Limbaj

Persoana care transmite un mesaj.

Informația transmisă.

Zgomote sau impedimente în comunicare.

Comunicare prin mijloace non-verbale.

Persoana care primește mesajul.

Comunicarea nonverbală are un impact semnificativ mai mare asupra celor din jur decât cuvintele.

Schimbul permanent de priviri care reglează interacțiunea și comunicarea, reflectând atenția sau interesul.

Distanța preferată de oameni în comunicarea interpersonală, variind în funcție de cultură și relație.

Distanțe preferate între oameni în funcție de relația lor, de la prieteni intimi la persoane întâlnite public.

Procesul prin care un individ învață și folosește limba într-un mod eficient. Se bazează pe potențialul neuronal innascut, dar se dezvoltă prin interacțiune.

Setul de reguli care guvernează structura limbii și organizarea propozițiilor.

Comunicare bazată pe semne, simboluri și cuvinte, care reprezintă obiecte, idei sau noțiuni abstracte.

Cuvintele ne permit să manipulăm ideile, să organizăm informațiile, să clasificăm și să reflectăm la experiențele noastre.

Procesul mental de a vorbi cu sine însuși, utilizând limbaj interior, pentru reflecție, analiză și problem-solving.

Indicator al importanței și domeniului de aplicație al unui cuvânt.

Ideea că limbajul este învățat prin imitație, recompensare și condiționare.

Cuvântul poate înlocui, atât obiectul, cât și imaginea mentală a acestuia în procesul comunicării.

Exprimă legătura strânsă dintre limbaj și gândire, arătând cum limbajul este un instrument esențial pentru gândire.

Operațiile gândirii se realizează prin mijloace verbale, structura logică a gândirii este propozițională și rezolvarea problemelor se exprimă în forma discursivă.

Relația dintre gândire și limbaj este complexă și controversată, nefiind clar dacă un element derivă din celălalt.

Influența poate fi exercită prin mijloacele limbajului intern (autoreglare conștientă) sau prin comenzi verbale (dirijare, conducere, comandă).

O formă specifică de influență care urmărește schimbarea conduitei, inducerea emoțiilor, convingerilor și ideilor. Se poate realiza prin argumentare, amenințare voalată sau promisiuni.

Această teorie, promovată de Skinner, consideră că limbajul este o formă de comportament învățat prin asociere și întărire. Nu explică însă rapiditatea cu care învață copiii să vorbească și nici de ce structurile gramaticale de bază sunt asemănătoare în multe limbi.

Jean Piaget susține că limbajul este dobândit prin interacțiune repetată și este strâns legat de dezvoltarea cognitivă a copilului. Abilitățile cognitive influențează dezvoltarea limbajului.

N. Chomsky propune existența unei gramatici universale înnăscute la baza tuturor limbilor. Copiii învață să vorbească prin aplicarea acestei gramatici universale la limba specifică mediului lor.

Unii autori susțin că există o perioadă optimă pentru învățarea unui limbaj, situată înainte de pubertate. După această perioadă, zonele creierului specializate pentru limbaj devin mai rigide, îngreunând învățarea unui nou limbaj.

Pe lângă potențialul înnăscut, geneza limbajului este influențată de factori precum solicitările complexe din mediul ambiant, dezvoltarea gândirii și interacțiunile sociale.

Însușirea și utilizarea limbajului sunt dependente de experiențele copilului, de relația cu părinții și de dialogul permanent cu aceștia.

Contextul social și istoric influențează dezvoltarea limbajului și modul în care este folosit.

Oamenii au nevoie să comunice, iar această nevoie a contribuit la dezvoltarea limbajului.