat persoanelor cu venituri mici, tinerilor etc. e\) În funcţie de **mijloacele de transport** folosite, circulaţia turistică poate fi: - *pe cale terestră*, incluzând automobilismul, cicloturismul, motociclismul; - *pe cale aeriană*, prezentă pe distanţe lungi; - *pe cale navală*, sub forma croazierelor; - *forme mixte*, de tip avion şi automobil, vapor şi automobil, vapor şi avion şi automobil, alte combinaţii. f\) Din punct de vedere al **locului de consum**, circulaţia turistică este: - *naţională* -- care corespunde turismului intern (circulaţia rezidenţilor în interiorul graniţelor, reprezentând 80% din circulaţia totală); - *internaţională* -- care corespunde turismului extern sau internaţional şi care implică persoane care călătoresc în afara graniţelor. Aceasta acoperă 20% din turismul mondial şi poate fi de două feluri: - turism emiţător; - turism receptor. g\) Unul dintre cele mai importante criterii de clasificare este **motivaţia** călătoriei, criteriu recomandat şi de OMT. Principalele motivaţii şi formele de turism care le corespund sunt: - loisir, recreere şi vacanţe (turism de odihnă); - vizite la rude şi prieteni (turism sociologic); - afaceri şi motive profesionale (turism de afaceri); - tratamente medicale (turism de tratament); - motive religioase şi pelerinaje (turism religios); - alte motive. h\) O clasificare interesantă este cea propusă de J. P. Pasqualini şi B. Jacquot, care identifică următoarele forme de turism: - *turism balnear*, adesea sinonim cu farniente, în zone tradiţionale, precum Mediterana pentru europeni, Caraibe şi Mexic pentru americani şi canadieni, Asia de Sud-Est pentru japonezi şi australieni; - *turism ludic*, pentru amuzamentul celor mici şi celor mari, care include: parcurile de distracţii pentru copii, cazinourile, teatrele şi cabaretele; - *turism cultural*, care include vizitarea de muzee, monumente şi situri, pelerinaje, festivaluri, spectacole şi carnavaluri, parcuri şi situri naturale; - *turism ştiinţific şi tehnic*, legat de muzee de ştiinţă, ecomuzee, muzee automobilistice; - *turism sportiv*, care cuprinde: turismul alb, golful, vânătoarea şi pescuitul, sporturile nautice, plimbările, prezenţa la Jocuri Olimpice şi alte competiţii; - *turism de sănătate*: hidromineralism, termalism, talasoterapie; - *turism de afaceri*: congrese şi seminarii, dar şi vizite comerciale; - *turism verde*: turism rural, camping, rulote. Formele cele mai moderne de turism includ: - *turismul de afaceri*, care cuprinde turismul general de afaceri (delegaţiile), turismul de reuniuni şi întruniri, participarea la târguri şi expoziţii, călătoriile de stimulare; - *turismul urban*, una dintre cele mai dinamice forme de turism; - *turismul cultural*; - *turismul rural*. Conceptul și particularitățile cererii turistice (3.2.1.) ========================================================= *Cererea turistică* este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii pentru motive de călătorie, altele decât pentru a munci sau a desfăşura o activitate remunerată. Pentru geneza cererii există două condiţii fundamentale: - dezirabilitatea (dorinţa) - solvabilitatea (putinţa). Cererea turistică are unele *particularităţi*, cum ar fi: a. este o cerere concentrată b. pe de o parte, concentrarea se manifestă în spaţiu, atât la nivel naţional (80% din circulaţia turistică este internă) cât şi în ţările şi regiunile dezvoltate (90% din cerere provine din Europa şi America de Nord); c. pe de altă parte, concentrarea se manifestă şi în privinţa destinaţiilor, principala destinaţie pentru vacanţa de vară fiind litoralul; d. este o cerere extrem de dinamică, cu un ritm mediu anual de creştere foarte ridicat; în intervalul 1995-2000, cererea a crescut cu 50%; e. are caracter sezonier, periodic şi rar; f. are caracter ferm în privinţa deciziei de petrecere a vacanţei şi un caracter spontan pentru alegerea anumitei destinaţii. Sezonalitatea cererii și consumului turistic (3.2.5.) ===================================================== Cererea turistică este puternic influenţată de sezonalitate, existând două perioade de sezon, vara şi iarna, în funcţie de forma de turism. În hotelărie, sezonalitatea poate fi evidenţiată prin *indicele de sezonalitate*, calculat ca raport procentual între numărul minim de înnoptări şi numărul maxim de înnoptări înregistrate pe luni ale anului. După valorile acestui indice, sezonalitatea poate fi: - foarte accentuată, în special în ţările şi zonele în care formele de turism sunt foarte dependente de factori naturali (Grecia 7%, Maroc 10%, Italia 11%); - medie (Spania şi Turcia 24%, Portugalia 34%, Mexic 48%); - mică (Hong-Kong 71%, Singapore 73%). Cauzele sezonalităţii sunt: - naturale, care ţin de climă (temperatura apei şi a aerului, lungimea zilei), care dau posibilitatea folosirii oricărui mijloc de deplasare şi de cazare; - sociale: obişnuinţele, dorinţa de a fi la modă, de a imita liderii de opinie, de a regăsi aceleaşi persoane sau de a-şi afirma statutul social, precum şi dispunerea timpului liber; ritmul şi perioadele de vacanţe; - economice: o parte dintre întreprinderi se închid vara, de regulă în august. Sezonalitatea are consecinţe multiple şi negative: Pentru organizatorii de turism, datorită alternanţei perioadelor de saturare a echipamentelor turistice şi de infrastructură cu cele de subutilizare, precum şi datorită folosirii forţei de muncă sezoniere. Sezonalitatea cauzează pierderi accentuate datorită încasărilor mici şi capacităţii de cazare subutilizate, dar şi datorită cheltuielilor necesare întreţinerii spaţiilor de cazare, după cum se observă mai jos: Pentru reducerea acestor pierderi este necesară practicarea unei politici de preţuri diversificată, creşterea varietăţii ofertei turistice, aşa-numita *strategie a atracţiei multiple* (organizare de diverse manifestări, serbări, festivaluri, conferinţe, congrese), care să determine obţinerea de încasări şi în perioadele mai slabe.; - pentru consumatori: creşterea preţurilor în faţa afluxului masiv de turişti, oferta turistică relativ inelastică reacţionând prin ajustarea preţurilor la un nivel înalt. De asemenea, apar probleme de disconfort, oboseală, insecuritate, datorită supraîncărcării infrastructurilor de transport etc.; - pentru stat şi comunităţile umane: suprautilizarea infrastructurilor publice măreşte riscul de accidente, apar problemele de igienă (reţea de apă, colectarea gunoiului), problemele de poluare şi de degradare a anumitor situri; de asemenea, se agravează dezechilibrul şi inegalităţile în dezvoltarea regională. Conținutul și particularitățile ofertei turistice (3.3.1.) ========================================================== Oferta turistică reprezintă ansamblul elementelor care concură la obţinerea produsului turistic. Oferta turistică cuprinde bunuri şi servicii create în sectorul turismului şi care urmează a fi puse la dispoziţia consumatorului turistic, într-o perioadă de timp determinată. Producţia turistică, la rândul ei, reprezintă un ansamblu de servicii care mobilizează forţa de muncă, echipamente de producţie şi bunuri materiale şi care, în cadrul unei ambianţe specifice, se materializează într-un consum efectiv. #### Componentele ofertei turistice sunt: - patrimoniul turistic -- totalitatea condiţiilor naturale şi a valorilor cultural-istorice; - echipamentele turistice de cazare, alimentaţie, agrement etc., care reprezintă suportul material al activităţii turistice; - serviciile turistice. #### Oferta turistică are o serie de particularităţi: 1. *eterogenitatea*, care poate fi pusă în evidenţă din punct de vedere al patrimoniului turistic, din punct de vedere al echipamentelor şi din punct de vedere al producătorului de servicii turistice. Oferta turistică conţine atât elemente de atracţie (resurse naturale, socio-culturale, umane, tehnologice), adică patrimoniul turistic, cât şi elementele funcţionale: echipamente şi servicii (mijloace de transport, cazare, alimentaţie, echipamente culturale, sportive, de agrement, servicii de ghid etc.); 2. ***rigiditatea* ofertei turistice, care priveşte mai multe aspecte, cum ar fi: imobilitatea ofertei şi producţiei turistice datorită amplasării acesteia la sursă şi care implică deplasarea consumatorului la locul ofertei, rigiditatea în localizarea echipamentelor. O replică faţă de rigiditatea ofertei este existenţa, în anumite limite, a unui efect de substituire a unui tip de ofertă cu altul, complementar sau înrudit, dacă echipamentele sunt multifuncţionale şi flexibile (de exemplu, folosirea capacităţilor destinate în principal turismului de vacanţe şi pentru turismul de afaceri, congrese, reuniuni etc.)** 3. *caracterul nestocabil* al ofertei turistice, imposibilitatea depozitării ei pentru vânzări ulterioare. Aceasta explică utilizarea tehnicii „yield management" în transportul aerian, cazare şi chiar alimentaţie publică; 4. *caracterul intangibil* al produsului turistic, produs care este cunoscut de consumator abia în timpul şi pe măsura consumului turistic; 5. *imposibilitatea adaptării ofertei* la caracterul sezonier al cererii; 6. *imposibilitatea standardizării* produsului turistic. #### Între oferta turistică şi producţia turistică există o relaţie complexă conturată de următoarele aspecte: 1. producţia turistică este mai mică sau cel mult egală cu oferta turistică, particularitate rezultată pe de o parte din imposibilitatea stocării ofertei, iar pe de altă parte din coincidenţa în timp şi spaţiu a producţiei şi consumului turistic; în cazul bunurilor materiale, oferta este mai mică decât producţia, o parte din bunurile produse stocându-se în vederea unei vânzări viitoare; 2. oferta turistică există independent de producţia turistică, dar producţia turistică nu se poate realiza în afara ofertei; 3. structura ofertei turistice nu coincide întotdeauna cu structura producţiei turistice, faţă de situaţia bunurilor materiale unde cele două structuri coincid; 4. oferta turistică este fermă, în timp ce producţia turistică este efemeră, existând doar atâta timp cât există consum. Determinanții ofertei turistice (3.3.2.) ======================================== a. ***Teritoriul, spaţiul*** Din punct de vedere turistic, spaţiul este atât suportul material al echipamentelor turistice cât şi materia primă ce poate fi valorificată prin produsele turistice în a căror componenţă se regăseşte. Teritoriul sau spaţiul pentru turism are o dublă determinare: - cantitativă -- prin capacitatea de primire a zonei; - calitativă -- prin atractivitatea sau valoarea turistică a teritoriului *Capacitatea optimă de primire* reprezintă numărul maxim de turişti care se pot localiza pe un anumit teritoriu în acelaşi timp, cu condiţia realizării unei calităţi satisfăcătoare a activităţii turistice şi fără a deteriora echilibrul ecologic al zonei. Capacitatea optimă de primire a unei zone se determină după formula: unde: - S -- suprafaţa teritoriului (m2); - K -- coeficientul de corecţie (cuprins între 0,5 şi 1) în funcţie de particularităţile geomorfologice şi hidrologice ale zonei, de specificul său geologic; - N -- norma de utilizare a spaţiului (m2/turist). *Atractivitatea unei zone sau valoarea sa turistică* ţine cont de următoarele aspecte: - frumuseţea naturală a peisajului; - configuraţia geografică şi formele de relief; - condiţiile meteo; - valoarea terapeutică a resurselor; - flora şi fauna; - patrimoniul cultural şi istoric. Valoarea turistică a unei zone depinde şi de poziţia sa în raport cu zona emitentă de turişti, respectiv de distanţa dintre bazinul cererii turistice şi cel al ofertei turistice. Această relaţie rezultă din graficul următor: b. ***Sectorul terţiar*** Măsura dezvoltării sectorului serviciilor evidenţiază potenţialul, structura şi caracterul dezvoltării economiei, aportul sectorului terţiar la crearea PIB fiind în creştere (în România, acesta este cca. 40%). Turismul este influenţat de existenţa, gradul de dezvoltare şi structura sectorului terţiar, oferta turistică fiind prin excelenţă o sumă de prestaţii, un ansamblu de servicii. Terţiarizarea influenţează însă şi cererea pentru turism. c. ***Baza materială, echipamentele turistice*** Acestea sunt atât un factor al ofertei, cât şi o componentă a acesteia, şi care trebuie să răspundă la unele cerinţe legate de corespondenţa dintre baza materială şi resursele turistice, precum şi de necesitatea adaptării bazei materiale la volumul şi structura cererii turistice. Conținutul, caracteristicile și tipologia serviciilor turistice (5.1.) ====================================================================== Turismul, fenomen social şi economic complex, se situează la interferenţa multor componente ale economiei naţionale, care acţionează fie direct pentru realizarea serviciilor oferite turiştilor - prin activitatea unităţilor de alimentaţie publică, hotelurilor, tour-operatorilor, agenţiilor de voiaj, fie indirect - prin firme din construcţii, transporturi, industrie alimentară. Apartenenţa turismului la sfera terţiarului se constată şi prin suita de prestaţii care dau conţinut unei activităţi turistice: organizarea călătoriei, transport, odihnă, divertisment, având ca scop satisfacerea nevoilor turistului pe durata deplasării sale. Produsul turistic este definit ca un rezultat al asocierii dintre resurse (patrimoniu) şi servicii, dar individualizarea unui produs este influenţată în mod esenţial de calitatea activităţii de prestare a serviciului. Spre exemplu, existenţa unui patrimoniu natural valoros nu înseamnă automat o circulaţie turistică dezvoltată, pentru că resurse turistice de excepţie pot rămâne în afara circuitului turistic dacă nu există servicii care să le facă accesibile turiştilor. În cadrul terţiarului, turismul nu operează cu servicii pure, ci cu o asociaţie de elemente cu caracter diferit, care, intrând într-o proporţie variată în alcătuirea ofertei turistice, vor influenţa diferit efectul global, cu o mulţime de forme de manifestare. Aceste câteva consideraţii subliniază faptul că serviciile se dovedesc a fi din cele mai multe puncte de vedere componenta dominantă sau determinantă a ofertei turistice, iar caracteristicile acestora se regăsesc, în forme specifice, în întreaga activitate turistică. Serviciul turistic se prezintă ca un ansamblu de activităţi care au ca obiectiv satisfacerea tuturor nevoilor turistului în perioada în care el se deplasează şi în legătură cu această deplasare. În acest sens, se observă că unele dintre activităţile ce dau conţinut prestaţiei turistice vizează acoperirea unor necesitaţi obişnuite, cotidiene cum ar fi: odihna, hrana - evident cu un anumit specific al serviciului; altele prezintă caracteristici specifice turismului şi, respectiv, formelor particulare de manifestare a acestuia. Prin natura sa, produsul turistic trebuie astfel conceput încât, în urma efectuării consumului turistic, individul să dobândească un plus de informaţii, cunoştinţe, chiar deprinderi noi, în condiţii de refacere a capacităţii de muncă, de petrecere plăcută a timpului liber. Pentru prestatori şi organizatorii de turism, diversificarea serviciilor turistice este esenţială pentru stimularea cererii turistice şi satisfacerea la un nivel calitativ înalt a nevoilor consumatorilor-turişti. **În cazul României**, patrimoniul turistic de mare atractivitate şi condiţiile materiale de valorificare a lui impun o diversificare continuă a ofertei de servicii, ca obiectiv prioritar în promovarea ţării în circuitul turistic internaţional. Varietatea, calitatea şi diversificarea serviciilor turistice asigură creşterea competitivităţii produsului turistic, contribuie la perfecţionarea actului de servire, cu rezultate directe asupra creşterii eficienţei şi atenuării caracterului sezonier al activităţii. Diversificarea se poate realiza prin căi diferite: - antrenarea în circuitul turistic a unor noi zone; - alcătuirea unor programe mai variate; - multiplicarea variantelor oferite turiştilor în legătură cu un serviciu de bază prestat; - sporirea formelor de agrement şi a serviciilor complementare. Trebuie menţionat însă că diversificarea nu există prin ea însăşi dacă nu este însoţită de o promovare pe măsură şi de un comportament adecvat şi profesionist al lucrătorilor din sectorul turistic. Consumul serviciilor turistice se efectuează într-o ordine riguroasă, determinată de specificul prestaţiei, de locul acţiunii, moment, formă de turism. În cadrul unei scheme generale de derulare, principalele prestaţii şi succesiunea lor ar fi în felul următor: - acţiuni de publicitate şi informare turistică; - contractarea angajamentului, stabilirea minimului de servicii şi stabilirea programului de desfăşurare a acţiunii; - transportul, asociat transferului de turişti şi al bagajelor la hotel sau de la un mijloc de transport la altul şi o serie de facilităţi specifice; - cazarea (eventual servicii suplimentare oferite de unităţile hoteliere); - alimentaţia şi serviciile auxiliare ; - agrementul şi varietatea formelor sale; - returul turiştilor; - prezenţa permanentă în toate momentele prezentate a unei activităţi de relaţii publice, de informare a turiştilor, de natură să creeze condiţii optime pentru desfăşurarea actului turistic. Caracteristicile serviciilor turistice (5.1.1.) =============================================== Serviciile turistice prezintă o serie de caracteristici, decurgând din modul particular de realizare a activităţii, din natura muncii desfăşurate în domeniul turismului. Menţionăm că unele dintre aceste caracteristici sunt comune tuturor componentelor sectorului terţiar, din care evident turismul face parte, având doar un element de individualizare, de concretizare; altele sunt specifice numai turismului, determinate de natura deosebită a ofertei şi cererii turistice, de conjuncţia lor, de condiţiile în care are loc consumul. Încercând o sinteză a abordărilor din literatura de specialitate, principalele caracteristici sunt: 1. *Caracterul nematerial al prestaţiei*, serviciile turistice existând în formă potenţială şi concretizându-se numai prin întâlnirea cererii cu oferta; 2. *Caracterul nestocabil.* Produsul turistic se consumă pe măsura producerii sale, are un caracter intangibil, neputând fi stocat pentru valorificare ulterioară. Din această particularitate rezultă o serie de dificultăţi cu privire la asigurarea echilibrului dintre cerere şi ofertă precum şi în ceea ce priveşte gradul de utilizare a capacităţii de cazare, alimentaţie etc.; 3. *Coincidenţa în timp şi spaţiu a producţiei şi consumului*. Consumul turistic presupune prezenţa fizică la locul producţiei, prestaţiei turistice, simultaneitatea prezenţei prestatorului şi beneficiarului. De aici rezultă că orice neconcordanţă de loc sau de timp atrage după sine fie ofertă subutilizată fie cerere nesatisfăcută; 4. *Caracterul complex al prestaţiei turistice*. Activitatea turistică are un conţinut complex şi variat de servicii, rezultat al contribuţiei unui număr mare de prestatori din diverse domenii ale economiei; 5. *Dependenţa şi inseparabilitatea serviciilor turistice de persoana prestatorului*. Valorificarea efectivă a serviciilor turistice impune contactul direct şi nemijlocit între prestatorul de servicii turistice şi consumatorul turistic. Nivelul de pregătire, competenţa, seriozitatea şi responsabilitatea prestatorului sunt determinante pentru calitatea produsului turistic şi pentru gradul de satisfacţie a turistului, premisă pentru îmbunătăţirea continuă a circulaţiei turistice. Această particularitate determină implicarea într-o măsură mai puternică decât în alte ramuri a factorului uman, a muncii lucrătorului din turism. Automatizarea şi introducerea progresului tehnic în turism se fac mai lent şi limitat, limite datorate specificului activităţii şi psihologiei turiştilor; 6. *Individualizarea* *serviciilor turistice la nivelul grupului sau persoanei*. Varietatea motivaţiilor turiştilor determină o ofertă de produse turistice adaptate dorinţelor fiecărui individ, ceea ce nu exclude însă o componentă standard a unui produs turistic. Individualizarea prestaţiilor este mai puternică în cazul turismului neorganizat sau pe cont propriu precum şi în cazul turismului semiorganizat, în timp ce în cazul turismului organizat, componenta standard a produsului turistic este determinantă; 7. *Sezonalitatea serviciilor turistice*, decurgând din sezonalitatea cererii turistice; 8. *Caracterul eterogen al serviciilor turistice* datorită numărului mare de prestatori de servicii implicaţi în producerea unui produs turistic; 9. *Derularea serviciilor într-o ordine riguroasă,* caracteristică valabilă numai în cazul turismului organizat. Această succesiune cuprinde: - promovarea produsului turistic; - contractarea; - transportul spre locul de destinaţie; - cazare, alimentaţie, agrement; - transportul spre locul de reşedinţă. Transporturile rutiere (5.2.2.1.) ================================= Transporturile rutiere se realizează cu autocare, microbuze şi autoturisme, primele două fiind specifice turismului organizat. Apariţia automobilului a precipitat decăderea faimei trenului ca mijloc de transport în majoritatea ţărilor dezvoltate. Cum s-a menţionat şi anterior, automobilul şi-a consolidat imaginea ca mijloc de transport de pasageri încă în anii 1920. Lundgren denumeşte perioada următoare acestor ani ca fiind \"era difuzării individuale a călătoriilor\". El explică această afirmaţie astfel: maşina privată a atras o mare parte a turiştilor de pe piaţă, de pe rutele şi mecanismele stabilite spre un nou concept, al destinaţiilor la mari distanţe. Apariţia automobilului a răspândit beneficiile turismului atrăgând din ce în ce mai mulţi oameni, fie călători individuali, fie grupuri mici. Tipul de călătorie non-privată era caracteristic trenului şi vaporului cu aburi şi precedea era automobilului. Datorită naturii infrastructurii limitate a căilor ferate şi a posibilităţilor reduse de navigaţie pe apă, modurile în care erau organizate călătoriile erau uşor de prezis. Turiştii puteau să ajungă doar la acele destinaţii spre care existau trenuri sau vase. Multe staţiuni şi hoteluri au înflorit datorită tipului de transport cu trenul şi cu vase cu aburi, dar odată cu apariţia automobilului a început să decadă atracţia acestora. Automobilul a permis apariţia călătoriilor \"la întâmplare\", a deschis drumul spre noi destinaţii, a urgentat dezvoltarea facilităţilor orientate spre automobilişti de-a lungul drumurilor şi autostrăzilor. Motelul a fost una dintre noile facilităţi dezvoltate în SUA şi Canada după cel de-al doilea război mondial. Astăzi, călătoria cu automobilul constituie modalitatea predominantă de deplasare. Principala ţintă a societăţilor cu profil turistic a constituit-o familia care utilizează automobilul în scop turistic. Principalele argumente în favoarea automobilului sunt: - Controlul itinerariului şi al opririlor pe parcurs; - Controlul orarului de plecare; - Posibilitatea de a transporta bagaje şi echipament în mod facil; - Cost scăzut al călătoriei în cazul în care 3 sau mai multe persoane merg împreună; - Libertatea de a folosi automobilul chiar şi după atingerea destinaţiei. Două aspecte particulare în legătură cu călătoria cu automobilul sunt vehiculele recreaţionale şi sectorul închirierile de maşini. Aceste două sectoare s-au dezvoltat în aşa măsură încât se constituie în elemente importante ale industriei turistice. Vehiculele recreaţionale sunt o prelungire a dragostei pentru maşini. Încă de la începutul celui de-al doilea război mondial a crescut popularitatea campingului. SUA deţineau mai mult de 14.000 de parcuri publice/private şi locuri de campare comerciale cu cca. 1.000.000.de locuri. În Canada erau 250.000 de locuri de campare, iar în Mexic cca. 100.000. Popularitatea crescândă a vehiculelor recreaţionale a dus la apariţia unui nou mod de campare în anii \'70, incluzând franşiza, condominium-ul şi sistemul de time-sharing. Închirierea autoturismelor este de asemenea un sector unde s-a putut remarca o creştere semnificativă în anii \'60-\'70. Veniturile firmelor de tip rent-a-car din SUA au crescut de 10 ori în perioada 1960-1978. Cea mai mare utilizare a autoturismelor închiriate s-a desfăşurat în zilele lucrătoare ale săptămânii (de luni până vineri) şi au fost efectuate de călătorii de afaceri (75% din totalul călătoriilor cu scop de afaceri). Cererea pentru închirierea de autoturisme pentru perioada de week-end venea în special din partea turiştilor care efectuau călătoria în scop personal sau de plăcere. O mare parte a închirierilor au loc la aeroport. După unele estimări, 7% din turiştii francezi, 13% dintre turiştii olandezi, 14% din cei germani, 16% din danezi, 20% din spanioli, 20% din portughezi închiriază maşini în timpul sejururilor estivale în străinătate. Tendinţele recente în închirierile de maşini au pus accentul, în special, pe modernizarea ofertei de maşini, cu aplecare spre autoturisme mai mici şi cu consum mai redus. Principalii operatori pe piaţa închirierilor de maşini sunt prezentaţi în tabelul de mai jos: Transporturile rutiere ocupă primul loc în formele de transport utilizate: de exemplu, în Europa, 70% din circulaţia turistică internaţională se realizează cu mijloace rutiere, cu variaţii de la o ţară la alta, în funcţie de particularităţile geografice şi nivelul de dezvoltare a reţelei şi mijloacelor de transport, astfel: în Anglia 15%, Germania 42%, Spania 60%, Italia 78%, Franţa 75%. În România, transporturile rutiere ocupă 70% din totalul formelor de transport utilizate pentru circulaţia turistică naţională şi 50% pentru circulaţia turistică internaţională Autoturismul devine tot mai prezent şi în formele de transport combinate, în aranjamentele de tipul „fly and drive" (avion şi maşină), „rail and drive" (tren şi maşină), „package tour" (aranjament semiorganizat de transport rutier şi croazieră maritimă, cu nave la bordul cărora se asigură serviciile de cazare şi masă). Mijloacele de transport rutier colectiv, respectiv microbuzele şi autocarele, la rândul lor, sunt foarte convenabile pentru parcurgerea distanţelor mai lungi, atât datorită preţului mai redus cât şi siguranţei şi confortului. Companiile de autocare au introdus în ultimii ani o serie de îmbunătăţiri tehnologice şi de confort, cum ar fi: protecţie fonică, aer condiţionat, toaletă, servicii de ghizi, servicii de alimentaţie etc. În SUA, se estimează că 90% dintre pasagerii autocarelor călătoresc în scopuri personale sau de plăcere, pentru Canada procentajul fiind de 85%. Pe de altă parte însă, călătorii de afaceri ocupă numai 10-15% din piaţă. Studiile au arătat că pasagerii de pe autocare din America de Nord sunt fie tineri, fie bătrâni. De asemenea, autocarele atrag o parte importantă a categoriei de populaţie cu venituri mici. Un alt lucru interesant este că numărul femeilor care călătoresc cu autocarul este semnificativ mai mare decât cel al bărbaţilor. Ultimele acţiuni publicitare indică faptul că piaţa ţintă spre care se îndreaptă programele companiilor de autocare este cea a vacanţei de vară a familiei, de regulă a cuplurilor tinere, precum şi persoanele în vârstă pentru vacanţele de vară sau toamnă Transporturile feroviare (5.2.2.2.) =================================== Transporturile cu trenul au apărut pe continentul nord american, de la Coasta Atlanticului la Coasta Pacificului şi au fost principalul stimulent al vacanţelor în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, în SUA, Canada şi Europa. Prima rută transcontinentală a fost deschisă în 1869 în SUA. În 1841, în Anglia s-a organizat primul tur cu trenul, atunci când Thomas Cook a organizat o excursie de la Leicester la Loughborough. În 1851, 3 milioane de englezi au călătorit la Marea Expoziţie de la Londra. Trenul a urgentat, de asemenea, şi dezvoltarea multor staţiuni de litoral. Perioada în care trenul a fost principalul mijloc de transport în ţările dezvoltate a durat 100 de ani, de la 1830 la 1930. Această perioadă corespunde sistemului social de transport de început, sistemului căilor ferate dezvoltate şi erei călătoriilor expres. În anii \'20 şi \'30, automobilul începe să câştige din ce în ce mai multă popularitate ca mijloc de transport, atrăgând mulţi pasageri. Principalele motive care îi determină pe oameni să utilizeze trenul ca mijloc de transport sunt: - siguranţa - posibilitatea de a vedea lucruri interesante pe parcurs - posibilitatea de a te putea plimba în timpul călătoriei - sosirea la destinaţie odihnit şi relaxat - confortul personal. Dezavantajele sunt asociate duratei mari de timp în care se ajunge la destinaţie, orarului inflexibil şi slabei calităţi a serviciilor de masă. Trenurile sunt considerate ca fiind mijloace de transport sigure şi de aceea atrag o parte semnificativă a celor cu frică de zbor. Pe de altă parte, în ţări precum Germania, Franţa şi Japonia operează trenuri super-rapide. Acestea merg mai repede decât maşinile, scăzând durata călătoriei. De exemplu, TGV-ul din Franţa merge cu peste 200 km/h între Paris şi Lyon, călătoria durând aproximativ 2 ore (comparativ, cu maşina ar dura 5 ore). Cu titlu de exemplu, putem menţiona că distanţa Paris-Lyon se parcurgea cu trenul la 1867 în 9 ore, în 1914 în 7 ore, în 1938 în 5 ore, în 1950 în 4 ore, iar după 1983 în 2 ore. TGV Eurostar parcurge distanţa Paris -- Londra în 3 ore, iar Thalys leagă Parisul de Bruxelles, călătoria durând mai puţin de o oră şi jumătate, parcurge distanţa Paris-Amsterdam în 3 ore şi un sfert şi Paris-Koln în 4 ore şi un sfert. La începutul anilor \'80 creşte numărul pasagerilor de intercity, ca şi numărul călătorilor de afaceri care au folosit serviciile clasei I. Principalul motiv al acestor creşteri a fost scumpirea biletelor de avion, datorită creşterii costurilor energetice, precum şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite de trenuri. Transportul feroviar reprezintă unul dintre cele mai vechi mijloace de transport utilizate în turism, având însă în prezent o pondere mică pe plan mondial, şi anume cca. 4-5% în circulaţia turistică internaţională, iar în unele ţări până la 15-20% (Italia, Bulgaria etc.). În România, transportul feroviar deţine 25% din traficul internaţional şi 30% din traficul intern, favorizat fiind de distanţele relativ prea scurte pentru a motiva transporturile aeriene, gradul mic de motorizare a populaţiei etc. Transporturile feroviare sunt prezente şi într-o serie de aranjamente, dintre care cel mai important este Rail Inclusive Tour, şi include transport cu trenul, cazare şi alte servicii, destinat călătorilor individuali şi în grup. RIT are următoarele variante: - RIT-I, oferit turiştilor individuali şi constând în reducerea tarifului cu 20%; - RIT-I G, oferit turiştilor individuali şi în grupuri mici, constând în reducerea tarifului cu 40%, dar impunerea unui minim de trafic; - RIT-G P, oferit grupurilor de turişti, cu reduceri de 45% şi un minim de trafic; - RIT-Y şi RIT-YP, destinat tinerilor sub 26 ani, cu reduceri de până la 50%; - RIT-G, oferit în anumite conjuncturi, cu reduceri substanţiale de tarife. Organizarea activității de cazare hotelieră (5.3.2.) ==================================================== Organizarea activităţii de cazare hotelieră a cunoscut un progres continuu şi un proces de adaptare la cerinţele tot mai numeroase ale turiştilor. Procesul de organizare a cazării turistice trebuie să răspundă unor probleme legate de administrarea unui număr tot mai mare de locuri de cazare, intensificarea circulaţiei turistice, amplasarea unităţilor hoteliere, cererea în creştere pentru locuri de cazare de confort ridicat etc. La scară mondială, în organizarea activităţii de cazare predomină caracterul artizanal şi familial, 50-70% din unităţile de cazare fiind mici, adică cu capacitate de până la 25 de camere şi până la 5 salariaţi. De exemplu, în Franţa, hotelierii independenţi, care nu sunt grupaţi în nici un fel de lanţ hotelier, reprezintă 56% dintre hoteluri, confruntându-se însă cu probleme de rentabilitate. Această este *mica hotelărie*, caracterizată printr-un număr impresionant de hotelieri independenţi, care dispun de o singură unitate de cazare şi îşi desfăşoară activitatea în afara marilor lanţuri hoteliere. Pentru supravieţuire, hotelierii independenţi, atât cei mici dar şi cei mari, formează *lanţuri voluntare*. Acestea regrupează unităţi independente care îşi unesc eforturile pentru acţiuni comune: promovare şi publicitate, centrale de rezervare, centrale de cumpărare etc. Deţinătorii de hoteluri îşi păstrează independenţa, dar apartenenţa la un lanţ voluntar îi constrânge totuşi să respecte anumite norme de confort şi calitate a serviciilor. În prezent, circa un sfert din numărul hotelierilor independenţi sunt grupaţi în astfel de lanţuri voluntare. În afara micii hotelării, există *lanţuri hoteliere integrate*, care domină piaţa serviciilor de cazare de confort ridicat. În cadrul lanţurilor integrate, apărute în urma procesului de integrare orizontală, hotelierii şi pierd independenţa, ei trebuind să ofere acelaşi servicii, activitatea de marketing şi cea de comercializare fiind preluate de centrala lanţului. Lanţul integrat presupune ca o anumită societate să fie proprietara fondului de comerţ şi, uneori, a clădirii. Dacă nu este proprietară, asigură gestiunea şi comercializarea în unităţile respective după acelaşi model. Lanţurile integrate constituie „stadiul industrial al hotelăriei", ele creându-şi, în afara centralelor de rezervare, centrale de cumpărare comune, având furnizori comuni pentru întregul echipament etc Între lanţurile voluntare şi cele integrate se situează *lanţurile franşizate*, în care se păstrează independenţa hotelierilor, dar unul dintre ei este autorizat să angajeze înţelegeri în numele participanţilor la sistem. Contractul de franşiză leagă franşizorul de franşizat. Franşizorul este proprietarul mărcii care regrupează hotelurile lanţului, asigură promovarea şi comercializarea, suportă montajul financiar al deschiderii de noi unităţi. Franşiza permite lanţurilor integrate să-şi mărească numărul de unităţi, reducând cheltuielile financiare. Sunt foarte rare cazurile de lanţuri integral franşizate, în general franşizorul deschizându-şi întâi propriile unităţi, fără să recurgă la sistemul franşizei. Franşizatul este o societate independentă de cea a franşizorului, care aduce ca aport capital sau teren. Pentru franşizat, interesul franşizei decurge din posibilitatea de a utiliza imaginea de marcă a lanţului hotelier, de a beneficia de promovare globală şi de centrală de rezervare, sau -- în unele cazuri -- şi de alte servicii, cum ar fi un centru de gestiune informatizat. În schimb, franşizatul varsă franşizorului o redevenţă, care poate fi o sumă forfetară sau un procent din cifra de afaceri. Primele lanţuri hoteliere au apărut în SUA după al doilea război mondial (Best Western şi Intercontinental), implantate în apropierea aeroporturilor şi vizând o clientelă de faceri. Cele mai importante lanţuri hoteliere din lume sunt: 1. Holiday Corp. (SUA) -- peste 350.000 camere şi 1800 de hoteluri; 2. Sheraton Corp. (SUA) -- peste 140.000 camere şi 500 unităţi; 3. Ramada Inc. (SUA) -- peste 130.000 camere şi 700 unităţi; 4. Marriott Corp. (SUA) -- peste 100.000 camere şi 360 unităţi; 5. Quality International (SUA) -- peste 100.000 camere şi 800 hoteluri; 6. Hilton Hotels Inc. (SUA) -- peste 97.000 camere şi 270 unităţi. După cum se observă, dominaţia lanţurilor din SUA este absolută, primele 7 lanţuri fiind americane. Dintre primele 20 lanţuri mondiale, doar 3 sunt din Europa: Accor (Franţa -- poziţia 8), Trusthouse (Marea Britanie -- poziţia 9), Club Méditerranée (Franţa -- poziţia 12). În România sunt prezente o serie de lanţuri, cum ar fi Intercontinental, Accor, Marriott, Sofitel, Best Western etc. Caracterizare generală a serviciilor de alimentație public (cica fara asta) (5.4.1.) ==================================================================================== Serviciile de alimentaţie publică intră în categoria serviciilor de bază, alături de cazare, transport, şi, după unele opinii, şi agrement. Acest lucru este justificat de datele statistice din ţările cu turism înfloritor. Spre exemplu, în SUA aproximativ 25% din vânzările anuale ale restaurantelor por fi considerate ca fiind legate de turism, iar vizitatorii străini care vin în SUA cheltuiesc aproximativ 8 miliarde dolari pe mâncare şi băutură Alimentaţia publică, datorită calităţii prestaţiei turistice în ansamblul ei, influenţează conţinutul şi atractivitatea ofertei turistice, cu majore implicaţii asupra fluxurilor turistice. Îndeplinirea acestui rol presupune ca serviciile de alimentaţie publică să întrunească câteva *trăsături* specifice: 1. prezenţa lor în toate momentele importante ale consumului turistic, respectiv: puncte de îmbarcare, mijloace de transport, locuri de destinaţie şi sejur, locuri de agrement; serviciile de alimentaţie publică (comercială) asigură ansamblul condiţiilor pentru ca turiştii, aflaţi temporar în afara reşedinţei permanente, să-şi poată procura hrana necesară, constituind una dintre modalităţile principale de satisfacere a nevoilor cotidiene de hrană pentru categoriile de turişti, indiferent de modul în care au angajat prestaţia turistică şi de particularităţile acesteia; 2. existenţa unei *diversităţi structurale a serviciilor* de acest gen, asigurată prin prezenţa unei tipologii largi de unităţi de alimentaţie publică, care să satisfacă o paletă diversificată de trebuinţe; structura tipologică a acesteia trebuie să răspundă deopotrivă nevoilor de hrană şi divertisment, să-l poată satisface pe turist în orice împrejurare; 3. *particularizarea* serviciilor de alimentaţie publică, mai ales în cazul unor forme specifice de turism (de exemplu turismul balneo-medical), prin care se poate contribui nemijlocit la satisfacerea motivaţiei ce a determinat opţiunea pentru respectivul consum turistic; 4. necesitatea de a corespunde în egală măsură *exigenţelor turiştilor autohtoni şi străini*; bunurile care fac obiectul serviciilor de alimentaţie publică trebuie să fie reprezentate de preparate din bucătăria tradiţională şi internaţională, din cea specifică anumitor ţări şi zone. Raportul dintre serviciile de alimentaţie publică şi ansamblul ofertei turistice este complex, profund, de intercondiţionare reciprocă, amplificându-se în condiţiile în care gastronomia ajunge să devină element de referinţă în opţiunea pentru o anume destinaţie turistică. Produsul turistic având drept principală motivaţie gastronomia este o realitate din ce în ce mai prezentă şi a generat o formă nouă de vacanţă, cunoscută sub denumirea de *„vacanţă* *gastronomică"* (pescărească, vânătorească etc.) cu atractivitate unanim recunoscută. Originalitatea şi diversitatea gastronomică se constituie, prin urmare, ca element de atracţie de bază sau suplimentară, fapt ce justifică atenţia acordată acestui segment. Componentă esenţială în structura unei oferte turistice moderne, serviciile de alimentaţie publică se recomandă, pe măsura trecerii timpului, ca un ansamblu de prestaţii cu multiple posibilităţi în ce priveşte ridicarea calităţii produsului turistic. Se tinde, pe zi ce trece, ca alimentaţia publică să îndeplinească, pe lângă funcţia fiziologică propriu-zisă, şi unele funcţii de agrement, odihnă, recreere - în general, de petrecere agreabilă a timpului liber. Acest caracter se amplifică cu cât turistul petrece o parte însemnată din bugetul său de timp (20-25%) în unităţile de alimentaţie publică.