European Court of Human Rights - Article 19-26 PDF

CONTENCIOSUL EUROPEAN AL DREPTURILOR OMULUI ARTICOLUL 19 - ÎNFIINȚAREA CURȚII Pentru a asigura respectarea angajamentelor ce decurg pentru Înaltele Părți Contractante din prezenta Convenție și din Protocoalele sale, se înfiinţează o Curte europeană a Drepturilor Omului, numită în continuare „Curtea...

CONTENCIOSUL EUROPEAN AL DREPTURILOR OMULUI ARTICOLUL 19 - ÎNFIINȚAREA CURȚII Pentru a asigura respectarea angajamentelor ce decurg pentru Înaltele Părți Contractante din prezenta Convenție și din Protocoalele sale, se înfiinţează o Curte europeană a Drepturilor Omului, numită în continuare „Curtea”. Aceasta va funcţiona permanent. ​ Înainte de Protocolul Nr. 11, sistemul CEDO avea o jurisdicție facultativă, iar Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei avea un anumit rol jurisdicțional până în 1998. ​ Rolul Curții: Scopul articolului 19 din CEDO este de a asigura respectarea angajamentelor statelor contractante și de a înființa o Curte Europeană a Drepturilor Omului cu activitate permanentă. ​ Caracter subsidiar: Mecanismul de protecție a drepturilor omului este caracterizat de caracterul subsidiar, iar controlul CEDO nu se substituie autorităților naționale, ci se axează pe identificarea încălcărilor în cazuri concrete. ​ Limite ale jurisdicției CEDO: Jurisdicția Curții are limite teritoriale și nu se extinde la nivel global. Există situații excepționale în care se poate aplica extrateritorial, cum ar fi ocupația militară sau sprijinul acordat de un stat unor entități separatiste. ​ Controlul respectării Convenției: Curtea exercită controlul respectării dispozițiilor Convenției și protocoalelor sale adiționale de către autoritățile naționale, în special cele judiciare. Aceasta nu examinează erorile de fapt sau de drept decât în măsura în care afectează drepturile garantate de Convenție. ARTICOLUL 20 – NUMĂRUL JUDECĂTORILOR Numărul judecătorilor Curtea se compune dintr-un număr de judecători egal cu cel al Înaltelor Părți Contractante. ​ Număr egal cu numărul statelor membre ale Consiliului Europei care au semnat și au ratificat Convenția ​ Este posibilă alegerea mai multor judecători de aceeași naționalitate, pentru state diferite ​ Raportul explicativ la Protocolul Nr. 11 arată că, în principiu, nu ar trebui să existe mai mult de doi judecători cu aceeași naționalitate în cadrul Curții. ​ Un stat contractant va avea posibilitatea să prezinte candidatura unui resortisant al unui alt stat contractant decât să propună, ca judecător, o persoană care este cetăţeanul unui stat ce nu are calitatea de parte contractantă la Convenţie (Liechtenstein nu a avut niciodată un judecător naţional în cadrul Curţii) 1 ARTICOLUL 21 - CONDIȚIILE EXERCITĂRII FUNCȚIILOR 1. Judecătorii trebuie să se bucure de cea mai înaltă reputație morală și să întrunească cerințele exercitării unor înalte funcții judiciare sau să fie jurisconsulți cu o competență recunoscută. 2. Candidații trebuie să aibă mai puțin de 65 de ani la data până la care lista de trei candidați trebuie prezentată Adunării parlamentare, în virtutea articolului 22. 3. Judecătorii își exercită mandatul cu titlu individual. 4. Pe durata mandatului lor, judecătorii nu pot exercita nicio activitate incompatibilă cu cerințele de independență, imparțialitate sau disponibilitate impuse de o activitate cu caracter permanent; orice problemă ridicată în aplicarea acestui paragraf este soluționată de către Curte. + A patra condiție de eligibilitate din normele interne ale Consiliului Europei: competența lingvistică, fluența în Engleză sau Franceză 1.​ Moralitatea și competența tehnică -​ Judecătorii trebuie să aibă cea mai înaltă reputație morală. Aceasta evidențiază importanța integrității și caracterului impecabil al celor care ocupă această funcție. Reputația morală înaltă este esențială pentru a menține încrederea publicului în justiție și pentru a asigura că judecătorii sunt persoane de încredere și demne de respect. -​ Judecătorii trebuie să îndeplinească cerințele necesare pentru a ocupa funcții judiciare înalte. Aceasta include, probabil, o pregătire juridică solidă, o experiență extinsă în domeniul juridic și cunoștințe temeinice despre dreptul internațional și drepturile omului. Alternativ, aceștia pot fi jurisconsulți cu o competență recunoscută, adică persoane care au o cunoaștere și expertiză remarcabilă în domeniul dreptului, recunoscută în mod oficial. 2.​ Condiția vârstei: până în 65 de ani la prezentarea listei 3.​ Titlul individual -​ Judecătorii nu sunt reprezentanți ai statelor contractante -​ Independența: există în raport cu statele contractante și în raport cu Curtea. -​ Imparțialitatea: trebuie să ofere toate garanțiile de imparțialitate -​ Depunerea jurământului: religios sau nu -​ Permite fiecărui judecător să își aducă propria expertiză, perspectivă și judecată în procesul decizional al Curții, asigurând astfel diversitate și pluralism în interpretarea și aplicarea dreptului 4.​ Interdicția activităților care să afecteze independența, imparțialitatea și disponibilitatea -​ Este imposibilă desfășurarea unei activități suplimentare fiind vorba de o jurisdicție permanentă; -​ Fiecare judecător declară, la începutul mandatului, orice activitate suplimentară – Președintele Curții stabilește dacă e compatibilă sau nu; 2 ARTICOLUL 22 - ALEGEREA JUDECĂTORILOR Judecătorii sunt aleşi de Adunarea Parlamentară în numele fiecărei Înalte Părți Contractante, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o listă de trei candidați prezentați de Înalta Parte Contractantă. -​ Adunarea parlamentară a Consiliului Europei – organismul reprezentativ -​ Procedura internă: stabilirea listei de 3 candidați la nivel național. Există norme cu caracter de recomandare privind alcătuirea listelor: o​ Experiență în materia protecției drepturilor omului o​ Să procedeze la un apel de candidatură în presa specializată o​ Să rețină candidați de ambele sexe o​ Să vegheze la asigurarea îndeplinirii condiției de limbă o​ Numele candidaților să fie prezenți pe listă în ordine alfabetică -​ Procedura internațională: o​ Se procedează la un schimb informal de păreri cu Delegații Miniștrilor, înainte ca Lista să ajungă în fața Comitetului Miniștrilor, în vederea transmiterii listelor Adunării Parlamentare. o​ Judecătorii sunt aleși cu majoritatea absolută a voturilor exprimate de parlamentarii prezenți. ARTICOLUL 23 - DURATA MANDATULUI ŞI REVOCAREA 1. Judecătorii sunt aleși pentru o perioadă de nouă ani. Ei nu pot fi realeși. 2. Judecătorii rămân în funcție până la înlocuirea lor. Ei continuă totuși să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizați. 3. Un judecător nu poate fi revocat din funcție decât dacă ceilalți judecători decid, cu o majoritate de două treimi, că el nu mai corespunde condițiilor cerute. 3.​ cel în cauză nu are a fi , judecat” decât de către colegii săi, această soluție constituind, netăgăduit, o garanție puternică a independenței judecătorilor ce compun Curtea Europeană a Drepturilor Omului -​ reunirea în sesiune plenară a judecătorilor: numai Președintele poate dispune convocarea -​ ascultarea prealabilă a celui în cauză, în plen ARTICOLUL 24 - GREFA ŞI RAPORTORII 1. Curtea dispune de o grefă ale cărei sarcini și organizare sunt stabilite prin regulamentul Curții. 2. Atunci când se pronunță în complet de judecător unic, Curtea este asistată de raportori care își exercită funcțiile sub autoritatea Președintelui Curții. Raportorii fac parte din grefa Curții. -​ Grefierul: 1.​ asistă Curtea în îndeplinirea funcţiilor sale de judecată şi este responsabil de întreaga organizare a activităţii grefei 3  2.​ grefierul are responsabilitatea păstrării arhivei Curţii, iar toate comunicările şi notificările adresate Curţii sau care emană de la ea, cu privire la cauzele în curs de examinare, se fac prin intermediul grefierului, care poate delega unele din aceste activităţi altor persoane din cadrul grefei; aceste persoane vor lucra sub autoritatea grefierului; 3.​ grefierul, sub rezerva îndatorii de discreţie ataşată funcţiei sale, răspunde la toate solicitările de informaţii ce privesc activitatea Curţii, în special celor care provin din partea presei, scrise sau audiovizuale; 4.​ grefierul elaborează instrucţiuni generale care, după aprobarea lor de către preşedintele Curţii, reglementează funcţionarea grefei. -​ Fiecare secție din cele 4 se bucură de o grefă. -​ Membrii personalului grefei, în afară de grefierul Curții și grefierii adjuncți, sunt numiți de Secretarul General al Consiliului Europei -​ Raportorii: au fost adăugați prin Protocolul nr. 14. În complet de judecător unic, Curtea este asistată de raportori nejudiciari care acționează sub autoritatea președintelui Curții. Aceștia fac parte din grefa Curți. ARTICOLUL 25 - ADUNAREA PLENARĂ Curtea, reunită în Adunarea plenară: a. alege, pentru o durată de trei ani, pe preşedintele său şi pe unul sau doi vicepreşedinţi ; ei pot fi realeşi; b. constituie Camere pentru o perioadă determinată ; c. alege preşedinţii Camerelor Curţii, care pot fi realeşi ; d. adoptă regulamentul Curţii ; e. alege grefierul şi pe unul sau mai mulţi grefieri adjuncţi ; f. formulează orice cerere în virtutea articolului 26 paragraful 2. -​ Plenara este un organ de gestiune și de organizare a activității Curții; -​ Se reunește de fiecare dată când situația o impune; -​ Plenara alege și președinții de secție, tot pentru un mandat de 3 ani; -​ Alegerea se face prin scrutin secret –> scrutin de balotaj –> alegerea judecătorului cel mai în vârstă. -​ Președintele Curții: el nu va participa decât la examinarea cauzelor împotriva ţării pentru care a fost ales ca judecător. -​ Nici un judecător al Curţii nu poate exercita preşedinţia Marii Camere sau a unei camere într-o cauză în care este parte statul pentru care a fost ales ca judecător 4 ARTICOLUL 26 - JUDECĂTORUL UNIC, COMITETELE, CAMERELE ŞI MAREA CAMERĂ 1. Pentru examinarea cauzelor prezentate, Curtea îşi desfăşoară activitatea în complete de judecător unic, Comitete de trei judecători, Camere de şapte judecători şi într-o Mare Cameră de şaptesprezece judecători. Camerele Curţii constituie comitetele pentru o perioadă determinată. 2. La cererea Adunării generale a Curţii, Comitetul de Miniştri poate reduce la cinci numărul judecătorilor Camerei, prin decizie unanimă şi pentru o perioadă determinată. 3. Judecătorul unic nu poate examina nicio cerere introdusă împotriva Înaltei Părţi Contractante în numele căreia a fost ales. 4. Judecătorul ales în numele unui stat parte la litigiu este membru de drept al Camerei şi al Marii Camere; în cazul absenței acestui judecător sau când el nu-şi poate desfăşura activitatea, acest stat parte desemnează o persoană care să activeze în calitate de judecător. 5. Din Marea Cameră fac totodată parte preşedintele Curţii, vicepreşedinţii, preşedinţii Camerelor şi alţi judecători desemnaţi conform regulamentului Curţii. Când cauza este deferită Marii Camere în virtutea articolului 43, niciun judecător al Camerei care a pronunţat hotărârea nu poate face parte din Marea Cameră, cu excepţia preşedintelui Camerei şi a judecătorului care a participat în numele Înaltei Părţi Contractante interesate. Complet: 1 -​ Se asigură respectarea principiului imparțialității prin atribuirea cauzei unui judecător din alt stat contractant Comitet: 3 -​ Constituit pentru 12 luni, prin rotație, dintre membrii aceleiași secții, cu excepția președintelui -​ Judecătorii secției care nu fac parte din niciun comitet îi pot înlocuii pe colegii lor care sunt în imposibilitate de a participa – comitet ad-hoc -​ Judecătorul ales pentru statul în cauză într-o plângere supusă pentru examinare unui comitet, nu trebuie, în mod necesar, să facă parte din această formațiune de judecată, dar poate fi invitat ă participe la deliberările comitetului. Cameră: 7 -​ Desfășoară activitatea jurisdicțională de bază -​ Se pronunță atât cu privire la admisibilitate cât și cu privire la fond -​ Cuprinde Președintele secției – va fi automat președintele tuturor camerelor secției -​ Sunt constituite pe aceeași perioadă ca Secțiile (3 ani) Marea Cameră: 17 -​ Soluționează cele mai complexe cauze: fie ca urmare a desesizării unei camere în favoarea ei, fie ca urmare a redeschiderii cauzei 5 Imposibilitatea judecătorului de a lua parte la examinarea unei cauze a)​ are un interes personal în cauză, rezultat de exemplu dintr-o legătură matrimonială sau de rudenie, dintr-o altă legătură de rudenie apropiată, dintr-o strânsă legătură personală sau profesională ori dintr-un raport de subordonare cu oricare dintre părți; b)​ a intervenit anterior în cauză, fie ca agent, avocat, consilier al unei părți sau al unei persoane care are un interes în cauză, fie, la nivel național sau internațional, ca membru al unei alte instanțe sau al unei comisii de anchetă, sau în orice altă calitate; c)​ desfășoară, în timp ce este judecător ad-hoc sau fost judecător ales care continuă să participe la examinarea cauzei în temeiul art. 26 § 3 din prezentul Regulament, activități politice sau administrative, ori activități profesionale incompatibile cu independența și imparțialitatea sa; d)​ a exprimat în public, prin intermediul mass-media, în scris, prin acțiuni publice sau prin orice alte mijloace, opinii care, în mod obiectiv, sunt de natură să îi afecteze imparțialitatea; e)​ pentru oricare alt motiv, independența și imparțialitatea sa pot fi, în mod legitim, puse la îndoială -​ dacă se abține îl anunță pe președintele camerei/secției Reconfigurarea camerelor prin Protocolul 14 asigură o anumită flexibilitate Curții. ARTICOLUL 27 - COMPETENȚA JUDECĂTORULUI UNIC 1. Judecătorul unic poate declara inadmisibilă sau poate radia de pe rol o cerere introdusă în virtutea articolului 34, atunci când o astfel de decizie poate fi adoptată fără o examinare complementară. 2. Decizia este definitivă. Dacă judecătorul unic nu declară inadmisibilă sau nu radiază de pe rol o cerere, acesta o transmite unui Comitet sau unei Camere pentru o examinare suplimentară. -​ Translatare de competență de la comitet la judecătorul unic -​ Competența e limitată la inadmisibilitate și radiere de pe rol -​ Noua condiție de admisibilitate art. 35: reclamantul ce se adresează Curţii cu o plângere individuală să demonstreze încălcarea unui drept, garantat de Convenţie sau/şi de protocoalele sale adiţionale, de către autorităţile statale, pe care o invocă a fi fost de natură a-i fi creat un „prejudiciu important”, cu excepţia situaţiilor în care fie, dincolo de eventuala „neimportanţă” a prejudiciului, se impune, totuşi, examinarea cererii pe fond, fie cauza reclamantului nu a fost examinată „corespunzător”, spre exemplu superficial, de instanţele naţionale. 6  ARTICOLUL 28 - COMPETENȚA COMITETELOR 1. Un Comitet sesizat cu o cerere individuală introdusă în virtutea articolului 34 poate, prin vot unanim, a. să o declare inadmisibilă sau să o radieze de pe rol, atunci când o astfel de decizie poate fi luată fără o examinare complementară ; b. să o declare admisibilă şi să adopte simultan o hotărâre asupra fondului cauzei, atunci când problema interpretării şi aplicării Convenţiei şi a Protocoalelor sale în cauza respectivă se înscrie într-o jurisprudenţă bine definită a Curții; 2. Deciziile şi hotărârile Curţii prevăzute în paragraful 1 sunt definitive. 3. Dacă judecătorul ales în numele unei Înalte Părţi Contractante, parte în litigiu, nu este membru al Comitetului, el poate fi solicitat de către Comitet, în orice stadiu al procedurii, să participe în locul unui membru, avându-se în vedere toţi factorii pertinenţi, inclusiv dacă Înalta Parte Contractantă a contestat aplicarea dispoziţiilor paragrafului 1 b. -​ Comitetele desfășoară o activitate de judecată ce constă în examinarea plângerilor individuale -​ Fără examinare complementară = soluția se impune fără un examen complementar când când se constată că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate / sunt aplicabile dispozițiile art. 37 (radierea de pe rol) -​ Decizia este definitivă și se aduce la cunoștință în scris (nu decizia propriu-zisă, ci doar o informare asupra soluției) -​ Nu se motivează -​ Se adoptă în unanimitate 1.​ Inadmisibilitate: o​ Lipsa ratione materiae: nu se încalcă un drept apărat de convenție sau protocoale o​ Lipsa ratione personae: reclamantul nu are/nu mai are calitatea de victimă o​ Lipsa ratione temporis: se reclamă o încălcare produsă înainte de intrarea în vigoare a Convenției o​ Nu s-au epuizat toate căile de atac interne sau Curtea nu a fost sesizată în termen de 4 luni 2.​ Neîntemeiată: nu există niciun motiv din care să rezulte încălcarea unui drept apărat de Convenție 3.​ Radiere de pe rol: reclamantul a obținut satisfacție pe plan intern ARTICOLUL 29 - DECIZII ALE CAMERELOR ASUPRA ADMISIBILITĂŢII ŞI FONDULUI 1. Dacă nicio decizie nu a fost luată în virtutea articolelor 27 şi 28 şi nicio hotărâre nu a fost pronunţată în virtutea articolului 28, o Cameră se poate pronunţa asupra admisibilităţii şi a fondului cererilor individuale introduse în virtutea articolului 34. 2. O Cameră se pronunţă asupra admisibilităţii şi fondului cererilor interstatale introduse în virtutea articolului 3 3. În afara unei decizii contrare a Curţii în cazuri excepţionale, decizia asupra admisibilităţii este luată în mod separat. 7 -​ Dacă cererile nu au fost declarate inadmisibile cu unanimitate de voturi de către comitetul de 3 judecători, ajung la cameră care decide cu majoritate -​ Dacă nu e declarată imediat inadmisibilă, camera sau președintele poate: a.​ să ceară părţilor orice informaţii privitoare la fapte, orice documente sau orice alte elemente socotite pertinente pentru examinarea cauzei; b.​ să aducă cererea la cunoştinţa statului „pârât”, invitându-l să depună observaţii scrise privitoare la cererea reclamantului, căruia îi vor fi transmise aceste observaţii şi la care el va fi invitat să răspundă; c.​ să invite părţile să supună Curţii observaţii complementare -​ se poate cere și punctul de vedere al statului pârăt care va avea la dispoziție o perioadă de 12 săptămâni pentru depunerea de observații scrise -​ Unele capete de cerere pot fi considerate inadmisibile -​ Nerespectarea termenului de depunere a observațiilor duce la neluarea lor în considerare -​ Procedura e scrisă, dar în unele cazuri Curtea (doar camera, nu și președintele) „poate decide ţinerea unei audienţe, dacă ea socoteşte că aceasta este necesar asigurării îndeplinirii atribuţiilor ce-i revin pe temeiul Convenţiei”, caz în care „părţile pot fi invitate, de asemenea, să se pronunţe cu privire la problemele de fond puse de cererea reclamantului, în afară de situaţia în care camera decide în mod excepţional altfel”. -​ Cererile interstatale nu pot fi declarate inadmisibile înainte să fie comunicată statului în cauză de președintele Curții. -​ Paragraful 3 devine regula în materie, doar în cazul cererilor interstatale ARTICOLUL 30 - DESESIZAREA ÎN FAVOAREA MARII CAMERE În cazul în care cererea prezentată unei Camere ridică o problemă gravă privind interpretarea Convenţiei sau a Protocoalelor sale, sau dacă soluţionarea unei cauze poate conduce la o contradicţie cu o hotărâre pronunţată anterior de Curte, Camera poate, atât timp cât nu a pronunţat hotărârea sa, să se desesizeze în favoarea Marii Camere. -​ Desesizarea poate fi făcută în orice stadiu al procedurii, câtă vreme nu a fost adoptată o hotărâre și nicio parte nu se opune -​ + reexaminarea de la art. 43 Problemă gravă = problemă nouă, preferabil a fi fixată de Marea Cameră Contradicție = schimbarea jurisprudenței Admisibilitate: o​ Maaouia c/France – procedura de interdicție a sejurului pe teritoriul francez încălca art. 6 o​ Vo c/France – reținerea uciderii din culpă in utero în favoarea medicului Fond: o​ Odievre c/France - încălcare a dreptului la viaţă privată prin păstrarea „secretului” naşterii sale în cazul aşa-numitei „naşteri în condiţii de anonimat” o​ Maeştri c/Italie: sancţionarea disciplinară pentru apartenenţa la francmasonerie -​ Marea Cameră va cuprinde, printre membrii săi, astfel cum aceştia sunt desemnaţi de Regulament, pe judecătorii camerei ce s-a desesizat, care vor participa la examinarea acelor cauze. 8 ARTICOLUL 31 - ATRIBUŢII ALE MARII CAMERE Marea Cameră: a. se pronunţă asupra cererilor introduse în virtutea articolului 33 sau 34, atunci când cauza i-a fost deferită de Cameră în virtutea articolului 30 sau deferită în virtutea articolului 43 ; b. se pronunţă asupra problemelor cu care Comitetul de Miniştri sesizează Curtea în virtutea articolului 46 paragraf 4 ; şi c. examinează cererile de aviz consultativ introduse în virtutea articolului 47. 1.​ Atribuții jurisdicționale: -​ Fără să distingă între cereri statale și cereri individuale -​ Nicio cerere nu poate fi atribuită direct Marii Camere -​ Nimic nu împiedică MC să se pronunțe și pe admisibilitate 2.​ Atribuții consultative: -​ cu privire la problemele juridice referitoare la interpretarea dispoziţiilor Convenţiei şi ale protocoalelor sale adiţionale, la cererea CM ARTICOLUL 32 - COMPETENŢA CURŢII 1. Competenţa Curţii acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale, care îi sunt supuse în condiţiile prevăzute de articolele 33, 34, 46 şi 47. 2. În caz de contestare a competenţei sale, Curtea hotărăşte. -​ odată astfel învestită, ea se bucură de plenitudinea de jurisdicţie şi poate examina toate problemele de fapt şi de drept puse de soluţionarea unei cauze -​ Curtea poate cerceta din oficiu un capăt de cerere pe terenul unui text sau paragraf al unui text al Convenţiei care nu a fost invocat de părţi, deoarece „o cerere se caracterizează prin faptele pe care le enunţă, şi nu prin temeiurile de drept invocate” ARTICOLUL 33 - CAUZELE INTERSTATALE Orice Înaltă Parte contractantă poate sesiza Curtea asupra oricărei pretinse încălcări a prevederilor Convenţiei şi ale Protocoalelor sale de către o altă Înaltă Parte Contractantă. -​ caracterul specific de garanţie colectivă a respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pe care Carta le reglementează, de către statele contractante 1.​ caracter obiectiv, deoarece el nu presupune legătura de naţionalitate dintre statul reclamant şi indivizii ale căror drepturi şi libertăţi reglementate de Convenţie şi/sau de protocoalele sale adiţionale sunt încălcate de autorităţile statului pârât, statul reclamant acţionând pentru apărarea ordinii publice europene instituite de Convenţie -​ Danemark c/Turquie - autorităţile statului turc au aplicat, prin încălcarea dispoziţiilor art. 3 din Convenţie, tratamente inumane şi degradante unui cetăţean danez 9 2.​ caracter contencios - prin transgresarea principiului de drept internaţional public al neamestecului în treburile interne ale unui alt stat -​ „au autorizat pe oricare dintre ele să sesizeze Comisia - în prezent Curtea - cu privire la orice pretinsă încălcare a dispoziţiilor Convenţiei, indiferent dacă victimele unor asemenea încălcări sunt sau nu resortisanţi ai statului reclamant, sau dacă pretinsa încălcare lezează sau nu, în special, interesele acestui stat; statul contractant reclamant nu acţionează pentru a-i fi respectate drepturi proprii, ci pentru a supune spre examinare Comisiei – în prezent Curţii - o problemă ce ţine de ordinea publică europeană” -​ Ratione personae: orice stat contractant / mai multe state contractante -​ Ratione materiae: orice pretinsă încălcare a Convenției, inclusiv existența unei legislații contrare (în termeni clari și preciși) ARTICOLUL 34 - CERERI INDIVIDUALE Curtea poate fi sesizată, printr-o cerere, de orice persoană fizică, organizaţie neguvernamentală sau grup de particulari care se pretind victime ale unei încălcări de către una dintre Înaltele Părţi Contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie sau în Protocoalele sale. Înaltă Parte Contractantă se angajează să nu împiedice prin nicio măsură exerciţiul eficace al acestui drept. TEZA I 1.​ PF – orice persoană, când încălcarea a avut loc în jurisdicția statului pârât, indiferent de naționalitate, loc de reședință, stare civilă, situație sau capacitate juridică, DAR doar de persoane în viață 2.​ PJ – doar sub forma de ONG, să nu exercite atribute legate de puterea publică 3.​ Grup de persoane particulare – dar să nu fie intermediari ai autorităților din administrația publică centrală, locală sau decentralizată Noțiunea de victimă: orice persoană afectată în mod direct sau indirect de încălcare, printr-un eventual prejudiciu sau care ar avea un interes valabil și personal ca aceasta să înceteze. a.​ Victima directă: trebuie să poată demonstra că i „s-a adus atingere în mod direct” prin măsura criticată. Mecanismul de protecție nu trebuie aplicat în mod rigid, mecanic și inflexibil în cursul procedurii. b.​ Victima indirectă: Curtea a admis că rudele pot să se pretindă chiar ele încălcări, în cazuri de deces sau dispariție -​ Curtea nu permite capete de cerere întemeiate in abstracto pe o încălcare a Convenției. Însă, în anumite cazuri specifice, Curtea a admis că un reclamant poate fi o victimă potențială. -​ Probele nu pot fi doar bănuieli și ipoteze și nu se poate pretinde victimă dacă e parțial răspunzător pentru încălcare -​ Calitatea de victimă trebuie să poată fi justificată în toate etapele procedurii -​ O hotărâre sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de calitatea de „victimă" în sensul art. 34 din Convenție, decât în cazul în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau pe fond, și au reparat încălcarea Convenției 10  -​ Reclamantul rămâne o victimă dacă autoritățile nu au recunoscut, nici în mod explicit, nici pe fond, încălcarea pretinsă de reclamant, chiar dacă persoana în cauză a primit o anumită despăgubire -​ E.g.: Atunci când instanțele naționale acordă despăgubiri pentru o pretinsă încălcare a art. 3 unor reclamanți care nu se mai află în detenție, aceștia își pierd calitatea de victimă. Dacă instanțele naționale despăgubesc totuși persoane aflate încă în detenție, despăgubirea nu permite acestor persoane să obțină o reparație directă și corespunzătoare pentru drepturile lor în temeiul art. 3, și anume încetarea sau îmbunătățirea condițiilor de detenție -​ În alte cauze, păstrarea calității de victimă poate să depindă de cuantumul despăgubirii acordate de instanțele naționale sau, cel puțin, de posibilitatea de a solicita și a obține despăgubire pentru prejudiciul suferit, având în vedere faptele în legătură cu care victima se plânge Curții și caracterul efectiv (inclusiv celeritatea) căii de atac care permite acordarea unei asemenea despăgubiri -​ În cazul în care reclamantul a decedat în cursul procedurii și nu și-a exprimat nimeni dorința de a menține cererea sau persoanele care și-au exprimat această dorință nu sunt moștenitori ori rude suficient de apropiate reclamantului și nu pot demonstra că au un interes legitim pentru menținerea cererii, Curtea o scoate de pe rol, dacă nu există cazuri excepționale, în care Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și protocoalele sale impune continuarea examinării cauzei TEZA II -​ Dreptul de a sesiza Curtea este absolut și nu face obiectul vreunei limitări. -​ Autoritățile naționale trebuie să se abțină de la orice formă de presiune asupra reclamanților în sensul retragerii sau modificării plângerilor acestora. Potrivit Curții, presiunea poate lua forma unor intimidări directe și a unor acte flagrante de intimidare a reclamanților sau a potențialilor reclamanți, a familiilor acestora sau a reprezentanților legali, precum și forma unor acte sau contacte indirecte necorespunzătoare -​ Exemple de ingerință: interogatorii cu privire la cerere, amenințarea cu punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva avocatului reclamantului, interogatoriile avocatului,măsuri de limitare a contactului reclamantului cu reprezentantul său etc -​ Art. 34 este încălcat dacă autoritățile unui stat contractant nu iau toate măsurile care puteau fi adoptate în mod rezonabil în vederea respectării măsurii indicate de Curte 11 ARTICOLUL 35 - CONDIŢIILE DE ADMISIBILITATE 1. Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum se înţelege din principiile de drept internaţional general recunoscute, şi într-un termen de patru luni începând cu data deciziei interne definitive. 2. Curtea nu reţine nicio cerere individuală introdusă în virtutea articolului 34, în cazul în care : a. ea este anonimă ; sau b. ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare şi dacă nu conţine fapte noi. 3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în virtutea articolului 34, atunci când ea consideră că: a. ea este incompatibilă cu dispoziţiile Convenţiei sau ale Protocoalelor sale, în mod vădit nefondată sau abuzivă; sau b. reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepţia cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale impune o examinare a fondului cererii. 4. Curtea respinge orice cerere pe care o consideră inadmisibilă în aplicarea prezentului articol. Ea poate proceda astfel în orice stadiu al procedurii. CĂILE DE RECURS INTERNE 1.​ FLEXIBILITATEA: Regula epuizării căilor de atac interne este indispensabilă funcționării sistemului de protecție instituit de Convenție și este un principiu de bază al acesteia -​ Stabilirea dacă o procedură internă constituie o cale de atac efectivă pe care un reclamant trebuie să o epuizeze depinde de o serie de factori, în special de capătul de cerere formulat de reclamant, de domeniul de aplicare al obligațiilor care îi revin statului în temeiul respectivei dispoziții din Convenție, de căile de atac disponibile în statul pârât și de circumstanțele specifice ale cauzei -​ Regula trebuie aplicată cu o anumit flexibilitate și fără formalism excesiv -​ Un litigiu de interes public nu poate exonera un reclamant persoană fizică de obligația de a iniția propria procedură internă, în cazul în care acel litigiu nu corespunde exact situației sale individuale și capetelor de cerere specifice 2.​ RESPECTAREA NORMELOR INTERNE: cererea e inadmisibilă dacă recursul a fost respins din cauza nerespectării normelor de procedură 3.​ EXISTENȚA MAI MULTOR CĂI DE ATAC: când a fost folosită o cale de atac, nu mai este impusă utilizarea alteia al cărei scop este, în esență, același (reclamant / parte civilă) 4.​ CAPETE DE CERERE INVOCATE PE FOND: nu este necesar ca dreptul să fie invocat în mod explicit în procedura internă, cu condiția ca respectivul capăt de cerere să fie invocat „cel puțin pe fond” Dacă reclamantul nu a invocat prevederile Convenției, este necesar ca acesta să fi invocat capete de cerere cu efect echivalent sau similare, fundamentate pe prevederile dreptului intern, pentru a da ocazia în primul rând instanțelor naționale să remedieze încălcarea pretinsă 12  5.​ EXISTENȚA ȘI CARACTERUL ADECVAT: reclamanților le revine doar sarcina de a epuiza căile de atac interne disponibile atât în teorie, cât și în practică la momentul faptelor și care pot fi angajate de aceștia personal – și anume cele care erau accesibile, de natură să le ofere repararea prejudiciilor în legătură cu plângerile acestora și care prezentau perspective rezonabile de reușită 6.​ CARACTERUL ACCESIBIL ȘI EFECTIV: pentru ca o cale de atac să fie efectivă, aceasta trebuie să poată pune capăt pretinsei situații continue -​ reclamanții sunt obligați mai întâi să utilizeze în mod corespunzător calea de atac preventivă disponibilă și efectivă și apoi, după caz, calea de atac compensatorie relevantă LIMITE: pot exista anumite circumstanțe specifice care să îl exonereze pe reclamant de obligația de epuizare a căilor de atac interne disponibile -​ condiția epuizării de către reclamant a unei anumite căi de atac ar fi nerezonabilă în practică și ar constitui un obstacol disproporționat pentru o exercitare efectivă a dreptului la cerere individuală în temeiul art. 34 din Convenție, Curtea concluzionează că reclamantul este scutit de această condiție -​ situațiile care ridică îndoieli justificate cu privire la imparțialitatea unui judecător în temeiul art. 6 din Convenție este posibil să nu fie necesar ca un reclamant să solicite recuzarea judecătorului, ci, în schimb, este la latitudinea judecătorului să se recuze atunci când legislația națională impune acest lucru -​ cerința privind epuizarea căilor de atac interne, inclusiv opțiunea redeschiderii procesului, nu se aplică doar pretențiilor pentru reparație echitabilă formulate în temeiul art. 41 din Convenție SARCINA PROBEI: în cazul în care Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne, acestuia îi revine sarcina de a proba că reclamantul nu a exercitat o cale de atac care era atât efectivă, cât și disponibilă. -​ caracterul accesibil al unei asemenea căi de atac trebuie să fie suficient de cert în drept și în practică. Prin urmare, baza căii de atac în legislația internă trebuie să fie clară. -​ Calea de atac trebuie să fie capabilă să asigure reparație în raport cu pretențiile reclamantului și să aibă șanse rezonabile de succes -​ De exemplu, în domeniul recurgerii la forță în mod ilegal de către agenții statului, o acțiune care vizează numai acordarea de despăgubiri nu este o cale de atac efectivă în ceea ce privește capetele de cerere întemeiate pe aspectul material sau procedural al art. 2 și art. 3 din Convenție -​ Excepții: 1.​ cauzele având ca obiect malpraxisul medical, în care Curtea a admis sau a impus ca reclamanții să exercite căi de atac civile sau administrative pentru a obține reparații. 2.​ cauzele având ca obiect pretinsa neîndeplinire de către stat a obligației de a garanta protecția proprietății în contextul unor activități industriale periculoase, de exemplu o cauză având ca obiect o explozie la o rafinărie de petrol soldată cu daune ale proprietății -​ Argumentele Guvernului sunt în mod clar mai solide dacă sunt oferite exemple din jurisprudența națională. Această jurisprudență trebuie în principiu să fie anterioară datei de depunere a cererii. -​ În cazul în care Guvernul susține că reclamantul ar fi putut invoca în mod direct Convenția în fața instanțelor naționale, trebuie să demonstreze cu exemple concrete gradul de certitudine a acestei căi de atac 13  -​ Odată ce Guvernul s-a achitat de obligația sa privind sarcina probei, arătând că exista o cale de atac adecvată și efectivă, accesibilă reclamantului, este sarcina acestuia din urmă să demonstreze că: 1.​ calea de atac a fost epuizată în fapt 2.​ calea de atac era, dintr-un motiv sau altul, neadecvată și lipsită de caracter efectiv în circumstanțele specifice ale cauzei (jurisprudență / invocarea căii de alți reclamanți în mod ineficient) 3.​ circumstanțe specifice îl scuteau pe reclamant de această obligație -​ Simplul fapt de a avea îndoieli privind eficacitatea unei căi de atac nu îl scutește pe reclamant de obligația de a încerca să o exercite ASPECTE PROCEDURALE -​ Obligația reclamantului de a epuiza căile de atac interne se apreciază, de regulă, în raport cu data introducerii cererii în fața Curții -​ EXCEPȚIA: cazurile justificate de circumstanțele speciale ale unei anumite cauze. Aceasta se aplică, în principiu, unei cereri de măsuri provizorii în temeiul art. 39 din Regulamentul Curții, care poate fi înaintată Curții înainte de depunerea unei cereri oficiale -​ Curtea acceptă parcurgerea ultimei etape a unei căi de atac interne imediat după trimiterea cererii, dar înainte de a se pronunța asupra admisibilității -​ În cazul în care intenționează să invoce excepția de neepuizare a căilor de atac interne, Guvernul trebuie să facă acest lucru în măsura permisă de natura excepției și de circumstanțe, în observațiile sale scrise sau orale cu privire la admisibilitatea cererii; numai circumstanțele excepționale îl scutesc de obligația menționată -​ Guvernul nu a ridicat problema neepuizării căilor de atac interne, Curtea nu o poate examina din oficiu. Guvernul trebuie să ridice o excepție explicită de inadmisibilitate pe motiv de neepuizare a căilor de atac interne -​ Nu este neobișnuit ca excepția de neepuizare a căilor de atac interne să fie unită cu fondul, în special în cauze referitoare la obligații sau garanții procedurale -​ În cazul în care constată lacune structurale sau generale în legislația sau practica națională, Curtea poate solicita statului să examineze situația și, dacă este necesar, să ia măsuri efective pentru a evita sesizarea Curții cu cauze similare. Curtea poate constata că statul va trebui să modifice sistemul actual al căilor de atac, fie să creeze unele noi astfel încât încălcările drepturilor prevăzute în Convenție să poată fi remediate într-un mod cu adevărat efectiv TERMENUL DE 4 LUNI -​ Regula termenului de 4 luni este o normă de ordine publică, pe care Curtea are competența să o aplice din oficiu, chiar dacă Guvernul nu a ridicat asemenea excepție -​ Regula termenului de 4 luni nu poate fi interpretată ca obligând un reclamant să depună o cerere la Curte înainte ca situația sa referitoare la problema respectivă să fi făcut obiectul unei hotărâri definitive la nivel intern -​ Termenul de 4 luni începe să curgă odată cu pronunțarea deciziei definitive în cadrul procesului de epuizare a căilor de atac interne -​ În cazul în care un reclamant exercită o cale de atac aparent disponibilă și nu observă decât ulterior existența unor circumstanțe care o fac ineficientă, poate fi indicat, în sensul art. 35 § 1, să se considere că termenul de 4 luni a început să curgă de la data la care reclamantul a luat sau ar fi trebuit să ia cunoștință de această situație pentru prima dată 14  -​ Exercitarea căilor de atac care nu îndeplinesc cerințele art. 35 § 1 nu va fi luată în considerare de Curte în scopul stabilirii datei „deciziei definitive” sau al calculării datei de la care începe aplicarea regulii termenului -​ Cu toate acestea, în Červenka împotriva Republicii Cehe, în care reclamantul aștepta decizia Curții Constituționale deși avea îndoieli cu privire la eficacitatea căii de atac, Curtea a declarat că reclamantul nu ar trebui să fie învinuit pentru că a încercat să epuizeze această cale de atac. Curtea a statuat că, deși durata procedurii în cauzele reclamanților nu a fost „rezonabilă”, constituind o încălcare a art. 6 § 1, nu a constatat că reclamanții ar fi trebuit să își dea seama de ineficacitatea căii de atac în cauză (ca urmare a întârzierii excesive), astfel încât să declanșeze curgerea termenului de 6 luni în orice moment anterior pronunțării hotărârii definitive. -​ O cerere în care un reclamant formulează pretențiile sale în termen de 6 luni de la pronunțarea deciziei prin care i se respinge cererea de redeschidere a procedurii este inadmisibilă, întrucât această decizie nu este o „decizie definitivă” MOMENTUL ÎNCEPERII CURGERII TERMENULUI 1.​ de la data la care reclamantul și/sau reprezentantul acestuia a luat cunoștință de decizia internă definitivă Sarcina de a stabili data la care reclamantul a luat cunoștință de decizia internă definitivă îi revine statului care invocă nerespectarea termenului de 4 luni 2.​ de la data comunicării copiei deciziei către reclamant sau avocatul său 3.​ data de la care părțile pot lua efectiv cunoștință de conținutul acesteia, în caz de necomunicare 4.​ de la data la care au avut loc actele sau măsurile denunțate sau de la data la care reclamantul a luat cunoștință despre acestea sau le-a resimțit efectele ori prejudiciul cauzat, în cazul lipsei căilor de atac 5.​ din momentul în care situația continuă a luat sfârșit - reclamanții nu pot aștepta o perioadă nelimitată pentru a sesiza Curtea de la Strasbourg. Aceștia trebuie să își prezinte plângerile fără întârzieri nejustificate EXPIRAREA TERMENULUI DE 4 LUNI -​ Termenul începe să curgă în ziua următoare pronunțării publice a deciziei interne definitive sau în ziua următoare în care reclamantul sau reprezentantul său a luat la cunoștință despre acest lucru și expiră după 4 luni calendaristice, indiferent de durata reală a acestora -​ Aplicarea de către Curte a propriilor sale criterii de calculare a termenelor, independent de normele naționale, tinde să asigure securitatea juridică, o bună administrare a justiției și, astfel, funcționarea practică și efectivă a mecanismului Convenției -​ Curtea are posibilitatea de a stabili o dată de expirare a termenului de 4 luni care să fie diferită de cea indicată de statul pârât CERERILE ANONIME -​ cerere în fața Curții este considerată anonimă atunci când nu se menționează în dosarul cauzei niciun element care să permită Curții să îl identifice pe reclamant -​ A fost considerată anonimă o cerere introdusă de o asociație în numele unor persoane neidentificate, întrucât asociația respectivă nu a pretins calitatea de victimă, ci s-a plâns de 15  o încălcare a dreptului la respectarea vieții private în numele acestor persoane particulare neidentificate, devenite, astfel, reclamanții pe care asociația a declarat că îi reprezenta -​ nu este aplicabil în cazul în care reclamantul a oferit elemente faptice și juridice care îi permit Curții să îl identifice și să stabilească legături cu faptele de care se plânge și capătul de cerere formulat -​ Cereri depuse cu nume fictive: cazul unor persoane care au folosit pseudonime, explicând Curții că erau obligate de contextul unui conflict armat să nu își dezvăluie numele adevărate pentru a-și proteja familiile și rudele. Constatând că „dincolo de tacticile de disimulare a identităților reale din motive ușor de înțeles se află persoane reale, care pot fi identificate printr-un număr suficient de indicii, altele decât propriile nume [...]” și „existența unei legături suficient de strânse între reclamanți și evenimentele în cauză”, Curtea nu a considerat că cererea era anonimă CERERE ÎN MOD ESENȚIAL ACEEAȘI -​ are ca scop să garanteze caracterul definitiv al deciziilor Curții și să îi împiedice pe reclamanți să încerce să declare recurs împotriva deciziilor sau hotărârilor precedente ale Curții depunând o nouă cerere -​ dacă cererea precedentă nu a făcut niciodată obiectul unei decizii oficiale, acest lucru nu împiedică examinarea de către Curte a cererii recente -​ O cerere interstatală nu privează o persoană particulară de posibilitatea de a introduce sau de a-și susține propriile capete de cerere -​ O cerere nu îndeplinește, în general, condițiile de la art. 35, atunci când are aceeași bază factuală ca o altă cerere precedentă. Nu se poate considera că un reclamant prezintă fapte noi atunci când se limitează la a invoca vechile capete de cerere prin argumente juridice noi sau la a oferi informații complementare cu privire la dreptul intern, care nu sunt de natură să modifice motivele respingerii cererii sale anterioare -​ Pentru examinarea de către Curte a unei cereri care se raportează la fapte identice cu cele care sunt la originea unei cereri anterioare, reclamantul trebuie să prezinte într-adevăr un nou capăt de cerere sau noi informații care nu au fost încă analizate de Curte -​ Scopul părții a doua a art. 35 § 2 lit. b) este de a evita situația în care mai multe organisme internaționale s-ar ocupa simultan de cereri care sunt în mod esențial identice. O astfel de situație ar fi incompatibilă cu spiritul și textul Convenției, care caută să evite multitudinea de proceduri internaționale referitoare la aceleași cauze CEREREA ABUZIVĂ -​ Abuz = exercitarea într-un mod prejudiciabil a unui drept în alte scopuri decât cele pentru care este destinat. 1.​ Dezinformarea Curții: fapte inventate cu scopul de a induce în eroare Curtea -​ Introducerea cererii sub o identitate falsă -​ Falsificarea documentelor transmise -​ Utilizarea de termeni vagi și impreciși pentru a face circumstanțele cauzei să pară similare celor dintr-o altă cauză în care Curtea constatase o încălcare -​ Omisiunea elementelor esențiale 2.​ Limbaj ofensator: expresii deosebit de ofensatoare, jignitoare, amenințătoare sau impertinente – fie împotriva guvernului pârât, a agentului acestuia, a autorităților statului pârât, a Curții înseși, a judecătorilor, grefei sau a membrilor acesteia din urmă. Trebuie să depășească „limitele unei critici normale, civice și legitime”. 16  3.​ Încălcarea obligației de confidențialitate în cazul soluționării pe cale amiabilă 4.​ Cerere cu caracter vădit șicanator sau lipsită de orice miză reală -​ În cazul în care guvernul pârât consideră că reclamantul a săvârșit un abuz al dreptului de recurs, trebuie să informeze Curtea în consecință și să îi comunice informațiile relevante de care dispune, astfel încât aceasta să ajungă la concluziile potrivite. În fapt, este sarcina Curții, și nu a guvernului pârât, să monitorizeze respectarea obligațiilor procedurale impuse reclamantului în temeiul Convenției și al Regulamentului său. INADMISIBILITATEA LEGATĂ DE COMPETENȚA CURȚII A.​ INCOMPATIBILITATEA RATIONE PERSONAE: pretinsa încălcare a Convenției să nu fi fost săvârșită de un stat contractant sau ca aceasta să nu îi fie imputabilă într-un fel sau altul -​ Drepturile fundamentale protejate de tratatele internaționale în domeniul drepturilor omului trebuie garantate persoanelor care locuiesc pe teritoriul statului parte implicat, indiferent de dizolvarea sau succesiunea sa ulterioară -​ O societate comercială cu capital de stat trebuie să se bucure de o independență instituțională și operațională suficientă față de stat, pentru a-l exonera pe acesta de răspundere, din punctul de vedere al Convenției, pentru actele sau omisiunile societății respective. -​ Actele și omisiunile unei fundații de drept privat pot fi de natură să angajeze răspunderea statului pârât, în temeiul Convenției -​ Cererile vor fi declarate incompatibile ratione personae pentru următoarele motive: a.​ dacă reclamantul nu are calitate procesuală în sensul art. 34 din Convenție b.​ dacă reclamantul nu este în măsură să demonstreze că este victima pretinsei încălcări c.​ dacă cererea este îndreptată împotriva unei persoane particulare d.​ dacă cererea este îndreptată direct împotriva unei organizații internaționale care nu a aderat la Convenție e.​ dacă cererea are ca obiect un protocol la Convenție pe care statul pârât nu l-a ratificat -​ Constatarea lipsei de competență ratione loci nu scutește Curtea de la a examina dacă reclamanții se află sub „jurisdicția” unuia sau mai multor state contractante în sensul art. 1 din Convenție -​ Jurisdicția poate să fie exercitată și la frontieră (cu titlu de exemplu, refuzul unor polițiști de frontieră de a accepta cereri de azil și de a le permite reclamanților să intre pe teritoriul statului -​ Statele pot fi considerate răspunzătoare pentru acte ale propriilor autorități sau care își produc efectele în afara teritoriului lor -​ Un stat poate fi considerat răspunzător pentru încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenție ale persoanelor aflate pe teritoriul unui alt stat, dar care se dovedesc a fi sub autoritatea și controlul primului dintre aceste state, prin intermediul agenților săi care acționează – în mod legal sau ilegal – în al doilea stat -​ Compatibilitatea ratione personae cu dispozițiile Convenției impune, în plus, ca pretinsa încălcare să fie imputabilă unui stat contractant B.​ INCOMPATIBILITATEA RATIONE LOCI: pretinsa încălcare a Convenției să nu fi avut loc în jurisdicția statului pârât sau pe teritoriul controlat în mod efectiv de acest stat -​ În cazul în care cererile se referă la fapte care s-au produs pe un teritoriu exterior celui al statului contractant și nu există nicio legătură între aceste fapte și orice autoritate aflată sub 17  jurisdicția statului contractant, aceste cereri vor fi respinse ca fiind incompatibile ratione loci cu Convenția. C.​ INCOMPATIBILITATEA RATIONE TEMPORIS -​ dispozițiile Convenției nu obligă o parte contractantă nici în ceea ce privește un act sau un fapt care a avut loc înainte de data de intrare în vigoare a Convenției în privința părții respective, nici în ceea ce privește o situație care a încetat să existe înainte de această dată D.​ INCOMPATIBILITATEA RATIONE MATERIAE -​ dreptul invocat de reclamant trebuie să fie protejat de Convenție și de protocoalele sale care au intrat în vigoare. De exemplu, sunt inadmisibile cererile care au ca obiect dreptul de a obține permis de conducere INADMISIBILITATEA PENTRU MOTIVE LEGATE DE EXAMINAREA FONDULUI A.​ ÎN MOD VĂDIT NEÎNTEMEIATĂ a.​ INSTANȚĂ DE GRADUL 4 -​ O categorie specială de capete de cerere adresate Curții sunt în general numite capete de cerere tip „instanță de gradul patru de jurisdicție”. Acest concept – care nu apare în textul Convenției și care a fost consacrat de jurisprudența organismelor Convenției [Kemmache împotriva Franței (nr. 3), pct. 44] – este într-o oarecare măsură paradoxal, deoarece accentuează ceea ce nu este Curtea: aceasta nu este o instanță de apel, de recurs sau de revizuire în raport cu instanțele statelor părți la Convenție și nu poate reexamina cauza în același mod în care ar face-o instanța națională supremă. Astfel, cererile de tip instanță de gradul patru de jurisdicție provin dintr-o concepție eronată, din partea reclamanților, cu privire la rolul Curții și la natura mecanismului judiciar instituit de Convenție. -​ Competența Curții se limitează la controlul respectării, de către statele contractante, a angajamentelor în materie de drepturile omului asumate prin aderarea la Convenție (și la protocoalele sale). În plus, în lipsa unei competențe de a interveni direct în sistemele juridice ale statelor contractante, Curtea trebuie să respecte autonomia acestor sisteme juridice -​ Având în vedere cele de mai sus, ca regulă generală, Curtea nu poate contesta constatările și concluziile instanțelor naționale în materie de: o​ stabilirea faptelor cauzei; o​ interpretarea și aplicarea dreptului intern; o​ admisibilitatea și administrarea probelor la proces; o​ echitatea în fond a soluției pronunțate într-un litigiu civil; o​ vinovăția sau nevinovăția unui inculpat într-un proces penal. b.​ LIPSA APARENTĂ SAU EVIDENTĂ A ÎNCĂLCĂRII -​ Va fi declarat inadmisibil ca vădit neîntemeiat și capătul de cerere al reclamantului care, deși îndeplinește toate condițiile formale de admisibilitate, este compatibil cu Convenția și nu constituie un capăt de cerere tip instanță de al patrulea grad de jurisdicție, nu indică totuși nicio încălcare a drepturilor garantate de Convenție c.​ CAPETE DE CERERE NESUSȚINUTE: LIPSA PROBELOR d.​ CAPETE DE CERERE CONFUZE SAU FANTEZISTE B.​ ABSENȚA UNUI PREJUDICIU IMPORTANT 18  -​ Doar Curtea este competentă să interpreteze această condiție de admisibilitate și să decidă cu privire la aplicarea ei. În primii 2 ani de la intrarea în vigoare a protocolului, aplicarea acestei condiții de admisibilitate a fost rezervată Camerelor și Marii Camere -​ PREJUDICIU IMPORTANT = încălcarea unui drept, oricât de reală ar fi din punct de vedere pur juridic, trebuie să atingă un nivel minim de gravitate pentru a justifica examinarea sa de către o instanță internațională. Încălcările de natură pur tehnică și de importanță redusă în afara unui cadru formal nu necesită un control european ARTICOLUL 36 - INTERVENŢIA TERŢILOR 1. În orice cauză prezentată de un reclamant unei Camere sau Marii Camere, Înalta Parte Contractantă, al cărei cetăţean este reclamantul, are dreptul de a prezenta observaţii scrise şi de a lua parte la audieri. 2. În interesul bunei administrări a justiţiei, preşedintele Curţii poate invita orice înalta Parte Contractantă care nu este parte în cauză sau orice persoană interesată, alta decât reclamantul, să prezinte observaţii scrise sau să ia parte la audiere. 3. În orice cauză prezentată unei Camere sau Marii Camere, Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei poate prezenta observaţii scrise sau participa la audieri. -​ nu se aplică în fața judecătorului unic sau a comitetelor -​ invitația aparține președintelui secției care e și președintele camerei -​ în practică, persoanele interesate se adresează grefei cu o cerere de intervenție -​ Noţiunea de „orice persoană interesată” folosită de art. 36 parag. 2 din Convenţie conduce limpede la ideea că pot dobândi calitatea de „terţi intervenienţi”, în sensul acestui text, nu numai persoanele juridice, cu excepţia organizaţiilor guvernamentale, ci şi persoanele fizice -​ Art. 44 Regulament: statul contractant care voieşte a-şi exercita dreptul ce-i este recunoscut de art. 36 parag. 1, de a prezenta observaţii scrise sau de a lua parte la şedinţa publică eventual decisă în cauză, este ţinut să aducă aceasta la cunoştinţa grefierului în scris, în termen de cel mult 12 săptămâni după comunicarea cererii sau notificarea deciziei de organizare a audierii publice în respectiva cauză; preşedintele camerei poate, în mod excepţional, să fixeze un alt termen, la solicitarea statului contractant interesat sau în funcţie de alte împrejurări specifice examinării cauzei -​ Invitația trebuie să conțină toate datele necesare: termenul de depunere a concluziilor, modalitatea de prezentare etc ARTICOLUL 37 - RADIEREA DE PE ROL 1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate decide radierea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se conchidă că : a. reclamantul nu doreşte să o mai menţină ; sau b. litigiul a fost soluţionat ; sau c. din orice alt motiv constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică. Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale o impune. 19 2. Curtea poate hotărî reînscrierea pe rol a unei cereri atunci când ea consideră că împrejurările o justifică. -​ textul nu face nici o distincţie între cererile interstatale şi cele individuale, astfel că radierea de pe rol se aplică ambelor categorii de cereri -​ desistarea trebuie să fie voluntară și se face sub controlul instanței europene -​ renunțarea poate fi și tacită ARTICOLUL 38 - EXAMINAREA CONTRADICTORIE A CAUZEI Curtea examinează cauza conform principiului contradictorialităţii cu reprezentanţii părţilor şi, dacă este cazul, procedează la o anchetă pentru a cărei bună desfăşurare Înaltele Părţi Contractante asigură toate facilităţile necesare. -​ cel mai important loc îl ocupă stabilirea faptelor de către instanță, pe baza probelor și a susținerilor părților -​ instanța nu poate reveni asupra capetelor de cerere pe care le-a declarat inadmisibile -​ Excepție: art. 55 din Regulament -​ camera învestită cu soluţionarea acelei cereri poate desemna unul sau mai mulţi judecători, ca delegaţi ai Curţii, care să procedeze la culegerea de informaţii la locul unde s-au produs faptele cauzei, să viziteze locuri de detenţie şi să asculte martori ori experţi în statul implicat în cauză -​ Audierea tuturor acestor persoane se face, de regulă, în şedinţă secretă ARTICOLUL 39 - SOLUŢIONAREA PE CALE AMIABILĂ 1. În orice etapă a procedurii, Curtea se poate pune la dispoziţia părţilor interesate în scopul soluţionării pe cale amiabilă a cauzei, respectând drepturile omului prevăzute de Convenţie şi Protocoalele sale. 2. Procedura descrisă la paragraful 1 este confidenţială. 3. În cazul soluţionării pe cale amiabilă, Curtea radiază cauza de pe rol printr-o decizie care se limitează la un rezumat al faptelor şi al soluţiei adoptate. 4. Această decizie este transmisă Comitetului de Miniştri, care supraveghează executarea clauzelor de soluţionare pe cale amiabilă, aşa cum acestea figurează în decizie. -​ fiecare dintre părţi declară că înţelegerea la care ele au ajuns reprezintă stingerea definitivă a litigiului şi că sunt de acord să nu solicite redeschiderea procedurii examinării cauzei de către Marea Cameră a Curţii -​ In acest cererile care au ca obiect încălcări grave este necesar ca statul în cauză să se angajeze a lua măsuri de ordin general care să conducă la înlăturarea deficienţelor legislative sau administrative ori a practicilor care au generat încălcările drepturilor garantate de Convenţie denunţate prin cererea reclamantului. ARTICOLUL 40 - AUDIEREA PUBLICĂ ŞI ACCESUL LA DOCUMENTE 20 1. Audierea este publică, în afara cazului în care Curtea nu decide altfel, motivat de circumstanţe excepţionale. 2. Documentele depuse la grefă sunt accesibile publicului, în afara cazului în care preşedintele Curţii nu decide altfel. -​ Accesul publicului la un document sau la parte dintr-un document poate fi restrâns în interesul moralităţii, al ordinii publice sau al securităţii naţionale într-o societate democratică sau atunci când protecţia minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor impun confidenţialitatea unor documente, sau, în măsura strict necesară apreciată de preşedintele camerei, atunci când, în circumstanţe speciale, publicitatea documentelor ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. ARTICOLUL 41 - SATISFACȚIE ECHITABILĂ Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. -​ Acordarea unei reparații echitabile nu decurge în mod automat din constatarea Curții Europene a Drepturilor Omului conform căreia a fost încălcat un drept garantat de Convenția europeană a drepturilor omului sau de Protocoalele sale. Acest lucru reiese în mod clar din formularea art. 41 din Convenție, care prevede că se acordă o reparație echitabilă de către Curte doar dacă dreptul intern nu permite eliminarea în întregime a consecințelor unei încălcări și, chiar și într-o asemenea situație, doar „dacă este cazul” -​ Curtea a reamintit, însă, din nou că deciziile sale lasă statelor în cauză posibilitatea de a alege mijloacele prin care vor asigura conformitatea normelor lor interne cu prevederile Convenţiei, astfel că ea nu este competentă să pretindă guvernului adoptarea unor asemenea măsuri -​ Prevăd și acoperirea cheltuieilor judiciare PREJUDICIU MATERIAL: restitutio in integrum -​ reclamantul trebuie să fie plasat, pe cât posibil, în situația în care s-ar fi aflat dacă încălcarea nu ar fi avut loc - cu alte cuvinte, este vorba de realizarea unei restitutio in integrum. Ceea ce poate presupune o reparație pentru pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și pierderea sau beneficiul nerealizat care sunt așteptate în viitor (lucrum cessans). -​ Reclamantul trebuie să demonstreze că încălcarea sau încălcările pretinse i-au cauzat un prejudiciu material. Acesta trebuie să prezinte documentele relevante pentru a dovedi, în măsura posibilului, nu numai existența, ci și suma sau valoarea prejudiciului -​ dacă prejudiciul real nu poate fi supus unei evaluări precise, Curtea face o estimare în funcție de elementele de care dispune. După cum se indică la alin. (2) de mai sus, aceasta poate, de asemenea, să identifice motive în echitate pentru a acorda o sumă mai mică decât valoarea totală a pierderii suferite -​ în ipoteza în care această formă de reparaţiune nu este cu putinţă a se aplica, s-a recunoscut că „un principiu de drept internaţional impune ca repararea pagubei să se facă prin acordarea unei despăgubiri 21  PREJUDICIU MORAL: satisfacția ce constă în recunoașterea încălcării unui drept -​ Prin natura sa, prejudiciul moral nu poate fi calculat precis. Dacă existența sa este stabilită, și în cazul în care Curtea apreciază că trebuie să se acorde o despăgubire pecuniară, aceasta recurge la o evaluare în echitate ținând seama de normele care decurg din jurisprudența sa. -​ Orice reclamant care solicită repararea unui prejudiciu moral trebuie să precizeze valoarea despăgubirii care consideră că i se cuvine în mod echitabil. Cel care se pretinde victima mai multor încălcări poate să pretindă o sumă forfetară care să acopere toate prejudiciile rezultate din încălcările pretinse sau să solicite sume distincte pentru fiecare dintre încălcările în cauză -​ Curtea nu va avea, în special, competenţa de a anula sau de a modifica actele ce emană de la organismele publice ale statelor semnatare CHELTUIELILE DE JUDECATĂ: la nivel intern și apoi în procedura în fața Curții ARTICOLUL 42 - HOTĂRÂRI ALE CAMERELOR Hotărârile Camerelor devin definitive conform dispoziţiilor articolului 44 paragraful 2. -​ Vezi art. 44 para. 2 ARTICOLUL 43 - RETRIMITERE ÎN FAŢA MARII CAMERE 1. Într-un termen de trei luni de la data hotărârii unei Camere, orice parte în cauză poate, în cazuri excepţionale, să solicite retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere. 2. Un colegiu de cinci judecători ai Marii Camere acceptă cererea atunci când cauza ridică o problemă gravă privind interpretarea sau aplicarea Convenţiei sau a Protocoalelor sale, sau o altă problemă gravă cu caracter general. În cazul în care colegiul acceptă cererea, Marea Cameră se pronunţă asupra cauzei printr-o hotărâre. -​ Cererea poate fi făcută doar de părți, nu și de terți intervenienți a.​ ridică o problemă gravă privind interpretarea sau aplicarea Convenţiei sau a Protocoalelor sale b.​ ridică o problemă gravă cu caracter general -​ Art. 30 prevede condiția ca nicio parte să nu refuze transmiterea la MC -​ Aprecierea e discreționară și hotărârea nu se motivează -​ MC poate, în măsura în care consideră necesar, să rediscute orice problemă legată de admisibilitate -​ MC nu are competența de a cenzura decizia colegiului ei de 5 judecători, neavând altă cale decât să examineze cauza -​ Nesocotirea principiului imparțialității obiective: Marea Cameră are în compunerea sa doi judecători care au participat la examinarea aceleiaşi cauze la nivelul camerei, respectiv preşedintele acesteia şi judecătorul ales pentru statul în cauză, iar, în cazul existenţei mai 22  multor state reclamante sau/şi pârâte, numărul judecătorilor ce s-ar pronunţa pentru a doua oară în aceeaşi cauză ar fi şi mai mare ARTICOLUL 44 - HOTĂRÂRI DEFINITIVE 1. Hotărârea Marii Camere este definitivă. 2. Hotărârea unei Camere devine definitivă : a. când părţile declară că ele nu vor solicita retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere ; sau b. la trei luni de la data hotărârii, dacă retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere nu a fost cerută ; sau c. când Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulată potrivit articolului 43. 3. Hotărârea definitivă se publică. a.​ în caz de soluționare amiabilă. În practică nu există declarații de acest gen b.​ rămâne definitivă la data împlinirii termenului de 3 luni c.​ rămâne definităvă la data la care a fost adoptată decizia colegiului -​ hotărârile se publică în ziua pronunțării lor ARTICOLUL 45 - MOTIVAREA HOTĂRÂRILOR ŞI DECIZIILOR 1. Hotărârile şi deciziile care declară cererile admisibile sau inadmisibile sunt motivate. 2. Dacă hotărârea nu exprimă în totalitate sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător are dreptul să adauge acesteia expunerea opiniei sale separate. -​ Deciziile comitetelor de 3 judecători prin care cererea e declarată inadmisibilă nu se motivează STRUCTURA DECIZIEI: a.​ Introducere b.​ În fapt c.​ Conținutul cererii reclamantului d.​ În drept e.​ Dispozitiv: admisibilă, parțial admisibilă, inadmisibilă STRUCTURA HOTĂRÂRII: a.​ Partea introductivă b.​ Procedura c.​ În fapt d.​ În drept e.​ Dispozitiv: existența sau inexistența încălcării dreptului f.​ Data adoptării hotărârii OPINIE SEPARATĂ: unul/mai mulți judecări nu sunt de acord cu hotărârea OPINIE CONCORDANTĂ: un judecător e de acord, dar vrea să dezvolte anumite puncte ale raționamentelor -​ În cazul trimiterii cauzei în temeiul art. 30, judecătorii nu au dreptul la opinie separată/concordantă 23  1.​ INTERPRETAREA HOTĂRÂRII: se poate cere de oricare dintre părți în termen de 1 an de la pronunțare. În realitate se referă la dispozitiv 2.​ REVIZUIREA: se poate cere în termen de 6 luni de la pronunțare, dacă au fost descoperite fapte care au fi putut avea o influență decisivă ARTICOLUL 46 - FORŢA OBLIGATORIE ŞI EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR 1. Înaltele Părţi Contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile în care ele sunt părţi. 2. Hotărârea definitivă a Curţii este transmisă Comitetului de Miniştri care supraveghează executarea ei. 3. În cazul în care Comitetul de Miniştri consideră că interpretarea unei hotărâri definitive cauzează dificultăţi de supraveghere a executării hotărârii, el poate sesiza Curtea să se pronunţe asupra acestei probleme de interpretare. Decizia de a sesiza Curtea este luată prin vot cu o majoritate de două treimi a reprezentanţilor cu drept de a participa la lucrările Comitetului de Miniştri. 4. În cazul în care Comitetul de Miniştri consideră că o Înalta Parte Contractantă refuză să se conformeze unei hotărâri definitive într-o cauză în care aceasta este parte, şi după ce va fi pus în întârziere Înalta Parte Contractantă printr-o decizie luată prin vot cu o majoritate de două treimi a reprezentanţilor cu drept de a participa la lucrările Comitetului de Miniştri, el poate sesiza Curtea asupra problemei respectării de Înalta Parte Contractantă respectivă a obligaţiilor ei ce decurg din paragraful 1. 5. În cazul în care Curtea constată o încălcare a dispoziţiilor paragrafului 1, ea retrimite cauza Comitetului de Miniştri pentru ca acesta să examineze măsurile ce se impun. În cazul în care Curtea constată că nu a avut loc încălcare a dispoziţiilor paragrafului 1, ea retrimite cauza Comitelului de Miniştri, care decide să închidă supravegherea executării. -​ nu are ca scop redeschiderea examinării de către instanţa europeană a problemei existenţei încălcării dreptului garantat de Convenţie, problemă asupra cărei ea s-a pronunţat în prima sa hotărâre; ceea ce se discută în cadrul noii proceduri este atitudinea statului în cauză cu privire la obligaţia sa „de a se conforma” hotărârii Curţii ARTICOLUL 47 - AVIZELE CONSULTATIVE 1. La cererea Comitetului de Miniştri, Curtea poate să dea avize consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale. 2. Aceste avize nu se pot referi la probleme privind conţinutul sau întinderea drepturilor şi a libertăţilor definite în titlul I al Convenţiei şi în Protocoalele sale, nici asupra altor probleme de 24 care Curtea sau Comitetul de Miniştri ar putea să ia cunoştinţă ca urmare a introducerii unui recurs prevăzut în Convenţie. 3. Decizia Comitetului de Miniştri de a cere un aviz Curţii este luată prin votul majorităţii reprezentanţilor cu drept de a participa la lucrările Comitetului de Miniştri. -​ Recurs prevăzut de convenție = cereri individuale și interstatale ARTICOLUL 48 - COMPETENŢA CONSULTATIVĂ A CURŢII Curtea decide dacă cererea de aviz consultativ prezentată de Comitetul de Miniştri este de competenţa sa, aşa cum aceasta este definită de articolul 47. -​ O Mare Cameră se constituie pentru examinarea cererii de aviz consultativ, iar, în cazul în care consideră că cererea nu intră în competența sa, astfel cum este definită la art. 47 din Convenție, constată aceasta printr-o decizie motivată -​ Cererea de aviz consultativ se examinează de un colegiu de 5 judecători ai Marii Camere ARTICOLUL 49 - MOTIVAREA AVIZELOR CONSULTATIVE 1. Avizul Curţii este motivat. 2. Dacă avizul nu exprimă în totalitate sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător are dreptul să alăture acestuia expunerea opiniei sale separate. 3. Avizul Curţii este transmis Comitetului de Miniştri. -​ Poate fi citit în ședință publică, în una din limbile oficiale ARTICOLUL 50 - CHELTUIELILE DE FUNCŢIONARE A CURŢII Cheltuielile de funcţionare a Curţii sunt în sarcina Consiliului Europei. -​ îşi constituie bugetul prin contribuţia statelor membre, iar bugetul instanţei europene este o parte distinctă, dar integrat în bugetul Consiliului, însemnă că statele înseşi participă la suportarea cheltuielilor de funcţionare a Curţii ARTICOLUL 51 - PRIVILEGII ŞI IMUNITĂŢI ALE JUDECĂTORILOR Judecătorii beneficiază, pe durata exercitării funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţile prevăzute de articolul 40 din Statutul Consiliului Europei şi de acordurile încheiate în virtutea acestui articol. a.​ imunitatea de arestare sau de detenţie şi de control sau reţinere a bagajelor personale, iar în privinţa actelor îndeplinite de ei înşişi în calitate oficială, inclusiv pentru orice adresare orală sau în scris, se bucură de toate imunităţile de jurisdicţie; 25 b.​ exceptarea pentru ei înşişi şi pentru soţia, respectiv soţul lor de la orice măsură restrictivă privitoare la libertatea de mişcare: ieşirea şi intrarea în ţara lor de reşedinţă şi intrarea şi ieşirea în ţară în care îşi exercită fiincţiile c.​ documentele şi alte înscrisuri ale Curţii, ale judecătorilor şi ale grefei care privesc activitatea Curţii sunt inviolabile, iar corespondenţa oficială şi orice alte comunicări oficiale ale instanţei europene, ale judecătorilor şi ale membrilor grefei nu pot fi reţinute sau cenzurate -​ aceste privilegii şi imunităţi sunt acordate judecătorilor nu în beneficiul lor personal, ci în vederea asigurării totalei lor independenţe în exerciţiul funcţiilor lor -​ numai Curtea, în adunarea ei plenară, are calitatea de a se pronunţa cu privire la ridicarea acestor imunităţi 26