Economia Republicii Moldova - Sectorul Public

Perioada dinainte de 1992, când sectorul public deținea o pondere majoritară în economia Republicii Moldova (94%).

Perioada dintre 1992 și 2001, caracterizată prin privatizarea unor companii, reducând ponderea sectorului public și crescând cea privată (aprox. 46%).

Sectorul public din Republica Moldova are o istorie recentă, datând din 1991, când a obținut independența.

Înainte de 1991, Republica Moldova funcționa sub regimul sovietic, cu economie socialistă, două sectoare: statul (80-90%) și cooperatist-colhoznic (10-20%).

În perioada sovietică, economia era strict controlată de stat, fără libertate de inițiativă, iar colhozurile funcționau cu o democrație formală.

După independență, majoritatea bunurilor statului au fost pierdute, distruse sau furate, iar valoarea inițială a bunurilor a scăzut dramatic.

Proprietatea socialistă a fost înlocuită de proprietatea privată și cea publică, transformând cetățenii în proprietari reali.

Privatizarea a fost implemenată prin destatalizarea întreprinderilor și atribuirea de teren țăranilor, creând o nouă structură a proprietății.

Un bun privat este un bun exclusiv, adică poate fi utilizat doar de persoana care l-a achiziționat. În plus, consumul de către o persoană îl face indisponibil pentru alții. Un exemplu clar este o felie de pizza: odată ce o consumi, nimeni altcineva nu o poate mânca.

Consumul unui bun privat de către o persoană reduce disponibilitatea lui pentru alții. De exemplu, dacă consumi o felie de pizza, ea nu mai este disponibilă pentru altcineva.

Costul marginal pozitiv se referă la costul suplimentar pentru a produce o unitate în plus dintr-un bun privat. De exemplu, producerea unei felii de pizza în plus va presupune costuri suplimentare pentru ingrediente, energie etc.

Curba cererii pentru bunuri private reflectă valoarea marginală pe care consumatorii o atribuie fiecărei unități suplimentare. Oferta se diminuează cu fiecare unitate vândută.

Există bunuri care pot fi produse atât de sectorul public, cât și de cel privat. Un exemplu clar este învățământul, care poate fi găsit atât în variante publice (gratuite), cât și private (contra cost).

Există bunuri care pot fi produse doar de sectorul privat, cum ar fi hainele, mâncarea sau locuințele. Acestea sunt bunuri rivale și exclusive, adică consumul de către o persoană îl face indisponibil pentru alții și producătorii pot limita accesul la ele.

Bunurile publice sunt produse doar de sectorul public și sunt non-rivale și non-exclusive. Acest lucru înseamnă că toți consumatorii pot beneficia de ele în același timp, fără a limita accesul celorlalți. Exemple de bunuri publice includ apărarea națională, străzile curate sau legislația.

Bunurile mixte prezintă caracteristici ale atât bunurilor private, cât și publice. De exemplu, un parc public este un bun non-exclusiv, dar poate fi rival dacă este supraaglomerat. La fel, un canal TV este non-rival, dar exclusiv, deoarece accesul la el poate fi limitat de o taxă.

Bunurile publice sunt caracterizate prin două trăsături: non-rivalitate (consumul unui bun de către o persoană nu împiedică consumul de către altele) și non-exclusivitate (este imposibil de exclus indivizii de la consumul bunului, indiferent dacă plătesc sau nu). Un exemplu clasic este aerul curat: toți pot respira aerul fără ca consumul unuia să limiteze consumul altora.

Bunurile private sunt rivale (consumul unui bun de către o persoană împiedică consumul de către altele) și exclusive (consumul bunului poate fi limitat la cei care plătesc). Exemple de bunuri private includ o felie de pizza, o carte sau un bilet la cinema.

Sectorul public include toate instituțiile și organizațiile care sunt controlate de stat și finanțate din bugetul public. Acesta include guvernul central, guvernele locale, administrația publică și toate instituțiile de stat.

Sectorul public are rolul de a oferi servicii publice esențiale pentru cetățeni, de a reglementa economia și de a promova bunăstarea socială. Aceste servicii includ educația, sănătatea, infrastructura, apărarea națională și asistența socială.

Evoluția sectorului public în Republica Moldova a fost marcată de o serie de transformări majore, inclusiv privatizarea unor companii, reforma sectorului public și implementarea politicilor de austeritate.

Totalitatea resurselor economice aflate la dispoziția statului, incluzând resursele întreprinderilor de stat, veniturile și cheltuielile bugetului de stat.

Statul intervine în mod direct sau indirect în economia privată prin intermediul reglementărilor legate de impozite, taxe, subvenții etc. , contribuind la modificarea activității sectorului privat.

Împreună cu activitatea întreprinderilor de stat, Statul gestionează sistemul fiscal și cheltuielile publice pentru a promova interesul național.

Principiile care stau la baza gestionării financiare a sectorului public, având în vedere acumularea și utilizarea resurselor.

Modul în care Statul, prin intermediul autorităților publice, direcționează resursele bugetare către diverse domenii, la nivel central și local.

Un bun care este non-rival, adică consumul lui de către o persoană nu îl reduce pentru alții, și non-exclusiv, adică nimeni nu poate fi exclus din consumul lui.

Un bun care prezintă caracteristici atât ale bunurilor private, cât și ale bunurilor publice.

Impozitele progresive funcționează prin perceperea unor taxe mai mari pe veniturile mai mari, contribuind la finanțarea serviciilor publice și la reducerea inegalității.

Rolul statului în economie include promovarea echității sociale prin redistribuirea veniturilor, stabilizarea economică prin intervenția în situații de criză și stimularea eficienței prin reglementarea pieței.

Inflația, depresiunea și șomajul sunt probleme economice recurente, care au fost agravate în anumite perioade, cum ar fi hiperinflația din Germania după Primul Război Mondial.

Politicile economice expansioniste, cum ar fi creșterea cheltuielilor publice sau scăderea ratelor dobânzilor, pot stimula creșterea economică pe termen scurt, dar pot duce la inflație pe termen lung.

O economie nu poate avea în același timp libertate de inițiativă, inflație redusă și ocupare deplină a forței de muncă, deoarece aceste obiective pot conflictual.

Piața decide prețurile și cantitățile produselor individuale, în timp ce statul influențează evoluția globală a economiei prin politici fiscale, monetare și reglementări.

Statul și piața trebuie să colaboreze pentru ca economia să funcționeze eficient, asigurând echitate, stabilitate și eficiență economică.

Această etapă a început în anul 2002 și se caracterizează prin continuarea procesului de privatizare, dar și prin procesul de naționalizare, ceea ce face dificilă determinarea clară a ponderii sectorului public și a celui privat.

Numărul societăților pe acțiuni în industrie a crescut de la 1266 la 2567 în 1997, în timp ce numărul acționarilor a ajuns la 126 de mii în 2004.

Proprietatea publică, inclusiv sectorul economic public, scade gradual, reprezentând circa 30% din total.

Proprietatea privată în diferite forme a devenit predominantă în economia Republicii Moldova.

Proprietatea publică este împărțită în proprietate de stat și proprietate municipală. Proprietatea de stat include bunurile care aparțin Republicii Moldova ca stat, iar proprietatea municipală include averea organelor puterii și ale administrării formațiunii administrativ-teritoriale.

Sectorul public cuprinde toate relațiile economice dintre instituții publice și private, cu scopul de a realiza bunuri publice.

Funcția alocativă se referă la modul în care statul intervine pe piață pentru a determina tipul și calitatea unui serviciu public, asigurând în același timp resursele necesare prin impozite.

Funcția redistributivă se referă la modul în care statul ajustează veniturile și averea obținute prin tranzacții economice, prin taxe și programe sociale.

Funcția reglativă se referă la modul în care statul reglează economia pentru a evita fluctuațiile economice și pentru a promova stabilitatea.

Un bun privat este exclusiv, adică poate fi utilizat doar de persoana care l-a achiziționat. De asemenea, este rival, ceea ce înseamnă că consumul de către o persoană îl face indisponibil pentru alții. Un exemplu clar este o felie de pizza: odată ce o consumi, nimeni altcineva nu o poate mânca.

Costul marginal pozitiv se referă la costul suplimentar pentru a produce o unitate în plus dintr-un bun privat. De exemplu, producerea unei felii de pizza în plus va presupune costuri suplimentare pentru ingrediente, energie etc.

Un bun public este un bun care are două caracteristici principale: non-rivalitate și non-exclusivitate. Non-rivalitate inseamnă că consumul bunului de către o persoană nu împiedică consumul de către altcineva. Non-exclusivitate înseamnă că este imposibil să excludă pe cineva de la consumul bunului, indiferent dacă plătește sau nu. Un exemplu clasic este aerul curat: toți pot respira aerul fără ca consumul unuia să limiteze consumul altora.

Un bun mixt prezintă caracteristici ale atât bunurilor private, cât și ale bunurilor publice. De exemplu, un parc public e non-exclusiv, dar poate fi rival dacă e supraaglomerat. Un canal TV e non-rival, dar exclusiv, deoarece accesul e limitat de taxă.

Există bunuri care pot fi produse atât de sectorul public, cât și de cel privat, cum ar fi învățământul, care poate fi găsit atât în variante publice (gratuite), cât și private (contra cost).

Există bunuri ce pot fi produse doar de sectorul privat, cum ar fi hainele, mâncarea sau locuințele. Acestea sunt bunuri rivale și exclusive, adică consumul de către o persoană îl face indisponibil pentru alții și producătorii pot limita accesul la ele.

În economia socialistă, întreprinderile nu aveau autonomie, iar democrația în colhozuri era doar formală.

După independența Republicii Moldova, o parte semnificativă a patrimoniului național a fost furată, distrusă sau irosită, iar valoarea inițială a bunurilor a fost redusă drastic.

Proprietatea socialistă a fost înlocuită cu proprietatea privată și cea publică, ceea ce a transformat cetățenii în proprietari reali.

Funcția alocativă se referă la modul în care statul intervine pe piață pentru a determina tipul și calitatea unui serviciu public, asigurând în același timp resursele necesare prin impozite.

Funcția redistributivă se referă la modul în care statul ajustează veniturile și averea obținute prin tranzacții economice, prin taxe și programe sociale.

Un bun mixt prezintă caracteristicile atât ale bunurilor private, cât și ale bunurilor publice. De exemplu, un parc public este ne-exclusiv (toată lumea poate intra), dar poate fi rival (supraaglomerarea îl poate face neplacut). De asemenea, un canal TV este ne-rival (mulți pot urmări simultan), dar exclusiv (necesită o taxă de abonament pentru acces).

Costul marginal este costul suplimentar ce apare când produci o unitate în plus a unui bun. De exemplu, costul marginal al producției unei felii de pizza în plus ar fi costul ingredientelor, energiei etc. necesare pentru a o produce.