Sensibilitatea Auditivă PDF

# SENSIBILITATEA AUDITIVĂ Auzul se include în sensibilitatea mecanoceptivă, excitantul sonor fiind de tip mecanic. - Receptorii analizorului sunt celulele auditive cu cili, din componenţa organului lui Corti, situat pe membrana bazilară, care separă cele două rampe ale cohleei (urechii interne). -...

# SENSIBILITATEA AUDITIVĂ Auzul se include în sensibilitatea mecanoceptivă, excitantul sonor fiind de tip mecanic. - Receptorii analizorului sunt celulele auditive cu cili, din componenţa organului lui Corti, situat pe membrana bazilară, care separă cele două rampe ale cohleei (urechii interne). - Excitantul specific este reprezentat de vibrațiile acustice de frecvenţe diferite, vibraţii înregistrate de analizator ca sunete. Urechea omului tânăr înregistrează sunete cu frecvenţe între 200 şi 20.000 Hz, iar vocea obişnuită are frecvențe cuprinse între 200 şi 3.500 Hz. - Caracteristicile de bază ale sunetelor sunt: frecvenţa care, în sens fiziologic, determină tonalitatea sau înălțimea, amplitudinea, care determină intensitatea sau tăria și spectrul sonor care, în sens fiziologic, corespunde timbrului. Transmiterea semnalelor acustice către receptorii situaţi în urechea internă se face cu ajutorul organelor din urechea externă și urechea medie. ## Urechea externă - este alcătuită din pavilion și conductul auditiv extern. - Forma şi mobilitatea pavilionului urechii asigură localizarea şi captarea semnalelor, iar conductul auditiv extern protejează timpanul de lovituri şi menţine temperatura şi umiditatea în limite favorabile pentru o funcţionare normală. ## Urechea medie - (camera timpanică) are funcția de a cupla eficient mişcările aerului care atinge timpanul cu mediul apos al urechii interne. - Structura urechii medii cuprinde o membrană conică, eliptică, asemănătoare membranei unui difuzor dispus cu vârful către interior (timpanul) şi 3 osicioare: ciocanul, care se sprijină pe timpan, nicovala și scărița, a cărei talpă pătrunde în fereastra ovală, pe care o etanşează cu ajutorul unui inel de fibre elastice. Această structură este capabilă să amplifice presiunea lichidului din urechea internă. Se știe că, presiunea cu care undele acustice apasă asupra timpanului este amplificată de 17 ori la nivelul perilimfei din rampa vestibulară. Se cunosc două mecanisme de amplificare, și anume: - concentrarea de cca. 13 ori a undelor acustice la nivelul ferestrei ovale, care are suprafața de numai 3,2 mm², față de suprafața timpanului, care este de 43 mm²; - creşterea de 1,3 ori a forţei de mișcare a scăriţei, fără a mări amplitudinea de vibrație a tălpii acesteia, prin mecanismul de pârghie dintre ciocan nicovală și scăriţă. - Urechea medie dispune și de un mecanism de amortizare a sunetelor prea puternice, prin rigidizarea reflexă a sistemului de osicioare și reducerea conducerii spre cohlee a vibrațiilor cu frecvenţă sub 1.000 Hz. Muşchiul tensor timpanic, inervat de trigemen (V) trage mânerul ciocanului spre interior, iar muşchiul stapedius, inervat de facial (VII) deplasează scărița spre exterior, rigidizând sistemul şi contribuind la adaptarea auzului. ## Urechea internă - (cohleea) este un sistem de trei tuburi suprapuse, răsucite de 2,5 ori în jurul unui ax central, denumit columelă. - Primul tub este rampa vestibulară, separat prin membrana Reissner de cel de al doilea tub numit rampa mediană care, la rândul său, este separat prin membrana bazilară (MB) de cel de al treilea tub, rampa timpanică. - În rampele timpanică şi vestibulară se găseşte perilimfă, cu compoziție asemănătoare lichidului extracelular (Na'> K'), aceste rampe comunicând între ele prin helicotremă, o zonă de trecere situată la capătul distal al MB. Perilimfa este separată prin membrana Reissner de endolimfă, care este prezentă în rampa medie și care are compoziție asemănătoare cu cea a lichidului intracelular (Na' < K'). <start_of_image> ਚਿੱਤਰ: A diagram of a cross section of the cochlea, highlighting the scala vestibuli, scala media, scala tympani, Organ of Corti, Reissner's membrane, and basilar membrane. - Membrana bazilară (MB) este formată din cca 30.000 fibre, proiectate din columelă spre peretele extern. Aceste fibre sunt ca nişte fire de păr, a căror lungime crește de 12 ori. de la 0.04 mm la baza cohleei la 0.5 mm spre helicotremă. ## Funcţionarea organului Corti - Organul Corti se sprijină cu pilierii tunelului Corti pe fibrele MB. În partea superioară, pilierii fac legătură rigidă cu lama reticulată, care uneşte părţile superioare ale celulelor cu cili. Fibrele MB, împreună cu pilierii şi lama reticulată se deplasează ca o singură piesă. Această deplasare în sus şi în jos a piesei unice înclină cilii celulelor auditive, care sunt concrescuţi cu membrana tectoria. Aşadar, corpul celulei auditive este concrescut cu lama reticulată, iar cilii cu membrana tectoria, care plutește cu capătul liber în endolimfă, acoperind organul lui Corti. - Celulele auditive ciliate sunt dispuse într-un strat intern, format din cca. 3500 celule şi 3-4 straturi externe, totalizând cca. 20.000 unități receptoare. Fiecare celulă externă are câte 100 stereocili, iar cele interne câte 50 de asemenea cili ficşi. Baza celulelor senzoriale este înconjurată de o reţea de fibre nervoase, care sunt dendrite ale neuronilor senzitivi din ganglionul espiral Corti, situat în columelă. Axonii acestor neuroni formează nervul cohlear, ramura auditivă a perechii VIII, acusticovestibularul. ચਿੱਤਰ: A diagram of the Organ of Corti, showing its components and their functions - Înclinarea cililor celulelor receptoare determină o creştere a conductanței acestor celule, asociată cu un influx rapid de ioni și apariția potențialului receptor. Sub influenţa acestui potențial, la polul bazal al celulei receptoare se eliberează L-glutamatul, care excită fibrele nervoase generând potențialul de acțiune. Mișcarea opusă a MB determină hiper-polarizarea membranei celulelor receptoare, fapt ce duce la stingerea PA. ## Căile sensibilității auditive - Fibrele nervoase de la celulele auditive sunt dendritele neuronilor (I), ai nucleilor ganglionilor Corti, situați în columelă. Axonii acestor protoncuroni sinapsează cu deutoneuronii (II), situaţi în nucleii cohleari bulbari (nucleul cohlear dorsal şi nucleul corpului trapezoid ventral). - Axonii deutoneuronilor cohleari sunt scurţi, terminându-se tot în bulb, în nucleii olivari superiori, din olivele bulbare, cu mențiunea că, majoritatea axonilor II sinapsează cu nucleul olivar superior contralateral, după ce se încrucişează în bulb (comisura corpului trapezoid), iar un număr mic de axoni rămân pe aceeași parte, sinapsând cu nucleul olivar superior ipsilateral. Axonii neuronilor olivari (III) formează lemniscul lateral, care se termină în mezencefal în coliculii inferiori (tuberculii quadrigemeni inferiori). Pe traseu, la nivelul nucleului dorsal al lemnisculului lateral, o mică parte din axonii III trec în nucleul contralateral, după care urcă în coliculul inferior din partea opusă, formând comisura lui Probst. De asemenea, la nivelul coliculilor inferiori, o parte a acestor axoni III trec fără releu prin coliculul ipsilateral şi sinapsează în coliculul contralateral (comisura coliculilor inferiori). Axonii neuronilor coliculari (IV) ies prin pedunculii coliculari şi urcă în diencefal, adică în talamus, sinapsând în corpii geniculați mediali (nuclei specifici) și de aici, axonii neuronilor talamici (V) proiectează prin radiație auditivă în cortexul auditiv. Deci, căile de conducere ale semnalelor acustice includ cel puţin patru neuroni și se încrucişează în cel puțin trei locuri: comisura corpului trapezoid în bulb, comisura lui Probst de pe traseul lemniscului lateral și comisura coliculilor inferiori din mezencefal. ## Segmentul central al analizatorului auditiv - se află în lobul temporal al cortexului cerebral, în peretele inferior al scizurii lui Sylvius (girusul temporal superior). Aici, în ariile corticale 41 şi 42 ale lui Brodmann, organul lui Corti este proiectat punct cu punct. Fiecare organ Corti se proiectează în ambii lobi temporali. ચਿੱતર: A diagram showcasing the pathways involved in the auditory analyzer, from the cochlear nerve through to the auditory cortex. - Cortexul auditiv cuprinde o arie primară, cu latență mică și o arie secundară, cu latență mare. În aria primară vin direct proiecțiile de la corpii geniculați, în timp ce aria secundară se excită, de regulă, cu impulsurile ce vin din aria primară și în secundar cu cele din corpii geniculați. - Aria primară este aşadar aria receptivă, pe când cea secundară este arie interpretativă. Extirparea electrică a primei arii determină senzații auditive singulare (ţiuit, ţipăt), pe când excitarea ariei secundare deşteaptă sunete inteligibile, până la fraze întregi. - Există și căi centrale centrifuge (descendente), care pleacă de la scoarţă, de la mezencefal sau de la olive şi ajung în organul lui Corti, protejându-l de excitanți prea puternici. ## Rolul pavilionului în captarea și localizarea sursei sonore - Cu ajutorul analizatorului auditiv este posibilă și localizarea sursei sonore, care se realizează atât prin diferența de timp când unda sonoră pătrunde în cele două urechi, cât și prin diferența de intensitate a sunetelor percepute de cele două urechi. - Pavilionul îndeplineşte un rol important, atât în captarea undelor sonore, cât și în localizarea sursei. ### Captarea undelor sonore - Pentru acest experiment se foloseşte un tub de cauciuc lung de cca. 2 m şi un ceasornic sau un cronometru. Se introduce un capăt al tubului de cauciuc în canalul auditiv extern al uneia din urechi (înlăturând funcțional pavilionul), iar în cealaltă ureche se introduce un dop de vată. La celălalt capăt al tubului întins se ţine cronometrul. Prin tub se aud bătăile, iar dacă îndepărtăm puțin ceasul de capătul tubului nu se mai aude nimic. Scoatem tubul din ureche, păstrând neschimbată distanţa dintre ureche şi ceas. Bătăile se vor auzi, grație aportului pavilionului, iar dacă mărim pâlnia pavilionului urechii cu mâna vom auzi bătăile ceasului aflat la o distanţă mai mare de ureche. ### Localizarea sursei sonore - Introducem ambele capete ale tubului în cele două canale auditive externe, persoana examinată stând pe scaun cu ochii închişi. Examinatorul ține ceasul lipit de mijlocul furtunului mişcându-l în diferite puncte față de capul subiectului (în faţă, în spate, deasupra, în lateral) şi chestionându-l pe acesta asupra localizării sunetelor. Fiind lipsit de aportul funcţional al pavilioanelor, subiectul nu va putea localiza niciodată corect sunetele. Mutând ceasul pe furtun mai aproape de urechea stângă și deplasându-l din nou în diferite poziții, de fiecare dată subiectul va localiza sunetul în partea sa stângă. ## Transmiterea sunetelor prin oasele cutiei craniene - Pe lângă conducerea aeriană a undelor sonore, acestea pot fi transmise către receptori și direct prin oasele cutiei craniene. - Această cale este mai puțin eficace, iar pe capacitatea oaselor de a prelua şi transmite vibrațiile sonore se bazează testele medicale de diagnosticate or de surditate, care poate fi: de transmisie (afectarea traseului pavilion-receptori), de percepție (leziuni pe traseul receptori-cortex) sau mixtă. ### Proba Weber - (pierderea energiei sonore prin conductul auditiv extern). O parte din energia sonoră difuzează prin conductul auditiv extern, ieşind din ureche. Pentru a demonstra acest lucru avem nevoie de un diapazon, un dop de vată și un tub de cauciuc. În mod normal, diapazonul în vibrație, așezat pe frunte sau pe vertex este auzit cu aceeași sonoritate în ambele urechi (proba Weber indiferent). - Dacă introducem un dop de vată în una din urechi, sunetul perceput de urechea respectivă va fi auzit mai puternic, ca urmare a diminuării pierderii energiei sonore prin conductul auditiv extern. - Pentru a dovedi aceasta, unim urechile a două persoane cu un tub de cauciuc şi aşezăm diapazonul în vibrație pe capul uneia din persoane. Sunetul, preluat de oasele cutiei craniene și difuzat prin conductul auditiv extern va trece prin tub şi va fi recepționat și de cea de a doua persoană, dovedind astfel pierderea energiei sonore prin conductul auditiv extern al primei persoane. ### Proba Rinne - (compararea transmiterii aeriene și osoase). Se astupă una din urechi cu un dop de vată, pentru început examinându-se cealaltă ureche. Se așează diapazonul în vibrație pe apofiza mastoidă. Sunetul recepţionat de ureche se va diminua treptat în intensitate şi după cca. 20 sec. dispare. Dacă în momentul dispariției sunetelor transmise prin oasele cutiei craniene, mutăm imediat diapazonul în faţa pavilionului urechii, sunetele vor continua să fie auzite încă aproximativ 40 sec. (Rinne pozitiv normal). - Aceasta demonstrează rolul ajutător al pavilionului în captare, precum şi transmiterea cu intensitate mai mare a auzului prin canalul auditiv extern, comparativ cu transmiterea prin oasele cutiei craniene. - Dacă diapazonul este auzit pe mastoidă şi în fața pavilionului nu, acesta este un indiciu de lezare a aparatului de transmisie (Rinne negativ), iar dacă pe mastoidă se aude sub 40 sec., aceasta indică o surditate de percepție (Rinne pozitiv prescurtat). ## Tulburări auditive. Tipuri de surditate - Surditatea este de două tipuri: - cea produsă de lezarea cohleei sau a nervului cohlear, denumită „surditate nervoasă"; - cea cauzată de lezarea structurilor fizice ale aparatului auditiv, care conduc sunetul spre cohlee, cunoscută sub denumirea de „surditate de conducere". - Distrugerea cohleei sau a nervului cohlear determină instalarea definitivă a surdității. Totuşi, în cazul în care cohleea și nervul cohlear sunt indemne, dar sistemul timpano-osicular este distrus sau rigid din cauza fibrozei sau a calcificării, undele sonore pot ajunge la cohlee prin conducere osoasă de la nivelul unei surse sonore aplicată la nivelul craniului superior de pavilionul auricular.