Tulburări alimentare și comportamentul uman

Domeniul geneticii comportamentale explorează influența genetică și a mediului asupra comportamentului uman.

Sir Francis Galton a fost un antropolog englez care a folosit pentru prima dată gemeni în cercetările sale, utilizând metode statistice.

Studii efectuate pe gemeni (monozigoţi şi dizigoţi) crescând în medii similare sau diferite, studii de adopție sau combinate.

Genele codifică sinteza proteinelor, care joacă un rol în procesele biochimice și fiziologice ale organismului.

Genotipul reprezintă totalitatea genelor unui individ, iar fenotipul este expresia genotipului în interacțiune cu mediul.

Majoritatea trăsăturilor comportamentale sunt poligenice, ceea ce face dificilă izolarea genelor responsabile pentru un singur comportament.

Cercetările geneticii comportamentale se axează pe identificarea genelor care generează predispoziția spre boli psihice (autism, ADHD, schizofrenie) sau comportamente cu risc pentru sănătate.

Scopul geneticii comportamentale este de a identifica gene specifice responsabile de boli psihice sau trăsături comportamentale.

O tulburare alimentară caracterizată prin restricția severă a consumului de alimente cu scopul de a pierde în greutate, chiar și atunci când greutatea atinsă este periculoasă.

O tulburare alimentară caracterizată prin episoade recurente de supraalimentare, urmate de comportamente compensatorii pentru a evita creșterea în greutate, cum ar fi vomitatul provocat.

Prelucrarea informațiilor din mediul înconjurător, activarea informațiilor stocate în memorie, planificarea acțiunilor și stabilirea obiectivelor.

Recepționarea informațiilor din mediul extern, precum stimuli vizuali, auditivi, tactili.

Analizarea și interpretarea informațiilor primite, elaborarea de planuri de acțiune.

Executarea comenzilor primite de la sistemul nervos central.

Accepția largă a comportamentului, incluzând orice reacție la un stimul.

Interacțiunile complexe neurofiziologice și biochimice care stau la baza comportamentului.

Lobul frontal este responsabil pentru funcții cognitive complexe, incluzând gândirea, planificarea, limbajul, memoria, controlul impulsurilor, rezolvarea de probleme, judecata, afectivitatea, mișcarea, spontaneitatea și inițiativa, comportamentul sexual și social.

Cortexul prefrontal este sub-divizat în zone specifice, fiecare cu propriul său rol distinct: dorso-lateral, medial și orbito-frontal.

Lobul frontal este o zonă vulnerabilă datorită locației sale în partea anterioară a craniului, apropierii de osul sfenoid și dimensiunii sale mari.

Leziunile lobului frontal pot afecta gândirea, judecata, planificarea, rezolvarea de probleme, limbajul, controlul impulsurilor, emoțiile, inițiativa, mișcarea, comportamentul sexual și social.

Phineas Gage, un muncitor de cale ferată, a suferit o leziune gravă a lobului frontal într-un accident cu o tijă de fier. Această leziune a dus la schimbări dramatice în personalitatea sa, devenind agresiv și impulsiv.

Cazul lui Phineas Gage a demonstrat legătura dintre lobul frontal și comportamentul uman, sugerând că funcțiile cognitive și emoționale pot fi afectate de leziuni ale acestei regiuni.

Hipocampul este o structură din lobul temporal, esențială pentru procesul de memorare. O leziune a acestei zone poate duce la imposibilitatea de a reține informații noi.

Amigdala, localizată adânc în lobul temporal, este responsabilă de procesarea emoțiilor și de stabilizarea dispoziției.

Leziunile lobului temporal pot afecta auzul, echilibrul, gustul, mirosul, vederea, limbajul și memoria.

Lobul occipital este specializat în prelucrarea, integrarea și interpretarea stimulilor vizuali. Este situat în partea posterioară a creierului.

Lezarea lobului occipital poate duce la diverse tulburări ale vederii, cum ar fi hemianopsia, cecitatea, iluziile, halucinațiile și dificultatea de a direcționa privirea.

Sistemul limbic este o rețea complexă implicată în integrarea informațiilor senzoriale, în reglarea comportamentului primar (nutriție, reproducere, apărare) și în procesele emoționale și de memorare.

Talamusul, hipotalamusul, amigdala cerebrală și hipocampul sunt componente importante ale sistemului limbic.

Sistemul limbic este împărțit în structuri subcorticale și structuri corticale, ambele contribuind la funcționarea sa complexă.

Cerebelul joacă un rol crucial în controlul mișcărilor fine și precise, coordonația mișcărilor voluntare și menținerea echilibrului.

Lezarea cerebelului poate afecta coordonarea mișcărilor, echilibrul și tonusul muscular, ducând la mers nesigur, mișcări necoordonate și tremor.

Cerebelul contribuie la procesele cognitive, cum ar fi memoria, atenția și limbajul.

Ataxia este o tulburare a coordonării mișcărilor care se poate manifesta prin mers șchiopătător sau mișcări tremurătoare.

Dismetria este o tulburare caracterizată prin lipsa de acuratețe a mișcărilor, care poate fi observată prin mișcări prea scurte sau prea lungi.

Centrul superior de integrare, reglare și coordonare a funcțiilor principale ale organismului, incluzând circulația, respirația, digestia, metabolismul, secreția internă și echilibrul hidric.

Controlul activității generale autonome a organismului, incluzând funcții precum respirația, bătăile inimii și digestia.

Reglarea temperaturii corpului pentru a menține un echilibru optim.

Complexul amigdaloid este format din mai mulți nuclei implicați în diverse funcții.

Nucleul bazolateral al complexului amigdaloid, responsabil de procesarea emoțiilor, legăturile cu sistemul limbic și comportamentul social.

Rolul amigdalei în răspunsurile asociate fricii, inclusiv condiționarea fricii.

Implicarea hipocampului în memoria afectivă și modularea emoțiilor.

Principala funcție a hipocampului este formarea de noi amintiri, mai ales a celor legate de emoții.