Quiz despre Mărci și Tipuri de Mărci

Mărci aplicate pe produse care indică producătorul sau distribuitorul.

Mărci aplicate pe produse care indică prestatorul de servicii.

Mărci ce nu necesită existența fizică a unui produs.

Mărci aplicate pe instrumente folosite în prestarea serviciului.

Mărci ce aparțin unei singure persoane fizice sau juridice.

Mărci ce aparțin unor organizații de producători, comercianți sau prestatori de servicii.

Mărci ce pot fi aplicate optional, după decizia producătorului/prestatorului.

Mărci impuse pentru a satisface interesul general al societății.

Organismul european responsabil cu înregistrarea mărcilor la nivel comunitar.

Legea românească care reglementează protecția mărcilor și indicațiilor geografice.

Instituția românească care administrează legea privind mărcile.

Dreptul exclusiv acordat titularului unei mărci înregistrate.

Situația în care un semn similar sau identic cu o marcă înregistrată poate crea confuzie în rândul publicului.

Posibilitatea de a utiliza o marcă înregistrată pentru produse diferite, dacă marca a dobândit un renume semnificativ.

Acțiunea de a interzice utilizarea neautorizată a unei mărci înregistrate.

Procesul prin care titularul unei mărci poate cere instanței să interzică utilizarea neautorizată a mărcii.

Un sistem de etichetare voluntar care informează consumatorii despre impactul ecologic al produselor, promovând în același timp produsele ecologice.

Este voluntară, ceea ce înseamnă că producătorii pot alege să o utilizeze sau nu.

Schema acordă eticheta doar produselor care demonstrează un impact minim asupra mediului.

Criteriile de atribuire a etichetei sunt stabilite transparent, cu participarea unor organisme independente.

Criteriile nu se bazează pe un singur parametru, ci analizează impactul pe tot ciclul de viață al produsului.

Această etichetă este valabilă în întreaga Uniune Europeană, oferind un avantaj comercial pentru producători.

Eticheta ecologică este de obicei acordată unui grup de produse, dar există excepții, cum ar fi alimentele, băuturile și medicamentele.

Eficiența schemei de etichetare este limitată la un număr restrâns de grupe de produse, în ciuda faptului că teoretic toate sunt eligibile.

Ambalajul poate fi considerat un produs finit care implică resurse materiale și umane, similar cu alte bunuri de consum.

Ambalajul se adaptează constant cerințelor consumatorilor, influențate de progresele tehnologice.

Ambalajul trebuie să protejeze produsul și să îl prezinte atractiv pentru cumpărători.

Ambalajele reprezintă un volum semnificativ de deșeuri, necesitând politici specifice de gestionare.

Păstrarea inadecvată poate afecta negativ calitatea mărfurilor, conducând la alterare, degradare sau contaminare.

Ambalarea este un concept aplicat doar bunurilor materiale, cu circa 99% din producția mondială fiind comercializată în stare ambalată.

Termenul "ambalare" provine din cuvântul francez "emballage", semnificând a strânge în balot, iar "condiționare" are rădăcini în cuvântul latin "condere", care semnifică stabilizare.

Ambalarea joacă un rol crucial în comerțul modern, ajutând la protejarea bunurilor și la atragerea cumpărătorilor.

Eticheta ecologică românească este acordată produselor care au un impact redus asupra mediului pe tot ciclul lor de viață, în comparație cu alte produse similare. Această etichetă este concepută pentru a promova produsele ecologice, stimulând astfel o alegere mai responsabilă din partea consumatorilor.

Eticheta ecologică românească nu este acordată produselor foarte toxice, alimentelor, băuturilor sau produselor farmaceutice, precum aparatura medicală folosită profesional.

Produsele care cer eticheta ecologică trebuie să aibă un impact pozitiv asupra mediului, avantaje competitive pentru producători și să fie solicitate de o gamă largă de consumatori.

Eticheta ecologică românească se aseamănă cu eticheta ecologică europeană, dar se aplică produselor care respectă criterii specifice specifice României.

Eticheta ecologică românească afișează logo-ul, numărul de înregistrare și informații legate de impactul pozitiv asupra mediului.

Eticheta ecologică românească poate conține trei tipuri de informații despre impactul asupra mediului, de exemplu: reducere a poluării aerului, eficiența energetică sau toxicitate redusă.

Eticheta ecologică, prin evidențiarea produselor „eco-friendly” , a fost creată pentru a încuraja o alegere mai responsabilă din partea consumatorilor.

Toate produsele ce primesc eticheta ecologică trebuie să respecte criteriile privind toate aspectele importante de mediu.

Ambalarea este procesul de învelire sau protejare a produselor pentru a le asigura o manipulare, depozitare, transport și prezentare adecvate.

Tipuri de ambalaje clasificate în funcție de specificul produsului: produse alimentare, nealimentare, periculoase, individuale sau colective.

Tipuri de ambalaje clasificate în funcție de rigiditate: rigide, semirigide și suple.

Tipuri de ambalaje clasificate după durata de utilizare: recuperabile (reciclabile sau refolosibile) și nerecuperabile.

Materialul de ambalare este folosit pentru a crea ambalaje, în timp ce materialul de învelire înveleşte temporar produsul.

Operaţiile auxiliare ambalării se referă la pliere, căptuşire, impregnare, marcare, etichetare, sigilare etc.

Ambalarea propriu-zisă include procese de dozare, umplere, împachetare, fixare, închidere etc.

Ambalajul are rolul de a conserva si proteja proprietățile produselor, de a facilita manipularea si transportul acestora, dar și de a promova produsele si a informa consumatorul.