Infecți chirurgicale C8

Eliberarea enzimelor lizozomale de către leucocite în timpul fagocitozei, contribuind la distrugerea țesuturilor și formarea puroiului.

Mărirea spațiului mort semnifică extinderea distrugerilor tisulare cu formarea de fistule, atât interne, cât și externe. Acestea pot eroda vasele de sânge, crescând riscul de sângerare.

Infecție caracterizată prin o acumulare mare de lichid edematos și o cantitate redusă de puroi. Apare adesea în spații bogate în țesut gras.

Afecțiune inflamatorie a vaselor limfatice, caracterizată prin apariția unei linii roșii de-a lungul traseului vaselor afectate. Se poate extinde rapid în spații bogate în limfatice, facilitând răspândirea infecției.

Afecțiune inflamatorie a ganglionilor limfatici, cauzată de cantonarea germenilor. Poate evolua spre abcedare, necesită tratament prompt pentru a preveni răspândirea infecției.

O cavitate formată în organism, în interiorul căreia se acumulează puroi, rezultând dintr-o infecție locală.

Un test de laborator care analizează componența sângelui. Poate arăta dacă există prezența leucocitelor (celule albe din sânge) într-o cantitate mai mare sau mai mică decât normal, precum și prezența acidului în sânge. De asemenea, poate indica probleme cu coagularea sângelui.

Un canal anormal care se formează între două organe sau între un organ și exteriorul corpului, de obicei ca urmare a unei infecții.

O complicație a infecției caracterizată prin prezența germenilor în sânge.

O procedură medicală care presupune deschiderea unui abces pentru a drena puroiul și germenii. Ajută la reducerea numărului de microbi și previne răspândirea infecției.

Un răspuns inflamator generalizat la o infecție sau leziune, afectând mai multe organe.

O tehnică imagistică care folosește raze X pentru a vizualiza structurile osoase și țesuturile moi, oferind o imagine de ansamblu a infecției și a zonelor afectate.

Un răspuns inflamator sistemic provocat de o infecție.

O tehnică imagistică avansată care creează imagini detaliate ale organelor interne și poate identifica infecții profunde, inclusiv cele ale organelor parenchimatoase. CT permite, de asemenea, recoltarea de material pentru culturi și efectuarea de intervenții terapeutice.

O stare gravă în care mai multe organe din corp suferă disfuncții din cauza unui răspuns inflamator generalizat.

Tehnică imagistică care folosește câmpuri magnetice și unde radio pentru a crea imagini detaliate ale părților moi și oaselor, inclusiv infecții ale țesuturilor moi și osteomielită

O inflamație a țesutului cicatricial ce întârzie vindecarea plăgilor.

O scădere a capacității sistemului imunitar de a apăra organismul de infecții.

Infecția se extinde prin țesuturi, de-a lungul căilor anatomice. Aceasta se datorează trombozei vasculare cauzate de toxinele bacteriene. Extensia poate afecta țesuturi slab perfuzate precum fascii, tendoane și planul subcutanat.

Scăderea răspunsului inflamator la testele cutanate la antigeni. Poate fi cauzată de afecțiuni ale limfocitelor B și T, tratamente cu corticosteroizi, creșterea numărului de limfocite T supresoare, malnutriție, sepsis sau șoc.

Distrugerea bacteriilor prin intermediul oxigenului. Aceasta implică eliminarea de radicali liberi de oxigen, cum ar fi superoxid, hidroxil și hipoclorit. Mecanismele depind de oxigen și fluxul sanguin la locul infecției. Scăderea oxigenului la 0 reduce cu 50% capacitatea antibacteriană. Pacienții cu afecțiuni pulmonare, traume severe, hipovolemie sau insuficiență cardiacă au un risc crescut de infecție.

Diabeticii cu glicemie controlată au o rezistență normală la infecții. Scăderea aportului de sânge din cauza afectării vasculare scade rezistența la infecții. Aceasta afectează chemoatracția, fagocitoza și distrugerea bacteriilor, dar poate fi reversibilă odată cu refacerea glicemiei. Insulina este consumată la nivelul plăgilor și al spațiilor hipoperfuzate, ceea ce creează un cerc vicios.

O zonă cu o circulație slabă a sângelui și cu caracteristici specifice, favorizează dezvoltarea infecțiilor. Factori locali precum hipoxia, hipercapnia și acidoza contribuie la o mediu propice pentru bacterii. Organele cavitare cu lumene mici (apendice, trompe, uretere, vezică biliară) sunt mai predispuse la infecții închise. Fibrina se acumulează la locul infecției, formând abcese care limitează extinderea infecției. Corpii străini, inclusiv cateterele și valvele, oferă spații favorabile pentru multiplicarea bacteriilor.

Infecții care nu se vindecă cu tratament medicamentos și necesită intervenție chirurgicală, cum ar fi drenajul sau excizia. Acestea pot apărea în urma operațiilor, la nivelul plăgilor postoperatorii.

Tratamentul infecțiilor chirurgicale implică eliminarea țesutului infectat, drenajul excesului de fluid, administrarea de antibiotice, corectarea dezechilibrelor în organism și asigurarea nutriției adecvate.

Infecțiile postoperatorii sunt cauzate de o combinație de factori, inclusiv o intervenție chirurgicală/traumatism, infecția propriu-zisă, malnutriția, imunosupresia, reoperația, insuficiența de organe.

Pentru ca o infecție chirurgicală să se dezvolte, sunt necesari trei factori: un agent infecțios, o gazdă susceptibilă și un spațiu închis, slab perfuzat.

Bacteriile care pot provoca infecții chirurgicale sunt împărțite în categorii: aerobi, anaerobi și germeni oportuniști.

Streptococul este un agent bacterian care poate introduce infecția prin leziuni minore ale tegumentului și se răspândește prin țesutul conjunctiv și limfatice. Stafilococul, în special Stafilococul Aureus, este cel mai frecvent germene găsit în plăgile infectate. Klebsiella este implicat în infecții ale urechii interne, intestinului și plămânului.

Enterococii și Enterobacteriaceele sunt responsabile de infecții cauzate de contaminare cu conținut intestinal, cum ar fi plăgile sau fistulele. Ele sunt deseori asociate cu anaerobi.

Anaerobii precum Bacteroides, Peptostreptococ și Clostridii sunt implicați în infecții din necroze sau ischemie.

Pseudomonas și Serratia sunt germeni nepatogeni care pot deveni letali pentru organismele slăbite, imunocompromise. Fungii precum Histoplasma, Candida, Nocardia și Actinomyces pot provoca abcese și fistule. Paraziții precum Amoeba, tenia echinococus cauzează abcese, în special în ficat.

Identificarea bacteriei patogene prin însămânțare pe medii de cultură permite stabilirea unui tratament țintit. Este important să informați bacteriologul despre eventualele intervenții chirurgicale anterioare sau tratamente antibiotice primite. Este esențial să luați probe și să le păstrați corespunzător.

Tip de antibiotice care oprește creșterea și diviziunea bacteriilor, permițând mecanismelor de apărare ale organismului să elimine infecția.

Tip de antibiotice care distrug direct bacteriile.

Administrarea unui antibiotic înainte de o intervenție chirurgicală pentru a reduce riscul infecției postoperatorii.

O situație în care un agent patogen devine insensibil la un antibiotic, de obicei prin mutație genetică.

Administrarea de antibiotice cu spectru larg sau o combinație de antibiotice înainte de identificarea exactă a agentului patogen.

Combinarea antibioticelor care acționează asupra unui germene prin mecanisme diferite.

O stare metabolică caracterizată prin defalcarea țesuturilor, frecvent întâlnită la pacienții cu infecții grave sau intervenții chirurgicale ample.

O clasificare a tipurilor de plagi operatorii în funcție de riscul de infecție.