Populația și Muncă în România

Studierea modului în care oamenii gestionează resursele rare pentru a satisface nevoile nelimitate.

Nevoi resimțite de oameni pentru a supraviețui și a se dezvolta.

Bunurile și serviciile utilizate pentru a produce bunuri și servicii.

Utilizarea eficientă a resurselor pentru a obține maximul de bunuri și servicii.

Prelucrarea resurselor pentru a produce bunuri și servicii.

Un sistem economic în care bunurile și serviciile sunt produse și comercializate prin intermediul pieței libere.

Un sistem economic în care deciziile economice sunt centrale, iar prețurile sunt controlate de stat.

Un mijloc de schimb universal folosit pentru a facilita schimbul de bunuri și servicii în economia de piață.

Setul de reacții, atitudini, acțiuni și inițiative ale consumatorului, care sunt asociate cu satisfacerea nevoilor sale prin utilizarea bunurilor economice disponibile.

Principiul care stă la baza deciziilor de consum, unde scopul este de a maximiza utilitatea prin minimizarea eforturilor și utilizarea veniturilor limitate pentru a obține cea mai mare satisfacție.

Elemente care definesc consumatorul.

Decizii interdependente pe care le ia consumatorul în procesul de alegere liberă.

Măsurarea utilității unui bun printr-un număr specific de unități abstracte, numite utili.

Ordonarea bunurilor în funcție de preferințele consumatorului, fără a cuantifica utilitatea.

Utilitatea economică se evaluează individual și subiectiv, deoarece aceeași persoană poate aprecia diferit utilitatea aceluiași bun, în funcție de cantitate și momentul consumului.

Consumatorul decide să procure bunuri pornind de la utilitatea, prețurile existente și venitul disponibil.

Totalitatea persoanelor din limitele legale de vârstă, indiferent dacă muncesc sau nu.

Persoanele cu vârstă legală de muncă care pot munci, exceptând persoanele invalide.

Toate persoanele care muncesc activ, inclusiv cei în stagiul militar, elevi, studenți, casnice etc.

Persoanele cu locuri de muncă fixe, excluzând casnice, militari, elevi, studenți, etc.

Populația ocupată care lucrează în mod oficial pentru o companie sau instituție.

Persoanele care nu participă la procesul muncii sociale, indiferent de vârstă.

Reglementările care stabilesc numărul maxim de ore de muncă pe săptămână într-o țară.

Un sistem de muncă de 40 de ore pe săptămână, implementat în România din 1990.

Reprezintă valoarea capitalului fix consumat în timpul producției, care este recuperată periodic prin vânzarea produselor.

Cea mai importantă formulă de determinare a amortizării, exprimând valoarea capitalului fix consumat în funcție de durata de funcționare.

Cheltuielile totale ocazionate de fabricarea și vânzarea unui anumit volum de producție.

Partea costului global care nu depinde de volumul producției. Include amortizarea, chiriile, salariile indirecte.

Cheltuielile care variază în funcție de volumul fizic al producției. Include materii prime, materiale și combustibil, salariile directe.

Suma costului fix (CF) și a costului variabil (CV). Acesta este un indicator al costului total al producției.

Intervalul de timp în care cel puțin un factor de producție este fix și nu poate fi modificat.

Intervalul de timp în care toți factorii de producție, inclusiv capitalul fix, pot fi modificați.

Egalitatea dintre prețul de vânzare și costul marginal reprezintă situația optimă pentru producător, când profitul total este maxim.

Pragul de rentabilitate este punctul critic în care producția începe să genereze profit, când venitul total depășește costul total.

Atunci când venitul total este mai mic decât costul total, producătorul înregistrează pierderi.

Atunci când venitul total depășește costul total, producătorul înregistrează profit.

Volumul de producție la care venitul total egalează costul total, profitul fiind nul.

Înainte de a începe producția, o firmă trebuie să estimeze costurile și veniturile totale pentru a identifica pragul de rentabilitate.

Cererea reprezintă dorința și capacitatea consumatorilor de a achiziționa un bun sau un serviciu la un anumit preț.

Elasticitatea cererii măsoară sensibilitatea cantității cerute la modificarea prețului unui bun.

Nivelul productivităţii medii a unui factor de producţie reprezintă raportul dintre mărimea producţiei şi cantitatea factorului utilizat.

Productivitatea medie a muncii se calculează ca raport între producția totală (Q) exprimată în unități fizice sau valorice și cantitatea de muncă(L), exprimată în număr de muncitori, om-ore sau om-zile lucrate.

Productivitatea medie a capitalului se determină ca raport dintre producția obținută(Q) și capitalul utilizat(K), pe baza relației W = Q/K.

Productivitatea medie a pământului se calculează ca raport între rezultatul obținut (Q) și suprafața de teren utilizat (P), exprimată în m²,ha etc.

Productivitatea marginală a unui factor de producție reprezintă sporul de producție care se obține prin utilizarea unei unități suplimentare din factorul respectiv.

Productivitatea muncii, a capitalului și a pământului sunt exemple de productivități marginale.

Productivitatea muncii, a capitalului și a pământului se calculează ca raport între sporul de producție (ΔQ) și sporul de muncă (ΔL), capital (ΔK) și pământ (ΔP), respectiv.

Productivitatea marginală este un concept important pentru a optimiza utilizarea factorilor de producție.