Conceptul de Stat în Politică

Statul este o formă organizată de putere politică, care apare ca o necesitate de a controla și a reglementa societatea.

Dreptul, ca și statul, a apărut cu timpul, odată cu evoluția societății, și a necesitat un cadru organizat.

Primul stat organizat a apărut în Egiptul Antic.

Statul este un concept abstract, un cadru în care se exercită puterea politică.

Nicollo Machiavelli a fost primul care a analizat statul din perspectiva puterii politice.

Teoria statului ca instrument de constrângere susține că statul este o forță care controlează societatea.

Teoria statului ca fenomen voluntar susține că statul este rezultatul acordului dintre guvernanți și guvernați.

Teoria marxistă susține că statul reflectă interesele claselor sociale, în special a clasei dominante.

Un concept care definește relația dintre oameni și stat, presupunând că oamenii își cedează o parte din libertatea lor în schimbul protecției și ordinii sociale, acordate de către stat.

Filosoful care a susținut că omul se naște liber, dar se află pretutindeni în lanțuri, și că statul trebuie să fie o expresie a voinței generale.

O comunitate de oameni care locuiesc pe un teritoriu, au o limbă și o cultură comună, și se simt apartenenți, uniți printr-un simț de identitate.

Legătura juridică a unei persoane fizice cu un anumit stat, care îi conferă anumite drepturi și obligații.

Puterea supremă, de necontestat a statului, care se exprimă prin dreptul de a emite legi, de a stabili ordine și de a dispune de forța publică.

O formă de organizare politică a unei colectivități umane, bazată pe o națiune, un teritoriu și o autoritate politică supremă (suveranitate).

O tendință recentă care sugerează că statul, influențat de globalizare și de interdependența economică și socială, își restrânge atribuțiile suverane și devine mai mult un administrator al unor procese globale.

O formă de stat care se implică puternic in viața socială a cetățenilor și care preia sarcini de asigurare a bine starii sociale și economice a cetățenilor.

Sentimentul național este forța care unește un stat și contribuie la stabilitatea sa. Presupune egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor, indiferent de originea lor, și o coeziune socială puternică.

Teritoriul este spațiul fizic ocupat de un stat. Este mai mult decât o simplă suprafață; definește statutul statului în lume, oferă un spațiu de dezvoltare și asigură securitatea.

Principiul indivizibilității teritoriului înseamnă că teritoriul unui stat este un întreg indivizibil și nu poate fi împărțit sau luat cu forța.

Inalienabilitatea teritoriului înseamnă că un stat nu poate vinde sau ceda o parte a teritoriului său niciunui alt stat, nici temporar.

Elementele constitutive ale teritoriului sunt: solul, subsolul, apele interioare (inclusiv fluviul Dunărea) și apa teritorială, precum și coloana de aer de deasupra teritoriului.

Teritoriul este esențial pentru funcționarea statului. Oferă statului un spațiu de existență, definește granițele sale, permite integrarea populației, asigură securitatea teritorială și permite statului să exercite puterea.

Teritoriul este simbolul naționalității și oferă un spațiu de protecție a valorilor naționale.

Subsolul, inclusiv resursele minerale, se află sub jurisdicția statului și poate fi exploatat în beneficiul națiunii.

Fâșia de mare adiacentă țărmului, cu o lățime de 12 mile marine, măsurată de la liniile de bază.

Fâșia de mare adiacentă mării teritoriale, care se întinde până la 24 de mile marine de la liniile de bază.

Fundul mării și subsolul regiunilor submarine, aflate dincolo de marea teritorială, până la limita externă a marginii continentale sau până la 200 mile marine.

Linii trasate pe hartă de-a lungul coastei României, ce servesc drept punct de referință pentru măsurarea distanțelor pentru zona economică exclusivă, zona contiguă și marea teritorială.

România exercită controlul în această zonă pentru a preveni și reprima încălcările legilor și reglementărilor din domeniul vamal, fiscal, sanitar și al trecerii frontierei de stat.

Organizarea administrativă a României pe niveluri, de la comune și orașe la județe, ce respecta principiile autonomiei, deconcentrării și descentralizării.

Puterea politică instituționalizată, cu o sferă generală de aplicabilitate, care se caracterizează prin suveranitate și constrângere.

Legea nr. 2/1968, modificată și completată prin Codul administrativ, reglementează organizarea administrativ-teritorială a României.

Unicitatea puterii de stat se bazează pe faptul că ea este exercitată de un singur titular, poporul, prin intermediul autorităților publice.

Reprezintă dreptul statului de a se organiza și de a acționa atât în interiorul cât și în exteriorul propriilor granițe, fără amestec din afară.

Această latură a suveranității se referă la supremația statului în interiorul propriilor granițe, având puterea de a stabili legi și ordine, superioară oricărei alte autorități din interiorul statului.

Această latură a suveranității se referă la libertatea statului de a decide independent în relația sa cu alte state, fără îngrădiri din partea altor puteri.

Obligația statelor de a respecta reciproc suveranitatea, o garanție a propriei suveranități.

Normele dreptului internațional contribuie la menținerea ordinii internaționale, fundamentul coexistenței pașnice între state.

Statele sunt interconectate prin normele dreptului internațional, care sunt asimilate în dreptul intern.

Un sistem internațional bazat pe respectarea suveranității fiecărui stat, asigurând coexistența pașnică.