Stilul liber peisagistic englezesc

Un sistem de organizare a grădinii care se bazează pe o axă principală de perspectivă ce coboară în josul pantei, cu terase decorate cu diverse elemente.

O axă centrală în grădină care se extinde în josul pantei.

Zone plate în grădină, create artificial și amenajate cu diverse elemente decorative.

O zonă plată în grădină, ornamentată cu modele din buxus, fântâni, sculpturi și alte elemente decorative.

Plante cu frunze persistente, folosite pentru a crea modele geometrice în grădină.

Structuri arhitecturale ce delimitează un spațiu și oferă protecție sau decor.

Un stil de gradina caracterizat prin suprafete extinse, lipsa de formalitate, si o integrare cu peisajul natural.

Un exemplu timpuriu al stilului liber englezesc, unde parcuri, lacuri și clădiri sunt integrate într-un mod neformal.

Un parc care prezintă o structură pentagonală contrazicând unghiul drept, un element specific stilului liber englezesc.

Un aspect important al stilului liber englezesc, înlocuirea parterelor formale cu zone de gazon extense.

Conceptul de a crea un peisaj artificial care să pară natural, prin integrarea elementelor artificiale cu cele naturale.

Un tip de grădină japoneză minimalistă, inspirată de principiile Zen, care prioritizează simplitatea și armonia.

Grădină japoneză bogat ornamentată, care se caracterizează prin lux și rafinament.

Într-o grădină Kara San Sui, nisipul este greblat cu grijă, sugerând valurile mării sau un peisaj dinamic.

În grădina Kara San Sui, există un grup de 3 pietre care se unesc în formă triunghiulară.

Forma organică în grădina Kara San Sui simbolizează „Eul” contemplatorului, care prin meditație se conectează cu natura.

Grădina Kara San Sui este exemplul suprem al unei grădini Cha No Yu.

Arbuștii modelați prin tundere, cum ar fi cameliile, azaleele și buxusul, sunt un element important al esteticii grădinilor japoneze.

Tunderea arbuștilor simbolizează formele valurilor mării sau peisaje colinare.

O grădină geometrică și opulentă, tipică Franței secolului al XVII-lea, unde natura este complet supusă designului uman.

O formă geometrică specifică grădinilor franceze, care se obține prin intersecția a două sau mai multe axe perpendiculare. De obicei, aceste piețe sunt circulare sau elipsoidale și creează o perspectivă dramatică.

O caracteristică distinctivă a grădinilor franceze, reprezentând un ansamblu de copaci plantați în forme geometrice. Ele oferă intimitate și creează perspective interesante.

Un element de design crucial al grădinilor franceze, care oferă perspective și un sentiment de adâncime, conectând arhitectura clădirii cu spațiul exterior.

Conceptul unei grădini care se integrează perfect cu arhitectura clădirii. Grădina se transformă într-o extensie a spațiului interior.

O zonă vastă de teren ideală pentru vânătoare regală. Aceste zone împădurite au fost transformate treptat în parcuri ale castelelor, inspirând peisaje geometrice.

Importanta grădină a Castelului Wilton, cunoscută pentru designul său geometric elegant și pentru colecția impresionantă de sculpturi.

O perioadă marcată de apariția unor noi forme de artă și știință, inclusiv a noilor metode de cultivare a plantelor. Această perioadă a fost caracterizată prin introducerea de noi specii din diverse colțuri ale lumii.

Perioada în care s-au dezvoltat parcurile urbane, caracterizate prin amenajări peisagistice elaborate și inspirate de natura.

Parcurile Montsouris, Buttes-Chaumont, Monceau, Bois de Boulogne și Bois de Vincennes din Paris, sunt exemple de parcuri urbane create în această perioadă.

Proiectat de frații Buhler, Parcul Tête d'Or din Lyon este un exemplu de parc urban cu o amenajare complexă, care include un lac, un palat, o grădină zoologică și o grădină botanică.

Un parc urban iconic din New York, cunoscut pentru amenajarea sa inspirată de natura și pentru sistemul său de alei interconectate.

O perioadă de transformare urbană, marcată de dezvoltarea industrială și de apariția unei clase de mijloc mai bogată (Parisul lui Haussmann).

Un stil de grădinărit care se caracterizează prin amenajări libere și naturale, unde elementele naturale și cele construite se îmbină armonios.

Într-o grădină peisageră, simetria și echivalența sunt evitate, iar unitatea este realizată prin echilibrarea elementelor componente.

Amenajarea grădinilor peisagere se adaptează formelor naturale ale terenului. De exemplu, văile pot fi adâncite, colinele pot fi supraînălțate, iar rocile pot fi integrate în compoziție pentru a crea un efect pitoresc.

Un stil de grădinărit care a apărut în secolul al XVIII-lea, caracterizat prin forme libere, inspirație din natura sălbatică și o dorință de a crea o atmosferă romantică.

Un concept important în grădinile peisagere engleze, unde natura este prezentată într-un mod artistic, creând o atmosferă de evadare.

Elemente esențiale ale grădinilor peisagere engleze, care combină frumusețea naturii cu emoția și sentimentul de evadare.

O caracteristică a Grădinilor Peisagere Engleze, care se bazează pe alternanța zonele luminoase cu zonele umbrite, creând o senzație de mister și contrast.

O caracteristică a Grădinilor Peisagere Engleze, unde plantele sunt plantate într-un mod natural, creând o senzație de fluiditate și continuitate.

Un element important al Grădinilor Peisagere Engleze, unde se folosesc sculpturi, fântâni și alte ornamente pentru a adăuga un element romantic și artistic.

O caracteristică proeminentă a Grădinilor Peisagere Engleze, unde se folosesc diverse nuanțe de culori pentru a crea un efect artistic și emoțional.

O caracteristică a Grădinilor Peisagere Engleze, unde apa este folosită pentru a crea o atmosferă naturală și relaxantă.

O perioadă din istoria grădinilor, marcată de o creștere a interesului pentru botanică și o rafinare a stilului grădinarit.

Un stil de grădinărit care a apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care reacționează împotriva formelor stricte și ordonate ale grădinilor formale.