Economia de piață și cererea

Costurile de tranzacție sunt cheltuielile asociate cu negocierea, încheierea și monitorizarea acordurilor comerciale, incluzând găsirea informațiilor, verificarea calității, negocierea prețurilor și asigurarea respectării contractului.

Intermediarii sunt persoane sau organizații care facilitează schimburile între cumpărători și vânzători, reducând costurile de tranzacție prin furnizarea de informații, verificări și garanții.

Nevoile umane sunt dorințe și aspirații care motivează oamenii să caute bunuri și servicii pentru a-și satisface necesitățile și a-și îmbunătăți bunăstarea.

Resursele disponibile sunt limitate, în timp ce nevoile umane sunt nelimitate. Această discrepanță duce la necesitatea de a face alegeri și compromisuri.

Un compromis implică renunțarea la o opțiune în favoarea alteia, când resursele sunt limitate. Alegerile sunt adesea compromisuri, deoarece trebuie să sacrificăm o opțiune pentru a obține o altă opțiune.

O nevoie reală este o necesitate esențială pentru sănătate și bunăstare, cum ar fi hrana sau medicamentele.

Nevoile false, denumite adesea dorințe, sunt dorințe care nu sunt esențiale pentru viață sau bunăstare, dar sunt influențate de factori sociali, cultural sau media.

Pentru a înțelege mai bine ideea de compromis și a distinge între nevoi reale și false, este util să considerăm necesitatea de a renunța la alte bunuri sau opțiuni atunci când luăm decizii.

Reprezintă cantitatea unui bun pe care un individ doreşte să o obţină, ţinând cont de sacrificiile necesare pentru a o procura.

Cu cât preţul unui bun este mai mare, cu atât cererea pentru acel bun va fi mai scăzută şi invers.

Reprezintă o reprezentare grafică a cantităţii unui bun pe care consumatorii intenţionează să o cumpere la un anumit preţ.

O deplasare a curbei cererii spre dreapta indică o creştere a cererii pentru un bun la un anumit preţ.

O deplasare a curbei cererii spre stânga indică o scădere a cererii pentru un bun la un anumit preţ.

Consumatorul va înlocui un bun scump cu unul similar, dar mai ieftin.

O schimbare în preferințele consumatorilor, venitul acestora sau prețul bunurilor complementare sau substituibile poate determina mutații în cerere.

Un bun care este mai scump duce la o cerere mai scăzută, ilustrând relația inversă între preț și cerere.

Modificarea numărului de consumatori afectează cererea pentru un bun. Dacă mai mulți oameni sunt interesați de un bun, cererea crește.

Schimbarea veniturilor afectează cererea pentru bunuri normale. Dacă oamenii au mai mulți bani, cererea pentru bunuri cum ar fi alimentele, îmbrăcămintea sau mașinile crește.

Schimbarea prețului unui bun substituibil afectează cererea pentru un anumit bun. Dacă prețul unui bun substituibil scade, cererea pentru bunul original scade.

Modificarea prețului așteptat al unui bun afectează cererea actuală. Dacă se așteaptă o reducere de preț, cererea pentru bunul respectiv va scădea până la reducerea de preț.

Cererea pentru un bun normal scade atunci când prețul crește, toate celelalte variabile rămânând constante.

Cererea pentru un bun normal crește atunci când venitul crește, toate celelalte variabile rămânând constante.

Costul de oportunitate se referă la valoarea celei mai bune alternative sacrificate atunci când se ia o anumită decizie.

Când o modificare mare de preț determină o schimbare mică în cantitatea cerută, cererea este inelastică. De exemplu, prețurile la benzină cresc, dar oamenii continuă să conducă la fel de mult.

Formula calculează impactul modificărilor de preț asupra cantității cerute, măsurând elasticitatea cererii.

Costul de oportunitate al unei parcele de teren este valoarea pe care ar putea-o obține prin alte utilizări alternative, cum ar fi construirea unui centru comercial sau a unor locuințe.

Curba ofertei ilustrează costurile marginale pe care producătorii trebuie să le acopere pentru a oferi anumite bunuri și servicii.

Când o modificare a prețului provoacă o schimbare mai mare în cantitatea cerută, cererea este elastică. De exemplu, dacă prețul cafelei crește foarte mult, oamenii pot cumpăra mai mult ceai în schimb.

Frontiera posibilităţilor de producţie arată combinaţiile maxime de două bunuri pe care un producător le poate produce cu resursele sale limitate.

Bunurile superioare dețin o elasticitate a venitului mai mare de 1. Consumul acestora crește cu o rată mai mare decât venitul.

Bunurile inferioare dețin o elasticitate a venitului negativă. Când venitul crește, consumul acestora scade.

Costul marginal reprezintă costul suplimentar generat de producția unei unități suplimentare de bun.

Costul marginal de oportunitate este costul asociat cu renunțarea la o opțiune pentru a produce o unitate suplimentară de bun.

Bunurile normale au o elasticitate a venitului între 0 și 1. Consumul acestora crește la o rată mai mică decât venitul.

Modificarea prețului unui bun afectează și comportamentul consumatorului față de alte bunuri, în special cele complementare și substituibile.

Costul de oportunitate atrage atenția asupra oportunităţii sacrificate, în timp ce costul marginal evidenţiază costul unei unităţi suplimentare sau costul modificării unei situații existente.

Toate costurile relevante pentru deciziile economice sunt costuri marginale de oportunitate.

Modificarea prețului unui bun poate influența alegerile consumatorilor în raport cu alte bunuri, fie că sunt bunuri complementare sau substituibile.

Curba care prezintă toate combinațiile posibile de producție a două bunuri, ținând cont de resursele limitate disponibile. Această curbă arată maximul ce se poate produce din fiecare bun, având în vedere producția celuilalt.

Când producția de un bun necesită renunțarea la o cantitate din ce în ce mai mare din producţia celuilalt bun, costul de oportunitate crește. Această creștere este reflectată de panta din ce în ce mai abruptă a Frontierei posibilităților de production.

Linia care prezintă toate combinațiile posibile de producție, a două bunuri, unde costul de oportunitate este constant, este reprezentată de o linie dreaptă.

Într-un context cu cost de oportunitate constant, producția unui bun suplimentar necesită renuntarea la o cantitate constantă din celălalt bun.

Această situație se referă la alegerea de a produce o cantitate mai mare din acel bun care are o valoare de piață mai mare.

Punctul pe care trebuie să îl alegem, pe Frontiera posibilităților de producție, este punctul ce maximizează profitul. Această alegere se face întotdeauna în funcție de prețurile de piață ale bunurilor.