Studii de Muzică: Caracteristici ale Sunetului

Fonetica este ramura lingvisticii care studiază sunetele vorbirii umane.

Fonetica se ocupă cu producerea, transmiterea și receptarea sunetelor vorbirii, analizând modul în care acestea sunt articulate, perceput și reprezentate mental.

Fonația este actul de a produce sunete articulate prin intermediul aparatului fonator. Acesta include plămânii, care furnizează aerul, gâtul, care conține corzile vocale, și cavitatea orală/nazală, unde aerul este modificat pentru a produce diferite sunete.

Aparatul fonator este ansamblul organelor implicate în producerea sunetelor vorbirii, incluzând plămânii, traheea, laringele, cavitatea bucală, cavitatea nazală și faringele.

Sunetele limbajului articulat au caracteristici specifice, precum: tonalitate, intensitate, durată și caracteristici articulatorii (modul în care sunt produse cu ajutorul organelor vorbirii). Aceste caracteristici determină modul în care sunetele sunt perceput și diferențiate de către ascultător.

Fonetica articulatorie se ocupă cu modul în care sunt produse sunetele vorbirii, analizând mișcările și pozițiile organelor vorbirii.

Fonetica acustică studiază proprietățile fizice ale sunetelor vorbirii, analizând frecvența, amplitudinea și durata undelor sonore.

Fonetica auditivă se concentrează pe modul în care sunetele vorbirii sunt percepute de ascultător, investigând procesele cognitive și fiziologice implicate în perceperea sunetelor.

Persoana care transmite mesajul, de exemplu vorbitorul, un scriitor sau un artist.

Calea prin care circulă mesajul, de exemplu aerul, telefonul, internetul.

Persoana care primește și intelege mesajul, de exemplu ascultătorul, cititorul sau privitorul.

Procesul prin care se produc sunetele articulate.

Organele care produc sunetele, inclusiv plămânii, bronhiile, gâtul, limba și buzele.

Curentul de aer care iese din plămâni și produce sunetele.

Energia musculară care produce curentul fonator.

Limbi care folosesc aerul inspirat pentru a produce sunete.

Laringele este o parte importantă a aparatului fonator, situat în gât, și are rolul de a modula curentul de aer care trece prin el.

Coardele vocale sunt două membrane elastice care vibrează atunci când aerul trece prin ele, producând sunete.

Tubul fonator este format din faringe, uvulă, palat, alveole, dinți și buze și amplifică vibrațiile coardei vocale.

Cavitatea bucală este principalul rezonator, unde sunt articulate sunetele.

Buzele contribuie la crearea unor sunete rotunjite (o, u) sau la producerea consoanelor labiale.

Maxilarul inferior se poate mișca, modificând volumul rezonatorului bucal și natura sunetelor articulate.

Bolta palatului (palatul dur) este o parte fixă a cavității bucale, contribuind la fonație prin îngustarea canalului.

Limba este organul articulatoriu cel mai important, modificând forma rezonatorului bucal prin poziția sa.

Înălțimea sunetului este determinată de frecvența vibrațiilor. Sunetele cu frecvență mare sunt acute, iar cele cu frecvență mică sunt grave.

Intensitatea sunetului este determinată de amplitudinea vibrațiilor. Sunetele cu amplitudine mare sunt puternice, iar cele cu amplitudine mică sunt slabe.

Timbrul reprezintă culoarea sunetului, caracteristica care permite diferențierea sunetelor în condiții identice.

Timbrul vocal este influențat de forma vibrațiilor, care la rândul ei depinde de forma rezonatorului, bucal sau nazal.

Tipul vocal este determinat de sex, calitatea coardelor vocale și volumul rezonatorului.

Vibraţia unui corp elastic, de obicei coardele vocale, care generează sunetul.

Caracterul regulat sau neregulat al vibraţiei unui sunet. Vocalele sunt periodice, iar consoanele sunt neperiodice.

Numărul de vibraţii pe secundă. Un sunet cu frecvenţă mai mare este mai înalt.

Calitatea specifică a unui sunet care îl distinge de altele, influenţat de forma rezonatorului.

Sunete neperiodice, asimilate zgomotelor, care se produc prin obstacole în calea aerului.

Sunete periodice, vibraţii armonice, produse fără obstacole în calea aerului.

Se ocupă de procesul de producere a sunetelor (articulare) din perspectiva emițătorului.

Investighează caracteristicile fizice (acustice) ale sunetelor, din perspectiva receptorului.

Studieză modul în care creierul nostru interpretează mesajele sonore.

Se concentrează pe studiul relației dintre procesele mentale și vorbire.

Se ocupă cu studiul fonetic din perspectiva semnificației cuvintelor.

Analizează diferențele de pronunție a sunetelor prin semne convenționale (transcriere fonetică) și nu prin alfabet.

Procesul prin care se produc sunete articulate, utilizând aparatul fonator (plămânii, gâtul, cavitatea orală/nazală etc.)