Izvoarele Dreptului

Study Notes

Izvorul de drept reprezintă modalitatea prin care normele juridice devin obligatorii.
Conceptul de izvor de drept are două sensuri:
- Sens material: condițiile sociale care influențează legiuitorul.
- Sens formal: forma prin care voința socială se impune.

Actele normative sunt principala sursă de drept, create de autoritățile publice.
Legea este centrală în sistemul actelor normative, cu mai multe accepțiuni:
- Sens larg: orice act normativ obligatoriu emis de stat.
- Sens restrâns: act normativ adoptat de Parlament.
Legile se clasifică după forța juridică:
- Constituționale: Constituția și legile de revizuire.
- Organice: reglementează domenii majore (sistemul electoral, partidele politice etc.).
- Ordinare: reglementează alte domenii.
Există trei categorii de legi:
- Generale: dispoziții comune pentru relații sociale largi.
- Speciale: aplicabile în situații particulare.
- Excepționale: emise în situații deosebite.
Actele normative subordonate legii:
- Decrete prezidențiale: emise de președinte în anumite situații.
- Hotărâri și ordonanțe guvernamentale: adoptate de Guvern pentru implementarea politicilor și legilor.
- Ordine și instrucțiuni ministeriale: emise de miniștri și alte organe centrale.
- Acte normative locale: adoptate de consiliile locale și județene.

Cutuma este cel mai vechi izvor de drept, rezultat al repetării îndelungate a unei practici.
Este un izvor de drept doar dacă legea face trimitere la ea.

Contractul normativ conține reguli de conduită generale și impersonale, fiind izvor de drept în anumite domenii, precum contractele colective de muncă și tratatele internaționale.

Jurisprudența cuprinde totalitatea hotărârilor judecătorești, dar nu este izvor de drept, deoarece puterea judecătorească aplică legea, nu o creează.

Doctrina include opiniile teoreticienilor și practicienilor juriști.
Deși importantă pentru interpretarea și aplicarea dreptului, doctrina nu constituie un izvor de drept.