Țesuturi Epiteliale - Biologie

Țesuturi formate din celule strâns unite, dispuse ordonat, care acoperă suprafețe, delimitează cavități și formează glande.

Celulele epiteliale au un pol bazal (cea mai apropiată de membrana bazală), un pol apical (cel mai îndepărtat de membrana bazală) și un domeniu lateral (zona dintre cei doi poli).

Țesuturile epiteliale sunt lipsit de vase de sânge, nutrienții sunt difuzați din țesuturile conjunctive adiacente.

Una dintre funcțiile importante ale țesuturilor epiteliale este de a proteja organismul de factori mecanici, chimici și biologici.

Epiteliul acționează ca o barieră selectivă, controlând trecerea substanțelor între organism și mediu.

Epiteliul poate absorbi substanțele în organism, cum ar fi nutrienții în intestinul subțire.

Epiteliul are capacitatea de a sintetiza și secreta diverse substanțe, cum ar fi mucoasa esofagiene care secretă o substanță care lubrifiază esofagul.

Epiteliul este important pentru funcția de transport a multor substanțe, cum ar fi oxigenul care trece prin epiteliul vaselor de sânge.

Funcția specifică a țesuturilor epiteliale care se referă la trecerea selectivă a substanțelor.

Funcția specifică a țesuturilor epiteliale care se referă la contracția celulelor, de obicei pentru a expulza substanțe.

Funcția specifică a țesuturilor epiteliale care se referă la recepționarea stimulilor și transformarea lor în impulsuri nervoase.

Celule epiteliale specializate, capabile de a se contracta.

Tip de epiteliu care acoperă suprafețe și delimitează cavități și lumenul organelor tubulare.

Tip de epiteliu care conține celule specializate pentru secreție specifică și abundentă.

Tip de epiteliu care se caracterizează prin organizare atipică și se găsește în anumite locații specifice.

Tip de epiteliu care are un singur strat de celule, dar cu celule cu morfologie diferită, nuclei situați la înălțimi diferite.

Tip de epiteliu cu un singur strat de celule.

Tip de epiteliu cu două sau mai multe straturi de celule.

Celulele epiteliale care au lățimea celulei mai mare decât înălțimea, axul lung al celulei este paralel cu membrana bazală.

Celulele epiteliale care sunt izodiametrice, au toate cele trei dimensiuni egale, formă pătrată.

Celulele epiteliale care au înălțimea mai mare decât lățimea, axul lung al celulei este perpendicular pe membrana bazală.

Procesul de formare a țesuturilor epiteliale.

Țesutul epitelial derivat din ectoderm.

Un singur strat de celule aplatizate, cu nucleul aplatizat, adaptate schimburilor rapide de substanțe.

Un singur strat de celule cu formă cubică, cu nucleul rotund, situat central.

Un strat de celule înalte, cu nucleul oval, situat în partea bazală.

Un singur strat de celule cu înălțimi diferite, cu nucleii dispuse la niveluri diferite.

Epiteliu pseudostratificat care conține celule ciliate, caliciforme, bazale, seroase, neuroendocrine și intermediare.

Epiteliu pseudostratificat cu celule având diametrul mai mare spre suprafața liberă, adaptate la distensie.

Un strat de celule aplatizate, cu stratul superficial format din celule keratinocite, care conțin o proteină numită keratină.

Un strat de celule aplatizate, cu stratul superficial format din celule care nu conțin keratină.

Un epiteliu cu mai multe straturi, cu stratul superficial format din celule cubice.

Un epiteliu cu mai multe straturi, cu stratul superficial format din celule columnare.

Un epiteliu cu mai multe straturi, care se găsește pe căile urinare extrarenale.

Membrana bazală este produsul de sinteză al celulelor epiteliale și conjunctive.

Faldurile bazale celulare

Joncțiunile celulă-matrice extracelulară

Domeniul bazal al celulelor epiteliale

Sindromul Kartagener e caracterizat prin lipsa de dyneină, o proteină esențială pentru mișcarea cililor. Asta duce la probleme cu respirația, pozitionarea organelor și fertilitatea.

Cilii din aceeași celulă se mișcă sincron, creând un efect de undă sau de val.

Glandele exocrine eliberează produsele lor de secreție prin canale către suprafața corpului sau organele tubulare.

Glandele endocrine secretă hormoni direct în sânge.

Celulele caliciforme sunt glande unicelulare care secretă mucus.

Celulele caliciforme se găsesc în epiteliul respirator, intestinul subțire, colon, apendice și coledocul terminal.

Prezența neobișnuită a celulelor caliciforme în esofag se numește esofag Barrett și poate fi un factor de risc pentru cancer.

Metaplazia intestinală a stomacului înseamnă prezența celulelor caliciforme în stomac, o modificare asociată cu inflamații cronice.

Glandele tubulare simple au o porțiune secretorie sub formă de tub și un canal de conectare la epiteliul de suprafață.

Glandele tubulo-glomerulare au o porțiune secretorie contorsionată și un canal neramificat.

Glandele acinare simple au o porțiune secretorie dilatată și un canal neramificat.

Glandele tubulare compuse au o porțiune secretorie formată din mai multe unități tubulare și un sistem de canal ramificat.

Glandele acinare compuse au o porțiune secretorie formată din mai multe unități dilatate și un sistem de canale ramificat.

Glandele tubulo-alveolare sunt glande compuse cu unități secretorii atât tubulare, cât și alveolare, și un sistem de canale ramificat.

Glandele mamăre sunt glande tubulo-alveolare modificate, formate din unități terminale lobular ductale.

Secreție bogată în apă, electroliți și enzime. Găsită în glanda parotidă și pancreasul exocrin.

Secreție bogată în glicoproteine și proteoglicani. Găsită în glandele sublinguale, esofag și duoden.

Secreție care combină caracteristicile secreției seroase și mucoase. Găsită în glanda submandibulară.

Celulele care secretă proteine structurale proprii, dar și destinate altor celule. Au multe ribozomi.

Celule care secretă mucine, responsabile de formarea mucusului. Au mult RER și un Golgi foarte bine dezvoltat.

Celule care sintetizează, stochează și elimină hormonii steroizi. Au mult RER.

Celule care secretă polipeptide. Au RER bine dezvoltat și granule de secreție electronodense.

Celule care secretă electroliți. De exemplu, celulele gastrice care secretă HCl.

Celule care secretă prin exocitoză, eliminând produsul de secreție fără pierderi de citoplasmă.

Celule care secretă prin eliminarea unei părți din citoplasma apicală împreună cu produsul lor de secreție.

Celule care secretă prin eliminarea întregii celule împreună cu produsul de secreție.

Celule stem prezente în epitelii, responsabile pentru regenerarea țesutului.

Procesul de refacere a țesuturilor epiteliale.

Rata rapidă de regenerare a epiteliului, de exemplu în intestinul subțire.

O zonă electronoclară situată între membrana bazală și polul bazal al celulei, care conține receptori pentru fibronectină și laminină.

Un grup de 15 molecule glicoproteice care leagă celulele epiteliale de matricea extracelulară.

Glicoproteină sulfatată care conectează laminina la colagenul tip IV, fiind implicată în adeziunea celulară.

Proteoglicani hidratați, cu sarcină negativă, care reglează trecerea ionilor prin membrana bazală.

O boală genetică cauzată de mutații în gena care codifică colagenul de tip VII, caracterizată prin detașarea epiteliului de țesutul conjunctiv sub membrana bazală.

Îngroșarea membranelor bazale ale vaselor sanguine mici, frecventă în diabetul zaharat.

O ruptură sau discontinuitate în membrana bazală, care permite celulelor tumorale să invadeze țesutul conjunctiv și să metastazeze.

Joncțiuni specializate care ancorează celulele epiteliale de matricea extracelulară.

Falduri ale membranei celulare bazale care măresc suprafața celulei și facilitează interacțiunile cu matricea extracelulară.

Joncțiuni strânse care blochează trecerea substanțelor între celule, localizate la polul apical al celulelor.

Joncțiuni adezive care formează o bandă continuă la nivelul microdomeniului lateral, întâlnite in epiteliul simplu columnar.

Joncțiuni care formează puncte de contact specifice, întâlnite în epiteliile stratificate.

Joncțiuni care permit trecerea moleculelor mici între celule vecine.

Formațiuni citoplasmatice care cresc suprafața de absorbție, prezente în intestinul subțire, celulele ependimare și vezicula biliară.

Microvili lungi, cu rol receptor, localizați în epididim și urechea internă.