Categorizare cognitivă 2025 PDF

REPREZENTAREA CUNOAȘTERII Psihologie cognitivă REPREZENTAREA CUNOAȘTERII I. Reprezentarea și manipularea mentală a cunoașterii II. Organizarea informației – informația declarativă si informația procedurală REPREZENTAREA CUNOAȘTERII: CATEGORIZAREA...

REPREZENTAREA CUNOAȘTERII Psihologie cognitivă REPREZENTAREA CUNOAȘTERII I. Reprezentarea și manipularea mentală a cunoașterii II. Organizarea informației – informația declarativă si informația procedurală REPREZENTAREA CUNOAȘTERII: CATEGORIZAREA NECESITATEA TEORETICĂ ȘI PRACTICĂ Complexitatea lumii este unul din aspectele definitorii ale realității, iar operarea în timp real cu obiectele lumii este o necesitate obiectivă; Diversitatea stimulilor necesită grupări ale acestora după anumite caracteristici – astfel se generează clase de obiecte; Beneficiile grupării sunt: - accesul la informații relevante, utile, existente în sistemul cognitiv, despre  categoria respectivă; - posibilitatea de a face predicții (exemplu: categoriile nosografice din psihiatrie); Probleme: pot apărea confuzii terminologice între termenii folosiți – categorie, concept, prototip. Tipurile de categorizare Abordarea clasică (Platon, Aristotel) categoria - entitate distinctă caracterizată de un set de proprietăți care sunt împărtășite de membrii săi; proprietățile stabilesc condițiile NECESARE și SUFICIENTE pentru a stabili / surprinde înțelesul categoriei; categoriile sunt: clar definite, reciproc exclusive și cuprinzătoare, astfel încât orice obiect aparține neechivoc uneia și doar uneia dintre categorii: Clustering-ul conceptual ( = derivat din abordarea clasică) clusterele / clasele / entitățile - sunt generate mai întâi prin formularea descrierilor conceptuale, după care clasele rezultate sunt ierarhizate / clasificate între ele; a apărut în cadrul paradigmei “machine learning” (anii ’80); categorizările în care sunt furnizate etichetări sunt parte a “învățării supervizate”; când nu sunt furnizate etichete - “învățare nesupervizată” sau “clusterizare de date” - în acest caz, clusterizarea implică recunoașterea structurii inerente a unui set de date și gruparea obiectelor în clase, generând astfel o clasificare; este strâns legată de teoria “fuzzy set”, în care obiectele pot să aparțină mai multor grupuri, în proporții variate;  Teoria prototipului (Eleanor Rosch, George Lakoff) categorizarea - proces de grupare a lucrurilor bazat pe prototipuri; asumpție: condiția de “necesar și suficient” nu este aproape niciodată întâlnită în cazul categoriilor naturale; acest tip de categorizare este considerat a sta la baza dezvoltării umane; învățarea se bazează pe învățarea despre lume prin “embodiment” (“embodied cognition”). FUNCȚIILE CATEGORIZĂRII A. Gruparea elementelor similare în aceeași categorie; B. Codarea experienței; C. Generarea de inferențe; A. Gruparea elementelor similare în  aceeași categorie Elementele similare sunt grupate în aceeași categorie (ex: mere, scaune, blocuri cu patru etaje etc) Gruparea se face: pe baza criteriilor fizice; pe baza criteriilor funcționale. Criteriile fizice: permit identificarea de similarități fizice (clasa copacilor, calculatoarelor etc). Criterii funcționale: dacă obiectele servesc unor scopuri funcționale (în cadrul unei activități), atunci ceea ce primează este similaritatea funcțională (ustensile de bucătărie, papetărie etc). A. Gruparea elementelor similare în  aceeași categorie (cont.) Tendințele categorizării sunt de: maximizare a similarităților intracategoriale, și de minimizare a similarităților intercategoriale; Acestea sunt doar tendințe, pentru că efectul lor maxim ar duce la crearea de clase cu un singur obiect, iar celelalte funcții ar fi practic împiedicate să existe. B. Codarea experienței – Nivelul categoriei de bază  Categoriile facilitează accesul și prelucrarea informațiilor, astfel încât, în loc să lucrăm cu fiecare obiect, separat, lucrăm cu categoria aferentă (care include mai multe obiecte); Orice categorie este legată pe verticală și pe orizontală de alte categorii (subordonate și supraordonate); Nu toate categoriile sunt la fel de accesibile, și nu le folosim pe toate la fel de des, ci doar pe acelea care au un nivel suficient de mare de generalitate pentru a facilita desfășurarea celorlalte procese cognitive; Eleanor Rosch (1976, 1980) – arată că există o preferință accentuată a subiecților umani pentru categorii cu nivel mediu de generalitate – nivelul categoriei de bază; Cercetările au vizat în special categoriile naturale (utilizate de subiecți în activitățile zilnice) care, după unii autori, pot fi extinse și asupra categoriilor artificiale. B. Codarea experienței – Nivelul categoriei de bază (cont.) Categoriile de bază au câteva CARACTERISTICI: 1. Categoriile de bază sunt, în general, reprezentate printr-un singur cuvânt în limbajul natural (“scaun”, “floare” etc); reciproca nu este valabilă (pot exista substantive simple și pentru alte nivele supra- sau subordonate; 2. Cuvintele corespunzătoare categoriilor de bază au cea mai mare frecvență de utilizare în limbajul vorbit (Richard, 1990); Ex: fruct – MĂR - măr Jonathan 3. Ontogenetic, categoriile de bază și expresiile lingvistice corespunzătoare sunt dobândite mai devreme în comparație cu categoriile sub- și supraordonate; Din acest punct de vedere, expresia dezvoltării o reprezintă dobândirea categoriilor sub- și supraordonate. 4. Categoriile de bază pot fi definite OSTENSIV (= prin indicarea lor directă); acest lucru se poate însă și pentru unele categorii subordonate; 5. Categoriile de bază sunt cele mai abstracte categorii care pot fi asociate cu o formă fizică specifică. B. Codarea experienței – Nivelul categoriei de bază (cont.)  *Aceste proprietăți se realizează pentru categoriile bazate pe similarități fizice, nu și pentru cele funcționale; Realitatea - cea mai importantă sursă de realizare a categoriilor de bază; Odată formate, aceste categorii ghidează constituirea altor categorii (sub- și supraordonate), de cele mai multe ori acest lucru realizându-se cu o puternică amprentare socio-culturală. C. Generarea de inferențe Clasele de obiecte, constituite prin categorizare, reprezintă baza  realizării de inferențe / raționamente; Funcția generativă a categorizării apare atât în cazul raționamentului deductiv, cât și în cazul raționamentului inductiv (Gelman & Markman, 1986); Prin generarea de raționamente inductive și deductive categorizarea permite realizarea unor predicții cu privire la comportamentul unui individ sau la evoluția unui fenomen; Categoriile naturale (ex. „fructe”, „păsări”) permit realizarea mai multor inferențe decât categoriile artificiale. REPREZENTAREA MENTALĂ A CATEGORIILOR  O categorie = clasă de obiecte reale / imaginare instituită pe baza similarității fizice sau funcționale; în aceste condiții categoria capătă o anumită etichetă lingvistică – “carcasă lingvistică” / descriere lingvistică (Rudolf Carnap); “Carcasa lingvistică” nu este identică cu reprezentarea cognitivă sau mintală a unei categorii; Reprezentarea mintală a unei categorii este diferită de elementele lingvistice care descriu o categorie (= “lexeme”); CONCEPTUL = definiție ce cuprinde toate caracteristicile necesare și suficiente ale clasei respective - pe baza definiției se stabilește  apartenența / neapartenența unui item la clasa respectivă; Definiția se potrivește mai ales categoriilor artificiale, deseori însă și categoriilor cotidiene / naturale; Operarea asupra categoriei este mediată de operarea asupra conceptului; Corectitudinea constituirii categoriei este condiționată de corectitudinea conceptului dobândit de subiect; O definiție incorectă / incompletă implică o clasificare nevalidă (conceptul = forma contrasă a unei definiții). CONCEPTUL (cont.) În realitate, este foarte greu de definit un concept, definirea depinzând de: cunoașterea specifică, nivelul de cunoștințe al subiecților, vârstă, cultură etc;  Se presupune, în primă instanță, că elementele unei categorii sunt echipotente ➔ orice element al unei categorii trebuie să reprezinte categoria respectivă la fel de bine ca oricare altul din aceeași categorie – FALS! Cercetările experimentale au scos în evidență existența efectului de prototipicalitate: unele elemente sunt considerate mai tipice pentru o categorie decât sunt alte elemente ale aceleași categorii (ex. măr, strugure vs. roșie, măslină); Efectul de prototipicalitate este întâlnit în orice tip de categorie (științifică, practică etc). PROTOTIPUL Termenul de „prototip” a fost lansat de Eleanor Rosch în anii ‘70-’80 și s-a extins, căpătând ulterior două accepțiuni:  Accepțiune 1: Prototipul = unul sau mai multe exemplare reale, care apar cu cea mai mare frecvență atunci când se cere exemplificarea unei categorii (deci, au cea mai mare valoare de prototipicalitate); Accepțiune 2: Prototipul = este un exemplar ideal al categoriei / portret robot, care vizează trăsăturile însumate ale mai multor membri ai categoriei (= tendința medie a clasei respective). Prototipul – prima accepțiune Proceduri de determinare: Construirea unei scale în mai multe trepte; Măsurarea TR; Listarea contra cronometru a cât mai multe exemple ale unei  categorii / indicarea ordinii elementelor într-o listă; Efectul este: Stabilirea unei scale de prototipicalitate a elementelor unei categorii; La introducerea unui nou element în categorie comparația se va face nu cu definiția clasei (criteriul “necesar și suficient”), ci cu prototipurile acesteia; Cu cât similaritatea dintre acel element și prototip este mai mare, cu atât el va fi recunoscut mai ușor ca fiind membru al acelei categorii. PROTOTIPUL – a doua accepțiune  Ex: punerea de diagnostice (categoriile nosografice). Prototipul – ambele accepțiuni Nu sunt total exclusive, ci indică grade diferite de abstractizare: Exemplarul real tipic ➔ portretul robot ➔ conceptul  Putem opera în același timp, la fel de bine, și cu conceptul și cu prototipurile unei categorii; Utilizarea prototipurilor în locul conceptelor este responsabilă pentru ceea ce numim fixitate funcțională; Prototipurile sunt mai prezente în copilărie dar persistă și în viața adultului. II. Organizarea informației – informația declarativă și informația procedurală Ce este reprezentarea mentală?  = orice semn sau set de simboluri care re-prezintă ceva; o înlocuire a unui obiect în absența obiectului; obiectul poate să existe în lumea reală (reprezentări externe) sau poate fi imaginar (reprezentări interne). Clasificarea reprezentărilor (Eysenck & Keane, 2015) Reprezentări externe: Pictograme Lingvistice  Reprezentări interne (mentale) A. Simbolice 1. Analogice 2. Propoziționale a. Obiecte b. Relații între obiecte c. Scheme B. Distribuite Reprezentările externe  Atât reprezentările grafice (a), cât și cele lingvistice (b), surprind CÂTEVA aspecte ale realității; Cu toate acestea, reprezentările grafice sunt “mai aproape” de lumea reală decât cele lingvistice, prin aceea că pot arăta legăturile dintre obiecte într-o manieră mai simplă. În cazul reprezentărilor lingvistice acționează reguli suplimentare, (a) care condiționează ordinea în care sunt așezate cuvintele (topica), precum și (b) care arată un nivel diferit de abstractizare între cele două tipuri de reprezentări externe. Reprezentările interne -  comparație reprezentările mentale conțin doar O PARTE a lumii reprezentate (externă sau imaginată); detaliate dintre obiectele reprezentate - sunt diferența dintre reprezentările de tip discrete și explicite. pictogramă și de tip lingvistic (reprezentările Reprezentările Reprezentările externe) se repetă în cazul reprezentărilor propoziționale analogice propoziționale și analogice: reprezentările propoziționale captează Discrete Non-discrete conținutul ideațional al minții, în timp Explicite Implicite ce Reguli stricte Reguli laxe de reprezentările analogice tind să fie de combinare combinare imagini de tip vizual, auditiv, chinestezic Amodale (abstracte) Modale (legate etc. de un analizator) reprezentările propoziționale reflectă relațiile Reprezentarea propozițională  Entități (mentale) explicite, discrete, abstracte care reprezintă conținutul ideațional al minții; = reprezintă obiecte și relații conceptuale într-o manieră generală (nu sunt specifice unei limbi) - de aceea este considerată universală, amodală = limbă “mentaleză”; Limba mentaleză = limbă universală a minții prin care cunoașterea este organizată sub forma unui cod care înglobează și reprezintă orice tip de informație; Înțelegerea și explicarea acestui cod se face printr-un sistem logic numit calcul propozițional; Reprezentarea propozițională - calculul predicativ  Calculul predicativ - mod de reprezentare a proprietăților spațiale ale minții în format propozițional și de transpunere a acestora în inteligența artificială (LISP, PROLOG etc) Componente ale calculului predicativ: predicatele - elementele de legătură/relaționare între argumente; argumentele - entitățile / obiectele mentale legate de predicate; Combinația dintre unul sau mai multe predicate și argumentele lor se numește PROPOZIȚIE. Propoziție Predicat Argumente Reprezentare tip calcul predicativ „Cartea este pe masă” „pe” (Carte, masă) Pe (carte, masă) „Maria l-a servit pe “servit” (Maria, Gigel, Servit (Maria, Gigel, Gigel cu o prăjitură iar “delicioasă” prăjitură) (prăjitură) prăjitură) prăjitura era Delicioasă (prăjitură) delicioasă” Reprezentările propoziționale (ctd.)  Obiectele mentale (argumentele) pot fi folosite la nivel general (ex. “câine”) sau particular (câinele meu „Whiskey”); Fiecare tip de argument poate fi descris prin liste de atribute - care particularizează obiectul în raport cu alte obiecte și îl definesc; Listele de atribute fac parte din reprezentarea propozițională; se mai numesc trăsături / primitive semantice și constituie “miezul semantic” al conceptelor; Unii autori (ex. Collins & Ross Quillian, Schank, Johnson-Laird) au dezvoltat abordarea reprezentărilor propoziționale în teorii ca: Teoria rețelelor semantice (= memoria semantică) - Collins & Ross Quillian, 1969 - https://doi.org/10.1016/S0022-5371(69)80069-1; Teoria dependenței conceptuale / a schemei cognitive. Teoria rețelelor semantice  (Collins & Ross Quillian, 1969) Conceput pentru a explica modul de stocare a informației în MLD; Fiecare cuvânt este stocat împreună cu caracteristicile și proprietățile sale, precum și cu relațiile pe care le are cu cuvintele învecinate; Informațiile valabile pentru o întreaga categorie sunt stocate într-un singur loc - la cel mai înalt nivel al categoriei respective; Asumpții ale teoriei: 1. Reactualizarea și deplasarea în interiorul modelului consumă timp; 2. Timpii necesari pentru reactualizare și pentru deplasarea în interiorul modelului sunt aditivi; 3. Timpul necesar pentru a găsi o proprietate la nivelul unui nod este independent de nivelul nodului. Teoria dependenței conceptuale (Schank, 1972, 1982)  În orice limbă există verbe de acțiune care pot fi grupate în câteva categorii simple (acte/ primitive) Fiecare categorie are organizare proprie și produce o anumită structurare a informației; Ex: PRIMITIVA ÎNȚELES EXEMPLE DE VERBE ATRANS Transfer al posesiei A da, a împrumuta, a lua PTRANS Deplasarea fizică dintr-un loc A mișca, a merge, a șofa în altul MTRANS Transferul informației mentale A ordona, a sfătui, a preda Cum funcționează schema: Actor: Ion Acțiune: dă (ATRANS) Obiect: pandantiv Direcție: (spre) Maria, (de la) Ion Scheme, frame-uri și scenarii cognitive  Încearcă să explice complexitatea structurării informației la nivel mental; Conceptele sunt relaționate între ele astfel încât să reflecte organizarea temporală și cauzală a lumii; Structurile cognitive care reflectă combinarea mai multor acțiuni mentale se numesc scheme, frame-up și scenarii cognitive; Schema cognitivă  = mănunchi structurat de concepte; Conține informație generală, care poate fi utilizată pentru reprezentarea evenimentelor, părților de evenimente, situațiilor, obiectelor; Kant - propunea conceptul de schemă ca structură internă înnăscută care ne ajută să percepem lumea exterioară; Bartlett (Sir Frederick) (1932) - a propus o nouă abordare a conceptului de schemă, pornind de la observația că oamenii memorează și “reconstruiesc” informațiile memorate într-un mod schematic, funcție de așteptările lor. Experimentul “Războiul fantomelor” - studenți americani și amerindieni. “Războiul fantomelor” (Bartlett, 1932) POVESTEA ORIGINALĂ: Într-o noapte, doi tineri din Edulac au coborât pe râu în jos pentru a vâna foci și, în timp ce erau acolo, totul a devenit cețos și calm. Apoi au auzit strigăte de război și s-au gândit: „Poate că acesta este un semn de luptă”. Au reușit să ajungă spre țărm și s au ascuns în spatele unui buștean. Câteva canoe se apropiau, după zgomotul padelelor, și au văzut o canoe venind spre ei. Erau cinci bărbați în canoe și au spus: „Ce ziceți? Vă luăm și pe voi. Urcăm pe râu ca să ne războim cu oamenii.”... unul dintre tineri s-a dus, dar celălalt s-a întors acasă... [se dovedește că cei cinci bărbați din barcă erau fantome și că, după ce i-a însoțit în luptă, tânărul s-a întors în satul său pentru a-și spune povestea]... și a spus: „Iată că am însoțit fantomele și ne am dus să ne luptăm. Mulți dintre semenii noștri au fost uciși și mulți dintre cei care ne-au atacat au fost uciși. Au spus că am fost lovit și nu m-am simțit rău. ” A povestit totul și apoi a devenit liniștit. Când a răsărit soarele a căzut. Ceva negru i-a ieșit din gură. Fața lui a devenit contorsionată... Era mort. Ce-și amintește un subiect (două săptămâni mai târziu): Erau două fantome. Erau pe un râu. Pe râu era o canoe cu cinci bărbați în ea. A avut loc un război de fantome... Au început războiul și mai multe au fost rănite și unele ucise. O fantomă a fost rănită, dar nu s-a simțit rău. S-a întors în sat în canoe. A doua zi dimineață, era bolnav și ceva negru a ieșit din luna lui și au strigat: „El a murit”. Schema (Schank & Abelson, 1977)  Conține informație generală / generică care poate fi aplicată în multe situații specifice - astfel, situațiile specifice devin exemple concrete ale schemei; Ghidează înțelegerea textelor mari (scenarii cognitive); Sunt supuse efectului de stereotipicalitate; Ex: formularele ce trebuie completate; înțelegerea textelor; structuri propoziționale de tipul: ? cere ? Dovezi pentru existența schemelor  Implicarea în percepții - schemele reduc volumul procesării din sistemul perceptiv (prin analiza conformității dintre așteptare și realitate) (ex. Friedman, 1979, p.343 - “The episodic information that is remembered about an event is the difference between that event and its prototypical, frame representation in memory”) Probleme fundamentale ale schemelor  Natura potențial neprincipială / non-etică a teoriilor schemei; Inflexibilitatea schemelor; schemele conexioniste; lectură: Eysenck & Keane - Cognitive Psychology: A Student’s Handbook, pp. 276-282. Imaginea mentală = reprezentări analogice;  Îndelung studiată și utilizată (ex. mnemotehnicile din antichitate / de astăzi); Exemple de studii contemporane - rotația mentală, scanarea mentală, re-interpretarea imaginilor ambigue; Rotația mentală Cooper & Shepard (1973) - au prezentat subiecților litere în poziție normală / în oglindă, în diverse grade de rotație; concluzie: cu cât o literă era mai “rotită”, cu atât mai mult lua subiecților să dea un răspuns; Presupunere: Obiectele mentale sunt mutate sau rotite în același mod ca cele din lumea reală, deci spațiul  mental este un fel de “cvasi-simulacru al unui spațiu 3D” (Boden, 1988); Rotația poate fi demonstrată experimental pentru obiectele simple; Pentru rotația obiectelor complexe rezultatul poate fi diferit de realitate; Rotația mentală Este studiată mai recent în raport cu corelatele sale neurofiziologice și cu procesarea vizuală (Gill, O’Boyle, & Hathaway, 1998); Datele experimentale sugerează că: Rotația mentală este relaționată cu mișcările oculare (sacadele) - sugerează interdependența dintre procesarea vizuală și cea a imaginilor mentale (de Sperati, 1999);  Procesele motorii sunt implicate în rotația mentală (Wexler, Kosslyn, & Berthoz, 1998 - sarcină duală rotație mentală Cooper-Shepherd + rotație motorie). Scanarea imaginilor Experimente de scanare mentală a unei hărți (Kosslyn, Ball, & Reiser, 1978) - timpul necesar pentru a parcurge mental distanța între două puncte ale hărții este direct proporțional cu distanța dintre acele puncte pe hartă; Posibilă concluzie - imaginile mentale au proprietăți spațiale analoge obiectelor din lumea fizică; Re-interpretarea imaginilor ambigue Presupunere: există un cod propozițional care influențează construcția imaginii, astfel încât detaliile care ar permite reinterpretarea ei sunt pur și simplu eliminate (Chambers & Reisberg, 1992: “o imagine arată ceea ce înseamnă”); Re-interpretarea imaginilor ambigue (ctd.) Propoziții vs. Imagini  Cele două moduri de reprezentare mentală - propoziții și imagini - coexistă și interacționează; Conflictul dintre cele două a produs o dezbatere științifică consistentă (ex. Kosslyn, 1994); Rezultatul dezbaterii - imaginile sunt modalități de reprezentare mentală a informației cu o funcționalitate mai importantă, superioară, față de reprezentările propoziționale; Teoria codării duale - Paivio Teoria imageriei mentale - Kosslyn Teoria codării duale (Allan Paivio, 1971,…, 1991) - asumpții -  La baza cunoașterii umane stau două sisteme de codare independente dar conectate între ele - sistemul non-verbal și sistemul verbal; Ambele sisteme sunt specializate pentru codarea, organizarea, stocarea și reactualizarea informațiilor specifice; Sistemul non-verbal este specializat în procesarea obiectelor și evenimentelor (în manieră spațială și sincronă) - analiza scenelor și generarea de imagini mentale; Sistemul verbal este specializat în procesarea limbajului și a informației de tip lingvistic, pe care îl procesează secvențial / serial; Ambele sisteme sunt subîmpărțite în subsisteme senzorio-motorii (vizual, auditiv, tactil/haptic etc); Ambele sisteme au unități reprezentaționale de bază: LOGOGENII pentru sistemul verbal și IMAGENII pentru sistemul non-verbal - aceste unități sunt prezente în fiecare dintre subsistemele senzoriale (cu excepția gustului și mirosului, care nu au reprezentări echivalente în sistemul verbal); Cele două sisteme simbolice sunt interconectate prin link-uri referențiale (logogeni-imageni); Paivio (cont.)  Logogen-ul: unitate “care poate funcționa ca structură informațională integrată sau ca generator de răspunsuri” (Morton, 1979); este specific unei modalități senzoriale (ex: există logogeni diferiți pentru forma vizuală și auditivă a cuvântului “zăpadă”; Imagen-ul: unitate de bază care identifică și reprezintă imagini prin diferite modalități senzoriale; Comunicarea dintre logogeni și imageni: se face în manieră funcțională, în baza relațiilor stabilite între logogenii și imagenii corespondenți (imagen: logogen: “stea”) Sistemele simbolice  Subsistemul senzoriomotor Verbal Non-verbal Vizual Forma vizuală a cuvintelor Obiecte vizuale Auditiv Forma auditivă a cuvintelor Sunete din mediu Haptic (tactil) Patternuri de scriere Obiecte ce pot fi atinse / senzația aferentă Gustativ - Amintirile gustative Olfactiv - Amintirile olfactive Dovezi în favoarea Teoriei codării duale în studiile mnezice (diferențele dintre  reactualizarea imaginilor și cuvintelor; efectele repetiției; efectele concreteței imaginilor și cuvintelor); în studiile neuropsihologice; în rezolvarea de probleme; Controverse privind teoria codării duale Legăturile dintre sisteme sunt doar de natură corelațională, nu cauzală;  Teoria explică doar legăturile între cuvintele și imaginile concrete, nu și pe cele abstracte - cu toate acestea, experimente utilizând perechi de cuvinte care trebuiau reactualizate ca imagini sau cuvinte (ex. Bower, 1972) au arătat că reactualizarea este mai bună dacă între cuvinte se creează o legătură organizațională; Modelul imagistic computațional al lui Kosslyn Postulate de bază: Imaginile vizuale sunt reprezentate mental într-o manieră spațială; Spațialitatea mentală are 4 proprietăți: 1. Ca orice spațiu, are o formă și capacitatea de a exprima relații spațiale; 2. Zona de maximă claritate a imaginii este în centrul său; 3. Detaliile sunt estompate în imaginile “mici”;  4. Imediat ce imaginea este creată în mediul mental, ea începe să se estompeze. Memoria de lungă durată conține două tipuri de structuri de date: structuri de imagini și structuri de propoziții; structurile de imagini stochează informații despre modul în care imaginile sunt reprezentate în spațiul mental; structurile propoziționale conțin informații despre părțile obiectelor și modul în care aceste părți sunt relaționate între ele - toate aceste informații sunt în format propozițional; cele două structuri sunt relaționate între ele; numeroase procese folosesc structurile de imagini, propoziționale și spațiul mental pentru generarea, interpretarea și transformarea imaginilor. Diagrama modelului computațional al lui Kosslyn: Imaginile sunt construite și manipulate, folosind procesele DESENEAZĂ, ROTEȘTE, SCANEAZĂ și TRANSFORMĂ, în  „Aria de rezoluție maximă a spațiului mental”, folosind informația stocată în structurile de imagini și de propoziții din memoria de lungă durată (sarcina de lucru este imaginarea unei rațe); Spațiul mental este modelat ca un ecran de televizor - are o suprafață ce poate fi sub-divizată în pixeli / puncte, cu localizare precisă pe ecran; are câteva proprietăți: funcționează aidoma unui spațiu fizic, respectă localizarea obiectelor, are limite, formă (cu zonă centrală și zonă periferică); nu reprezintă imaginile la o rezoluție uniformă - în centrul spațiului imaginea este clară, în vreme ce spre periferie imaginea este mai neclară (similar efectului BOKEH); este “pixelat” - numărul de pixeli determină finețea reprezentării; imediat ce o imagine este produsă, ea începe să se estompeze (pentru a rămâne în spațiul mental, ea ar trebui reîmprospătată / re Structurile de imagini și de propoziții creată); există structuri de imagini (pentru întregul obiect sau pentru părți ale acestuia) care dețin coordonatele pixelilor din spațiul mental;  structurile propoziționale care conțin proprietățile obiectelor constituie partea fundamentală a reprezentării - pentru că este zona centrală a reprezentării obiectului - se conectează cu reprezentarea imagistică a conturului / scheletului unui obiect; Procesele de imaginare (IMAGE) intervin structuri de imagini și cuvinte, în vederea imaginării obiectului în spațiul mental; implică trei sub-procese - DESENEAZĂ, GĂSEȘTE, PUNE; în prima fază, IMAGE caută referința la descrierea generală a obiectului din structurile propoziționale; dacă există o descriere generală, se activează procesul DESENEAZĂ, pentru a reprezenta obiectul în spațiul mental; procesul PUNE completează descrierea generală prin adăugarea detaliilor (ex. localizarea aripilor la rață); PUNE folosește și procesul GĂSEȘTE pentru a așeza și alte detalii ale desenului în raport cu cele deja existente; pentru operațiuni mai avansate se folosesc funcții suplimentare: SCANEAZĂ, CAUTĂ, ZOOM, ROTEȘTE etc. Dovezi empirice pentru Teoria lui Kosslyn “Sarcina de urmărire a  imaginii” Experimente în spațiul mental Neuropsihologia imageriei vizuale imageria este funcție a EC drepte, iar limbajul ține de EC stângă; excepție: producerea imaginilor, care este funcție a ambelor EC (Farah, Gazzaniga, Holtzman, & Kosslyn, 1985 - experiment asupra  pacienților cu cele două EC deconectate); EC stângă joacă un rol important în rotația imaginilor. REPREZENTAREA CUNOAȘTERII - IMAGINI SI PROPOZIȚII - 1. Imagerie mentală – imagerie vizuală (Kosslyn, S. M.; Ganis, G.; Thompson, W. L. (2001). "Neural foundations of imagery". Nature Reviews Neuroscience. 2 (9): 635– 642. doi:10.1038/35090055); 2. Teoria propozițională – reprezentările propoziționale (Pylyshyn, Z.(2007). Things and Places: How the Mind Connects with the World, MIT Press, Jean Nicod Lecture Series); 3. Manipularea mentală a imaginilor – rotația mentală (Shepard, R. N.; Metzler, Jacqueline (1971). "Mental rotation of three-dimensional objects". Science. 171 (3972): 701–703. Bibcode:1971Sci...171..701S. doi:10.1126/science.171.3972.701. PMID 5540314); 4. Cogniție spațială si hărți cognitive – hărți imagistice si hărți textuale (Maguire E.A, Gadian D.G, Johnsrude I.S., Good C.D., Ashburner J., Frackowiak R.S., Frith C.D. (2000). "Navigation-related structural change in the hippocampi of taxi drivers". Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. 97 (8): 4398–403. Bibcode: 2000PNAS...97.4398M. doi:10.1073/pnas.070039597. PMC 18253. PMID 10716738);