Atomul și structura sa

Numărul perioadei în care se află un element chimic este determinat de numărul total de straturi electronice din atomul respectiv.

Numărul grupei principale a unui element chimic este determinat de numărul de electroni de valență din ultimul strat electronic al atomului.

Fiecare perioadă din Sistemul Periodic începe cu un metal alcalin și se încheie cu un gaz nobil, cu excepția Lantanidelor și Actinidelor.

În cadrul unei perioade, caracterul metalic scade, iar caracterul nemetalic crește odată cu creșterea numărului grupei.

Metalele din grupele principale și hidrogenul au în curs de completare orbitalii de tip s și p.

Sistemul Periodic al Elementelor ordonează atomii în ordine crescătoare a numărului atomic.

Electronii din atomi ocupă straturile în ordinea crescătoare a energiei, de la stratul interior (K) la cel exterior (N).

Primele straturi electronice sunt denumite K, L, M, N, iar numărul stratului corespunde cu numărul de nivele de energie.

Electronii dintr-un strat specific au o energie mai mică decât cei din straturile mai exterioare.

Numărul atomic al unui atom reprezintă numărul de protoni din nucleu. Acesta este egal cu numărul de electroni din învelișul electronic.

Numărul de masă al unui atom reprezintă suma numărului de protoni și neutroni din nucleu.

Fosforul (P) are 15 protoni și 15 electroni, ceea ce se reflectă în numărul său atomic, Z=15.

Numărul de masă al fosforului (P) este 31, ceea ce indică faptul că are 15 protoni și 16 neutroni.

Ordinea de umplere a orbitalilor este dată de regula lui Klechkowski. Orbitalii cu energie mai mică se umple cu electroni înaintea celor cu energie mai mare.

Structurile electronice ale atomilor sunt alcătuite din straturi și subniveluri, fiecare având o energie specifică.

Atomul este cea mai mică unitate a unui element chimic. Este format dintr-un nucleu cu protoni și neutroni, înconjurat de electroni.

Un element chimic este definit prin numărul de protoni din nucleul atomului său (numărul atomic). De exemplu, toți atomii de carbon au 6 protoni.

Atomul este neutru din punct de vedere electric, deci numărul de protoni (pozitivi) este egal cu numărul de electroni (negativi).

Un atom are un nucleu central care conține protoni (cu sarcină pozitivă) și neutroni (neutri). În jurul nucleului se află electroni (cu sarcină negativă).

Orbitalii sunt regiuni specificate în spațiu din jurul nucleului, unde există o probabilitate mare de a găsi un electron.

Toate particulele dintr-un atom au energie. Electronii au o energie specifică fiecărui strat electronic în care se află.

Electronul de valenţă este electronul care se află pe ultimul strat electronic, la distanţa cea mai mare de nucleu, având un nivel energetic mai ridicat.

Nivelurile energetice, notate cu cifre arabe de la 1 la 7, se corelează cu straturile electronice ale unui element chimic (K, L, M, N, ...).

Șirurile orizontale din tabelul periodic reflectă cele 7 nivele energetice din atomi, indicând numărul straturilor de electroni.

Tabelul periodic este ordonat pe orizontală în ordine crescătoare a numărului atomic Z, de la stânga la dreapta.

În tabelul periodic, lantanidele și actinidele sunt două şiruri separate, situate sub tabelul principal.

Elementele sunt grupate în 8 grupe principale (coloane) și 10 grupe secundare (coloane) în tabelul periodic.

Configurația electronica a unui element este specificația nivelelor energetice și a numerelor de electroni din atomii unui element.

Numărul perioadei (șirului orizontal) în care se află un element indică numărul straturilor electronice din atomul respectiv.

Atomii elementelor din a doua perioadă a tabelului periodic au electroni pe primele două straturi electronice: stratul K (1) și stratul L (2).

Atomii elementelor din a treia perioadă a tabelului periodic conțin electroni pe primele trei straturi electronice: K (1), L (2) și M (3).

Metalele tranziționale din Sistemul Periodic ocupă grupele secundare (I-B → VIII-B) și se află în partea centrală a tabelului.

Elementele tranziționale de tip d din perioada a 4-a, de la Scandiu (Sc) până la Zinc (Zn), au electronul de valență pe substratul 3d.

Staniul (Sn) are 50 de protoni (Z=50) și 69 de neutroni în nucleu, precum și 50 de electroni în învelișul electronic.

Configurația electronică a Staniului (Sn) este: 1s2 2s2 2p6 3s2 3p6 4s2 3d10 4p6 5s2 4d10 5p2.

Staniul (Sn) are 4 electroni de valență pe ultimul strat (stratul 5), deoarece ultimul substrat complet ocupat este 5p2.

Staniul (Sn) se află în grupa a 4-a principală și în perioada a 5-a a tabelului periodic.

Volumul atomic al unui element chimic este volumul ocupat de un mol de atomi ai elementului respectiv. Este o proprietate periodică și variază în funcție de poziția elementului în tabelul periodic.

Raza atomică este distanța dintre nucleul atomului și zona de densitate maximă a electronilor din orbitalul atomic al substratului ce aparține ultimului strat exterior (de valență). Este o proprietate periodică și variază în funcție de poziția elementului în tabelul periodic.

Razele ionice sunt distanțele dintre nucleul ionului și zona de densitate maximă a electronilor din orbitalul atomic al substratului ce aparține ultimului strat exterior (de valență). Sunt o proprietate periodică și variază în funcție de sarcina ionului și de configurația electronică a acestuia.

Densitatea unui element chimic este masa unui volum de 1 cm³ din acel element. Este o proprietate periodică și variază în funcție de poziția elementului în tabelul periodic.

Temperatura de topire (p.t.) este temperatura la care un solid trece în stare lichidă. Este o proprietate periodică și variază în funcție de poziția elementului în tabelul periodic.

Energia de ionizare este energia minimă necesară pentru a îndepărta un electron dintr-un atom neutru aflat în starea gazoasă. Este o proprietate periodică și variază în funcție de poziția elementului în tabelul periodic.

Afinityatea pentru electroni (A) este energia eliberată atunci când un atom neutru, aflat în starea gazoasă, capturează un electron. Este o proprietate periodică și variază în funcție de poziția elementului în tabelul periodic.

Temperatura de fierbere (p.f.) este temperatura la care un lichid trece în stare gazoasă. Este o proprietate periodică și variază în funcție de poziția elementului în tabelul periodic.