Regiștri de adresă în calculatoare

Adresă rezultată din calculul unei specificări de adresă, cum ar fi 8:1000h.

Adresă specificată doar prin offset.

Adresă care specifică atât segmentul, cât și offset-ul.

Porțiune de memorie definită de sistemul de operare.

Deplasarea relativă față de începutul segmentului.

Acest tip de segmentare face ca segmentele să înceapă la 0 și să aibă dimensiunea maximă posibilă, făcând orice offset valid.

Un mecanism independent de segmentare pentru controlul accesului la memorie, împărțind memoria virtuală în pagini (4 KB) asociate cu memorie fizică.

Procesul de obţinere a adresei liniare din adresa logică (segment:offset).

Numărul de octeți consecutivi de la începutul memoriei RAM până la începutul locației respective.

Adresa unei locații față de începutul segmentului.

Bloc de memorie de mărime fixă (ex. 64KB pentru procesoare de 16 biți).

Bloc de memorie cu dimensiune variabilă, utilizat pentru codul sau datele unui program.

Valoare numerică de 16 biți care identifică un segment.

Pereche formată dintr-un selector de segment și un offset.

Procesul de obținere a adresei complete din selectorul de segment și offset.

Reprezintă diverse moduri în care procesorul x86 poate executa codul, influențând calculul de adrese și folosirea segmentelor și paginării.

Mod de execuție pe 16 biți, cu limitări de memorie la 1MB.

Mod de execuție pe 16 sau 32 biți, folosind paginare și segmentare, oferind o protecție mai complexă a memoriei.

Conține codul mașină al unui program.

Conține datele utilizate de un program.

Regiștrii (CS, DS, SS, ES, FS, GS) care stochează selectori ai segmentelor active, determinând adresele acestora.

Conține offset-ul instrucțiunii curente în segmentul de cod curent.

Permite rularea programelor de tip mod real alături de cele de mod protejat.

Un tip de adresare care folosește conținutul unui registru bază (EAX, EBX, ECX, EDX, EBP, ESI, EDI sau ESP) pentru a calcula adresa offset.

Un tip de adresare care folosește atât un registru index (EAX, EBX, ECX, EDX, EBP, ESI sau EDI), cât și o scală (1, 2, 4 sau 8) pentru a calcula adresa offset.

Această adresare este opusul adresării directe. Ea implică cel puțin un registru între parantezele drepte, ceea ce înseamnă că adresa este calculată dinamic.

Acest tip de adresare definește poziția următoarei instrucțiuni de executat, în raport cu poziția curentă, măsurată în octeți.

Există 3 moduri de a specifica un operand într-o instrucțiune: modul registru, modul imediat și modul adresare la memorie.

Operandul este un registru al maşinii. Exemplu: mov eax, 17.

Valoarea operandului este inclusă direct in instrucțiune. Exemplu: mov eax, 17.

Operandul se află la o adresă specifică în memorie.

La adresa mai mică se află offsetul, iar la adresa mai mare cu 4 octeți (următorul cuvânt) se află selectorul de segment.

Reprezentarea adreselor respectă principiul little-endian: partea cea mai puţin semnificativă are adresa cea mai mică, iar partea cea mai semnificativă are adresa cea mai mare.

Adresa offset se calculează cu formula: adresa_offset = [bază] + [index × scală] + [constanta].

Există 2 tipuri de adrese relative: SHORT (octet, -128..127) și NEAR (dublucuvânt, -2147483648..2147483647).

Formatul este: offsetul la adresa mai mică și selectorul de segment la adresa mai mare cu 4 octeți.

În modul registru, operandul este un registru al maşinii. De exemplu: mov eax, 17.

În modul imediat, valoarea operandului este inclusă direct în instrucțiune. De exemplu: mov eax, 17.

În modul adresare la memorie, operandul se află la o anumită adresă în memorie, iar instrucțiunea accesează acea locație.

Există 3 moduri de adresare: modul registru, modul imediat și modul adresare la memorie.

O L-value este o expresie care reprezintă locația unei valori în memorie, adică o adresă.

O R-value reprezintă valoarea stocată la o anumită adresă.

Dereferențierea este procesul de extragere a valorii stocate la o anumită adresă.

O expresie care calculează o adresă în memorie, folosind o combinație de constante, variabile și operații aritmetice.

Variabilele 'referință' în C++ au o referință (alia) către o altă variabilă, schimbările făcute la variabila de referință afectând și variabila originală.

Operatorul ternar are forma (condiție? valoare_dacă_adevărat : valoare_dacă_fals) și returnează una dintre cele două valori, în funcție de rezultatul condiției.

Atribuirea unei valori unei expresii de calcul de adresă are ca rezultat scrierea valorii la adresa calculată.

L-value și R-value sunt esențiale pentru a înțelege cum funcționează atribuirea în programare, mai ales în limbaje precum C++ și asamblare.

Operatii aritmetice efectuate cu pointeri pentru a accesa locații de memorie, incluzând adunări și scăderi de constante la adrese.

Operația de a calcula diferența dintre două adrese de memorie, rezultând o valoare numerică constantă (scalară) reprezentând numărul de octeți dintre adresele respective.

Operația de a aduna o constantă numerică la o adresă de memorie pentru a accesa o locație de memorie specifică, de obicei pentru a indexa un element într-un array.

Operația de a scădea o constantă numerică dintr-o adresă de memorie pentru a accesa o locație de memorie specifică, de obicei pentru a indexa un element într-un array.

Doar 3 operații sunt permise cu pointerii: scăderea a doua adrese, adunarea unei constante la o adresă și scăderea unei constante dintr-o adresă.

Înmulțirea a două adrese de memorie nu este permisă pentru că rezultatul obținut este inutil și, de obicei, dincolo de limita maximă a memoriei posibile de a fi accesată.

Impărțirea pointerilor nu este permisă deoarece rezultatul obținut este inutil și nu are o semnificație clară în contextul memoriei.

Adunarea a doi pointeri nu este permisă deoarece rezultatul obținut nu are o interpretare clară și nu este utilă în contextul memoriei.