Curs 8 PDF - Plata, Titlurile de Credit, & Prescripția Extinctivă

CURS 8 – PLATA – TITLURILE DE CREDIT CA MIJLOC DE PLATĂ – PRESCRIPȚIA EXTINCTIVĂ PLATA = executarea voluntară a obligației de către debitor, indiferent de obiectul obligației. Natura juridică: ❑ plata constă în remiterea unei sume de bani sau, după caz, în executarea oricărei alte prestații care constituie obiectul însuși al obligației [art. 1469 alin. (2) C.civ.]; ❑ în limbaj juridic, plata nu înseamnă doar remiterea unei sume de bani, ci executarea oricărei obligații; de exemplu, constituie plată și predarea bunului vândut, restituirea bunului ce a format obiectul comodatului etc.; ❑ plata poate ﬁ privită și ca un act juridic, ca o convenție între cel care execută și cel care primește (manifestarea de voință a debitorului, dar și a creditorului). Temeiul plății: ❑ temeiul plății îl reprezintă existența unei datorii, a unei obligații din partea debitorului de a da, de a face sau de a nu face ceva ce ar ﬁ putut face, dacă nu s-ar ﬁ obligat la abstențiune (art. 1470 C.civ.); lipsa temeiului plății (inexistența datoriei) conduce la recaliﬁcarea operațiunii ca plată nedatorată. Subiectele plății 1.Persoanele care pot face plata ❑ plata poate să ﬁe făcută de orice persoană, chiar dacă este un terț în raport cu acea obligație (art. 1472 C. civ.); ❑ în principiu, oricine poate face plata, indiferent că este vorba despre: o persoană interesată (este vorba despre debitor, care poate plăti personal sau prin mandatar; persoana ținută alături de debitor sau pentru debitor; dobânditorul imobilului ipotecat etc.); o persoană neinteresată (terțul poate face plata ﬁe în numele debitorului, de exemplu, în cadrul unei gestiuni de afaceri, ﬁe în nume propriu, atunci când face o liberalitate debitorului). Excepții: ❑ cazul obligațiilor de a face intuitu personae, când plata nu poate ﬁ făcută decât de către debitor; ❑ cazul în care părțile au convenit ca plata să nu ﬁe făcută de altcineva decât debitorul. Plata făcută de debitorul aparent ❑ în cazul în care plata este efectuată de un debitor aparent, vor ﬁ aplicabile dispozițiile din materia plății nedatorate, conform art. 1341-1344 C.civ. 2. Persoanele care pot primi plata ❑ plata trebuie făcută (art. 1475 C. civ.): creditorului, inclusiv moștenitorilor acestuia (după moartea creditorului); reprezentantului legal sau convențional al creditorului; persoanei indicate de creditor pentru primirea plății; persoanei autorizate de instanță să primească plata (de exemplu, creditorului popritor). Plata făcută unui terț ❑ plata făcută unei alte persoane decât cea prevăzută de lege este valabilă dacă [art. 1477 alin. (1) C. civ.]: este ratiﬁcată de creditor (adică acceptată și recunoscută ulterior de creditor); ▪ prin ratiﬁcarea plății de către creditor, terțul care a primit-o devine retroactiv mandatarul creditorului; cel care a primit plata devine ulterior titularul creanței; ▪ de exemplu, ulterior plății față de terț, acesta devine succesorul creditorul inițial, dobândind astfel și creanța; a fost făcută celui care a pretins plata în baza unei chitanțe liberatorii semnate de creditor; plata efectuată în alte condiții decât cele menționate va stinge obligația numai în măsura în care proﬁtă creditorului [art. 1477 alin. (2) C.civ.]. Condițiile și obiectul plății ❑ debitorul este ținut să își execute obligațiile cu diligența pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale, afară de cazul în care prin lege sau prin contract s-ar dispune altfel [art. 1480 alin. (1) C.civ.]; ❑ în cazul unor obligații inerente unei activități profesionale, diligența se apreciază ținând seama de natura activității exercitate [art. 1480 alin. (2) C.civ.]. Principiul indivizibilității plății: ❑ cel care face plata trebuie să plătească în întregime, creditorul neputând ﬁ silit să primească o parte din datorie, chiar și atunci când obiectul plății ar ﬁ divizibil prin natura lui (de exemplu, o sumă de bani) [art. 1490 alin. (1) C.civ.]. ❑ de la principiul indivizibilității plății, se admit următoarele excepții: dacă părțile stabilesc ca plata să ﬁe divizibilă; în cazul decesului debitorului, dacă există mai mulți moștenitori, datoria se va diviza între ei, afară de ipoteza când obligația este indivizibilă; în cazul stingerii obligației prin compensație, când datoriile reciproce se sting până la concurența celei mai mici dintre ele, urmând a se plăti restul din datoria mai mare; dacă în locul debitorului, datoria este plătită de ﬁdeiusori, atunci ﬁecare dintre aceștia va plăti partea ce i se cuvine (beneﬁciul de diviziune); când instanța acordă debitorului un termen de grație sub forma eșalonării plății; în cazul în care și-ar găsi aplicare regula înscrisă în art. 1509 alin. (1) lit. e) C. civ. referitoare la imputația plății. Acceptarea plății parțiale de creditor: Obiectul plății Obligațiile de rezultat: ❑ debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul promis [art. 1481 alin. (1) C. civ.]; ❑ neîndeplinirea rezultatului promis constituie o prezumție de vinovăție pentru angajarea răspunderii civile contractuale a debitorului, acestuia revenindu-i sarcina să probeze executarea obligației. Obligațiile de mijloace: ❑ debitorul este ținut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis [art. 1481 alin. (2) C. civ.]; ❑ pentru angajarea răspunderii civile contractuale a debitorului, creditorului îi revine sarcina de a dovedi nedepunerea de către debitor a tuturor diligențelor necesare pentru îndeplinirea obligației asumate. Obligația de a da o sumă de bani: ❑ debitorul are obligația de a remite creditorului suma nominală datorată [art. 1488 alin. (1) C. civ.]; ❑ plata se poate face prin orice mijloc folosit în mod obișnuit în locul unde aceasta trebuie efectuată [art. 1488 alin. (2) C. civ.]; ❑ creditorul care acceptă ca plata să se realizeze printr-un cec ori un alt instrument de plată este prezumat că o face numai cu condiția ca acesta să ﬁe onorat [art. 1488 alin. (3) C. civ.]. Data plății Regula exigibilității creanței: ❑ plata se face atunci când datoria a ajuns la scadență, deci când creanța a devenit exigibilă [art. 1495 alin. (1) C.civ.]. în cazul obligațiilor pure și simple (cu executare imediată), plata trebuie făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional (de îndată); în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, plata devine exigibilă la termenul stabilit de părți; ❑ dacă termenul a fost prevăzut exclusiv în favoarea creditorului, atunci acesta poate pretinde plata și înainte de împlinirea lui; ❑ dacă termenul a fost stabilit atât în favoarea creditorului, cât și a debitorului, plata anticipată poate interveni numai prin acordul ambelor părți. Modalități de determinare a datei plății ❑ atunci când părțile nu au prevăzut un termen pentru executarea obligației ori acesta nu este determinat în temeiul naturii ori obiectului contractului, al practicilor statornicite între părți ori al uzanțelor, partea interesată poate solicita instanței stabilirea termenului atunci când natura prestației sau locul unde urmează să se facă plata o impune (art. 1495 C.civ.). Data plății făcute prin virament bancar ❑ dacă plata se face prin virament bancar, data plății este aceea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma de bani care a făcut obiectul plății (art. 1497 C.civ.); ❑ ordinul de plată semnat de debitor și vizat de instituția de credit plătitoare prezumă efectuarea plății, Locul plății ❑ locul plății poate ﬁ determinat prin raportare la [art. 1494 alin. (1) teza 1 C.civ.]: voința părților, prin stipularea în contract a unui anumit loc pentru executarea prestației; natura prestației (de exemplu, obligația de furnizare a curentului electric se exe¬cută la domiciliul/ sediul creditorului); interpretarea contractului; practicile statornicite între părți; uzanțele aplicabile. ❑ dacă locul plății nu poate ﬁ determinat, vor deveni aplicabile următoarele reguli: Reguli speciale [art. 1494 alin. (1) lit. a) și b) C. civ.]: obligația de a da o sumă de bani trebuie executată la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plății (prin urmare, plata este portabilă); obligația de a preda un lucru individual determinat trebuie executată în locul în care bunul se aﬂa la data încheierii contractului. Regulă cu aplicație generală [art. 1494 alin. (1) lit. c) C. civ.]: ❑ celelalte obligații (de exemplu, obligația de a da bunuri de gen) trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la data încheierii contractului (în aceste cazuri, plata este cherabilă); partea care, după încheierea contractului, își schimbă domiciliul sau, după caz, sediul determinat ca loc al plății suportă cheltuielile suplimentare cauzate de această modiﬁcare [art. 1494 alin. (2) C.civ.]. Suportarea cheltuielilor pentru efectuarea plății = dacă părțile nu prevăd altfel, cheltuielile plății vor ﬁ suportate de debitor (regulă supletivă). Suportarea cheltuielilor suplimentare ❑ sunt în sarcina debitorului și cheltuielile suplimentare cauzate creditorului prin exe-cutarea parțială a prestației sau, după caz, prin plata anticipată a datoriei, chiar și atunci când creditorul a acceptat efectuarea unei asemenea plăți [art. 1490 alin. (2) și art. 1496 alin. (3) C.civ. ]; ❑ va putea ﬁ obligată la plata cheltuielilor suplimentare și partea care își schimbă domiciliul sau, după caz, sediul determinat, la momentul încheierii contractului, ca loc al plății, dacă aceste cheltuieli au fost cauzate de modiﬁcarea locului plății [art. 1494 alin. (2) C.civ.]. Dovada plății ❑ dacă prin lege nu se prevede altfel, dovada plății se face cu orice mijloc de probă (art. 1499 C.civ.); ❑ Sarcina probei incumbă, în principiu, debitorului. Dreptul debitorului de a obține de la creditor chitanța liberatorie și remiterea înscrisului original al creanței ❑ debitorul care și-a executat obligația poate cere creditorului predarea unei chitanțe liberatorii [art. 1500 alin. (1) teza 1 C.civ.]; dacă creditorul refuză, în mod nejustiﬁcat, eliberarea chitanței, debitorul are dreptul să suspende plata (ﬁe plata nu a fost realizată la momentul solicitării chitanței, ﬁe plata nu a fost făcută în întregime, caz în care va opera suspendarea obligației de plată a restului datoriei neachitate) [art. 1500 alin. (3) C.c iv.]; cheltuielile întocmirii chitanței sunt în sarcina debitorului, dacă nu se prevede altfel [art. 1500 alin. (2) C. civ.]; ❑ dacă este cazul, debitorul care și-a executat obligația are dreptul și la remiterea de către creditor a înscrisului original al creanței [art. 1500 alin. (1) teza a 1 l-a C.civ.]; remiterea poate ﬁ făcută debitorului, unuia dintre codebitori sau ﬁdeiusorului. Prezumția efectuării plății prin virament bancar ❑ dacă plata a fost efectuată prin virament bancar, dovada plății se va face prin ordinul de plată semnat de debitor și vizat de instituția de credit plătitoare; existența ordinului de plată prezumă efectuarea plății, până la proba contrară [art. 1504 alin. (1) C.civ.]; ❑ în afară de ordinul de plată, debitorul poate solicita oricând instituției de credit a creditorului conﬁrmarea, în scris, a efectuării plății prin virament, conﬁrmare care face dovada plății [art. 1504 alin. (2) C.civ.]. Imputația plății = mecanism juridic aplicabil în ipoteza în care un debitor are față de același creditor mai multe datorii care au ca obiect bunuri de aceeași natură, iar debitorul plătește creditorului prin predarea unei cantități de bunuri ce nu este suﬁcientă pentru a stinge toate datoriile, astfel încât este necesar să se determine care dintre datorii se va stinge. Ex: x are față de y mai multe datorii, în luna august îi datorează 100 de lei, în luna septembrie îi datorează 50 de lei și în luna octombrie 200 de lei. X dorește să plătească 150 de lei. Care dintre datorii vor ﬁ stinse dintre cele 3? Asupra cui i se va imputa plata de 150 de lei? ❑ Imputația realizată conform acordului părților - regula ❑ în lipsa acordului părților, imputația plății se va stabili unilateral de către debitor sau, în subsidiar, de către creditor; ❑ dacă niciuna dintre părți nu face imputația plății, se vor aplica regulile determinate de lege [art. 1509 alin. (1) C.civ.]. Imputația făcută de debitor ❑ în cazul în care imputația este făcută de către debitor (art. 1507 C.civ.), acesta poate să indice, atunci când plătește, datoria pe care înțelege să o execute, cu respectarea următoarelor reguli: plata trebuie să ﬁe suﬁcientă pentru a stinge întreaga datorie asupra căreia debitorul face imputația plății; dacă una din obligații este scadentă (adică trebuia plătită), iar cealaltă nu este exigibilă (încă nu trebuia plătită), atunci debitorul nu poate face imputația asupra obligației nescadente, cu excepția cazului în care există consimțământul creditorului ori părțile au prevăzut posibilitatea plății anticipate [art. 1507 alin. (2) C.civ.]; când creanța este producătoare de dobânzi, plata se impută mai întâi asupra cheltuielilor, apoi asupra dobânzilor și, la urmă, asupra capitalului, afară de cazul în care creditorul ar ﬁ de acord ca ea să se impute mai întâi asupra capitalului [art. 1507 alin. (1) și art. 1509 alin. (2) C.civ.]; ❑ - atunci când plata se efectuează prin virament bancar, imputația se va realiza conform indicațiilor corespunzătoare consemnate de debitor pe ordinul de plată [art. 1507 alin. (3) C.civ.]. Imputația făcută de creditor ❑ în lipsa unei indicații a debitorului, imputația va putea ﬁ făcută de către creditor [art. 1508 alin. (1) teza 1 C.civ.] prin comunicarea către debitor a datoriei pe care o consideră executată, cu respectarea următoarelor reguli: creditorul trebui să îi indice debitorului asupra cărei datorii se impută plata într-un termen rezonabil de la primirea plății [art. 1508 alin. (1) teza 1 C.civ.]; creditorul nu poate imputa plata asupra unei datorii neexigibile (ne ajunsă la scandență) sau litigioase Imputația legală ❑ dacă niciuna dintre părți nu face imputația plății, vor ﬁ aplicabile, în ordine, următoarele reguli [art. 1509 alin. (1) lit. a)—e) C.civ.]: dacă o datorie este scadentă (trebuia plătită), iar cealaltă nu este scadentă, plata se impută asupra celei scadente; dacă toate datoriile au ajuns la scadență, plata se impută asupra datoriilor negarantate (fără ipotecă, gaj etc) ori pentru care creditorul are cele mai puține garanții; dacă toate datoriile au ajuns la scadență și nu sunt garantate ori, după caz, au aceleași garanții, plata se impută asupra datoriilor mai oneroase (adică cu o valoare mai mare) pentru debitor; dacă toate datoriile sunt deopotrivă scadente, precum și, în egală măsură, garantate și oneroase, se vor stinge datoriile mai vechi; dacă nu poate ﬁ aplicat niciun criteriu (de exemplu, toate datoriile sunt deopotrivă scadente, precum și, în egală măsură, garantate și oneroase, ﬁind asumate la aceeași dată), imputația se va face proporțional cu valoarea datoriilor; ❑ în toate cazurile, în lipsa unui acord al părților, plata se va imputa cu prioritate asupra cheltuielilor de judecată și de executare, apoi asupra ratelor, dobânzilor și penalităților, în ordinea cronologică a scadenței acestora, și, în ﬁnal, asupra capitalului [art. 1509 alin. (2) C.civ.]. Punerea în întârziere a creditorului = mijloc juridic pus la îndemâna debitorului de a se libera de datorie, în ipoteza în care creditorul refuză primirea plății. Mecanism: ❑ în cazul în care, din diverse motive, creditorul refuză primirea plății, debitorul, spre a nu suporta consecințele neexecutării obligației (plata dobânzilor, aplicarea unei clauze penale, rezoluțiunea sau rezilierea etc.), poate recurge la procedura ofertei reale urmate de consemnarea plății, liberându-se de obligația ce îi incumbă (art. 1006 C. pr. civ.); ❑ debitorul poate consemna bunul pe cheltuiala și riscurile creditorului, liberându-se astfel de obligația sa (art. 1512 C.civ.). Ex: X îi datorează lui Y suma de 100 de lei, scadentă la data de 15.10.2024. La data de 15.10.2024 X îl contactează Y în vederea plății sumei de 100, însă Y nu este interesat să primească suma de 100, dorind să se prevaleze de posibilitatea contractuală, conform căreia dacă X nu plătește la scadență suma de 100 de lei, va putea ﬁ obligat să plătească de 5 ori suma datorată. Ce poate face X? Cazurile de punere în întârziere ❑ creditorul refuza, în mod nejustiﬁcat, plata oferită în mod corespunzător (art. 1510 teza 1 C. civ.); pentru ca oferta să ﬁe valabilă, trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: ✔ să ﬁe făcută creditorului ce are capacitatea de a primi sau celui care are dreptul de a primi pentru creditor; ✔ când obligația are ca obiect o sumă de bani, oferta de plată trebuie să ﬁe făcută pentru toată suma exigibilă, inclusiv pentru dobânzile datorate; ✔ termenul suspensiv stipulat în favoarea sau și în favoarea creditorului să ﬁe împlinit, respectiv condiția suspensivă să se ﬁ realizat; dacă termenul este exclusiv în favoarea debitorului, plata se poate oferi înainte de termen; ✔ oferta să ﬁe făcută în locul ce s-a stabilit pentru plată sau, după caz, să ﬁe făcută la domiciliul creditorului ori la domiciliul ales pentru executarea convenției; ✔ oferta să ﬁe făcută prin intermediul executorului judecătoresc competent (din circumscripția curții de apel în care se aﬂă domiciliul ori sediul creditorului sau domiciliul ales al acestuia) sau, după caz, în fața instanței de judecată (art. 1007 și art. 1011 C. pr. civ.); ❑ creditorul refuza să îndeplinească actele pregătitoare fără de care debitorul nu își poate executa obligația (art. 1510 teza Procedura prin care debitorul se liberează de obligație ❑ Procedura ofertei de plată prin intermediul executorului judecătoresc: debutează printr-o somație (notiﬁcare), prin care creditorul este invitat să primească prestația datorată, în care se vor arăta data, ora și locul unde suma sau obiectul oferit urmează a se preda creditorului, somație care se comunică de către executorul judecătoresc; în cazul în care creditorul primește plata astfel oferită, debitorul va ﬁ liberat, situație ce se va constata prin procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc; în cazul în care creditorul nu se prezintă sau refuză să primească plata, executorul judecătoresc va încheia un proces-verbal în care va consemna împrejurarea respectivă, iar debitorul va putea consemna suma sau obiectul datorat, nu însă înainte de a comunica o nouă somație creditorului, în care se vor indica ziua, ora și locul unde plata oferită urmează a ﬁ depusă; după consemnarea plății, executorul judecătoresc va constata, printr-o încheiere, efectuarea plății și liberarea debitorului, încheierea urmând a ﬁ comunicată creditorului; creditorul are posibilitatea de a solicita anularea încheierii pentru nerespectarea condițiilor de validitate, de fond sau de formă ale ofertei de plată și ale consemnațiunii; debitorul va ﬁ liberat la data consemnării plății, cu excepția cazului în care se dispune anularea ofertei de plată și a consemnațiunii ❑ Procedura ofertei de plată în fața instanței de judecată oferta de plată poate ﬁ făcută de către debitor și în timpul procesului, în fața oricărei instanțe (deci inclusiv în fața unei instanțe necompetente), în orice stadiu al judecății; oferta va ﬁ consemnată în încheierea de ședință, iar dacă creditorul este prezent și acceptă plata, liberarea debitorului va ﬁ constatată prin aceeași încheiere; dacă creditorul lipsește la acel termen de judecată sau, deși prezent, refuză primirea prestației, oferta se va consemna în încheierea de ședință, debitorul putând proceda la consemnarea prestației; ulterior depunerii recipisei de consemnare la dosarul cauzei, instanța va constata, prin încheiere, liberarea debitorului (în acest caz, nu sunt aplicabile dispozițiile privind comunicarea somațiilor creditorului prin intermediul executorului judecătoresc); ❑ Procedura vânzării publice a bunului, se poate aplica atunci când [art. 1514 alin. (1) C.civ.]: natura bunului face imposibilă consemnarea; bunul este perisabil; depozitarea bunului necesită costuri de întreținere sau cheltuieli considerabile (de exemplu, o navă); În aceste ipoteze, debitorul, ulterior notiﬁcării creditorului, va putea solicita instanței să autorizeze vânzarea bunului la licitație publică, prețul urmând a ﬁ consemnat; vânzarea bunului fără notiﬁcarea creditorului poate ﬁ autorizată de către instanță numai dacă [art. 1514 alin. (2) C.civ.]: ✔ bunul este cotat la bursă sau pe o altă piață reglementată; ✔ bunul are un preț curent; ✔ valoarea bunului este prea mică față de cheltuielile unei vânzări publice Efectele punerii în întârziere a creditorului ❑ debitorul va ﬁ liberat de obligația asumată, ulterior consemnării plății – regulă ❑ creditorul pus în întârziere preia riscul imposibilității de executare a obligației [art. 1511 alin. (1) teza 1 C. civ.]; ❑ creditorul nu are dreptul de a solicita obligarea debitorului la restituirea sau, după caz, la plata contravalorii fructelor culese după punerea în întârziere [art. 1511 alin. (1) teza a ll-a C.civ.]; ❑ creditorul are obligația de reparare a prejudiciilor cauzate prin întârziere [art. 1511 alin. (2) teza 1 C.civ.]; ❑ creditorul are obligația de plată a cheltuielilor de conservare a bunului datorat [art. 1511 alin. (2) teza a 1 l- a C.civ.]. ❑ odată cu stingerea creanței se vor stinge și eventualele garanții, cel interesat putând solicita radierea din cartea funciară sau din alte registre publice a drepturilor de ipotecă constituite în vederea garantării creanței (art. 1012 C.proc.civ.). încetarea efectelor ofertei ❑ oferta își încetează efectele prin retragerea de către debitor a bunului consemnat. Titlurile de credit – Cambia ❑ Cambia este reglementată prin Legea nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin. Cambia = un înscris prin care o persoană, denumită trăgător sau emitent, dă dispoziţie altei persoane, denumită tras, să plătească la scadenţă o sumă de bani unei a treia persoane, numită beneﬁciar sau la ordinul acesteia. Cambia implică participarea a trei persoane: ❑ trăgătorul (emitentul) = persoana care emite titlul; el dă dispoziţia să se plătească o sumă de bani. Prin semnătura sa, trăgătorul îşi asumă obligaţia de a face să se plătească suma de bani beneﬁciarului de către tras. Emitentul înscrisului poartă denumirea de trăgător, deoarece „trage” titlul asupra debitorului care este obligat să efectueze plata; ❑ trasul = persoana căreia i se adresează dispoziţia (ordinul) de a plăti o sumă de bani; ❑ beneﬁciarul = persoana căreia sau la ordinul căreia urmează să se facă plata de către tras. ❑ Principala funcţie a cambiei este aceea de instrument de credit. ❑ Cambia are şi funcţia de instrument de plată. Această funcţie este asemănătoare funcţiei pe care o îndeplineşte moneda. Cambia prezintă însă avantajul că evită folosirea de numerar. ❑ emiterea unei cambii are la bază existenţa unor raporturi juridice anterioare între persoanele în cauză, care au ca izvor anumite acte juridice. În temeiul acestor raporturi juridice, denumite raporturi fundamentale, ﬁecare persoană are calitatea de creditor sau debitor în raporturile juridice la care participă. Prin emiterea cambiei şi efectuarea plăţii se execută obligaţiile din raporturile juridice preexistente. Ex: comerciantul A vinde comerciantului B o cantitate de marfă la preţul de 50.000 lei, plătibil la 60 de zile de la primirea mărﬁi. Deci, cumpărătorul B datorează vânzătorului A preţul mărﬁi de 50.000 lei, care va ﬁ plătit la termenul convenit. În acelaşi timp comerciantul A datorează la rându-i, faţă de comerciantul C, la acelaşi termen, suma de 50.000 lei dintr-un contract de împrumut. În situaţia dată, pentru simpliﬁcarea operaţiilor de plată a sumelor de bani datorate, comerciantul A va trage o cambie asupra comerciantului B în favoarea comerciantului C. Deci, ﬁind creditor al preţului, comerciantul A (trăgător) va da o dispoziţie comerciantului B Condiţiile cerute pentru valabilitatea cambiei ❑ Condiţiile de fond ale cambiei – condițiile prevăzute de lege ❑ Condiţiile de formă ale cambiei Ca orice titlu comercial de valoare, cambia are un caracter formal. Acest caracter trebuie înţeles sub un dublu aspect: cambia trebuie să îmbrace forma scrisă şi înscrisul să cuprindă, în mod obligatoriu, menţiunile prevăzute de lege. Cambia este un înscris sub semnătură privată având conﬁgurarea unei scrisori întocmite de trăgător şi adresată trasului. Nimic nu se opune ca înscrisul să ﬁe autentic. Se admit şi formularele tipizate, care se completează în spaţiile libere. În toate cazurile însă, semnătura trebuie să ﬁe manuscrisă, adică să aparţină persoanei care semnează. Înscrisul cambial trebuie să cuprindă, obligatoriu, menţiunile prevăzute de art.1 pct.1-8 din Legea nr.58/1934: denumirea de cambie, ordinul necondiţionat de plată a unei sume de bani determinate, numele trasului, indicarea scadenţei, indicarea locului unde trebuie făcută plata; numele acelui căruia sau la ordinul căruia se va face plata; data şi locul emiterii cambiei sau semnătura trăgătorului. Transmiterea cambiei (girul) ❑ Girul = un act juridic prin care posesorul cambiei, numit girant, transmite altei persoane, numită giratar, printr-o declaraţie scrisă şi semnată pe titlu şi prin predarea titlului, toate drepturile izvorând din titlul respectiv. ❑ Prin gir, posesorul cambiei dă ordin trasului să plătească suma menţionată în titlu persoanei în favoarea căreia a transmis cambia. ❑ Girantul = persoana titulară a dreptului, legitimată în condiţiile legii şi care este posesoarea titlului. Deci, primul girant este persoana indicată de către trăgător în calitate de beneﬁciar al cambiei. ❑ Giratarul = poate ﬁ orice persoană, indiferent dacă este o persoană străină sau care este implicată în raportul cambial (trăgător, tras, etc.). ❑ Girul are la bază un raport juridic preexistent între girant şi giratar; de exemplu, posesorul cambiei avea de plătit unui Acceptarea cambiei ❑ Prezentarea cambiei la acceptare are un caracter facultativ. Posesorul cambiei sau chiar un simplu deţinător poate prezenta trasului, până la scadenţă, cambia spre acceptare. ❑ În anumite cazuri, prezentarea cambiei către tras pentru acceptare este obligatorie. Prezentarea cambiei la acceptare este obligatorie când scadenţa cambiei a fost stabilită la un anumit termen de la vedere (art.26 din lege). Prezentarea cambiei pentru acceptare este obligatorie şi în cazul când trăgătorul ori girantul a stipulat în cambie clauza prezentării titlului pentru acceptare (art.25 din lege). Cambia se prezintă la acceptare de către posesorul cambiei sau de către orice deţinător al ei (art.24 din lege). Cambia se prezintă trasului pentru a ﬁ acceptată. Posesorul cambiei sau deţinătorul acesteia poate prezenta cambia până la scadenţă. ❑ Acceptarea se scrie pe cambie şi se exprimă prin cuvântul „acceptat” sau orice altă expresie echivalentă („voi plăti”, „voi onora” etc.). Acceptarea trebuie să ﬁe semnată de către tras. Efectele acceptării cambiei ❑ Acceptarea cambiei are ca efect naşterea obligaţiei trasului de a plăti la scadenţă suma de bani menţionată în titlu (art.31 din lege). ❑ Prin acceptarea cambiei, trasul devine obligat cambial; el este obligat principal şi răspunde direct de plata sumei de bani către posesorul cambiei. Refuzul de a accepta cambia ❑ În cazul în care trasul refuză acceptarea cambiei, declaraţia de refuz trebuie constatată, în termenele stabilite pentru prezentarea la acceptare, printr-un act întocmit de executorul judecătoresc în condiţiile prevăzute de art.66-69 din lege. Acest act poartă denumirea de protest de neacceptare. ❑ În cazul refuzului de acceptare a cambiei, posesorul cambiei poate exercita, chiar înainte de scadenţă, dreptul de regres împotriva giranţilor, trăgătorului şi a celorlalţi obligaţi cambiali (art.48 din lege). Avalul ❑ Avalul poate ﬁ deﬁnit ca un act juridic prin care o persoană, numită avalist, se obligă să garanteze obligaţia asumată de unul dintre debitorii cambiali, numit avalizat. ❑ Cel care garantează (avalistul) intervine pentru a întări încrederea în titlu, obligându-se solidar cu ceilalţi semnatari ai cambiei la plata sumei de bani prevăzută în cambie. În calitate de avalist poate ﬁgura o terţă persoană sau chiar un semnatar al cambiei [art.35 alin.(2) din lege]. Cel garantat (avalizatul) este un obligat cambial, adică trăgătorul, trasul acceptant sau girantul. ❑ Prin aval, posesorul cambiei dobândeşte un nou debitor, pe lângă debitorul avalizat. Dar, avalul dă naştere unei obligaţi cambiale autonome şi abstracte, identică obligaţiei oricărui alt semnatar al cambiei. Efectele avalului ❑ Avalistul este ţinut în acelaşi mod ca acela pentru care a garantat. Deci, avalistul se aﬂă în poziţia juridică a avalizatului, având toate drepturile şi obligaţiile acestuia. Aceasta însemnă că avalistul va putea ﬁ urmărit, după caz, ca tras acceptant, trăgător sau girant, în funcţie de calitatea Plata cambiei ❑ Pentru asigurarea eﬁcienţei cambiei, legea reglementează principiile privind plata cambiei. ❑ În vederea achitării sumei de bani prevăzută în titlu, cambia trebuie prezentată la plată. ❑ Prezentarea cambiei şi deci dreptul la plată îl are posesorul legitim al titlului (art.43 din lege). Acesta poate ﬁ beneﬁciarul indicat de trăgător în cambie sau giratarul. ❑ Plata cambiei se poate cere, în primul rând, trasului acceptant, care este debitorul principal al cambiei (art.42 din lege). ❑ Plata cambiei poate ﬁ cerută şi direct de la avalistul trasului, dacă există un asemenea garant. ❑ În subsidiar, cambia poate ﬁ prezentată la plată debitorilor de regres, dacă au fost îndeplinite formalităţile legale. ❑ Plata cambiei se poate cere la scadenţă. Consecinţele neplăţii cambiei ❑ Mijloacele de valoriﬁcare a drepturilor cambiale în cazul refuzului de plată a cambiei Posesorul cambiei care nu a primit suma de bani prevăzută în cambie poate obţine satisfacerea dreptului său, ﬁe prin mijloace cambiale, adică mijloace legate de speciﬁcul cambiei, ﬁe prin mijloace extracambiale, care sunt acţiuni reglementate de dreptul comun. ❑ Mijloacele cambiale = proceduri de valoriﬁcare a drepturilor cambiale care decurg din principiile care guvernează cambia. Ele constau în anumite acţiuni (acţiuni cambiale) care pot ﬁ folosite împotriva celor obligaţi la plata cambiei sau în punerea în executare a cambiei. Acţiunile cambiale sunt de două feluri: directe şi de regres (art.47 din lege). Acţiunile cambiale sunt de două feluri: directe şi de regres (art.47 din lege). Distincţia are în vedere existenţa celor două categorii de obligaţi cambiali: obligaţi direcţi sau principali şi obligaţi indirecţi sau de regres. Acţiunile directe sunt acţiunile îndreptate împotriva celor direct obligaţi la plată, care sunt acceptantul şi avalistul său. ❑ Acţiunile de regres = acţiunile contra oricărui alt obligat cambial, adică împotriva trăgătorului, giranţilor şi avaliştilor acestora. Aceste acţiuni pot ﬁ exercitate pe cale judiciară numai în condiţiile prevăzute de legea cambială. ❑ Executarea cambială = o procedură specială de valoriﬁcare a drepturilor cambiale. Ea se realizează în condiţiile stabilite de lege. ❑ Acţiunile extracambiale sunt: acţiunea cauzală şi acţiunea de îmbogăţire fără cauză. Acţiunea cauzală se întemeiază pe raportul fundamental. Prescripţia acţiunilor cambiale ❑ Orice acţiune rezultând din cambie împotriva acceptantului şi avaliştilor săi se prescrie în termen de 3 ani. Termenul de prescripţie curge de la data protestului de neacceptare a plăţii. ❑ Acţiunile giranţilor exercitate de unii contra altora şi împotriva trăgătorului se prescriu în 6 luni. Biletul la ordin Biletul la ordin = un înscris prin care o persoană, numită emitent sau subscriitor, se obligă să plătească o sumă de bani la scadenţă unei alte persoane, numită beneﬁciar, sau la ordinul acesteia. ❑ Cum se poate observa, spre deosebire de cambie, care implică raporturi juridice între trei persoane (trăgător, tras şi beneﬁciar), biletul la ordin presupune raporturi juridice între două persoane: emitentul (subscriitorul) şi beneﬁciarul. ❑ Emitentul are calitatea de debitor; prin emiterea titlului, el se obligă să plătească o sumă de bani la scadenţă. ❑ Beneﬁciarul are calitatea de creditor; el este îndreptăţit să primească plata ori plata se face la ordinul său. ❑ Emiterea biletului la ordin este determinată, ca şi în cazul cambiei, de existenţa între părţi a unui raport juridic (raportul fundamental). ❑ Speciﬁcul raporturilor juridice care se nasc din emiterea biletului la ordin determină şi particularităţile acestui titlu de credit. Condiţiile formă ale biletului la ordin: ❑ Biletul la ordin este un titlu formal; el trebuie să îmbrace forma scrisă şi să cuprindă menţiunile prevăzute de lege. ❑ Ca şi cambia, biletul la ordin este un înscris sub semnătură privată. Se admite şi folosirea formularelor tipizate, cu condiţia ca semnătura să ﬁe manuscrisă. ❑ Menţiunile obligatorii sunt următoarele: denumirea de bilet la ordin; promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă de bani determinată; indicarea scadenţei; locul unde trebuie făcută plata, numele acelui căruia sau la ordinul căruia se va face plata; data şi locul emiterii biletului la ordin și semnătura emitentului. Plata biletului la ordin ❑ Regulile care guvernează plata biletului la ordin sunt cele stabilite de art.41-46 din lege pentru plata cambiei. ❑ Trebuie arătat că, deoarece în cazul biletului la ordin, plata se face de către emitent, iar nu de o altă persoană (trasul) ca în cazul cambiei, legea nu mai prevede formalitatea prezentării biletului la ordin la acceptare. Deci, la scadenţă, biletul la ordin se prezintă emitentului direct pentru plată. ❑ Excepţional, dacă biletul la ordin are scadenţa la un anumit timp de la vedere, posesorul titlului trebuie să prezinte emitentului biletul la ordin pentru viză într-un termen de un an de la data emiterii titlului. Formalitatea vizei are drept scop numai stabilirea datei exigibilităţii obligaţiei. Cecul Cecul = un înscris prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei bănci la care are un disponibil bănesc, numită tras, să plătească, la prezentarea titlului, o sumă de bani altei persoane, numită beneﬁciar. ❑ Cecul este reglementat prin Legea nr. 59/1934 asupra cecului. ❑ Din deﬁniţie, rezultă că cecul implică, la fel ca şi cambia, trei persoane: trăgătorul, trasul şi beneﬁciarul. ❑ Potrivit legii, cecul nu poate ﬁ emis decât dacă trăgătorul are un disponibil la tras, iar între trăgător şi tras există o convenţie privind emiterea de cecuri. ❑ Trăgătorul poate emite cecul numai dacă are la bancă (tras) un disponibil bănesc pentru efectuarea plăţii de către bancă. Acest disponibil (fonduri băneşti) poartă denumirea de provizion sau acoperire. El poate ﬁ un depozit bancar al trăgătorului ori o deschidere de credit în favoarea acestuia. ❑ Disponibilul trebuie să reprezinte o sumă de bani lichidă, certă şi exigibilă, asupra căreia trăgătorul are dreptul să dispună prin cec. ❑ Emiterea cecului fără acoperire constituie infracţiune şi se sancţionează în condiţiile art.84 pct.2 din lege. ❑ Dreptul trăgătorului de a emite cecuri are ca temei convenţia încheiată între client şi bancă. Prin convenţie, banca autorizează pe client (trăgător) să tragă asupra ei cecul, obligându-se să efectueze din disponibil plăţile, la ordinul trăgătorului. ❑ Emiterea de cecuri fără autorizarea băncii reprezintă infracţiune şi se sancţionează în condiţiile art.84 pct.1 din lege. Condiţiile de valabilitate a cecului ❑ Având caracter formal, cecul trebuie să îmbrace forma scrisă şi să cuprindă menţiunile obligatorii prevăzute de lege. ❑ În privinţa condiţiilor de fond, legea nu cuprinde dispoziţii speciale. În consecinţă, condiţiile de fond cerute pentru emiterea cecului sunt cele din dreptul comun. ❑ Cecul trebuie să îmbrace forma scrisă. Înscrisul cecului este tipărit sub forma unui exemplar tipizat, aprobat în condiţiile legii. Emiterea cecului constă în completarea formularului de către trăgător, cu menţiunile cerute de lege şi Plata cecului ❑ Întrucât cecul este plătibil la vedere, adică la prezentarea titlului, el nu este supus acceptării din partea trasului, aşa cum se cere în cazul cambiei. De aceea, menţiunea de acceptare inserată în titlu se consideră nescrisă. ❑ Deoarece cecul nu poate ﬁ acceptat, trasul nu are calitatea de debitor de drept cambial faţă de posesorul cecului, ci îndeplineşte numai funcţia de plătitor (solvens) pentru trăgător. ❑ Potrivit legii, cecul este plătibil la vedere. Orice stipulaţie contrară se socoteşte nescrisă (art.29 din lege). Deci, plata cecului se face la prezentarea de către posesor a cecului la tras (bancă), pentru plată. ❑ Întrucât cecul este un instrument de plată, legea stabileşte termene scurte pentru prezentarea la plată a cecului emis şi plătibil în România: 8 zile, dacă cecul este plătibil în chiar localitatea unde a fost emis, 15 zile dacă cecul este plătibil în altă localitatea decât în cea în care a fost emis. ❑ Cecul emis într-o ţară străină şi plătibil în România trebuie să ﬁe prezentat la plată în termen de 30 de zile, iar dacă este emis într-o ţară din afara Europei, în termen de 70 de zile. ❑ În cazul în care trasul (banca) refuză plata, beneﬁciarul cecului nu are o acţiune directă împotriva trasului. Acest lucru se explică prin aceea că, aşa cum am arătat, trasul (banca) nu este un debitor de drept cambial, ci îndeplineşte numai o funcţie de plătitor (solvens) pentru trăgător. ❑ Refuzul de plată din partea trasului deschide calea acţiunilor de regres; posesorul cecului poate exercita dreptul de regres împotriva giranţilor, trăgătorului şi a celor obligaţi de regres (art.43 din lege). Pentru exercitarea acţiunilor de regres, legea cere ca cecul să ﬁ fost prezentat la plată în termen util (termenul de 8 zile sau 15 zile, după caz) şi refuzul de plată al trasului să ﬁe constatat în condiţiile legii. ❑ Potrivit legii, cecul are valoare de titlu executoriu pentru capital şi accesorii. Competentă pentru a învesti cecul cu formulă executorie este judecătoria (art.53 din lege). Deci, posesorul cecului are deschisă şi calea executării nemijlocite a cecului, în PRESCRIPȚIA EXTINCTIVĂ = sancțiunea care constă în stingerea, în condițiile stabilite de lege, a dreptului material la acțiune neexercitat în termenul prevăzut de lege sau stabilit de către părți, cu respectarea limitelor prevăzute de lege [art. 2500 alin. (1) și art. 2515 alin. (3) C.civ.]; ❑ prin ”drept la acțiune” = dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă [art. 2500 alin. (2) C.civ.]. ❑ pentru dreptul civil, este o sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv civil sau al altei situații juridice ocrotite de lege, care, în condițiile legii, nu va mai avea posibilitatea de a obține protecția judiciară a acesteia prin exercitarea dreptului material la acțiune. Regula: instituție de ordine privată, reglementată de norme de ordine privată ❑ organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oﬁciu [art. 2512 alin. (2) C. civ.]; mai mult decât atât, se stipulează în mod expres faptul că prescripția nu poate ﬁ invocată din oﬁciu nici măcar în acele situații în care ar ﬁ în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale [art. 2512 alin. (3) C.civ.]; Cine poate invoca prescripția? ❑ cel în folosul căruia a curs, personal sau prin reprezentant, și fără a ﬁ ținut să producă vreun titlu contrar ori să ﬁ fost de bună-credință [art. 2512 alin. (1) C.civ.]; ❑ codebitorii unei obligații solidare sau indivizibile și ﬁdeiusori, chiar dacă unul dintre debitori a neglijat să o facă ori a renunțat la ea (art. 2514 teza 1 C.civ.); ❑ creditorii celui interesat; ❑ orice altă persoană interesată (art. 2514 teza ﬁnală C.civ.); ❑ organul de jurisdicție (instanța de judecată) nu poate aplica prescripția din oﬁciu [art. 2512 alin. (2) C.civ.]; ❑ prescripția nu poate ﬁ invocată din oﬁciu nici chiar în acele situații în care ar ﬁ în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale [art. 2512 alin. (3) C.civ.]. Momentul până la care se poate invoca prescripția ❑ prescripția poate ﬁ opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare, sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate (art. 2513 C.civ.) Efectul prescripției extinctive ❑ prescripția are ca efect stingerea dreptului material la acțiune [art. 2500 alin. (1) C.civ.]; ❑ după împlinirea termenului de prescripție, cel obligat poate să refuze executarea obligației [art. 2506 alin. (2) C.civ.]. Consecința juridica = supraviețuirea dreptului subiectiv civil și a obligației civile corelative; ❑ pe cale de acțiune, dreptul subiectiv poate beneﬁcia de protecție judiciară dacă prescripția nu este invocată în termenul prevăzut de lege (art. 2513 C.civ.) de cel în folosul căruia a curs prescripția sau de persoanele menționate în art. 2514 C.civ.; ❑ pe cale de excepție, dreptul subiectiv poate beneﬁcia de protecție judiciară dacă obligația corelativă a fost executată de bunăvoie după ce termenul de prescripție s-a împlinit, împiedicând astfel cererea de restituire a ei chiar și atunci când, la data executării, cel în folosul căruia a curs prescripția nu știa că termenul de prescripție era împlinit [art. 2506 alin. (3) C.civ.]; Regula = odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept subiectiv principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel [art. 2503 alin. (1) C.civ.]; ❑ principiul privește efectul stingerii prin prescripție extinctivă a acelei componente a dreptului la acțiune ce constă în posibilitatea creditorului de a obține condamnarea debitorului la executarea obligației corelative unui drept de creanță, deoarece principiul vizează un drept accesoriu, iar un asemenea drept, indiferent că este de creanță sau real, poate avea ca drept principal numai un drept de Renunțarea la prescripție = cel în folosul căruia curge prescripția poate renunța, în cazul prescripției începute și neîmplinite, la beneﬁciul termenului scurs, precum și la prescripția împlinită, această posibilitate ﬁind consecința caracterului de ordine privată al normelor (art. 2507 C.civ.). Efecte (art. 2510 C.civ.) ❑ renunțarea la prescripția împlinită conduce la curgerea unei noi prescripții de același fel; ❑ renunțarea la beneﬁciul termenului scurs pentru prescripția începută și neîmplinită conduce la aplicarea regulilor privind întreruperea prescripției prin recunoașterea dreptului. întinderea efectelor renunțării la prescripție (art. 2511 C.civ.): ❑ produce efecte numai în privința celui care a făcut-o; ❑ nu poate ﬁ invocată împotriva codebitorilor solidari ori ai unei obligații indivizibile sau împotriva ﬁdeiusorilor, aceștia putându-se prevala de prescripție; Domeniul prescripției extinctive = prin domeniul prescripției extinctive se înțelege sfera drepturilor subiective ale căror drepturi la acțiune în sens material cad sub incidența prescripției extinctive; ❑ drepturile la acțiune având un obiect patrimonial (evaluat în bani) sunt supuse prescripției extinctive [art. 2501 alin. (1) C.civ.]. drepturile de creanță sunt supuse prescripției extinctive, indiferent de izvorul lor (acte juridice, fapte juridice licite sau ilicite), regulă care rezultă din dispozițiile art. 2501 alin. (1) C.civ. Excepție - trebuie să ﬁe expres prevăzute de lege; spre exemplu, drepturile asiguraților asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice care se constituie la asigurările de viață pentru obligații de plată scadente în viitor nu sunt supuse prescripției (art. 2237 C.civ.). drepturile reale accesorii sunt supuse prescripției extinctive, ca regulă, în aceleași condiții ca și dreptul de creanță principal pe lângă care există [art. 2501 alin. (1) și art. 2503 alin. (1) C.civ.]. Excepție - dreptul de ipotecă; ❑ drepturile nepatrimoniale (nu pot ﬁ evaluate în bani), ca regulă, sunt imprescriptibile. Termenele de prescripție extinctivă = intervalul de timp, stabilit de lege sau de către părți, cu respectarea limitelor prevăzute de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul material la acțiune. ❑ termenul de prescripție extinctivă are un început (marcat de momentul la care începe să curgă prescripția extinctivă), o durata, precum și un sfârșit (marcat de momentul împlinirii prescripției extinctive); Termenul general de prescripție extinctivă are o durată de 3 ani (art. 2517 C. civ.). ❑ termenul general de prescripție de 3 ani nu își va găsi aplicare în cazurile în care, printr-o dispoziție legală expresă, se instituie un termen special de prescripție tot de 3 ani; ❑ Codul civil mai stabilește și alte termene precum: termenul de 10 ani, 2 ani sau 1 an. Cursul prescripției extinctive ❑ prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui (art. 2523 C.civ.). ❑ prescripția extinctivă începe să curgă de la data la care obligația devine exigibilă și debitorul trebuia astfel să o execute [art. 2524 alin. (1) C.civ.]; spre exemplu, dacă într-un contract de vânzare nu s-a stipulat un termen de plată a prețului, atunci obligația cumpărătorului de a plăti prețul este scadentă din chiar momentul încheierii contractului, astfel că prescripția extinctivă a dreptului vânzătorului de a pretinde plata prețului începe să curgă de Suspendarea prescripției extinctive = acea modiﬁcare a cursului prescripției extinctive care constă în oprirea de drept a curgerii termenului de prescripție, pe timpul cât durează situațiile, limitativ prevăzute de lege sau stabilite de părți în limitele și condițiile prevăzute de lege, care îl pun pe titularul dreptului la acțiune în imposibilitatea de a acționa. Cauze de suspendare a cursului prescripției extinctive ❑ între soți, cât timp durează căsătoria și nu sunt separați în fapt (art. 2532 pct. 1 C.civ.); ❑ între părinți, tutore sau curator și cei lipsiți de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă ori între curatori și cei pe care îi reprezintă, cât timp durează ocrotirea și socotelile nu au fost date și aprobate (art. 2532 pct. 2 C.civ.); ❑ între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătorești sau al unui act juridic, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat și socotelile nu au fost date și aprobate (art. 2532 pct. 3 C.civ.); ❑ în cazul celui lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o dispoziție legală contrară (art. 2532 pct. 4 C.civ.); ❑ cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existența datoriei sau exigibilitatea acesteia (art. 2532 pct. 5 C.civ.); ❑ pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți, însă numai dacă acestea au fost ținute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție (art. 2532 pct. 6 C.civ.); ❑ în cazul în care cel îndreptățit la acțiune trebuie sau poate, potrivit legii sau contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamația administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanșarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen (art. 2532 pct. 7 C.civ.); ❑ în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat face parte din forțele armate ale României, cât timp acestea se aﬂă în stare de mobilizare sau de război; sunt avute în vedere și persoanele civile care se găsesc în forțele armate pentru rațiuni de serviciu impuse de necesitățile războiului (art. 2532 pct. 8 C.civ.); ❑ în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripția este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare; forța majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de suspendare a prescripției decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție (art. 2532 pct. 9 C.civ.); Efectele suspendării prescripției ❑ pe durata cauzei de suspendare, efectul constă în oprirea cursului prescripției extinctive, deci intervalul de timp situat între momentul apariției cauzei de suspendare și momentul încetării cauzei de suspendare nu va intra în calculul termenului de prescripție extinctivă; ❑ suspendarea nu are însă caracter judiciar, nu trebuie pronunțată de organul de jurisdicție, efectele ei se produc de drept; ❑ de la data când cauza de suspendare a încetat, prescripția își reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului și timpul scurs înainte de suspendare [art. 2534 alin. (1) C.civ.]; ❑ practic, dacă a operat o cauză de suspendare a cursului prescripției extinctive, determinarea momentului până la care poate ﬁ declanșată acțiunea se face prin adăugarea la durata termenului de prescripție aplicabil în speță, socotit de la data la care prescripția extinctivă a început să curgă, a intervalului de timp cât a durat cauza de suspendare; Efectul special Întreruperea prescripției extinctive = modiﬁcarea cursului prescripției extinctive constând în înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția unei cauze de întrerupere și începerea unei alte prescripții. Cauzele de întrerupere a prescripției ❑ actul voluntar de executare sau recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția [art. 2537 pct. 1 C.civ.]; ❑ introducerea unei cereri de chemare în judecata sau de arbitrare, înscrierea creanței la masa credală în cadrul procedurii insolvenței, depunerea cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori oh invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie [art. 2537 pct. 2 C.civ.]; ❑ constituirea ca parte civila pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată penale până la începerea cercetării judecătorești (art. 2537 pct. 3 C.civ.); ❑ orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere (art. 2537 pct. 4 C.civ.); ❑ orice alte cazuri prevăzute de lege [art. 2537 pct. 5 C.civ.]. Efectele întreruperii prescripției ❑ șterge prescripția începută înainte de a se ﬁ ivit cauza de întrerupere; ❑ după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție [art. 2541 alin. (1) și (2) C. civ.]; felul (natura) noii prescripții extinctive care începe să curgă după ce a operat întreruperea se determină în raport de cauza de întrerupere a prescripției extinctive Repunerea în termenul de prescripție = beneﬁciul recunoscut de lege titularilor drepturilor subiective, în condițiile anume prevăzute, în temeiul căruia aceștia își pot valoriﬁca drepturile, chiar dacă termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit. ❑ cel care, din motive temeinice, nu și-a exercitat în termen dreptul la acțiune supus prescripției poate cere organului de jurisdicție competent repunerea în termen și judecarea cauzei [art. 2522 alin. (1) C.civ.]. Domeniul repunerii în termenul de prescripție extinctivă ❑ cazurile de repunere în termen nu sunt expres prevăzute de lege; legiuitorul arată doar că acestea trebuie să ﬁe temeinic justiﬁcate, iar instanța va ﬁ cea care va aprecia, de la caz la caz, temeinicia motivelor invocate; prin ”motive temeinic justiﬁcate” = acele împrejurări care, fără a constitui cazuri (împrejurări) care, potrivit legii, suspendă prescripția extinctivă, sunt exclusive de culpă, ﬁind deci vorba de piedici relative, iar nu absolute, în exercitarea dreptului la acțiune, în sensul că împrejurările de fapt respective au caracterul de piedică în exercitarea acțiunii pentru reclamant și pentru cei care s-ar aﬂa în condiții asemănătoare (dar nu în mod necesar și pentru un om foarte diligent) și, totodată, nu i se poate imputa vreo culpă titularului dreptului la acțiune; ❑ repunerea în termenul de prescripție extinctivă exclude atât culpa, cât și acele împrejurări care constituie cauze de suspendare; ❑ domeniul repunerii în termenul de prescripție extinctivă începe unde încetează culpa și încetează unde începe domeniul suspendării prescripției extinctive. Termenul de repunere: ❑ repunerea în termen poate ﬁ dispusă doar dacă partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justiﬁcat depășirea termenului de prescripție [art. 2522 alin. (2) C.civ.]; ❑ termenul de 30 de zile privește atât cererea de repunere în termenul de prescripție extinctivă, cât și introducerea cererii prin care se exercită dreptul la acțiune privind pretenția pe fond; Efectul repunerii în termen ❑ repunerea în termen are ca efect considerarea prescripției extinctive ca neîmplinită, deși termenul de prescripție extinctivă a expirat, Împlinirea prescripției extinctive Termene stabilite pe săptămâni, luni, ani ❑ Împlinire -în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an [art. 2552 alin. (1) C.civ.]; de exemplu: un termen de prescripție extinctivă de 3 ani, care a început să curgă la data de 16 mai 2016 și care nu a fost suspendat sau întrerupt, s-a împlinit la data de 16 mai 2019; un termen de prescripție de o săptămână care a început să curgă joi - 9 mai 2019 s-a împlinit joi -16 mai 2019. Mod de calcul ❑ dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni [art. 2552 alin. (2) C.civ.]; de exemplu, un termen de prescripție de o lună care a început să curgă la data de 31 ianuarie 2019 (și care nu a fost întrerupt ori suspendat) s- a împlinit la data de 28 februarie 2019; mijlocul lunii se socotește a cincisprezecea zi [art. 2552 alin. (3) C.civ.]; dacă termenul este stabilit pe o lună și jumătate sau pe mai multe luni și jumătate, cele 15 zile se vor socoti la sfârșitul termenului [art. 2552 alin. (4) C.civ.] dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârșitul primei zile lucrătoare care îi urmează (art. 2554 C.civ.). Termene stabilite pe zile ❑ Împlinire - la ora 24,00 a ultimei zile [art. 2553 alin. (2) C.civ.]; când actul trebuie îndeplinit într-un loc de muncă, termenul se va împlini la ora la care încetează programul normal de lucru [art. 2553 alin. (3) C.civ.]. Mod de calcul ❑ nu se iau în calcul prima și ultima zi a termenului [art. 2553 alin. (1) C.civ.]; ❑ dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârșitul primei zile lucrătoare care îi urmează (art. 2554 C.civ.); rezultă că termenul de prescripție extinctivă nu s-ar putea împlini într-o zi nelucrătoare; în schimb, termenul de prescripție poate să înceapă într-o zi nelucrătoare, iar zilele nelucrătoare din interiorul termenului vor ﬁ luate în considerare la calculul termenului, deci nu trebuie scăzute; Termene stabilite pe ore ❑ Împlinire - la expirarea intervalului de timp ﬁxat ca ore. Mod de calcul ❑ nu se iau în calcul prima și ultima oră a termenului (art. 2555 C.civ.).

Curs 8 PDF - Plata, Titlurile de Credit, & Prescripția Extinctivă

Document Details

Tags

Related

Summary

Full Transcript