Noțiunea și normele dreptului

Noțiunea de drept

• Dreptul, în sens larg, reprezintă o valoare fundamentală a societății, un ansamblu de reguli de conduită care stabilesc ce este just și injust, fiind un mijloc de realizare a dreptății și echității.
• Dreptul a fost definit ca arta binelui și a echității, având ca precepte să trăiești onest, să nu vătămi pe nimeni și să atribui fiecăruia ce i se cuvine.
• În sens juridic, dreptul este totalitatea regulilor de conduită emise de puterea publică, respectarea lor fiind obligatorie pentru toți destinatarii.
• Dreptul se referă la știința dreptului și la disciplina universitară care studiază anumite ramuri ale dreptului, cum ar fi dreptul civil, penal sau al afacerilor.

Normele juridice

• Viața socială este guvernată de norme necesare, incluzând norme morale, religioase, tehnice și juridice.
• Normele juridice intervin în aspectele vieții sociale considerate de stat ca necesitând reglementare.
• Normele morale sau tehnice pot fi adoptate de stat ca norme juridice.
• Normele juridice, stabilite de autoritatea publică, reglementează raporturile dintre oameni și pot fi impuse prin forța coercitivă a statului în caz de nerespectare.

Structura normei juridice

• Norma juridică are trei părți:
  • Ipoteza: relația socială sau situația reglementată.
  • Dispoziția: regula de conduită ce trebuie urmată.
  • Sancțiunea: consecința încălcării regulii.
• Structura completă a normei juridice nu se regăsește întotdeauna explicit în același text normativ; anumite elemente pot fi implicite sau reglementate în alte părți ale actului normativ.
• Unele legi pot include ipotezele și dispozițiile în articolele inițiale, iar sancțiunile într-un capitol distinct.
• În lipsa unei sancțiuni specifice, se aplică sancțiunea generală a nulității contractelor încheiate cu încălcarea normelor imperative din Codul civil.

Clasificarea normelor juridice

• Normele imperative sunt obligatorii în toate situațiile, iar încălcarea lor atrage sancțiuni prevăzute de lege.
• Încălcarea normelor imperative prin clauze contractuale atrage sancțiunea nulității.
• Normele supletive se aplică în completarea contractelor sau a altor acte juridice, dacă părțile nu au prevăzut clauze contractuale pentru o anumită situație.
• Clauzele contractuale care contrazic normele supletive sunt valabile și aplicabile.
• Normele permisive acordă o permisiune pentru o anumită conduită, fără a stabili o regulă obligatorie.
• Normele de recomandare sugerează o conduită, fără a impune o regulă obligatorie.
• Ultimele două tipuri de norme, permisive și de recomandare, sunt considerate atipice deoarece sunt în general lipsite de sancțiuni.

Izvoarele normelor juridice

• Sistemul juridic al unui stat este format din totalitatea normelor juridice aplicabile în acel stat, care trebuie să fie cunoscute și pot proveni din diverse surse.
• Izvoarele normelor juridice reprezintă modalitățile de exprimare exterioară a acestora.
• Conform Codului civil, izvoarele normelor juridice sunt actele normative, uzanțele și principiile.
• Unele acte pot influența stabilirea, crearea sau încetarea normelor juridice.

Actele normative: Definiție și enumerare

• Actele normative sunt acte scrise emise de autorități publice prin care se stabilesc în mod expres norme juridice, în domeniul specific de reglementare al fiecărei autorități.
• Constituția este actul normativ suprem în stat, emis de Adunarea Constituantă sau Parlament, necesitând o majoritate specială pentru legile constituționale.
• Tratatele internaționale privind drepturile omului, la care România este parte, au aplicare prioritară față de legislația internă dacă sunt mai favorabile persoanelor protejate, conform Constituției.
• Legea este actul normativ adoptat de Parlament care reglementează cele mai importante domenii ale vieții sociale.
• Există două tipuri de legi: organice (necesită o majoritate calificată) și ordinare. Domeniul legilor organice este specificat în Constituție.
• Codurile sunt legi ample care reglementează sisteme de probleme, incluzând Codul civil, Codul fiscal, Codul penal etc.
• Termenul "legi" se referă, în sens restrâns, la actele normative adoptate de Parlament.

Ordonanțele Guvernului

• Ordonanțele sunt acte normative care se încadrează în domeniul legii, dar sunt emise de Guvern.
• Ordonanțele Guvernului (O.G.) reglementează relații sociale care, în mod obișnuit, ar fi reglementate de Parlament; ele se emit pe baza unei delegări exprese printr-o lege de abilitare, pentru o durată și domenii precizate, excluzând domeniile rezervate legilor organice.
• Ordonanțele de Urgență ale Guvernului (O.U.G.) sunt emise în situații extraordinare și urgente, când reglementarea nu poate fi amânată până la aprobarea unei legi de Parlament.
• După adoptare, Guvernul trebuie să transmită ordonanțele Parlamentului. Parlamentul aprobă sau respinge ordonanțele printr-o lege, stabilind măsurile necesare privind efectele juridice produse în perioada de aplicare a acestora.

Hotărârile Guvernului și Ordinele Miniștrilor

• Hotărârile Guvernului (H.G.) sunt acte normative adoptate de Guvern, ca organ executiv, pentru a pune în aplicare legile, detaliind sau explicitând conținutul normelor cuprinse în legi.
• Ordinele Miniștrilor sunt acte normative emise de fiecare minister pentru aplicarea hotărârilor Guvernului, detaliind sau explicând conținutul normelor cuprinse în acestea.
• Instrucțiunile, normele, regulamentele și statutele sunt acte normative emise de diverse organe de stat (ex. Oficiul Concurenței, Banca Națională a României) sau organisme profesionale (ex. Uniunea Avocaților, Consiliul Medicilor) pe baza competențelor delegate printr-o lege sau hotărâre de Guvern.
• Hotărârile Consiliilor locale sunt acte normative emise de consiliile locale, ca organe ale administrației publice locale, pentru a reglementa probleme de interes local, aplicabile doar pe teritoriul consiliului respectiv.

Forma și publicarea actelor normative

• Actele normative trebuie să aibă întotdeauna formă scrisă și sunt organizate în titluri, capitole, articole, alineate, paragrafe și subpuncte.
• Actele normative trebuie făcute publice pentru a putea fi aplicate de cei cărora li se adresează normele.
• Publicarea se face în Monitorul Oficial al României – Partea I, iar pentru hotărârile consiliilor locale, într-un ziar local și în publicația proprie (buletin informativ).

Uzanțele

• Uzanțele reprezintă obiceiul și uzurile profesionale.
• Uzanțele sunt, de obicei, nescrise, dar pot fi incluse în culegeri publicate de organizații autorizate (ex. camerele de comerț și industrie).
• Persoana care invocă o normă juridică dintr-o uzanță trebuie să demonstreze existența uzanței, cu excepția cazului în care uzanța a fost publicată într-o culegere elaborată de o entitate autorizată.
• Ghidurile de bune practici sau codurile deontologice nu sunt întotdeauna culegeri de uzanțe, dar pot promova practici care să devină uzanțe.
• Uzanțele se aplică doar în situațiile care nu sunt reglementate de lege sau în măsura în care legea trimite expres la acestea.

Principiile generale de drept

• În cazurile neprevăzute de lege, unde nu există uzanțe aplicabile sau dispoziții legale pentru situații similare, principiile generale de drept constituie izvoare de norme juridice.
• Aceste principii nu sunt explicit menționate în actele normative, ci sunt deduse din sistemul normativ, practica instanțelor și literatura juridică.
• Aplicarea principiilor generale de drept este cunoscută și sub denumirea de analogia dreptului.

Rolul instanțelor judecătorești

• Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești nu constituie izvor de drept, în sensul unui sistem de drept anglo-saxon.
• O soluție pronunțată pentru un anumit caz nu poate fi considerată normă de drept aplicabilă tuturor situațiilor similare.
• Instanțele judecătorești pot pronunța hotărâri cu efect general, cum sunt cele emise de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii.
• Această procedură este utilizată atunci când instanțe diferite pronunță soluții diferite pentru aceleași probleme de drept, impunându-se unificarea soluțiilor pentru viitor.

Rolul Curții Constituționale

• Curtea Constituțională are rolul de a verifica constituționalitatea legilor.
• În cazul în care constată că un text de lege este neconstituțional, Curtea Constituțională declară respectivul text neconstituțional, ceea ce duce la neaplicarea sa în viitor.
• Deși Curtea Constituțională nu emite norme juridice, ea este menționată în contextul izvoarelor de drept deoarece poate decide încetarea aplicării unor norme juridice.

Sistemul normativ

• Totalitatea normelor în vigoare formează sistemul normativ al statului, unde normele se aplică interdependent și pot fi găsite în mai multe izvoare de drept sau acte normative pentru aceeași realitate socială.
• Pentru încheierea unui contract de prestări de servicii, de exemplu, există norme cuprinse în diverse acte normative referitoare la clauze, activități comerciale permise, autorizații, contabilitate și plata impozitelor, care pot fi legi, hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniștrilor.
• Stabilirea unei ierarhii a normelor este esențială pentru funcționalitatea sistemului, bazată pe emitent și caracterul reglementării.

Ierarhia normelor juridice după emitent

• În ierarhia normelor juridice, Constituția României este actul normativ suprem și nicio altă normă internă nu poate deroga de la aceasta.
• Urmează, în ordine, legea și ordonanțele, hotărârile Guvernului, ordinele miniștrilor, celelalte acte normative emise de organele administrației publice centrale și hotărârile consiliilor locale.
• Mecanismele de asigurare a aplicării ierarhiei actelor normative includ:
  • Controlul de constituționalitate a legilor (excepția de neconstituționalitate).
  • Aprobarea de către Parlament a Ordonanțelor emise de Guvern.
  • Controlul de legalitate a actelor normative inferioare legii (excepția de nelegalitate).

Prioritățile actelor normative internaționale

• Aplicarea prioritară a tratatelor internaționale privind drepturile omului la care România este parte, în caz de neconcordanțe cu legislația internă, cu excepția situațiilor în care legislația internă conține dispoziții mai favorabile.
• Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene, indiferent de calitatea sau statutul părților, în domeniul reglementat de Codul civil român.

Caracterul reglementării

• Actele normative se împart în acte cu caracter general, care reglementează la nivel larg o relație socială, și acte cu caracter special, care detaliază un aspect specific al problemei reglementate de actul general.
• În astfel de cazuri, norma specială are prioritate și se aplică înaintea normei generale.
• Acest principiu este menționat în art. 1 alin. (1) din actualul Cod Civil.

Aplicarea normelor juridice

• Normele juridice izvorâte din acte normative se succed sau se suprapun în timp, spațiu sau asupra persoanelor.
• Celelalte izvoare de drept - obiceiul și principiile - generează mai puține dileme deoarece crearea lor presupune un interval de timp mai mare și o aplicare îndelungată.
• Fiind izvoare de drept nescrise, aplicarea lor are o flexibilitate mai mare.
• Aplicarea legii în timp și spațiu este reglementată în articolele 6-8 C. civ.

Aplicarea actelor normative în timp

• Actele normative se aplică pe perioada în care sunt în vigoare, adică pe intervalul de timp dintre intrarea și ieșirea lor din vigoare.
• Intrarea în vigoare marchează începutul aplicării actului normativ.
• Legile și ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile calendaristice de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă nu este prevăzută o dată ulterioară în textul lor.
• Uneori, data intrării în vigoare este stabilită ulterior printr-un act normativ distinct.
• Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Parlament pentru sesizare, cu excepția cazului în care este prevăzută o dată ulterioară.
• Celelalte acte normative intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă nu este prevăzută o dată ulterioară.
• Un act normativ iese din vigoare când nu se mai aplică.
• Abrogarea expresă, realizată printr-un alt act normativ care specifică actele normative abrogate la data intrării în vigoare a noii legi.
• Abrogarea implicită, care are loc atunci când un act normativ nou contrazice un act normativ existent; în acest caz, actul normativ nou abrogă implicit actul normativ vechi. Unele legi includ dispoziții de tipul unei abrogări implicite, menționând că orice dispoziții contrare se abrogă la data intrării în vigoare a noii legi.
• Expirarea termenului pentru care actele au fost adoptate.
• Deciziile Curții Constituționale de declarare ca neconstituțională a unei legi.

Principiile aplicării actelor normative în timp

• Principiul aplicării imediate a legii noi, conform căruia un act normativ nou se aplică imediat ce intră în vigoare, iar actele normative vechi nu se mai aplică pentru viitor.
• Principiul neretroactivității legii, conform căruia un act normativ nou nu se aplică și pentru trecut, chiar dacă este obligatoriu pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.
• Dispoziții tranzitorii sunt prevederi speciale pentru anumite situații de tranziție.

Aplicarea actelor normative în spațiu

• Actele normative se aplică, de principiu, pe tot teritoriul țării.
• Cele adoptate de autoritățile locale se aplică pe teritoriul lor administrativ.
• Există posibilitatea ca anumite acte normative să prevadă altfel, cum ar fi aplicarea universală a unor prevederi ale legii penale.

Aplicarea actelor normative asupra persoanelor

• Actele normative se adresează, de regulă, tuturor oamenilor de pe teritoriul de aplicare.
• Anumite acte normative sunt de interes pentru categorii specifice de persoane, cum ar fi legile de organizare a anumitor profesii.